ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

ÎCCJ

ÎCCJ, decizie (scj.ro #153065)

CAMERĂ

other

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, decizie (scj.ro #153065) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Bilet la ordin. Lipsa transmiterii refuzului de plată pe cale electronică în sistemul SENT. Efecte

Cuprins pe materii : Drept comercial. Titluri comerciale de valoare

Index alfabetic : acțiune în pretenții

bilet la ordin

refuz de plată

C. civ., art. 1349, art. 1357, art. 1358, art. 1381, art. 1635

Legea nr. 58/1934, art. 46

alin. (2), art. 46

, art. 105

Biletul la ordin este un titlu de credit, la ordin, formal și complet, care încorporează o obligație abstractă, autonomă și necondiționată de plată a unei sume de bani de către semnatarii săi, ținuți solidar pentru executarea obligației.

Obligațiile care izvorăsc dintr-un astfel de titlu de valoare nu pot fi subordonate unor cauze ulterioare emiterii sale (cum ar fi incidentul invocat, produs în procedura de decontare a biletului la ordin) pentru a transforma drepturile și obligațiile cu caracter independent, abstract și necondiționat în drepturi și obligații derivând dintr-un delict civil sau din îmbogățirea fără justă cauză.

Încasarea sumei de bani prin plata biletului la ordin de către beneficiarul acestui titlu nu poate fi, așadar, asimilată cu o faptă ilicită, în condițiile în care operațiunile efectuate în scopul realizării plății au caracter definitiv, potrivit Regulilor de sistem SENT nu există refuz de plată și, pe cale de consecință, nu s-au conservat mijloacele de valorificare a drepturilor specifice în caz de refuz de plată.

Potrivit art. 20.1.5. din Regulile de sistem SENT: ,,în cazul în care participantul direct plătitor solicită returnarea de către un participant direct beneficiar a sumei prevăzute într-o instrucțiune de plată compensată, datorită unei erori din mesajul de plată (cum ar fi duplicarea instrucțiunii, plăți direcționate eronat, suma incorectă, suma plătită este mai mare decât suma înscrisă pe instrumentul de debit etc.), participantul direct beneficiar trebuie să returneze participantului direct plătitor suma eronat transferată, în conformitate cu legislația și reglementările în vigoare.”

Situația cauzată de lipsa transmiterii pe cale electronică, în termenul legal de așteptare, a refuzului de plată a biletului la ordin (ca urmare a nesesizării lipsei de disponibil în contul emitentului biletului la ordin) nu poate fi asimilată cu o eroare din mesajul de plată, în sensul prevăzut de art. 20.1.5 din Regulile de sistem SENT, deoarece, în temeiul prevederilor art. 105

din Legea nr. 58/1934, biletul la ordin prezentat la plată prin trunchiere produce toate efectele pe care legea le recunoaște biletului la ordin original.

Eroarea în transmiterea refuzului de plată nu este una de natură formală, materială, ci este una de fond, care afectează principiile care guvernează biletul la ordin, în cazul în care este prezentat la plată, este plătit și nu există refuz de plată pentru conservarea drepturilor specifice în caz de refuz.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1160 din 4 iunie 2019

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a VI-a civilă, la data de 07.01.2016, sub nr. x/3/2016, reclamanta Banca A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Banca B. SA și C. SRL, în principal, obligarea pârâtei Banca B. SA la plata către reclamantă a sumei de 969.056,70 lei, precum și la plata dobânzii legale aferente acestei sume, calculate de la data 14.01.2013 până la data plății efective, în subsidiar, obligarea pârâtei C. SRL la plata către reclamantă a sumei de 969.056,70 lei, precum și la plata dobânzii legale aferente acestei sume, calculate de la data 09.01.2013 până la data plății efective, obligarea B. SA sau, după caz, C. SRL la plata cheltuielilor de judecată suportate de către reclamantă în conexiune cu prezenta cauză.

Prin sentința civilă nr. 5548/22.09.2016 a fost respinsă cererea principală ca neîntemeiată și a fost admisă, în parte, cererea subsidiară.

Pârâta C. SRL a fost obligată să plătească reclamantei suma de 969.056,70 lei. S-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumei de 969.056,70 lei, ca neîntemeiată.

A fost obligată pârâta C. SRL să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 13.295,56 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru.

S-a luat act că reclamanta va solicita cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocațial, pe cale separată.

A fost obligată reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 5.360,28 lei către pârâta C. SRL, reprezentând onorariul avocatului.

S-au compensat în parte cheltuielile de judecată până la concurența sumei celei mai mici și a fost obligată pârâta C. SRL să plătească reclamantei A. cheltuieli de judecată în sumă de 7.935,28 lei.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel principal pârâta C. SRL, apel provocat și apel incident reclamanta A., cereri care au fost înregistrate pe rolul Curții de Apel București, Secția a V-a civilă sub nr. x/3/2016 (număr în format x/2017).

Curtea de Apel București, Secția a V-a civilă, prin decizia nr. 2019/2017 din 22 noiembrie 2017, a admis apelul principal formulat de apelanta pârâtă C. SRL împotriva sentinței civile nr. 5548 din 22.09.2016, pronunțate de Tribunalul București, Secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/3/2016, în contradictoriu cu apelanta reclamantă A. și cu intimata pârâtă B. SA; a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a respins și cererea subsidiară, ca neîntemeiată; a obligat reclamanta A. la plata către pârâta C. SRL și a sumei de 5.360,28 lei, cu titlu de diferență cheltuieli de judecată în fond; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate; a respins ca nefondate apelul provocat și apelul incident, formulate de apelanta reclamantă A. și a obligat apelanta reclamantă A. la 30.447,78 lei, cheltuieli de judecată în apel către apelanta pârâtă C. SRL.

Împotriva deciziei nr. 2019/2017 din 22 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a V-a civilă, reclamanta A. a declarat recurs, solicitând casarea și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

În motivare, după o scurtă prezentare a situației de fapt și a istoricului litigiului, recurenta-reclamantă A. a invocat următoarele motive de nelegalitate:

Primul motiv de recurs este circumscris cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în cadrul căruia s-a criticat decizia nr. 2019 din data de 22.11.2017, pentru că a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

În dezvoltarea acestui motiv de nelegalitate, recurenta-reclamantă a susținut că instanța de prim control judiciar a pronunțat decizia cu încălcarea prevederilor art. 477 C. proc. civ.

A precizat că, prin cererea de chemare în judecată, A. a solicitat Tribunalului București, în principal, să oblige pe B. la plata către reclamantă a sumei de 969.056,70 lei, precum și la plata dobânzii legale aferente acestei sume, calculate de la data 14.01.2013 până la data plății efective; având în vedere atât soluția de respingere dată asupra acestui capăt de cerere de către Tribunalul București prin sentința nr. 5548/22.09.2016, cât și apelul principal declarat de către intimata C. (căzută în pretenții ca urmare a pronunțării Sentinței nr. 5548/2016), pe lângă cererea de apel incident, A. a formulat apel provocat în contradictoriu cu B. împotriva soluției de respingere date prin sentința nr. 5548/2016.

Din modul de redactare a cererii de apel provocat rezultă că A. a învestit instanța de apel cu o nouă judecată asupra fondului, sub toate aspectele invocate prin cererea de chemare în judecată.

Arată recurenta că, deși precizarea A. cu privire devoluțiunea integrală („sub toate aspectele”) este reținută textual în decizia nr. 2019/2017, Curtea de Apel București a statuat că apelul provocat a fost motivat și nu sunt incidente dispozițiile art. 476 alin. (2) C. proc. civ., judecata în apel se circumscrie limitelor trasate de apelantă, respectiv criticilor formulate prin cererea de apel, astfel că nu a considerat necesar a analiza cererea îndreptată împotriva B. sub toate aspectele.

Recurenta-reclamantă solicită a se observa că trimiterea făcută de către Curtea de Apel București la prevederile art. 476 alin. (2) C. proc. civ. este eronată, întrucât din interpretarea gramaticală a textului de lege ar rezulta faptul că, în ipoteza motivării apelului, instanța de apel va avea în vedere, pe lângă cele invocate la prima instanță, și motivele aduse prin intermediul cererii de apel, situația contrară fiind caracterizată prin aceea că instanța ar urma să se pronunțe în fond ,,numai pe baza celor invocate la prima instanță”.

Cât timp, pe de-o parte, potrivit prevederilor art. 476 alin. (1) C. proc. civ., ,,apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel statuând atât în fapt, cât și în drept”, iar, pe de altă parte, A. a învestit, în mod explicit, instanța de apel cu efectuarea unei noi judecăți asupra fondului, sub toate aspectele, precizând că nu înțelege ca prin intermediul criticilor formulate să restrângă instanței această posibilitate, hotărârea instanței asupra apelului provocat apare ca fiind luată cu încălcarea prevederilor art. 477 C. proc. civ.

Al doilea motiv de recurs se referă la nemotivarea deciziei atacate cu privire la apelul incident.

Sub acest aspect, recurenta-reclamantă a relevat că împotriva sentinței nr. 5548/22.09.2016 pronunțată de Tribunal, A. a declarat și apel incident, în contradictoriu cu C., solicitând instanței de apel schimbarea în parte a hotărârii apelate, în sensul admiterii cererii întemeiate pe dispozițiile art. 1357 C. civ. și obligării C. la plata către A. a sumei de 969.056,70 lei, precum și la plata dobânzii legale aferente acestei sume, calculate de la data 09.01.2013 până la data plății efective.

Prima critică adusă de A. prin apelul incident a vizat aceea că din considerentele hotărârii apelate rezultă că prima instanță a înțeles, în mod greșit, că fapta ilicită săvârșită de C. ar consta în neîmpiedicarea stopării debitării contului, cât timp din paragraful 47 al cererii de chemare în judecată rezultă clar că fapta ilicită a C. este reprezentată de însușirea unei sume de bani care nu îi aparținea.

Soluția de respingere a apelului incident pivotează în jurul considerentelor prin care, doar în mod aparent, Curtea de Apel București motivează nereținerea unei fapte ilicite în sarcina C., faptă care constituie premisa angajării răspunderii civile delictuale în privința intimatei.

Motivarea soluției de respingere a apelului incident prin prezentarea succintă a concluziei silogismului juridic („nu există o obligație în acest sens pe care pârâta să o fi încălcat”), dedusă din reiterarea considerentelor primei instanțe, nu poate constitui o motivare „cu putere de convingere”, în raport de soluția dată.

Al treilea motiv de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă invocând încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prima critică subsumată acestui motiv de recurs vizează interpretarea greșită a prevederilor art. 20.1.5. din regulile de sistem SENT, de natură a încălca prevederile legale în virtutea cărora B. este ținută la restituire.

Recurenta-reclamantă a reliefat că prin intermediul celei de-a treia critici formulate în cadrul apelului provocat a susținut că Tribunalul a reținut, în mod greșit, că situația dedusă judecății nu se circumscrie domeniului de aplicare al art. 20.1.5. din regulile SENT.

Curtea de Apel București, analizând această critică, a apreciat că, în mod corect, prima instanță a înlăturat susținerea reclamantei, conform căreia B. avea obligația să-i restituie suma decontată în baza acestui articol. A reținut că textul se referă la sume eronat transferate din cauza unei erori din mesajul de plată și nu poate fi aplicat, prin similitudine, și în ipoteza lipsei unui mesaj, sistemul fiind guvernat de norme stricte, menite a-i asigura funcționarea optimă.

Recurenta-reclamantă motivează că interpretarea dată de către Curtea de apel nu poate fi primită, având în vedere tocmai compensarea operată în SENT și decontarea operată în ReGIS la data de 09.01.2013, ceea ce înseamnă, cu alte cuvinte, că această operațiune a avut loc în considerarea unui mesaj de plată, fiind deci exclusă ipoteza inexistenței unui mesaj de plată.

Relevă că obiectul interpretării este dat de încadrarea situației de fapt în ipotezele prevederilor art. 20.1.5. din Regulile SENT, care oferă cu titlu de exemplu („cum ar fi”, „etc”) mai multe ipoteze subsumabile noțiunii de „eroare în mesajul de plată”, printre acestea regăsindu-se și scenariul duplicării instrucțiunii, caracterizat prin aceea că valoarea sumei decontate, contrar particularităților raportului obligațional existent, va fi într-un cuantum dublu.

În speță, într-o manieră similară, contrar particularităților raportului juridic existent, reprezentate de lipsa de disponibil în contul emitentului biletului la ordin, D., la data de 09.01.2013, ca urmare a unei defecțiuni tehnice, are loc debitarea contului A. deschis la BNR cu valoarea biletului la ordin, respectiv creditarea contului B. deschis la BNR cu aceeași sumă.

Prin urmare, autoarea căii de atac consideră că situațiile mai sus descrise sunt identice, dintr-o eroare în mesajul de plată contul participantului direct beneficiar ajungând să fie creditat cu ignorarea circumstanțelor reale ale raportului obligațional, consecința fiind aceea că participantul direct beneficiar trebuie să returneze participantului direct plătitor suma eronat transferată.

Interpretarea greșită a prevederilor art. 20.1.5. din regulile SENT de către Curtea de apel are drept consecință încălcarea prevederilor legale în virtutea cărora B. este ținută la restituire.

Din perspectiva temeiului juridic al obligației de restituire, A. a solicitat primei instanțe să aibă în vedere:

- încălcarea obligației contractuale de restituire care îi revine pârâtei față de A. în temeiul contractului (multilateral) de participare la sistemul SENT (art. 969, art. 1073 și urm. C. civ. din1864);

- încălcarea obligației B. corelative dreptului stipulat, prin contractul (bilateral) de participare la sistemul SENT încheiat cu E., în favoarea terțului beneficiar A. (art. 1073 și urm., art. 998 și urm. C.civ. din 1864/art. 1349 C. civ. 2009);

- încălcarea obligației legale de restituire ce revine B. (art. 1349, art. 1357, art. 1358, art. 1381 și urm., art. 1635 C. civ. 2009)”.

În concluzie, recurenta consideră că, prin interpretarea restrictivă dată de către Curtea de Apel București prevederilor art. 20.1.5. din Regulile SENT, având ca denumire marginală „Corectarea unor plăți eronate”, aceasta a pronunțat decizia recurată cu încălcarea normelor de drept material, în forma neaplicării (restrângerii sferei de aplicare) prevederilor legale, în temeiul cărora B., în calitate de participant direct beneficiar, trebuie să returneze A., în calitate de participant direct plătitor, suma eronat transferată.

A doua critică subsumată cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. vizează încălcarea normelor de drept material privitoare atât la angajarea răspunderii civile delictuale, cât și la reținerea îmbogățirii fără justă cauză.

Pentru a evidenția încălcarea normelor de drept material mai sus precizate, recurenta-reclamantă a reliefat fundamentul comun în raport de care Curtea de Apel București a admis apelul principal formulat de către C., redând considerente relevante reținute de instanța de apel în motivarea hotărârii referitoare la următoarele aspecte:

- reclamanta A. a plătit, pentru clientul său D. SA, creanța decurgând din biletul la ordin seria XXX, în condițiile în care în contul D. SA nu exista disponibil bănesc”;

- apelanta pârâtă a încasat suma de bani, însă nu a realizat prin aceasta o îmbogățire, în sensul obținerii unui avantaj, întrucât plata s-a realizat în contul unei creanțe pe care o deținea patrimoniul său.”;

- plata s-a realizat din fondurile A. și nu din fondurile sale proprii, acestea fiind inexistente în contul deschis la A., aspect menționat în mod corect de A. în întâmpinare, dar care nu este de natură a înlătura concluzia Curții”;

- demersul juridic al apelantei pârâte are o cauză justă, titlul juridic care justifică încasarea sumei de bani constituindu-l biletul la ordin de care aceasta s-a prevalat”;

- îmbogățirea nu a fost a apelantei pârâte C. SRL, ci a clientului A., pentru care acesta a acționat (...)”.

Prin raportare la considerentele care au stat la baza adoptării deciziei pronunțate în apel, recurenta-pârâtă susține, în primul rând, că situația de fapt reținută în cauză nu putea conduce instanța de apel la concluzia potrivit căreia A. a efectuat o plată, întrucât, indiferent de calificarea juridică dată plății, mecanismul acesteia presupune intenția solvensului de a stinge o obligație.

Operațiunea automată de decontare ce a avut loc la data 09.01.2013, ca urmare a unei disfuncționalități a sistemului informatic, nu poate fi încadrată în noțiunea de plată, din ansamblul probelor administrate în cauză reieșind că A. nu a intenționat stingerea creanței C.

În al doilea rând, subliniază că A. nu are calitatea de solvens, aceasta fiind atribuită de cele mai multe ori debitorului raportului juridic obligațional, în speță, această calitate fiind avută de către D., și nu de A.

În contextul neîndeplinirii calității de solvens, învederează faptul că, deși este adevărat că plata poate fi făcută inclusiv de către un terț, această ipoteză s-ar putea reține când terțul face plata cu intenția de a se subroga în drepturile creditorului, existând deci un anume interes sau atunci când, deși neinteresat, terțul acționează în temeiul gestiunii de afaceri sau a unui contract de mandat, ipoteza unei liberalități fiind exclusă a priori

în prezenta cauză.

Lipsa intenției A. de a gera interesele D. rezultă inclusiv din atitudinea față de evenimentul (exterior voinței acesteia) constând în creditarea contului B. deschis la BNR cu suma de 969.056,70 lei, urmare a unei defecțiuni în sistemul informatic al A. Aceasta din urmă a transmis B. un mesaj prin e-mail securizat, prin care informat-o în legătură cu faptul că a refuzat plata biletului la ordin și că nu a putut transmite refuzul în SENT, solicitând totodată B. să stopeze suma de 969.056,70 lei de la creditare. De asemenea, A. a înregistrat incidentul survenit la Centrala Incidentelor de Plăți.

În aceste condiții, este exclusă ipoteza ca A. să fi acționat în calitate de solvens-terț, în temeiul gestiunii de afaceri.

Aceeași a fost și concluzia tribunalului, care a reținut, prin sentința civilă nr. 5548/2016, că „nu există o cauză justă de îmbogățire a reclamantei, întrucât nu există nicio obligație de plată a A. față de pârâta C., contul de compensare al A. fiind debitat fără intenția acesteia de a gera interesele clientului său D.”

În continuare, recurenta-pârâtă motivează că nici scenariul efectuării unei plăți de către A., în calitate de mandatar nu ar putea fi primit, având în vedere că acesta se verifică doar în ipoteza în care în contul emitentului biletului la ordin, în speță, în contul D., s-ar fi aflat disponibil bănesc, lucru care nu s-a întâmplat, așa cum în mod corect a reținut și instanța de apel în cadrul deciziei recurate.

Pe de altă parte, printre cele reținute în cadrul aceluiași paragraf, Curtea de Apel București modifică, în mod nelegal, elementele contractului de mandat existent între D. și A.

Instanța de prim control judiciar nu putea reține (i) existența actului juridic al plății, (ii) calitatea de solvens sau cea de terț plătitor a A. (iii) și nici executarea contractului de mandat existent între A. și D., pronunțând o hotărâre cu încălcarea normelor de drept material, în principal, în materia răspunderii civile delictuale, iar, în subsidiar, în materia îmbogățirii fără justă cauză.

În privința criticii privind încălcarea normelor de drept material din materia răspunderii civile delictuale, autoarea căii de atac a precizat că fapta ilicită a C. constă în reținerea sumei de bani, corespunzătoare valorii biletului la ordin, deși A. îi adusese la cunoștință, prin adresa nr. 2 din data de 09.01.2013, că suma de 969.056,70 lei fusese debitată din cont fără consimțământul său.

S-a arătat că, deși instanța de apel reține că C. a intrat în posesia sumei de 969.056,70 lei, având totodată cunoștință de incidentul în urma căruia această sumă de bani a fost virată și refuzând ulterior să o restituie către A., prin decizia recurată instanța de apel a încălcat normele de drept material din materia răspunderii civile delictuale, respectiv prin neaplicarea prevederilor art. 1.349 C. civ., precum și pe cele ale art. 1.357 C. civ.

Aceasta, întrucât, în cauză, a fost probată existența faptei ilicite a C., constând în însușirea unei sume de bani care nu îi aparținea, precum și existența vinovăției intimatei, rezultate din aceea că, deși încunoștințată asupra incidentului în urma căruia contul său a ajuns să fie creditat cu o sumă de bani ce nu i se cuvenea, a refuzat să restituie suma de bani astfel dobândită.

În subsidiar, s-a criticat decizia recurată pentru încălcarea normelor de drept material din materia îmbogățirii fără justă cauză.

În dezvoltarea acestei critici a susținut că instanța de apel a încălcat, prin neaplicarea lor, prevederile art. 1.345 C. civ.

Este eronată motivarea Curții de Apel București potrivit căreia: ,,pe de altă parte însă, D. SA, clientul reclamantei A. în contul căruia s-a efectuat plata, a obținut un avantaj, constând în diminuarea pasivului său patrimonial cu suma de bani pe care o datora C. SRL în temeiul biletului la ordin (...)”.

Recurenta-pârâtă susține că A. nu a făcut o plată în numele și pe seama D. și nu a acționat nici în calitate de mandatar al acesteia, astfel că D. este ținut în continuare față de C. la plata sumei în cuantum de 969.056,70 lei.

Cât timp D. este obligată în continuare față de C. la plata sumei de 969.056,70 lei, în temeiul biletului la ordin seria yyy, iar C. deține în patrimoniu, pe lângă creanța împotriva D. izvorâtă din biletul la ordin, și proprietatea asupra sumei de 969.056,70, rezultă o îmbogățire fără justă cauză a C.

Învederează faptul că instanța de apel face o greșită aplicare a noțiunii de ,,justă cauză”, reținând că „în speță, demersul juridic al apelantei pârâte are o cauză justă, titlul juridic care justifică încasarea sumei de bani constituindu-1 biletul la ordin de care aceasta s-a prevalat”.

Autoarea căii de atac motivează că interpretarea dată de instanța de apel este în dezacord cu prevederile art. 1.346 C.civ., potrivit cărora ,,îmbogățirea este justificată atunci când rezultă: a) din executarea unei obligații valabile;”.

Subliniază că în patrimoniul A. nu exista o obligație de plată față de C., suma de bani fiind transferată, cum s-a dovedit în speță, ca urmare a unei defecțiuni în sistemul informatic și în lipsa oricărui disponibil în contul D., cel în patrimoniul căruia se afla și încă se mai află o obligație de plată față de C.

Prin urmare, consideră că îmbogățirea C. nu poate fi justificată de executarea unei obligații valabile, cât timp o astfel de obligație nu există în patrimoniul A., iar sărăcirea acesteia din urmă s-a produs în urma defecțiunii tehnice intervenite în sistemul informatic de compensare și decontare și nicidecum ca urmare a executării biletului la ordin, operațiune imposibil de realizat în lipsa disponibilului din contul emitentului biletului la ordin, D.

În aceste condiții, prin admiterea apelului principal formulat de către C., Curtea de apel a încălcat prevederile art. 1.354 C. civ., prin neaplicarea lor la situația de fapt reținută în cauză, în sensul constatării îmbogățirii fără justă cauză a C. și a obligării acesteia la plata către A. a sumei în cuantum de 969.056,70 lei.

În drept, a invocat art. 483 alin. (1), art. 488, art. 477, art. 476 C. proc. civ., art. 969, art. 1073 și urm. C. civ. 1864, art. 1349, art. 1345, art. 1357 C. civ.

Intimata-pârâtă B. SA, prin reprezentant convențional, avocat F., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului promovat de către A., ca nefondat.

Cu titlu prealabil prezentării apărărilor pe fondul cauzei, intimata-pârâtă B. SA a menționat că situația de fapt reținută de Curtea de apel nu poate fi cenzurată în această etapă procesuală. Pe cale de consecință, solicitarea recurentei A. de a se încadra situația de fapt în ipotezele prevederilor art. 20.1.5 din Regulile SENT este inadmisibilă în calea de atac a recursului.

În ceea ce privește aplicarea de către instanța de apel a regulii

tantum devolutum quantum

appelatum,

solicită a se constata că, pe de o parte, instanța de apel a procedat în mod corect la aplicarea prevederilor art. 477 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, aceasta a analizat în mod corect și complet întreaga situație de fapt expusă de către reclamantă.

Intimata apreciază că au intrat în sfera autorității de lucru judecat, printre altele, următoarele statuări ale instanței de prim control judiciar:

- Înregistrarea refuzului bancar la CIP la ora 10.21, în ziua de 9 ianuarie 2013, după ce decontarea avusese loc, la aproximativ 1 oră după ce contul C. fusese deja creditat cu suma înscrisă pe biletul la ordin.

- B. SA nu putea, în mod unilateral, să debiteze contul C. în vederea transferării sumei de bani în discuție și nici nu exista posibilitatea faptică de a stopa operațiunea considerată de sistem ca fiind definitivă.

Intimata-pârâtă afirmă că nu există un temei legal pentru stoparea operațiunii de decontare automată, respectiv nu există culpă din partea sa sau a angajaților săi.

Invocă faptul că operațiunea compensării în SENT are caracter definitiv, în sensul că nici administratorul de sistem și nicio altă persoană nu poate revoca/anula un fișier cu instrucțiuni de plată, respectiv nu pot fi revocate/anulate instrucțiunile de decontare pe bază netă, generate la finalul unei sesiuni de compensare, aspect recunoscut chiar și de reprezentanții A.

Această situație este reglementată de legiuitor în cuprinsul art. 10.4 din regulile SENT, stabilindu-se că nu este permisă revocarea sau anularea unui fișier cu instrucțiuni de plată sau a unei instrucțiuni de plată sau a mai multor instrucțiuni de plată din acest fișier de către participant, de către un terț sau de către administratorul de sistem din momentul în care: - fișierul cu instrucțiuni de plată în lei are starea „compensat”; - fișierul cu instrucțiuni de plată în euro are starea ”decontat”, după caz.

Validarea ultimei teze a art. 10.4 din Regulile SENT prevede în mod expres că „toate riscurile asociate instrucțiunilor de plată, care au devenit

irevocabile,

sunt suportate de participanții direcți” (în speță, A. care nu a retransmis în timp util a refuzului la plată).

Recurenta-reclamantă A. nu a făcut dovada depunerii diligențelor în vederea stopării operațiunii reclamate.

Intimata reliefează că a respectat dispozițiile art. IV pct. 2 din Norma BNR nr. 7/2008, potrivit cărora, „

instituțiile de credit ale beneficiarilor/posesorilor sumelor înscrise pe cambii și bilete la ordin au obligația să crediteze conturile clienților lor cu sumele încasate în aceeași zi bancară în care le-au fost creditate conturile sau, în cazul în care cambiile și biletele la ordin au fost refuzate la plată, să comunice în același termen clienților lor acest fapt, inclusiv motivele de refuz”.

Neîndeplinirea acestei obligații ar fi dus, în mod sigur, la încetarea relațiilor contractuale cu propriul client.

Debitarea contului C. se putea efectua de către intimata-pârâtă B. SA numai în baza unei instrucțiuni date în scris de către titularul contului, aspect pe care reclamanta în calitate de instituție bancară îl cunoaște.

Intimata-pârâtă a făcut referire la adresa nr. 3150/10.01.2013, prin care reprezentanții A. au recunoscut că, din cauza unei erori informatice, decizia de refuz nu a fost transmisă în timp util către B., motiv pentru care contul posesorului a fost creditat cu suma aferentă.

A. a rămas în pasivitate, cu toate că ar fi trebuit să cunoască din start solvabilitatea clientului său, astfel că nu s-a înregistrat niciun refuz înainte de sfârșitul perioadei de așteptare, situație în care biletul la ordin emis de D. în favoarea C. SRL a fost considerat ca acceptat la plată.

Potrivit art. 13.1 din Regulile SENT, reclamanta avea obligația de a informa

imediat

administratorul sistemului (E. SA) în cazul unei defecțiuni de ordin tehnic, dar, în cauză, informarea a avut loc abia la 17.01.2013.

Intimata motivează că utilizarea sintagmei „

etc”

la finalul exemplificării din cuprinsul art. 20.1.5 din regulile SENT nu conduce la concluzia că prin

erori din mesajul de plată

s-a avut în vedere ipoteza în care în contul emitentului biletului la ordin nu exista disponibil sau ipoteza în care participantul direct nu a fost diligent în transmiterea refuzului la plată în timp util.

Intimata-pârâtă a concluzionat că, în cazul de față, nu există vreo situație de excepție de la caracterul definitiv al compensărilor intervenite în sistemul SENT, astfel încât întreaga argumentație (utilizată de reclamantă în vederea admiterii cererii introductive formulate împotriva pârâtei B. SA) este nefondată.

Pentru argumentele mai sus redate intimata-pârâtă B. SA solicită respingerea recursului A., ca nefondat, cu consecința păstrării deciziei Curții de apel.

Intimata-pârâtă C. S.R.L., reprezentată convențional prin G. SCA, a formulat întâmpinare la recursul motivat de către A. S.A., solicitând respingerea recursului ca nefondat și, pe cale de consecință, menținerea deciziei pronunțate de instanța de apel, ca temeinică și legală.

În privința primului motiv de recurs a arătat că, în mod nefondat, A. susține că decizia civilă nr. 2019 din data de 22.11.2017 a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

În mod greșit, în cuprinsul motivelor de recurs, A. a invocat doar prevederile art. 476 alin. (1), fără a avea în vedere celelalte dispoziții imperative ale Codului de procedură civilă, care obligă instanța de apel să respecte principiul

tantum devolutum quantum appellatum,

respectiv limitele efectului devolutiv al apelului, determinate de ceea ce s-a apelat.

Simpla afirmație a A. în cuprinsul apelului, potrivit căreia, prin motivele invocate nu ar restrânge posibilitatea instanței de a analiza soluția primei instanțe cu privire la cererea îndreptată împotriva B. sub toate aspectele, nu poate determina ignorarea și nerespectarea de către instanța de apel a dispozițiilor legale.

Intimata consideră că, în mod corect, Curtea de apel a apreciat că nu se impune analiza cererii de apel formulate de către A. împotriva B. S.A., sub toate aspectele.

În mod nefondat, A. susține că decizia civilă nr. 2019 din data de 22.11.2017, cu privire la apelul incident, nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

În mod corect, temeinic și legal, în cuprinsul deciziei civile nr. 2019 din 22.11.2017, Curtea a analizat complet fiecare critică din apelurile cu care a fost învestită, motivând soluțiile la care s-a oprit.

În acest context, nu se poate considera că motivarea deciziei recurate ar fi inexistentă, inexactă ori incompletă.

Mai mult, astfel cum se poate observa din cele consemnate în cuprinsul deciziei civile nr. 2019 din 22.11.2017, motivarea instanței de control este corectă, clară și simplă, precisă, concisă și fermă, respectând dispozițiile legale.

Motivarea respingerii apelului incident, raportat la considerentele expuse de către instanța de control, răspunde în integralitate exigențelor reglementate de textele de lege invocate de recurentă și nu constituie, în opinia intimatei, un motiv valid de recurs.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., intimata-pârâtă C. S.R.L. a susținut că, în mod nefondat, A. susține că decizia civilă nr. 2019 din data de 22.11.2017, a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Arată că, în cauza dedusă judecații, hotărârea pronunțată cu ocazia soluționării în apel, respectiv decizia civilă nr. 2019 din data de 22.11.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, a fost dată cu respectarea și aplicarea corectă a normelor de drept material.

În mod eronat, recurenta A. invocă interpretarea greșită a prevederilor art. 20.1.5 din Regulile SENT.

În primul rând, a arătat că, în ceea ce privește Regulile de funcționare ale Sistemului SENT, acestea nu pot fi considerate, astfel cum susține recurenta, norme de drept material în sensul dispozițiilor art. 488 alin. (l) pct. 8 C. proc. civ.

Spre deosebire de vechiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 1865, în actuala reglementare, art. 488 alin. (1) pct. 8 NCPC precizează expres că va fi motiv de casare încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Legiuitorul a urmărit să supună analizei instanței de recurs, în mod exclusiv, încălcarea ori aplicarea greșită, de către instanța a cărei hotărâre o verifică, a legii, a textelor de lege aplicabile în speța dedusă judecății.

Astfel cum s-a punctat și în doctrină, textul punctului 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. se referă la nesocotirea unei norme de drept material care trebuie să fie în vigoare la momentul judecății.

Intimata-pârâtă consideră că recursul întemeiat de către A. pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motivat de faptul că instanța de apel ar fi interpretat greșit prevederile art. 20.1.5 din Regulile SENT, este inadmisibil.

În al doilea rând, susține că instanța de judecată a interpretat în mod corect prevederile art. 20.1.5 din Regulile SENT.

Din textul art. 20.1.5 din Regulile SENT reiese în mod clar că acesta se referă strict la sume eronat transferate ca urmare a unei erori din mesajul de plată, neputând fi aplicat în ipoteza lipsei unui mesaj.

În al treilea rând, în mod greșit, A. invocă faptul că

„interpretarea restrictivă dată de Curtea de Apel”

articolului 20.1.5 din Regulile SENT ar fi condus la pronunțarea deciziei cu încălcarea

oricăror altor temeiuri juridice pe care instanța le-ar considera

aplicabile pentru soluționarea cererii

(așa cum a solicitat recurenta).

În pronunțarea deciziei civile nr. 2019 din data de 22.11.2017, Curtea a avut în vedere atât cele arătate de către părți, cât și textele legale invocate în susținere, procedând la o analiză corectă și completă a cauzei deduse judecății.

Ca atare, în ceea ce privește recursul întemeiat de către A. pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia în pronunțarea deciziei civile nr. 2019 din 22.11.2017, instanța ar fi interpretat greșit prevederile art. 20.1.5 din Regulile SENT, acesta este nefondat.

În mod greșit, recurenta A. invocă încălcarea normelor de drept material privitoare atât la angajarea răspunderii delictuale civile, cât și la reținerea îmbogățirii fără justă cauză.

În pronunțarea deciziei civile nr. 2019 din 22.11.2017, Curtea de apel a avut în vedere întregul probatoriu administrat în cauză, susținerile părților, coroborat cu prevederile textelor de lege invocate.

Având în vedere acest fapt, consideră că hotărârea pronunțată cu ocazia soluționării în apel a cauzei a fost dată cu respectarea și aplicarea corectă a normelor de drept.

În mod corect, Curtea a respins apelul incident ca nefondat, considerând că în speță nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale.

Atât instanța de fond, cât și instanța de apel au reținut în mod corect că în speță nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 1357 C. civ., respingând, astfel, pretențiile A., ca neîntemeiate.

Așa cum a rezultat și din probatoriul administrat în cauză, precum și din cele arătate de părți nu există nicio culpă a C. în legătură cu creditarea contului său, întrucât aceasta nu a făcut decât să întreprindă demersurile legale pentru încasarea unei sume de bani datorate de către debitorul său.

Prin urmare, se arată că temeiul juridic al refuzului de a returna suma de bani constă în biletul la ordin, cu scadență la data de 08.01.2013.

Consideră că nu este nimic ilicit în conduita C. SRL de a accepta creditarea contului ei de către bancă cu suma de bani corespunzătoare instrumentului de plată emis în favoarea sa. Răspunzătoare de producerea prejudiciului este chiar A., deoarece operațiunea de debitare a contului cu suma pretinsă drept prejudiciu a fost cauzată de o eroare în sistemul informatic al acesteia (după cum pretinde A.).

Subliniază că, în mod corect, Curtea de apel a reținut că în speță nu s-a făcut dovada faptei ilicite și a culpei C. SRL.

Solicită a se constata că recursul întemeiat de către A. pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motivat de faptul că în pronunțarea deciziei civile nr. 2019 din 22.11.2017 instanța ar fi încălcat normele de drept material privitoare la angajarea răspunderii delictuale civile, este nefondat.

În mod corect, Curtea a decis că în speță nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile îmbogățirii fără justă cauză. În prezenta cauza, îmbogățirea nu a fost a intimatei C. S.R.L., ci a clientului A., pentru care acesta a acționat.

Partea care a obținut un avantaj, constând în diminuarea pasivului său patrimonial cu suma pe care o datora către C. S.R.L., este D. SA.

Referitor la justa cauză, se arată că, în mod corect, Curtea a apreciat că demersul juridic al apelantei C. S.R.L. are o justă cauză, titlul juridic care justifică încasarea sumei de bani constituindu-l biletul la ordin de care acesta s-a prevalat.

Raportat la faptul că îmbogățirea nu a fost a C. S.R.L., ci a clientului A., intimata susține ca fiind corectă concluzia instanței de prim control judiciar referitoare la posibilitatea A. de a acționa împotriva D. S.A., precum și împotriva prepușilor săi, împrejurare care constituie un motiv în plus pentru respingerea cererii de restituire în baza art. 1348 C. civ.

Intimata-pârâtă arată că, prin prezentul recurs, motivat de o presupusă încălcare a normelor de drept material, A. încearcă să determine o rejudecare a cauzei, prezentând Înaltei Curți de Casație și Justiție critici ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, în ceea ce privește motivul de recurs întemeiat de către A. pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia în pronunțarea deciziei civile nr. 2019 din 22.11.2017 instanța ar fi încălcat normele de drept material privitoare la îmbogățirea fără justă cauză, intimata susține caracterul nefondat al acestuia.

Pentru toate argumentele mai sus redate, intimata-pârâtă solicită respingerea recursului formulat de către A. și, pe cale de consecință, menținerea deciziei civile nr. 2019 din data de 22.11.2017 pronunțate de Curtea de apel București, Secția a V-a civilă, ca temeinică și legală.

În drept, a invocat art. 205, art. 425, art. 476-479, art. 488 și art. 490 alin. 2 și urm. C. proc. civ., art. 1345 și urm., art. 1349, precum și art. 1357 și urm. C. civ.

A solicitat ca pentru judecarea recursului instanța să aibă în vedere înscrisurile aflate deja la dosarul cauzei, depuse de către părți în celelalte etape procesuale, menționând că nu deține înscrisuri noi.

Recurenta-pârâtă A. a prezentat răspuns la întâmpinările formulate de cele două intimate-pârâte, prin care a solicitat înlăturarea argumentelor invocate de către B. S.A. și C. pe calea întâmpinărilor la recursul declarat de A. împotriva Deciziei civile nr. 2019/22.11.2017 a Curții de Apel București, Secția a V-a civilă.

În esență, a susținut că intimatele reiau, în combaterea motivelor de recurs, argumentația prezentată de instanța de apel în decizia recurată și apărările prezentate în fazele procesuale anterioare.

Analizând recursul prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte a reținut următoarele:

Primul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cu referire la încălcarea prevederilor art. 477 C. proc. civ., este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

În esență, recurenta-reclamantă a motivat că instanța de prim control judiciar, soluționând apelul provocat, nu a realizat o devoluțiune totală asupra soluției date cererii de chemare în judecată îndreptată împotriva pârâtei B. S.A., deși, prin cererea de apel, a precizat că nu înțelege să restrângă posibilitatea instanței de apel de a analiza soluția primei instanțe sub toate aspectele.

În absența unor precizări explicite din partea recurentei-reclamante asupra aspectelor de fond, pretins neanalizate în cadrul apelului, instanța supremă, ținând seama de ceea ce a constituit obiectul analizei în apel, urmează a verifica și stabili ceea ce a judecat prima instanță și ceea ce a solicitat reclamanta prin cererea de chemare în judecată, pentru a identifica aspectele care au scăpat judecății în apelul provocat.

Din examinarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A. împotriva pârâtei B. S.A. se constată că încadrarea juridică este fundamentată pe următoarele temeiuri de drept:

- încălcarea obligației contractuale de restituire care îi revine pârâtei față de A., în temeiul contractului (multilateral) de participare la sistemul SENT (art. 969, art. 1073 și urm. C. civ. 1864);

- încălcarea obligației B. corelative dreptului stipulat prin contractul (bilateral) de participare la sistemul SENT încheiat cu E., în favoarea terțului beneficiar A. (art. 1073 și urm., art. 998 și urm. C. civ. l864/art. 1349 C. civ. 2009);

- încălcarea obligației legale de restituire ce revine B. S.A. (art. 1349, art. 1357, art. 1358, art. 1381 și urm., art. 1635 C. civ. 2009).

Prin prisma temeiurilor legale invocate, prima instanță a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii civile contractuale a pârâtei, neexistând o încălcare de către pârâta B. a Regulilor SENT care să fi produs reclamantei un prejudiciu, reclamanta fiind cea care a acționat cu întârziere și nu a depus toate diligențele pentru a stopa debitarea contului său.

În ceea ce privește invocarea de către reclamantă a prevederilor art. 1349, art. 1357, art. 1358, art. 1381 C. civ., care reglementează răspunderea civilă delictuală, s-a arătat că acestea nu sunt incidente în cauză, întrucât drepturile și obligațiile participanților la sistemul SENT decurg din contractul de participare.

În ceea ce privește incidența art. 1635 C. civ., care se referă la restituirea prestațiilor de către cel care le-a primit fără drept sau din eroare, a reținut că nici aceste prevederi legale nu sunt aplicabile, întrucât pârâta B. nu este beneficiara sumei de 969.056,70 lei cu care a fost debitat contul de compensare al A., ci beneficiarul acestei sume este titularul dreptului de creanță încorporat în titlul de credit pentru care s-a emis ID-ul de plată, respectiv pârâta C.

Instanța de apel, deși a reținut că apelul provocat a fost motivat, nefiind incidente dispozițiile art. 476 alin. 2 C. proc. civ. și că judecata în apel se circumscrie limitelor trasate de apelantă prin criticile formulate în cererea de apel, totuși analiza de conținut a hotărârii recurate relevă faptul că, în privința soluției date cererii de chemare în judecată, îndreptată împotriva pârâtei B. S.A., instanța de apel a realizat o devoluțiune totală a cauzei, în limitele impuse de regula

tantum devolutum quantum iudicatum.

Se constată faptul că prima instanță a soluționat cauza dedusă judecății pe temeiul răspunderii civile contractuale și a reținut, în mod corect, că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile legale care reglementează răspunderea civilă delictuală, pentru că drepturile și obligațiile participanților la sistemul SENT decurg din contractul de participare.

Așadar, prima instanță nu a procedat la analiza cauzei pe temeiul răspunderii civile delictuale.

În raport de considerentele reținute în hotărârea pronunțată de prima instanță, este neîndoielnic că în cauză s-a acordat eficiență principiului potrivit cu care, în cazul în care între părți a existat un contract din a cărui neexecutare au rezultat prejudicii, nu este posibil să se apeleze la răspunderea civilă delictuală și nici să se combine regulile aplicabile răspunderii delictuale cu cele ale răspunderii contractuale, după cum nu este posibil nici să se apeleze, în subsidiar, la acțiunea în răspundere delictuală, calea de ales fiind aceea a răspunderii contractuale.

Analizând acțiunea pe temeiul răspunderii contractuale, pe care a găsit-o neîntemeiată, acțiunea în răspundere civilă delictuală este afectată de un fine de neprimire în raport cu principiul mai sus relevat, iar cererea în repararea prejudiciului încercat are caracter accesoriu, soarta sa fiind în relație directă cu soluția dată cererii principale, întemeiate pe răspunderea civilă contractuală.

În contextul dat, Înalta Curte reține că analiza cererii îndreptate împotriva B., în cadrul efectului devolutiv al apelului provocat, a fost totală, în limitele determinate de ceea ce s-a judecat în primă instanță.

Devoluțiunea în apel asupra celorlalte temeiuri nu mai era necesară, față de împrejurarea că analiza lor a devenit inutilă chiar din faza judecății în primă instanță, în considerarea argumentelor mai sus arătate.

Al doilea motiv de recurs, care se circumscrie cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează nemotivarea soluției date apelului incident, sub aspectul faptei ilicite care se pretinde că a fost săvârșită de către intimata-pârâtă C.

Analizând considerentele deciziei atacate, instanța supremă constată că instanța de apel a motivat că, în cauză, pârâta nu a fost implicată în procesul de decontare din sistemul SENT, iar reținerea sumei și refuzul de a o restitui ulterior nu se constituie într-o faptă ilicită, întrucât nu există o obligație în acest sens pe care pârâta să o fi încălcat.

Motivarea unei hotărâri este înțeleasă ca un silogism logic de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, ci un răspuns la argumentele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conținutul lor, să influențeze soluția.

În cauză, din considerentele hotărârii recurate rezultă argumentele care au fundamentat silogismul judiciar, situație în care motivul de nelegalitate întemeiat pe nemotivarea hotărârii sau motivarea insuficientă este nefondat.

Motivul de recurs întemeiat pe cazul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. cu referire la interpretarea greșită a dispozițiilor art. 20.1.5 din Regulile de sistem SENT, de natură a încălca prevederile legale în virtutea cărora intimată-pârâtă B. S.A. este ținută la restituire, este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare

Recurenta-reclamantă a motivat, în esență, că instanța de apel a interpretat restrictiv prevederile art. 20.1.5. din Regulile de sistem SENT, având denumirea marginală „

Corectarea unor plăți eronate”

, în forma neaplicării prevederilor legale, în virtutea cărora B. în calitate de participant direct beneficiar trebuie să returneze A., în calitate de participant direct plătitor, suma eronat transferată.

Cu titlu preliminar, trebuie precizat că Regulile de sistem SENT se aplică în raporturile dintre A. și B., cu forța și efectul unor clauze contractuale, fiind parte integrantă din contractul multilateral de participare la sistem, la care ambele bănci sunt parte. În acest sens, art. 1.2 par.3 din Regulile de sistem SENT stipulează că regulile SENT sunt aplicabile și opozabile tuturor participanților la sistemul SENT și sunt parte integrantă din contractul de participare la sistem, ca anexă a acestuia.

În acest cadru, pretinsa obligație, în sarcina intimatei-pârâte B., întemeiată pe dispozițiile art. 20.1.5 din Regulile de sistem SENT versiunea 16, de a restitui suma compensată, este, deci, una contractuală, fiind echivalentă cu obligarea B. la executarea în natură a contractului.

Pentru a verifica dacă instanța de prim control judiciar a greșit prin interpretarea, în sens restrictiv, a dispozițiilor legale mai sus enunțate, este necesar a stabili dacă situația de fapt, așa cum a fost reținută de instanțele de fond și necontestată de părțile din litigiu, se circumscrie câmpului de aplicare al art. 20.1.5. din Regulile SENT, mai exact dacă eroarea invocată în legătură cu prezentarea la plată a biletului la ordin se încadrează în ipotezele redate cu titlu exemplificativ, subsumabile noțiunii de eroare din mesajul de plată.

Așadar, referirile la aspectele de fapt reținute de prima instanță și confirmate de instanța de apel nu au natura unei reevaluări a situației de fapt, incompatibilă cu calea de atac a recursului, ci doar permite realizarea unui control efectiv în privința aplicării dispozițiilor legale la situația de fapt proprie cauzei.

Suma de bani solicitată de recurenta-reclamantă în cauza dedusă spre soluționare rezultă din procesul de debitare în cadrul sistemului electronic de decontare pe bază brută în timp real (continuu)-ReGis, a contului reclamantei A. cu valoarea unui bilet la ordin, prezentat la plată prin procedeul trunchierii de către intimata-pârâtă C. SRL, prin intermediul băncii pârâte B. S.A.

Astfel, printre instrucțiunile de plată procesate în sistemul SENT se numără și cele aferente biletelor la ordin.

Aceste instrucțiuni poartă denumirea

instrucțiuni de transfer debit (ID)

și sunt transmise în sistem împreună cu imaginile instrument

§ Cauze similare