ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4500/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din data de 9

decembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 5365/327/2008, Judecătoria Tulcea a sesizat

Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ

și fiscal, cu soluționarea excepției de nelegalitate a H.G. nr. 757/2005, excepție

invocată de reclamanta C.A. în contradictoriu cu pârâții R.A.A.D.D. Tulcea, Comisia

Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Tulcea,

T.S.A., M.P., S.E. și E.N.A.

Cauza a fost înregistrată

pe rolul Curții de Apel Constanța sub nr. 35/36/2011.

În raport de dispozițiile

art. 4 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată,

instanța a dispus introducerea în cauză a Guvernului României, în calitate de emitent

al actului administrativ contestat.

Pârâtul Guvernul României

a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea excepției de nelegalitate

ca neîntemeiată, cu motivarea că acest act administrativ a fost adoptat cu respectarea

cerințelor impuse de art. 108 din Constituția României și art. 8 alin. (1),

art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și

regimul juridic al acesteia. În plus, actul analizat a avut la bază hotărârea Consiliului

Județean Tulcea din 29 octombrie 2004, astfel cum a fost modificată prin hotărârea

din 25 februarie 2005.

Curtea de Apel Constanța,

secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, prin

sentința nr. 115 din 6 aprilie 2011, a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate

a H.G. nr. 757/2005.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea de chemare

în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea sub nr. 5365/327/2008, reclamanta

R.A.A.D.D. Tulcea a solicitat, în contradictoriu cu pârâții C.A., Comisia Județeană

pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Tulcea, T.S.A., M.P.,

S.E. și E.N.A., constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate

din 5 martie 2002 în ceea ce privește suprafața de teren de 3 ha și 5.000 mp, precum

și a titlului de proprietate din 5 martie 2002.

La data de 16

ianuarie 2010, pârâta C.A. a invocat excepția de nelegalitate a H.G. nr. 757/2005,

apreciind că aceasta încalcă prevederile art. 44, art. 481 din Constituția României

și ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

Prin „notele scrise precizatoare”

depuse la dosar, pârâta C.A. a solicitat să se constate nelegalitatea parțială a

H.G. nr. 757/2005, în ceea ce privește suprafața de 5,5 ha (3,5 și 2 ha), situată

în extravilanul localității M. Kogălniceanu.

Instanța de contencios

administrativ a arătat că judecătorul fondului cauzei nu a respectat cerințele impuse

de art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată, deoarece nu a dat dovadă de rol activ

și a apreciat în mod greșit că de actul administrativ atacat pe calea excepției

de nelegalitate depinde soluționarea litigiului civil dedus judecății, fără a observa

faptul că terenul aflat în proprietatea pârâtei C.A. nu este inclus în terenul de

95,74 ha ce formează obiectul H.G. nr. 757/2005.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs reclamanta C.A., care a solicitat casarea sa și trimiterea cauzei

spre rejudecare aceleiași instanțe, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (5)

C. proc. civ.

În motivarea căii de atac,

recurenta arată că sesizarea instanței de contencios administrativ s-a făcut prin

încheierea pronunțată în dosarul de fond de către Judecătoria Tulcea, încheiere

care, în raport de prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată, este irevocabilă,

ceea ce înseamnă că este o încheiere intrată în puterea de lucru judecat.

Or, a reveni asupra celor

dispuse de către această instanță și, eventual, a pronunța o soluție contrară (respectiv

că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate) înseamnă, pe de o parte, că instanța

de trimitere se erijează, peste lege, într-o instanță de control judiciar, iar pe

de altă parte, că această instanță contrazice o „chestiune” deja dezlegată în mod

irevocabil de o altă instanță, respectiv cea a admisibilității.

Recurenta susține că sunt

îndeplinite condițiile de admisibilitate cerute de art. 4 alin. (3) din Legea

nr. 554/2004, modificată, întrucât există o legătură suficientă între cauza pendinte

la Judecătoria Tulcea și excepția de nelegalitate: actul atacat pe calea excepției

susține demersul judiciar al R.A.A.D.D. Tulcea.

Analizând sentința atacată,

în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru considerentele

care vor fi expuse în continuare.

Excepția este un mijloc

de apărare, reglementat de art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată, prin care

una dintre părți se apără, în cursul unui proces, prin invocarea unui viciu de nelegalitate

al unui act administrativ și cere ca acesta să nu fie luat în considerare la soluționarea

cauzei.

Încheierea de sesizare

a instanței de contencios administrativ este irevocabilă, motiv pentru care aceasta

din urmă nu are competența de a cerceta legătura existentă între fondul litigiului

și actul administrativ contestat.

Ca atare, critica recurentei

pe acest aspect este fondată, întrucât prima instanță a respins ca inadmisibilă

excepția de nelegalitate a H.G. nr. 757/2005 pe considerentul că nu există o legătură

între acest act administrativ unilateral cu caracter individual și cauza civilă

aflată pe rolul Judecătoriei Tulcea.

În consecință, întrucât

curtea de apel a soluționat cauza fără a intra în cercetarea pe fond a acesteia,

Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., va admite recursul, va

casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul declarat

de C.A. împotriva sentinței nr. 115/CA din 6 aprilie 2011 a Curții de Apel Constanța,

secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie

2011.