ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 15/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 15/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Prin cererea introductivă de

instanță, reclamantul J.B. a chemat în judecată pe pârâta SC R.R. SRL pentru

ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata

sumei de 150.000 euro, echivalent în lei la data plății, reprezentând daune

materiale și morale, cerere precizată ulterior în sensul că temeiul acțiunii îl

constituie răspunderea civilă delictuală, iar suma solicitată este compusă din

140.000 euro daune morale și 10.000 euro daune materiale.

Pârâta SC R.R.

SRL a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării acțiunii,

excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București și excepția lipsei

calității sale procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii

ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.

De asemenea,

pârâta SC R.R. SRL a formulat cerere de chemare în garanție a SC G. SRL

solicitând, în eventualitatea admiterii acțiunii principale, admiterea cererii

de chemare în garanție și obligarea acestei societăți la plata către pârâtă a

sumelor de bani solicitate de reclamant.

În ședința

publică din 27 august 2013 Tribunalul Ilfov a dispus unirea cu fondul a

excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, apreciind că pentru

soluționarea acesteia este necesară administrarea acelorași probe ca pentru

soluționarea în fond a cauzei.

La același

termen pârâta a formulat cerere de chemare în garanție și împotriva SC C.A.

SRL.

Prin sentința

civilă nr. 3955 din 20 decembrie 2013, Tribunalul Ilfov, secția civilă, a

respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC R.R. SRL ca

neîntemeiată, a admis în parte acțiunea principală și a obligat pârâta SC R.R.

SRL la plata către reclamantul J.B. a următoarelor sume: 4.983,23 lei

despăgubiri materiale, 6.000 lei daune morale și 5.363,48 lei cheltuieli de

judecată. De asemenea, tribunalul a dispus disjungerea cererii de chemare în

garanție formulată de pârâta SC R.R. SRL în contradictoriu cu chematele în

garanție SC G. SRL și SC C.A. SRL, formându-se un nou dosar și acordând termen

de judecată la 25 februarie 2014.

Pentru a

pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în ceea ce privește

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC R.R. SRL, că aceasta

este neîntemeiată deoarece, din probele administrate în cauză, rezultă că

produsele achiziționate, consumate de reclamant și supuse analizei de

specialitate, sunt comercializate de pârâtă în magazinele P., existând

identitate între pârâtă și persoana juridică ce poate fi obligată în raportul

juridic dedus judecății.

Pe fondul

cererii, prima instanță a reținut că la data de 27 septembrie 2011, reclamantul

a cumpărat două tipuri de produse de la magazinul P. din localitatea Motru,

aflat în administrarea pârâtei, respectiv șuncă din piept de pui și crenvurști

de pasăre, pe care Ie-a consumat în aceeași zi, prezentând ulterior o stare

deteriorată a sănătății.

În baza

probatoriului administrat în cauză, respectiv, acte medicale, buletine de

analiză ale produselor consumate, proba testimonială, s-a reținut că în

compoziția produselor consemnată pe etichetă nu s-a menționat că acestea

conțineau și carne de porc iar reclamantul fiind membru al Bisericii Adventiste

de Ziua a Șaptea, convingerile religioase ale acestuia impun interdicția de a

consuma carne de porc. De asemenea, s-a reținut că prin actele medicale s-a

dovedit că reclamantului i-a fost afectată starea de sănătate, consumul produselor

care conțineau inclusiv grăsime animală provenită de la porc producându-i

vărsături, diaree, dureri de stomac și erupții cutanate, dar și suferințe

psihice determinate de lezarea conștiinței religioase.

Față de

dispozițiile art. 998-999 C. civ., art. 3, art. 7, art. 18 și art. 19 din O.G.

nr. 21/1992, și în raport de probele administrate, prima instanță a constatat

că sunt îndeplinite condițiile pentru atragerea răspunderii civile a pârâtei în

sensul existenței faptei acesteia de a comercializa produse fără indicații

corecte în ceea ce privește compoziția și fără a informa consumatorul despre

conținutul real al produselor, existenței prejudiciului produs reclamantului,

ce constă în afectarea stării de sănătate fizică și psihică, precum și

existenței legăturii de cauzalitate între faptă și prejudiciu, în condițiile în

care problemele de sănătate au apărut după consumul produselor alimentare

cumpărate din magazinul pârâtei.

În ceea ce

privește cuantumul despăgubirilor, prima instanță a reținut un prejudiciu

material constând în cheltuielile efectuate pentru investigații și tratamente

medicale, pentru analizele de laborator, precum și cheltuielile de transport în

sumă de 4.983 lei.

Referitor la

despăgubirile ce reprezintă daune morale, au fost avute în vedere suferințele

fizice și morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta

săvârșită, precum și toate consecințele acesteia, precum și principiul

echității.

Raportat la

toate datele cauzei, prima instanță a stabilit cuantumul daunelor morale la

suma de 6.000 lei, sumă ce a fost apreciată ca fiind rezonabilă și echitabilă

și satisfăcând cerințele justei și integralei reparații a prejudiciului cauzat,

precum și pe cel al proporționalității despăgubirilor cu prejudiciul încercat.

În temeiul art.

274 C. proc. civ., prima instanță a obligat pârâta la plata către reclamant a

sumei de 5.363,48 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

În ceea ce

privește cererile de chemare în garanție formulate de pârâtă, apreciind că se

impune completarea probatoriului în cauză, prima instanță a dispus disjungerea

cererii de chemare în garanție formulată de pârâtă și formarea unui nou dosar.

Soluția primei

instanțe a fost menținută de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă,

care prin Decizia civilă nr. 376 din 16 mai 2014, a respins apelurile

reclamantului și pârâtei, ca nefondate.

În argumentarea

soluției pronunțate, instanța de control judiciar a reținut că prin apelul

formulat de reclamantul J.B., s-a criticat doar cuantumul daunelor acordate de

prima instanță, în timp ce prin apelul formulat de pârâta SC R.R. SRL a fost

criticată hotărârea în întregime.

Așadar,

analizând prima critică invocată de pârâtă, prin care s-a susținut greșita

respingere de către prima instanță a cererii de efectuare a unor adrese către

instituțiile medicale din Germania și către Institutul Fresenius din Freiburg,

Germania, pentru a se comunica condițiile în care au fost efectuate analizele

produsului, aparatura folosită, starea probei ce a fost analizată, dacă

aparatura utilizată la analizarea probelor este admisă de legislația în vigoare

și dacă are verificările metrologice corespunzătoare, s-a apreciat că

neîncuviințarea unei probe solicitată de parte, probă ce a fost respinsă pentru

motivele arătate în încheierea de ședință din 10 decembrie 2013, nu reprezintă

o încălcare a dreptului pârâtei la apărare, având în vedere că exercitarea de

către instanța de judecată a atributelor conferite de lege, inclusiv a

dreptului de a aprecia asupra utilității și necesității administrării unor probe,

conform art. 167 C. proc. civ., nu echivalează cu o încălcare a dreptului la

apărare al părții căreia i se resping solicitările de probatorii.

S-a mai reținut

că această cerere de efectuare a adreselor către instituțiile din Germania a

fost reiterată de pârâtă și în apel, ea fiind respinsă pentru considerentele

arătate prin încheierea de ședință din 06 mai 2014, apreciindu-se că proba

solicitată nu este utilă cauzei.

Nu a fost

primită nici critica referitoare la greșita disjungere a cererii de chemare în

garanție având în vedere că art. 63 alin. (2) C. proc. civ. dă această

posibilitate instanței de judecată, dacă apreciază că judecarea cererii

principale ar fi întârziată prin chemarea în garanție iar din considerentele

hotărârii primei instanțe rezultă că tribunalul a apreciat că se impunea

completarea probatoriului pe cererea de chemare în garanție, astfel că

aplicarea dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. civ. s-a făcut în mod corect

și legal, fiind în situația de excepție reglementată de acest text de lege.

Susținerile

pârâtei potrivit cărora omisiunea instanței de a nu soluționa cererea de

chemare în garanție echivalează cu soluționarea procesului fără a intra în

cercetarea fondului nu au fost primite deoarece, pe de o parte prima instanță

nu a omis să soluționeze cererea de chemare în garanție, ci a disjuns-o, iar pe

de altă parte această disjungere nu echivalează cu necercetarea fondului

acțiunii principale.

În ceea ce

privește criticile formulate de pârâtă pe soluția dată excepției lipsei calității

sale procesuale pasive, s-a constatat că și acestea sunt nefondate.

S-a reținut că

deși pârâta susține excepția prin raportare la faptul că produsele invocate de

reclamant ca neconforme nu sunt fabricate și etichetate de ea, astfel că nu

poate fi răspunzătoare pentru pretinsa declarare necorespunzătoare a

conținutului și nici pentru o eventuală calitate îndoielnică a produsului,

potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 240/2004, art. 23

din Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, și împrejurarea că produsele

reclamate de reclamant ca fiind cu defecte deoarece nu cuprind informații

exacte în modul lor de prezentare poartă pe etichetă doar numele pârâtei și

marca magazinului P. (lanț de magazine german deținut de SC R.R. SRL, prin care

pârâta își desfășoară activitatea, aspect necontestat de aceasta), s-a apreciat

că în cauză există identitate între persoana pârâtei și cea a persoanei despre

care se pretinde că este obligată în raportul juridic dedus judecății.

În ceea ce

privește îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, s-a constatat

incidența în cauză a dispozițiilor art. 998-999 C. civ., și analizând critica

referitoare la faptul că în mod greșit tribunalul a reținut săvârșirea faptei

ilicite primind ca și unică probă analizele de la Institutul Fresenius,

Germania, instanța de apel a constatat că raționamentul primei instanțe nu a

avut în vedere la verificarea îndeplinirii acestei condiții a răspunderii

civile delictuale doar rezultatul analizelor din Germania, ci a avut în vedere

actele medicale din dosar, inclusiv buletinul de analiză eliberat la data de 07

octombrie 2013 de L.S.V.S.A. Gorj.

Susținerile

pârâtei referitoare la lipsa unor relații de la institutul din Germania în

legătură cu condițiile efectuării analizei și cu aparatele folosite pentru

efectuarea acestora s-a apreciat că nu prezintă relevanță în cauză atâta timp

cât acestea întăresc concluziile laboratorului din România.

În ceea ce

privește împrejurarea că în documentele emise de Institutul Fresenius nu se

menționează că produsele analizate au fost achiziționate de la societatea

pârâtă, s-a apreciat a nu conduce la concluzia neîndeplinirii condiției

existenței unei fapte ilicite, având în vedere că în cuprinsul acestora se

menționează denumirea produsului, existând o fotocopie a etichetelor ce poartă

același număr cu buletinul de analiză, etichete potrivit cărora produsele au

fost comercializate de pârâta SC R.R. SRL prin magazinul propriu, aceste date

coroborate fiind suficiente pentru a dovedi că produsele expertizate de

Institutul Fresenius sunt produse marca proprie, comercializate doar de către

pârâtă.

S-a constatat

astfel că în mod corect a reținut prima instanță existența faptei ilicite a

pârâtei de a comercializa șuncă de pui ce conținea și carne de porc, iar

susținerile pârâtei potrivit cărora nu există fapta sa ilicită deoarece ea are

calitatea de distribuitor și nu de producător, au fost înlăturate având în

vedere dispozițiile legale reținute la analizarea criticilor referitoare la

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, dispoziții potrivit

cărora pârâta are calitatea de producător ca urmare a înscrierii pe

respectivele produse a mărcii sale proprii.

Au fost

considerate a fi neîntemeiate și criticile pârâtei referitoare la neîndeplinirea

condiției existenței unui prejudiciu, având în vedere că reclamantul a invocat

și dovedit atât producerea unui prejudiciu de natură medicală (prin starea de

rău cauzată de ingestia cărnii de porc cu care organismul său nu este

obișnuit), cât și producerea unui prejudiciu de natură religioasă.

Prejudiciul de

ordin medical a fost dovedit de către reclamant prin actele medicale depuse și

declarația martorului audiat în cauză.

În ceea ce

privește prejudiciul de ordin religios invocat de reclamant, s-a apreciat că

acesta rezultă tocmai din consumarea cărnii de porc de către acesta fără

intenție, fiind astfel încălcată o normă religioasă specifică cultului din care

face parte reclamantul.

Referitor la

criticile formulate de pârâtă sub aspectul legăturii de cauzalitate între fapta

ilicită și prejudiciu, s-a constatat că și acestea sunt nefondate,

apreciindu-se că fapta ilicită a pârâtei, de a comercializa șuncă din piept de

pui pe a cărei etichetă nu era menționat că are în compoziție și carne de porc,

a provocat reclamantului prejudiciul de ordin medical și religios reținut.

S-au constatat

a fi nefondate și criticile pârâtei referitoare la cuantumul daunelor morale

acordate reclamantului, în condițiile în care sunt îndeplinite condițiile

răspunderii civile delictuale și în care a fost avut în vedere nu numai modul

în care au fost afectate relațiile sociale și de familie ale reclamantului ci

și impactul emoțional important al ingestiei unor produse animale interzise

prin credința religioasă.

În ceea ce

privește cuantumul daunelor materiale, acesta nu a făcut obiect de critică,

astfel că nu a fost analizat de către instanță.

Prin urmare,

s-a constatat că suma de 6.000 lei acordată cu titlu de daune morale nu apare

ca fiind disproporționat de mare față de prejudiciul pe care îl acoperă.

Ultima

categorie de critici invocate de pârâtă au vizat cuantumul cheltuielilor de

judecată la plata cărora a fost obligată, susținând că suma de 5.363 lei este

nepotrivit de mare raportat la munca depusă de avocat, dar și la faptul că

reclamantului i s-a admis doar în parte acțiunea iar sub acest aspect, instanța

de apel a reținut că dovada cheltuielilor s-a făcut cu documentele

justificative aflate în plicul de la fila 187, plic ce conține mai multe

înscrisuri referitoare la onorariul de avocat (3.000 lei), și pentru alte

cheltuieli (ex: de transport).

Având în vedere

componența cheltuielilor de judecată, gradul de complexitate a cauzei și durata

procesului, s-au apreciat ca nefondate criticile pârâtei sub acest aspect,

cheltuielile de judecată nefiind exagerat de mari astfel încât să justifice o

aplicare a prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

În ceea ce

privește apelul formulat de reclamantul J.B., instanța de apel a reținut că

acesta privește doar cuantumul daunelor morale acordate deși la finalul

declarației de recurs, calificat ca și apel, s-a solicitat majorarea și a

cuantumului daunelor materiale, însă în tot cuprinsul motivării căii de atac nu

s-a adus nicio critică acestui cuantum și nu s-a arătat în raport de care probatoriu

ar trebui majorate aceste despăgubiri.

Prin urmare,

nefiind formulate critici pe acest aspect, nu s-a mai procedat la analiza

modalității de soluționare a capătului de cerere referitor la acordarea

daunelor materiale.

În ceea ce

privește criticile formulate de reclamant sub aspectul cuantumului daunelor

morale acordate, s-a reținut că reclamantul a susținut că valoarea acestora

este prea mică și a invocat faptul că prima instanță nu a ținut cont, în

aprecierea cuantumului acestora de încălcarea preceptelor morale și religioase,

încălcarea legislației interne, încălcarea drepturilor constituționale și a

drepturilor prevăzute de C.E.D.O. și D.U.D.O.

În legătură cu

aceste susțineri, instanța de apel a reținut că stabilirea cuantumului

despăgubirilor morale este la aprecierea instanței de judecată, niciuna dintre

dispozițiile legale cuprinse în normele interne, în Constituția României, în

Convenția Europeană a Drepturilor Omului sau în D.U.D.O. nestabilind valori ale

prejudiciilor morale ce ar trebui acordate de instanță, sau criterii

obligatorii de apreciere în acest sens, astfel că nu se poate vorbi de o

nerespectare a acestora prin raportare la valoarea daunelor morale acordate.

S-a mai reținut

că prima instanță a constatat încălcarea preceptelor religioase de către

reclamant prin ingestia involuntară de carne de porc și nerespectarea

legislației interne de către pârâtă prin comercializarea unui produs etichetat

în mod necorespunzător, astfel că implicit s-a reținut o încălcare a libertății

religioase, libertate ce este reglementată atât în Constituția României, cât și

în Convenția Europeană a Drepturilor Omului și în D.U.D.O.

Cuantumul

daunelor morale a fost stabilit de către prima instanță prin raportare la

circumstanțele cauzei, atât reale cât și personale și s-a apreciat astfel că

valoarea stabilită de 6.000 lei îndeplinește criteriile de rezonabilitate și

echitate, satisfăcând cerințele justei și integralei reparații a prejudiciului

cauzat.

S-a mai reținut

că majorarea cuantumului daunelor morale a fost solicitată de reclamant prin

raportare doar la prejudiciul de ordin religios, iar din această perspectivă,

deși reclamantul a invocat faptul că ar fi fost suspus oprobiului comunității

religioase din care provine, nu s-a făcut nicio probă în acest sens, iar

instanța nu a reținut acest aspect în cuantificarea daunelor morale.

Împotriva Deciziei

civile nr. 376 din 16 mai 2014 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă,

au declarat recurs atât reclamantul J.B., cât și pârâta SC R.R. SRL.

Recursul

reclamantului J.B.:

Prin memoriul

de recurs, recurentul-reclamant a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de

art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat

modificarea hotărârii atacate, în sensul acordării daunelor materiale și morale

potrivit acțiunii formulate.

În argumentarea

motivelor de nelegalitate invocate, recurentul-reclamant a arătat, în esență,

că deși în apel a criticat hotărârea primei instanțe atât sub aspectul daunelor

materiale cât și morale, motivarea instanței de apel vizează numai motivele de

apel formulate de pârâtă.

A arătat recurentul

că a depus la dosar pentru a dovedi cuantumul daunelor materiale chitanțe cu

privire la achiziționarea de medicamente, cheltuieli cu privire la

combustibilul consumat, cazarea la hotel, suma ridicându-se la 4.983 lei, plus

onorariul de avocat, iar instanța a acordat doar 5.363,68 lei.

Cu privire la

cuantumul daunelor morale, s-a arătat că pârâta a încălcat preceptele morale și

religioase, legislația internă, drepturile constituționale și drepturile

prevăzute de C.E.D.O. De asemenea, a arătat recurentul că aparține Cultului

Adventist de Ziua a Șaptea, a dovedit cu acte că a suferit atât fizic, cât și

psihic, și apreciază că suma acordată este foarte mică raportată la suferințele

fizice și morale.

Recursul

pârâtei SC R.R. SRL:

Prin memoriul

de recurs, recurenta-pârâtă a invocat dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C.

proc. civ., în temeiul cărora a solicitat, în principal, casarea hotărârii

recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare și în subsidiar, modificarea

hotărârii în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca nefondată.

În dezvoltarea

motivelor de nelegalitate invocate, recurenta-pârâtă a criticat hotărârea

atacată sub aspectul greșitei soluționări a excepției lipsei calității

procesuale pasive motivat de împrejurarea că nu ea este producătoarea

mezelurilor incriminate ci SC G. SRL și SC C. SRL.

A mai susținut

recurenta că instanța a reținut în mod eronat că în speță sunt îndeplinite

condițiile răspunderii civile delictuale și a apreciat greșit cuantumul

daunelor morale.

Cu privire la excepția

lipsei calității procesuale pasive, a arătat recurenta că nu există identitate

între persoana sa și cea a despre care se pretinde că este obligată în raportul

juridic, întrucât produsele consumate de către reclamant nu sunt fabricate de

către ea, ci de către chemații în garanție și câtă vreme nu produce și

etichetează aceste produse nu poate fi răspunzătoare pentru pretinsa declarare

necorespunzătoare a conținutului și nici pentru o eventuală calitate

îndoielnică a produsului.

A mai susținut

recurenta că în mod greșit instanța de apel a reținut incidența dispozițiilor

Legii nr. 240/2004, și totodată a subliniat că nu are calitatea de producător

ci doar de distribuitor, motiv pentru care soluția de respingere a excepției

este nefondată.

În continuare a

arătat recurenta că nu sunt îndeplinite condițiile atragerii răspunderii civile

delictuale având în vedere că nu s-a făcut dovada existenței faptei ilicite

deoarece, în opinia sa, din buletinul de analiză eliberat de laboratorul

sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor Gorj reiese conținutul de

grăsime al produselor, nu și conținutul de carne de porc.

A mai susținut

recurenta că în mod eronat instanța a apreciat că produsele analizate au fost

achiziționate de la magazinul său, iar faptul că produsele erau marca sa

proprie și prezentarea unor etichete și a unor bonuri fiscale nu poate fi

reținută de către instanță ca făcând dovada absolută că aceste produse au fost

achiziționate dintr-un magazin P.M.

În ceea ce

privește dovedirea existenței prejudiciului de către reclamant, a susținut

recurenta că deși s-a apreciat a fi îndeplinită condiția existenței

prejudiciului prin biletul de ieșire din spital - scrisoarea medicală din 06

octombrie 2011, instanța nu a luat în considerare faptul că din probatoriu nu

reiese că acea afecțiune ar fi rezultat în urma consumului de produse

achiziționate dintr-un magazin P.M.

Referitor la

legătura de cauzalitate, a arătat recurenta că nu s-a probat în nici un fel că

pretinsele afecțiuni medicale ale reclamantului sunt rezultatul exclusiv al

consumării produselor comercializate de ea.

Totodată, a

arătat recurenta că deși a contestat adeverințele medicale și celelalte acte

emise de către institutul Fresenius și a solicitat atât în cadrul judecării

fondului, cât și în apel, emiterea unor adrese prin care instituțiile din

Germania să comunice condițiile în care s-au efectuat analizele produselor,

această probă a fost respinsă, încălcându-i-se dreptul la apărare.

În ceea ce

privește cuantumul daunelor morale, a susținut recurenta că instanța a făcut o

aplicare greșită a principiului echității, în opinia sa, consumul acestor

produse nefiind de natură a-i afecta reclamantului viata de familie, prietenii,

etc.

Referitor la

cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată recurenta a arătat

că este exagerat și se impune a fi cenzurat potrivit art. 274 alin. (3) C.

proc. civ.

Analizând

decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de

legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că

recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Prealabil

examinării motivelor de nelegalitate invocate, prima chestiune ce se impune a

fi precizată este cea referitoare la obligația prevăzută în sarcina părții care

exercită această cale de atac de a respecta dispozițiile art. 302

1

și 304 C. proc. civ. Exigențele impuse prin cele două texte legale au în vedere

faptul că recursul în concepția actuală este cale extraordinară de atac și în

consecință, ca ultim grad de jurisdicție nu își propune rejudecarea fondului,

ci examinarea legalității hotărârilor atacate în condițiile art. 304 pct. 1-9

C. proc. civ.

În ceea ce

privește recursul reclamantului J.B., este de observat că deși, prin memoriul

de recurs depus la dosar, acesta a indicat motivele de nelegalitate, cărora

înțelege să-și subsumeze criticile, ca fiind cele prevăzute de dispozițiile

art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte verificând susținerile

părții prin raportare la motivele de nelegalitate menționate constată că acestea

nu pot fi încadrate decât în pct. 7 al art. 304 același cod, din perspectiva

criticii referitoare la nemotivarea susținerilor referitoare la cuantumul

daunelor acordate.

Astfel, punctul

7 al art. 304 C. proc. civ., reglementează cazul de modificare a hotărârii

atacate, în situația în care aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină

sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, aspecte

care în mod cert nu pot fi reținute în ceea ce privește decizia recurată.

Din această perspectivă,

se constată că recurentul-reclamant a susținut că deși a criticat sentința

primei instanțe sub aspectul cuantumului daunelor morale și materiale acordate,

motivarea instanței de apel vizează doar motivele invocate de către pârâtă.

Examinând decizia

recurată, prin raportare la motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 7 al art.

304 C. proc. civ., se constată că susținerea recurentului este nefondată, având

în vedere că argumentele instanței de apel referitoare la criticile

reclamantului sunt dezvoltate punctual (filele 95/96 dosar apel), fiind expuse

pe larg motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și au

condus la soluția pronunțată, care au legătură directă cu aceasta și care o

susțin, cu respectarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) C. proc. civ.

Mai mult,

considerentele deciziei atacate fac referire la faptul că deși toate criticile

formulate prin cererea de apel de către reclamant vizează cuantumul daunelor

morale, în final, acesta a solicitat majorarea cuantumului despăgubirilor

materiale și morale, fără a dezvolta însă critici pe aspectul daunelor

materiale, astfel încât, în mod corect, în limitele devoluțiunii, s-a apreciat

că nu se impune analiza cuantumului daunelor materiale.

În raport de

pretinsa incidență în cauză a motivului de nelegalitate prevăzut de

dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia recursul este

admisibil atunci când prin hotărârea atacată, instanța interpretând greșit

actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit

neîndoielnic al acestuia, Înalta Curte reține că recurentul-reclamant s-a

mărginit la a indica dispozițiile legale menționate, fără a dezvolta argumente

de nelegalitate ce ar putea fi subsumate motivului invocat.

Subsumat

motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care

vizează cazurile când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, ori a

fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, recurentul-reclamant a

formulat exclusiv critici asupra unor elemente ce țin de administrarea și

aprecierea probelor și de stabilirea situației de fapt, aspecte ce nu formează

obiectul motivului de nelegalitate evocat. Cu alte cuvinte, deși s-a invocat

motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în realitate,

recurentul tinde la reanalizarea situației de fapt stabilite de instanța de

apel cu privire la cuantumul daunelor acordate, însă situația de fapt stabilită

de instanțele de fond constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în

discuție în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar

argumentele dezvoltate de reclamant nu relevă nicio încălcare a dispozițiilor

legale de natură să impună modificarea soluției adoptate.

Recursul

pârâtei SC R.R. SRL Stefănestii de Jos

Motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. vizează nelegalitatea unei hotărâri

atunci când „instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea

nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ."

Pentru

examinarea acestui motiv trebuie reținut că trimiterea la art. 105 alin. (2) C.

proc. civ. are în vedere reglementarea de drept comun a nulităților procedurale

cu ipotezele sale, respectiv îndeplinirea actului de procedură cu neobservarea

formelor legale sau îndeplinirea actului de către un funcționar necompetent.

În speță, deși

a invocat acest motiv de nelegalitate, se constată că recurenta a criticat

modalitatea de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive și

măsura de disjungere a cererii de chemare în garanție, însă din perspectiva

cerințelor art. 105 alin. (2) C. proc. civ., se poate constata că susținerile

recurentei nu se încadrează în niciuna din ipotezele textului legal evocat.

Referitor la

motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă

a dezvoltat o serie de critici referitoare la greșita soluționare a excepției

lipsei calității procesuale pasive, condițiile răspunderii delictuale, precum

și cuantumul daunelor morale acordate, cu referire la modalitatea de

interpretare și apreciere a probatoriului administrat în cauză.

Fără a relua

aspectele reținute anterior referitoare la incidența motivului de nelegalitate

prevăzut de pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., se constată că deși se prevalează

de dispozițiile legale menționate, recurenta nu dezvoltă niciun argument ce ar

putea fi încadrat în acest motiv de recurs, în sensul de a arăta sub ce aspect

hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau ar cuprinde

motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Referitor la

motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

recurenta-pârâtă a formulat o serie de critici, enunțate anterior, critici ce

vizează elemente ce țin de administrarea și aprecierea probelor și de

stabilirea situației de fapt, aspecte ce nu formează obiectul motivului de

nelegalitate evocat. în atare situație, criticile amintite nu vor fi analizate

având în vedere că instanța de recurs este ținută să cenzureze hotărârea

atacată exclusiv din perspectiva motivelor de nelegalitate expres și limitativ

prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., în condițiile în care pct. 10

și 11 ale normei precitate, care permiteau verificarea hotărârii recurate sub

aspectul temeiniciei, au fost abrogate prin Legea nr. 219/2005 și respectiv O.U.G.

nr. 138/2000.

Singura critică

ce ar putea face obiectul analizei instanței de recurs, din perspectiva

motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., o

constituie interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) același

cod de către instanța de apel.

Din această

perspectivă, cu precizarea că instanța de recurs nu poate aprecia asupra muncii

avocatului în fazele anterioare, fiind o chestiune de netemeinicie, se constată

că soluția dată cererii de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de

judecată, s-a raportat atât la dovezile administrate, cât și la dispozițiile

art. 274 C. proc. civ., astfel încât nu poate fi reținută încălcarea sau

aplicarea greșită a legii pentru a atrage incidența motivului de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Pentru

considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursurile reclamantului și pârâtei vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

nefondate recursurile declarate de reclamantul J.B. și de pârâta SC R.R. SRL

Ștefăneștii de Jos împotriva Deciziei civile nr. 376 din 16 mai 2014 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2015.