ÎCCJ, Decizia nr. 338/2004

ÎCCJ, Decizia nr. 338/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 99 din 21

iunie 2001, Tribunalul Buzău a respins cererea de schimbare a încadrării

juridice, din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5)

C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934.

În baza art. 215 alin. (1), (2), (3)

și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat inculpata

P.E., la 12 ani închisoare și 5 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

În baza art. 33 – 34, raportat la art.

35 C. pen., a contopit pedepsele aplicate și a dispus ca inculpata să execute

pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

A aplicat art. 71și 64 C. pen.

Prin aceeași hotărâre, instanța de

fond a anulat actele false, respectiv 36 bilete la ordin și 36 file CEC, a

obligat inculpata să plătească, cu titlu de despăgubiri, 2.438.490.468 lei

către SC F. SA Râmnicu Sărat; 288.000.000 lei către SC V.P. SRL Craiova;

230.950.894 lei către SC M.I. SRL Brașov; 185.000.000 lei către SC A. SRL

Brașov și a menținut sechestrul asigurător asupra bunurilor inculpatei,

instituit prin ordonanța nr. 1792 din 19 septembrie 2000 a Inspectoratului de

Poliție Județean Buzău și procesul-verbal din 21 septembrie 2000 a Poliției municipiului

Râmnicu Sărat.

Totodată, s-a dispus comunicarea

sentinței, după rămânerea ei definitivă, în vederea înregistrării la Oficiul Registrului Comerțului Argeș.

S-a reținut că, în perioada

noiembrie 1999 - mai 2000, inculpata P.E., în calitate de administrator al SC L.&J.

SRL Pitești și contabil cu drept semnătură în bancă, a SC Y. SRL Pitești, unde

administrator este P.J., soțul acesteia, în mod repetat, a emis 36 bilete la

ordin și 36 file CEC, pentru a achita contravaloarea mărfurilor cumpărate de la SC F. SA Râmnicu Sărat, SC V.P. SRL Craiova, SC M.I. SRL Brașov și SC A. SRL Brașov,

cunoscând că pentru valorificarea titlurilor de credit emise, nu dispune de

provizia necesară în conturile bancare, cauzând în acest fel, prejudicii de

2.691.340.013 lei și, respectiv 3.960.314.635 lei.

Împotriva hotărârii primei instanțe,

inculpata a declarat apel, invocând interpretarea eronată a probelor

administrate, precum și a naturii juridice a faptelor comise, în mod greșit

reținându-se caracterul penal al acestora.

Aceasta a susținut că emiterea

biletelor la ordin nu poate constitui în sine o manoperă dolosivă care să se

înscrie în ipoteza infracțiunii de înșelăciune.

Pe de altă parte, faptele constând

în emiterea de cec-uri în perioada de interdicție bancară nu întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune.

În concluzie, aceasta a solicitat

admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și pronunțarea achitării, în

temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b) C. pen.

Totodată, susținând lipsa intenției

de inducere în eroare, inculpata a solicitat, în subsidiar, achitarea în temeiul

art. 10 lit. d) C. proc. pen.

De asemenea, în cazul nereținerii

motivelor invocate, inculpata a solicitat schimbarea încadrării juridice a

faptelor, în infracțiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 teza I din

Legea nr. 59/1934.

În subsidiar, inculpata a solicitat

reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii cuantumului acesteia.

Curtea de Apel Ploiești, secția

penală, prin decizia penală nr. 402 din 12 septembrie 2001, a admis apelul

declarat de inculpată, a descontopit pedeapsa rezultantă, a făcut aplicarea art.

74 și 76 C. pen., a condamnat inculpata, la două pedepse de câte 8 ani

închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b)

și c) C. pen., a recontopit pedepsele și a dispus ca inculpata P.E. să execute

pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

În motivarea acestei decizii,

instanța de apel a apreciat că prima instanță a stabilit corect starea de fapt,

iar încadrarea juridică este legală.

Singurul motiv apreciat ca fiind

întemeiat, este cel privind individualizarea pedepsei, instanța de fond nedând

eficiența cuvenită împrejurărilor care atenuează răspunderea penală, constând

în sinceritatea dovedită de inculpată pe parcursul procesului penal, lipsa

antecedentelor penale, faptul că are un copil minor de întreținut și, mai ales,

faptul că este grav bolnavă.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

au declarat recurs, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, invocând

motivul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc.

pen., cu referire la greșita reținere a circumstanțelor atenuante în favoarea

inculpatei, precum și inculpata, care a susținut nelegalitatea hotărârilor

atacate, decurgând din neîncuviințarea administrării probei cu expertiză

contabilă.

Prin decizia nr. 4342 din 15

octombrie 2002, Curtea Supremă de Justiție, secția penală, a respins recursurile,

ca nefondate, apreciind că situația de fapt a fost corect reținută de instanțe,

în baza materialului probator administrat, vinovăția inculpatei fiind dovedită

pe deplin, iar pedeapsa a fost judicios individualizată.

Împotriva hotărârilor pronunțate în

cauză, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție a declarat recurs în anulare, întemeiat pe art. 410 alin. (1) partea I

pct. 2 teza 1 și pct. 7 C. proc. pen.

S-a susținut că faptele nu întrunesc

elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin.

(1), (2), (3) și (5) C. pen., în sensul inexistenței relei credințe.

Ca atare, fapta săvârșită de

inculpată întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.

84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, modificată prin Legea nr. 83/1994.

S-a mai susținut că fapta de emitere

a 36 bilete la ordin, fără ca la scadență să existe banii necesari acoperirii

lor, având caracter civil și în lipsa dovedirii activității de inducere în

eroare a societăților comerciale, cu care se afla în relații comerciale, în mod

greșit a fost încadrată în dispozițiile art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5)

C. pen., în loc de art. 84 alin. (2) din Legea nr. 59/1994.

În concluzie, Procurorul general a

solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate,

achitarea inculpatei, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit.

d) C. proc. pen., pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin.

(1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art.

215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din

același cod, în infracțiunea de emitere de cecuri fără disponibil la tras,

prevăzută de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., rejudecarea cauzei în aceste limite și în funcție de sancțiunea

aplicată, să se dea eficiență dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 543/2002.

Examinând cauza, în raport cu

criticile formulate și cu dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc.

pen., cu referire la art. 414

1

alin. (1) din același cod, se

constată următoarele:

I. Cu privire la încadrarea juridică

a faptei de emitere de cecuri fără disponibil în cont.

Potrivit art. 84 alin. (1) pct. 2

din Legea nr. 59/1934, modificată, se pedepsește cu amendă sau cu închisoare de

la 6 luni, până la un an, în afară de cazul când fapta constituie un delict

sancționat cu o pedeapsă mai mare, în care caz se aplică această pedeapsă, „oricine

emite un cec, fără a avea la tras disponibil suficient, sau după ce a tras

cecul și mai înainte de trecerea termenelor fixate pentru prezentare, dispune

altfel, în total sau în parte, de disponibilul avut”.

De reținut, că textul menționat a

rămas neschimbat de la data adoptării legii, la data de 1 mai 1934, dispoziția

nefăcând obiectul modificărilor și completărilor operate prin O.G. nr. 11/1993,

aprobată prin Legea nr. 83/1994, de modificare a Legii nr. 58/1934 și Legii nr.

59/1934.

Totodată, art. 215 alin. (4) C. pen.,

sub denumirea marginală „Înșelăciunea”, dispune în sensul că „emiterea unui cec

asupra unei instituții de credit sau unei persoane, știind că pentru

valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, precum și fapta

de a retrage, după emitere, provizia, în total sau în parte, ori de a interzice

trasului, de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul

arătat în alin. (1), dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului cecului, se

sancționează cu pedeapsa prevăzută în alin. (2)”.

Existența unui concurs de texte,

prezentând identitate sub aspectul valorii ocrotite, cu referire la proprietate,

corespunzător art. 1 C. pen., și la relațiile sociale ce se formează în raporturile

comerciale în jurul acestei valori, precum și elementului material al laturii

obiective a conținutului constitutiv alternativ al infracțiunii, cu referire la

emiterea unui cec fără disponibil în cont sau a unor operațiuni în cont având

drept consecință diminuarea acestuia sub limita aptă a asigura onorarea cecului

emis de trăgător, pune problema încadrării juridice corecte, a stabilirii

concordanței depline între fapta concretă săvârșită și norma penală specială care

încriminează acea faptă.

Sub un prim aspect, dificultatea

încadrării juridice este generată de faptul că ambele texte privesc aceeași

acțiune interzisă, cu referire la condițiile emiterii cecului, astfel cum

acestea sunt reglementate prin art. 3 alin. (2) din Legea nr. 59/1934.

Astfel, potrivit textului menționat,

emiterea cecului se bazează pe o acoperire, reprezentând o sumă aflată într-un

cont bancar și pe convenția dintre bancă și trăgător.

Din modul de redactare a art. 3 din

legea cecului, rezultă că acoperirea cecului emis de trăgător trebuie să

îndeplinească, cumulativ, condiția anteriorității, în raport cu data emiterii

cecului, a suficienței, în raport cu cuantumul sumei ce urmează a fi plătită, a

disponibilității, în sensul de a fi lichidă și exigibilă în raportul juridic

dintre client și bancă, precum și cea a irevocabilității, cu referire la

obligația trăgătorului, de a menține acoperirea la dispoziția posesorului

cecului, până la încasarea cecului sau, eventual, până la prescrierea titlului

de credit.

Or, încadrarea juridică corectă

apare ca deosebit de importantă, în raport cu împrejurarea că, numai cu

îndeplinirea acestei condiții, se asigură desfășurarea represiunii penale în

limitele legii și, totodată, este îndeplinită și funcția încadrării juridice,

de garanție a respectării drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor.

În acest sens, limitele de pedeapsă

prevăzute în normele încriminatoare menționate, semnificativ diferite, relevând

un pericol social abstract distinct, nu au aptitudinea de a constitui criteriu pentru

operațiunea de stabilire a încadrării juridice a faptei.

Sintagma „afară de cazul când faptul

constituie un delict sancționat cu o pedeapsă mai mare, în care caz se aplică

această pedeapsă”, folosită de legiuitor în art. 84 din Legea nr. 59/1934, în

raport cu care s-ar putea concluziona în sensul subsidiarității textului din

legea cecului, față de norma cuprinsă în art. 215 alin. (4) C. pen., constituie

temei pentru încadrarea juridică a faptei, exclusiv prin prisma constatării

întrunirii condițiilor de aplicare a acestuia din urmă, așa încât nici aceasta

nu poate constitui un unic criteriu, cu referire la aspectul examinat.

Drept urmare, sub aspectul examinat,

soluția este dată de interpretarea textelor menționate, în raport cu forma propozițională

care identifică înțelesul voit de legiuitor, prin stipularea unor condiții

suplimentare de angajare a răspunderii penale, prin încadrarea faptei, în

dispozițiile art. 215 alin. (4) C. pen.

Astfel, ambele texte au în vedere

cerința imperativă a acoperirii cecului, stabilită prin art. 3 alin. (2) din

Legea nr. 59/1934, care nu poate fi eludată de părți.

Eludării acestei cerințe se opune

caracterul imperativ al normei menționate, precum și faptul că cecul nu

reprezintă un instrument de garantare a creanțelor, lăsat în conținutul său la

latitudinea părților, ca în cazul altor acte juridice.

Mai mult, această eludare este în

mod firesc sancționată în condițiile, după caz, a uneia dintre cele două norme

penale menționate, față de faptul că prin lege a fost stabilită posibilitatea

garantării creanțelor, în cazul în care părților convin să accepte tranzacția

în alte condiții, decât cele stabilite prin art. 3 alin. (2) din Legea nr. 59/1934,

prin utilizarea variantei biletului la ordin, care nu prezintă restricții

legale, în sensul preconstituirii provizionului.

Condițiile suplimentare înscrise în art.

215 alin. (4) C. pen., față de cele înscrise în art. 84 alin. (1) pct. 2 din

Legea nr. 59/1934, care identifică înțelesul voit de legiuitor, cu referire la

încadrarea juridică în unul din textele menționate, privesc săvârșirea faptei „

în scopul arătat în alin. (1)”

al art. 215 C. pen. și „

dacă s-a pricinuit o pagubă,

posesorului cecului”.

Ca atare, în toate situațiile,

emiterea unui cec fără acoperirea necesară, constituie infracțiune, cu

următoarele distincții, sub aspectul încadrării juridice:

- emiterea unui cec, fără a avea la

tras disponibil suficient acoperirii acestuia, constituie infracțiunea

prevăzută în art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, dacă această

situație a fost cunoscută și acceptată de beneficiar;

- emiterea unui cec fără acoperirea

bancară necesară, în scopul arătat în art. 215 alin. (1) C. pen., privind „inducerea

în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată, a unei fapte

mincinoase sau ca mincinoase, a unei fapte adevărate, în scopul de a obține

pentru sine sau pentru altul, un folos material injust

și dacă s-a

pricinuit o pagubă posesorului cecului

”

, constituie infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (4) C. pen.

În consecință, pentru legala

încadrare juridică a faptei de emitere a unui cec fără asigurarea anticipată a

disponibilului în cont, necesar pentru acoperirea acestuia, urmează a se

stabili, în raport cu probatoriul administrat, dacă neîndeplinirea acestei

condiții a fost cunoscută de beneficiarul efectului de comerț menționat, caz în

care fapta comisă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

pericol prevăzută în art. 84 alin. (1) pct. 2 din legea cecului, sau dacă

neîndeplinirea acestei condiții este rezultatul inducerii intenționate în

eroare a beneficiarului cecului, în scopul particularizat de art. 215 alin. (1)

C. pen., de esența infracțiunii de înșelăciune dacă s-a produs o pagubă, caz în

care fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii împotriva

patrimoniului prevăzută de art. 215 alin. (4) C. pen.

Or, probatoriul

administrat în cauză se constată a fi insuficient, acesta neavând aptitudinea

de a clarifica elementele menționate, singurele apte a realiza stabilirea

naturii juridice a răspunderii și încadrarea juridică corectă a faptelor

reținute în sarcina inculpatei.

bilete la ordin, fără ca la data scadenței acestora, contul bancar al

emitentului să fie alimentat cu fondurile bănești necesare acoperirii

obligației de plată asumate.

Potrivit dispozițiilor art. 104 din

Legea nr. 58/1934, reprezentând o repetare a dispozițiilor art. 1 din același

act normativ, cu diferențierile impuse de structura acestuia, biletul la ordin

este înscrisul prin care emitentul, în calitate de debitor, se obligă să

plătească beneficiarului sau la ordinul acestuia, o sumă determinată, la locul

și scadența arătate.

Ca atare, condițiile esențiale pe

care trebuie să le îndeplinească un bilet la ordin, sunt cele privitoare la

cambie, deosebirea constând în faptul că în acesta din urmă nu va figura numele

trasului și că biletul la ordin nici nu va putea fi acceptat.

În speță, supusă examinării este

promisiunea necondiționată a inculpatei, de a plăti sumele determinate,

corespunzătoare creditului documentar stabilit prin emiterea unor bilete la

ordin, în raport cu dispozițiile art. 104 pct. 2 din Legea nr. 58/1934.

Este de reținut că, urmare a unor excese

comise în practica ordinelor de plată, ca și în cea privind emiterea cecurilor

fără acoperire de altfel, au fost emise norme privind decontările unor astfel

de titluri, de către Banca Națională a României.

Totodată, în raport cu latura

obiectivă a excesului menționat, fapta, în condiții determinate, excede

ilicitului civil și intră sub incidența normelor penale.

Astfel, natura civilă este dată de

împrejurarea că, în măsura în care nu sunt incompatibile cu natura acestui

titlu, biletului la ordin îi sunt aplicabile dispozițiile din Legea nr. 58/1934,

privitoare la gir, scadență, plată, acțiunea sau executarea cambială, regres în

caz de neplată și protest.

Natura penală a faptei, aptă a

afecta patrimoniul și relațiile sociale ce se formează în jurul acestei valori

în raporturile comerciale, este atrasă de săvârșirea acesteia, cu intenția

directă de inducere în eroare a beneficiarului plății, în scopul prevăzut de art.

215 alin. (1) C. pen.

Este adevărat că cel care intră în

raporturi cu caracter patrimonial, trebuie să fie diligent, să procedeze cu

toată grija și atenția, pentru ca interesele sale să nu fie vătămate, uzând de

toate mijloacele și instrumentele de protecție puse la dispoziție de Legea nr. 58/1934

și legislația comercială incidentă.

Însă, pentru formarea și

desfășurarea nestânjenită a relațiilor cu caracter patrimonial, deci și a

raporturilor comerciale, este necesară o anumită bună credință a părților,

reglementată ca obligație legală prin art. 970 C. civ., cu referire la art. 948

pct. 2, art. 953 și urm. din același cod.

Pentru a pune la adăpost persoana de

bună credință, de pagubele care i-ar putea fi pricinuite acesteia, ca urmare a

inducerii în eroare, legiuitorul a incriminat infracțiunea de înșelăciune în

convenții, între altele, prin art. 215 alin. (3) C. pen., care privește fapta

de inducere sau de menținere în eroare, cumulativ sau alternativ, cu ocazia

încheierii sau executării unui contract, constând în inducerea acelei

reprezentări false a realității, în lipsa căruia contractul nu ar fi fost, după

caz, încheiat sau executat.

Așadar, fapta de a emite un bilet la

ordin pentru onorarea căruia la scadență nu există disponibilitățile bănești

necesare efectuării plății, are natură civilă sau penală, după caz, în măsura

stabilirii folosirii sau nefolosirii de manopere dolosive față de creditorul

obligației de plată, într-unul din cele două momente avute în vedere de

legiuitor, respectiv cel al asumării obligației la încheierea contractului și/sau

neexecutării obligației de plată contractual asumate.

Cum, însă, atitudinea psihică a

subiectului activ al infracțiunii de înșelăciune, respectiv voința de a săvârși

fapta și conștiința caracterului și urmărilor acesteia, ca temei al

imputabilității intrând sub incidența legii penale, nu pot fi stabilite ca

atare, acestea urmează a fi constatate deductiv din mijloacele de probă administrate,

privitoare la comiterea faptei, cu referire la emiterea biletului la ordin,

prin raportare la obligația legală de a asigura acoperirea la scadență.

Or, sub acest aspect, constituie

probe pertinente, în raport cu obligațiile legal stabilite pentru comercianți,

privitoare la activitatea documentară, bugetul de venituri și cheltuieli și

programul fluxurilor financiare.

Tot probe directe în stabilirea

bunei sau relei-credințe constituie și contractele încheiate, graficele de

livrare, modalitatea și termenele de plată, în raport cu care se pot stabili

sumele previzionate a exista în cont în viitor, care se raportează la data

stabilită ca scadență a plății biletului la ordin.

Evident, că pot fi administrate și

oricare alte mijloace de probă reglementate de legea procesuală, îndeplinind

condițiile de admisibilitate, cenzurate, însă, corespunzător posibilității

afectării valorii informative, a adevărului, de conivențe ulterioare săvârșirii

inducerii în eroare.

Așadar, fapta de a emite un bilet la

ordin, fără ca la scadență să existe în contul emitentului, disponibilități

bănești suficiente pentru onorarea obligației de plată, are caracter civil sau

penal, funcție de caracterul previzibil a lipsei sumei necesare acoperirii

plății promise, caz în care beneficiarul ordinului de plată a fost indus în

eroare, sau fortuit, cu referire la aceeași sumă, din cauze independente de

activitatea emitentului, caz în care nu este îndeplinită condiția ce ține de

esența infracțiunii de înșelăciune, în oricare din formele acesteia.

Or, din actele și lucrările

dosarului se constată că nici sub acest din urmă aspect, situația de fapt nu a

fost pe deplin stabilită.

O cauză se apreciază că a fost

soluționată în fond, corespunzător dispozițiilor art. 1 C. proc. pen., numai

atunci când instanța a stabilit corect starea de fapt, a stabilit și aplicat

normele incidente, pronunțând, cu referire la cauză, o hotărâre de condamnare

corespunzătoare, apreciind în baza unui probatoriu complet, specific normei

incriminatoare, asupra existenței faptei intrând sub incidența ilicitului penal,

încadrării juridice legale și proporționalizând judicios riposta socială, în

raport cu criteriile de individualizare prevăzute în art. 72 C. pen., de natură

a satisface scopul și funcțiile acesteia, determinate de art. 52 din același

cod.

Aceste deziderate ale soluționării

cauzei, corespunzător principiilor procesului penal statuate în Codul de

procedură penală, se constată a fi nesatisfăcute în cauză.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, conform art. 414

1

C. proc. pen., cu referire la art. 385

15

pct. 2 lit. c) din același cod, Curtea va admite recursul în anulare, va casa

hotărârile pronunțate în cauză și va trimite dosarul, Tribunalului Buzău, în

vederea rejudecării cauzei.

Cu ocazia rejudecării cauzei,

instanța de fond va dispune efectuarea unei expertize, în vederea lămuririi

împrejurărilor săvârșirii faptelor comise de inculpată, sub aspectele anterior

arătate. Totodată, instanța de fond va dispune administrarea oricăror altor

probe, apreciate ca fiind apte a lămuri faptele deduse judecății, a duce la

aflarea adevărului și la legala soluționare a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție. Casează sentința penală nr. 99 din 21 iunie 2001, a Tribunalului

Buzău, secția penală, decizia penală nr. 402 din 12 septembrie 2001, a Curții

de Apel Ploiești, secția penală și decizia nr. 4342 din 15 octombrie 2003, a

Curții Supreme de Justiție, secția penală, privind pe inculpata P.E.

Trimite dosarul, Tribunalului Buzău,

în vederea rejudecării cauzei.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 13 decembrie 2004.