ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4624/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată

Tribunalului Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, reclamantul

C.D.L., în contradictoriu cu pârâtul Biroul Județean de Rentă Viageră Agricolă Brașov,

a solicitat obligarea pârâtului la acordarea rentei viagere și pentru anul 2008

pentru cele 10 ha teren vândute și de a recalcula suma pentru tot anul 2009, cu

cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că în anul 2008 a vândut 10 ha și în luna aprilie 2008 a depus

actele doveditoare la instituția pârâtă, acestea fiind înaintate la Oficiul Național

de Rentă Viageră din 18 aprilie 2008 unde urma să fie chemat pentru stabilirea calității

de rentier. În lunile următoare a avut o serie de afecțiuni medicale și, întrucât

nu a primit nici un răspuns, a înaintat un memoriu din 14 aprilie 2009.

Prin adresa din 11 iunie

2009, instituția pârâtă i-a solicitat reclamantului să mai prezinte o serie de acte.

Reclamantul a mai arătat că a completat o cerere în care a precizat că actele au

fost depuse din 2008, iar la data de 6 octombrie 2009 a depus o nouă cerere, din

6 octombrie 2009 prin care a solicitat să se rectifice situația sa în sensul de

a i se acorda renta începând cu anul 2008.

De asemenea, reclamantul

a mai arătat că, în speranța unei rezolvări amiabile a situației, a fost în audiență

la Agenția Domeniilor Statului unde a depus memoriul cu nr. 161/2010.

Reclamantul a primit din

partea Oficiului Național de Rentă Viageră răspunsul din care reiese faptul că actele

depuse dn 18 aprilie 2008 au fost interpretate ca o „consultanță”.

S-a mai invocat și faptul

că data trecută pe titlul de proprietate, respectiv 9 septembrie 2009 reprezintă

data hotărârii comisiei județene de fond funciar, însă redactarea titlului de proprietate

a durat mai multe luni, fiindu-i comunicat de Primăria Poroina Mare la data de 12

ianuarie 2010, ca urmare, reclamantul consideră că este îndreptățit la acordarea

în întregime a rentei pentru cele 10 ha vândute, pentru anii 2008 și 2009.

Ulterior, reclamantul

a completat cererea și a solicitat să se constate caracterul abuziv al deciziei

Oficiului Național de Rentă Viageră Agricolă de a nu i se acorda renta pentru anul

2008 și parțial pentru anul 2009, reiterând demersurile făcute.

Prin sentința civilă

nr. 671 din 1 iunie 2010 a Tribunalului Brașov a admis excepția necompetenței materiale

și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Brașov,

secția contencios administrativ și fiscal.

fond

Prin sentința nr. 152/F

din 23 septembrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ

și fiscal, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului

Biroul Județean Brașov și respinsă acțiunea reclamantului împotriva acestui pârât.

A fost admisă în parte

acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâta A.D.S., Oficiul Național pentru

Rentă Viageră Agricolă și obligată pârâta să acorde reclamantului C.D.L. renta viageră

agricolă aferentă înstrăinării de teren agricol pentru anul 2008 și a respins pretențiile

privind recalcularea rentei viagere agricole pentru tot anul 2009.

În motivarea soluției,

instanța de fond a reținut:

- referitor la excepția

lipsei calității procesuale pasivă a Biroului Județean de Rentă Viageră, instanța

de fond a admis excepția având în vedere că birourile județene de rentă viageră

nu au personalitate juridică și, de aceea, nu au nici calitate procesuală pasivă;

- pe fondul cauzei, instanța

de fond a arătat că reclamantul a depus la 18 aprilie 2008 o cerere la Biroul Județean

de Rentă Viageră Agricolă Brașov înregistrată și alăturat contractului de vânzare-cumpărare

din 2008 și actul de partaj voluntar din 2007.

Pârâta A.D.S. a apreciat

că reclamantul nu a solicitat acordarea rentei viagere ci a solicitat lămuriri cu

privire la posibilitatea acordării de rentă viageră.

La 14 aprilie 2009, reclamantul

s-a adresat din nou biroului județean și a solicitat relații despre neacordarea

rentei viagere, solicitarea sa fiind înaintată Oficiului Național de Rentă Viageră

Agricolă.

Ulterior, a revenit cu

o nouă cerere la 6 octombrie 2009 și i s-a comunicat că i-a fost aprobată cererea

de acordare a rentei viagere pentru anul 2009.

Reclamantul a făcut o

nouă sesizare și, de această dată, i s-a comunicat că nu poate beneficia de renta

viageră față de dobândirea în proprietate a terenurilor din 9 septembrie 2009.

Din toată această corespondență,

instanța de fond a reținut că pârâta nu contestă faptul că reclamantul s-a prezentat

la data de 18 aprilie 2009 la Biroul Județean de Rentă Viageră Agricolă Brașov și

a înregistrat o serie de acte, dar nu rezultă că reclamantului i-a fost acordată

consultanță și nu i-a fost comunicat vreun răspuns.

Cu toate că prin cererea

adresată în 2009 se cereau de către reclamant informații cu privire la prima solicitare,

i s-a comunicat că cererea a fost soluționată favorabil și i s-au indicat actele

din documentația ce trebuia depusă.

Chiar dacă necunoașterea

legii nu poate fi invocată de reclamant, biroul județean avea datoria îndrumării

reclamantului în obținerea dreptului la rentă viageră solicitat într-o formă necorespunzătoare

dispozițiilor legii. Dacă s-ar fi răspuns reclamantului, așa cum s-a întâmplat în

anul 2009, atunci acesta ar fi avut posibilitatea formulării cererii de acordare

însă din anul 2008.

Deși cererea reclamantului

nu a îmbrăcat de la început forma prevăzută de lege, pentru comportamentul autorităților,

reclamantul nu poate fi sancționat pentru lipsa unui răspuns în timp util din partea

biroului județean și nu poate aprecia că prima sa cerere este depusă în 2009.

În privința încetării

dreptului reclamantului la plata rentei viagere, s-a constatat că soluția comunicată

de autorități este corectă întrucât potrivit art. 7 alin. (4) din Legea nr. 247/2005,

Titlul XI, renta viageră încetează la data la care terenurile prevăzute de art.

9 alin. (1) și (2) din aceeași lege, însumate, depășesc 10 ha și prezintă importanță

data la care reclamantul a devenit proprietar (care este data emiterii titlurilor

de proprietate) și nu data la care a luat la cunoștință de existența acestora și,

de aceea, capătul de cerere privind acordarea rentei pe tot anul 2009 a fost respinsă.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs Agenția Domeniilor Statului și a solicitat admiterea recursului,

modificarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii cererii privind acordarea

rentei agricole pentru anul 2008 ca fiind neîntemeiată.

În motivele de recurs

se arată că soluția instanței de fond în ceea ce privește obligarea A.D.S. să acorde

reclamantului C.D.L. renta viageră agricolă aferentă înstrăinării de teren agricol

și pentru anul 2008 a fost dată cu interpretarea greșită a materialului probator

și cu nesocotirea dispozițiilor legale incidente în cauză.

S-a arătat că pentru obținerea

calității de rentier agricol este necesară prezentarea persoanei interesate în vederea

formulării cererii de acordare a rentei, cerere ce este însoțită de documentația

necesară, atât în original cât și în copie.

Reclamantul s-a adresat

Biroului Județean de Rentă Viageră Agricolă Brașov solicitând lămuriri privind posibilitatea

acordării de rentă viageră, dar fără a formula cerere în acest sens și chiar reclamantul

recunoaște că a depus în anul 2008 exclusiv contractul de înstrăinare și actul de

partaj și neînsoțite de o cerere de acordare a rentei viagere.

Aceste înscrisuri au fost

depuse spre analiză și verificare, s-a constatat că petentul este îndreptățit să

beneficieze de rentă și s-a comunicat reclamantului acest aspect.

Însă, reclamantul s-a

adresat cu cerere numai la 22 iunie 2009 și conform art. 4

3

și 4

4

din normele metodologice de aplicare a Titlului XI din Legea nr. 247/2005, poate

beneficia de rentă pentru suprafața de 10 ha teren înstrăinată în 2008, numai începând

cu 1 ianuarie 2009.

Intimatul a formulat întâmpinare

și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Pe parcursul soluționării

recursului, în baza art. 8 alin. (1) din O.U.G. nr. 70/2010 privind unele măsuri

pentru reorganizarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Oficiul Național

de Rentă Viageră din cadrul A.D.S. s-a desființat, iar activitatea acestuia a fost

preluată de APIA, instituție care a fost introdusă în cauză.

S-a dispus de către instanța

de recurs ca APIA să comunice instanței o copie a cererii formulate de reclamant

la 18 aprilie 2008 și înregistrată la Biroul Județean Brașov de Rentă Viageră Agricolă,

dar s-a comunicat faptul că nu există cererea din 18 aprilie 2008 formulată de C.D.L.

și că există o adresă înregistrată din 18 aprilie 2009 prin care Biroul Județean

Brașov a înaintat Oficiului Național de Rentă Viageră Agricolă documentele depuse

de acesta.

recurs

După examinarea motivelor

de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul

declarat pentru următoarele considerente:

Reclamantul s-a adresat

cu o cerere la 18 aprilie 2008 și care a fost înregistrată la Biroul Județean Brașov

de Rentă Viageră Agricolă.

La aceeași dată, din evidențele

înaintate instanței de recurs, rezultă că Biroul Județean Brașov a înaintat documentele

depuse de reclamantul C.D.L. la Oficiul Național de Rentă Viageră Agricolă pentru

a li se comunica un punct de vedere.

S-a solicitat autorităților

publice să înainteze copia cererii depuse de reclamant și înregistrată din 18

aprilie 2008 dar s-a comunicat faptul că nu există la dosar o asemenea cerere. Această

solicitare a instanței de recurs a fost determinată de susținerile autorităților

că cererea nu viza acordarea rentei viagere.

Pentru că nu s-a înaintat

această cerere, nu se poate afirma că aceasta nu viza acordarea rentei viagere.

Oricum, chiar și dacă

s-ar aprecia că prin cererea depusă la 18 aprilie 2009 de către reclamant nu se

solicită acordarea rentei viagere pentru suprafața de 10 ha teren înstrăinată în

anul 2008, nu poate fi sancționat reclamantul pentru faptul că autoritățile statului

(Oficiul Național de Rentă Viageră Agricolă și Biroul Județean de Rentă Viageră

Agricolă Brașov) nu i-au răspuns în termen la cererea sa astfel încât acesta să

poată beneficia de renta viageră pe anul 2008, fiind îndreptățit la aceasta.

Dacă se aprecia că cererea

depusă de reclamant nu îndeplinește condițiile prevăzute de normele metodologice

de aplicare a Titlului XI, Renta viageră, din Legea nr. 247/2005, se impune ca reclamantului

să-i fie comunicat un răspuns, dar nu după 14 luni de la depunerea cererii inițiale.

De altfel, din răspunsul

comunicat la 11 iunie 2009 rezultă că reclamantul urma să mai depună copia buletinului

de identitate sau cărții de identitate, pentru că titlul de proprietate și actul

de înstrăinare au fost depuse inițial.

Prin urmare, soluția instanței

de fond nu a fost pronunțată cu interpretarea greșită a dispozițiilor legale și

a materialului probator administrat în cauză.

În baza art. 312 C. proc.

civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Agenția de Plăți

și Intervenție pentru Agricultură împotriva sentinței nr. 152/F din 23 septembrie

2010 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie

2011.