Decizia nr. 2120/2018 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — cale de atac împotriva sentinței nr. 280/2015 a Curții de Apel Timișoara

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal la data de 21.04.2015, reclamanta A. a contestat adresele nr. x și nr. x/02.02.2015, prin care pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a refuzat acordarea rentei viagere conform titlului IX din Legea nr. 247/2005, solicitând instanței să dispună desființarea acestora și pe cale de consecință admiterea cererii administrative formulate la data de 07.01.2015, respectiv obligarea pârâtei de a o înscrie în evidențele sale, în calitate de rentier agricol activ, precum și la plata rentei viagere ce i se cuvine.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 280 din data de 26 octombrie 2015 Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea reclamantei A. în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură, a obligat pârâta să o înscrie pe reclamantă în evidențele sale, în calitate de rentier agricol activ, cu plata rentei viagere ce i se cuvine începând cu data de 05.02.2014, a respins în rest acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 1550 RON cheltuieli de judecată către reclamantă - 1500 RON onorariu parțial avocat și 50 RON taxă de timbru. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că interpretarea dată de parată textelor de lege în discuție este una restrictivă, care nu-și găsește fundament in rațiunile avute in vedere de legiuitor la edictarea condițiilor de acordare a dreptului de renta viagera beneficiarului "care înstrăinează prin acte între vii sau arendează terenurile cu destinație agricolă ori încheie acord cu investitorul, cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (13) din Legea nr. 1/2000", acesta având siguranța unei surse viagere de venituri garantate de stat, după cum arata însăși parata prin adresa nr. x/2015. Astfel, legea a instituit doua categorii de rentieri, in ambele cazuri cu respectarea condițiilor prevăzute de lege privind înstrăinarea sau arendarea terenurilor - respectiv, cei care au împlinit vârsta de 62 de ani, in cazul cărora legiuitorul a prezumat incapacitatea de a mai munci, și a celor care nu au împlinit acesta vârsta dar își dovedesc incapacitatea de a munci cu decizie de la comisia de expertiza medicală de specialitate, având gradul 1 sau 2 de invaliditate, in cazul cărora s-a prevăzut ca sunt pensionați pe caz de boală. S-a mai arătat că, indiferent de considerentele care au stat la baza pensionarii pentru limita de vârsta, și câtă vreme legea nu condiționează acordarea rentei viagere de cuantumul altor venituri pe care le obține beneficiarul, într-o astfel de situație se impune valorificat argumentul de analogie ubi eadem est ratio, eadem lex esse debet, semnificând ca unde exista aceleași rațiuni, trebuie aplicata aceeași lege și aceeași soluție. De altfel, parata a recunoscut inițial ca se confruntă cu o lacună legislativă, fapt ce rezultă din adresa nr. x/2015, coroborat cu împrejurarea că, potrivit O.U.G. nr. 70/2010, activitatea Oficiului National de Renta Viagera Agricola a fost preluata de APIA prin Direcția Ajutoare Specifice Comunitare și de Stat, acest organ de gestionare a acestei scheme de plata "întâmpinând cazuri neprevăzute de normele metodologice de aplicare a Legii nr. 247/2005, Titlul IX". A mai reținut prima instanță, că cele doua adrese contestate prin acțiune, deși nu reprezintă acte administrative tipice producătoare de efecte juridice conform Legii nr. 554/2004, susceptibile de a fi anulate - concretizează un refuz nejustificat al autorității pârâte de a soluționa cererea administrativă a reclamantei din data de 07.01.2015, privind reluarea acordării dreptului său de rentă viageră, refuz nejustificat dat cu exces de putere, prin incalcarea unui drept legitim al reclamantei, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) și n din Legea nr. 554/2004, și care constituie un act administrativ asimilat, potrivit art. 2 alin. (2) din aceeași lege.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii, iar pe fond, în rejudecare, respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată. În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a arătat, în esență, următoarele: - prin sentința recurată instanța de fond în mod nelegal a admis în parte acțiunea intimatei -reclamante și a obligat APIA să o înscrie în evidențele sale, în calitate de rentier agricol activ, cu plata rentei viagere ce i se cuvine începând cu data de 05.02.2014, întrucât aceasta a fost înregistrată în sistemul de rentă viageră la data de 25.11.2008, deci înainte de data de 31.12.2009, data limită conform art. 19 introdus conform art. 19 introdus prin O.U.G. nr. 17/2010 pentru completarea titlului XI " Renta viageră agricolă" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente. După această dată s-a încheiat perioada până la care cei care îndeplineau condițiile legale se puteau înscrie în sistemul de rentă viageră. - instanța de fond a omis analizarea criteriilor legale incidente, concepând motivarea complet eronată a sentinței recurate, încălcând astfel prevederile art. 4 alin. (1) și (1 1 ) din OMADR nr. 1272/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor titlului XI " Renta viageră agricolă" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, unde sunt prevăzute condițiile de acordare a rentei viagere agricole. - cu privire la obligarea instituției la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1550 RON, se solicită respingerea acestei cereri sau cel puțin cenzurarea ei, întrucât în conformitate cu dispozițiile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., instanța este îndreptățită să aprecieze în ce măsură onorariul părții reclamante trebuie suportat de partea căzută în pretenții, față de mărimea pretențiilor și complexitatea cauzei.

Apărările intimatului Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că: - recurenta nu face altceva decât să prezinte starea de fapt și de drept, care nu a fost de altfel contestată. Ceea ce nu convine recurentei este interpretarea acestei situații de fapt și aplicarea dispozițiilor legale cu privire la această stare. - susținerea recurentei cum că intimata-reclamantă și-a schimbat din proprie inițiativă calitatea juridică (din pensionar pe caz de boală în pensionar pentru limită de vârstă), dar neîndeplinind condiția necesară generală de a avea 62 de ani împliniți, este cel puțin ilară întrucât reclamanta nu și-a schimbat din proprie inițiativă situația juridică ci a ajuns la limita de vârstă fiind obligată să iasă la pensie conform legii.

Procedura de filtrare a recursului Raportul asupra admisibilității recursului, întocmit în cauză potrivit art. 493 alin. (2)-(3) C. proc. civ., a fost comunicat părților în baza încheierii din data de 05.10.2017, conform alin. (4) al aceluiași articol. Prin încheierea din 01.02.2018, completul de filtru a admis recursul în principiu și a fixat termen pentru judecarea acestuia în ședință publică, în condiții de contradictorialitate, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoare: Intimata-reclamantă a investit instanța de contencios administrativ și fiscal, pe calea prevăzută de art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, cu o acțiune îndreptată împotriva adreselor nr. x și nr. x/02.02.2015, prin care pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a refuzat acordarea rentei viagere conform titlului IX din Legea nr. 247/2005, solicitând instanței să dispună desființarea acestora și pe cale de consecință admiterea cererii administrative formulate la data de 07.01.2015, respectiv obligarea pârâtei de a o înscrie în evidențele sale, în calitate de rentier agricol activ, precum și la plata rentei viagere ce i se cuvine. Prima instanță, pentru motivele arătate pe scurt la punctul 2, a admis în parte acțiunea reclamantei A., a obligat pârâta să o înscrie în evidențele sale, în calitate de rentier agricol activ, cu plata rentei viagere ce i se cuvine începând cu data de 05.02.2014, a respins în rest acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 1550 RON cheltuieli de judecată către reclamantă - 1500 RON onorariu parțial avocat și 50 RON taxă de timbru. Pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară. Astfel, intimata-reclamantă a fost pensionată pe caz de boală, conform Deciziei nr. 216646 din 15.04.2003, privind acordarea pensiei de invaliditate emisă de Casa Județeană de Pensii Timiș. La data de 25.11.2008, cu respectarea termenului limitativ prevăzut de lege, intimata-reclamantă a fost înregistrată în sistemul de rentă viageră, situându-se în ipoteza prevăzută de dispozitiile art. 4 alin. (1 1 ) din OMADR nr. 1272/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor titlului XI "Renta viageră agricolă" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente. Prin Decizia medicală asupra capacității de muncă nr. 412 din 18.02.2011 s-a confirmat că intimata-reclamantă are capacitatea de muncă pierdută în totalitate, fiind încadrată în gradul II de invaliditate, cu mențiunea "nerevizuibil conform Legii nr. 263, art. 79/b", având la momentul emiterii acestei decizii vârsta de 59 de ani. La câteva luni, conform Deciziei nr. 216646 din 25.07.2011 emisă de Casa Județeană de Pensii Timiș, reclamanta a fost pensionată pentru limită de vârstă începând cu data de 01.03.2011. Prin adresa nr. x/2012 recurenta- pârâtă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură îi comunică faptul că începând cu aceeași dată de 01.03.2011, a obținerii drepturilor pentru limita de vârsta "se suspendă calitatea de rentier agricol până la împlinirea vârstei de 62 de ani". La împlinirea acestei vârste, intimata -reclamantă solicită reluarea plății rentei viagere întrucât îndeplinește condițiile legale, însă recurenta-pârâtă refuză acordarea acestui drept prin adresele nr. x și nr. 549/02.02.2015. Potrivit dispozițiilor art. 9 din Titlul XI " Renta viageră agricolă" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente: (1) Rentierul agricol este persoana fizică în vârstă de peste 62 de ani care, de la data intrării în vigoare a prezentului titlu, nu are și nu va deține în proprietate, cumulate în timp, mai mult de 10 ha de teren agricol extravilan, pe care le înstrăinează prin acte între vii sau le arendează, total ori parțial, primind de la Oficiul Național de Rentă Viageră Agricolă carnetul de rentier agricol. (2) Rentier agricol este și persoana fizică în vârstă de peste 62 de ani căreia i s-a validat cererea de reconstituire a dreptului de proprietate potrivit legilor fondului funciar și optează pentru despăgubirile plătite de către investitor, încheind cu acesta un acord, cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (13) din Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare, după intrarea în vigoare a prezentului titlu. (3) Rentier agricol este și persoana pensionată pe caz de boală, gradele I și II, care, chiar dacă nu a împlinit vârsta de 62 de ani, își dovedește incapacitatea de a munci cu decizie de la comisia de expertiză medicală, pe care o va prezenta în fiecare an la vizarea carnetului de rentier, cu excepția celei ce aparține categoriei persoanelor care nu mai sunt supuse examenului anual, iar în decizie se consemnează "nerevizuibil", și care înstrăinează prin acte între vii, arendează terenuri agricole extravilane aflate în proprietate sau încheie acord cu investitorul, cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (13) din Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) și (1 1 ) din OMADR nr. 1272/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor titlului XI " Renta viageră agricolă" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente: (1) Beneficiază de rentă viageră agricolă persoana fizică care are vârsta de peste 62 de ani și care deține în proprietate până la 10 ha teren cu destinație agricolă situat în extravilan, care înstrăinează prin acte între vii sau arendează terenurile cu destinație agricolă ori încheie acord cu investitorul, cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (13) din Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare, după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare. (1 1 ) Beneficiază de rentă viageră agricolă și persoana pensionată pe caz de boală, gradele I și II, care, chiar dacă nu a împlinit vârsta de 62 de ani, își dovedește incapacitatea de a munci cu decizie de la comisia de expertiză medicală, pe care o va prezenta în fiecare an la vizarea carnetului de rentier, cu excepția celei ce aparține categoriei persoanelor care nu mai sunt supuse examenului anual, iar în decizie se consemnează "nerevizuibil", și care înstrăinează prin acte între vii, arendează terenuri agricole extravilane aflate în proprietate sau încheie acord cu investitorul, cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (13) din Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare, după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare. Din dispozițiile legale menționate mai sus, rezultă că au fost instituite doua categorii de rentieri, cei care au împlinit vârsta de 62 de ani, în cazul cărora legiuitorul a prezumat incapacitatea de a mai munci și cei care nu au împlinit această vârsta dar își dovedesc incapacitatea de a munci cu decizie de la comisia de expertiză medicală de specialitate, având gradul 1 sau 2 de invaliditate, în cazul cărora s-a prevăzut că sunt pensionați pe caz de boală. Problema de drept care se pune în cauză este dacă în cazul unei persoane beneficiară a rentei viagere pentru cauză de invaliditate, căreia i-a fost suspendat acest beneficiu ca urmare a pensionării pentru limită de vârstă, i se poate relua plata rentei viagere la împlinirea vârstei de 62 de ani. Or, potrivit legii, renta viageră agricolă a fost instituită în scopul concentrării suprafețelor agricole în exploatații eficiente impuse de necesitatea modernizării agriculturii României și compatibilizării acesteia cu agricultura din țările membre ale Uniunii Europene, iar obiectul acesteia îl constituie terenurile cu destinație agricolă situate în extravilan, astfel cum sunt definite la art. 2 lit. a) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Concentrarea suprafețelor agricole se realiza fie prin vânzarea acestor terenuri, fie prin arendarea lor continuă. Articolul 7 din Titlul XI " Renta viageră agricolă" al Legii nr. 247/2005, prevede că renta viageră agricolă este personală, netransmisibilă și încetează la data decesului rentierului agricol. Așa fiind, în condițiile în care intimata-reclamantă îndeplinește toate cerințele legale, respectiv a depus cererea în termenul prevăzut de legiuitor, are vârsta prevăzută de lege și a vândut terenul pentru care i-a fost stabilită renta viageră, refuzul de acordare a acestui drept apare ca nejustificat. Este adevărat, așa cum au arătat și instituțiile pârâte, că la acel moment exista un vid legislativ pentru perioada cuprinsă între pensionarea pentru limită de vârstă și momentul împlinirii vârstei de 62 de ani, însă intimata-reclamantă nu solicită acordarea rentei viagere pentru această perioadă ci reluarea acordării acestui drept la împlinirea vârstei de 62 de ani. Că asta a fost intenția legiuitorului, fără a se vorbi de o aplicare retroactivă a legii, rezultă și din faptul că prin Legea nr. 89/2017 a fost introdus alin. (4) la art. 9 potrivit căruia: Rentier agricol este și persoana aflată în situația prevăzută la alin. (3) și a cărei pensie de invaliditate devine pensie pentru limită de vârstă, indiferent de vârsta de pensionare. Nu poate fi reținută în cauză sentința pronunțată în dosarul nr. x/2014 al Curții de Apel Târgu-Mureș, invocată de recurentă, întrucât, pe de o parte situația de fapt este diferită fiind acordată renta viageră pentru perioada cuprinsă între momentul pensiei pentru limită de vârstă și momentul împlinirii celor 62 de ani, iar pe de altă parte nu se poate susține că soluția a fost confirmată de Înalta Curte de Casație și Justiție deoarece recursul a fost respins ca tardiv. Nefondată este și critica privind acordarea cheltuielilor de judecată întrucât față de dispozițiile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., instanța poate să reducă cuantumul cheltuielilor de judecată, nefiind o dispoziție imperativă. Însă, mai mult decât atât, cheltuielile acordate de prima instanță sunt într-un cuantum rezonabil, proporțional cu complexitatea cauzei.

Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia Pentru aceste considerente și în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură împotriva sentinței nr. 280 din 26 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.