ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 622/2014
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 622/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursurilor
de față;
Din examinarea
actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2270 din 16 mai 2012
pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj,
s-a admis în parte cererea de chemare în
judecată formulată de reclamanta SC M.P. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC A.R.
SRL și în consecință:
A fost obligată pârâta SC A.R. SRL să-i
plătească reclamantei suma de 135.112,82 lei cu titlul de despăgubiri, precum
și la plata dobânzii legale calculată asupra sumei de 135.112,82 lei, începând
cu data de 9 ianuarie 2007 și până la data plății efective.
S-au respins restul
pretențiilor reclamantei.
S-au compensat în
întregime cheltuielile de judecată efectuate de reclamantă și pârâtă.
S-a respins ca
neîntemeiată cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC A.R. SRL, în
contradictoriu cu chemata în garanție SC C. SA.
S-a respins ca
neîntemeiată cererea de chemare în garanție formulată de chemata în garanție SC
C. SA, în contradictoriu cu chemata în garanție SC R.I.E. SRL.
În motivarea acestei hotărâri se arată că la
data de 9 ianuarie 2007, în imobilul situat în Cluj-Napoca, proprietatea
pârâtei, a izbucnit un incendiu care s-a propagat la imobilul în care
reclamanta SC M.P. SRL avea deschis un punct de lucru. Din procesul - verbal de
intervenție din 10 ianuarie 2007 emis de I.S.U. Cluj - Detașamentul Cluj - Napoca
reiese cu claritate faptul că incendiul a provenit de la „hala firmei SC A.R.
SRL” de unde s-a propagat și la etajul I și la spațiul deținut de reclamanta SC
M.P. SRL, sursa probabilă de aprindere fiind jarul, mijlocul de aprindere
țigara, iar primul material care s-a aprins a fost buretele (fila 98 vol. I).
Ulterior, prin
raportul de constatare tehnică privind cauza de incendiu din data de 9 ianuarie
2007 întocmit de I.S.U. A.I. al Județului Cluj (filele 94 - 97), în spațiul în
care s-a inițiat incendiul au fost depistate neconformități cu prevederile
legislației de prevenire și stingere a incendiilor, respectiv pârâta SC A.R. SA
utiliza clădirea, inclusiv parterul prin depozitarea unor deșeuri combustibile
rezultate din procesul tehnologic, fără obținerea în prealabil a autorizației
de securitate la incendiu prevăzută de art. 19 lit. c) și art. 30 din Legea nr.
307/2006, de asemenea, nu s-au respectat normele privind efectuarea lucrărilor
de tăiere cu flacără oxiacetilenică de către SC R. SRL, nu au fost respectate
normele legale privind depozitarea deșeurilor combustibile (deșeuri textile,
hârtie, material lemnos, baloți de burete, tapițerie și scaune) de către pârâta
SC A.R. SA și, de asemenea, s-a reținut că în spațiul în care a izbucnit
incendiul și în care erau depozitate materiale combustibile se fuma (fila 96),
existența acestor materiale inflamabile fiind confirmată și de martorii P.M.E.
și M.M. (filele 179 - 182).
Potrivit art.
998 - 999 C. civ., orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu,
obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara. Omul este
responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela
ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa. De asemenea, potrivit art. 1000
alin. (1) C. civ., suntem de asemenea responsabili de prejudiciul cauzat de
lucrurile ce sunt sub paza noastră.
Astfel, pentru a se antrena răspunderea pentru fapta
proprie, în cauză trebuie să fie dovedită existența unei fapte ilicite, a
vinovăției, a prejudiciului și a raportului de cauzalitate între faptă și
prejudiciu, iar în cazul răspunderii pentru lucruri se cer îndeplinite doar
trei condiții, respectiv existența unui prejudiciu, a raportului de cauzalitate
și lucrul să se afle în paza juridică a unei persoane.
Raportat
la faptul că reclamanta a invocat în cererea sa de chemare în judecată atât
formal cât și în motivele de fapt invocate ambele forme ale răspunderii acestea
vor fi analizate în cele ce urmează. Astfel, deși strict formal cele două forme
ale răspunderii civile delictuale nu pot exista, una presupunând o răspundere
subiectivă, iar cealaltă o răspundere obiectivă, raportat la cauzele
incendiului, se poate observa un cumul de factori, respectiv modul în care a
fost exercitată paza juridică a bunului și neglijența pârâtei constând în
depozitarea unor materiale inflamabile fără a fi respectate dispozițiile
legale, acest din urmă caz fiind unul care a favorizat apariția și extinderea
incendiului. Mai mult, faptul că incendiul a fost generat de terțe persoane nu
este de natură a înlătura răspunderea pentru lucruri, căci, incendiul a fost în
cele din urmă cauzat de modul defectuos de administrare al imobilului, fapt de
natură a angaja preponderent răspunderea civilă obiectivă pentru lucruri,
răspundere care absoarbe inclusiv răspunderea subiectivă personală a pârâtei SC
A.R. SA, căci elementele care ar fi constituit fapta ilicită ca fundament al
răspunderii pentru fapta proprie se subsumează noțiunii de administrare a
imobilului în sens larg. Nu poate fi reținută susținerea pârâtei cum că
răspunderea pentru lucruri este incidentă doar în situații cu caracter special,
de forță majoră, căci pe de o parte s-ar restrânge în mod nepermis de lege
sfera de aplicare a acestei răspunderi, iar pe de altă parte, chiar exemplele
date de aceasta sunt eronate, referindu-se la situațiile unei răspunderi pentru
fapta proprie (modul de utilizare al utilajelor sau accidentele rutiere).
Faptul că aceasta a exploatat imobilul fără a respecta normele de protecție
împotriva incendiilor, că a permis pătrunderea unor persoane străine în spațiul
proprietatea sa, că a tolerat desfășurarea unor activități de dezafectare fără
a se asigura că aceste activități nu pun în pericol imobilul și că respectă
normele legale în materie de protecție împotriva incendiilor, constituie
elemente de administrare defectuoasă a bunului, administrare aptă în opinia
instanței să fundamenteze o răspundere a acesteia în temeiul art. 1000 alin.
(1) C. civ.
În ceea
ce privește paza juridică, cu valoare de principiu, aceasta revine
proprietarului bunului, în speță, pârâtei SC A.R. SA revenindu-i sarcina de a
înlătura această prezumție prin dovedirea faptului că bunul se afla în paza
juridică a unei alte persoane.
În
literatura de specialitate, paza juridică a fost definită ca fiind puterea de
direcție, control și supraveghere pe care o persoană o poate exercita, în mod
independent, asupra unui lucru, spre deosebire de paza materială care
reprezintă tot o putere de direcție, control și supraveghere pe care o persoană
o exercită asupra unui lucru, fiind sub autoritatea păzitorului juridic.
Pârâta SC
A.R. SA a susținut că deși proprietară a spațiului unde a izbucnit incendiul,
paza juridică a acestuia revenea chematei în garanție SC C. SA, în temeiul unui
contract de comodat.
Potrivit art.
1560 C. civ., comodatul este contractul în temeiul căruia o persoană remite
spre folosință temporară și gratuită unei alte persoane, un bun individual
determinat cu obligația pentru acesta din urmă de a-l restitui în natură la un
anumit termen. Deși pârâta a invocat existența unui asemenea contract de
comodat, respectiv contractul de comodat din 9 august 2006 prin care a pus la
dispoziția gratuită a chematei în garanție SC C. SA până la data semnării
contractului de vânzare - cumpărare, acest act nu a fost depus, dar raportat la
faptul că la data încheierii acestui pretins contract, pârâta nu avea calitatea
de proprietar și în consecință nu avea cum să transmită folosința gratuită
către chemata în garanție, aceasta fiind proprietara imobilului la acel moment,
instanța a considerat că această susținere este eronată.
Raportat la actul adițional încheiat între pârâtă și
chemata în garanție (fila 45 vol. I), instanța a reținut că părțile au convenit
ca în situația în care pârâta va cumpăra imobilul să accepte în continuare
depozitarea încălțămintei și a utilajelor aflate la acel moment în spațiul
ocupat de aceasta până la data de 31 decembrie 2006, fapt care reiese și din
răspunsul chematei în garanție la interogatoriul formulat de pârâtă. La data de
14 septembrie 2006, între chemata în garanție SC C. SA și pârâtă, s-a încheiat
contractul de vânzare - cumpărare autentificat din 14 septembrie 2006 de B.N.P.
O.M., pârâta devenind proprietara spațiului de la acea dată.
Ori,
potrivit art. 1591 C. civ., contractul de depozit este un contract prin care o
persoană remite spre păstrare un lucru unei alte persoane cu obligația pentru
aceasta de a-l conserva și restitui în natură la cererea deponentului. Ori,
obiectul înțelegerii părților a fost încălțămintea și utilajele proprietatea
chematei în garanție și aflate în imobilul achiziționat de către pârâtă, iar nu
imobilul în sine, astfel că suntem în prezența unui contract de depozit și nu a
unui contract de comodat.
Spre
aceiași concluzie duce chiar faptul că pârâta a utilizat spațiul pentru nevoile
proprii, respectiv a depozitat deșeuri de lemn, burete, hârtie, precum și
scaune sau semifabricate necesare activității proprii, fapt care rezultă atât
din raportul cauzelor privind incendiul cât și din declarațiile martorilor
audiați în cauză. Astfel, având în vedere că elementul care interesează în
analizarea pazei juridice este persoana care a deținut puterea de direcție,
supraveghere și control a spațiului în care a izbucnit incendiu, având în
vedere că spațiul nu a făcut obiectul unui acord cu pârâta, ci doar
depozitarea, nu se poate reține ca fiind validă susținerea pârâtei cu privire
la transmiterea pazei juridice către chemata în garanție SC C. SA.
De
asemenea, faptul că paza era asigurată de către chemata în garanție nu poate
duce nici ea la ideea unei transmisiuni a pazei juridice, căci bunul imobil se
afla în puterea de direcție și control a pârâtei, acest fapt putând cel mult
echivala cu exercitarea unei paze materiale a lucrului, însă aceasta nu este de
natură a antrena răspunderea în temeiul art. 1000 alin. (1) în sarcina chematei
în garanție SC C. SA.
Raportat
la procesul - verbal de intervenție din 10 ianuarie 2007 emis de I.S.U. Cluj -
Detașamentul Cluj - Napoca și raportul de constatare tehnică privind cauza de
incendiu din data de 9 ianuarie 2007 întocmit de I.S.U. A.I. al Județului Cluj
este cert că urmare a incendiului izbucnit în hala proprietatea pârâtei,
reclamanta SC M.P. SRL a suferit un prejudiciu, însă ceea ce este contestat
este întinderea acestuia.
În
vederea stabilirii întinderii prejudiciului, în cauză s-a administrat proba
testimonială, precum și proba științifică a expertizei tehnice judiciare în
specialitatea contabilitate, raport întocmit de doamna expert A.D.M. (filele 38
- 64, 84 - 92, vol. II) și în specialitatea construcții, raport întocmit de dl
expert M.S. (filele 108 - 147, vol. II).
Potrivit
concluziilor raportului de expertiză tehnică în specialitatea construcții
întocmit de expert M.S. (filele 111 - 112 vol. II), imobilul reclamantei a fost
afectat numai de fumul rezultat și mai puțin de temperatura acestuia. La
exterior învelitoarea din membrana bituminoasă cu protecție de ardezie de pe
acoperișul brutăriei nu a fost afectat de incendiu. De asemenea, s-a menționat
că raportat la elementele aflate la dispoziția expertului, lucrările de
modernizare erau necesare pentru înlăturarea efectelor incendiului, însă nu se
poate stabili valoarea acestora.
În ceea
ce privește concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit de expert A.D.M.,stocurile
scriptice la data de 9 ianuarie 2007 se ridicau la suma de 5.987,34 lei,
venitul din vânzări nerealizat la data incendiului a fost de 562,19 lei, iar
valoarea investițiilor aferente punctului de lucru situat în Cluj-Napoca,
înscrise în contabilitatea reclamantei se ridică la suma de 144.285,18 lei.
Coroborând
concluziile celor două rapoarte de expertiză și raportat la restul materialului
probator, instanța a reținut că prejudiciul cauzat reclamantei se compune din
sumă de 445,41 lei reprezentând contravaloarea depozitării deșeurilor
alimentare deteriorate (factura din 10 ianuarie 2007 - fila 12), 5.987,34 lei reprezentând
valoarea stocurilor de materii prime alterate, conform raportului de expertiză,
2.186,80 lei reprezentând contravaloarea stocurilor de produse finite
deteriorate, 562,19 lei reprezentând contravaloarea pierderilor datorate
nerealizării vânzărilor în ziua incendiului, iar în ceea ce privește valoarea
investițiilor și reparațiilor, așa cum au fost evidențiate în contabilitatea reclamantei,
din cuantumul total al acestora de 144.285,18 lei se va scădea valoarea
lucrărilor de hidroizolație care nu au avut drept cauză incendiul, respectiv
suma de 45.768,26 lei, astfel că valoarea totală a prejudiciului cauzat este de
135.112,82 lei.
În ceea
ce privește cererea de chemare în garanție formulată și precizată de pârâta SC
A.R. SRL, în contradictoriu cu chemata în garanție SC C. SA, având în vedere că
aceasta a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1000 alin. (1) C. civ., având în
vedere că aceasta nu a făcut dovada transmiterii pazei juridice deși avea
această obligație, instanța a respins cererea de chemare în garanție formulată
de pârâtă față de SC C. SA ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție
subsecventă formulată de chemata în garanție SC C. SA, în contradictoriu cu
chemata în garanție SC R.I.E. SRL, având în vedere că cererea formulată față de
SC C. SA a fost respinsă ca neîntemeiată, raportat la dispozițiile art. 60 și
următoarele C. proc. civ., instanța a respins ca neîntemeiată cererea de
chemare în garanție formulată de chemata în garanție SC C. SA, în
contradictoriu cu chemata în garanție SC R.I.E. SRL.
În ceea ce privește cererea reclamantei SC M.P. SRL cu privire la
obligarea pârâtei SC A.R. SA la plata cheltuielilor de judecată constând în
taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial, având în
vedere faptul că cererea acesteia a fost admisă doar în parte, având în vedere
și cheltuielile efectuate de pârâtă în vederea soluționării prezentei cereri de
chemare în judecată (onorarii experți și onorarii avocați), în temeiul art. 276
C. proc. civ., instanța a compensat în întregime cheltuielile de judecată
efectuate de reclamantă și pârâtă.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate
de către chemata în garanție SC C. SA, instanța a reținut că aceasta nu a făcut
dovada caracterului efectiv al onorariului avocațial, iar în ceea ce privește
taxa judiciară de timbru aferente cererii de chemare în garanție a SC R.I.E.
SRL, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 274 C. proc. civ.
Prin
Decizia civilă nr. 18
din 2013 din 5 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a
civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis în parte apelul
formulat de către pârâta SC A.R. SRL împotriva sentinței civile nr. 2270 din 16
mai 2012 pronunțată de către Tribunalul Specializat Cluj, care a fost schimbată
în parte, respectiv:
A fost obligată
pârâta SC A.R. SRL să-i plătească reclamantei suma de 6.994,94 lei cu titlu de
despăgubiri cu dobânda legală calculată la suma sus indicată de la data de 9
ianuarie 2007 și până la data plății efective a sumei sus menționate.
Au fost compensate
cheltuielile de judecată până la concurența sumei de 600 lei și a fost obligată
reclamanta să-i plătească pârâtei SC A.R. SRL suma de 16.460 lei cu titlu de
cheltuieli de judecată în fond.
S-a admis în parte
cererea de chemare în garanție formulată de către pârâta SC A.R. SRL, împotriva
chematei în garanție SC C. SA.
A fost obligată
chemata în garanție SC C. SA să-i plătească pârâtei SC A.R. SRL suma de 3.497,47
lei cu titlu de despăgubiri cu dobânda legală calculată la suma sus indicată
începând cu data de 9 ianuarie 2007 și până la plata integrala a sumei sus
indicate.
A fost obligată
chemata în garanție să-i plătească pârâtei suma de 92 lei cheltuieli de
judecată în fond.
A fost menținut
restul dispozițiilor sentinței recurate.
S-a respins apelul
declarat de către reclamanta SC M.P. SRL împotriva aceleiași sentințe.
A fost obligată
reclamanta SC M.P. SRL să-i plătească pârâtei SC A.R. SRL suma de 5.562,25 lei
cheltuieli de judecată parțiale în apel.
A fost
obligată pe chemata în garanție SC C. SA să-i plătească pârâtei SC A.R. SRL
suma de 63 lei cheltuieli de judecată parțiale în apel.
Pentru a pronunța
această decizie, instanța de apel a concluzionat că
doar despăgubirile
pretinse de către reclamantă în valoare totală de 6.994,94 lei sunt în raport
de cauzalitate cu faptele care au produs și propagat incendiul la imobilul
reclamantei, doar pentru aceste pagube putând fi antrenată răspunderea civilă
delictuală pentru fapta proprie și pentru fapta lucrului în sarcina pârâtei
apelante.
Ca atare, în temeiul art.
296 C. proc. civ., 998, 999, 1000 alin. (1) C. civ., curtea de apel a respins
apelul reclamantei și a admis apelul declarat de pârâtă și a schimbat în parte
soluția dată cererii de chemare în judecată, în sensul că a obligat-o pe
această pârâtă să-i plătească reclamantei suma de 6.994,94 lei, cu dobânda
legală aferentă, menținând restul dispozițiilor sentinței apelate privind
admiterea în parte a acțiunii și respingerea celorlalte pretenții ale
reclamantei.
În ceea ce privește
cererea pentru cheltuieli de judecată în primă instanță, a reținut că proporția
admiterii pretențiilor reclamantei este de 3,5 %, astfel că în limita acestui
procent care cuantificat reprezintă suma de 600 lei, instanța de apel, în
temeiul art. 274, 276 C. proc. civ., a compensat cheltuielile de judecată și
ținând cont că pentru restul pretențiilor reclamanta a căzut în pretenții a
obligat-o pe aceasta să-i plătească apelantei pârâte suma de 16.460 lei, cu
titlu de cheltuieli de judecată la fond, constând în 96,5 % din cheltuielile
suportate de către pârâtă aferent cererii de chemare în judecată.
În ceea ce privește
cererea de chemare în garanție, instanța de apel a reținut că, atât pârâta
apelantă cât și chemata în garanție SC C. SA au avut la data de 9 ianuarie 2007
calitatea de păzitori juridici ai imobilului de la care s-a propagat incendiul.
În aceste condiții, răspunderea ambilor poate fi atrasă în condițiile art. 1000
alin. (1) și 1003 C. civ. Reclamanta a chemat-o în judecată doar pe pârâta
apelantă. În măsura în care a fost obligată la plata întregului prejudiciu
pârâta apelantă se poate regresa împotriva celuilalt păzitor juridic pentru ca
și acesta să suporte o parte din acest prejudiciu conform regulilor de drept
aplicabile obligațiilor solidare între codebitorii solidari respectiv art. 1052,
1053 C. civ.
Curtea de apel a
constatat că prin precizarea de acțiune de la filele 105 - 109 vol. I dosar
fond, pârâta apelantă și-a precizat temeiul de drept al cererii de chemare în
garanție arătând că își întemeiază această cerere și pe răspunderea pentru
lucruri. A reținut că, în speță, nu se poate stabili un procent în care pârâta
și chemata în garanție să răspundă, astfel că se aplică regula de drept în
sensul că plata se împarte în mod egal între codebitorii solidari. În
consecință, în temeiul art. 296 C. proc. civ., art. 1000 alin. (1) C. civ., art.
1003 C. civ., art. 1052, 1053 C. civ., curtea de apel a admis în parte și
cererea de chemare în garanție și a obligat-o pe SC C. SA, în calitatea sa de
păzitor juridic al imobilului să-i plătească celuilalt codebitor solidar cota
de 1/2 parte din prejudiciul la care a fost obligată în favoarea reclamantei,
prejudiciu pe care putea fi obligată a-l achita și în baza cererii de chemare
în judecată, în măsura în care ar fi fost improcesuată de către reclamantă.
A mai reținut că în
speță nu sunt întrunite cerințele legale pentru angajarea răspunderii comitentului
pentru fapta prepusului în sarcina SC C. SA, întrucât așa cum rezultă din
probele testimoniale și din contractul încheiat cu SC R. SA, această ultimă
societate nu și-a desfășurat activitatea de dezafectare sub direcția și
controlul SC C. SA, ci având putere de direcție, control și supraveghere asupra
propriei activități, având cu SC C. SA doar un contract de prestări servicii
încheiat de pe poziții de egalitate.
În temeiul art. 274,
276 C. proc. civ. chemata în garanție a fost obligată să-i plătească și suma de
92 lei cheltuieli de judecată la fond, reprezentând 1,5 % din cheltuielile de
judecată aferente acesteia, constând în taxa judiciară de timbru (fila 174
dosar fond vol. II) procent stabilit în raport cu procentul pentru care s-a
admis cererea de chemare în garanție formulată în raport cu întreaga valoare a
pretențiilor din această cerere.
Au fost menținute
celelalte dispoziții ale sentinței apelate, cât și cele privind respingerea
cererii de chemare în garanție formulate de SC C. SA neatacată cu apel.
Curtea de apel a
constatat, de asemenea și că, în apel, apelanta pârâtă a efectuat cheltuieli de
judecată în sumă totală de 5.855 lei și, întrucât, apelul a fost câștigat de
către apelanta pârâtă în proporție de 95 %, în temeiul art. 298, 274, 276 C.
proc. civ., a obligat-o pe intimata reclamantă să-i plătească apelantei pârâte
suma de 5.562,25 lei cheltuieli de judecată, în apel, iar, pe chemata în
garanție suma de 63 lei, reprezentând 2,5 % din taxa judiciară de timbru
plătită în apel pentru cererea de chemare în garanție.
Împotriva deciziei
curții de apel au declarat recurs
reclamanta
SC M.P. SRL
și chemata în
garanție SC C. SA.
Recurenta - reclamantă
SC M.P. SRL își
întemeiază recursul pe dispozițiile art.
304 pct
.
7, 8 și 9
C. proc. civ.
și solicită admiterea recursului formulat și
modificarea hotărârii recurate, în sensul admiterii apelului său și respingerii
apelului formulat de către
SC A. SRL, cu consecința modificării în parte a hotărârii
pronunțate de prima instanță, admițând acțiunea pe care a formulat-o.
În dezvoltarea
recursului său, reclamanta exprimă, în esență, următoarele critici:
I. Hotărârea
instanței de apel cuprinde motive contradictorii, aceasta fiind pronunțată
pornind de la premise fundamental greșite (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.),
instanța de apel procedând la o greșită interpretare a convenției părților cu
privire la consecințele incendiului în contra naturii neîndoielnice a acesteia
(art. 304 pct. 8 C. proc. civ.).
Astfel, instanța de
apel, contrar convenției părților, cu nerespectarea prevederilor art. 969 C.
civ. și cu toate că reține în cuprinsul motivării existența unei convenții a
tuturor părților litigiului cu privire la consecințele incendiului, - nota de
constatare întocmită la 15 ianuarie 2007, înlătură cele convenite și asumate de
părți, fără nicio motivare, reținând, pe de altă parte, că reprezentantul său a
recunoscut că anterior incendiului au fost executate reparații necesare pentru
funcționare, printre care și refacerea parțială a instalației electrice, or, reprezentantul
său a arătat în mod expres faptul că instalația electrică a fost refăcută
integral, aspect necontestat de niciuna dintre părțile în litigiu, ci în mod
exclusiv doar de către instanța de apel.
Drept urmare,
consideră că instanța de apel, în starea de fapt reținută, nu s-a sprijinit pe
probe și a nesocotit dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., prețul fiind
acela al nemotivării hotărârii judecătorești și al încălcării dreptului la
apărare și la un proces echitabil, instanța fiind, totodată, datoare a aduce în
discuția părților orice aspect asupra căruia erau necesare lămuriri, pentru a
asigura respectarea principiului contradictorialității și al egalității de
arme.
II. Hotărârea este
nelegală prin nesocotirea principiului reparării integrale a prejudiciului
cauzat în cazul răspunderii civile delictuale, deoarece instanța de apel a
reținut existența prejudiciului, însă nu a procedat la obligarea intimatei
pârâte la repararea integrală a acestuia (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
Nu s-a luat în considerare
că între părți a existat o stabilire convențională a consecințelor incendiului
și a componenței prejudiciului suferit, instanței revenindu-i doar sarcina de a
stabili exclusiv valoarea acestuia și eventual a unui prejudiciu suplimentar,
neavut în vedere de către părți la stabilirea convențională a acestuia.
A fost aplicată în
mod greșit legea în ceea ce privește elementele constitutive ale răspunderii
civile delictuale.
De asemenea, contrar
convenției părților, instanța de apel a procedat la înlăturarea aspectelor
unanim acceptate, pronunțând o hotărâre pe fondul cauzei, fără a proceda la o
cercetare proprie a fondului; astfel, concluzia instanței de apel în sensul că
instalația electrică a fost una „improvizată” nu este susținută de nicio probă
administrată și nici nu a fost afirmată de vreo parte a litigiului, instanța de
apel nu a avut în vedere concluziile expertizei în construcții și nici
documentele contabile pe care ea le-a depus, iar în ce privește concluziile
raportului de expertiză contabilă, acestea sunt primite ca atare de către
instanța de apel, fără a proceda la o analiză coroborată a întregului material
probator.
În ceea ce privește
valoarea prejudiciului ce i-a fost cauzat ca urmare a propagării incendiului de
la spațiul deținut de către intimata pârâtă, hotărârea instanței de apel este
pronunțată cu încălcarea principiului reparării integrale a prejudiciului,
instanța justificând această „nelegalitate” prin imposibilitatea evaluării
separate a lucrărilor de reparații, fiind nesocotite prevederile art. 129 alin.
(5) C. proc. civ., - întrucât ea a solicitat valoarea lucrărilor de reparații
pentru înlăturarea consecințelor incendiului, acestea nefiind lucrări de
modernizare a spațiului.
În fine, instanța de
apel, i-a respins apelul, fără a proceda la o analiză a motivelor de apel
invocate; astfel, în ceea ce privește lucrările privind hidroizolația este cert
că ele au fost executate, așa cum rezultă din facturile fiscale, procesul -
verbal din 1 din 10 ianuarie 2007 încheiat de I.S.U.Județean Cluj -
Detașamentul Cluj -
Napoca, precum și din declarațiile martorilor A.S. și P.T.
Recurenta
chemată în garanție
SC C. SA își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
și solicită:
În principal, casarea deciziei curții de apel și trimiterea cauzei spre
rejudecare.
În subsidiar, modificarea deciziei curții de apel și, în consecință,
respingerea ca neîntemeiată a cererii subsidiare de apel formulate de
pârâta SC A.R. SRL, respingerea cererii de chemare în
garanție și menținerea sentinței tribunalului, ca legală și temeinică,
cu obligarea apelantei - pârâte la plata
cheltuielilor de judecată; solicită, de asemenea, admiterea cererii principale
de apel formulate de pârâta
SC A.R. SRL,
modificarea în întregime a sentinței tribunalului, în sensul respingerii în
întregime a cererii de chemare în judecată introduse de către reclamanta
SC M.P. SRL, cu obligarea reclamantei - apelante la
plata cheltuielilor de judecată.
Solicită, totodată,
cheltuieli de judecată în recurs.
În motivarea recursului
său, recurenta
chemată
în garanție susține, în esență, următoarele:
În ce privește
casarea hotărârii, invocând dispozițiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ.,
arată că judecarea apelului s-a făcut în lipsa sa, nefiind legal citată pentru
termenul din 22 ianuarie 2013, din moment ce afișarea citației și implicit
citarea s-a făcut la o adresă greșită.
În ce privește
modificarea
hotărârii, apreciază ca fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.
9 C. proc. civ., în sensul că deși instanța de apel reține corect că nu sunt
îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1000 alin. (3) C. civ., totuși reține
eronat calitatea sa de păzitor juridic al bunului.
Consideră că, în
speță, nu a existat o scindare a pazei juridice a imobilului, deoarece raportul
juridic existent între
SC
C. SA și pârâta apelantă este unul specific contractului de depozit și nu de
comodat, or, un contract de depozit nu este de natură să ducă la scindarea
pazei juridice.
Arată că
SC C. SA avea doar
depozitate utilaje la parterul halei, însă puterea de direcție, control și
supraveghere independentă a bunului aparținea păzitorului juridic, respectiv SC
A.R. SRL.
Recursurile nu sunt
fondate și vor fi respinse, în consecință.
În ce privește
recursul reclamantei
SC
M.P. SRL, se constată următoarele:
Excepția nulității
acestui recurs, invocată de recurenta chemată în
garanție SC C. SA, în temeiul
dispozițiilor art. 302
1
alin. (1) lit. c), urmează a fi respinsă,
întrucât, deși recursul formulat de reclamantă conține preponderent susțineri
ce vizează o eventuală netemeinicie a hotărârii pronunțate de instanța de apel,
în accepțiunea acestei recurente, totuși instanța de recurs apreciază că
dezvoltarea motivelor de recurs permite încadrarea considerentelor prezentate
în dispozițiile legale invocate și anume, ale art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.
civ.
Referitor la
susținerile din recurs, formulate de reclamantă prin raportare la dispozițiile art.
304 pct. 7 C. proc. civ., în sensul că hotărârea instanței de apel cuprinde
motive contradictorii, pornind de la premise fundamental greșite, precum și că
instanța de apel a dat o interpretare greșită convenției părților cu privire la
consecințele incendiului, contrar naturii vădit neîndoielnice a acesteia, fiind
îndeplinite cerințele art. 304 pct. 8 C. proc. civ., - se constată că nu sunt
întemeiate și vor fi respinse în consecință.
Din examinarea
actelor dosarului, se reține că instanța de apel a stabilit corect starea reală
a imobilului, anterior și ca urmare a producerii incendiului, precum și cuantumul
daunelor pricinuite acestuia pe baza întregului probatoriu administrat în
cauză, - respectiv nota de constatare încheiată de părți la data de 15 ianuarie
2007, procesul -
verbal din 1 din 10 ianuarie 2007 întocmit și semnat de reprezentanții I.S.U. Județean
Cluj,
declarațiile
martorilor - toate probele administrate, prin analiza lor coroborată, conducând
la concluzia că lucrările în cuantum de 140.881,39 lei, lucrări de reabilitare
și modernizare efectuate la imobilul proprietatea reclamantei nu au fost
consecința incendiului și nu au fost făcute pentru înlăturarea consecințelor
acestuia, iar suma de 30.817,95 lei nu a fost cheltuită pentru a repara
instalația electrică improvizată, existentă la data producerii incendiului, ci
pentru realizarea unei alte instalații electrice cu destinație industrială și
toate materialele electrice au fost folosite în acest scop; în ce privește
hidroizolația nouă, de deasupra fabricii de pâine, s-a constatat că nu este
afectată, iar hidroizolația de pe hala de depozitare este străpunsă în mai
multe locuri, - defecte care însă nu provin de la intervenția pompierilor.
Drept urmare,
instanța
de apel a concluzionat că între faptele care au produs incendiul și paguba
pretinsă de reclamantă, în ce privește sumele mai sus menționate, nu există
raport de cauzalitate.
Astfel fiind, nu pot
fi primite susținerile recurentei reclamante potrivit cărora hotărârea
instanței de apel ar conține motive contradictorii, ar fi înlăturat susținerile
părților fără nicio motivare sau nu s-ar fi sprijinit pe probe, încălcând
dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., dreptul la apărare și la un proces
echitabil, rolul activ al instanței și principiul contradictorialității, cum nu
pot fi considerate ca fiind justificate nici susținerile referitoare la greșita
interpretare a convenției părților, contrar înțelesului neîndoielnic al
acesteia.
Recurenta mai arată,
în susținerea recursului formulat, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 9
C. proc. civ., că hotărârea curții de apel este nelegală și pentru că a fost
pronunțată prin nesocotirea principiului reparării integrale a prejudiciului
cauzat în cazul răspunderii civile delictuale, având în vedere că deși a
reținut existența prejudiciului, nu a procedat la repararea integrală a
acestuia, ci a diminuat sumele cuvenite reclamantei cu titlu de despăgubiri.
Susține că, în acest
mod,
instanța
de apel a aplicat greșit legea în ce privește elementele constitutive ale
răspunderii civile delictuale, a înlăturat aspectele unanim acceptate, contrar
convenției părților, fără o cercetare proprie a fondului litigiului și a
reținut greșit în ceea ce privește valoarea prejudiciului, imposibilitatea
evaluării separate a lucrărilor de reparații, fiind nesocotite prevederile art.
129 alin. (5) C. proc. civ. și nefiind analizate motivele sale de apel.
Exercitându-și rolul
de control al legalității a hotărârii criticate, instanța de recurs constată că
nici aceste susțineri nu sunt întemeiate.
Astfel, examinând
actele dosarului, rezultă fără niciun dubiu că
instanța de apel nu a ignorat
principiul reparării integrale a prejudiciului, dar a trebuit să aibă în vedere
și că autorul unei fapte ilicite nu poate fi obligat decât la repararea
prejudiciului ce a fost dovedit cu certitudine și care reprezintă consecința
directă a faptei ilicite.
În speță,
determinarea și evaluarea prejudiciului suferit de reclamantă ca efect al
incendiului s-au realizat urmare probatoriului administrat, în baza unei
cercetări proprii efectuate de curtea de apel cu respectarea dispozițiilor art.
129 alin. (5) C. proc. civ., excluzându-se cheltuielile care nu au fost
ocazionate de aducerea imobilului în starea sa inițială, ci de modernizarea
acestuia și referitor la care nu s-a putut stabili un raport de cauzalitate
între fapta care a propagat incendiul și paguba pretinsă de reclamantă.
A rezultat, în
consecință, potrivit concluziilor raportului de expertiză întocmit în cauză, că
doar pentru suma de 6.994,94 lei poate fi antrenată răspunderea civilă
delictuală a pârâtei, pentru fapta proprie și pentru fapta lucrului.
Prin urmare, nu se
poate susține justificat că instanța de apel nu a supus analizei sale toate
elementele răspunderii civile delictuale și nici că nu a procedat la analizarea
motivelor de apel formulate de reclamantă, - așa cum neîntemeiat susține
aceasta.
În ce privește
recursul chematei în garanție
SC C. SA, se constată următoarele:
Motivul de casare
formulat de această recurentă, prin invocarea dispozițiilor art. 312 alin. (5) C.
proc. civ., potrivit căruia susține că judecarea apelului s-a făcut în lipsa
sa, deoarece procedura de citare nu a fost legal îndeplinită pentru termenul
din 22 ianuarie 2013, când a fost citată la o adresă greșită, nu este
întemeiat.
Din actele dosarului,
se observă astfel că apelanta chemată în garanție a fost citată corect, prin
afișarea citației la sediul procesul ales aflat în Cluj Napoca, județul Cluj
(fila 122 dosar apel) - adresă ce a fost indicată de parte pentru comunicarea
actelor procedurale, de altfel aceeași adresă ca la judecata în fond.
Motivul de
modificare, învederat de recurentă, apreciind ca fiind incidente dispozițiile art.
304 pct. 9 C. proc. civ., în legătură cu eronata scindare a pazei juridice a
imobilului, este de asemenea neîntemeiat.
Sub acest aspect, se
constată că instanța de apel a stabilit întemeiat, pe baza probatoriului
administrat, că la data producerii incendiului, spațiul proprietatea pârâtei
era folosit simultan atât de către pârâtă, cât și de chemata în garanție,
fiecare folosind spațiul respectiv independent de folosința celuilalt și având
fiecare putere de direcție, control și supraveghere asupra spațiului.
Aceasta, deoarece
pârâta
SC
A.R. SRL a convenit cu
chemata
în garanție
SC C. SA ca aceasta să continuie după încheierea contractului de vânzare -
cumpărare activitatea de dezafectare și dezmembrare a unor utilaje pentru a fi
valorificate la o firmă de colectare a fierului vechi, sens în care SC C. SA a
procedat la încheierea unor contracte cu
SC R. SA.
Prin urmare, SC C. SA
- fostă proprietară a spațiului folosea în paralel acest spațiu, cu acordul
pârâtei SC A.R. SRL
-
actualul proprietar al spațiului (și în momentul producerii incendiului), iar
folosirea spațiului de către
SC C. SA nu era coordonată de către pârâtă, ci acest
spațiu era folosit, exercitându-se direcția, controlul și supravegherea, de
către
chemata
în garanție, ceea ce i-a conferit acesteia calitatea de păzitor juridic.
Astfel fiind, curtea de apel a apreciat judicios că la data de 9
ianuarie 2007, pârâta și chemata în garanție au avut calitatea de păzitori juridici
ai imobilului de la care s-a propagat incendiul și că se impune angajarea
răspunderii lor în condițiile art. 1000 alin. (1) și 1003 C. civ. și cum nu se
putea stabili un procent în care pârâta și chemata în garanție să răspundă, a
aplicat regula de drept potrivit căreia, în această situație se impune ca plata
să se împartă în mod egal între codebitorii solidari, obligând-o pe chemata în
garanție să plătească celuilalt codebitor, pârâta cota de ½ parte din
prejudiciul la care a fost obligată în favoarea reclamantei.
În consecință, neexistând niciun motiv de recurs întemeiat, care în
condițiile expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. să conducă
la casarea ori modificarea deciziei curții de apel, aceasta va fi menținută, ca
fiind legală și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,
ambele recursuri declarate în cauză vor fi respinse, ca nefondate.
În conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., recurentele
SC M.P. SRL și
SC C. SA vor fi obligate la plata sumei de 6.122 lei, către intimata - pârâtă
SC A.R. SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepția
nulității recursului invocată de recurenta - chemată în garanție SC C. SA.
Respinge,
ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta
SC M.P. SRL
și
de
chemata în garanție
SC C. SA
împotriva Deciziei civile nr.
18 din 5 februarie
2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios
administrativ și fiscal.
Obligă pe
recurentele
SC
M.P. SRL și
SC C. SA la plata sumei de 6122 lei către intimata - pârâtă SC A.R. SRL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi
19
februarie 2014
.