ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 185/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 185/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului București sub nr. 22120/3/2010 din 04 mai 2010, reclamantul G.B. a

chemat în judecată pe pârâtul Oficiul Național de Rentă Viageră Agricolă

solicitând anularea actelor administrative individuale emise de Oficiul

National de Rentă Viageră Agricolă comunicate reclamantului cu nr. 45390/ A din

12 noiembrie 2009, și nr. 46744/ A din 23 decembrie 2009, precum și obligarea

acestui organ sa-i recunoască dreptul pretins și ca urmare, să-i elibereze un alt

înscris, prin care să i se acorde renta viagera solicitată.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că a deținut în proprietate și a vândut suprafața

agricolă de 1,3571 ha (1 ha si 3571 m.p.).

A mai solicitat

reclamanta acordarea rentei viagere agricole, pentru că a considerat că față de

prevederile legale existente, la data formulării cererii sale, beneficiază de

acest drept, chiar dacă la data vânzării terenului nu împlinise vârsta de 62

ani.

Prin încheierea din

09 martie 2011, Tribunalul București a luat act de precizarea reclamantei

privind chemarea în judecată a pârâtei Agenția de Plăți și Intervenție în

Agricultură, în locul pârâtei Oficiul Național de Rentă Viageră Agricolă.

La data de 30 martie 2011,

pârâta Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură a, depus întâmpinare

precum și cerere de chemare în garanție a Agenției de Plăți și Intervenție în

Agricultură - Centrul Municipiului București.

În cuprinsul

întâmpinării, pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive

întrucât agenția nu are personalitate juridică, ci centrele județene.

Pe fondul cauzei,

pârâta a solicitat respingerea acțiunii, întrucât din dispozițiile art. 9 din

Legea nr. 247/2005, Titlul XI și art. 4 din Ordinul nr. 1272/2005, rezultă că

pentru a beneficia de rentă agricolă solicitantul trebuie să aibă vârsta de 62

ani, calculată de la data perfectării contractului de vânzare a terenului

agricol.

În ceea ce privește

cererea de chemare în garanție, pârâta a arătat că potrivit dispozițiilor OUG nr.

70/2010 și Legii nr. 247/2005, instituția care are atribuții legate de renta

viageră solicitată de reclamantă este A.P.I.A. - Centrul Municipiului

București, astfel că a solicitat obligarea chematului în garanție la plata

către pârât a despăgubirilor ce vor fi egale cu suma pentru care ar cădea în

pretenții și a cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr.

2010 din 18 mai 2011, Tribunalul București și-a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 01 iulie 2011.

Prin sentința nr. 6028

din 19 octombrie  2011, Curtea de Apel București a respins excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtei Agenția de Plăți și Intervenție pentru

Agricultură și a respins acțiunea formulată de reclamanta G.B. prin mandatar B.C.

și cererea de chemare în garanție, ca nefondate.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a reținut în esență următoarele.

Printr-o cerere

înregistrată la Oficiul Național de Rentă Viageră sub nr. 45390 din 30

octombrie 2009, reclamanta G.B. a solicitat acordarea rentei viagere agricole

în conformitate cu dispozițiile Titlului XI din Legea nr. 247/2005 având în

vedere că a înstrăinat o suprafață agricolă de 1,3571.

Prin adresa din 12

noiembrie 2009, Oficiul Național de Rentă Viageră Agricolă i-a comunicat

reclamantei, că nu poate beneficia de renta viageră agricolă întrucât la data

înstrăinării terenului prin sentința civilă nr. 3497 din 22 septembrie 2008, nu

împlinise vârsta de 62 de ani.

Împotriva acestui

răspuns, reclamanta a formulat plângere prealabilă la care a primit răspunsul nr.

46744/ A din 23 decembrie 2009, emis tot de Oficiul Național de Rentă Viageră

Agricolă, în care se reiau motivele pentru care nu poate beneficia de rentă

viageră agricolă, din primul răspuns.

În ceea ce privește

excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtă, Curtea a

reținut că potrivit art. 8 alin. (1) din O.U.G. nr. 70/2010, după desființare

Oficiului Național de Rentă Viageră (autoritatea - care a emis actele

contestate), activitatea acestuia a fost preluată de pârâta Agenția de Plăți și

Intervenție pentru Agricultură.

Cu privire la fondul

cauzei, Curtea a apreciat că refuzul pârâtei de a acorda renta viageră agricolă

prevăzută de Titlul XI din Legea nr. 247/2005, în favoarea reclamantei, este

justificat.

Condițiile impuse de

lege pentru ca o persoană să beneficieze de rentă viageră agricolă, sunt

prevăzute de art. 2 și art. 9-12 al Titlului XI din Legea nr. 247/2005.

În opinia Curții din

cuprinsul art. 9 alin. (1) din actul normativ menționat rezultă că una dintre

condițiile impuse de lege pentru ca o persoană să beneficieze de rentă viageră

agricolă este aceea ca la data înstrăinării terenului să fi împlinit vârsta de

62 de ani, textul prevăzând expres că rentierul agricol este persoana în vârstă

de peste 62 de ani care înstrăinează terenul agricol.

S-a mai reținut că de

altfel, legea reglementează și situația persoanei care nu a împlinit 62 de ani,

în art. 9 alin. (3), prevăzând că aceasta poate beneficia de rentă viageră

agricolă doar dacă are incapacitate de a munci.

A mai apreciat Curtea

că această condiție ca rentierul să aibă împlinită vârsta de 62 de ani la data

înstrăinării rezultă și din dispozițiile art. 12 alin. (1), care reglementează

situația soților care înstrăinează terenuri agricole, dintre care doar unul are

vârsta de 62 de ani.

În ceea ce privește

cererea de chemare în garanție, având în vedere soluția dată acțiunii

principale și caracterul subsecvent al cererii de chemare în garanție, instanța

a respins-o ca nefondată.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs G.B., susținând că hotărârea atacată este nelegală

și netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente:

Instanța de fond a

interpretat greșit textul de lege care guvernează raporturile juridice în

speță, respectiv art. 9 alin. (1) din Titlul XI al Legii nr. 247/2005, reținând

că pentru a deveni rentier agricol, persoana fizică trebuie să aibă vârsta de

62 de ani împliniți la data înstrăinării terenului agricol extravilan aflat în

proprietatea sa. Or, din analiza textului de lege rezultă că împlinirea vârstei

de 62 de ani nu este legată de data înstrăinării terenului, ci de data nașterii

dreptului la rentă viageră agricolă.

Criticile formulate

de recurent se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Analizând actele și

lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, instanța de

control judiciar constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru

următoarele considerente:

Condițiile impuse de

lege, reținute și de instanța de fond, pentru ca o persoană să beneficieze de

rentă viageră agricolă sunt prevăzute de art. 2 și art. 9-12 al Titlului XI din

Legea nr. 247/2005, astfel:

- art. 2 -

"renta viageră agricolă reprezintă suma de bani plătită rentierului

agricol care înstrăinează sau arendează terenurile agricole extravilane aflate

în proprietatea sa ori încheie un acord cu investitorul, cu respectarea

prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea

dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere,

solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale

Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, având siguranța

unei surse viagere de venituri garantate de stat."

- Art. 9 - (1)

„Rentierul agricol este persoana fizică în vârstă de peste 62 de ani care, de

la data intrării în vigoare a prezentului titlu, nu are și nu va deține în

proprietate, cumulate în timp, mai mult de 10 ha de teren agricol extravilan,

pe care le înstrăinează prin acte între vii sau le arendează, total ori

parțial, primind de la Oficiul Național de Rentă Viageră Agricolă carnetul de

rentier agricol."

(2) „Rentier agricol

este și persoana fizică în vârstă de peste 62 de ani căreia i s-a validat

cererea de reconstituire a dreptului de proprietate potrivit legilor fondului

funciar și optează pentru despăgubirile plătite de către investitor, încheind

cu acesta un acord, cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (13) din Legea nr.

1/2000, cu modificările și completările ulterioare, după intrarea în vigoare a

prezentului titlu."

(3) „Rentier agricol

este și persoana pensionată pe caz de boală, gradele I și II, care. chiar dacă

nu a împlinit vârsta de 62 de ani, își dovedește incapacitatea de a munci cu

decizie de la comisia de expertiză medicală, pe care o va prezenta în flecare

an la vizarea carnetului de rentier, cu excepția celei ce aparține categoriei

persoanelor care nu mai sunt supuse examenului anual, iar în decizie se

consemnează "nerevizuibil". și care înstrăinează prin acte între vii,

arendează terenuri agricole extravilane aflate în proprietate sau încheie acord

cu investitorul cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 1/2000,

cu modificările și completările ulterioare.”

Art. 11 - (1) „Dovada

înstrăinării se face prin actul de înstrăinare, încheiat în formă autentică,

iar dovada arendării se face prin contractul de arendă întocmit cu respectarea

Legii arendării nr. 16/1994, cu modificările și completările ulterioare.”

- (2) „Dovada

încheierii acordului se face prin prezentarea actului încheiat în formă scrisă,

conform prevederilor art. 4 alin. (15) din Legea nr. 1/2000, cu modificările și

completările ulterioare."

Art. 12 - (1)

„Proprietarii căsătoriți pot deveni rentieri agricoli și prin înstrăinarea și

arendarea terenurilor agricole care sunt bunuri comune dacă cel puțin unul

dintre ei are vârsta de 62 de ani. În acest caz, carnetul de rentier agricol se

eliberează pe numele soțului care întrunește condițiile prevăzute la art. 9."

Așa cum prevede art. 9

din legea menționată "Rentierul agricol este persoana fizica în vârstă de

peste 62 de ani care. de la data intrării în vigoare a prezentului titlu, nu

are și nu va deține în proprietate, cumulate în timp. mai mult de 10 ha de

teren agricol extravilan, pe care le înstrăinează prin acte între vii sau le

arendează, total ori parțial, primind de la Oficiul Național de Rentă Viageră

Agricolă carnetul de rentier agricol.”

De asemenea, potrivit

art. 4 din Ordinul nr. 1272/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de

aplicare a prevederilor titlului XI din Legea nr. 247/2005: „Beneficiază de

rentă viageră agricolă persoana fizică care are vârsta de peste 62 de ani și

care deține în proprietate până la 10 ha teren cu destinație agricolă situat în

extravilan, care înstrăinează prin acte între vii sau arendează terenurile cu

destinație agricolă ori încheie acord cu investitorul, cu respectarea

prevederilor art. 4 alin. (13) din Legea nr. 1/2000, cu modificările și

completările ulterioare, după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005 privind

reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente,

cu modificările și completările ulterioare.

În conformitate cu prevederile

legale menționate, contrar susținerilor recurentei – reclamante, condiția de

vârstă pe care trebuie s-o îndeplinească fiecare solicitant este cea de 62 de

ani calculată de la data perfectării contractului de vânzare a terenului

agricol proprietate personală sau de la momentul încheierii contractului de

arendare, având în vedere și faptul că scopul urmărit de legiuitor prin

instituirea programului de rentă viageră agricolă a fost acela de a accelera

procesul de comasare a terenurilor agricole prin stimularea persoanelor aflate

în imposibilitatea de a munci (datorită vârstei înaintate ori invalidității),

să înstrăineze/ arendeze terenurile agricole deținute în proprietate, având

siguranța unei surse viagere de venituri garantate de stat.

Așadar, instanța de

fond reține în mod corect faptul că «din cuprinsul art. 9 alin. (1) rezultă că

una din condițiile impuse de lege pentru ca o persoană să beneficieze de renta

viageră agricolă este aceea ca la dala înstrăinării terenului să fi împlinit

vârsta de 62 de ani, textul prevăzând expres că rentierul agricol este persoana

în vârstă de peste 62 de ani care înstrăinează terenul agricol. Dacă

legiuitorul ar fi vrut să acorde renta viageră agricolă și persoanelor care au

înstrăinat teren agricol anterior împlinirii vârstei de 62 de ani nu ar fi

folosit verbul „înstrăinează” doar la timpul prezent, ci și la timpul trecut „a

înstrăinat”».

În ceea ce privește

susținerile recurentei potrivit cărora instanța de fond se referă și la alte

situații prevăzute de Legea nr. 247/2005, dar care nu au nicio legătură cu

cauza de față, și nu constituie, deci, argumente pentru sentința

pronunțată", acestea sunt nefondate întrucât instanța de fond (Curtea de

Apel București) a menționat prevederile art. 9 alin. (3) și pe cele ale art. 12

alin. (1) din Legea nr. 247/2005 tocmai pentru a prezenta excepțiile de la

condiția impusă de art. 9. alin.(1), întărind, argumentând în acest fel,

necesitatea îndeplinirii de către recurentă a condiției de a avea împlinită

vârsta de 62 de ani la momentul înstrăinării terenului.

În fine, este neconcludent

argumentul recurentei privitor la apariția ordinului nr. 104 din 2 martie 2009,

care a înlocuit Ordinul nr. 1772/26503/2005 al Ministrului Agriculturii,

Pădurilor și Dezvoltării Rurale și care nu mai prevede expres condiția îndeplinirii

vârstei de 62 de ani la data înstrăinării terenului. Aceste acte administrative

normative sunt inferioare ca forță juridică legii și nu pot contraveni acesteia

din urmă.

Pentru considerentele

menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a

fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de G.B. împotriva sentinței nr. 6028 din 19 octombrie 2011 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 ianuarie 2013.