ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5544/2011

Prin Sentința civilă nr. 16 din 18 ianuarie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul H.D., astfel cum a fost precizată împotriva pârâților Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și B.I., Director general al Administrației Naționale a Penitenciarelor. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Reclamantul H.D.

a fost numit în funcția publică de conducere, respectiv de comandant al penitenciarului de Maximă Siguranță Arad prin Ordinul nr. 2315/C din 11 octombrie 2006 emis de pârâtul Ministerul Justiției, pentru un mandat de 4 ani, începând cu data de 15 octombrie 2006 și prin Ordinul nr. 2624/C din 24 noiembrie 2006, emis de același pârât, au fost modificate prevederile ordinului anterior în sensul că reclamantul a fost avansat în categoria ofițerilor, cu gradul profesional de subinspector ca și comandant al penitenciarului cu regim de maximă siguranță Arad, începând cu aceeași dată de 15 octombrie 2006, pentru un mandat de 4 ani (filele 53-54). Numirea reclamantului în funcția de comandant al penitenciarului s-a dispus în temeiul art. 20, 20 1 , 27, 28 alin. (3), 51 1 , 79 alin. (1) din Legea nr. 293/2004, modificată prin O.U.G.

nr. 47/2006. Potrivit art. 28 alin. (3) din Legea nr. 293/2004, modificată prin O.U.G. nr. 47/2006, directorul general și directorii generală adjuncții ai A.N.P., precum și directorii de numiți din sistemul administrației penitenciare se numesc pentru un mandat de 4 ani, cu posibilitatea prelungirii o singură dată pentru încă 4 ani. Deci, potrivit Ordinelor nr. 2315/C din 11 octombrie 2006 și nr. 2624/C din 24 noiembrie 2006 emise de pârâtul Ministerul Justiției, reclamantul a fost numit în funcția de comandant al penitenciarului de maximă siguranță Arad pentru un mandat de 4 ani, cu începere de la data de 15 octombrie 2006, în temeiul art. 28 alin. (6) din Legea nr. 293/2004 modificată prin O.U.G.

nr. 47/2006. În anul 2008, prin Ordinul nr. 1484 din 28 mai 2008 emis de pârâtul Ministerul Justiției, în temeiul art. 20 din Legea nr. 293/2004 cu modificările și completările ulterioare, art. 2 și art. 3 din Ordonanța nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, cu modificările și completările ulterioare, pct. 8.1 și 8.2 din Anexă, art. 1, art. 2, art. 4 și art. 6 pct. B din Anexa 2 la Normele aprobate prin Ordinul ministrului justiției nr. 399/C/2007 și Anexa la H.G.

nr. 135/2007 privind stabilirea coeficienților de ierarhizare ai soldelor pe grade profesionale pentru funcționarii publici cu statut special, din Ministerul Justiției și din sistemul administrației penitenciare și reclamantul a fost numit în funcția de director penitenciar cu regim de maximă siguranță, la poziția nr. 1 din vechiul stat de organizare al Penitenciarului Arad, potrivit Ordinului ministrului justiției nr. 2624/C din 15 octombrie 2006, cu intrarea în vigoare a noului stat al unității din 27 februarie 2008, prin Ordinul ministrului justiției nr. 535/C/27 februarie 2008, prevăzându-se că reclamantul, se numește la aceeași poziție, în funcția de director penitenciar de maximă siguranță, cod funcție 2101, funcție prevăzută cu gradul de chestor, coeficient de ierarhizare 5,80, cu o soldă de funcție de 1.101 RON.

Acest din urmă ordin face doar trimitere la Ordinul nr. 2624/C din 15 octombrie 2006, prin care reclamantul a fost învestit în funcția de comandant de penitenciar, fără o referire la vreo durată a mandatului de conducător de instituție. Ulterior emiterii acestui ordin din anul 2008, prin decizia de zi pe unitate nr. 204 din 18 octombrie 2010, emisă de pârâtul B.I., în calitate de director general al pârâtei A.N.P.

s-a dispus ca reclamantul să îndeplinească, până la noi dispoziții, atribuțiile funcției de director al penitenciarului de maximă siguranță Arad, (fila 43) cu începere de la data de 15 octombrie 2010. Prin acțiunea precizată reclamantul a atacat tocmai această decizie, considerând-o vătămătoare, pe motiv că raportul său de serviciu, în funcția de comandant al Penitenciarului de maximă siguranță Arad, era în vigoare, întrucât prin Ordinul nr. 1484/C din 28 mai 2008, emis de pârâtul Ministerul Justiției, a fost numit pentru încă un mandat de 4 ani în această funcție de conducere. La data de 28 octombrie 2008, când a fost emis Ordinul nr. 1484 de pârâtul Ministerul Justiției, art. 28 alin. (6) din Legea nr. 293/2004, a prevăzut că „Directorul general, directorii generali adjuncți ai Administrației Naționale a Penitenciarelor și directorii de penitenciare se numesc pentru un mandat de 4 ani, cu posibilitatea prelungirii o singură dată pentru însă 4 ani.

Propunerea de prelungire a mandatului se face de către o comisie, constituită prin ordin al ministrului justiției, care evaluează activitatea pe baza criteriilor prevăzute la art. 51 2 alin. (2) - (5)." Deci, potrivit legii la data emiterii Ordinului nr. 1484/C/2008, prelungirea mandatului pentru o funcție de conducere în sistemul penitenciarelor era posibilă doar dacă ar fi existat o propunere în acest sens din partea unei comisii, constituită prin ordinul justiției, care să fi evaluat activitatea funcționarului cu statut special, conform criteriilor prevăzute la art. 51 2 alin. (2) și (5) din Legea nr. 293/2004 modificată, procedură care însă nu a avut loc, și în consecință, Curtea constată că prin emiterea Ordinului nr. 1484/C din 28 mai 2008 pârâtul Ministerul Justiției nu a prelungit mandatul de comandant, de 4 ani, în care a fost numit reclamantului începând cu data de 15 octombrie 2006. Așa fiind, acțiunea reclamantului este nefondată și s-a respins, atât cu privire la anularea deciziei de zi pe unitate nr. 204 18 octombrie 2010, repunerea în situația anterioară, acordarea de drepturi salariale, suspendarea executării actelor atacate și de anulare a Ordinului din 25 octombrie 2010 de numire în funcția de director al Penitenciarului de maximă siguranță Arad a numitului M.G.,

întrucât prin acțiune nu s-a dovedit nici un drept recunoscut de lege pe seama reclamantului și vătămat prin actele emise de pârâții. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs reclamantul H.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului, reclamantul a arătat, în esență, următoarele: Prin Ordinul nr. 2315/C din 11 octombrie 2006 a fost numit în funcția de comandant al Penitenciarului de maximă siguranță Arad pentru un mandat de patru ani, începând cu 15 octombrie 2006. Acest ordin a fost modificat prin Ordinul nr. 2624/C din 25 noiembrie 2006, ca urmare a avansării acestuia în categoria ofițerilor, acordându-i-se gradul profesional de subinspector de penitenciare.

Funcția publică de conducere ocupată conform acestui ordin era de comandant al Penitenciarului de maximă siguranță Arad pentru un mandat de patru ani. Ulterior, prin Ordinul nr. 1484/C din 28 mai 2008 reclamantul a fost numit în altă funcție publică de conducere, respectiv aceea de director al aceluiași penitenciar. Prin numirea reclamantului în noua funcție de conducere (director) a încetat mandatul acestuia de comandant, astfel încât, implicit, a fost anulat Ordinul nr. 2624/C din 25 noiembrie 2006. Deoarece Ordinul nr. 1484/C din 28 mai 2008 nu cuprinde nici o referire la durata mandatului de conducător de instituție, este indubitabil faptul că această nouă numire a reclamantului în noua funcție de conducere s-a făcut pe o perioadă nedeterminată.

Este de remarcat că instanța de fond a interpretat în mod eronat probele dosarului când a ajuns la concluzia că Ordinul nr. 1484/C din 28 mai 2008 face doar o trimitere la Ordinul nr. 2624/C din 25 noiembrie 2006, astfel încât acesta continuă să producă efecte juridice. Trebuie remarcat că în intervalul de timp cuprins între numirea dispusă prin Ordinul nr. 2624/C din 25 noiembrie 2006 și cea dispusă prin Ordinul nr. 1484/C din 28 mai 2008, Legea nr. 293/2004 privind statutul funcționarilor publici de penitenciare a suferit o modificare prin O.U.G. nr. 4 din 6 februarie 2008, care a impus noi prevederi referitoare la ocuparea funcțiilor din sistem, inclusiv a celor din conducere. Cu toate că în acest text se păstrează prevederile referitoare la mandat, ordonanța de urgență menționată a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 170 din 8 mai 2009, una dintre acestea fiind chiar cea a art. 28 prin care se renunță la numirea directorilor pe o perioadă determinată.

Este evident că, în situația în care Ordinul nr. 1484/C din 28 mai 2008 ar fi prevăzut expres menținerea în funcția publică de conducere pe o perioadă determinată, o dată cu modificarea prevederilor art. 28 intervenită prin Legea nr. 170/2009 ar fi trebuit emis un nou ordin în baza noii legi și a principiului aplicării imediate a acestuia, de numire în funcție pe o perioadă nedeterminată. Un alt motiv pentru care soluția instanței de fond este eronată îl reprezintă faptul că, la emiterea Deciziei de zi pe unitate nr. 204 din 18 octombrie 2010, s-a avut în vedere încetarea mandatului de comandant de patru ani la care se referă Ordinul nr. 2624/C din 25 noiembrie 2006, deși acest act administrativ nu mai producea nici un efect juridic la data de 18 octombrie 2010. Este de semnalat refuzul pârâtei de gradul 1 de a aplica legea cu bună credință, în condițiile în care, începând cu data de 25 octombrie 2010, domnul comisar șef M.G.

a fost împuternicit să exercite funcția de director, însă acest funcționar nu se bucură de legitimitatea unei numiri autentice în funcția de conducere pe care o ocupă, fără susținerea unui concurs, având în vedere că a fost întreruptă cariera unui funcționar care a ocupat postul de director în mod legitim (prin concurs). Recursul este nefondat. Reclamantul H.D. a ocupat funcția de conducere de comandant al Penitenciarului de maximă siguranță Arad pentru un mandat de patru ani, începând cu data de 15 octombrie 2006 în baza Ordinului nr. 2315/C din 11 octombrie 2006, modificat prin Ordinul nr. 2624/C din 25 noiembrie 2006. Funcția de conducere respectivă a fost ocupată de reclamant prin concurs.

O dată cu emiterea Ordinului nr. 1484/C din 28 mai 2008, acesta nu a fost numit, conform afirmațiilor sale, într-o altă funcție de conducere pe o perioadă nedeterminată. În realitate, însă, constată Înalta Curte, reclamantul a fost numit, practic, pe aceeași funcție de conducere, numită acum director de penitenciar, după cum rezultă fără echivoc din conținutul acestui din urmă ordin din care reiese că reclamantul ocupă poziția nr. 1 din vechiul stat de organizare al Penitenciarului Arad. Este adevărat că Ordinul nr. 1484/C din 28 mai 2008 nu conține nicio referire la perioada de timp în care reclamantul urma să exercite funcția de director, dar aceasta nu înseamnă că ocuparea respectivei funcții de conducere s-a făcut pe o perioadă nedeterminată.

Dimpotrivă, referirea din Ordinul nr. 1484/C din 28 mai 2008 la ordinul anterior, nr. 2626/C din 25 noiembrie 2006, nu poate fi interpretată decât în sensul că reclamantul se află în continuare în exercitarea mandatului de patru ani în funcția de conducere. Interpretarea pe care o face reclamantul, în sensul numirii sale pe o perioadă nedeterminată, se află în conflict cu dispozițiile art. 28 alin. (6) din Legea nr. 293/2004, cum era în vigoare la data emiterii Ordinului nr. 1484/C din 28 mai 2008. Conform textului legal precizat, directorii de penitenciare se numeau pentru un mandat de patru ani, cu posibilitatea prelungirii o singură dată pentru încă patru ani, în baza propunerii de prelungire a mandatului a unei comisii constituită pentru evaluarea activității celui care ocupă o astfel de funcție de conducere.

Modificarea legislativă a acestui text de lege intervenită în temeiul Legii nr. 170/2009 nu produce niciun efect juridic în privința reclamantului. Acesta, aflându-se în exercitarea unui mandat determinat, nu putea accede la funcția de conducere vizată, pentru o perioadă nedeterminată, decât în urma unui concurs organizat în acest scop. O astfel de interpretare se impune tocmai în vederea respectării principiului invocat în recurs, acela al aplicării imediate a legii noi. Conform prescripției normative amintite, legea nouă se aplică tuturor situațiilor ivite după intrarea ei în vigoare, dar reclamantul nu se află într-o situație nouă, ci într-o situație veche aflată sub imperiul reglementării anterioare, potrivit căreia funcția de conducere, de director de penitenciar, se exercita pe o perioadă determinată.

Contrar celor susținute de reclamant, în speță nu sunt incidente regulile generale privind modificarea raporturilor de serviciu, respectiv încetarea raporturilor de serviciu (art. 54- 57 și art. 61 din Legea nr. 293/2004), ci cele ale art. 28 din același act normativ, cum erau în vigoare la data emiterii ordinelor amintite. În ceea ce privește delegarea de atribuții, firesc, aceasta a intervenit ca urmare a încetării mandatului de patru ani deținut de către reclamant. În fine, de asemenea, instanța de fond, corect, a respins capătul de cerere privind anularea ordinului prin care M.G. a fost împuternicit să exercite funcția de conducere în discuție, până la organizarea unui concurs pentru ocuparea acestuia, deoarece reclamantul nu a probat o vătămare personală directă și nemijlocită, în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004, prin emiterea respectivului ordin.

Față de cele ce preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul H.D. ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de H.D. împotriva Sentinței civile nr. 16 din 18 ianuarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 noiembrie 2011. Procesat de GGC - DG