ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 622/2014

Asupra recursurilor de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2270 din 16 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC M.P. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC A.R. SRL și în consecință: A fost obligată pârâta SC A.R. SRL să-i plătească reclamantei suma de 135.112,82 lei cu titlul de despăgubiri, precum și la plata dobânzii legale calculată asupra sumei de 135.112,82 lei, începând cu data de 9 ianuarie 2007 și până la data plății efective. S-au respins restul pretențiilor reclamantei. S-au compensat în întregime cheltuielile de judecată efectuate de reclamantă și pârâtă.

S-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC A.R. SRL, în contradictoriu cu chemata în garanție SC C. SA. S-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție formulată de chemata în garanție SC C. SA, în contradictoriu cu chemata în garanție SC R.I.E. SRL. În motivarea acestei hotărâri se arată că la data de 9 ianuarie 2007, în imobilul situat în Cluj-Napoca, proprietatea pârâtei, a izbucnit un incendiu care s-a propagat la imobilul în care reclamanta SC M.P. SRL avea deschis un punct de lucru. Din procesul - verbal de intervenție din 10 ianuarie 2007 emis de I.S.U. Cluj - Detașamentul Cluj - Napoca reiese cu claritate faptul că incendiul a provenit de la „hala firmei SC A.R.

SRL” de unde s-a propagat și la etajul I și la spațiul deținut de reclamanta SC M.P. SRL, sursa probabilă de aprindere fiind jarul, mijlocul de aprindere țigara, iar primul material care s-a aprins a fost buretele (fila 98 vol. I). Ulterior, prin raportul de constatare tehnică privind cauza de incendiu din data de 9 ianuarie 2007 întocmit de I.S.U. A.I. al Județului Cluj (filele 94 - 97), în spațiul în care s-a inițiat incendiul au fost depistate neconformități cu prevederile legislației de prevenire și stingere a incendiilor, respectiv pârâta SC A.R.

SA utiliza clădirea, inclusiv parterul prin depozitarea unor deșeuri combustibile rezultate din procesul tehnologic, fără obținerea în prealabil a autorizației de securitate la incendiu prevăzută de art. 19 lit. c) și art. 30 din Legea nr. 307/2006, de asemenea, nu s-au respectat normele privind efectuarea lucrărilor de tăiere cu flacără oxiacetilenică de către SC R. SRL, nu au fost respectate normele legale privind depozitarea deșeurilor combustibile (deșeuri textile, hârtie, material lemnos, baloți de burete, tapițerie și scaune) de către pârâta SC A.R. SA și, de asemenea, s-a reținut că în spațiul în care a izbucnit incendiul și în care erau depozitate materiale combustibile se fuma (fila 96), existența acestor materiale inflamabile fiind confirmată și de martorii P.M.E.

și M.M. (filele 179 - 182). Potrivit art. 998 - 999 C. civ., orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara. Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa. De asemenea, potrivit art. 1000 alin. (1) C. civ., suntem de asemenea responsabili de prejudiciul cauzat de lucrurile ce sunt sub paza noastră. Astfel, pentru a se antrena răspunderea pentru fapta proprie, în cauză trebuie să fie dovedită existența unei fapte ilicite, a vinovăției, a prejudiciului și a raportului de cauzalitate între faptă și prejudiciu, iar în cazul răspunderii pentru lucruri se cer îndeplinite doar trei condiții, respectiv existența unui prejudiciu, a raportului de cauzalitate și lucrul să se afle în paza juridică a unei persoane.

Raportat la faptul că reclamanta a invocat în cererea sa de chemare în judecată atât formal cât și în motivele de fapt invocate ambele forme ale răspunderii acestea vor fi analizate în cele ce urmează. Astfel, deși strict formal cele două forme ale răspunderii civile delictuale nu pot exista, una presupunând o răspundere subiectivă, iar cealaltă o răspundere obiectivă, raportat la cauzele incendiului, se poate observa un cumul de factori, respectiv modul în care a fost exercitată paza juridică a bunului și neglijența pârâtei constând în depozitarea unor materiale inflamabile fără a fi respectate dispozițiile legale, acest din urmă caz fiind unul care a favorizat apariția și extinderea incendiului.

Mai mult, faptul că incendiul a fost generat de terțe persoane nu este de natură a înlătura răspunderea pentru lucruri, căci, incendiul a fost în cele din urmă cauzat de modul defectuos de administrare al imobilului, fapt de natură a angaja preponderent răspunderea civilă obiectivă pentru lucruri, răspundere care absoarbe inclusiv răspunderea subiectivă personală a pârâtei SC A.R. SA, căci elementele care ar fi constituit fapta ilicită ca fundament al răspunderii pentru fapta proprie se subsumează noțiunii de administrare a imobilului în sens larg.

Nu poate fi reținută susținerea pârâtei cum că răspunderea pentru lucruri este incidentă doar în situații cu caracter special, de forță majoră, căci pe de o parte s-ar restrânge în mod nepermis de lege sfera de aplicare a acestei răspunderi, iar pe de altă parte, chiar exemplele date de aceasta sunt eronate, referindu-se la situațiile unei răspunderi pentru fapta proprie (modul de utilizare al utilajelor sau accidentele rutiere).

Faptul că aceasta a exploatat imobilul fără a respecta normele de protecție împotriva incendiilor, că a permis pătrunderea unor persoane străine în spațiul proprietatea sa, că a tolerat desfășurarea unor activități de dezafectare fără a se asigura că aceste activități nu pun în pericol imobilul și că respectă normele legale în materie de protecție împotriva incendiilor, constituie elemente de administrare defectuoasă a bunului, administrare aptă în opinia instanței să fundamenteze o răspundere a acesteia în temeiul art. 1000 alin. (1) C. civ. În ceea ce privește paza juridică, cu valoare de principiu, aceasta revine proprietarului bunului, în speță, pârâtei SC A.R. SA revenindu-i sarcina de a înlătura această prezumție prin dovedirea faptului că bunul se afla în paza juridică a unei alte persoane.

În literatura de specialitate, paza juridică a fost definită ca fiind puterea de direcție, control și supraveghere pe care o persoană o poate exercita, în mod independent, asupra unui lucru, spre deosebire de paza materială care reprezintă tot o putere de direcție, control și supraveghere pe care o persoană o exercită asupra unui lucru, fiind sub autoritatea păzitorului juridic. Pârâta SC A.R. SA a susținut că deși proprietară a spațiului unde a izbucnit incendiul, paza juridică a acestuia revenea chematei în garanție SC C. SA, în temeiul unui contract de comodat. Potrivit art. 1560 C. civ., comodatul este contractul în temeiul căruia o persoană remite spre folosință temporară și gratuită unei alte persoane, un bun individual determinat cu obligația pentru acesta din urmă de a-l restitui în natură la un anumit termen.

Deși pârâta a invocat existența unui asemenea contract de comodat, respectiv contractul de comodat din 9 august 2006 prin care a pus la dispoziția gratuită a chematei în garanție SC C. SA până la data semnării contractului de vânzare - cumpărare, acest act nu a fost depus, dar raportat la faptul că la data încheierii acestui pretins contract, pârâta nu avea calitatea de proprietar și în consecință nu avea cum să transmită folosința gratuită către chemata în garanție, aceasta fiind proprietara imobilului la acel moment, instanța a considerat că această susținere este eronată.

Raportat la actul adițional încheiat între pârâtă și chemata în garanție (fila 45 vol. I), instanța a reținut că părțile au convenit ca în situația în care pârâta va cumpăra imobilul să accepte în continuare depozitarea încălțămintei și a utilajelor aflate la acel moment în spațiul ocupat de aceasta până la data de 31 decembrie 2006, fapt care reiese și din răspunsul chematei în garanție la interogatoriul formulat de pârâtă. La data de 14 septembrie 2006, între chemata în garanție SC C. SA și pârâtă, s-a încheiat contractul de vânzare - cumpărare autentificat din 14 septembrie 2006 de B.N.P. O.M., pârâta devenind proprietara spațiului de la acea dată. Ori, potrivit art. 1591 C. civ., contractul de depozit este un contract prin care o persoană remite spre păstrare un lucru unei alte persoane cu obligația pentru aceasta de a-l conserva și restitui în natură la cererea deponentului.

Ori, obiectul înțelegerii părților a fost încălțămintea și utilajele proprietatea chematei în garanție și aflate în imobilul achiziționat de către pârâtă, iar nu imobilul în sine, astfel că suntem în prezența unui contract de depozit și nu a unui contract de comodat. Spre aceiași concluzie duce chiar faptul că pârâta a utilizat spațiul pentru nevoile proprii, respectiv a depozitat deșeuri de lemn, burete, hârtie, precum și scaune sau semifabricate necesare activității proprii, fapt care rezultă atât din raportul cauzelor privind incendiul cât și din declarațiile martorilor audiați în cauză.

Astfel, având în vedere că elementul care interesează în analizarea pazei juridice este persoana care a deținut puterea de direcție, supraveghere și control a spațiului în care a izbucnit incendiu, având în vedere că spațiul nu a făcut obiectul unui acord cu pârâta, ci doar depozitarea, nu se poate reține ca fiind validă susținerea pârâtei cu privire la transmiterea pazei juridice către chemata în garanție SC C. SA. De asemenea, faptul că paza era asigurată de către chemata în garanție nu poate duce nici ea la ideea unei transmisiuni a pazei juridice, căci bunul imobil se afla în puterea de direcție și control a pârâtei, acest fapt putând cel mult echivala cu exercitarea unei paze materiale a lucrului, însă aceasta nu este de natură a antrena răspunderea în temeiul art. 1000 alin. (1) în sarcina chematei în garanție SC C. SA.

Raportat la procesul - verbal de intervenție din 10 ianuarie 2007 emis de I.S.U. Cluj - Detașamentul Cluj - Napoca și raportul de constatare tehnică privind cauza de incendiu din data de 9 ianuarie 2007 întocmit de I.S.U. A.I. al Județului Cluj este cert că urmare a incendiului izbucnit în hala proprietatea pârâtei, reclamanta SC M.P. SRL a suferit un prejudiciu, însă ceea ce este contestat este întinderea acestuia. În vederea stabilirii întinderii prejudiciului, în cauză s-a administrat proba testimonială, precum și proba științifică a expertizei tehnice judiciare în specialitatea contabilitate, raport întocmit de doamna expert A.D.M. (filele 38 - 64, 84 - 92, vol. II) și în specialitatea construcții, raport întocmit de dl expert M.S.

(filele 108 - 147, vol. II). Potrivit concluziilor raportului de expertiză tehnică în specialitatea construcții întocmit de expert M.S. (filele 111 - 112 vol. II), imobilul reclamantei a fost afectat numai de fumul rezultat și mai puțin de temperatura acestuia. La exterior învelitoarea din membrana bituminoasă cu protecție de ardezie de pe acoperișul brutăriei nu a fost afectat de incendiu. De asemenea, s-a menționat că raportat la elementele aflate la dispoziția expertului, lucrările de modernizare erau necesare pentru înlăturarea efectelor incendiului, însă nu se poate stabili valoarea acestora.

În ceea ce privește concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit de expert A.D.M.,stocurile scriptice la data de 9 ianuarie 2007 se ridicau la suma de 5.987,34 lei, venitul din vânzări nerealizat la data incendiului a fost de 562,19 lei, iar valoarea investițiilor aferente punctului de lucru situat în Cluj-Napoca, înscrise în contabilitatea reclamantei se ridică la suma de 144.285,18 lei.

Coroborând concluziile celor două rapoarte de expertiză și raportat la restul materialului probator, instanța a reținut că prejudiciul cauzat reclamantei se compune din sumă de 445,41 lei reprezentând contravaloarea depozitării deșeurilor alimentare deteriorate (factura din 10 ianuarie 2007 - fila 12), 5.987,34 lei reprezentând valoarea stocurilor de materii prime alterate, conform raportului de expertiză, 2.186,80 lei reprezentând contravaloarea stocurilor de produse finite deteriorate, 562,19 lei reprezentând contravaloarea pierderilor datorate nerealizării vânzărilor în ziua incendiului, iar în ceea ce privește valoarea investițiilor și reparațiilor, așa cum au fost evidențiate în contabilitatea reclamantei, din cuantumul total al acestora de 144.285,18 lei se va scădea valoarea lucrărilor de hidroizolație care nu au avut drept cauză incendiul, respectiv suma de 45.768,26 lei, astfel că valoarea totală a prejudiciului cauzat este de 135.112,82 lei.

În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată și precizată de pârâta SC A.R. SRL, în contradictoriu cu chemata în garanție SC C. SA, având în vedere că aceasta a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1000 alin. (1) C. civ., având în vedere că aceasta nu a făcut dovada transmiterii pazei juridice deși avea această obligație, instanța a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă față de SC C. SA ca neîntemeiată. În ceea ce privește cererea de chemare în garanție subsecventă formulată de chemata în garanție SC C. SA, în contradictoriu cu chemata în garanție SC R.I.E. SRL, având în vedere că cererea formulată față de SC C. SA a fost respinsă ca neîntemeiată, raportat la dispozițiile art. 60 și următoarele C. proc.

civ., instanța a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție formulată de chemata în garanție SC C. SA, în contradictoriu cu chemata în garanție SC R.I.E. SRL. În ceea ce privește cererea reclamantei SC M.P. SRL cu privire la obligarea pârâtei SC A.R. SA la plata cheltuielilor de judecată constând în taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial, având în vedere faptul că cererea acesteia a fost admisă doar în parte, având în vedere și cheltuielile efectuate de pârâtă în vederea soluționării prezentei cereri de chemare în judecată (onorarii experți și onorarii avocați), în temeiul art. 276 C. proc. civ., instanța a compensat în întregime cheltuielile de judecată efectuate de reclamantă și pârâtă.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de către chemata în garanție SC C. SA, instanța a reținut că aceasta nu a făcut dovada caracterului efectiv al onorariului avocațial, iar în ceea ce privește taxa judiciară de timbru aferente cererii de chemare în garanție a SC R.I.E. SRL, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 274 C. proc. civ. Prin Decizia civilă nr. 18 din 2013 din 5 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis în parte apelul formulat de către pârâta SC A.R. SRL împotriva sentinței civile nr. 2270 din 16 mai 2012 pronunțată de către Tribunalul Specializat Cluj, care a fost schimbată în parte, respectiv: A fost obligată pârâta SC A.R.

SRL să-i plătească reclamantei suma de 6.994,94 lei cu titlu de despăgubiri cu dobânda legală calculată la suma sus indicată de la data de 9 ianuarie 2007 și până la data plății efective a sumei sus menționate. Au fost compensate cheltuielile de judecată până la concurența sumei de 600 lei și a fost obligată reclamanta să-i plătească pârâtei SC A.R. SRL suma de 16.460 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în fond. S-a admis în parte cererea de chemare în garanție formulată de către pârâta SC A.R. SRL, împotriva chematei în garanție SC C. SA. A fost obligată chemata în garanție SC C. SA să-i plătească pârâtei SC A.R. SRL suma de 3.497,47 lei cu titlu de despăgubiri cu dobânda legală calculată la suma sus indicată începând cu data de 9 ianuarie 2007 și până la plata integrala a sumei sus indicate.

A fost obligată chemata în garanție să-i plătească pârâtei suma de 92 lei cheltuieli de judecată în fond. A fost menținut restul dispozițiilor sentinței recurate. S-a respins apelul declarat de către reclamanta SC M.P. SRL împotriva aceleiași sentințe. A fost obligată reclamanta SC M.P. SRL să-i plătească pârâtei SC A.R. SRL suma de 5.562,25 lei cheltuieli de judecată parțiale în apel. A fost obligată pe chemata în garanție SC C. SA să-i plătească pârâtei SC A.R. SRL suma de 63 lei cheltuieli de judecată parțiale în apel. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a concluzionat că doar despăgubirile pretinse de către reclamantă în valoare totală de 6.994,94 lei sunt în raport de cauzalitate cu faptele care au produs și propagat incendiul la imobilul reclamantei, doar pentru aceste pagube putând fi antrenată răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie și pentru fapta lucrului în sarcina pârâtei apelante.

Ca atare, în temeiul art. 296 C. proc. civ., 998, 999, 1000 alin. (1) C. civ., curtea de apel a respins apelul reclamantei și a admis apelul declarat de pârâtă și a schimbat în parte soluția dată cererii de chemare în judecată, în sensul că a obligat-o pe această pârâtă să-i plătească reclamantei suma de 6.994,94 lei, cu dobânda legală aferentă, menținând restul dispozițiilor sentinței apelate privind admiterea în parte a acțiunii și respingerea celorlalte pretenții ale reclamantei. În ceea ce privește cererea pentru cheltuieli de judecată în primă instanță, a reținut că proporția admiterii pretențiilor reclamantei este de 3,5 %, astfel că în limita acestui procent care cuantificat reprezintă suma de 600 lei, instanța de apel, în temeiul art. 274, 276 C. proc.

civ., a compensat cheltuielile de judecată și ținând cont că pentru restul pretențiilor reclamanta a căzut în pretenții a obligat-o pe aceasta să-i plătească apelantei pârâte suma de 16.460 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond, constând în 96,5 % din cheltuielile suportate de către pârâtă aferent cererii de chemare în judecată. În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, instanța de apel a reținut că, atât pârâta apelantă cât și chemata în garanție SC C. SA au avut la data de 9 ianuarie 2007 calitatea de păzitori juridici ai imobilului de la care s-a propagat incendiul. În aceste condiții, răspunderea ambilor poate fi atrasă în condițiile art. 1000 alin. (1) și 1003 C. civ.

Reclamanta a chemat-o în judecată doar pe pârâta apelantă. În măsura în care a fost obligată la plata întregului prejudiciu pârâta apelantă se poate regresa împotriva celuilalt păzitor juridic pentru ca și acesta să suporte o parte din acest prejudiciu conform regulilor de drept aplicabile obligațiilor solidare între codebitorii solidari respectiv art. 1052, 1053 C. civ. Curtea de apel a constatat că prin precizarea de acțiune de la filele 105 - 109 vol. I dosar fond, pârâta apelantă și-a precizat temeiul de drept al cererii de chemare în garanție arătând că își întemeiază această cerere și pe răspunderea pentru lucruri. A reținut că, în speță, nu se poate stabili un procent în care pârâta și chemata în garanție să răspundă, astfel că se aplică regula de drept în sensul că plata se împarte în mod egal între codebitorii solidari.

În consecință, în temeiul art. 296 C. proc. civ., art. 1000 alin. (1) C. civ., art. 1003 C. civ., art. 1052, 1053 C. civ., curtea de apel a admis în parte și cererea de chemare în garanție și a obligat-o pe SC C. SA, în calitatea sa de păzitor juridic al imobilului să-i plătească celuilalt codebitor solidar cota de 1/2 parte din prejudiciul la care a fost obligată în favoarea reclamantei, prejudiciu pe care putea fi obligată a-l achita și în baza cererii de chemare în judecată, în măsura în care ar fi fost improcesuată de către reclamantă.

A mai reținut că în speță nu sunt întrunite cerințele legale pentru angajarea răspunderii comitentului pentru fapta prepusului în sarcina SC C. SA, întrucât așa cum rezultă din probele testimoniale și din contractul încheiat cu SC R. SA, această ultimă societate nu și-a desfășurat activitatea de dezafectare sub direcția și controlul SC C. SA, ci având putere de direcție, control și supraveghere asupra propriei activități, având cu SC C. SA doar un contract de prestări servicii încheiat de pe poziții de egalitate. În temeiul art. 274, 276 C. proc. civ. chemata în garanție a fost obligată să-i plătească și suma de 92 lei cheltuieli de judecată la fond, reprezentând 1,5 % din cheltuielile de judecată aferente acesteia, constând în taxa judiciară de timbru (fila 174 dosar fond vol. II) procent stabilit în raport cu procentul pentru care s-a admis cererea de chemare în garanție formulată în raport cu întreaga valoare a pretențiilor din această cerere.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate, cât și cele privind respingerea cererii de chemare în garanție formulate de SC C. SA neatacată cu apel. Curtea de apel a constatat, de asemenea și că, în apel, apelanta pârâtă a efectuat cheltuieli de judecată în sumă totală de 5.855 lei și, întrucât, apelul a fost câștigat de către apelanta pârâtă în proporție de 95 %, în temeiul art. 298, 274, 276 C. proc. civ., a obligat-o pe intimata reclamantă să-i plătească apelantei pârâte suma de 5.562,25 lei cheltuieli de judecată, în apel, iar, pe chemata în garanție suma de 63 lei, reprezentând 2,5 % din taxa judiciară de timbru plătită în apel pentru cererea de chemare în garanție. Împotriva deciziei curții de apel au declarat recurs reclamanta

SC M.P. SRL

și chemata în garanție SC C. SA. Recurenta - reclamantă SC M.P. SRL își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct . 7, 8 și 9 C. proc. civ. și solicită admiterea recursului formulat și modificarea hotărârii recurate, în sensul admiterii apelului său și respingerii apelului formulat de către SC A. SRL, cu consecința modificării în parte a hotărârii pronunțate de prima instanță, admițând acțiunea pe care a formulat-o. În dezvoltarea recursului său, reclamanta exprimă, în esență, următoarele critici: I. Hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii, aceasta fiind pronunțată pornind de la premise fundamental greșite (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.), instanța de apel procedând la o greșită interpretare a convenției părților cu privire la consecințele incendiului în contra naturii neîndoielnice a acesteia (art. 304 pct. 8 C. proc.

civ.). Astfel, instanța de apel, contrar convenției părților, cu nerespectarea prevederilor art. 969 C. civ. și cu toate că reține în cuprinsul motivării existența unei convenții a tuturor părților litigiului cu privire la consecințele incendiului, - nota de constatare întocmită la 15 ianuarie 2007, înlătură cele convenite și asumate de părți, fără nicio motivare, reținând, pe de altă parte, că reprezentantul său a recunoscut că anterior incendiului au fost executate reparații necesare pentru funcționare, printre care și refacerea parțială a instalației electrice, or, reprezentantul său a arătat în mod expres faptul că instalația electrică a fost refăcută integral, aspect necontestat de niciuna dintre părțile în litigiu, ci în mod exclusiv doar de către instanța de apel.

Drept urmare, consideră că instanța de apel, în starea de fapt reținută, nu s-a sprijinit pe probe și a nesocotit dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., prețul fiind acela al nemotivării hotărârii judecătorești și al încălcării dreptului la apărare și la un proces echitabil, instanța fiind, totodată, datoare a aduce în discuția părților orice aspect asupra căruia erau necesare lămuriri, pentru a asigura respectarea principiului contradictorialității și al egalității de arme. II. Hotărârea este nelegală prin nesocotirea principiului reparării integrale a prejudiciului cauzat în cazul răspunderii civile delictuale, deoarece instanța de apel a reținut existența prejudiciului, însă nu a procedat la obligarea intimatei pârâte la repararea integrală a acestuia (art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.). Nu s-a luat în considerare că între părți a existat o stabilire convențională a consecințelor incendiului și a componenței prejudiciului suferit, instanței revenindu-i doar sarcina de a stabili exclusiv valoarea acestuia și eventual a unui prejudiciu suplimentar, neavut în vedere de către părți la stabilirea convențională a acestuia. A fost aplicată în mod greșit legea în ceea ce privește elementele constitutive ale răspunderii civile delictuale.

De asemenea, contrar convenției părților, instanța de apel a procedat la înlăturarea aspectelor unanim acceptate, pronunțând o hotărâre pe fondul cauzei, fără a proceda la o cercetare proprie a fondului; astfel, concluzia instanței de apel în sensul că instalația electrică a fost una „improvizată” nu este susținută de nicio probă administrată și nici nu a fost afirmată de vreo parte a litigiului, instanța de apel nu a avut în vedere concluziile expertizei în construcții și nici documentele contabile pe care ea le-a depus, iar în ce privește concluziile raportului de expertiză contabilă, acestea sunt primite ca atare de către instanța de apel, fără a proceda la o analiză coroborată a întregului material probator.

În ceea ce privește valoarea prejudiciului ce i-a fost cauzat ca urmare a propagării incendiului de la spațiul deținut de către intimata pârâtă, hotărârea instanței de apel este pronunțată cu încălcarea principiului reparării integrale a prejudiciului, instanța justificând această „nelegalitate” prin imposibilitatea evaluării separate a lucrărilor de reparații, fiind nesocotite prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., - întrucât ea a solicitat valoarea lucrărilor de reparații pentru înlăturarea consecințelor incendiului, acestea nefiind lucrări de modernizare a spațiului. În fine, instanța de apel, i-a respins apelul, fără a proceda la o analiză a motivelor de apel invocate; astfel, în ceea ce privește lucrările privind hidroizolația este cert că ele au fost executate, așa cum rezultă din facturile fiscale, procesul - verbal din 1 din 10 ianuarie 2007 încheiat de I.S.U.Județean Cluj - Detașamentul Cluj - Napoca, precum și din declarațiile martorilor A.S.

și P.T. Recurenta chemată în garanție SC C. SA își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicită: În principal, casarea deciziei curții de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare. În subsidiar, modificarea deciziei curții de apel și, în consecință, respingerea ca neîntemeiată a cererii subsidiare de apel formulate de pârâta SC A.R. SRL, respingerea cererii de chemare în garanție și menținerea sentinței tribunalului, ca legală și temeinică, cu obligarea apelantei - pârâte la plata cheltuielilor de judecată; solicită, de asemenea, admiterea cererii principale de apel formulate de pârâta SC A.R. SRL, modificarea în întregime a sentinței tribunalului, în sensul respingerii în întregime a cererii de chemare în judecată introduse de către reclamanta SC M.P.

SRL, cu obligarea reclamantei - apelante la plata cheltuielilor de judecată. Solicită, totodată, cheltuieli de judecată în recurs. În motivarea recursului său, recurenta chemată în garanție susține, în esență, următoarele: În ce privește casarea hotărârii, invocând dispozițiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ., arată că judecarea apelului s-a făcut în lipsa sa, nefiind legal citată pentru termenul din 22 ianuarie 2013, din moment ce afișarea citației și implicit citarea s-a făcut la o adresă greșită. În ce privește modificarea hotărârii, apreciază ca fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că deși instanța de apel reține corect că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1000 alin. (3) C. civ., totuși reține eronat calitatea sa de păzitor juridic al bunului.

Consideră că, în speță, nu a existat o scindare a pazei juridice a imobilului, deoarece raportul juridic existent între SC C. SA și pârâta apelantă este unul specific contractului de depozit și nu de comodat, or, un contract de depozit nu este de natură să ducă la scindarea pazei juridice. Arată că SC C. SA avea doar depozitate utilaje la parterul halei, însă puterea de direcție, control și supraveghere independentă a bunului aparținea păzitorului juridic, respectiv SC A.R. SRL. Recursurile nu sunt fondate și vor fi respinse, în consecință. În ce privește recursul reclamantei SC M.P.

SRL, se constată următoarele: Excepția nulității acestui recurs, invocată de recurenta chemată în garanție SC C. SA, în temeiul dispozițiilor art. 302 1 alin. (1) lit. c), urmează a fi respinsă, întrucât, deși recursul formulat de reclamantă conține preponderent susțineri ce vizează o eventuală netemeinicie a hotărârii pronunțate de instanța de apel, în accepțiunea acestei recurente, totuși instanța de recurs apreciază că dezvoltarea motivelor de recurs permite încadrarea considerentelor prezentate în dispozițiile legale invocate și anume, ale art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Referitor la susținerile din recurs, formulate de reclamantă prin raportare la dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., în sensul că hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii, pornind de la premise fundamental greșite, precum și că instanța de apel a dat o interpretare greșită convenției părților cu privire la consecințele incendiului, contrar naturii vădit neîndoielnice a acesteia, fiind îndeplinite cerințele art. 304 pct. 8 C. proc. civ., - se constată că nu sunt întemeiate și vor fi respinse în consecință. Din examinarea actelor dosarului, se reține că instanța de apel a stabilit corect starea reală a imobilului, anterior și ca urmare a producerii incendiului, precum și cuantumul daunelor pricinuite acestuia pe baza întregului probatoriu administrat în cauză, - respectiv nota de constatare încheiată de părți la data de 15 ianuarie 2007, procesul - verbal din 1 din 10 ianuarie 2007 întocmit și semnat de reprezentanții I.S.U.

Județean Cluj, declarațiile martorilor - toate probele administrate, prin analiza lor coroborată, conducând la concluzia că lucrările în cuantum de 140.881,39 lei, lucrări de reabilitare și modernizare efectuate la imobilul proprietatea reclamantei nu au fost consecința incendiului și nu au fost făcute pentru înlăturarea consecințelor acestuia, iar suma de 30.817,95 lei nu a fost cheltuită pentru a repara instalația electrică improvizată, existentă la data producerii incendiului, ci pentru realizarea unei alte instalații electrice cu destinație industrială și toate materialele electrice au fost folosite în acest scop; în ce privește hidroizolația nouă, de deasupra fabricii de pâine, s-a constatat că nu este afectată, iar hidroizolația de pe hala de depozitare este străpunsă în mai multe locuri, - defecte care însă nu provin de la intervenția pompierilor.

Drept urmare, instanța de apel a concluzionat că între faptele care au produs incendiul și paguba pretinsă de reclamantă, în ce privește sumele mai sus menționate, nu există raport de cauzalitate. Astfel fiind, nu pot fi primite susținerile recurentei reclamante potrivit cărora hotărârea instanței de apel ar conține motive contradictorii, ar fi înlăturat susținerile părților fără nicio motivare sau nu s-ar fi sprijinit pe probe, încălcând dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., dreptul la apărare și la un proces echitabil, rolul activ al instanței și principiul contradictorialității, cum nu pot fi considerate ca fiind justificate nici susținerile referitoare la greșita interpretare a convenției părților, contrar înțelesului neîndoielnic al acesteia.

Recurenta mai arată, în susținerea recursului formulat, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., că hotărârea curții de apel este nelegală și pentru că a fost pronunțată prin nesocotirea principiului reparării integrale a prejudiciului cauzat în cazul răspunderii civile delictuale, având în vedere că deși a reținut existența prejudiciului, nu a procedat la repararea integrală a acestuia, ci a diminuat sumele cuvenite reclamantei cu titlu de despăgubiri. Susține că, în acest mod, instanța de apel a aplicat greșit legea în ce privește elementele constitutive ale răspunderii civile delictuale, a înlăturat aspectele unanim acceptate, contrar convenției părților, fără o cercetare proprie a fondului litigiului și a reținut greșit în ceea ce privește valoarea prejudiciului, imposibilitatea evaluării separate a lucrărilor de reparații, fiind nesocotite prevederile art. 129 alin. (5) C. proc.

civ. și nefiind analizate motivele sale de apel. Exercitându-și rolul de control al legalității a hotărârii criticate, instanța de recurs constată că nici aceste susțineri nu sunt întemeiate. Astfel, examinând actele dosarului, rezultă fără niciun dubiu că instanța de apel nu a ignorat principiul reparării integrale a prejudiciului, dar a trebuit să aibă în vedere și că autorul unei fapte ilicite nu poate fi obligat decât la repararea prejudiciului ce a fost dovedit cu certitudine și care reprezintă consecința directă a faptei ilicite. În speță, determinarea și evaluarea prejudiciului suferit de reclamantă ca efect al incendiului s-au realizat urmare probatoriului administrat, în baza unei cercetări proprii efectuate de curtea de apel cu respectarea dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., excluzându-se cheltuielile care nu au fost ocazionate de aducerea imobilului în starea sa inițială, ci de modernizarea acestuia și referitor la care nu s-a putut stabili un raport de cauzalitate între fapta care a propagat incendiul și paguba pretinsă de reclamantă. A rezultat, în consecință, potrivit concluziilor raportului de expertiză întocmit în cauză, că doar pentru suma de 6.994,94 lei poate fi antrenată răspunderea civilă delictuală a pârâtei, pentru fapta proprie și pentru fapta lucrului. Prin urmare, nu se poate susține justificat că instanța de apel nu a supus analizei sale toate elementele răspunderii civile delictuale și nici că nu a procedat la analizarea motivelor de apel formulate de reclamantă, - așa cum neîntemeiat susține aceasta.

În ce privește recursul chematei în garanție SC C. SA, se constată următoarele: Motivul de casare formulat de această recurentă, prin invocarea dispozițiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ., potrivit căruia susține că judecarea apelului s-a făcut în lipsa sa, deoarece procedura de citare nu a fost legal îndeplinită pentru termenul din 22 ianuarie 2013, când a fost citată la o adresă greșită, nu este întemeiat. Din actele dosarului, se observă astfel că apelanta chemată în garanție a fost citată corect, prin afișarea citației la sediul procesul ales aflat în Cluj Napoca, județul Cluj (fila 122 dosar apel) - adresă ce a fost indicată de parte pentru comunicarea actelor procedurale, de altfel aceeași adresă ca la judecata în fond.

Motivul de modificare, învederat de recurentă, apreciind ca fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în legătură cu eronata scindare a pazei juridice a imobilului, este de asemenea neîntemeiat. Sub acest aspect, se constată că instanța de apel a stabilit întemeiat, pe baza probatoriului administrat, că la data producerii incendiului, spațiul proprietatea pârâtei era folosit simultan atât de către pârâtă, cât și de chemata în garanție, fiecare folosind spațiul respectiv independent de folosința celuilalt și având fiecare putere de direcție, control și supraveghere asupra spațiului. Aceasta, deoarece pârâta SC A.R. SRL a convenit cu chemata în garanție SC C. SA ca aceasta să continuie după încheierea contractului de vânzare - cumpărare activitatea de dezafectare și dezmembrare a unor utilaje pentru a fi valorificate la o firmă de colectare a fierului vechi, sens în care SC C. SA a procedat la încheierea unor contracte cu SC R. SA.

Prin urmare, SC C. SA - fostă proprietară a spațiului folosea în paralel acest spațiu, cu acordul pârâtei SC A.R. SRL - actualul proprietar al spațiului (și în momentul producerii incendiului), iar folosirea spațiului de către SC C. SA nu era coordonată de către pârâtă, ci acest spațiu era folosit, exercitându-se direcția, controlul și supravegherea, de către chemata în garanție, ceea ce i-a conferit acesteia calitatea de păzitor juridic. Astfel fiind, curtea de apel a apreciat judicios că la data de 9 ianuarie 2007, pârâta și chemata în garanție au avut calitatea de păzitori juridici ai imobilului de la care s-a propagat incendiul și că se impune angajarea răspunderii lor în condițiile art. 1000 alin. (1) și 1003 C. civ.

și cum nu se putea stabili un procent în care pârâta și chemata în garanție să răspundă, a aplicat regula de drept potrivit căreia, în această situație se impune ca plata să se împartă în mod egal între codebitorii solidari, obligând-o pe chemata în garanție să plătească celuilalt codebitor, pârâta cota de ½ parte din prejudiciul la care a fost obligată în favoarea reclamantei. În consecință, neexistând niciun motiv de recurs întemeiat, care în condițiile expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. să conducă la casarea ori modificarea deciziei curții de apel, aceasta va fi menținută, ca fiind legală și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., ambele recursuri declarate în cauză vor fi respinse, ca nefondate.

În conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., recurentele SC M.P. SRL și SC C. SA vor fi obligate la plata sumei de 6.122 lei, către intimata - pârâtă SC A.R. SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului invocată de recurenta - chemată în garanție SC C. SA. Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta

SC M.P. SRL

și de chemata în garanție SC C. SA împotriva Deciziei civile nr. 18 din 5 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Obligă pe recurentele SC M.P. SRL și SC C. SA la plata sumei de 6122 lei către intimata - pârâtă SC A.R. SRL. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2014 .