ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5634/2022

Ședința publică din data de 23 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. x/2020 reclamantul A. a chemat în judecată Agenția de Plați și Intervenție Pentru Agricultura, pentru ca prin hotărârea care se va pronunța sa se constate refuzul de a-i recunoaște calitatea de rentier agricol conform dispozițiilor art. 9 alin. (1) și (2) din Titlul XI al Legii nr. 247/2005 pentru suprafața de 8,82 ha teren agricol extravilanul localității Semlac județul Arad, refuz cuprins in răspunsul negativ nr. 17725/22.06.2020 la petiția acestuia din 26.05.2020.

În motivare se arată că în anul 2008 a fost înregistrat ca rentier agricol la pârâtă cu suprafața de 7,62 ha primind carnetul de rentier agricol nr. x. Arata ca din anul 2008 până în 2018 a beneficiat de rentă viageră agricolă anuală echivalentul sumei de 381 euro pentru 7,62 ha.

Învederează ca în această perioadă în fiecare an a depus cerere și documentația legală iar APIA i-a vizat carnetul și i-a acordat renta cuvenită.

Menționează ca din anul 2019 nu a mai primit renta și la contestația formulată de către reclamant, pârâta i-a răspuns că nu mai beneficiază de acest drept începând cu data de 09.03.2012 pentru că a avut în proprietate cumulat în timp suprafața totală de 11,9266 ha ca urmare a încheierii contractului de schimb autentic nr. x/09.03.2012, prin această operațiune juridică depășind suprafața de 10 ha prevăzută limitativ de lege.

Așadar pârâta, ca autoritate administrativă îi refuză un drept la care este îndreptățit-acela de a beneficia de rentă viageră agricolă prevăzut într-o lege specială - Legea nr. 247/2005.

Arată că această motivație este greșită și derivă dintr-o greșită interpretare a efectelor contractului de schimb.

Prin acest contract de schimb a transmis la S.C. B. S.R.L. teren agricol de 3,1 ha situat în extravilanul com. Semlac de 3,1 ha înscris în CF nr. x și x Semlac în schimbul a 4,3 ha teren agricol situat în extravilanul com. Semlac înscris în CF nr. x Semlac.

Ca urmare, suprafața mea de teren de 7,62 ha a crescut cu 1,2 ha ajungând la total = 8,82 ha în proprietate, respectiv sub 10 ha.

Arată că interpretarea pârâtei a sintagmei "cumulat în timp" este greșită ignorând efectele juridice ale contractului de schimb, diferite de cele ale altor moduri de înstrăinare și dobândire a proprietății.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 400 din 30 decembrie 2020, a respins excepția necompetentei materiale a Curții de Apel Timișoara, a admis acțiunea promovata de reclamantul A. Sorel, în contradictoriu cu parata Agenția de Plați și Intervenție Pentru Agricultura, a constatat refuzul nejustificat al pârâtei de a recunoaște reclamantului calitatea de rentier agricol și pe cale de consecință a obligat pârâta să recunoască calitatea reclamantului de rentier agricol și dreptul acestuia de a încasa renta aferentă.

Totodată, a luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei hotărâri au formulat cerere de recurs pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, în condițiile art. 483 C. proc. civ.

Motivele de recurs:

După prezentarea contextului raportului juridic, reinterând susținerile de la fond, recurenta a indicat ca primă critică prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3 -Motivele de casare din C. proc. civ. "(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...)3. când hotărârea a fost dată cu încălcarea competentei de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii (...)

Arată că, prin prin întâmpinarea formulată a invocat excepția necompetentei materiale de soluționare a cauzei de către Curtea de Apel Timișoara, având in vedere că reclamantul, prin cererea de chemare în judecată, a arătatat faptul că a avut calitatea de rentier agricol, iar urmare cumulării în timp a suprafeței de 11,9266 ha și-a pierdut această calitate. Renta viageră este reglementata prin art. 1-19 ale Titlului XI al Legii 247/2005, privind privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, iar centrele județene ale A.P.I.A. au preluat din anul 2011 acest domeniu de activitate de la Oficiul Național de Rentă Viageră Agricolă aflat in subordinea Agenției Domeniilor Statului prevăzuta in Titlul XI precitat.

Prin sentința civilă nr. 400/30.12.2020, instanța de fond respinge excepția invocată motivat de faptul că "dacă obiectul actului administrativ nu este un impozit, taxă, contribuție șau datorie vamală, competenta se stabilește după poziția orșanului emitent, fiind irelevant cuantumul despăgubirilor solicitate prin acțiune".

Apreciază recurenta că în prezenta cauză are incidență criteriul valoric, respectiv valoarea rentei viagere care i s-ar cuveni intimatului reclamant fiind de aproximativ 3.500 RON (7,62 ha x 100 euro/ha = 762 euro).

În concluzie, susține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre care a fost dată cu încălcarea competentei de ordine publică a aitei instanțe, motiv pentru care, în temeiul art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 solicităm trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Arad.

Un al doilea motiv de recurs este reprezentat de prevederile art. 488 alin. (1) net. 8 - Motivele de casare din C. proc. civ.

"(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.(...)

Recurenta consideră că sentința civilă nr. 400/2020 a fost pronunțată de instanța de fond cu "încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material" - respectiv prevederile art. 9 din Legea nr. 247/2005, fiind criticabilă din aceste puncte de vedere.

Astfel, recurenta a menționat că reclamantul A. Sorel a dobândit calitatea de rentier începând cu data de 12.06.2008. La acea dată, reclamantul a dovedit că deținea o suprafață totală de 7,62 ha teren arabil. Anexat cererii de acordare a rentei viagere, reclamantul a completat Anexa 4 - "Declarație" prin care s-a obligat să notifice în cel mai scurt timp posibil orice modificare cu privire la terenurile deținute.

Prin adresa înregistrată la APIA sub nr. x/27.05.2020, printre altele, reclamantul a adus cunoștință instituției recurete faptul că a dobândit în plus suprafața de 1,2 ha, potrivit Contractului de schimb nr. x/09.03.2012.

Urmare acestei adrese, instituția pârâtă 1-a informat pe reclamant prin adresa nr. x/22.06.2020 că a pierdut calitatea de rentier agricol.

Astfel, cunoscând consecințele falsului în declarații - art. 292 C. pen., beneficiarul anual a declarat în scris pe proprie răspundere că nu au survenit modificări asupra situației terenului/terenurilor detinute/arendate/înstrăinate vizând carnetul de rentier agricol pentru anii 2008-2018, deși se afla încă din anul 2012 în posesia unui contract de schimb autentificat sub nr. x/09.03.2012, prin care patrimoniul acestuia s-a mărit cu 1,2 ha, iar la APIA nu a anunțat despre această modificare de suprafețe, deși potrivit "Declarației" asumate în momentul dobândirii calității de rentier agricol (12.06.2008) s-a angajat că va notifica în cel mai scurt timp posibil orice modificare cu privire la terenurile deținute.

Mai mult decât atât, ținând cont de istoricul suprafețelor deținute în proprietate de reclamant, cumulate în timp, reiese faptul că prin patrimoniul acestuia au circulat terenuri agricole situate în extravilan cu o suprafață totală de 11.9266 ha (5,0716 ha conform certificatului de moștenitor nr. 38 + 0,5 ha conform titlului de proprietate nr. x/02.12.1992 + 2,055 ha conform titlului de proprietate nr. x/02.12.1992 + 4,3 ha conform contractului de schimb nr. x/09.03.2012), încălcând astfel condiția impusă de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 247/2005.

Chiar dacă în acest moment reclamantul nu mai deține decât suprafața de 8,82 ha teren extravilan, la data de 09.03.2012. când s-a realizat schimbul, a fost depășită suprafața permisă de lege pentru a mai putea beneficia de renta viageră agricolă, potrivit prevederilor legale menționate anterior.

Față de acestea recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, așa cum a fost acesta formulat.

1.4. Apărările formulate în recurs

Intimatul intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare prin care a solicitatat respingerea recursului ca nefondat.

1.5. Procedura de soluționare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 21 aprilie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 23 noiembrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la prevederile legale incidente dar și față de contextul factual al cauzei, Înalta Curte reține că este nefondat recursul de față, astfel că urmează a fi respins, în temeiul art. 496 C. proc. civ., pentru considerentele ce succed:

Astfel, mai întâi, trebuie spus că toate susținerile din recursul pârâtei prin care se tinde la o reapreciere a probelor administrate, în vederea stabilirii unei situații de fapt diferite de cea stabilită în fața instanței de fond nu pot face obiect de analiză în recurs, întrucât toate acestea țin de stabilirea situației de fapt supusă judecății, și nu de aplicarea legii, observându-se în acest sens că printr-o reapreciere a probatoriului în sensul dorit de recurentă s-ar ajunge să se schimbe situația de fapt stabilită de instanța de fond, ceea ce nu este permis în recurs.

În acest sens se reține că, așa cum reiese din art. 483, art. 488 C. proc. civ., scopul recursului este acela de a supune instanței de recurs doar examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, ceea ce presupune realizarea doar a unui control de legalitate cu privire la hotărârea atacată, fără a se putea reaprecia starea de fapt stabilită de instanța de fond, și, în mod implicit, fără a se putea reanaliza probele întrucât reanalizarea probelor implică reanalizarea situației de fapt.

Totodată, este de observat că, în motivarea recursului, recurenta-pârâtă nu invocă critici de nelegalitate care să vizeze hotărârea atacată, aceasta făcând doar o prezentare a unor texte de lege și acte normative, aspecte probatorii exprimându-și nemulțumirea față de soluția dată de instanța de fond, fără a arăta care sunt argumentele juridice pentru care apreciază că instanța a pronunțat o soluție care este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, adică nu a criticat soluția instanței de apel sub aspectul considerentelor prezentate în cuprinsul sentinței și care au condus la soluția contestată.

Verificând sentința recurată, prin prisma criticilor de nelegalitate formulate de recurentă, vizând modalitatea de soluționare a cererii adresate pârâtei, Înalta Curte reține următoarele:

Primul motiv de casare, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., presupune nereguli procedurale în ceea ce privește încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii.

Obiectul cererii de chemare în judecată, îl reprezintă refuzul exprimat de către autoritatea publica centrală pârâtă, respectiv Agenția de Plați și Intervenție Pentru Agricultura de a-i recunoaște reclamantului calitatea de rentier agricol și dreptul acestuia de încasare a rentei.

Excepția de necompetență materială a fost respinsă de prima instanță cu motivarea că, competența Curții de Apel Timișoara este stabilită în raport de calitatea pârâtului de organ al administrației publice centrale.

Așadar, așa cum corect a precizat și instanța de efond nu este vorba despre un litigiu prin care reclamantul ar contesta acte administrative prin care au fost stabilite taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora pentru a se aplica criteriul valoric in stabilirea competentei.

Înalta Curte constată că soluția primei instanțe asupra excepției necompetenței materiale este întemeiată, având în vedere dispozițiile art. 10 din legea nr. 554/2004, "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel", prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată.

Prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează încălcarea legii de drept substanțial (material), încălcare ce poate îmbrăcă mai multe aspecte: aplicarea unui text de lege străin situației de fapt; extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia, textului de lege corespunzător situației de fapt i s-a dat o interpretare greșită; violarea unor principii generale de drept.

Este de necontestat că începând cu anul 2019 reclamantul nu a mai primit renta, context în care s-a adresat pârât cu o cerere în acest sens.

Din actele și lucrările dosarului reiese că, recurenta -pârâtă i-a răspuns reclamantului prin adresa nr. x/22.06.2020 că nu mai beneficiază de acest drept începând cu data de 09.03.2012 pentru că a avut în proprietate cumulat în timp suprafața totală de 11,9266 ha ca urmare a încheierii contractului de schimb autentic nr. x/09.03.2012, prin această operațiune juridică depășind suprafața de 10 ha prevăzută limitativ de lege.

În cuprinsul adresei amintite anterior prin care s-a constatat că reclamantul nu mai are calitatea de rentier agricol s-a reținut că, ținând cont de istoricul suprafețelor deținute în proprietate de reclamant, cumulate în timp, reiese faptul că prin patrimoniul acestuia au circulat terenuri agricole situate în extravilan cu o suprafață totală de 11,9266 ha (5,0716 ha conform certificatului de moștenitor nr. 38 + 0,5 ha conform titlului de proprietate nr. x/02.12.1992 + 2,055 ha conform titlului de proprietate nr. x/02.12.1992 + 4,3 ha conform contractului de schimb nr. x/09.03.2012), încălcând astfel condiția impusă de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 247/2005.

Or, potrivit înscrisurilor depuse la dosarul de rentă viageră agricolă, ținând cont de istoricul suprafețelor deținute în proprietate de reclamantl reiese că prin patrimoniul acestuia au circulat terenuri agricole situate în extravilan cu o suprafață totală de 11,9266 ha (5,0716 ha conform certificatului de moștenitor nr. 38 + 0,5 ha conform titlului de proprietate nr. x/02.12.1992 + 2,055 ha conform titlului de proprietate nr. x/02.12.1992 + 4,3 ha conform contractului de schimb nr. x/09.03.2012), încălcând astfel condiția impusă de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 247/2005.

Însă, prin contractul de schimb perfectat de intimatul- reclamant reiese că acesta a transmis către S.C. B. S.R.L. teren agricol in suprafața de 3,1 ha situat în extravilanul com. Semlac, înscris în CF nr. x și x Semlac în schimbul a 4,3 ha teren agricol situat în extravilanul com. Semlac înscris în CF nr. x Semlac, astfel că nu se poate susține că reclamantul nu a dobândit prin schimbul menționat în plus suprafața de 4,3 ha deoarece concomitent a cedat 3,1 ha și doar diferența a cumulat-o cu ceea ce avea înainte de perfectarea contractului de schimb in discuție.

Condițiile impuse de lege, reținute și de instanța de fond, pentru ca o persoană să beneficieze de rentă viageră agricolă sunt prevăzute de art. 2 și art. 9-12 al Titlului XI din Legea nr. 247/2005.

Potrivit art. 2 din Legea nr. 247/2005, "renta viageră agricolă reprezintă suma de bani plătită rentierului agricol care înstrăinează sau arendează terenurile agricole extravilane aflate în proprietatea sa ori încheie acord cu investitorul, cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (1

3

) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, având siguranța unei surse viagere de venituri garantate de stat."

Conform prevederilor art. 9 din Legea nr. 247/2005, "(1) Rentierul agricol este persoana fizică în vârstă de peste 62 de ani care, de la data intrării în vigoare a prezentului titlu, nu are și nu va deține în proprietate, cumulate în timp, mai mult de 10 ha de teren agricol extravilan, pe care le înstrăinează prin acte între vii sau le arendează, total ori parțial, primind de la Oficiul Național de Rentă Viageră Agricolă carnetul de rentier agricol. (2) Rentier agricol este și persoana fizică în vârstă de peste 62 de ani căreia i s-a validat cererea de reconstituire a dreptului de proprietate potrivit legilor fondului funciar și optează pentru despăgubirile plătite de către investitor, încheind cu acesta un acord, cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (1

3

) din Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare, după intrarea în vigoare a prezentului titlu."

De asemenea, potrivit art. 4 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului XI "Renta viageră agricolă" din Legea nr. 247/2005, "Beneficiază de rentă viageră agricolă persoana fizică care are vârsta de peste 62 de ani și care deține în proprietate până la 10 ha teren cu destinație agricolă situat în extravilan, care înstrăinează prin acte între vii sau arendează terenurile cu destinație agricolă ori încheie acord cu investitorul, cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (1

3

) din Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare, după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare."

În raport de cele reținute anterior, în mod corect s-a apreciat de către instanța de fond că potrivit legislației învigoare, reclamantul îndeplinește condiția legală pentru a beneficia de renta viageră agricolă, deoarece acesta nu a deținut cumulat 11 ha de teren agricol, cum în mod greșit susține recurenta-pârâta, atâta timp cât prin schimb, nu au fost cumulate cele 4,3 ha primite in schimb ci doar diferența intre acestea si suprafața de 3,1 ha pe care a transferat-o cu prilejul schimbului efectuat, nedepășind limita de 10 ha teren agricol extravilan, condiție impusă de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 247/2005.

În raport de cele punctate anterior, în urma propriului demers de verificare a modului în care a fost aplicat cadrul normativ la datele factuale, concrete, ale cauzei, instanța constată că hotărârea atacată este legală și temeinică, prima instanță făcând o interpretare și aplicare corectă a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 247/2005.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Cum în raport de motivele invocate de către ambii recurenți nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3 și pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte în baza dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. va respinge recursul promovat de ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură împotriva sentinței civile nr. 400 din 30 decembrie 2020 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 noiembrie 2022.