ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2620/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 649 din 01 iunie 2010 a Tribunalului Timiș, au fost respinse excepțiile invocate de pârâtă, respectiv a necompetenței teritoriale a instanței, a prematurității și inadmisibilității acțiunii, a prescripției dreptului la acțiune și a tardivității formulării cererii de modificare a obiectului. Prin aceeași sentință a fost admisă acțiunea precizată, formulată de reclamanta SC M.G.R. SRL în contradictoriu cu pârâta SC M.C.T. SA și a fost obligată pârâta față de reclamantă la plata sumei de 179.430,38 lei cu titlu de preț, precum și la plata sumei de 6.291,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

În motivarea sentinței, prima instanță a reținut, în esență, incidența prevederilor art. 969 C. civ., chiar dacă între părți nu a existat un contract scris, instanța apreciind că raporturile contractuale au fost probate prin înscrisurile existente la dosar, precum și prin expertiza contabilă dispusă în cauză, obligațiile părților trebuind a fi executate cu bună-credință, iar creditorul având dreptul la dezdăunare în situația în care debitorul nu execută obligația de plată a prețului, neputând fi astfel reținută afirmația pârâtei potrivit căreia acțiunea nu ar fi fost dovedită.

Excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Timiș a fost considerată ca fiind neîntemeiată de către instanța de fond, competența de soluționare a litigiului având-o instanța locului în care a luat naștere obligația (în lipsa unui contract scris) și care este la Timișoara, unde a avut loc acceptarea comenzilor pentru fiecare dintre produsele comandate de pârâtă și livrate acesteia, incidente devenind prevederile art. 10 pct. 4 C. proc. civ. Excepția de inadmisibilitate a acțiunii s-a apreciat că este de asemenea, neîntemeiată, existând la dosarul cauzei dovada parcurgerii concilierii directe prevăzute de art. 720 1 C. proc. civ.

din 17 aprilie 2008. De asemenea, s-a reținut că excepția prescripției dreptului la acțiune este neîntemeiată în raport de data promovării cererii, respectiv 01 august 2008 și data ultimei plăți efectuate de către pârâtă prin ordinul de plată nr. 440 din 12 septembrie 2005 și care astfel a întrerupt termenul de prescripție potrivit art. 16 și 17 din Decretul nr. 167/1958 și de la care începe să curgă un nou termen general de prescripție de 3 ani. Cât privește incidența prevederilor art. 132 alin. (2) C. proc. civ. invocată de pârâtă, instanța de fond a constatat că reclamanta nu a procedat la o modificare a cererii sale, întrucât majorarea câtimii obiectului cererii s-a făcut ca urmare a celor constatate prin expertiza contabilă dispusă în cauză, chiar prevederile acestui text menționând expres că „cererea nu se socotește modificată .când reclamantul mărește sau micșorează câtimea obiectului cererii.". Împotriva acestei sentințe, pârâta SC M.C.T.

SA a formulat apel, ce a fost respins prin decizia civilă nr. 47/A din 14 februarie 2011 a Curții de Apel Timișoara - secția comercială. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că instanța de fond în mod corect a constatat ca fiind întemeiată cererea precizată a reclamantei, având în vedere existența între părți a raporturilor comerciale de vânzare - cumpărare deșeuri feroase pentru care reclamanta vânzătoare a emis în sarcina pârâtei cumpărătoare facturi fiscale în valoare de 19.106.145,66 lei din care s-a plătit suma de 17.758.086,22 RON refuzându-se la plată suma de 179.430,38 lei, astfel cum s-a reținut prin raportul de expertiză efectuat în cauză. Cu privire la excepțiile invocate de pârâtă, s-a reținut că prima instanță a dat o dezlegare corectă acestora când le-a respins, apreciindu-le ca fiind neîntemeiate.

În termen legal, împotriva acestei decizii, pârâta SC M.C.T. SA a declarat recurs invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului, pârâta susține, în esență, că dreptul la acțiune privind plata sumei solicitate de reclamantă s-a prescris prin împlinirea termenului general de prescripție extinctivă prevăzut de dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958. De asemenea, în opinia recurentei-pârâte, reclamanta nu a dovedit existența cuantumului creanței solicitate, în raport de dispozițiile art. 46 C. com. și art. 1169 C. civ., iar raportul de expertiză întocmit de expertul contabil nu răspunde obiectivelor expertizei. Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantă.

Cum problema timbrajului se analizează prioritar oricărei cereri, excepții, motive de casare, înalta Curte, conform dispozițiilor art. 137 C. proc. civ. raportat la art. 11 și 20 alin. (1)-(3) din Legea nr. 146/1997 modificată și completată și la art. 3 și 9 din O.G. nr. 32/1995, ținând cont și de dispozițiile art. 302 1 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora „la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru", având în vedere și prevederile art. 39 din Normele Metodologice, a luat în examinare excepția netimbrării cererii de recurs și a reținut: Recursul nu a fost timbrat cu taxa judiciară de timbru în sumă de 2599,8 lei și timbru judiciar în valoare de 5 lei, încălcându-se astfel prevederile art. 11 din Legea nr. 146/1997 modificată, respectiv ale art. 3 din O.G.

nr. 32/1995 modificată prin Legea nr. 123/1997. Potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 „neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii", iar conform dispozițiilor art. 9 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar „cererile pentru care se datorează timbru judiciar, nu vor fi primite și înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător. In cazul nerespectării dispozițiilor prezentei ordonanțe, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru". Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă, deși încunoștințată prin citație (fila 6 din dosar) conform art. 36 din Normele de aplicare a legii, pentru termenul din 13 septembrie 2011 despre taxa datorată, nu a făcut dovada plății în condițiile legii.

Aceasta deoarece, potrivit dispozițiilor art. 39 din Normele Metodologice, dovada plății taxelor de timbru o constituie copia de pe chitanța de încasare în numerar, eliberată de unitățile CEC sau de trezoreriile statului sau, după caz, copia de pe ordinul de plată vizat de unitatea la care s-a făcut plata, certificat pentru conformitate de organul prestator al serviciului, iar copiile xerox depuse la dosar (filele 17 și 19) nu cuprind o atare certificare. Așa fiind, înalta Curte făcând aplicarea sancțiunii instituită de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 republicată, referitoare la taxele judiciare de timbru, raportat și la dispozițiile art. 9 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, va anula recursul declarat de pârâta SC M.C.T.

SA Câmpia Turzii, ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă SC M.C.T. SA Câmpia Turzii împotriva deciziei civile nr. 47/A din 14 februarie 2011 a Curții de Apel Timișoara - Secția comercială, ca netimbrat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 septembrie 2011.