ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 15/2015

Prin cererea introductivă de instanță, reclamantul J.B. a chemat în judecată pe pârâta SC R.R. SRL pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 150.000 euro, echivalent în lei la data plății, reprezentând daune materiale și morale, cerere precizată ulterior în sensul că temeiul acțiunii îl constituie răspunderea civilă delictuală, iar suma solicitată este compusă din 140.000 euro daune morale și 10.000 euro daune materiale. Pârâta SC R.R. SRL a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării acțiunii, excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București și excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.

De asemenea, pârâta SC R.R. SRL a formulat cerere de chemare în garanție a SC G. SRL solicitând, în eventualitatea admiterii acțiunii principale, admiterea cererii de chemare în garanție și obligarea acestei societăți la plata către pârâtă a sumelor de bani solicitate de reclamant. În ședința publică din 27 august 2013 Tribunalul Ilfov a dispus unirea cu fondul a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, apreciind că pentru soluționarea acesteia este necesară administrarea acelorași probe ca pentru soluționarea în fond a cauzei. La același termen pârâta a formulat cerere de chemare în garanție și împotriva SC C.A. SRL. Prin sentința civilă nr. 3955 din 20 decembrie 2013, Tribunalul Ilfov, secția civilă, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC R.R.

SRL ca neîntemeiată, a admis în parte acțiunea principală și a obligat pârâta SC R.R. SRL la plata către reclamantul J.B. a următoarelor sume: 4.983,23 lei despăgubiri materiale, 6.000 lei daune morale și 5.363,48 lei cheltuieli de judecată. De asemenea, tribunalul a dispus disjungerea cererii de chemare în garanție formulată de pârâta SC R.R. SRL în contradictoriu cu chematele în garanție SC G. SRL și SC C.A. SRL, formându-se un nou dosar și acordând termen de judecată la 25 februarie 2014. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC R.R. SRL, că aceasta este neîntemeiată deoarece, din probele administrate în cauză, rezultă că produsele achiziționate, consumate de reclamant și supuse analizei de specialitate, sunt comercializate de pârâtă în magazinele P., existând identitate între pârâtă și persoana juridică ce poate fi obligată în raportul juridic dedus judecății.

Pe fondul cererii, prima instanță a reținut că la data de 27 septembrie 2011, reclamantul a cumpărat două tipuri de produse de la magazinul P. din localitatea Motru, aflat în administrarea pârâtei, respectiv șuncă din piept de pui și crenvurști de pasăre, pe care Ie-a consumat în aceeași zi, prezentând ulterior o stare deteriorată a sănătății. În baza probatoriului administrat în cauză, respectiv, acte medicale, buletine de analiză ale produselor consumate, proba testimonială, s-a reținut că în compoziția produselor consemnată pe etichetă nu s-a menționat că acestea conțineau și carne de porc iar reclamantul fiind membru al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, convingerile religioase ale acestuia impun interdicția de a consuma carne de porc.

De asemenea, s-a reținut că prin actele medicale s-a dovedit că reclamantului i-a fost afectată starea de sănătate, consumul produselor care conțineau inclusiv grăsime animală provenită de la porc producându-i vărsături, diaree, dureri de stomac și erupții cutanate, dar și suferințe psihice determinate de lezarea conștiinței religioase. Față de dispozițiile art. 998-999 C. civ., art. 3, art. 7, art. 18 și art. 19 din O.G.

nr. 21/1992, și în raport de probele administrate, prima instanță a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru atragerea răspunderii civile a pârâtei în sensul existenței faptei acesteia de a comercializa produse fără indicații corecte în ceea ce privește compoziția și fără a informa consumatorul despre conținutul real al produselor, existenței prejudiciului produs reclamantului, ce constă în afectarea stării de sănătate fizică și psihică, precum și existenței legăturii de cauzalitate între faptă și prejudiciu, în condițiile în care problemele de sănătate au apărut după consumul produselor alimentare cumpărate din magazinul pârâtei. În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, prima instanță a reținut un prejudiciu material constând în cheltuielile efectuate pentru investigații și tratamente medicale, pentru analizele de laborator, precum și cheltuielile de transport în sumă de 4.983 lei.

Referitor la despăgubirile ce reprezintă daune morale, au fost avute în vedere suferințele fizice și morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârșită, precum și toate consecințele acesteia, precum și principiul echității. Raportat la toate datele cauzei, prima instanță a stabilit cuantumul daunelor morale la suma de 6.000 lei, sumă ce a fost apreciată ca fiind rezonabilă și echitabilă și satisfăcând cerințele justei și integralei reparații a prejudiciului cauzat, precum și pe cel al proporționalității despăgubirilor cu prejudiciul încercat. În temeiul art. 274 C. proc. civ., prima instanță a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 5.363,48 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

În ceea ce privește cererile de chemare în garanție formulate de pârâtă, apreciind că se impune completarea probatoriului în cauză, prima instanță a dispus disjungerea cererii de chemare în garanție formulată de pârâtă și formarea unui nou dosar. Soluția primei instanțe a fost menținută de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, care prin Decizia civilă nr. 376 din 16 mai 2014, a respins apelurile reclamantului și pârâtei, ca nefondate. În argumentarea soluției pronunțate, instanța de control judiciar a reținut că prin apelul formulat de reclamantul J.B., s-a criticat doar cuantumul daunelor acordate de prima instanță, în timp ce prin apelul formulat de pârâta SC R.R. SRL a fost criticată hotărârea în întregime.

Așadar, analizând prima critică invocată de pârâtă, prin care s-a susținut greșita respingere de către prima instanță a cererii de efectuare a unor adrese către instituțiile medicale din Germania și către Institutul Fresenius din Freiburg, Germania, pentru a se comunica condițiile în care au fost efectuate analizele produsului, aparatura folosită, starea probei ce a fost analizată, dacă aparatura utilizată la analizarea probelor este admisă de legislația în vigoare și dacă are verificările metrologice corespunzătoare, s-a apreciat că neîncuviințarea unei probe solicitată de parte, probă ce a fost respinsă pentru motivele arătate în încheierea de ședință din 10 decembrie 2013, nu reprezintă o încălcare a dreptului pârâtei la apărare, având în vedere că exercitarea de către instanța de judecată a atributelor conferite de lege, inclusiv a dreptului de a aprecia asupra utilității și necesității administrării unor probe, conform art. 167 C. proc.

civ., nu echivalează cu o încălcare a dreptului la apărare al părții căreia i se resping solicitările de probatorii. S-a mai reținut că această cerere de efectuare a adreselor către instituțiile din Germania a fost reiterată de pârâtă și în apel, ea fiind respinsă pentru considerentele arătate prin încheierea de ședință din 06 mai 2014, apreciindu-se că proba solicitată nu este utilă cauzei. Nu a fost primită nici critica referitoare la greșita disjungere a cererii de chemare în garanție având în vedere că art. 63 alin. (2) C. proc. civ. dă această posibilitate instanței de judecată, dacă apreciază că judecarea cererii principale ar fi întârziată prin chemarea în garanție iar din considerentele hotărârii primei instanțe rezultă că tribunalul a apreciat că se impunea completarea probatoriului pe cererea de chemare în garanție, astfel că aplicarea dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc.

civ. s-a făcut în mod corect și legal, fiind în situația de excepție reglementată de acest text de lege. Susținerile pârâtei potrivit cărora omisiunea instanței de a nu soluționa cererea de chemare în garanție echivalează cu soluționarea procesului fără a intra în cercetarea fondului nu au fost primite deoarece, pe de o parte prima instanță nu a omis să soluționeze cererea de chemare în garanție, ci a disjuns-o, iar pe de altă parte această disjungere nu echivalează cu necercetarea fondului acțiunii principale. În ceea ce privește criticile formulate de pârâtă pe soluția dată excepției lipsei calității sale procesuale pasive, s-a constatat că și acestea sunt nefondate.

S-a reținut că deși pârâta susține excepția prin raportare la faptul că produsele invocate de reclamant ca neconforme nu sunt fabricate și etichetate de ea, astfel că nu poate fi răspunzătoare pentru pretinsa declarare necorespunzătoare a conținutului și nici pentru o eventuală calitate îndoielnică a produsului, potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 240/2004, art. 23 din Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, și împrejurarea că produsele reclamate de reclamant ca fiind cu defecte deoarece nu cuprind informații exacte în modul lor de prezentare poartă pe etichetă doar numele pârâtei și marca magazinului P. (lanț de magazine german deținut de SC R.R. SRL, prin care pârâta își desfășoară activitatea, aspect necontestat de aceasta), s-a apreciat că în cauză există identitate între persoana pârâtei și cea a persoanei despre care se pretinde că este obligată în raportul juridic dedus judecății.

În ceea ce privește îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, s-a constatat incidența în cauză a dispozițiilor art. 998-999 C. civ., și analizând critica referitoare la faptul că în mod greșit tribunalul a reținut săvârșirea faptei ilicite primind ca și unică probă analizele de la Institutul Fresenius, Germania, instanța de apel a constatat că raționamentul primei instanțe nu a avut în vedere la verificarea îndeplinirii acestei condiții a răspunderii civile delictuale doar rezultatul analizelor din Germania, ci a avut în vedere actele medicale din dosar, inclusiv buletinul de analiză eliberat la data de 07 octombrie 2013 de L.S.V.S.A. Gorj. Susținerile pârâtei referitoare la lipsa unor relații de la institutul din Germania în legătură cu condițiile efectuării analizei și cu aparatele folosite pentru efectuarea acestora s-a apreciat că nu prezintă relevanță în cauză atâta timp cât acestea întăresc concluziile laboratorului din România.

În ceea ce privește împrejurarea că în documentele emise de Institutul Fresenius nu se menționează că produsele analizate au fost achiziționate de la societatea pârâtă, s-a apreciat a nu conduce la concluzia neîndeplinirii condiției existenței unei fapte ilicite, având în vedere că în cuprinsul acestora se menționează denumirea produsului, existând o fotocopie a etichetelor ce poartă același număr cu buletinul de analiză, etichete potrivit cărora produsele au fost comercializate de pârâta SC R.R. SRL prin magazinul propriu, aceste date coroborate fiind suficiente pentru a dovedi că produsele expertizate de Institutul Fresenius sunt produse marca proprie, comercializate doar de către pârâtă.

S-a constatat astfel că în mod corect a reținut prima instanță existența faptei ilicite a pârâtei de a comercializa șuncă de pui ce conținea și carne de porc, iar susținerile pârâtei potrivit cărora nu există fapta sa ilicită deoarece ea are calitatea de distribuitor și nu de producător, au fost înlăturate având în vedere dispozițiile legale reținute la analizarea criticilor referitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, dispoziții potrivit cărora pârâta are calitatea de producător ca urmare a înscrierii pe respectivele produse a mărcii sale proprii. Au fost considerate a fi neîntemeiate și criticile pârâtei referitoare la neîndeplinirea condiției existenței unui prejudiciu, având în vedere că reclamantul a invocat și dovedit atât producerea unui prejudiciu de natură medicală (prin starea de rău cauzată de ingestia cărnii de porc cu care organismul său nu este obișnuit), cât și producerea unui prejudiciu de natură religioasă.

Prejudiciul de ordin medical a fost dovedit de către reclamant prin actele medicale depuse și declarația martorului audiat în cauză. În ceea ce privește prejudiciul de ordin religios invocat de reclamant, s-a apreciat că acesta rezultă tocmai din consumarea cărnii de porc de către acesta fără intenție, fiind astfel încălcată o normă religioasă specifică cultului din care face parte reclamantul. Referitor la criticile formulate de pârâtă sub aspectul legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, s-a constatat că și acestea sunt nefondate, apreciindu-se că fapta ilicită a pârâtei, de a comercializa șuncă din piept de pui pe a cărei etichetă nu era menționat că are în compoziție și carne de porc, a provocat reclamantului prejudiciul de ordin medical și religios reținut.

S-au constatat a fi nefondate și criticile pârâtei referitoare la cuantumul daunelor morale acordate reclamantului, în condițiile în care sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale și în care a fost avut în vedere nu numai modul în care au fost afectate relațiile sociale și de familie ale reclamantului ci și impactul emoțional important al ingestiei unor produse animale interzise prin credința religioasă. În ceea ce privește cuantumul daunelor materiale, acesta nu a făcut obiect de critică, astfel că nu a fost analizat de către instanță. Prin urmare, s-a constatat că suma de 6.000 lei acordată cu titlu de daune morale nu apare ca fiind disproporționat de mare față de prejudiciul pe care îl acoperă.

Ultima categorie de critici invocate de pârâtă au vizat cuantumul cheltuielilor de judecată la plata cărora a fost obligată, susținând că suma de 5.363 lei este nepotrivit de mare raportat la munca depusă de avocat, dar și la faptul că reclamantului i s-a admis doar în parte acțiunea iar sub acest aspect, instanța de apel a reținut că dovada cheltuielilor s-a făcut cu documentele justificative aflate în plicul de la fila 187, plic ce conține mai multe înscrisuri referitoare la onorariul de avocat (3.000 lei), și pentru alte cheltuieli (ex: de transport). Având în vedere componența cheltuielilor de judecată, gradul de complexitate a cauzei și durata procesului, s-au apreciat ca nefondate criticile pârâtei sub acest aspect, cheltuielile de judecată nefiind exagerat de mari astfel încât să justifice o aplicare a prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc.

civ. În ceea ce privește apelul formulat de reclamantul J.B., instanța de apel a reținut că acesta privește doar cuantumul daunelor morale acordate deși la finalul declarației de recurs, calificat ca și apel, s-a solicitat majorarea și a cuantumului daunelor materiale, însă în tot cuprinsul motivării căii de atac nu s-a adus nicio critică acestui cuantum și nu s-a arătat în raport de care probatoriu ar trebui majorate aceste despăgubiri. Prin urmare, nefiind formulate critici pe acest aspect, nu s-a mai procedat la analiza modalității de soluționare a capătului de cerere referitor la acordarea daunelor materiale.

În ceea ce privește criticile formulate de reclamant sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate, s-a reținut că reclamantul a susținut că valoarea acestora este prea mică și a invocat faptul că prima instanță nu a ținut cont, în aprecierea cuantumului acestora de încălcarea preceptelor morale și religioase, încălcarea legislației interne, încălcarea drepturilor constituționale și a drepturilor prevăzute de C.E.D.O. și D.U.D.O. În legătură cu aceste susțineri, instanța de apel a reținut că stabilirea cuantumului despăgubirilor morale este la aprecierea instanței de judecată, niciuna dintre dispozițiile legale cuprinse în normele interne, în Constituția României, în Convenția Europeană a Drepturilor Omului sau în D.U.D.O.

nestabilind valori ale prejudiciilor morale ce ar trebui acordate de instanță, sau criterii obligatorii de apreciere în acest sens, astfel că nu se poate vorbi de o nerespectare a acestora prin raportare la valoarea daunelor morale acordate. S-a mai reținut că prima instanță a constatat încălcarea preceptelor religioase de către reclamant prin ingestia involuntară de carne de porc și nerespectarea legislației interne de către pârâtă prin comercializarea unui produs etichetat în mod necorespunzător, astfel că implicit s-a reținut o încălcare a libertății religioase, libertate ce este reglementată atât în Constituția României, cât și în Convenția Europeană a Drepturilor Omului și în D.U.D.O.

Cuantumul daunelor morale a fost stabilit de către prima instanță prin raportare la circumstanțele cauzei, atât reale cât și personale și s-a apreciat astfel că valoarea stabilită de 6.000 lei îndeplinește criteriile de rezonabilitate și echitate, satisfăcând cerințele justei și integralei reparații a prejudiciului cauzat. S-a mai reținut că majorarea cuantumului daunelor morale a fost solicitată de reclamant prin raportare doar la prejudiciul de ordin religios, iar din această perspectivă, deși reclamantul a invocat faptul că ar fi fost suspus oprobiului comunității religioase din care provine, nu s-a făcut nicio probă în acest sens, iar instanța nu a reținut acest aspect în cuantificarea daunelor morale.

Împotriva Deciziei civile nr. 376 din 16 mai 2014 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, au declarat recurs atât reclamantul J.B., cât și pârâta SC R.R. SRL. Recursul reclamantului J.B.: Prin memoriul de recurs, recurentul-reclamant a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat modificarea hotărârii atacate, în sensul acordării daunelor materiale și morale potrivit acțiunii formulate. În argumentarea motivelor de nelegalitate invocate, recurentul-reclamant a arătat, în esență, că deși în apel a criticat hotărârea primei instanțe atât sub aspectul daunelor materiale cât și morale, motivarea instanței de apel vizează numai motivele de apel formulate de pârâtă.

A arătat recurentul că a depus la dosar pentru a dovedi cuantumul daunelor materiale chitanțe cu privire la achiziționarea de medicamente, cheltuieli cu privire la combustibilul consumat, cazarea la hotel, suma ridicându-se la 4.983 lei, plus onorariul de avocat, iar instanța a acordat doar 5.363,68 lei. Cu privire la cuantumul daunelor morale, s-a arătat că pârâta a încălcat preceptele morale și religioase, legislația internă, drepturile constituționale și drepturile prevăzute de C.E.D.O. De asemenea, a arătat recurentul că aparține Cultului Adventist de Ziua a Șaptea, a dovedit cu acte că a suferit atât fizic, cât și psihic, și apreciază că suma acordată este foarte mică raportată la suferințele fizice și morale.

Recursul pârâtei SC R.R. SRL: Prin memoriul de recurs, recurenta-pârâtă a invocat dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat, în principal, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare și în subsidiar, modificarea hotărârii în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca nefondată. În dezvoltarea motivelor de nelegalitate invocate, recurenta-pârâtă a criticat hotărârea atacată sub aspectul greșitei soluționări a excepției lipsei calității procesuale pasive motivat de împrejurarea că nu ea este producătoarea mezelurilor incriminate ci SC G. SRL și SC C. SRL. A mai susținut recurenta că instanța a reținut în mod eronat că în speță sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale și a apreciat greșit cuantumul daunelor morale.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, a arătat recurenta că nu există identitate între persoana sa și cea a despre care se pretinde că este obligată în raportul juridic, întrucât produsele consumate de către reclamant nu sunt fabricate de către ea, ci de către chemații în garanție și câtă vreme nu produce și etichetează aceste produse nu poate fi răspunzătoare pentru pretinsa declarare necorespunzătoare a conținutului și nici pentru o eventuală calitate îndoielnică a produsului. A mai susținut recurenta că în mod greșit instanța de apel a reținut incidența dispozițiilor Legii nr. 240/2004, și totodată a subliniat că nu are calitatea de producător ci doar de distribuitor, motiv pentru care soluția de respingere a excepției este nefondată.

În continuare a arătat recurenta că nu sunt îndeplinite condițiile atragerii răspunderii civile delictuale având în vedere că nu s-a făcut dovada existenței faptei ilicite deoarece, în opinia sa, din buletinul de analiză eliberat de laboratorul sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor Gorj reiese conținutul de grăsime al produselor, nu și conținutul de carne de porc. A mai susținut recurenta că în mod eronat instanța a apreciat că produsele analizate au fost achiziționate de la magazinul său, iar faptul că produsele erau marca sa proprie și prezentarea unor etichete și a unor bonuri fiscale nu poate fi reținută de către instanță ca făcând dovada absolută că aceste produse au fost achiziționate dintr-un magazin P.M.

În ceea ce privește dovedirea existenței prejudiciului de către reclamant, a susținut recurenta că deși s-a apreciat a fi îndeplinită condiția existenței prejudiciului prin biletul de ieșire din spital - scrisoarea medicală din 06 octombrie 2011, instanța nu a luat în considerare faptul că din probatoriu nu reiese că acea afecțiune ar fi rezultat în urma consumului de produse achiziționate dintr-un magazin P.M. Referitor la legătura de cauzalitate, a arătat recurenta că nu s-a probat în nici un fel că pretinsele afecțiuni medicale ale reclamantului sunt rezultatul exclusiv al consumării produselor comercializate de ea.

Totodată, a arătat recurenta că deși a contestat adeverințele medicale și celelalte acte emise de către institutul Fresenius și a solicitat atât în cadrul judecării fondului, cât și în apel, emiterea unor adrese prin care instituțiile din Germania să comunice condițiile în care s-au efectuat analizele produselor, această probă a fost respinsă, încălcându-i-se dreptul la apărare. În ceea ce privește cuantumul daunelor morale, a susținut recurenta că instanța a făcut o aplicare greșită a principiului echității, în opinia sa, consumul acestor produse nefiind de natură a-i afecta reclamantului viata de familie, prietenii, etc. Referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată recurenta a arătat că este exagerat și se impune a fi cenzurat potrivit art. 274 alin. (3) C. proc.

civ. Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente: Prealabil examinării motivelor de nelegalitate invocate, prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea referitoare la obligația prevăzută în sarcina părții care exercită această cale de atac de a respecta dispozițiile art. 302 1 și 304 C. proc. civ. Exigențele impuse prin cele două texte legale au în vedere faptul că recursul în concepția actuală este cale extraordinară de atac și în consecință, ca ultim grad de jurisdicție nu își propune rejudecarea fondului, ci examinarea legalității hotărârilor atacate în condițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ. În ceea ce privește recursul reclamantului J.B., este de observat că deși, prin memoriul de recurs depus la dosar, acesta a indicat motivele de nelegalitate, cărora înțelege să-și subsumeze criticile, ca fiind cele prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte verificând susținerile părții prin raportare la motivele de nelegalitate menționate constată că acestea nu pot fi încadrate decât în pct. 7 al art. 304 același cod, din perspectiva criticii referitoare la nemotivarea susținerilor referitoare la cuantumul daunelor acordate. Astfel, punctul 7 al art. 304 C. proc. civ., reglementează cazul de modificare a hotărârii atacate, în situația în care aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, aspecte care în mod cert nu pot fi reținute în ceea ce privește decizia recurată.

Din această perspectivă, se constată că recurentul-reclamant a susținut că deși a criticat sentința primei instanțe sub aspectul cuantumului daunelor morale și materiale acordate, motivarea instanței de apel vizează doar motivele invocate de către pârâtă. Examinând decizia recurată, prin raportare la motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., se constată că susținerea recurentului este nefondată, având în vedere că argumentele instanței de apel referitoare la criticile reclamantului sunt dezvoltate punctual (filele 95/96 dosar apel), fiind expuse pe larg motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și au condus la soluția pronunțată, care au legătură directă cu aceasta și care o susțin, cu respectarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) C. proc.

civ. Mai mult, considerentele deciziei atacate fac referire la faptul că deși toate criticile formulate prin cererea de apel de către reclamant vizează cuantumul daunelor morale, în final, acesta a solicitat majorarea cuantumului despăgubirilor materiale și morale, fără a dezvolta însă critici pe aspectul daunelor materiale, astfel încât, în mod corect, în limitele devoluțiunii, s-a apreciat că nu se impune analiza cuantumului daunelor materiale. În raport de pretinsa incidență în cauză a motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia recursul este admisibil atunci când prin hotărârea atacată, instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, Înalta Curte reține că recurentul-reclamant s-a mărginit la a indica dispozițiile legale menționate, fără a dezvolta argumente de nelegalitate ce ar putea fi subsumate motivului invocat.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care vizează cazurile când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, recurentul-reclamant a formulat exclusiv critici asupra unor elemente ce țin de administrarea și aprecierea probelor și de stabilirea situației de fapt, aspecte ce nu formează obiectul motivului de nelegalitate evocat. Cu alte cuvinte, deși s-a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în realitate, recurentul tinde la reanalizarea situației de fapt stabilite de instanța de apel cu privire la cuantumul daunelor acordate, însă situația de fapt stabilită de instanțele de fond constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuție în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar argumentele dezvoltate de reclamant nu relevă nicio încălcare a dispozițiilor legale de natură să impună modificarea soluției adoptate. Recursul pârâtei SC R.R. SRL Stefănestii de Jos Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. vizează nelegalitatea unei hotărâri atunci când „instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc.

civ." Pentru examinarea acestui motiv trebuie reținut că trimiterea la art. 105 alin. (2) C. proc. civ. are în vedere reglementarea de drept comun a nulităților procedurale cu ipotezele sale, respectiv îndeplinirea actului de procedură cu neobservarea formelor legale sau îndeplinirea actului de către un funcționar necompetent. În speță, deși a invocat acest motiv de nelegalitate, se constată că recurenta a criticat modalitatea de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive și măsura de disjungere a cererii de chemare în garanție, însă din perspectiva cerințelor art. 105 alin. (2) C. proc. civ., se poate constata că susținerile recurentei nu se încadrează în niciuna din ipotezele textului legal evocat.

Referitor la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a dezvoltat o serie de critici referitoare la greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive, condițiile răspunderii delictuale, precum și cuantumul daunelor morale acordate, cu referire la modalitatea de interpretare și apreciere a probatoriului administrat în cauză. Fără a relua aspectele reținute anterior referitoare la incidența motivului de nelegalitate prevăzut de pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., se constată că deși se prevalează de dispozițiile legale menționate, recurenta nu dezvoltă niciun argument ce ar putea fi încadrat în acest motiv de recurs, în sensul de a arăta sub ce aspect hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau ar cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a formulat o serie de critici, enunțate anterior, critici ce vizează elemente ce țin de administrarea și aprecierea probelor și de stabilirea situației de fapt, aspecte ce nu formează obiectul motivului de nelegalitate evocat. în atare situație, criticile amintite nu vor fi analizate având în vedere că instanța de recurs este ținută să cenzureze hotărârea atacată exclusiv din perspectiva motivelor de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., în condițiile în care pct. 10 și 11 ale normei precitate, care permiteau verificarea hotărârii recurate sub aspectul temeiniciei, au fost abrogate prin Legea nr. 219/2005 și respectiv O.U.G.

nr. 138/2000. Singura critică ce ar putea face obiectul analizei instanței de recurs, din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., o constituie interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) același cod de către instanța de apel. Din această perspectivă, cu precizarea că instanța de recurs nu poate aprecia asupra muncii avocatului în fazele anterioare, fiind o chestiune de netemeinicie, se constată că soluția dată cererii de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, s-a raportat atât la dovezile administrate, cât și la dispozițiile art. 274 C. proc. civ., astfel încât nu poate fi reținută încălcarea sau aplicarea greșită a legii pentru a atrage incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile reclamantului și pârâtei vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul J.B. și de pârâta SC R.R. SRL Ștefăneștii de Jos împotriva Deciziei civile nr. 376 din 16 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2015.