ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1132/2003

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 1862 din 18 iulie 2001, Judecătoria

Mangalia a admis cererea reclamantei B.I.R., prin lichidator S.C. R.V.A. S.A.

București și, conform art. 106 și art. 61 din Legea nr. 58/1934, modificată

prin O.G. nr. 11/1993, a dispus învestirea cu formulă executorie a biletului la

ordin în valoare de 5 miliarde lei, emis de pârâta debitoare S.C. M. S.A. la

data de 12 martie 1999, fără protest și cu condiția la vedere în favoarea

creditoarei B.I.R., agenția Mangalia.

Tribunalul Constanța, prin decizia civilă nr. 56 din 26

septembrie 2001, a respins recursul pârâtei debitoare, ca nefondat.

În contra acestor soluții, procurorul general a formulat un

recurs în anulare în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ. solicitând, în

esență, casarea hotărârilor pronunțate și, pe fond, respingerea acțiunii

reclamantei creditoare, întrucât instanțele nu s-au preocupat de soluționarea

excepțiilor privind nulitatea cererii de învestire cu formulă executorie a

biletului la ordin și a lipsei calității de reprezentant a celui ce a semnat

cererea. Iar pe de altă parte, au fost ignorate dispozițiile legale privind

valabilitatea biletului la ordin, art. 106, 36 și art. 104 pct. 3 din Legea nr.

58/1934 privind scandența, denumirea creditorului, locul plății și semnătura

emitentului, precum și faptul că biletul la ordin a fost emis și subscris de

debitorul din raportul fundamental.

Recursul în anulare este nefondat pentru cele ce se vor

arăta în continuare:

Este necontestat că, în speță, în temeiul contractului de

credit, recunoscut de pârâtă prin recursul scris (raportul juridic fundamental

dintre părți), pârâta debitoare a emis, la data de 12 martie 1999, un bilet la

ordin cu termen scadent la 9 iulie 2001, pentru suma de 5 miliarde lei, în

favoarea reclamantei creditoare B.I.R., agenția Mangalia.

În esență, recursul în anulare critică soluțiile instanțelor

care au dispus învestirea cu formulă executorie a biletului la ordin în

litigiu, atât sub aspectul nulității cererii creditoarei conform art. 333 C.

proc. civ., cât și în ceea ce privește nulitatea biletului la ordin în raport

de art. 104 și art. 36 din Legea nr. 58/1934.

În ceea ce privește regularitatea cererii de învestire cu

formulă executorie a biletului la ordin emis de pârâta debitoare, se constată

că cererea reclamantei cuprinde toate cerințele prevăzute de art. 333 C. proc.

civ., numele și domiciliul celui care o face, precum și cele ale persoanelor pe

care acesta cere să fie chemate în fața instanței, dar și arătarea pe scurt a

obiectului, motivarea cererii și semnătura.

Astfel că, dată fiind situația juridică a creditoarei

(aflată în reorganizare judiciară), acțiunea privind învestirea cu formulă

executorie a fost legal formulată, semnată și ștampilată de lichidator S.C.

R.V.A. S.A. București, cu respectarea art. 87 pct. 5 C. proc. civ.

În ceea ce privește criticile din recursul în

anulare, referitoare la nulitatea biletului la ordin în discuție, se constată

că nici acestea nu pot fi primite.

Fiind un titlu comercial de valoare, biletul la ordin

este un titlu de credit, la ordin, formal și complet, care cuprinde încorporată

o obligație abstractă, autonomă și necondiționată de plată a unei sume de bani

de către semnatarii săi, ținuți solidar pentru executarea obligației.

Biletul la ordin este un înscris sub semnătură

privată prin care o persoană – emitent sau subscriitor se obligă să plătească o

sumă de bani, la scadență, unei alte persoane, numită beneficiar, sau la

ordinul acesteia.

Rezultă, deci, că biletul la ordin se aseamănă cu o

recunoaștere de datorie de către debitor care, în calitate de emitent, se

obligă să plătească o sumă de bani la scadență, în baza existenței unui raport

juridic fundamental (în speță, contractul de credit), iar beneficiarul, în

calitate de creditor, este îndreptățit să primească plata, ori plata se face la

ordinul său.

În cauza de față, creditoarea beneficiară a biletului

la ordin și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 106 și art. 61 din Legea

Cambiei și biletul la ordin nr. 58/1934 cu modificările sale ulterioare,

alegând drept cale de valorificare a acestui titlu de credit procedura

învestirii cu formulă executorie pentru soluționarea căreia, instanța de

judecată trebuie să verifice îndeplinirea condițiilor formale ale acestui

titlu, învestirea operând, conform art. 269 C. proc. civ.

În situația în care debitorul dorea să pună în

discuție valabilitatea titlului, invocând anumite excepții care îl apără de

obligație, după primirea somației de plată, putea exercita dreptul de opoziție

la executare, în termen de 5 zile, conform art. 62 din Legea nr. 58/1934, ceea

ce presupune un adevărat proces cambial pornit de debitor, și nu o procedură

necontencioasă ca cea de față în care ne aflăm la inițiativa creditoarei.

Astfel că, biletul la ordin respectiv este emis fără

protest, clauză care este de natură a scuti pe beneficiarul său de obligația de

a formula protest pentru neplată și are o scadență certă stabilită pentru data

de 9 iulie 2001.

De asemenea, se constată că menționarea prescurtată a

denumirii firmei nu poate atrage nulitatea biletului la ordin, acesta

cuprinzând toate elementele de identificare ale emitentului semnat de persoana

abilitată legal, a beneficiarului, a sumei și datei scadenței, a locului

plății.

Astfel că, neregularitatea privind mențiunile

cuprinse în biletul la ordin, semnalate de pârâta debitoare, care invocă,

practic, propria sa turpitudine în emiterea înscrisului, nu pot conduce la

nulitatea titlului și la exonerarea sa de plata sumei la care s-a angajat

legal, așa cum greșit se propune prin recursul în anulare de față.

Cu alte cuvinte, biletul la ordin aflat în discuție

constituia un titlu legal, conform, art. 104 din Legea nr. 58/1938, în temeiul

căruia reclamanta creditoare, prin lichidator, este îndreptățită a cere

executarea lui, ceea ce corect s-a hotărât de instanțe care au dispus

învestirea cu formulă executorie.

În această situație, este nerelevantă susținerea din

recursul în anulare privind plata dobânzilor, care nu este afectată în nici un

fel de mențiunea din biletul la ordin referitoare la faptul că suma de plată

reprezintă credit și dobânzi restante, care explică în acest fel raportul

juridic fundamental pentru care s-a emis titlul respectiv.

În consecință, recursul în anulare de față se

privește ca nefondat în raport de prevederile art. 330 pct. 2 C. proc. civ. și

va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul General

al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, împotriva încheierii nr.

1862 din 11 iulie 2001 a Judecătoriei Mangalia și a deciziei nr. 56 din 25

septembrie 2001 a Tribunalului Constanța, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie

2003.