ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1284/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1284/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cererii de recurs, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la 19 august

2010 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. 39788/3/2010,

reclamanta SC G.M. SA a chemat în judecată pe pârâta CN A.B. SA, solicitând ca

prin hotărârea ce se va pronunța, instanța să dispună obligarea pârâtei la

plata sumei totale de 396.661,47 euro, reprezentând despăgubiri pentru

prejudiciul cauzat prin nerespectarea prevederilor contractului de asociere în

participațiune, încheiat între părți la data de 27 august 2001, cu cheltuieli

de judecată.

În drept, reclamanta și-a fondat

pretențiile pe dispozițiile art. 969-970, art. 973 și urm., art. 1073, art. 1075

și urm., art. 1082 și urm. C. civ.

La 26 august 2011, pârâta CN A.B. SA a

formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, și

cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantei-pârâte la

plata sumei totale de 1.162.408 lei, compusă din 341.745 lei, reprezentând

diferențe de plată aferente anului 2008, 309.360 lei, reprezentând diferențe de

plată aferente anului 2009, 511.303 lei, reprezentând penalități și 149.255,83

lei, reprezentând debite și întârzieri la plată; cu cheltuieli de judecată.

La 11 octombrie 2013,

reclamanta-pârâtă, însușindu-și concluziile expertizei tehnice contabile

efectuate în cauză, și-a precizat acțiunea introductivă, solicitând obligarea

pârâtei-reclamante la plata sumei de 88.310,22 euro, constituind profit

nerealizat aferent contractelor tripartite refuzate de pârâtă la semnare, a

sumei de 94.823,25 euro, reprezentând penalități aferente sumei anterior

indicate și în continuare până la momentul plății, a sumei de 707.904,94 lei,

prejudiciu constând în profitul net nerealizat prin încălcarea obligațiilor de

a pune și de a menține la dispoziția asocierii folosința spațiilor contractate

de pârâta-reclamantă cu terții și a sumei de 1.110.708,1 lei, penalități de

întârziere aferente sumei solicitate la pct. 3, calculate conform prevederilor art.

11.2 din contractul de asociere.

Prin sentința civilă nr. 6962 din 05

decembrie 2013, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a admis în parte cererea

principală precizată, a obligat pârâta-reclamantă la plata către

reclamanta-pârâtă a sumei de 88.301,22 euro profit nerealizat și a sumei de

94.823,25 euro penalități de 0,15% pe zi de întârziere calculate până la 13

august  2010 și în continuare până la achitarea debitului, a respins în rest

cererea principală precizată ca neîntemeiată, a respins cererea reconvențională

ca neîntemeiată și a obligat reclamanta-pârâtă la plata către pârâta-reclamantă

a sumei de 11.800 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a dispune astfel, prima

instanță a reținut următoarele:

Între reclamanta SC G.M. SA și CN A.I.B.O.

SA actualmente CN A.B. SA, s-a încheiat contractul de asociere în participațiune

nr. 262 din 27 august 2001, având ca obiect amenajarea în comun a spațiilor de

publicitate și reclamă puse la dispoziție de aeroport (conform Anexei nr. 1,

parte integrantă a contractului) în scopul realizării de activități de

publicitate și reclamă.

Potrivit art. 5.1 din contract,

pârâta-reclamantă (C.N.A.B.) s-a obligat, în principal să pună la dispoziția

asociației folosința spațiilor de publicitate, reprezentând aportul său în

natură; să nu stânjenească sau să nu îngrădească folosința suprafețelor sau a

celorlalte bunuri proprietate sa atâta timp cât folosința și exploatarea

acestora se face cu respectarea obiectului asocierii și a condițiilor

convenite; să acorde SC G.M. SA drept de preferință la oferte echivalente

asupra spațiilor destinate publicității deținute și aflate sub incidența altor

contracte încheiate cu terții, în cazul încetării sau rezilierii acestora.

Potrivit dispozițiilor art. 5.2, SC

G.M. SA s-a obligat, în principal, să țină evidența contabilă separată pentru

spațiile utilizate în scopul asocierii și, lunar, să pună la dispoziția părții

cocontractante documentele contabile ale activităților desfășurate conform pct.

2.1 din contract; să predea asociatei spre avizare proiectele de contract și

ulterior semnării să transmită câte o copie a acestora pentru fiecare client în

parte pe toată durata asocierii.

Tribunalul a dispus asupra acțiunii

principale, în urma examinării distincte a fiecăruia dintre capetele de cerere.

Astfel, referitor la petitul privind

obligarea pârâtei la plata de despăgubiri reprezentând profitul net nerealizat

ca și consecință a refuzului pârâtei de a semna contractele tripartite de

publicitate înaintate în acest sens, tribunalul a avut în vedere îndeplinirea

fiecăreia dintre condițiile statuate pentru antrenarea răspunderii civile

contractuale.

Din această perspectivă, din

interpretarea coroborată a probatoriilor administrate, a reținut că în speță se

regăsesc întrunite atât fapta ilicită a pârâtei, constând în încălcarea

clauzelor stipulate la art. 5.1.1, 5.1.2 și 5.1.3 din contractul de asociere

prin nesemnarea contractelor tripartite transmise de reclamantă, în calitate de

furnizor de terți interesați în activități de publicitate/reclamă, cât și

prejudiciul, cuantificat prin expertiza contabilă administrată, raportul de

cauzalitate și culpa debitorului care nu și-a executat obligația, și nu a

justificat existența unei cauze străine, exoneratoare.

Excepția de neexecutare, invocată de

pârâta-reclamantă, a fost respinsă de prima instanță care a apreciat că nu

poate constitui cauză exoneratoare de răspundere, în condițiile în care

susținerile formulate nu au fost dovedite.

În acest sens, tribunalul a notat că

singurul argument invocat de pârâtă în susținerea excepției, confirmat de

expertul contabil desemnat în cauză, l-a constituit acordarea de către

reclamantă de bonusuri unuia dintre clienți. Acesta a fost însă înlăturat,

având în vedere ponderea nesemnificativă a acestei executări necorespunzătoare

în cadrul obligațiilor contractuale asumate prin contract, în întregul lor.

Astfel, prima instanță a subliniat că pentru admisibilitatea excepției de

neexecutare a contractului, se impune ca neexecutarea invocată,, chiar

parțială, să fie suficient de importantă. Or, în speță, tribunalul a constatat

că bonusul de 4.500 euro acordat de reclamantă unui client este nesemnificativ

în raport cu valoarea totală a contractului de asociere, astfel cum a fost

relevată de datele cuprinse în balanța asocierii - anexa 6 la raportul de

expertiză.

Referitor la celelalte aspecte

invocate de pârâtă ca reprezentând neexecutare/executare necorespunzătoare a

contractului de către reclamantă, respectiv: nerespectarea termenului de

întocmire a rapoartelor de verificare, afișarea ilegală de reclamă în cadrul

aeroportului, în lipsa acordului concretizat în semnarea contractelor;

nepredarea situațiilor spațiilor ocupate/neocupate cu reclamă începând din

trimestrul III 2007, tribunalul a reținut că nu au fost dovedite de

pârâta-reclamantă, deși sarcina probei îi revenea potrivit dispozițiilor art. 1169

C. civ.

În ce privește petitul constând în

obligarea pârâtei la plata de penalități de întârziere aferente sumei

constituind despăgubiri pentru beneficiul nerealizat prin nesemnarea

contractelor tripartite, prima instanță a dat eficiență clauzei stipulate la art.

11.2 din contractul de asociere, potrivit căreia „nerespectarea de către unul

dintre asociați a clauzelor contractuale atrage după sine o penalizare de 0,15%

pe zi, pentru sumele datorate".

Astfel, a reținut că pârâta-reclamantă

datorează reclamantei-pârâte penalități de întârziere la sumele acordate cu

titlu de prejudiciu constând în cota de profit cuvenit și nerealizat, ca urmare

a nesemnării contractelor tripartite de publicitate înaintate de

reclamanta-pârâtă în executarea contractului de asociere, așa încât a obligat

pârâta-reclamantă la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 88.301,22 euro

profit nerealizat și penalități de întârziere calculate la această sumă în

cuantum de 94.823,25 euro.

Cererea reclamantei privind plata de

despăgubiri constând în profitul net nerealizat prin încălcarea de

pârâta-reclamantă a obligațiilor de punere și menținere la dispoziția asocierii

a folosinței spațiilor de reclamă, a fost apreciată ca neîntemeiată, motivat de

faptul că reclamanta nu dovedit că ar fi avut posibilitatea să încheie

contracte de publicitate pentru aceste spații, dacă partea adversă și-ar fi

îndeplinit obligațiile. De asemenea, tribunalul a notat că prejudiciul astfel

pretins a fi acoperit este unul eventual și ca atare incert și, prin urmare nu

poate justifica acordarea de despăgubiri.

tribunalul a reținut că pârâta-reclamantă nu a dovedit existența debitelor a căror

acoperire a solicitat-o, din concluziile raportului de expertiză întocmit în

cauză rezultând că nu există diferențe sau mențiuni eronate de sume între

contractele economice și deconturile asocierii.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

apel pârâta-reclamantă C.N.A.B. S.A., solicitând schimbarea în parte a

hotărârii atacate, în sensul respingerii în tot a cererii de chemare în

judecată și admiterii cererii reconvenționale, cu consecința obligării

reclamantei-pârâte SC G.M. SA la plata sumei de 1.162.408 lei, reprezentând

debite și întârzieri la plată.

Prin

decizia civilă nr. 662 din 18 septembrie 2014, Curtea de

Apel București, secția a V-a civilă, a respins ca nefondat apelul formulat de

pârâta-reclamantă CN A.B. SA împotriva sentinței civile nr. 6962 din 05

decembrie 2013 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

Pentru a decide astfel, instanța de

prim control judiciar a răspuns detaliat fiecăreia dintre criticile formulate

de pârâtă, înlăturându-le motivat și reținând, în esență, că soluția primei

instanțe este temeinică și legală, fiind rezultatul corectei aplicări a

normelor legale incidente la situația de fapt riguros stabilită prin

interpretarea coroborată a probatoriului administrat.

Referitor la criticile vizând

respingerea excepției de neexecutare, curtea a notat că sunt nefondate nu doar

din perspectiva valorii nesemnificative a obligației executate necorespunzător

de reclamantă, respectiv acordarea de bonusuri în sumă de 4.500 euro unor

clienți, în raport de valoarea contractului, ci și din perspectiva neeligibilității

obligațiilor pretins neexecutate de reclamanta-coasociată.

Împotriva acestei decizii, pârâta a

declarat recurs, criticând-o pentru aplicarea greșită a dispozițiilor legale ce

reglementează răspunderea civilă contractuală (art. 1073 C. civ.) și pentru

greșita interpretare a contractului de asociere în participațiune dedus

judecății, prin schimbarea înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al

acestuia, invocând astfel, motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9

și 8 C. proc. civ.

Subsumat pct. 9 al art. 304 C. proc.

civ., autoarea căii de atac a formulat următoarele critici:

A susținut că instanța de apel a

aplicat greșit dispozițiile legale în materia răspunderii civile contractuale.

Din această perspectivă, după

enunțarea definiției acestei instituții, a enumerat condițiile impuse de

legiuitor pentru antrenarea acestui tip de răspundere. în continuare, referitor

la cerința existenței unei fapte ilicite a arătat că, în mod eronat s-a reținut

în sarcina sa încălcarea obligației asumate contractual prin clauza stipulată

la art. 5. 1, precum și că, greșit de asemenea, s-a reținut că, invocând

excepția de neexecutare de către reclamantă a propriilor obligații, nu a

indicat o obligație exigibilă în sarcina acesteia.

În acest sens, recurenta a enumerat o

serie amplă de adrese și note de constatare, arătând că dovedesc

neexecutarea/executarea defectuoasă de către reclamantă a activității de

gestiune a asocierii, astfel că, în opinia sa, refuzul de semnare a

contractelor tripartite de publicitate a fost justificat de neîndeplinirea

obligației reclamantei, situație care, ignorată fiind, a determinat

soluționarea eronată, în sensul respingerii excepției de neexecutare a

contractului, pe care a opus-o reclamantei.

Conchizând asupra acestui aspect, a

susținut că notificând-o pe reclamantă încă de la 22 octombrie 2009 cu privire

la neregulile contabile, deci anterior refuzului său de a semna contractele

tripartite, concluzia instanței de apel, că la momentul refuzului de executare

nu putea opune reclamantei o creanță exigibilă, este vădit neîntemeiată.

Cu privire la cerința existenței

prejudiciului, ca și consecință a săvârșirii faptei ilicite, autoarea căii de

atac a susținut că instanța de prim control judiciar, în mod greșit, a apreciat

că rezidă în beneficiul nerealizat de reclamantă ca urmare a refuzului său de

semnare a contractelor tripartite de publicitate propuse, în opinia sa

prejudiciul fiind inexistent în condițiile în care încetarea raporturilor

comerciale s-a datorat exclusiv culpei reclamantei, care nu a organizat

contabilitatea distinctă a asocierii în participație și nu și-a îndeplinit

obligațiile de comunicare a tuturor modificărilor la contractele tripartite

încheiate cu terții în baza contractului de asociere.

În ceea ce privește raportul de

cauzalitate dintre fapta ilicită a debitorului și prejudiciul produs

creditorului, recurenta a susținut că, în speță, nu poate fi reținut, întrucât

neexecutarea obligațiilor contractuale se datorează culpei

creditoarei-reclamante.

Sub aspectul culpei, ca și condiție a

atragerii răspunderii contractuale, recurenta a susținut că aceasta aparține

reclamatei și că, în mod eronat, instanța de apel a reținut că nu a indicat

faptul culpabil prin care aceasta a făcut imposibilă încheierea contractelor

tripartite.

În acest sens, a enumerat o serie de

aspecte care, în opinia sa atestă conduita culpabilă a reclamantei, între care:

încheierea mai multor contracte de publicitate pentru aceiași locație,

necomunicarea situației spațiilor folosite/nefolosite din cadrul fondului de

locații puse la dispoziție pentru desfășurarea activității de

publicitate/reclamă; inexistența actelor adiționale de prelungire la unele

contracte de publicitate;

Din perspectiva celor anterior expuse,

a susținut că instanța de prim control judiciar nu a avut în vedere clauzele

din contractele tripartite de publicitate stipulate la art. 2 „Termene" și

art. 4 „Acceptare" și art. 5.1.5 din contractul de asociere, potrivit

căruia îi incumba obligația de a ține evidența contractelor de publicitate

încheiate de reclamantă,pentru urmărirea situației economico-financiare a

asocierii.

De asemenea, a mai arătat recurenta că

instanța de apel nu a analizat susținerile sale, și nu a răspuns în concret

motivelor de apel, limitându-se la a face aprecieri cu caracter general

referitoare la neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor ce îi reveneau

reclamantei.

Circumscris celui de-al doilea motiv

de recurs invocat, prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă

a susținut că instanța de apel a interpretat greșit clauzele prevăzute la art. 4.2.,

art. 4.7., art. 4.8., art. 4 noiembrie   și art. 5.2.2, din contractul de

asociere, schimbându-le înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic a acestuia.

Astfel, în opinia recurentei, conform

prevederilor contractuale menționate, asocierea putea deduce din tariful de

închiriere, în vederea stabilirii profitului repartizabil între asociați, două

cote de cheltuieli și anume: nu mai mult de 10% - întreținere - adică curățenia

săptămânală a suprafețelor de afișaj, refacerea suprafețelor în cazul

deteriorării sau în cazurile de vandalism, refacerea sistemului de iluminare; alte

cheltuieli de întreținere putând fi deduse numai cu aprobarea sa expresă; nu

mai mult de 30% - cheltuieli generale - adică, amortizarea investiției în

panourile publicitare (casete luminoase), amortizarea investiției în

instalațiile electrice, taxe legale, cheltuieli cu personalul, consumabile,

deplasări, utilități furnizate de către aeroport, alte cheltuieli de

întreținere putând fi deduse numai cu aprobare sa expresă.

În raport de cele arătate, a susținut

că reclamanta, neprezentând niciun deviz sau situație concretă a lucrărilor cu

privire la cele două cote, nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale.

Greșita interpretare dată de instanța

de apel clauzelor anterior indicate, ar rezida, în opinia recurentei, în aceea

că a apreciat că prin menționarea cotelor procentuale de 10 și respectiv 30%,

recurenta-pârâtă și-a asigurat o marjă de siguranță în privința cheltuielilor

deductibile, astfel cât să îi asigure un profit rezonabil și să nu justifice

alte nemulțumiri legate de contract.

În continuare a făcut o expus o serie

de elemente legate de dinamica structurii costurilor de exploatare, astfel cum

rezultă din balanța asocierii și referitor la care a menționat că trebuiau

incluse și cele două grupe principale de costuri înregistrate: cheltuielile cu

salariile - cont 641 - și cheltuielile efectuate de terți - cont 628 - situație

care nu a fost posibilă întrucât nu s-a putut face legătura acestor costuri cu

asocierea.

Referitor la cererea reconvențională

și la îndeplinirea obligațiilor obligațiile contractuale asumate de către

reclamantă, recurenta a susținut că instanța de apel a interpretat eronat

clauzele contractuale, respectiv art. 4.7 și art. 5.2.2 din contract, reținând

că și în eventualitatea în care reclamanta ar fi efectuat comunicările impuse

de contract cu privire la cheltuieli, situația contractelor de publicitate,

situația spațiilor publicitare, etc. sumele care i se cuveneau ar rămâne

neschimbată, în raport de clauzele menționate, care instituie în ceea ce o

privește marja de siguranță în ceea ce privește profitul cuvenit.

În continuare a detaliat o serie amplă

de calcule, în raport cu care a susținut că există diferențe semnificative

între valoarea calculată pe baza contractelor tripartite existente în posesia

sa și valoarea deconturilor întocmite și predate de reclamantă, sens în care arată

că instanța nu a acordat atenția necesară calculelor efectuate pe baza

documentelor depuse.

De asemenea, recurenta a făcut

trimitere și a reprodus amplu norme contabile și a criticat concluziile

raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză, precum și preluarea lor de

către instanța de apel, reproșându-i acesteia că nu a verificat cu suficientă

aplecare raporturile contractuale din perspectivă contabilă.

În continuare, recurenta a enumerat

documente, a reprodus tabele, a menționat facturi, fișe de cont și situații de

cheltuieli, iar în final a conchis că toate datele prezentate atestă că culpa

reclamantei în nepredarea situației spațiilor ocupate/neocupate cu reclamă

începând din trimestrul III 2007; neînregistrarea exactă a veniturilor aferente

anului 2009, neprezentarea structurii detaliate a cheltuielilor, neconcordanța

dintre monitorizările din teren ale afișărilor și evidențele contractuale,

toate cu consecința afectării cotei sale de profit.

În considerarea celor anterior expuse,

recurenta a solicitat modificarea în tot a deciziei atacate și, pe cale de

consecință, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată și

admiterea cererii reconvenționale.

În ședință publică, Înalta Curte a

invocat, din oficiu, excepția nulității recursului declarat de recurenta-pârâtă

CN A.B. SA, în temeiul dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C.

proc. civ., pe care analizând-o cu prioritate, în baza art. 137, cu aplicarea art.

298, raportat la art. 316 C. proc. civ., reține următoarele:

Recurenta-pârâtă a reiterat motivele

prezentate în cererea de apel, însă nu a formulat nicio critică la adresa

deciziei instanței de apel, care să poată fi încadrată în motivele de

nelegalitate prevăzute de textul de lege mai sus evocat.

Astfel, simpla reluare a situației de

fapt a cauzei și prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel

nu răspund exigențelor cerute de art. 302

1

alin. (1) lit. c) C.

proc. civ., care impun invocarea unor critici ce pot fi încadrate în motivele

de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar modul de redactare a

cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării înaltei Curți,

învestite cu verificarea legalității hotărârii instanței de apel.

De aceea, examinarea memoriului de

recurs impune concluzia că pârâta nu a formulat nicio critică care să poată fi

încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar

indicarea celor reglementate de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. a fost

făcută doar formal.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate

de instanța de apel, pârâta tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor

sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile

extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv.

De aceea, chiar dacă prin decizia de

apel se menține hotărârea primei instanțe, al cărei raționament este astfel

confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac,

care este constituit de decizia instanței de prim control judiciar.

Dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

statuează că recursul se declară împotriva unor hotărâri judecătorești, a căror

modificare sau casare se poate obține pentru anumite motive de nelegalitate

expres prevăzute.

Prin urmare, motivele de recurs

trebuie să vizeze critica hotărârii judecătorești recurate, iar nu doar

reiterarea susținerilor părților de la judecata în instanța de prim control

judiciar devolutiv.

Aceasta, deoarece recursul este

reglementat drept o cale de atac extraordinară, care privește analiza măsurii

în care criticile aduse de recurentă, prin motivele de recurs, hotărârii

instanței anterioare se încadrează sau nu în motivele de nelegalitate prevăzute

de art. 304 C. proc. civ.

În speță, susținerile pârâtei

prezentate de aceasta drept motive de recurs nu conțin critici, în sens

propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât

afirmațiile aceleiași părți făcute în fața instanței de apel, dar care și-au

primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Potrivit art. 302

1

alin. (1)

lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea

nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și

dezvoltarea lor, care constituie motivarea în concret a recursului, adecvată

căii de atac, având în vedere că motivele de nelegalitate sunt prevăzute sub

aspect general în art. 304 menționat.

Totodată, conform art. 306 alin. (3) C.

proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea căii

extraordinare de ataci dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor

într-unui din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Per a contrario, dacă

dezvoltarea criticilor nu face posibilă încadrarea lor într-unui dintre

cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de evocata normă legală,

sancțiunea care intervine este nulitatea recursului.

Prin urmare, nulitatea recursului

intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și

în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare

în sensul procedural al recursului, de exemplu atunci când nu se arată și

dezvoltarea motivelor de nelegalitate. O astfel de situație intervine și în

cauza de față din moment ce, așa cum s-a arătat, susținerile pârâtei nu vizează

decizia atacată, ci doar temeinicia afirmată a cererii de apel, deși recursul

nu are caracter devolutiv.

În alți termeni, față de

considerentele precedente, se poate reține că accesul la justiție presupune

respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare

de atac.

Față de considerentele expuse mai sus,

Înalta Curte urmează a constata nul recursul în conformitate cu art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de

recurenta-pârâtă CN A.B. SA împotriva Deciziei civile nr. 662 din 18 septembrie

2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

8 mai 2015.