ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2962/2013

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 4664 din data de 10

aprilie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 9172/3/2008, Tribunalul București,

secția a VI a civilă, a admis în parte cererea principală formulată de

reclamanta pârâtă SC M.C. SRL în contradictoriu cu pârâta reclamanta SC C.D.

SRL; a obligat pârâta reclamantă să plătească reclamantei pârâte suma de

1.023.503,41 euro, la cursul BNR din ziua plății; a respins celelalte pretenții

ale reclamantei ca neîntemeiate; a admis excepția tardivității modificării

cererii reconvenționale și a respins cererea modificatoare a cererii

reconvenționale din data de 29 noiembrie 2011 (prin care se solicită penalități

de întârziere de 1.440.000 euro) ca tardiv formulată; a luat act de renunțarea

pârâtei reclamante la judecarea capătului din cererea reconvențională privind

obligarea reclamantei la dobânzi și costuri cu munca suplimentară (pretenție

având nr. 3 în cererea reconvențională); a respins celelalte pretenții din

cererea reconvențională (plata sumei de 1.454.518 RON - pretenție având nr. 2

în cererea reconvențională și 730.000 euro penalități de întârziere -pretenție

având nr. 4 în cererea reconvențională) ca neîntemeiate; a obligat pârâta

reclamantă să plătească reclamantei pârâte suma de 183.398,69 RON reprezentând

cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat apel reclamanta SC M.C. SRL și pârâta SC C.D. SRL,

La termenul de

judecată din data de 9 mai 2013, apelanta reclamantă SC M.C. SRL și apelanta

pârâtă SC C.D. SRL au depus cereri de renunțare la judecata apelurilor

formulate, iar SC C.D. SRL a solicitat să i se restituie taxa judiciară de

timbru în temeiul art. 63 alin. (2) raportat la art. 63 alin. (1) din Legea nr.

192/2006 privind procedura medierii.

Constatând că soluția

ce se impunea a fi luată, aceea de a se lua act de renunțare la judecata

apelurilor, Curtea a apreciat că apelanta pârâtă SC C.D. SRL nu se încadrează

în niciuna din situațiile de excepție prevăzute de art. 23 din Legea nr.

146/1997, astfel că prin încheierea de la 6 iunie 2013 Curtea de Apel București,

secția a V-a civilă, a luat act că apelantele au renunțat la judecata

apelurilor declarate conform dispozițiilor art. 298 C. proc. civ. raportat la

art. 246 C. proc. civ. și a respins ca neîntemeiată cererea formulată de

apelanta SC C.D. SRL, de restituire a taxei judiciare de timbru.

Împotriva acestei

încheieri a declarat recurs pârâta SC C.D. SRL solicitând admiterea recursului

formulat, modificarea în tot a încheierii recurate, admiterea cererii de

restituire a taxei de timbru în sumă de 45.999,47 RON și dispunerea restituirii

acestei sume.

Recurenta-pârâtă își

subsumează criticile motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 7 C.

proc. civ.

În argumentarea

acestei critici recurenta-pârâtă arată că motivarea instanței învestite cu

soluționarea apelului, conform căreia cererea de restituire a taxelor judiciare

de timbru formulată de apelanta pârâtă SC C.D. SRL nu se încadrează în niciuna

din situațiile de excepție prevăzute de art. 23 din Legea nr. 146/1997, apare

ca fiind atât contradictorie cu încheierile și materialul probator existent la

dosar cât și străină de natura pricinii, față de faptul că recurenta nu a

invocat prevederile art. 23 din Legea nr. 146/1997 ca temei de drept în cererea

formulată.

Cu privire la fondul

cererii sale de restituire a taxei de timbru, recurenta-pârâtă arată că aceasta

este îndreptățită, taxa judiciară de timbru urmând să îi fie restituită față de

faptul că la termenul din 29 noiembrie 2012, au fost depuse la dosarul cauzei

actele referitoare la acordul de mediere încheiat între părți precum și acte

referitoare la procedura medierii pretențiilor acestora, în sală fiind prezent

la acel termen și confirmând încheierea acordului de mediere, domnul mediator

B.E., conform consemnărilor de la acel termen de judecată, că la termenul din 3

mai 2013 recurenta-pârâtă a făcut dovezi ale plății sumelor stabilite în

sarcina sa prin acordul de mediere, 400.000 euro, plăți recunoscute de către

apelanta-reclamantă M.C., în speță fiind astfel incidente prevederile art. 63 alin.

(2), raportat la art. 63 alin. (1) din Legea nr. 192/2006, cu modificările și

completările în vigoare la data pronunțării încheierii din 6 iunie 2013.

Conchide

recurenta-pârâtă în sensul că, odată ce obiectul litigiului nu îl reprezintă

transferul sau constituirea unui alt drept real asupra unui bun imobil, față de

faptul că litigiul cu care instanța a fost învestită a fost soluționat pe calea

medierii, condițiile sine-qua-non pentru restituirea taxei de timbru sunt

îndeplinite, legiuitorul neimpunând și alte condiții, din alte legi speciale,

care să fie avute în vedere de instanță.

Înalta Curte,

examinând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate, constată că

recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

Indiscutabil, astfel

cum rezultă din actele dosarului și implicit din  conținutul încheierii

recurate, părțile au apelat la mediere ca mijloc alternativ de soluționare a

diferendului dintre ele, în procedura reglementată de Legea nr. 192/2006.

Rezultatul procedurii

de mediere nu se reflectă însă în cuprinsul încheierii întrucât părțile nu au

înțeles să învestească instanța de apel cu pronunțarea unei hotărâri de

expedient care să consfințească judiciar înțelegerea intervenită între părți pe

calea alternativă a medierii, rezultatul medierii, în forma agreată de părți,

nefiind opozabil instanței din perspectiva obligației de fiscalitate aferentă

cererii de chemare în judecată, în speță cea corespunzătoare apelului.

Așa fiind,

raționamentul pe care instanța de apel și-a întemeiat soluția de respingere a

cererii de restituire a taxei judiciare de timbru este conform cu legea,

hotărârea recurată neconținând motive contradictorii ori străine de natura

pricinii.

În considerarea celor

ce preced, Înalta Curte, constatând că încheierea recurată nu este susceptibilă

de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate, în temeiul art. 312 C.

proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de recurenta-pârâtă SC C.D. SRL București împotriva încheierii de la 6

iunie 2013. pronunțata de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 octombrie 2013.

Procesat de GGC - GV