ÎCCJ, Decizia nr. 325/2004

ÎCCJ, Decizia nr. 325/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului în anulare de

față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe

lângă Tribunalul Buzău, emis la data de 14 mai 2003, au fost trimiși în

judecată:

- inculpata P.E., pentru săvârșirea

infracțiunilor de delapidare prevăzută de art. 215

1

alin. (2), cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de fals intelectual prevăzută de art. 289,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și de uz de fals prevăzută de art. 291,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod.;

- inculpatul R.V., pentru săvârșirea

infracțiunilor de complicitate la delapidare, prevăzută de art. 26, raportat la

art. 215

1

alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., precum

și de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- inculpata P.M., pentru săvârșirea

infracțiunii de neglijență în serviciu prevăzută de art. 249 alin. (2) C. pen.

S-a reținut că, în perioada 1994 - 2002,

inculpata P.E. a îndeplinit funcția de contabil și, apoi, de contabil-șef la SC M.S. SA, cu sediul în municipiul Buzău, având ca principal obiect de activitate,

confecționarea de încălțăminte în sistem „Lohn”.

Societatea comercială menționată a

fost administrată de la data înființării, de directorul general B.I., iar din

anul 2000, când acesta a decedat, de fiul său, B.M.

Începând din anul 1998, când a fost

numită contabil-șef, inculpata P.E. avea drept de semnătură, alături de cei doi

administratori, care erau și directori generali.

Profitând de încrederea ce-i fusese

acordată, precum și de îmbolnăvirea, urmată de decesul directorului general B.I.,

inculpata P.E. și-a însușit în perioada iunie 1999 - iunie 2002, din fondurile

societății comerciale menționate, suma totală de 2.792.819.000 lei, din care

2.257.500.000 lei din contul deschis la B.R.D., sucursala Buzău, iar

238.000.000 lei din contul deschis la Banca I.Ț., sucursala Buzău, semnând, totodată, în fals pe celelalte persoane autorizate să

semneze filele C.E.C.

Pentru a-și însuși aceste sume de

bani, inculpata P.E. s-a folosit de bilete la ordin semnate în alb de fostul

administrator - director general B.I., pe care le-a completat cu sume mai mari,

și pe numele altor furnizori, decât cei vizați de conducerea societății, cu

sume pentru care a menționat ca beneficiari, firme de la care și-a procurat

diferite bunuri pentru uz personal, precum și prin efectuarea de plăți în

valută, pentru mărfuri achiziționate la un curs inferior celui din ziua în care

ridica numerarul în monedă străină, modalitate în care realiza o diferență pe

care o oprea pentru ea.

În scopul acoperirii sustragerilor, inculpata

P.E. s-a înțeles cu coinculpatul R.V., care efectua lucrări de reactualizare a

programului privind evidența contabilă a SC M.S. SA Buzău, să falsifice pe

calculator, datele din extrasele de cont emise de B.R.D., sucursala Buzău.

Astfel, inculpatul R.V., primind de la P.E., extrasele de cont originale, întocmea extrasele de cont pe calculator, potrivit

mențiunilor făcute de această inculpată, primind, în schimb, între 500.000 – 1.000.000

lei, pentru fiecare extras de cont falsificat. Apoi, inculpata P.E. efectua

înregistrările în evidența contabilă, pe baza extraselor de cont falsificate la

calculator, iar extrasele de cont originale le distrugea.

S-a mai reținut că inculpata P.E. a

reușit să sustragă suma de 2.257.500.000 lei, din contul deschis de SC M.S. SA,

la B.R.D., sucursala Buzău, datorită încălcării de către inculpata P.M., din

neglijență, a atribuțiilor de serviciu ce i-au revenit în calitate de operator

cont în cadrul acestei sucursale.

S-a considerat că această inculpată

și-a încălcat îndatoririle de serviciu, în următoarele două modalități:

- a acceptat să elibereze numerar

altei persoane, decât casiera A.J., singura împuternicită în acest scop, de

către SC M.S. SA, la simpla solicitare a coinculpatei P.E.;

- nu a verificat specimenele de

semnătură și identitatea persoanei care s-a prezentat să retragă sumele din

cont, ceea ce a avut drept consecință, efectuarea de plăți greșite și păgubirea

agentului economic menționat, cu suma de 2.257.500.000 lei.

Tribunalul Buzău, prin sentința

penală nr. 183 din 26 septembrie 2003, a condamnat:

- la 8 ani închisoare și

interzicerea timp de 2 ani, a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) și b) C.

pen., pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, prevăzută de art. 215

1

alin. (1) și (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 74 și 76 C. pen.,

precum și

- la două luni închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură privată,

prevăzută de art. 290, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 74 și 76 C. pen.

[pentru această din urmă infracțiune, prin schimbarea încadrării juridice din

infracțiunile prevăzute de art. 289, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și

de art. 291, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod], dispunându-se, în

baza art. 33-34 și a art. 35 C. pen., să execute pedeapsa cea mai grea, de 8

ani închisoare și interzicerea timp de 2 ani, a drepturilor prevăzute în art. 64

lit. a) și b) din același cod.

- la 2 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 alin.

(1) C. pen. [prin schimbarea încadrării juridice, din infracțiunea prevăzută de

art. 26, raportat la art. 215

1

alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen.], constatându-se că această pedeapsă este grațiată în întregime,

condiționat, potrivit art. 1 din Legea nr. 543/2002;

- la un an și 6 luni închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată,

prevăzută de art. 290, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., dispunându-se,

în baza art. 81 C. pen., suspendarea condiționată a executării acestei pedepse.

aplicarea art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen.,

s-a dispus achitarea inculpatei P.M., pentru săvârșirea infracțiunii de

neglijență în serviciu, prevăzută de art. 249 alin. (1) și (2), cu referire la art.

258 C. pen.

În baza art. 14 alin. (3) C. proc.

pen. și a art. 998 C. civ., s-a dispus:

- obligarea solidară a inculpaților

P.E. și R.V. să plătească părții civile SC M.S. SA Buzău, cu titlu de

despăgubiri, suma de 239.230.540 lei, actualizată la data executării, prin

indexare în raport cu rata inflației;

- obligarea inculpatei P.E. să

plătească părții civile SC M.S. SA Buzău, cu titlu de despăgubiri, suma de 1.540.439.160

lei, actualizată la data executării, prin indexare în raport cu rata inflației.

A fost respinsă, ca neîntemeiată,

cererea părții civile SC M.S. SA Buzău, de obligare a inculpatei P.M., solidar

cu partea responsabilă civilmente, B.R.D., sucursala Buzău, la plata sumei de

1.779.669.700 lei, reprezentând despăgubiri.

S-a dispus, totodată, anularea

actelor falsificate și s-a respins cererea de ridicare a sechestrului

asigurator formulată de R.P.

Prin sentință, s-a reținut că, în

perioada 8 septembrie 1999 - 5 iunie 2002, inculpata P.E. a falsificat

semnăturile directorilor generali B.I. și B.M., pe un număr de 72 file CEC și

33 formulare „ridicare numerar”, tipărite de B.R.D., precum și pe un număr de

16 file CEC tipărite de Banca Ț., a semnat aceste instrumente de plată, în

calitate de contabil-șef, după care s-a prezentat cu documentele respective, la

ghișeele celor două bănci, cerând retragerea, din conturile pe care partea

civilă le avea la acele bănci, a sumelor de bani înscrise de ea în cecuri.

S-a mai reținut că operatoarele de

cont de la ghișeele celor două bănci, între care și inculpata P.M., nu au

observat că semnătura de pe cecuri, a directorului general al SC M.S. SA, era

contrafăcută, astfel că i-au achitat inculpatei P.E., sumele de bani înscrise

de aceasta.

S-a constatat că majoritatea

cecurilor, respectiv 98, având o valoare totală de 2.257.500.000 lei, au fost

plătite de operatoarea de cont P.M.

Verificând concordanța dintre sumele

de bani înscrise de inculpata P.E., în cecurile falsificate și extrasele de

cont eliberate de bancă, prima instanță a reținut că această inculpată, în

calitate de șef al serviciului financiar-contabil la SC M.S. SA, care îi conferea atribuții de a efectua înregistrări financiar-contabile și de a

dispune, alături de directorul general, de sumele de bani ale acelei societăți,

aflate în conturi bancare, și-a însușit din acele conturi, suma totală de

2.792.819.000 lei, faptă care întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de delapidare prevăzută de art. 215

1

alin. (1) și (2) C.

pen.

Subliniind că din actele dosarului

rezultă că inculpata P.E. a dat dovadă de multă abilitate, astfel că, în

condițiile în care societatea comercială nu a ținut o evidență strictă a

carnetelor de cecuri și nici nu a sesizat sustragerea succesivă de sume mari

din contul său, a reușit să-și însușească, prin imitarea cu ingeniozitate a

semnăturilor celor doi directori generali, sumele evidențiate în raportul de

expertiză contabilă, fără ca operatoarele de la ghișeu, obișnuite cu prezența

aproape zilnică a acestei inculpate, să poată sesiza falsificarea semnăturilor

și scopul urmărit prin retragerea banilor din cont.

Conchizând, prima instanță a

apreciat că materialul probator impune să se rețină că operatoarele de conturi

au verificat de fiecare dată concordanța dintre specimenele de semnătură ale

celor doi directori generali care s-au succedat (B.I. și B.M.) și semnăturile

de pe filele CEC prezentate de inculpata P.E., dar datorită ingeniozității cu

care au fost realizate aceste din urmă semnături, în lipsa unor diferențe

semnificative, nu puteau să depisteze că acele cecuri erau falsificate.

Ca urmare, examinând conduita

inculpatei P.M., în raport cu condițiile de aglomerație de la ghișeele

băncilor, precum și cu prezența obișnuită a inculpatei P.E., la ghișeu, care

era cunoscută ca persoană cu funcție de conducere la societatea comercială unde

lucra, prima instanță a ajuns la concluzia că este explicabilă nesesizarea

existenței falsurilor.

S-a relevat că în raport cu această

situație, nu se poate imputa inculpatei P.M., faptul că nu a observat că P.E.

nu avea împuternicire să retragă bani din cont, întrucât, așa cum reiese din

fișele cu specimene de semnături depuse de B.R.D., aceasta din urmă a fost

autorizată să dispună de cont.

S-a motivat, în acest sens, că din

moment ce inculpata P.E. a fost avertizată să dispună de cont, era de la sine

înțeles că, din punctul de vedere al băncii, aceasta avea mandat nu numai

pentru semnarea cecurilor, alături de directorul societății, dar avea și

împuternicire să retragă bani, din cont, pe bază de cecuri.

S-a învederat că, față de această

situație, inculpata P.M. nu a avut posibilitatea concretă să prevadă că

semnăturile efectuate pentru directorul general, nu ar fi ale acestuia, astfel

că se impune să se rețină că a acționat în condițiile cazului fortuit

reglementat prin art. 47 C. pen., ceea ce a atras achitarea sa, conform art. 11

pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen.

În ceea ce privește procedeele de

falsificare folosite de inculpata P.E., s-a relevat că în urma acestor

manopere, realizate prin completarea cu date nereale, a formularelor de facturi

existente la societatea comercială, inculpata respectivă a creat datorii pe

care acea societate nu le avea, pentru a acoperi sumele de bani retrase cu

ajutorul cecurilor contrafăcute, acte materiale care, în raport cu conținutul

lor concret și cu interesul la care se referă, se includ în totalitate în sfera

obiectului vizat prin art. 290 C. pen.

Referitor la inculpatul R.V.,

constatând că acesta a falsificat facturile și extrasele de cont, după ce P.E.

și-a însușit sumele de bani, pe baza cecurilor falsificate, prima instanță a

motivat că se impune schimbarea încadrării juridice, din complicitate la

infracțiunea de delapidare, în infracțiunea de favorizare a infractorului,

prevăzută de art. 264 alin. (2) C. pen.

Împotriva sentinței, au declarat

apel, procurorul, partea civilă SC M.S. SA Buzău, R.P. și inculpata P.E.

Prin decizia penală nr. 525 din 3

decembrie 2003, Curtea de Apel Ploiești, secția penală, a respins, ca

nefondate, apelurile declarate de R.P. și inculpata P.E.

Prin aceeași decizie, admițându-se

apelurile declarate de procuror și partea civilă SC M.S. SA Buzău, a fost

desființată sentința în parte și, pe cale de consecință, s-a dispus:

- condamnarea inculpatei P.M., la 2

ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu,

prevăzută de art. 249 alin. (1) și (2), raportat la art. 258 C. pen.,

constatându-se că această pedeapsă este grațiată în întregime, condiționat,

potrivit art. 1 din Legea nr. 543/2002;

- înlăturarea dispoziției de

obligare a inculpatului R.V., solidar cu coinculpata P.E., la plata sumei de

239.230.540 lei, cu titlu de despăgubiri, către partea civilă SC M.S. SA Buzău,

precum și a sechestrului asigurator instituit asupra bunurilor acestui

inculpat;

- obligarea solidară a inculpatei P.M.,

cu P.E. și partea responsabilă civilmente B.R.D., sucursala Buzău, la plata

sumelor de 239.230.540 lei și de 1.540.439.160 lei, cu titlu de despăgubiri civile,

sume care vor fi actualizate la data plății, prin indexare în funcție de rata

inflației.

S-a reținut că însușirea sumei de

2.257.000.000 lei a fost posibilă datorită neglijenței manifestată de inculpata

P.M., prin încălcarea, din culpă, a îndatoririlor de serviciu, respectiv, prin

eliberarea numerarului, fără ca P.E. să fi fost împuternicită să ridice sume de

bani, precum și prin neobservarea falsității sau lipsei uneia din semnături,

datorită neverificării specimenelor de semnături, cu cele de pe instrumentele

de plată prezentate.

S-a motivat că inculpata P.M., cu

toată aglomerația de la ghișeu, ar fi avut posibilitate să observe că semnăturile

de pe filele cec ale celor doi directori generali care s-au succedat, erau

contrafăcute, mai ales că unele erau grosolan și vizibil falsificate, dacă

le-ar fi verificat efectiv și ar fi procedat, prin sondaj, la scanarea

acestora.

S-a mai relevat că din actele

dosarului rezultă că singura persoană împuternicită de SC M.S. SA Buzău, să

ridice bani de la bancă, era casiera A.J., așa încât și sub acest aspect,

inculpata P.M. și-a încălcat îndatoririle, prin acceptarea efectuării plăților

către P.E.

S-a mai motivat că, față de

condamnarea inculpatului R.V., pentru infracțiunea de favorizare a

infractorului, nu se justifică obligarea sa solidară, la despăgubiri, deoarece

prin ajutorul dat de el, coinculpatei P.E., constând în falsificarea a 10

extrase de cont cu grafica B.R.D. și a 4 facturi fiscale emise de Romtelecom,

nu a contribuit la producerea pagubei, ci la ascunderea acesteia, prejudiciul

fiind deja cauzat, atunci când el s-a implicat.

Totodată, făcându-se referire la

criticile formulate de procuror și de inculpata P.E., cu privire la

individualizarea pedepselor, s-a motivat că acestea au fost stabilite corect,

ținându-se seama de criteriile fixate prin art. 72 C. pen.

Împotriva deciziei pronunțate în

apel, au declarat recurs, inculpatele P.E. și P.M., precum și partea

responsabilă civilmente, B.R.D., sucursala Buzău, aceste recursuri fiind

respinse, ca nefondate, prin decizia nr. 2948 din 1 iunie 2004, a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția penală.

Procurorul general al Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare

împotriva celor trei hotărâri pronunțate în cauză, invocând temeiurile

prevăzute în art. 410 alin. (1) partea I pct. 2 teza I și pct. 4 teza a II-a C.

proc. pen.

S-a susținut, astfel, că fapta

reținută în sarcina inculpatei P.M., nu întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de neglijență în serviciu, pentru care a fost condamnată, deoarece

din actele dosarului nu rezultă că această inculpată, în raport cu

împrejurările concrete în care și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu, a avut

posibilitate să prevadă consecințele activității sale.

S-a relevat, în acest sens, că din

fișele cu specimene de semnături depuse de SC M.S. SA Buzău, la B.R.D., sucursala Buzău, reiese că inculpata P.E. avea drept de semnătură pe cecurile emise

de societatea comercială, astfel că salariații băncii puteau considera că

această inculpată, din moment ce avea împuternicire să semneze cecurile,

alături de directorul general al societății, era îndreptățită să efectueze

orice altă operațiune, inclusiv aceea de a ridica sumele de bani, pentru

retragerea cărora semnase.

Conchizându-se cu privire la acest

aspect, s-a subliniat că nu se justifică reținerea, ca fapt culpabil, a

împrejurării că inculpata P.M. a acceptat ca banii societății comerciale să fie

ridicați și de P.E., direct, fără să fie prezentă casiera A.J.

S-a mai învederat că se impunea să

se aibă în vedere că, față de modul ingenios în care P.E. a realizat

semnăturile celor doi directori generali, nu i se poate reproșa inculpatei P.M.,

faptul că nu a sesizat contrafacerea acelor semnături.

În fine, s-a subliniat că, din

moment ce semnăturile respective nu au fost privite cu suspiciune de alte șapte

operatoare în cont, din care patru de la sucursala Buzău a B.R.D. și alte trei

de la Banca I.Ț., iar contabila-șefă P.E. era cunoscută ca o persoană din

conducerea SC M.S. SA, ce se prezenta cu regularitate la ghișeul băncii, pentru

a ridica bani, trebuia să se ajungă la concluzia că nu au existat temeiuri care

să justifice aprecierea că inculpata P.M. ar fi avut posibilitate să prevadă că

funcționara respectivă urmărește să sustragă sumele de bani, pentru ridicarea

cărora s-a prezentat personal.

Ca urmare, susținându-se că fapta

imputată inculpatei P.M., nu întrunește, sub aspectul laturii subiective,

elementele constitutive ale infracțiunii de neglijență în serviciu, deoarece nu

s-a demonstrat existența culpei, în îndeplinirea atribuțiilor funcției sale,

s-a cerut să fie achitată în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10

lit. d) C. proc. pen. și să se înlăture dispoziția prin care a fost obligată să

plătească despăgubiri.

Totodată, învederându-se că pentru

inculpata P.E. s-a dispus deducerea reținerii și arestării preventive, cu

începere de la 3 martie 2003, deși din actele dosarului rezultă că inculpata

respectivă a fost reținută la data de 3 februarie 2003, fiind arestată

preventiv, în continuare, de la 4 februarie 2003, s-a susținut că, în acest

fel, i s-a stabilit pedeapsa, în alte limite, decât cele prevăzute de lege.

În concluzie, s-a cerut casarea

hotărârilor și sub acest aspect, în vederea deducerii din pedeapsă, a întregii

perioade de timp în care inculpata P.E. a fost lipsită de libertate în mod

preventiv.

Recursul în anulare este fondat.

- În adevăr, în cazul inculpatei P.M.,

care nu a avut calitatea de funcționar public, infracțiunea de neglijență în serviciu

constă, potrivit art. 249 alin. (1), cu referire la art. 258 C. pen., în

„încălcarea din culpă, de către un funcționar, a unei îndatoriri, prin

neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă s-a cauzat o

tulburare însemnată, bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat

ori a unei unități din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă

patrimoniului acesteia ori o vătămare importantă intereselor legale ale unei

persoane”.

Dar, așa cum rezultă din materialul

probator administrat în cauză, inculpata P.M., în calitate de operator de

ghișeu, a verificat de fiecare dată, ca și celelalte operatoare, documentele

aduse de persoanele care solicitau ridicarea unor sume de bani, precum și

semnăturile de pe filele CEC prezentate, prin compararea vizuală a acestora, cu

specimenele de semnături din fișele persoanelor împuternicite, fără să sesizeze

diferențe de natură a crea suspiciuni, ceea ce și explică faptul că nici una

dintre celelalte șapte operatoare de ghișeu, care nu au sesizat astfel de

diferențe, nu a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de

neglijență în serviciu.

De altfel, este de observat că

inculpata P.E. a declarat la procuror că și-a însușit suma de 2.792.819.000 lei,

prin folosire de bilete la ordin, semnate în alb de administratorul societății

B.I., precum și de ordine de plată semnate în alb, de același administrator,

precum și de fiul acestuia, devenit administrator, după decesul tatălui său.

Mai este de reținut că din extrasele

proceselor-verbale rezultă că inculpata P.E. a fost împuternicită succesiv, de

Consiliul de Administrație al SC M.S. SA, să semneze documentele de bancă,

menționându-se chiar că „documentele de plăți și încasări vor fi semnate cu o

singură semnătură”.

Or, cât timp o mare parte din

cecurile în litigiu au avut semnăturile efectuate în alb, de înseși persoanele

autorizate, concluziile raportului de constatare tehnico-științifică, întocmit

în cadrul serviciului criminalistic al Inspectoratului de Poliție al județului Buzău,

neputând infirma precizările făcute în această privință de inculpata P.E., iar

prezentarea acestei inculpate, pentru a ridica sumele de bani cerute, nu numai

că nu putea să creeze vreo suspiciune, operatoarelor de ghișeu, dar era chiar

de natură a sublinia legitimitatea operațiunii, datorită garanției ce o oferea

preluarea banilor, de către însăși persoana ce îndeplinea funcția de contabil-șef

al societății beneficiare, împuternicită de consiliul de administrație, cu

drept de semnătură pentru documentele bancare.

În raport cu aceste condiții cu

totul speciale, menite să scoată în evidență încrederea deplină a societății

comerciale beneficiare, în contabilul ei șef, nu se mai putea pretinde

operatoarelor de ghișeu să manifeste suspiciune cu privire la credibilitatea

semnăturilor de pe filele CEC și ordinele de plată, din moment ce au fost

prezentate de însăși P.E., în calitate de contabil-șef.

De aceea, se impunea ca instanțele

să constate că inculpata P.M. nu putea să prevadă că P.E, prezentându-se să

ridice personal sumele pentru care semnase filele CEC și ordinele de plată, în

calitate de contabil-șef autorizat să efectueze acele semnături, de către

consiliul de administrație al societății comerciale beneficiare, va sustrage

sumele respective.

Așa fiind și cum, în accepțiunea

prevederilor art. 19 pct. 2 lit. b) C. pen., fapta se consideră săvârșită din

culpă, numai atunci când cel care nu a prevăzut rezultatul faptei sale,

„trebuia și putea să-l prevadă”, este evident că, sub acest aspect, nu se

justifică reținerea culpei inculpatei P.M.

Pe de altă parte, față de

împrejurarea incontestabil reținută că această inculpată, nu a prevăzut că P.E.

urmărea să-și însușească sumele de bani, pentru care a prezentat documente

aparent legale, pentru a le ridica, nu se poate considera că a existat culpă

din partea sa, nici în forma reglementată la art. 19 pct. 2 lit. a) C. pen.,

care se referă la ipoteza, când autorul „prevede rezultatul faptei sale, dar

nu-l acceptă, socotind fără temei că nu se va produce”.

Tot astfel, în raport cu această imprevizibilitate,

ce nu putea fi evitată sau preîntâmpinată de inculpata P.M., care atrage

achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C.

proc. pen., se constată că nu se justifică nici obligarea inculpatei respective,

solidar cu B.R.D., sucursala Buzău, să plătească sumele ridicate de P.E., în

calitate de contabil-șef.

Sub acest aspect, eliberarea de

numerar, din contul deschis la o bancă, contabilului-șef cu drept de semnătură,

autorizat de Consiliul de administrație al societății comerciale beneficiare, să

efectueze operațiuni prin cont, a fost greșit considerată ca încălcare a

atribuțiunilor de serviciu, de natură a atrage răspunderea materială a

operatorului de ghișeu.

În raport cu specificul

operațiunilor bancare, rezultat din evoluția aplicării în practică a normelor

de încasări și plăți aprobate de Banca Națională a României, societatea

comercială, păgubită prin activitatea propriului ei contabil-șef, cu drept de

semnătură și autorizat să efectueze operațiunile prin cont, nu se poate

îndrepta, pentru recuperarea pagubelor cauzate de prepusul ei, ales fără

diligența necesară și insuficient supravegheat, împotriva unității bancare care

a efectuat plățile și a prepușilor ei, cât timp nu s-a reținut în sarcina

acestora, săvârșirea unei fapte penale generatoare de prejudiciu.

De altfel, în această privință,

instanțele de apel și de recurs nici nu au fost preocupate să limiteze

întinderea presupusei răspunderi civile a inculpatei P.M., în raport cu sumele

eliberate de ea, personal, din contul SC M.S. SA, extinzând fără nici un temei,

răspunderea civilă a inculpatei respective, solidar cu B.R.D., sucursala Buzău,

și pentru sumele eliberate de alte operatoare, chiar de la o altă bancă (Banca

Comercială I.Ț. SA), care nu au fost trimise în judecată.

În consecință, constatându-se că, în

ceea ce privește pe inculpata P.M., nu sunt întrunite, sub aspectul laturii

subiective, elementele constitutive ale infracțiunii de neglijență în serviciu,

prevăzută de art. 249 alin. (1) și (2), cu referire la art. 258 C. pen., precum

și că nu sunt temeiuri pentru obligarea acestei inculpate, solidar cu B.R.D., sucursala

Buzău, să plătească despăgubiri, părții civile SC M.S. SA, urmează a se reține

existența cazului de casare înscris în art. 385

9

alin. (1) pct. 12 C.

proc. pen. și a se dispune, în baza art. 414

1

alin. (1), cu referire

la art. 385

15

pct. 2 lit. b) din același cod, casarea în parte a

celor trei hotărâri, în sensul achitării acestei inculpate, pentru infracțiunea

menționată, în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit.

d) C. proc. pen., precum și al exonerării sale și a părții responsabile

civilmente, B.R.D., sucursala Buzău, de obligația de a plăti despăgubiri,

părții civile.

Totodată, în legătură cu invocarea

prin recursul în anulare, a temeiului de casare prevăzut la art. 410 alin. (1) pct.

4 teza a II-a C. proc. pen., referitor la deducerea duratei reținerii și

arestării preventive, din pedeapsa aplicată inculpatei P.E., se constată

următoarele:

Atât prin hotărârea pronunțată în

primă instanță, cât și prin deciziile pronunțate în apel și în recurs, s-a

dedus, din durata pedepsei privative de libertate aplicată inculpatei P.E.,

timpul reținerii și arestării preventive, cu începere de la data de 3 martie

2003, până la data adoptării fiecăreia dintre cele trei hotărâri.

Or, din ordonanță rezultă că măsura

reținerii inculpatei P.E. a fost luată și adusă la îndeplinire în ziua de 3

februarie 2003, iar din ordonanța procurorului și mandatul de arestare, mai

reiese că la data de 4 februarie 2003 s-a luat și pus în executare, măsura

arestării preventive a acestei inculpate, fiind menținută în continuare, în

stare de arest.

Așa fiind, se constată că instanțele,

numai prin încălcarea dispozițiilor art. 88 C. pen., art. 350 alin. (1), art. 381

alin. (1) și ale art. 385

17

alin. (4), cu referire la art. 383 alin.

(2) C. proc. pen., nu au dedus, din durata pedepsei aplicate, întreaga perioadă

de timp, în care inculpata menționată a fost reținută și arestată preventiv.

Așa fiind, hotărârile sunt supuse,

sub acest ultim aspect, cazurilor de casare prevăzute în art. 385

9

alin.

(1) pct. 14 („s-au aplicat pedepse în alte limite, decât cele prevăzute de

lege”) și pct. 17

1

C. proc. pen. („când prin hotărâre s-a făcut o

greșită aplicare a legii”), astfel că în temeiul art. 414

1

alin. (1),

cu referire la art. 385

15

pct. 2 lit. d) din același cod, urmează a

se admite recursul în anulare, a se casa hotărârile atacate, și cu privire la

perioada de timp dedusă din pedeapsa aplicată inculpatei P.E., în sensul de a

se stabili că durata reținerii și arestării sale se va deduce cu începere de la

data de 3 februarie 2003, până la 3 decembrie 2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, împotriva sentinței penale nr. 183 din 26 septembrie 2003, a

Tribunalului Buzău, deciziei penale nr. 525 din 3 decembrie 2003, a Curții de

Apel Ploiești și deciziei nr. 2948 din 1 iunie 2004, a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția penală.

Casează hotărârile atacate, cu

privire la inculpata P.M., la dispoziția de obligare solidară la despăgubiri, a

părții responsabile civilmente, B.R.D., sucursala Buzău, precum și la deducerea

din pedeapsă, a duratei reținerii și arestării preventive a inculpatei P.E.

raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achită pe inculpata P.M., pentru

săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu prevăzută de art. 249 alin.

(1) și (2), cu referire la art. 258 C. pen.

solidară a inculpatei P.M. și a părții responsabile civilmente, B.R.D., sucursala

Buzău, la plata sumelor de 239.230.540 lei și, respectiv, de 1.540.439.160 lei,

cu titlu de despăgubiri, către partea civilă SC M.S. SA Buzău, rămânând

obligată la plata acestor sume, numai inculpata P.E.

inculpatei P.E., durata reținerii și arestării sale preventive, cu începere de

la 3 februarie 2003, până la 3 decembrie 2004.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor atacate.

Pronunțată în ședință publică, azi 3

decembrie 2004.