ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2218/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2218/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, reclamanta SC P.

SA, în contradictoriu cu pârâta SC S. SRL a solicitat instanței ca prin

hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de

1.642.133,21 lei, reprezentând contravaloarea estimativă a prejudiciului cauzat

de prepușii SC S. SRL, în funcțiile încredințate acestora.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1000 alin.

(3) coroborat cu art. 998-999 C. civ.

Pârâta SC S. SRL a formulat cerere de chemare în garanție

a Societății de asigurare - reasigurare SC A. SA, solicitând obligarea chematei

în garanție la plata despăgubirii solicitate de reclamantă în situația în care

va cădea în pretenții.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 60-63 C. civ.

Chemata în garanție SC G.A. SA a formulat întâmpinare

la cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC S. SRL, solicitând

respingerea acesteia, ca nefondată.

în drept, chemata de garanție a invocat dispozițiile

Legii nr. 136/1995.

La termenul de judecată din data de 08 iunie 2011 s-a

luat act că succesoarea în drepturi a pârâtei SC S. SRL este SC M.R. SRL.

Prin sentința civilă 277 din 16 iulie 2014, Tribunalul

Brașov a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC P. SA,

în contradictoriu cu pârâta SC M.R. SA și a obligat pârâta să plătească

reclamantei suma de 1.642.133,21 lei, reprezentând contravaloare prejudiciu și

suma de 46. 087 lei reprezentând cheltuieli de judecată parțiale.

A admis cererea de chemare în garanție formulată de

pârâta SC M.R. SA, în contradictoriu cu chemata în garanție SC G.A. SA, și, în

consecință, a obligat chemata în garanție să plătească pârâtei suma de

1.642.133,21 lei, reprezentând despăgubiri și suma de 92.072 lei reprezentând

cheltuieli de judecată parțiale.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a

reținut că reclamanta SC P. SA, în contradictoriu cu pârâta SC "S."

SRL a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună

obligarea pârâtei la plata sumei de 1.642.133,21 lei, reprezentând

contravaloarea prejudiciului cauzat în funcțiile încredințate, cu cheltuieli de

judecată.

În data de 26 mai 2008 doi salariați ai SC S. SRL au

primit ca sarcină de serviciu, prin Decizia nr. 9/23.05.2008 a directorului

general să procedeze la distrugerea cantității de 500 kg. deșeu exploziv tip „R.T.".

Din rezoluția de neîncepere a urmăririi penale din 21

aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș în Dosarul nr.

552/P/2008 rezultă că în data de 26 mai 2008, în jurul orei 9,50, la locul de

ardere s-a produs o explozie de mare intensitate în urma căreia s-a produs

detonația atât a cantității de exploziv aflat în interiorul crematoriului, cât

și a cantității aflate pe plasa de ardere, în remorcă. în urma acestei

explozii, s-au format două cratere și au fost distruse integral crematoriul,

plaja pentru arderea deșeurilor, tractorul, remorca și avarierea gravă a

centralei termice și a clădirilor din zona de influență, toate bunurile fiind

proprietatea societății reclamante. Prin rezoluția din 21 aprilie 2009 a

Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș s-a dispus neînceperea urmăririi

penale ca urmarea intervenirii decesului făptuitorilor G.G. și M.N.

Constatările din rezoluție cu privire la existența prejudiciului se coroborează

cu cele din procesul verbal din data de 31 iulie 2008 prin care s-au evaluat

distrugerile provocate de explozie, la întocmirea cărora a fost acordată

asistența constructorilor SC P. SRL și SC C. SA. în urma constatărilor din

procesul-verbal au fost întocmite avize pentru stabilirea valorii de înlocuire

a prejudiciilor materiale suferite și pentru decontarea contravalorii acestora

s-a emis factura fiscală din 30 ianuarie 2009 în valoare de 1.642.-133,21 lei,

factură ce a fost semnată de către delegatul pârâtei.

Prin încheierea minutei din data de 02 februarie 2009

și a protocolului din data de 06 mai 2009, societatea pârâtă a recunoscut

prejudiciul provocat. Minuta din data de 02 februarie 2009 și protocolul din

data de 06 mai 2009 au fost semnate de către domnul V.A. în calitate de

director al societății care deținea și a aplicat ștampila societății pârâte. în

procesul verbal din 31 iulie 2008 s-au evaluat daunele la suma de 1.379.943,87

lei și prin factura fiscală din 30 ianuarie 2009 s-a decontat avansul

contravalorii daunelor în cuantum de 1.642.133,21 lei (1.379.943,87 lei +

262.189,34 lei TVA). Din minuta și protocolul mai sus indicare și din

depozițiile martorului V.A. a rezultat că valoarea stabilită și facturată este

estimativă.

Prin raportul de expertiză tehnică specialitatea

construcții nr. 572997/2011 întocmit de expert P.I. s-a stabilit valoarea

pagubei produse la imobilele SC P. SA prin explozia din data de 26 august 2008

la suma de 1.168.750 lei.

Din anexa 15 a raportului de expertiză a rezultat că

această valoare a fost stabilită ca urmare a însumării pagubelor produse la

crematoriu deșeuri, centrala termică, clădirea 5461/3, degradări (tâmplărie

lemn, tâmplărie și confecții metalice, geamuri).

Expertul a precizat că această valoare a fost stabilită

numai pentru lucrările de construcții care intră în competența sa și pentru

utilaje, aparatură, obiecte de inventar, instalații de automatizări și-a

declinat competența de evaluare a acestora.

Prin raportul de expertiză tehnică evaluare bunuri

mobile nr. 644544/2012 întocmit de expert T.E. s-a stabilit valoarea totală a

pagubelor produse SC P. SA la utilaje, aparatură de supraveghere, obiecte de

inventar, instalație de automatizare este de 402.746 lei din care suma de

341.171 lei pagube aferente lucrări finalizate și suma de 61.575 lei pentru

echipamente instalație de automatizare, la punere în funcțiune.

În situația anexa 2 s-a stabilit valoarea pagubelor

aferente confecțiilor metalice și de lemn ca fiind de 54.400 lei.

În urma cercetărilor efectuate de către Parchetul de pe

lângă Judecătoria Făgăraș s-a constatat că cei doi prepuși ai pârâtei nu au

respectat procedura de lucru, respectiv arderea unei anumite cantități de

resturi tehnologice la o șarjă de ardere. De asemenea, prin activitatea celor

doi angajați s-au încălcat și dispozițiile art. 22 și art. 23 lit. a) din Legea

nr. 319/2006.

Cei doi prepuși ai pârâtei nu au respectat prevederile

acestui act normativ, introducând în cuptorul de ardere cantitatea de 184 kg.

deșeu exploziv „R.T." și au lăsat pe plaja de ardere, care se afla la o

distanță mai mică de 100 m. de cuptorul de ardere, cantitatea de 216 kg. deșeu

exploziv „R.T.".

Pe cale de consecință, a fost dovedită în cauză fapta

ilicită a prepușilor societății pârâte și existența raportului de cauzalitate dintre

fapta ilicită și prejudiciu. Răspunderea comitentului pentru fapta prepusului

este angajată în speță în considerarea relației speciale dintre el și prepus și

este bazată pe ideea de garanție pentru riscul de activitate.

Pe cale de consecință, s-a arătat că poate fi stabilită

existența raportului de prepușenie între cele două victime ale accidentului

vinovate de producerea exploziei și societatea reclamantă.

De asemenea, s-a constatat ca fiind îndeplinită și

condiția ca prepusul să fi săvârșit fapta în funcțiile ce i-au fost

încredințate, respectiv cei doi prepuși au acționat în baza Deciziei nr.

9/23.05. 2008 a directorului general ing. Dr. B.A.D. prin care a fost

autorizată distrugerea cantității de 500 kg. deșeu exploziv tip „R.T.",

societatea reclamantă având ca obiect de activitate „producerea de explozivi

industriali" și indirect arderea deșeurilor explozive rezultate din

procesul tehnologic.

În aceste condiții, prima instanță a apreciat ca fiind

întrunite cumulativ condițiile răspunderii comitentului pentru fapta

prepusului, fiind incidente dispozițiile art. 1000 alin. (3) C. civ. și în

persoana prepusului probându-se condițiile răspunderii pentru fapta proprie

prevăzute de art. 998 și 999 C. civ.

S-a apreciat ca fiind fondată cererea de chemare în

garanție a societății de asigurare reasigurare SC A. SA devenită SC G.A. SA

formulată de pârâta SC S. SRL.

Sub acest aspect, s-a reținut că la data producerii

accidentului 26 mai 2008 societatea pârâtă era beneficiara Poliției de

asigurare emisă în data de 22 ianuarie 2008 de SC A. SA cu termen de

valabilitate un an.

Prin contractul de asigurare încheiat de pârâtă cu

societatea de asigurare chemată în garanție s-a stipulat la art. 2.1. lit. a)

că SC „A." SA acordă despăgubiri pentru sumele pe care Asiguratul -

persoană fizică sau juridică - este obligat să le plătească terțelor persoane

păgubite cu titlu de daune materiale, ca urmare a producerii din culpa proprie,

precum și din culpa altor persoane pentru care este obligat să răspundă în baza

legii (în ceea ce privește Asiguratul persoană fizică), respectiv din culpa

prepușilor săi (în ceea ce privește Asiguratul persoană juridică)" de

vătămări corporale și/sau pagube la bunuri)".

Apărările chematei în garantei prin care a invocat

clauzele de excludere a răspunsului asiguratului nu au putut fi reținute.

Aceasta întrucât, asiguratul a invocat ca temei al

neacordării despăgubirii faptul că pârâta nu a anunțat Asigurătorul în termen

maxim de 2 zile lucrătoare după ce a luat la cunoștință despre evenimentul asigurat,

generator de pretenții la despăgubire, despre cauzele și împrejurările în care

acestea s-a produs și despre natura pagubei.

Din depoziția martorului V.I. a rezultat că societatea

de asigurare a fost anunțată telefonic de producerea evenimentului asigurat și

aceasta a fost de acord să acorda despăgubiri la finalizarea anchetei penale.

în acest sens este și depoziția martorului S.F.

Instanța de fond a constatat că asigurătorul nu se

poate prevala de prevederile art. 4.1. lit. b) din condițiile generale conform

cărora nu se acordă despăgubiri pagubelor aduse bunurilor imobile care i-au

fost încredințate acestuia în orice mod și cu orice titlu: îngrijire, păstrare,

reparare, prelucrare, curățare, vopsire, expediere, întrebuințare etc., având

în vedere că acestea nu se aplică și bunurilor ce formează obiectul

contractului de închiriere.

S-a apreciat că nici clauza prevăzută la art. 4.1. lit.

f) din Condițiile Generale menționată de asigurător nu este incidență în cauză.

Cu privire la clauza de excludere prevăzută de art.

10.1. lit. b) s-a reținut că deși persoanele responsabile de declanșarea

exploziei erau angajații Asiguratului și se aflau în executarea sarcinilor ce

le-au fost încredințate în temeiul contractului de muncă „nu acționau în numele

societății, în baza unei împuterniciri speciale, ci își desfășurau activitatea

ca salariați în baza raportului contractul de dreptul muncii.

În temeiul acestor dispoziții legale, prima instanță a

obligat chemata în garanție căzută în pretenții la plata sumei de 46.085 lei

cheltuieli de judecată ocazionate pârâtei constând în 20.535 lei taxă judiciară

de timbru, 20.000 lei onorariu avocat parțial și 5500 lei onorariu expert și la

plata sumei de 46.087 lei la care a fost obligată pârâta față de reclamantă, în

total suma de 92.072 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, au formulat apel atât

societatea pârâtă SC M.R. SRL, cesionara creanței pârâtei inițiale, cât și

chemata în garanție SC G.A. SA.

Pârâtă SC M.R. SRL a formulat apel împotriva sentinței

civile nr. 277/2014 și împotriva încheierii din 15 mai 2013 prin care instanța

de fond a respins excepțiile invocate de SC M. SRL respectiv excepția lipsei

calității procesuale active și lipsa de interes a reclamantei SC P.V. SA în

formularea acțiunii.

Prin decizia civilă nr. 96/ AP din 28 ianuarie 2015

pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, s-a respins apelul formulat

de apelanta pârâtă SC M.R. SRL, împotriva sentinței civile nr. 277/16.07.2014 a

Tribunalului Brașov.

A fost admis în parte apelul formulat de apelanta

chemată în garanție SC G.A. SA împotriva aceleiași sentințe, care a fost

schimbată în parte în sensul că a fost admisă în parte cererea de chemare în

garanție, formulată de pârâta SC M.R.SRL, împotriva chematei în garanție SC

G.A. SA și, în consecință, a fost obligată chemata în garanție SC G.A. SA să

plătească pârâtei SC M.R. SRL suma de 1.560.027 lei reprezentând despăgubiri

prejudiciu cu deducere franciză, în loc de 1.642.133,21, cum s-a dispus la

fond.

Au fost respinse restul pretențiilor din cererea de

chemare în garanție până la concurența sumei de 1.642.133,21 lei și a fost

obligată chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 78.718 lei cheltuieli

de judecată parțiale în loc de 92.072 lei cheltuieli dispuse la fond.

S-a menținut restul dispozițiilor sentinței.

În motivarea hotărârii, cu privire la apelul declarat

de pârâta SC M. SA împotriva încheierii din 15.05.2013, instanța de control

judiciar a apreciat ca fiind corectă soluția instanței de fond cu privire la

excepțiile lipsei calității procesuale active și lipsei de interes în

promovarea cererii de chemare în judecată de către reclamanta SC P.V. SA,

deoarece se bazează pe probatoriul administrat din care rezultă că, la momentul

promovării cererii de chemare în judecată, dar și ulterior în cursul

procesului, reclamanta a justificat calitatea procesuală activă și interesul în

susținerea pretențiilor.

S-a apreciat ca fiind nefondată critica apelantei

pârâte conform căreia încheierea convenției de cesiune de creanțe între reclamanta

și SC C. SA ar atrage lipsa interesului reclamantei în susținerea pretențiilor

în cursul litigiului, întrucât convenția indicată cu nr. 587 din 15 februarie 2013

nu și-a mai produs efectele fiind revocată prin convenția nr. 272 din 04 iunie 2013

de revenire la situația anterioara semnării cesiunii de creanță din data de 13

februarie 2013. Așadar, s-a constatat că reclamanta și-a păstrat calitatea

procesuală și interesul pe tot parcursul judecății cauzei.

Nu a putut fi primită nici susținerea apelantei vizând

împrejurarea că instanța de fond trebuia să raporteze soluția asupra acestor

excepții la data la care acestea au fost invocate, în raport de care devenea

incidență convenția de cesiune de creanță, deoarece și această convenție nu

produce efecte asupra întregii creanțe ce face obiectul dosarului de față, ci

doar pentru o parte din aceasta părțile au convenit în sensul transmiterii

cesiunii.

A fost apreciată ca fiind nefondată critica

apelantei-pârâte vizând interpretarea greșită a prevederile art. 1000 alin. (3)

C. civ.

S-a apreciat că prima instanță a reținut în mod corect

starea de fapt și a descris circumstanțele producerii incidentului din 26 mai 2008,

în urma căruia au decedat cei doi angajați ai societății pârâte care avea

obligația contractuală să distrugă deșeurile explozive. Prin rezoluția

procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, din 21

aprilie 2009 s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva celor doi

făptuitori ca urmare a decesului lor, însă s-a reținut că „accidentul de muncă

s-a produs din culpa exclusivă a victimelor, angajații pârâtei și că, deși în

sarcina reprezentanților SC S. SRL devenită SC M. SRL au fost reținute unele

încălcări ale prevederilor Legii nr. 319/2009, aceste încălcări nu sunt în

raport direct de cauzalitate cu producerea accidentului, reprezentând condiții

favorizatoare și nu cauza producerii evenimentului". La aproape un an de

la producerea accidentului cele două societăți implicate în prezentul litigiu

respectiv SC P. SA și SC S. SRL au încheiat pe cale amiabilă „ minuta" din

02.02.2009 prin care se estima valoarea prejudiciului cauzat reclamantei ca

fiind cea din factura 47/30.01.2009 - 1.642.133 lei, iar SC S. SRL era de acord

să depună toate eforturile necesare pentru realizarea în cel mai scurt timp a

lucrărilor necesare reparării prejudiciului produs. Așadar, a operat o

recunoaștere a culpei în producerea prejudiciului cauzat reclamantei, chiar

dacă „minuta" și „protocolul" încheiat în 06 mai 2009 între aceleași

părți nu conțin elemente referitoare la temeiul de drept în virtutea căruia SC

S. își asuma răspunderea pentru acoperirea prejudiciului reclamantei.

De altfel, societatea pârâtă SC S. SRL nu a contestat

la momentul încheierii minutei și protocolului, niciun demers ce ținea de

evaluarea prejudiciului sau de temeinicia lui, procedând chiar la acceptarea

facturii din 30 ianuarie 2009, ceea ce denotă că susținerile actualei pârâte,

succesoare în drepturi și obligații a fostei SC S. SRL, față de temeiurile

atragerii răspunderii civile delictuale a societății pârâte, sunt

nejustificate, cu rea credință.

S-a apreciat ca fiind neîntemeiată, invocarea ca

apărare de către apelanta pârâta a lipsei mandatului directorului Vlad Adrian

de a participa ca reprezentant al SC S. SRL la toate demersurile pentru

evaluarea prejudiciului și de a semna „minuta" și „protocolul"

privind înțelegerea celor două societăți cu privire la prejudiciul produs,

neexistând nicio dovadă contrară din care să rezulte că acesta nu avea

reprezentarea societății.

Chiar și în lipsa dovezilor menționate respectiv minuta

și protocolul prin care părțile au convenit la repararea prejudiciului,

condițiile atragerii răspunderii civile delictuale sunt îndeplinite în temeiul

art. 1000 alin. (3) C. civ., din moment ce s-a justificat prin rezoluția

procurorului că prepușii comitentei SC S. SRL au avut culpă exclusivă în

producerea prejudiciului, fundamentarea răspunderii comitentului pentru fapta

prepusului nefiind axată doar pe ideea de garanție dar și pe ideea că „prepusul

acționează ca un adevărat mandatar al comitentului și deci fapta sa ilicită

este fapta comitentului însuși".

Instanța de control judiciar a apreciat ca fiind

neîntemeiate criticile apelantei pârâte cu privire la cuantificarea

prejudiciului de către instanța de fond, având în vedere că suma acordată la

plată de către instanța de fond prin sentința criticată este cea convenită

inițial de părți prin factura x.

Nu s-a putut reține că evaluarea instanței de fond

ignora probatoriul administrat respectiv datele din cele două expertize -

bunuri mobile și bunuri imobile, deoarece valorile de evaluare a prejudiciului sunt

sensibil egale. Totalizând valorile expertizelor (1.168.750 lei cu TVA inclus

prejudiciul pentru imobile + 402.746 lei prejudiciul bunuri mobile fără TVA,

respectiv 499.405 lei cu TVA inclus= 1.668.155 lei valoarea prejudiciului

conform expertizelor ing. T. și P. cu TVA inclus) se depășește valoarea din

factura 47/2009 (1.642.133 lei cu TVA inclus), însă intimata reclamantă a

arătat prin întâmpinarea din apel că „din rațiuni economice, pentru evitarea

plății taxei de timbru nu au mai declarat apel pentru diferența de

valoare".

Pentru aceste considerente, s-au înlăturat și

susținerile apelantei pârâte prin cere se critica evaluarea greșită a

prejudiciului la suma de 1.668.155 lei în loc de suma de 1.571.496 lei indicată

de apelantă conform expertizelor fără a observa că expertiza ing. T. nu a

cuantificat prejudiciul bunurilor mobile cu TVA inclus, așa cum a procedat

expert P.I. pentru bunurile imobile.

În ceea ce privește susținerea includerii sumei de

54.400 lei reprezentând valoarea prejudiciului confecțiilor metalice și de

lemn, instanța de apel a constatat că această sumă a fost inclusă la valoarea

totală a prejudiciului din expertiza P.I., însă nu a fost inclusă și în

valoarea totală a prejudiciului stabilit de expertiza bunuri mobile efectuată

de expert T. așa cum rezultă din refacerea raportului de expertiza.

Față de dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

și față de practica instanțelor, nu a putut fi primită nici critica referitoare

la posibilitatea instanțelor de diminuare a cheltuielilor de judecată.

În ceea ce privește apelul formulat de chemata în

garanție SC G.A. SA împotriva sentinței civile nr. 277 din 16 iulie 2014,

instanța de control judiciar a constatat ca acesta este fondat în parte doar

sub aspectul deducerii franșizei de 5% din valoarea despăgubirilor pe care le

datorează asigurătorul asiguratului în temeiul contractului de asigurare pentru

producerea riscului asigurat.

Astfel, criticile referitoare la evaluarea

prejudiciului au fost apreciate ca fiind nefondate pentru considerentele

arătate odată cu analiza motivului de apel invocat și de apelanta pârâtă SC M.

SRL.

S-a arătat că valoarea totală a prejudiciului indicată

de apelanta chemată în garanție respectiv suma de 1.571.496 lei, deși aparent

mai mică decât cea la care a fost obligată prin sentința de fond, este

rezultatul neincluderii în valoarea prejudiciului bunurilor mobile a TVA

aferent sumei de 402.746 lei rezultată din expertiza T.. împreună cu TVA-ul

aferent pentru sumele rezultate din evaluarea expertizelor ing. P.I. și ing. T.,

a rezultat o sumă totală de 1.668.155 lei mai mare decât cea dispusa de

instanța de fond.

Criticile referitoare la evitarea obiecțiunilor

formulată de chemata în garanție la fond și stabilirea greșită a unei valori a instalațiilor

și echipamentelor fără a ține seama de gradul de uzura la întocmirea expertizei

de către experta T. Eugenia, nu sunt obiective, din moment ce instanța de fond

a încuviințat obiecțiunile la această expertiză, chiar experta răspunzând la

acestea prin notele de la filele 69, 88 dosar fond voi. IV.

S-a reținut ca fiind nefondate criticile apelantei

chemată în garanție referitoare la aplicarea clauzelor din contractul de

asigurare de exonerare de răspundere a societății de asigurare.

Aceasta întrucât, în mod corect prima instanță a

reținut că interpretarea chematei în garanție a clauzelor din contractul de

asigurare în vigoare la data producerii incidentului cauzator de prejudiciu, este

subiectivă motivele invocate de excludere a răspunderii asigurătorului de la

pct. 4.1, litera b, o, si 10.1 litera b, nefiind aplicabile. Motivul pentru

care nu pot fi aplicate în speță prevederile de la pct. 4.1 litera b și o și

respectiv pct. 10.1 lit. b) din contractul de asigurare, este clauza inserată

la pct. 2.1 litera a din același contract în temeiul căruia asiguratul este

obligat să acorde despăgubiri terțelor persoane păgubite cum este reclamanta în

speță, ca urmare a producerii , din culpă proprie, precum și din culpa altor

persoane pentru care acesta este obligat să răspundă în baza legii - cum este

cazul răspunderii comitentului pentru fapta prepusului, de vătămări corporale

și/sau pagube la bunuri. Această clauză nu vine în conflict cu cea de la pct.

4.1 litera o, exoneratoare de răspundere pentru asigurător în cazul în care

asiguratul a contribuit la producerea faptului prejudiciabil prin neglijență

gravă sau repetată, rea credință, intenția sau culpa gravă, deoarece,

asiguratul în speță, SC S. SRL, nu a contribuit la producerea prejudiciului.

Prin rezoluția procurorului din cadrul Parchetului de

pe lângă Judecătoria Făgăraș, din 21 aprilie 2009 s-a dispus neînceperea

urmăririi penale împotriva celor doi făptuitori ca urmare a decesului lor, însă

s-a reținut că „accidentul de muncă s-a produs din culpa exclusivă a

victimelor, angajații pârâtei și că, deși în sarcina reprezentanților SC S. SRL

devenită SC M. SRL au fost reținute unele încălcări ale prevederilor Legii nr.

319/2009 aceste încălcări nu sunt în raport direct de cauzalitate cu producerea

accidentului, reprezentând condiții favorizatoare și nu cauza producerii

evenimentului".

Așadar, nu s-a putut reține contribuția asiguratului în

producerea prejudiciului în una din formele enumerate la pct. 4.1 lit. o) din

contractul de asigurare, răspunderea pe care acesta o are în temeiul art. 1000

alin. (3) din C. civ. fiind o răspundere fundamentată pe ideea de garanție și

pe prezumția absolută de culpă, neincluzându-se în niciuna din formele de

contribuție la producerea faptului prejudiciabil enumerate la pct. 4.1 lit. o)

din contract.

În mod întemeiat instanța de fond a înlăturat și

susținerile chematei în garanție cu privire la neaplicarea dispozițiilor art. 9

din Legea nr. 136/1995, reținându-se că riscul asigurat a fost anunțat

corespunzător clauzelor contractului de asigurare către asigurător. Nu a fost

primită reiterarea acestei susțineri a apelantei chemate în garanție și în

apel, referitoare la momentul și modul în care asigurătorul a fost anunțat de

producerea riscului asigurat, din moment ce riscul asigurat s-a soldat și cu

decesul celor doi angajați ai societății asigurate, intervenind astfel și

instituțiile care sunt abilitate să cerceteze accidentele de muncă, fiind

evident interesul asiguratului de anunțare a asigurătorului.

Instanța de control judiciar a reținut ca fiind

întemeiat motivul de apel formulat de chemata în garanție cu privire la

aplicarea art. 9.9 din condițiile generale privind asigurarea de răspundere

civilă si respectiv art. 1

1

pct. 9 din Legea nr. 136/1995 prin care

se asigura deducerea franșizei din valoarea despăgubirilor pe care asigurătorul

este ținut a le plăti asiguratului în cazul în care contractul de asigurare s-a

încheiat cu prevederea unei franșize, cum este cazul contractului de asigurare

încheiat între SC G. SA și SC S. SRL care conține franșiza de 5% din daună,

minim 2.500 euro. Apărarea intimatei-reclamante și a intimatei-pârâte SC M. SRL

prin care se arată că, chemata în garanție nu a invocat și la fond acesta

susținere, iar invocarea ei direct în apel nu poate fi permisă, conform art.

294 Cod procedură civilă, a fost apreciată ca fiind netemeinică deoarece, din

analiza înscrisurilor din dosarul de fond a rezultat că SC G. SA a formulat

această apărare încă de la fond, astfel că aceasta nu reprezintă o cerere nouă

în apel.

În speță, raportat la valoarea prejudiciului acordat

conform facturii nr. 47/2009 de 1.642.133 lei cu TVA inclus, valoarea franșizei

de 5% din despăgubire este de 82.106,65 lei cu TVA inclus. Prin urmare, fiind

admis acest motiv de apel în favoarea chematei în garanție, despăgubirile pe

care aceasta a fost ținută să la acorde reclamantei au fost în suma de

82.106,65 lei, rezultând o valoare a despăgubirilor de 1.560.027 lei cu TVA

inclus după deducerea franșizei.

În raport cu adresa nr. 5075 din 23 octombrie 2014

emisă de SC G. SA după pronunțarea sentinței de fond, în executarea acesteia,

asigurătorul a plătit reclamantei sumei de 1.584.993,20 lei compusă din

1.492.921,20 lei debit principal (1.168.750 lei expertiză construcții + 402.746

lei prejudiciu fără TVA expertiză bunuri mobile), din care s-a scăzut suma de

78.574 lei franciza de 5%, apoi s-a adăugat suma de 92.072 lei cheltuieli de

judecată.

Cu toate acestea, nu a putut fi primită cererea

apelantei chemate în garanție de întoarcere a executării făcute și restituire a

sumelor de bani plătite în plus reclamantei chiar și după schimbarea sentinței,

deoarece suma pe care o are de executat chemata în garanție este de 1.560.026

lei cu TVA inclus și cu deducere de franșiză, reprezentând despăgubiri

prejudiciu produs + cheltuieli de judecată de 78.718 lei, rezultând suma totală

de 1.638.744 lei, mai mare decât suma plătită conform adresei indicate.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată în apel și

fond pentru reclamantă acestea au fost acordate proporțional cu pretențiile

admise. Astfel, din totalul cheltuielilor de judecată acordate la fond de

92.072 lei s-a scăzut valoarea taxei de timbru aferentă pretențiilor câștigate

în apel de chemata în garanție, reprezentând deducerea de franșiză, respectiv

suma de 3.354 lei - taxă de timbru aferentă fondului și apelului pentru suma de

82.106,65 franșiză, rezultând suma de 78.718 lei cheltuieli de judecată, fără

modificarea onorariilor avocațiale acordate de instanța de fond.

În termen legal, împotriva deciziei instanței de apel,

chemata în garanție SC G.A. SA București a declarat recurs, invocând în drept

dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ.

În argumentarea recursului, chemata în garanție SC G.A.

SA București a susținut că instanța în mod nejustificat nu a ținut cont de

prevederile art. 4.1 lit. b) din Condițiile de asigurare, motivând doar că

aceste dispoziții nu pot fi aplicabile bunurilor ce formează obiectul

contractului de închiriere.

Astfel, arată recurenta, conform art. 4.1 din aceleași

condiții, capitolul Excluderi, Asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru

"pretențiile aferente pagubelor aduse bunurilor mobile sau imobile ori

animalelor, proprietate a Asiguratului sau care i-au fost încredințate acestuia

în orice mod și cu orice titlu: îngrijire, păstrare, reparare, prelucrare,

curățare, vopsire, expediere, întrebuințare etc.". Bunurile pentru care

reclamanta solicită despăgubiri se aflau în folosința pârâtei în baza unui

contract de închiriere și nu de depozit, antreprenoriat etc., motiv pentru care

consideră că pârâta nu este îndreptățită la despăgubiri în baza clauzelor

contractului de asigurare de răspundere civilă.

Între reclamanta SC P. SA și pârâta SC S. SRL exista un

contract de închiriere nr. 2D din 23 iunie 2006 care avea ca obiect chiar

locația de ardere deșeuri care a suferit avarii în urma exploziei din 26 mai 2008.

Locațiunea (despre care se poate spune că reprezintă o

„vânzare" a folosinței) se deosebește de contractul de vânzare-cumpărare

doar prin faptul că transmite doar dreptul de folosință temporară asupra

lucrului, iar nu un drept real. Principala obligație a locatorului este,

conform art. 1420 pct. 1 Vechiul cod civil de a preda lucrul dat în locațiune.

Arată că societatea pârâtă recunoaște că încredințarea

bunului „în orice mod și cu orice titlu" reprezintă de fapt exact predarea

stipulată în art. 1420 pct. 1 din Vechiul C. civ.

Așa fiind, conform art. 4.1 lit. b) din condițiile de

asigurare, condiții cu care pârâta a fost de acord la semnarea contractului,

societatea recurentă nu acordă despăgubiri pagubele produse bunurilor

încredințate asiguratului "în orice mod și cu orice titlu".

În opinia recurentei-chemată în garanție, nici instanța

de fond și nici instanța de apel nu au motivat temeiul pentru care nu au ținut

cont de dispozițiile art. 4.1 lit. b) din condițiile de asigurare, cele

menționate anterior. Dacă instanța de fond a menționat doar că „asigurătorul nu

se poate prevala de prevederile art. 4.1 lit. b) din condiții...având în vedere

că aceasta este o interpretare distinctă și nu poate fi aplicată bunurilor ce

formează obiectul contractului de închiriere", instanța de apel a motivat

doar că aceste motive invocate nu sunt aplicabile.

Principiul general consacrat de art. 261 alin. (1) pct.

5 C. proc. civ. impunea în sarcina instanței de fond și de apel obligația de

motivare a hotărârii pronunțate, în sensul de prezenta motivele de fapt și de

drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au

înlăturat cererile societății recurente.

Solicită admiterea recursului, modificarea deciziei

recurate în sensul respingerii cererii de chemare în garanție formulată de SC

S. SRL actuala SC M.R. SRL.

Intimata-pârâtă SC M.R SRL (Fosta SC S. SRL) București a

formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului.

Analizând decizia atacată în raport de criticile

formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurile de drept

invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele

care succed:

Art. 304 pct. 7 C. proc. civ. invocat vizează

nemotivarea hotărârii, precum și motivarea contradictorie, dar decizia atacată

cuprinde elementele obligatorii prevăzute de dispozițiile art. 261 alin. 1 pct.

5 C. proc. civ., respectiv motivele de fapt și de drept care au format

convingerea instanței, motivarea fiind clară și concisă, instanța de control

judiciar motivându-și hotărârea cu argumente pertinente pe aspectul situației

de fapt reținute, într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept

pe baza cărora s-a fundamentat soluția adoptată, ținând cont și de clauzele

contractului de asigurare încheiat, soluția instanței de apel fiind legală sub

aspectul prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Este de reținut că simpla nemulțumire a părții cu

privire la soluția pronunțată, neînsușirea de către instanță a apărărilor

formulate de către parte, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări

în sensul textului legal anterior evocat, instanța nefiind ținută să răspundă

fiecărui argument în parte, fiind suficientă o analiză logico-juridică de

sinteză care să reflecte răspunsul la toate criticile invocate.

Înalta Curte constată că întreaga construcție a

recursului vizează exclusiv împrejurarea că instanța de apel nu a ținut cont de

prevederile art. 4 alin. (1) pct. b potrivit cărora SC A. SA (actuala SC G.A.

SA) nu acordă despăgubiri pentru „pretențiile aferente pagubelor aduse

bunurilor mobile sau imobile ori animalelor, proprietate a Asiguratului sau care

i-au fost încredințate acestuia în orice mod și cu orice titlu, îngrijire,

păstrare, recuperare, prelucrare, curățare, vopsire, expediere, întrebuințare

etc." din contractul de asigurare încheiat și a dat eficiență clauzei

prevăzută la art. 2.1. lit. a, conform căreia SC A. SA (actuala SC G.A. SA)

acordă despăgubiri pentru sumele pe care Asiguratul - persoană fizică sau

juridică - este obligat să le plătească terțelor persoane păgubite cu titlu de

daune materiale, ca urmare a producerii din culpa proprie, precum și din culpa

altor persoane pentru care este obligat să răspundă în baza legii (în ceea ce

privește Asiguratul persoană fizică), respectiv din culpa prepușilor săi (în

ceea ce privește Asiguratul persoană juridică)" de vătămări corporale și/sau

pagube la bunuri)".

Pornind de la cadrul legal instituit de art. 969 C. civ.,

indicat de recurentă, conform căruia convențiile legal făcute au putere de lege

între părțile contractante, este în obligația instanței de apel să examineze în

mod real voința părților semnatare ale contractului încheiat, or în cauză

aceste aspecte au fost pe deplin analizate, instanța de apel făcând o corectă

interpretare a actului dedus judecății, respectiv a clauzelor contractuale, în

raport de prevederile legale aplicabile speței, nefiind incident nici motivul

de nelegalitate instituite de pct. 8 art. 304 C. proc. civ.

Este de necontestat că între intimata-pârâtă SC S. SRL

(actuala SC M.R. SRL), în calitate de asigurat, și recurenta - chemată în

garanție A. (actuala SC G.A. SA), în calitate de asigurător, a fost încheiată,

în condițiile art. 969 C. civ., polița de asigurare nr. x.

La art. 2.1 lit. a) din condițiile generale privind

asigurarea de răspundere civilă legală, părțile au agreat asupra riscurilor

acoperite, reglementându-se faptul că „SC A. SA acordă despăgubiri pentru

sumele pe care asiguratul - persoană fizică sau juridică - este obligat să le

plătească terțelor persoane păgubite cu titlu de daune materiale, ca urmare a

producerii din culpă proprie, precum și din culpa altor persoane pentru care

acesta este obligat să răspundă în baza legii (în ceea ce privește asigurătorul

persoană fizică), respectiv din culpa prepușilor săi (în ceea ce privește

asiguratul persoană juridică) de vătămări corporale și/sau pagube de bunuri".

Astfel, clauza stipulată la art. 2.1 lit. a din

contractul de asigurare încheiat este o clauză menită să acopere prejudiciile

provocate de asigurat (pârâta SC S. SRL) terțelor persoane (în speță reclamanta

SC P. SA) ca urmare a unor fapte săvârșite accidental, din neglijență sau

imprudență (în cauză accidentul de muncă s-a produs din culpa exclusivă a

victimelor, angajații pârâtei, fiind reținute unele încălcări ale prevederilor

Legii nr. 319/2009, încălcări reprezentând condiții favorizatoare și nu cauza

producerii evenimentului), de vătămări corporale și/sau pagube de bunuri.

Recurenta-chemată în garanție nu se poate prevala de

incidența art. 4 lit. b din contractul de asigurare, respectiv de împrejurarea

că asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru pretențiile aferente pagubelor

„bunurilor încredințate în orice mod și cu orice titlu: îngrijire, păstrare,

reparare, prelucrare, curățare, vopsire, expediere, întrebuințare, etc.",

întrucât, în speță, este vorba de paza juridică a utilizării bunului ce aparține

chiriașului (rezultat al contractului de închiriere încheiat între reclamantă,

în calitate de locator, și pârâtă, în calitate de chiriaș), pârâta

asigurându-se pentru ipoteza în care ar produce prejudicii (chiar prin faptele

prepușilor ei) unei terțe persoane (în speță aceasta fiind reclamanta).

Prin urmare, nu se poate reține o încălcare a

prevederilor art. 969 C. civ., respectiv ale art. 977 C. civ., astfel cum

susține recurenta, întrucât prezenta acțiune se întemeiază pe răspundere civilă

delictuală, caz pentru care pârâta a înțeles să se asigure, iar nu pe o

răspundere contractuală, derivată din contractul de închiriere.

Argumentat și corect motivat, contrar susținerilor

recurentei, a fost lămurită și legal reținută incidența clauzei prevăzută la art.

2.1 lit. a) din contractul de asigurare încheiat, clauză ce trebuie

interpretată prin raportare la obiectul contractului de asigurare, respectiv

acela prin care Asigurătorul s-a obligat să acopere prejudiciile provocate de

Asigurat terțelor persoane, consecință directă a unor fapte săvârșite

accidental, din neglijență sau imprudență, pentru care acesta răspunde în baza

legii.

Ca urmare, instanța de apel a făcut o corectă

interpretare a actului dedus judecății, a clauzelor contractului de asigurare

încheiat de pârâtă cu societatea de asigurare chemată în garanție, nefiind

incident motivul de nelegalitate instituit de pct. 8 al art. 304 C. proc. civ.

Pentru rațiunile înfățișate, Înalta Curte, constatând

că nu se verifică motivele de nelegalitate prevăzute de art.304 pct. 7 și 8 C.

proc. civ. invocate de recurentă, decizia atacată fiind la adăpost de orice

critică, cu aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va

respinge recursul declarat de chemata în garanție SC G.A. SA București împotriva

deciziei civile nr. 96/ AP din 28 ianuarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel

Brașov, secția civilă, ca nefondat, menținând decizia instanței de ape ca fiind

legală.

Constatând culpa procesuală a recurentei în promovarea

recursului și în raport de solicitarea intimatei-pârâte privind acordarea

cheltuielilor de judecată, urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1)

C. proc. civ., să fie admisă cererea acesteia, în sensul obligării recurentei -

chemată în garanție SC G.A. SA București la plata sumei de 19.258,75 lei

cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC M.R. SRL (SC F.S. SRL) București,

conform înscrisurilor doveditoare aflate la filele 120, 122 din dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de chemata în garanție SC

G.A. SA București împotriva deciziei civile nr. 96/ AP din 28 ianuarie 2015

pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta-chemată în garanție SC G.A. SA București

la plata sumei de 19.258,75 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC

M.R. SRL (SC F.S. SRL) București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2015.