ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2679/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 28.12.2016 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură, solicitând obligarea acesteia la respectarea Legii nr. 16/1994 și la considerarea perioadei 30.11.2015-24.05.2016 ca reprezentând continuare la arendare și, în consecință, să vizeze plata rentei viagere pe anul 2015 pentru suprafața de 0,537 ha.

Prin sentința civilă nr. 3847 din 31.03.2017, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, s-a admis excepția de necompetență materială și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Ulterior, prin sentința civilă nr. 3946 din 21.06.2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția de necompetență materială și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 3838 din 20 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție Pentru Agricultură, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 3838 din 20 octombrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., prin care arată că în speță contractul de arendare nr. x din 12.04.2011 a fost încheiat pe o perioadă de 5 ani, conform art. 5, astfel că a expirat la data de 12.04.2016, astfel că terenul a fost închiriat în 2015.

Mai arată că în anul 2015 terenul a fost lucrat de arendașul B..

Intimata-pârâtă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a formulat întâmpinare, prin care invocă excepția nulității cererii de recurs ca nemotivată, pe motiv că cererea de recurs nu conține motive de nelegalitate și nici nu sunt indicate prevederile legale pretins încălcate de către prima instanță.

Pe fond, solicită respingerea recursului, ca neîntemeiat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând cu prioritate excepția nulității cererii de recurs formulate de către reclamantul A., invocată de către intimata-pârâtă prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.:

"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Înalta Curte constată că prezenta cerere de recurs nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., întrucât dezvoltarea motivelor de recurs nu se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și nici nu permit încadrarea acestora în vreunul dintre aceste motive, reprezentând doar înșiruirea unor aspecte de fapt ale cauzei și nemulțumirea recurentului-reclamant în ceea ce privește soluționarea dosarului de fond.

De altfel, recurentul-reclamant nu a indicat nici prevederile legale pe care le consideră a fi fost încălcate de către prima instanță.

Or, această nergularitate a cererii de recurs este sancționată cu nulitatea.

În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind verificarea aspectelor de nelegalitate a hotărârii recurate, indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Cu alte cuvinte, recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Deoarece recurentul-reclamant nu s-a conformat exigențelor cerute de lege și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în temeiul art. 496 coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 3838 din 20 octombrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 3838 din 20 octombrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 iunie 2020.