ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1284/2015

Asupra cererii de recurs, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 19 august 2010 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. 39788/3/2010, reclamanta SC G.M. SA a chemat în judecată pe pârâta CN A.B. SA, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, instanța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei totale de 396.661,47 euro, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin nerespectarea prevederilor contractului de asociere în participațiune, încheiat între părți la data de 27 august 2001, cu cheltuieli de judecată. În drept, reclamanta și-a fondat pretențiile pe dispozițiile art. 969-970, art. 973 și urm., art. 1073, art. 1075 și urm., art. 1082 și urm. C. civ.

La 26 august 2011, pârâta CN A.B. SA a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, și cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei totale de 1.162.408 lei, compusă din 341.745 lei, reprezentând diferențe de plată aferente anului 2008, 309.360 lei, reprezentând diferențe de plată aferente anului 2009, 511.303 lei, reprezentând penalități și 149.255,83 lei, reprezentând debite și întârzieri la plată; cu cheltuieli de judecată.

La 11 octombrie 2013, reclamanta-pârâtă, însușindu-și concluziile expertizei tehnice contabile efectuate în cauză, și-a precizat acțiunea introductivă, solicitând obligarea pârâtei-reclamante la plata sumei de 88.310,22 euro, constituind profit nerealizat aferent contractelor tripartite refuzate de pârâtă la semnare, a sumei de 94.823,25 euro, reprezentând penalități aferente sumei anterior indicate și în continuare până la momentul plății, a sumei de 707.904,94 lei, prejudiciu constând în profitul net nerealizat prin încălcarea obligațiilor de a pune și de a menține la dispoziția asocierii folosința spațiilor contractate de pârâta-reclamantă cu terții și a sumei de 1.110.708,1 lei, penalități de întârziere aferente sumei solicitate la pct. 3, calculate conform prevederilor art. 11.2 din contractul de asociere.

Prin sentința civilă nr. 6962 din 05 decembrie 2013, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a admis în parte cererea principală precizată, a obligat pârâta-reclamantă la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 88.301,22 euro profit nerealizat și a sumei de 94.823,25 euro penalități de 0,15% pe zi de întârziere calculate până la 13 august 2010 și în continuare până la achitarea debitului, a respins în rest cererea principală precizată ca neîntemeiată, a respins cererea reconvențională ca neîntemeiată și a obligat reclamanta-pârâtă la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 11.800 lei cheltuieli de judecată. Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele: Între reclamanta SC G.M.

SA și CN A.I.B.O. SA actualmente CN A.B. SA, s-a încheiat contractul de asociere în participațiune nr. 262 din 27 august 2001, având ca obiect amenajarea în comun a spațiilor de publicitate și reclamă puse la dispoziție de aeroport (conform Anexei nr. 1, parte integrantă a contractului) în scopul realizării de activități de publicitate și reclamă. Potrivit art. 5.1 din contract, pârâta-reclamantă (C.N.A.B.) s-a obligat, în principal să pună la dispoziția asociației folosința spațiilor de publicitate, reprezentând aportul său în natură; să nu stânjenească sau să nu îngrădească folosința suprafețelor sau a celorlalte bunuri proprietate sa atâta timp cât folosința și exploatarea acestora se face cu respectarea obiectului asocierii și a condițiilor convenite; să acorde SC G.M.

SA drept de preferință la oferte echivalente asupra spațiilor destinate publicității deținute și aflate sub incidența altor contracte încheiate cu terții, în cazul încetării sau rezilierii acestora. Potrivit dispozițiilor art. 5.2, SC G.M. SA s-a obligat, în principal, să țină evidența contabilă separată pentru spațiile utilizate în scopul asocierii și, lunar, să pună la dispoziția părții cocontractante documentele contabile ale activităților desfășurate conform pct. 2.1 din contract; să predea asociatei spre avizare proiectele de contract și ulterior semnării să transmită câte o copie a acestora pentru fiecare client în parte pe toată durata asocierii. Tribunalul a dispus asupra acțiunii principale, în urma examinării distincte a fiecăruia dintre capetele de cerere.

Astfel, referitor la petitul privind obligarea pârâtei la plata de despăgubiri reprezentând profitul net nerealizat ca și consecință a refuzului pârâtei de a semna contractele tripartite de publicitate înaintate în acest sens, tribunalul a avut în vedere îndeplinirea fiecăreia dintre condițiile statuate pentru antrenarea răspunderii civile contractuale. Din această perspectivă, din interpretarea coroborată a probatoriilor administrate, a reținut că în speță se regăsesc întrunite atât fapta ilicită a pârâtei, constând în încălcarea clauzelor stipulate la art. 5.1.1, 5.1.2 și 5.1.3 din contractul de asociere prin nesemnarea contractelor tripartite transmise de reclamantă, în calitate de furnizor de terți interesați în activități de publicitate/reclamă, cât și prejudiciul, cuantificat prin expertiza contabilă administrată, raportul de cauzalitate și culpa debitorului care nu și-a executat obligația, și nu a justificat existența unei cauze străine, exoneratoare.

Excepția de neexecutare, invocată de pârâta-reclamantă, a fost respinsă de prima instanță care a apreciat că nu poate constitui cauză exoneratoare de răspundere, în condițiile în care susținerile formulate nu au fost dovedite. În acest sens, tribunalul a notat că singurul argument invocat de pârâtă în susținerea excepției, confirmat de expertul contabil desemnat în cauză, l-a constituit acordarea de către reclamantă de bonusuri unuia dintre clienți. Acesta a fost însă înlăturat, având în vedere ponderea nesemnificativă a acestei executări necorespunzătoare în cadrul obligațiilor contractuale asumate prin contract, în întregul lor. Astfel, prima instanță a subliniat că pentru admisibilitatea excepției de neexecutare a contractului, se impune ca neexecutarea invocată,, chiar parțială, să fie suficient de importantă.

Or, în speță, tribunalul a constatat că bonusul de 4.500 euro acordat de reclamantă unui client este nesemnificativ în raport cu valoarea totală a contractului de asociere, astfel cum a fost relevată de datele cuprinse în balanța asocierii - anexa 6 la raportul de expertiză. Referitor la celelalte aspecte invocate de pârâtă ca reprezentând neexecutare/executare necorespunzătoare a contractului de către reclamantă, respectiv: nerespectarea termenului de întocmire a rapoartelor de verificare, afișarea ilegală de reclamă în cadrul aeroportului, în lipsa acordului concretizat în semnarea contractelor; nepredarea situațiilor spațiilor ocupate/neocupate cu reclamă începând din trimestrul III 2007, tribunalul a reținut că nu au fost dovedite de pârâta-reclamantă, deși sarcina probei îi revenea potrivit dispozițiilor art. 1169 C. civ.

În ce privește petitul constând în obligarea pârâtei la plata de penalități de întârziere aferente sumei constituind despăgubiri pentru beneficiul nerealizat prin nesemnarea contractelor tripartite, prima instanță a dat eficiență clauzei stipulate la art. 11.2 din contractul de asociere, potrivit căreia „nerespectarea de către unul dintre asociați a clauzelor contractuale atrage după sine o penalizare de 0,15% pe zi, pentru sumele datorate". Astfel, a reținut că pârâta-reclamantă datorează reclamantei-pârâte penalități de întârziere la sumele acordate cu titlu de prejudiciu constând în cota de profit cuvenit și nerealizat, ca urmare a nesemnării contractelor tripartite de publicitate înaintate de reclamanta-pârâtă în executarea contractului de asociere, așa încât a obligat pârâta-reclamantă la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 88.301,22 euro profit nerealizat și penalități de întârziere calculate la această sumă în cuantum de 94.823,25 euro.

Cererea reclamantei privind plata de despăgubiri constând în profitul net nerealizat prin încălcarea de pârâta-reclamantă a obligațiilor de punere și menținere la dispoziția asocierii a folosinței spațiilor de reclamă, a fost apreciată ca neîntemeiată, motivat de faptul că reclamanta nu dovedit că ar fi avut posibilitatea să încheie contracte de publicitate pentru aceste spații, dacă partea adversă și-ar fi îndeplinit obligațiile. De asemenea, tribunalul a notat că prejudiciul astfel pretins a fi acoperit este unul eventual și ca atare incert și, prin urmare nu poate justifica acordarea de despăgubiri. 2. Referitor la cererea reconvențională, tribunalul a reținut că pârâta-reclamantă nu a dovedit existența debitelor a căror acoperire a solicitat-o, din concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză rezultând că nu există diferențe sau mențiuni eronate de sume între contractele economice și deconturile asocierii.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta-reclamantă C.N.A.B. S.A., solicitând schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii în tot a cererii de chemare în judecată și admiterii cererii reconvenționale, cu consecința obligării reclamantei-pârâte SC G.M. SA la plata sumei de 1.162.408 lei, reprezentând debite și întârzieri la plată. Prin decizia civilă nr. 662 din 18 septembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a respins ca nefondat apelul formulat de pârâta-reclamantă CN A.B. SA împotriva sentinței civile nr. 6962 din 05 decembrie 2013 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

Pentru a decide astfel, instanța de prim control judiciar a răspuns detaliat fiecăreia dintre criticile formulate de pârâtă, înlăturându-le motivat și reținând, în esență, că soluția primei instanțe este temeinică și legală, fiind rezultatul corectei aplicări a normelor legale incidente la situația de fapt riguros stabilită prin interpretarea coroborată a probatoriului administrat. Referitor la criticile vizând respingerea excepției de neexecutare, curtea a notat că sunt nefondate nu doar din perspectiva valorii nesemnificative a obligației executate necorespunzător de reclamantă, respectiv acordarea de bonusuri în sumă de 4.500 euro unor clienți, în raport de valoarea contractului, ci și din perspectiva neeligibilității obligațiilor pretins neexecutate de reclamanta-coasociată.

Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs, criticând-o pentru aplicarea greșită a dispozițiilor legale ce reglementează răspunderea civilă contractuală (art. 1073 C. civ.) și pentru greșita interpretare a contractului de asociere în participațiune dedus judecății, prin schimbarea înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, invocând astfel, motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 și 8 C. proc. civ. Subsumat pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., autoarea căii de atac a formulat următoarele critici: A susținut că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile legale în materia răspunderii civile contractuale. Din această perspectivă, după enunțarea definiției acestei instituții, a enumerat condițiile impuse de legiuitor pentru antrenarea acestui tip de răspundere.

în continuare, referitor la cerința existenței unei fapte ilicite a arătat că, în mod eronat s-a reținut în sarcina sa încălcarea obligației asumate contractual prin clauza stipulată la art. 5. 1, precum și că, greșit de asemenea, s-a reținut că, invocând excepția de neexecutare de către reclamantă a propriilor obligații, nu a indicat o obligație exigibilă în sarcina acesteia. În acest sens, recurenta a enumerat o serie amplă de adrese și note de constatare, arătând că dovedesc neexecutarea/executarea defectuoasă de către reclamantă a activității de gestiune a asocierii, astfel că, în opinia sa, refuzul de semnare a contractelor tripartite de publicitate a fost justificat de neîndeplinirea obligației reclamantei, situație care, ignorată fiind, a determinat soluționarea eronată, în sensul respingerii excepției de neexecutare a contractului, pe care a opus-o reclamantei.

Conchizând asupra acestui aspect, a susținut că notificând-o pe reclamantă încă de la 22 octombrie 2009 cu privire la neregulile contabile, deci anterior refuzului său de a semna contractele tripartite, concluzia instanței de apel, că la momentul refuzului de executare nu putea opune reclamantei o creanță exigibilă, este vădit neîntemeiată.

Cu privire la cerința existenței prejudiciului, ca și consecință a săvârșirii faptei ilicite, autoarea căii de atac a susținut că instanța de prim control judiciar, în mod greșit, a apreciat că rezidă în beneficiul nerealizat de reclamantă ca urmare a refuzului său de semnare a contractelor tripartite de publicitate propuse, în opinia sa prejudiciul fiind inexistent în condițiile în care încetarea raporturilor comerciale s-a datorat exclusiv culpei reclamantei, care nu a organizat contabilitatea distinctă a asocierii în participație și nu și-a îndeplinit obligațiile de comunicare a tuturor modificărilor la contractele tripartite încheiate cu terții în baza contractului de asociere. În ceea ce privește raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită a debitorului și prejudiciul produs creditorului, recurenta a susținut că, în speță, nu poate fi reținut, întrucât neexecutarea obligațiilor contractuale se datorează culpei creditoarei-reclamante.

Sub aspectul culpei, ca și condiție a atragerii răspunderii contractuale, recurenta a susținut că aceasta aparține reclamatei și că, în mod eronat, instanța de apel a reținut că nu a indicat faptul culpabil prin care aceasta a făcut imposibilă încheierea contractelor tripartite.

În acest sens, a enumerat o serie de aspecte care, în opinia sa atestă conduita culpabilă a reclamantei, între care: încheierea mai multor contracte de publicitate pentru aceiași locație, necomunicarea situației spațiilor folosite/nefolosite din cadrul fondului de locații puse la dispoziție pentru desfășurarea activității de publicitate/reclamă; inexistența actelor adiționale de prelungire la unele contracte de publicitate; Din perspectiva celor anterior expuse, a susținut că instanța de prim control judiciar nu a avut în vedere clauzele din contractele tripartite de publicitate stipulate la art. 2 „Termene" și art. 4 „Acceptare" și art. 5.1.5 din contractul de asociere, potrivit căruia îi incumba obligația de a ține evidența contractelor de publicitate încheiate de reclamantă,pentru urmărirea situației economico-financiare a asocierii.

De asemenea, a mai arătat recurenta că instanța de apel nu a analizat susținerile sale, și nu a răspuns în concret motivelor de apel, limitându-se la a face aprecieri cu caracter general referitoare la neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor ce îi reveneau reclamantei. Circumscris celui de-al doilea motiv de recurs invocat, prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel a interpretat greșit clauzele prevăzute la art. 4.2., art. 4.7., art. 4.8., art. 4 noiembrie și art. 5.2.2, din contractul de asociere, schimbându-le înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic a acestuia.

Astfel, în opinia recurentei, conform prevederilor contractuale menționate, asocierea putea deduce din tariful de închiriere, în vederea stabilirii profitului repartizabil între asociați, două cote de cheltuieli și anume: nu mai mult de 10% - întreținere - adică curățenia săptămânală a suprafețelor de afișaj, refacerea suprafețelor în cazul deteriorării sau în cazurile de vandalism, refacerea sistemului de iluminare; alte cheltuieli de întreținere putând fi deduse numai cu aprobarea sa expresă; nu mai mult de 30% - cheltuieli generale - adică, amortizarea investiției în panourile publicitare (casete luminoase), amortizarea investiției în instalațiile electrice, taxe legale, cheltuieli cu personalul, consumabile, deplasări, utilități furnizate de către aeroport, alte cheltuieli de întreținere putând fi deduse numai cu aprobare sa expresă.

În raport de cele arătate, a susținut că reclamanta, neprezentând niciun deviz sau situație concretă a lucrărilor cu privire la cele două cote, nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale. Greșita interpretare dată de instanța de apel clauzelor anterior indicate, ar rezida, în opinia recurentei, în aceea că a apreciat că prin menționarea cotelor procentuale de 10 și respectiv 30%, recurenta-pârâtă și-a asigurat o marjă de siguranță în privința cheltuielilor deductibile, astfel cât să îi asigure un profit rezonabil și să nu justifice alte nemulțumiri legate de contract.

În continuare a făcut o expus o serie de elemente legate de dinamica structurii costurilor de exploatare, astfel cum rezultă din balanța asocierii și referitor la care a menționat că trebuiau incluse și cele două grupe principale de costuri înregistrate: cheltuielile cu salariile - cont 641 - și cheltuielile efectuate de terți - cont 628 - situație care nu a fost posibilă întrucât nu s-a putut face legătura acestor costuri cu asocierea.

Referitor la cererea reconvențională și la îndeplinirea obligațiilor obligațiile contractuale asumate de către reclamantă, recurenta a susținut că instanța de apel a interpretat eronat clauzele contractuale, respectiv art. 4.7 și art. 5.2.2 din contract, reținând că și în eventualitatea în care reclamanta ar fi efectuat comunicările impuse de contract cu privire la cheltuieli, situația contractelor de publicitate, situația spațiilor publicitare, etc. sumele care i se cuveneau ar rămâne neschimbată, în raport de clauzele menționate, care instituie în ceea ce o privește marja de siguranță în ceea ce privește profitul cuvenit.

În continuare a detaliat o serie amplă de calcule, în raport cu care a susținut că există diferențe semnificative între valoarea calculată pe baza contractelor tripartite existente în posesia sa și valoarea deconturilor întocmite și predate de reclamantă, sens în care arată că instanța nu a acordat atenția necesară calculelor efectuate pe baza documentelor depuse. De asemenea, recurenta a făcut trimitere și a reprodus amplu norme contabile și a criticat concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză, precum și preluarea lor de către instanța de apel, reproșându-i acesteia că nu a verificat cu suficientă aplecare raporturile contractuale din perspectivă contabilă.

În continuare, recurenta a enumerat documente, a reprodus tabele, a menționat facturi, fișe de cont și situații de cheltuieli, iar în final a conchis că toate datele prezentate atestă că culpa reclamantei în nepredarea situației spațiilor ocupate/neocupate cu reclamă începând din trimestrul III 2007; neînregistrarea exactă a veniturilor aferente anului 2009, neprezentarea structurii detaliate a cheltuielilor, neconcordanța dintre monitorizările din teren ale afișărilor și evidențele contractuale, toate cu consecința afectării cotei sale de profit. În considerarea celor anterior expuse, recurenta a solicitat modificarea în tot a deciziei atacate și, pe cale de consecință, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată și admiterea cererii reconvenționale.

În ședință publică, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția nulității recursului declarat de recurenta-pârâtă CN A.B. SA, în temeiul dispozițiilor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., pe care analizând-o cu prioritate, în baza art. 137, cu aplicarea art. 298, raportat la art. 316 C. proc. civ., reține următoarele: Recurenta-pârâtă a reiterat motivele prezentate în cererea de apel, însă nu a formulat nicio critică la adresa deciziei instanței de apel, care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de textul de lege mai sus evocat. Astfel, simpla reluare a situației de fapt a cauzei și prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspund exigențelor cerute de art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc.

civ., care impun invocarea unor critici ce pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării înaltei Curți, învestite cu verificarea legalității hotărârii instanței de apel. De aceea, examinarea memoriului de recurs impune concluzia că pârâta nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar indicarea celor reglementate de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. a fost făcută doar formal. Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanța de apel, pârâta tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menține hotărârea primei instanțe, al cărei raționament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanței de prim control judiciar. Dispozițiile art. 304 C. proc. civ. statuează că recursul se declară împotriva unor hotărâri judecătorești, a căror modificare sau casare se poate obține pentru anumite motive de nelegalitate expres prevăzute. Prin urmare, motivele de recurs trebuie să vizeze critica hotărârii judecătorești recurate, iar nu doar reiterarea susținerilor părților de la judecata în instanța de prim control judiciar devolutiv. Aceasta, deoarece recursul este reglementat drept o cale de atac extraordinară, care privește analiza măsurii în care criticile aduse de recurentă, prin motivele de recurs, hotărârii instanței anterioare se încadrează sau nu în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. În speță, susținerile pârâtei prezentate de aceasta drept motive de recurs nu conțin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmațiile aceleiași părți făcute în fața instanței de apel, dar care și-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată. Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, care constituie motivarea în concret a recursului, adecvată căii de atac, având în vedere că motivele de nelegalitate sunt prevăzute sub aspect general în art. 304 menționat. Totodată, conform art. 306 alin. (3) C. proc.

civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea căii extraordinare de ataci dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Per a contrario, dacă dezvoltarea criticilor nu face posibilă încadrarea lor într-unui dintre cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de evocata normă legală, sancțiunea care intervine este nulitatea recursului. Prin urmare, nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, de exemplu atunci când nu se arată și dezvoltarea motivelor de nelegalitate.

O astfel de situație intervine și în cauza de față din moment ce, așa cum s-a arătat, susținerile pârâtei nu vizează decizia atacată, ci doar temeinicia afirmată a cererii de apel, deși recursul nu are caracter devolutiv. În alți termeni, față de considerentele precedente, se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac. Față de considerentele expuse mai sus, Înalta Curte urmează a constata nul recursul în conformitate cu art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de recurenta-pârâtă CN A.B. SA împotriva Deciziei civile nr. 662 din 18 septembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 mai 2015.