ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 185/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. 22120/3/2010 din 04 mai 2010, reclamantul G.B. a chemat în judecată pe pârâtul Oficiul Național de Rentă Viageră Agricolă solicitând anularea actelor administrative individuale emise de Oficiul National de Rentă Viageră Agricolă comunicate reclamantului cu nr. 45390/ A din 12 noiembrie 2009, și nr. 46744/ A din 23 decembrie 2009, precum și obligarea acestui organ sa-i recunoască dreptul pretins și ca urmare, să-i elibereze un alt înscris, prin care să i se acorde renta viagera solicitată. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a deținut în proprietate și a vândut suprafața agricolă de 1,3571 ha (1 ha si 3571 m.p.).

A mai solicitat reclamanta acordarea rentei viagere agricole, pentru că a considerat că față de prevederile legale existente, la data formulării cererii sale, beneficiază de acest drept, chiar dacă la data vânzării terenului nu împlinise vârsta de 62 ani. Prin încheierea din 09 martie 2011, Tribunalul București a luat act de precizarea reclamantei privind chemarea în judecată a pârâtei Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură, în locul pârâtei Oficiul Național de Rentă Viageră Agricolă. La data de 30 martie 2011, pârâta Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură a, depus întâmpinare precum și cerere de chemare în garanție a Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură - Centrul Municipiului București.

În cuprinsul întâmpinării, pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive întrucât agenția nu are personalitate juridică, ci centrele județene. Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, întrucât din dispozițiile art. 9 din Legea nr. 247/2005, Titlul XI și art. 4 din Ordinul nr. 1272/2005, rezultă că pentru a beneficia de rentă agricolă solicitantul trebuie să aibă vârsta de 62 ani, calculată de la data perfectării contractului de vânzare a terenului agricol. În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, pârâta a arătat că potrivit dispozițiilor OUG nr. 70/2010 și Legii nr. 247/2005, instituția care are atribuții legate de renta viageră solicitată de reclamantă este A.P.I.A.

- Centrul Municipiului București, astfel că a solicitat obligarea chematului în garanție la plata către pârât a despăgubirilor ce vor fi egale cu suma pentru care ar cădea în pretenții și a cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 2010 din 18 mai 2011, Tribunalul București și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 01 iulie 2011. Prin sentința nr. 6028 din 19 octombrie 2011, Curtea de Apel București a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și a respins acțiunea formulată de reclamanta G.B. prin mandatar B.C.

și cererea de chemare în garanție, ca nefondate. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut în esență următoarele. Printr-o cerere înregistrată la Oficiul Național de Rentă Viageră sub nr. 45390 din 30 octombrie 2009, reclamanta G.B. a solicitat acordarea rentei viagere agricole în conformitate cu dispozițiile Titlului XI din Legea nr. 247/2005 având în vedere că a înstrăinat o suprafață agricolă de 1,3571. Prin adresa din 12 noiembrie 2009, Oficiul Național de Rentă Viageră Agricolă i-a comunicat reclamantei, că nu poate beneficia de renta viageră agricolă întrucât la data înstrăinării terenului prin sentința civilă nr. 3497 din 22 septembrie 2008, nu împlinise vârsta de 62 de ani.

Împotriva acestui răspuns, reclamanta a formulat plângere prealabilă la care a primit răspunsul nr. 46744/ A din 23 decembrie 2009, emis tot de Oficiul Național de Rentă Viageră Agricolă, în care se reiau motivele pentru care nu poate beneficia de rentă viageră agricolă, din primul răspuns. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtă, Curtea a reținut că potrivit art. 8 alin. (1) din O.U.G. nr. 70/2010, după desființare Oficiului Național de Rentă Viageră (autoritatea - care a emis actele contestate), activitatea acestuia a fost preluată de pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. Cu privire la fondul cauzei, Curtea a apreciat că refuzul pârâtei de a acorda renta viageră agricolă prevăzută de Titlul XI din Legea nr. 247/2005, în favoarea reclamantei, este justificat.

Condițiile impuse de lege pentru ca o persoană să beneficieze de rentă viageră agricolă, sunt prevăzute de art. 2 și art. 9-12 al Titlului XI din Legea nr. 247/2005. În opinia Curții din cuprinsul art. 9 alin. (1) din actul normativ menționat rezultă că una dintre condițiile impuse de lege pentru ca o persoană să beneficieze de rentă viageră agricolă este aceea ca la data înstrăinării terenului să fi împlinit vârsta de 62 de ani, textul prevăzând expres că rentierul agricol este persoana în vârstă de peste 62 de ani care înstrăinează terenul agricol. S-a mai reținut că de altfel, legea reglementează și situația persoanei care nu a împlinit 62 de ani, în art. 9 alin. (3), prevăzând că aceasta poate beneficia de rentă viageră agricolă doar dacă are incapacitate de a munci.

A mai apreciat Curtea că această condiție ca rentierul să aibă împlinită vârsta de 62 de ani la data înstrăinării rezultă și din dispozițiile art. 12 alin. (1), care reglementează situația soților care înstrăinează terenuri agricole, dintre care doar unul are vârsta de 62 de ani. În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, având în vedere soluția dată acțiunii principale și caracterul subsecvent al cererii de chemare în garanție, instanța a respins-o ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs G.B., susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente: Instanța de fond a interpretat greșit textul de lege care guvernează raporturile juridice în speță, respectiv art. 9 alin. (1) din Titlul XI al Legii nr. 247/2005, reținând că pentru a deveni rentier agricol, persoana fizică trebuie să aibă vârsta de 62 de ani împliniți la data înstrăinării terenului agricol extravilan aflat în proprietatea sa. Or, din analiza textului de lege rezultă că împlinirea vârstei de 62 de ani nu este legată de data înstrăinării terenului, ci de data nașterii dreptului la rentă viageră agricolă. Criticile formulate de recurent se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, instanța de control judiciar constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente: Condițiile impuse de lege, reținute și de instanța de fond, pentru ca o persoană să beneficieze de rentă viageră agricolă sunt prevăzute de art. 2 și art. 9-12 al Titlului XI din Legea nr. 247/2005, astfel: - art. 2 - "renta viageră agricolă reprezintă suma de bani plătită rentierului agricol care înstrăinează sau arendează terenurile agricole extravilane aflate în proprietatea sa ori încheie un acord cu investitorul, cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, având siguranța unei surse viagere de venituri garantate de stat." - Art. 9 - (1) „Rentierul agricol este persoana fizică în vârstă de peste 62 de ani care, de la data intrării în vigoare a prezentului titlu, nu are și nu va deține în proprietate, cumulate în timp, mai mult de 10 ha de teren agricol extravilan, pe care le înstrăinează prin acte între vii sau le arendează, total ori parțial,

primind de la Oficiul Național de Rentă Viageră Agricolă carnetul de rentier agricol." (2) „Rentier agricol este și persoana fizică în vârstă de peste 62 de ani căreia i s-a validat cererea de reconstituire a dreptului de proprietate potrivit legilor fondului funciar și optează pentru despăgubirile plătite de către investitor, încheind cu acesta un acord, cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (13) din Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare, după intrarea în vigoare a prezentului titlu." (3) „Rentier agricol este și persoana pensionată pe caz de boală, gradele I și II, care.

chiar dacă nu a împlinit vârsta de 62 de ani, își dovedește incapacitatea de a munci cu decizie de la comisia de expertiză medicală, pe care o va prezenta în flecare an la vizarea carnetului de rentier, cu excepția celei ce aparține categoriei persoanelor care nu mai sunt supuse examenului anual, iar în decizie se consemnează "nerevizuibil". și care înstrăinează prin acte între vii, arendează terenuri agricole extravilane aflate în proprietate sau încheie acord cu investitorul cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare.” Art. 11 - (1) „Dovada înstrăinării se face prin actul de înstrăinare, încheiat în formă autentică, iar dovada arendării se face prin contractul de arendă întocmit cu respectarea Legii arendării nr. 16/1994, cu modificările și completările ulterioare.” - (2) „Dovada încheierii acordului se face prin prezentarea actului încheiat în formă scrisă, conform prevederilor art. 4 alin. (15) din Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare." Art. 12 - (1) „Proprietarii căsătoriți pot deveni rentieri agricoli și prin înstrăinarea și arendarea terenurilor agricole care sunt bunuri comune dacă cel puțin unul dintre ei are vârsta de 62 de ani.

În acest caz, carnetul de rentier agricol se eliberează pe numele soțului care întrunește condițiile prevăzute la art. 9." Așa cum prevede art. 9 din legea menționată "Rentierul agricol este persoana fizica în vârstă de peste 62 de ani care. de la data intrării în vigoare a prezentului titlu, nu are și nu va deține în proprietate, cumulate în timp.

mai mult de 10 ha de teren agricol extravilan, pe care le înstrăinează prin acte între vii sau le arendează, total ori parțial, primind de la Oficiul Național de Rentă Viageră Agricolă carnetul de rentier agricol.” De asemenea, potrivit art. 4 din Ordinul nr. 1272/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor titlului XI din Legea nr. 247/2005: „Beneficiază de rentă viageră agricolă persoana fizică care are vârsta de peste 62 de ani și care deține în proprietate până la 10 ha teren cu destinație agricolă situat în extravilan, care înstrăinează prin acte între vii sau arendează terenurile cu destinație agricolă ori încheie acord cu investitorul, cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (13) din Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare, după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare.

În conformitate cu prevederile legale menționate, contrar susținerilor recurentei – reclamante, condiția de vârstă pe care trebuie s-o îndeplinească fiecare solicitant este cea de 62 de ani calculată de la data perfectării contractului de vânzare a terenului agricol proprietate personală sau de la momentul încheierii contractului de arendare, având în vedere și faptul că scopul urmărit de legiuitor prin instituirea programului de rentă viageră agricolă a fost acela de a accelera procesul de comasare a terenurilor agricole prin stimularea persoanelor aflate în imposibilitatea de a munci (datorită vârstei înaintate ori invalidității), să înstrăineze/ arendeze terenurile agricole deținute în proprietate, având siguranța unei surse viagere de venituri garantate de stat.

Așadar, instanța de fond reține în mod corect faptul că «din cuprinsul art. 9 alin. (1) rezultă că una din condițiile impuse de lege pentru ca o persoană să beneficieze de renta viageră agricolă este aceea ca la dala înstrăinării terenului să fi împlinit vârsta de 62 de ani, textul prevăzând expres că rentierul agricol este persoana în vârstă de peste 62 de ani care înstrăinează terenul agricol. Dacă legiuitorul ar fi vrut să acorde renta viageră agricolă și persoanelor care au înstrăinat teren agricol anterior împlinirii vârstei de 62 de ani nu ar fi folosit verbul „înstrăinează” doar la timpul prezent, ci și la timpul trecut „a înstrăinat”».

În ceea ce privește susținerile recurentei potrivit cărora instanța de fond se referă și la alte situații prevăzute de Legea nr. 247/2005, dar care nu au nicio legătură cu cauza de față, și nu constituie, deci, argumente pentru sentința pronunțată", acestea sunt nefondate întrucât instanța de fond (Curtea de Apel București) a menționat prevederile art. 9 alin. (3) și pe cele ale art. 12 alin. (1) din Legea nr. 247/2005 tocmai pentru a prezenta excepțiile de la condiția impusă de art. 9. alin.(1), întărind, argumentând în acest fel, necesitatea îndeplinirii de către recurentă a condiției de a avea împlinită vârsta de 62 de ani la momentul înstrăinării terenului.

În fine, este neconcludent argumentul recurentei privitor la apariția ordinului nr. 104 din 2 martie 2009, care a înlocuit Ordinul nr. 1772/26503/2005 al Ministrului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și care nu mai prevede expres condiția îndeplinirii vârstei de 62 de ani la data înstrăinării terenului. Aceste acte administrative normative sunt inferioare ca forță juridică legii și nu pot contraveni acesteia din urmă. Pentru considerentele menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de G.B. împotriva sentinței nr. 6028 din 19 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2013.