ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1034/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 7 iulie 2006 reclamanta SN T.F.M. C.F.R. M. SA București cheamă în judecată pe pârâta SC C.G. SA Chitila (fostă SC C.F.R. B. SA) solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 5.888.437,87 lei reprezentând diferență de încasat conform soldului creditor al contului (creditori diverși - C.F.R. Marfă) așa cum rezultă din balanța de verificare a SC C.F.R. B. SA Chitila, încheiată la data de 31 iulie 2003, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința comercială nr. 2350 din 22 februarie 2007 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, admite excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă și respinge acțiunea reclamantei ca fiind prescris dreptul material la acțiune, reținând - în acest sens - că evidențierea sumei în balanța de verificare nu reprezintă o recunoaștere a dreptului de către pârâtă, nefiind un caz de întrerupere a prescripției prin raportare la dispozițiile art. 16 din Decretul nr. 167/1958, termenul legal de prescripție fiind împlinit la 17 martie 2006 față de ultima adresă emisă la 17 martie 2003 care confirmă debitul.

Prin Decizia comercială nr. 316 din 15 iunie 2007 Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă împotriva primei instanțe, reținând că pentru a întrerupe cursul prescripției recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie trebuie făcută, de cel în folosul căruia curge prescripția, expres, direct și să nu dea loc la interpretări, iar în speță nu se regăsește niciuna din situațiile prevăzute de art. 16 din Decretul nr. 167/1958 și ca urmare nu se pot aplica nici dispozițiile art. 17 din același act normativ, prescripția nefiind întreruptă. Împotriva deciziei de mai sus reclamanta declară recurs solicitând, cu invocarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., admiterea acestuia, casarea deciziei recurate, admiterea apelului său formulat împotriva sentinței primei instanțe, desființarea acesteia și trimiterea cauzei spre soluționarea fondului. În susținerea recursului său recurenta critică instanțele de apel și de fond pentru greșita interpretare a actului din 1 septembrie 2003 prin care intimata a transmis dosarul de privatizare însoțit de balanța contabilă de verificare din 31 iulie 2003, de raportul administratorului, de raportul de evaluare care evidențiază debitul datorat recurentei, înscrisuri ce emană de la pârâtă și fac dovada faptului că intimata a recunoscut datoria față de recurenta reclamantă, actele evocate fiind aprobate prin Hotărârea C.A.

nr. 9 din 26 august 2003 și prin Hotărârea A.G.A. nr. 3 din 27 august 2003 a acționarilor pârâtei intimate, astfel că prescripția a fost întreruptă. Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta intimată solicită respingerea recursului ca nefondat, ultimul document ce atestă debitul datorat recurentei fiind adresa din 17 martie 2003. Recursul este fondat. Într-adevăr, prin înscrisurile cuprinse în dosarul de privatizare, întocmit de intimata pârâtă, aceasta recunoaște expres în raportul administratorului întocmit în baza bilanțului contabil încheiat la 31 decembrie 2002 și anexat dosarului de privatizare, datoria de 58.886.652 mii lei față de recurentă (fila 125 dosar de fond), sumă evidențiată și în balanța de verificare întocmită la 31 iulie 2003, inclusă și în dosarul de privatizare aprobat de A.G.A.

intimatei pârâte prin Hotărârea nr. 3 din 27 august 2003 (fila 121 dosar de fond) după ce, la data de 26 august 2003, prin Hotărârea nr. 9, fusese aprobat de C.A. (fila 122 dosar de fond), astfel că la această dată atât organul de conducere al pârâtei, cât și organul executiv și președintele acestuia, deci reprezentanții legali ai pârâtei au recunoscut existența debitului în litigiu față de recurenta reclamantă, recunoașterea fiind expresă, directă și nedând loc la interpretări.

Făcând aplicarea dispozițiilor art. 17 raportate la cele ale art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, se va reține că la data de 27 august 2003 a fost întrerupt cursul prescripției dreptului recurentei reclamante la acțiune prin recunoașterea făcută de pârâta intimată în favoarea căreia curge prescripția, o nouă prescripție începând să curgă de la data menționată, termenul de 3 ani prevăzut de art. 3 din același act normativ împlinindu-se la 28 august 2006, dată raportat la care introducerea acțiunii la data de 7 iulie 2006 va fi constatată ca fiind făcută în termen. Față de cele de mai sus decizia instanței de apel prin care se confirmă ca legală soluția instanței de fond care a respins acțiunea reclamantei ca fiind introdusă după împlinirea termenului de prescripție la data de 17 martie 2006 se constată a fi nelegală și, în consecință, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) C. proc.

civ., recursul reclamantei urmează a fi admis, iar decizia recurată urmează a fi modificată în sensul că urmează a fi admis apelul declarat de apelanta reclamantă împotriva sentinței primei instanțe, care urmează a fi desființată și cauza urmează a fi trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SN T.F.M. C.F.R.M. SA București împotriva Deciziei nr. 316 din 15 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, pe care o modifică în sensul că admite apelul aceleiași părți declarat împotriva sentinței nr. 2350 din 22 februarie 2007 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, pe care o desființează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 13 martie 2008.