ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2500/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2500/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra revizuirii de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin decizia comercială nr. 221 de la 19 ianuarie 2011, înalta Curte de Casație și Justiție - secția comercială a admis recursul declarat de reclamanta SC C.M.R. SRL, a modificat decizia recurată în sensul că s-a respins apelul pârâtei SC G.M. SRL București și a menținut sentința comercială nr. 10854 de la 20 octombrie 2008 a Tribunalului București - secția a VI-a comercială, reținându-se în cauză incidența motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ. Înalta Curte, examinând cu prioritate cererea de renunțare la judecata recursului, constată următoarele: Potrivit art. 246 C. proc.
civ., reclamantul poate oricând să renunțe la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă (.) când părțile au intrat în dezbaterea fondului, renunțarea nu se poate face decât cu învoirea celeilalte părți.". Așadar, renunțarea poate interveni inclusiv în cererea de revizuire, situație în care, în conformitate cu dispozițiile art. 246 alin. (4) C. proc. civ., înalta Curte va lua act de renunțarea SC G.M. SRL la judecata cererii de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Ia act de renunțarea la judecata cererii de revizuire formulate de revizuenta SC G.M. SRL București împotriva deciziei nr. 221 de la 19 ianuarie 2011 pronunțate de înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 iunie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.