ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2962/2013

Asupra recursului de față, Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 4664 din data de 10 aprilie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 9172/3/2008, Tribunalul București, secția a VI a civilă, a admis în parte cererea principală formulată de reclamanta pârâtă SC M.C. SRL în contradictoriu cu pârâta reclamanta SC C.D.

SRL; a obligat pârâta reclamantă să plătească reclamantei pârâte suma de 1.023.503,41 euro, la cursul BNR din ziua plății; a respins celelalte pretenții ale reclamantei ca neîntemeiate; a admis excepția tardivității modificării cererii reconvenționale și a respins cererea modificatoare a cererii reconvenționale din data de 29 noiembrie 2011 (prin care se solicită penalități de întârziere de 1.440.000 euro) ca tardiv formulată; a luat act de renunțarea pârâtei reclamante la judecarea capătului din cererea reconvențională privind obligarea reclamantei la dobânzi și costuri cu munca suplimentară (pretenție având nr. 3 în cererea reconvențională); a respins celelalte pretenții din cererea reconvențională (plata sumei de 1.454.518 RON - pretenție având nr. 2 în cererea reconvențională și 730.000 euro penalități de întârziere -pretenție având nr. 4 în cererea reconvențională) ca neîntemeiate; a obligat pârâta reclamantă să plătească reclamantei pârâte suma de 183.398,69 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanta SC M.C. SRL și pârâta SC C.D. SRL, La termenul de judecată din data de 9 mai 2013, apelanta reclamantă SC M.C. SRL și apelanta pârâtă SC C.D. SRL au depus cereri de renunțare la judecata apelurilor formulate, iar SC C.D. SRL a solicitat să i se restituie taxa judiciară de timbru în temeiul art. 63 alin. (2) raportat la art. 63 alin. (1) din Legea nr. 192/2006 privind procedura medierii. Constatând că soluția ce se impunea a fi luată, aceea de a se lua act de renunțare la judecata apelurilor, Curtea a apreciat că apelanta pârâtă SC C.D. SRL nu se încadrează în niciuna din situațiile de excepție prevăzute de art. 23 din Legea nr. 146/1997, astfel că prin încheierea de la 6 iunie 2013 Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a luat act că apelantele au renunțat la judecata apelurilor declarate conform dispozițiilor art. 298 C. proc.

civ. raportat la art. 246 C. proc. civ. și a respins ca neîntemeiată cererea formulată de apelanta SC C.D. SRL, de restituire a taxei judiciare de timbru. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta SC C.D. SRL solicitând admiterea recursului formulat, modificarea în tot a încheierii recurate, admiterea cererii de restituire a taxei de timbru în sumă de 45.999,47 RON și dispunerea restituirii acestei sume. Recurenta-pârâtă își subsumează criticile motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. În argumentarea acestei critici recurenta-pârâtă arată că motivarea instanței învestite cu soluționarea apelului, conform căreia cererea de restituire a taxelor judiciare de timbru formulată de apelanta pârâtă SC C.D.

SRL nu se încadrează în niciuna din situațiile de excepție prevăzute de art. 23 din Legea nr. 146/1997, apare ca fiind atât contradictorie cu încheierile și materialul probator existent la dosar cât și străină de natura pricinii, față de faptul că recurenta nu a invocat prevederile art. 23 din Legea nr. 146/1997 ca temei de drept în cererea formulată.

Cu privire la fondul cererii sale de restituire a taxei de timbru, recurenta-pârâtă arată că aceasta este îndreptățită, taxa judiciară de timbru urmând să îi fie restituită față de faptul că la termenul din 29 noiembrie 2012, au fost depuse la dosarul cauzei actele referitoare la acordul de mediere încheiat între părți precum și acte referitoare la procedura medierii pretențiilor acestora, în sală fiind prezent la acel termen și confirmând încheierea acordului de mediere, domnul mediator B.E., conform consemnărilor de la acel termen de judecată, că la termenul din 3 mai 2013 recurenta-pârâtă a făcut dovezi ale plății sumelor stabilite în sarcina sa prin acordul de mediere, 400.000 euro, plăți recunoscute de către apelanta-reclamantă M.C., în speță fiind astfel incidente prevederile art. 63 alin. (2), raportat la art. 63 alin. (1) din Legea nr. 192/2006, cu modificările și completările în vigoare la data pronunțării încheierii din 6 iunie 2013. Conchide recurenta-pârâtă în sensul că, odată ce obiectul litigiului nu îl reprezintă transferul sau constituirea unui alt drept real asupra unui bun imobil, față de faptul că litigiul cu care instanța a fost învestită a fost soluționat pe calea medierii, condițiile sine-qua-non pentru restituirea taxei de timbru sunt îndeplinite, legiuitorul neimpunând și alte condiții, din alte legi speciale, care să fie avute în vedere de instanță.

Înalta Curte, examinând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta. Indiscutabil, astfel cum rezultă din actele dosarului și implicit din conținutul încheierii recurate, părțile au apelat la mediere ca mijloc alternativ de soluționare a diferendului dintre ele, în procedura reglementată de Legea nr. 192/2006. Rezultatul procedurii de mediere nu se reflectă însă în cuprinsul încheierii întrucât părțile nu au înțeles să învestească instanța de apel cu pronunțarea unei hotărâri de expedient care să consfințească judiciar înțelegerea intervenită între părți pe calea alternativă a medierii, rezultatul medierii, în forma agreată de părți, nefiind opozabil instanței din perspectiva obligației de fiscalitate aferentă cererii de chemare în judecată, în speță cea corespunzătoare apelului.

Așa fiind, raționamentul pe care instanța de apel și-a întemeiat soluția de respingere a cererii de restituire a taxei judiciare de timbru este conform cu legea, hotărârea recurată neconținând motive contradictorii ori străine de natura pricinii. În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, constatând că încheierea recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă SC C.D. SRL București împotriva încheierii de la 6 iunie 2013. pronunțata de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2013. Procesat de GGC - GV