ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2759/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2759/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin acțiunea introductivă reclamanta SNTFM-CFR MARFĂ SA București a chemat în judecată pârâta SC C.G. SA Chitila, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța sa dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 5.888.437,87 lei reprezentând diferența de încasat conform soldului creditor al contului 462.0.4.4, așa cum rezultă din balanța de verificare a CFR BAD Chitila întocmită la data de 31 iulie 2003. Tribunalul București - Secția a Vi-a Comercială prin sentința comercială nr. 2350 din 22 februarie 2007, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și în consecință, a respins acțiunea, constatând prescris dreptul la acțiune, în sens material.
Curtea de Apel București - Secția a Vi-a Comercială, prin decizia nr. 316 din 15 iunie 2007, a respins apelul reclamantei împotriva hotărârii menționate. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția comercială prin decizia nr. 1034 din 13 martie 2008, a admis recursul reclamantei, a modificat decizia nr. 316 din 5 iunie 2007 a Curții de Apel București - Secția a Vi-a Comercială, în sensul că a admis apelul, a desființat sentința comercială nr. 2350 din 22 februarie 2007 a Tribunalul București - Secția a Vi-a Comercială și a trimis cauza, spre rejudecare primei instanțe. Prin sentința comercială nr. 10703 din 16 octombrie 2008, Tribunalul București - Secția a Vi-a Comercială, rejudecând cauza, a admis acțiunea reclamantei SNTFM-CFR MARFĂ SA București și a obligat pârâta SC C.G.
SA Chiajna la plata sumei de 5.888.437 lei reprezentând pretenții și la plata sumei de 58.969,10 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Curtea de Apel București - Secția a Vi-a Comercială prin decizia comercială nr. 521 din 16 decembrie 2010 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC C.G. SA Chiajna împotriva sentinței comerciale nr. 10703 din 16 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a Vi-a Comercială. Împotriva susmenționatei decizii, pârâta SC C.G. SA Chiajna a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în principal, admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului, iar în subsidiar, admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, admiterea apelului, iar pe fond respingerea acțiunii ca nefondată.
Recursul pârâtei este netimbrat. Pentru termenul de astăzi, recurenta-pârâtă a fost citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 31.497 lei și a timbrului judiciar în valoare de 5 lei, conform dovezilor de comunicare a citaților aflate la filele 24 și 25 dosar recurs, obligație pe care acesta în mod nejustificat nu și-a îndeplinit-o. Înalta Curte, conform dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., luând în examinare cu prioritate, chestiunea timbrajului, reține că, potrivit art. l din Legea nr. 146/1997, cu referire la art. 20 alin. (1) și (2) din aceeași lege, taxele de timbru se depun anticipat sau până la termenul de judecată stabilit de instanță. Potrivit prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a legii, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea va fi anulată ca netimbrată.
În ceea ce privește cererea depusă la dosar, în data de 31 august 2011 de SCA "S.M.A.", pentru SC C.G. SA Chiajna, prin care s-a arătat schimbarea adresei domiciliului ales al pârâtei, începând cu data de 5 iulie 2011, înalta Curte a apreciat că nu este de natură să producă consecințe asupra procedurii de citare pentru acest termen de judecată, având în vedere că, recurenta-pârâtă a fost citată încă din data de 06 aprilie 2011, atât la sediul social indicat în memoriul de recurs, respectiv: în str. Castanilor, dovada de îndeplinire a procedurii de citare din fiind semnată de primire (fila 24), cât și la adresa domiciliului ales din Intrarea Josef Pilsudski (fostă Intrarea Polonă), dovada îndeplinirii procedurii de citare aflată la fila 25 atestând comunicarea prin afișare, fapt ce confirmă cunoașterea de către pârâtă, atât a datei termenului de judecată cât și a obligației ce-i incumba privind satisfacerea taxei de timbru stabilită în sarcina sa.
Constatând că, cererea de recurs nu a fost timbrată anticipat și nici până la termenul stabilit de instanță, 22 septembrie 2011, pentru când procedura de citare a fost legal îndeplinită și că, în cauză nu operează scutirea legală de la plata taxei de timbru, înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. (1) și (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997 modificată și să dispună anularea recursului pârâtei SC C.G. SA Chiajna, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâta SC C.G. SA Chitila împotriva Deciziei comerciale nr. 521 din 16 decembrie 2010 pronunțate de Curtea de Apel București - Secția a VI-a Comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 septembrie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.