ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5186/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5186/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Soluția instanței de fond
Prin cererea
înregistrată la data de 20 martie 2012 sub nr. 2316/2, reclamanta SC Bursa
Română de Mărfuri SAa solicitat anularea deciziei nr. 3 din 9 februarie 2012
emisă de pârâtul Consiliul Concurenței și obligarea acestuia la reanalizarea
plângerii și deschiderea investigației în problematica expusă în plângerea sa
din 14 noiembrie 2011.
La termenul din 19
septembrie 2012, reclamanta a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 10 alin. (2) lit. f), art. 23 alin. (1) și art. 28 lit. c), excepție cu privire
la care pârâtul a susținut că este inadmisibilă pe considerentul că nu are legătură
cu cauza.
Curtea de Apel București,
secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din 7 noiembrie
2012 a respins cererea de sesizarea a Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea
art. 10 alin. (2) lit. f), art. 23 alin. (1) și art. 28 lit. c) din Legea nr. 123/2012,
excepția fiind inadmisibilă.
Pentru a pronunța această
sentință instanța a reținut că excepția nu are legătură cu soluționarea cauzei.
Astfel, s-a reținut, în
esență, că decizia contestată a fost emisă la data de 9 februarie 2012, anterior
adoptării și intrării în vigoare a Legii nr. 123/2012, care conține articole invocate
de reclamantă ca fiind neconstituționale.
Calea de atac exercitată
Împotriva Încheierii de
ședință din 7 noiembrie 2012 a formulat recurs reclamanta SC Bursa Română de Mărfuri
SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând admiterea recursului,
modificarea încheierii recurate și sesizarea Curții Constituționale cu excepția
de neconstituționalitate invocată, precum și suspendarea judecării cauzei în temeiul
dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. până la soluționarea excepției
de neconstituționalitate.
În motivarea cererii de
recurs, recurenta susține, în esență, că în mod greșit instanța de fond a respins
cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea
art. 10 alin. (2) lit. f), art. 23 alin. (1) și art. 28 lit. c) din Legea nr. 123/2012,
deși, în cauză, nu este incident nici un caz de inadmisibilitate din cele prevăzute
la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
Se menționează că nu mai
are relevanță faptul că la data emiterii deciziei nr. 3 din 9 februarie 2012 dispozițiile
legale vizate de excepția de neconstituționalitate nu erau încă în vigoare, aflându-se
în formă de proiect și devenind ulterior lege, fără nicio modificare, întrucât în
eventualitatea admiterii cererii de chemare în judecată, Consiliul Concurenței ar
trebui să desfășoare o investigație în baza dispozițiilor în vigoare ale art. 10
alin. (2) lit. f) din Legea nr. 123/2013.
Intimatul Consiliul Concurenței
a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat,
apreciind ca legală și temeinică încheierea recurată, întrucât o cauză de inadmisibilitate
a excepției de neconstituționalitate este irelevanța acesteia în litigiul dedus
judecății, chiar dacă celelalte condiții de admisibilitate a unei excepții de neconstituționalitate
ar fi îndeplinite în speță.
Soluția instanței de
recurs
Înalta Curte, analizând
recursul formulat, apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează
a fi expuse.
După cum se constată,
prin încheierea din 7 noiembrie 2012, Curtea de Apel București a respins cererea
de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate
invocată, reținând că nu este îndeplinită condiția care impune ca dispozițiile atacate
cu excepția de neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei.
Potrivit dispozițiilor
art. 29 din Legea nr. 47/1992, „(1) Curtea Constituțională decide
asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial
privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o
lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei
în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia; (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau,
din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea,
excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele
la care participă; (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile
constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale; (4) Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța
în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere
care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției,
și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din
oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum
și dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanța de judecată va trimite
Curții Constituționale și numele părților din proces cuprinzând datele necesare
pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora; (5) Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor
alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de
sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la
instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se
judecă în termen de 3 zile”.
Potrivit acestor dispoziții
legale, se impune, pentru a se aprecia că o excepție de neconstituționalitate este
admisibilă, a fi îndeplinite cerințele cumulative impuse de art. 29 alin.
(1)-(3) din legea menționată, printre care și aceea ca dispozițiile dintr-o lege
sau dintr-o ordonanță în vigoare să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice
fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acesteia.
Or, în cauză, este necontestat
faptul că dispozițiile legale vizate de excepția de neconstituționalitate invocată
sunt cuprinse în Legea nr. 123/2012 a energiei electrice și gazelor naturale, publicată
în M. Of. al României, Partea I nr. 485/16.07.2012, fiind ulterioare deciziei
nr. 3 din 9 februarie 2012 contestată în cauză.
Prin urmare, prevederile
Legii nr. 123/2012 față de care reclamanta-recurentă a formulat excepție de neconstituționalitate,
nu au stat la baza emiterii actului administrativ contestat, situație de altfel
necontestată de părți și, în consecință, nu este îndeplinită cerința impusă de dispozițiile
art. 29 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările
și completările ulterioare, referitoare la legătura acestora cu soluționarea cauzei
în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.
Față de considerentele
expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat
cu art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările și completările
ulterioare, art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare,
va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC Bursa Română
de Mărfuri SA împotriva încheierii de ședință din data de 7 noiembrie 2012 a Curții
de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 decembrie
2012.