ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4485/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin hotărârea nr. 36 din 7 octombrie 2010 a Băncii Naționale a României s-a dispus retragerea aprobării acordate recurentei, în calitate de membru al Consiliului de administrație al Băncii C.S. S., județul Botoșani, pentru abateri deosebit de grave de la disciplina bancară, constatate de reprezentanții Băncii C.C.C. la respectiva instituție de credit. 2. Hotărârea nr. 39 din 14 decembrie 2010 a Băncii Naționale a României. Prin hotărârea arătată mai sus, Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României a respins ca nefondată contestația formulată de L.E.

împotriva hotărârii nr. 36 din 7 octombrie 2010, menținând hotărârea atacată ca legală și temeinică. Pentru a pronunța această hotărâre intimata a reținut că din verificarea documentelor întocmite de organele de control a rezultat că sunt reale neregulile constatate în activitatea Consiliului de Administrație al Băncii C.S. Sulița, care nu a dispus măsurile necesare pentru menținerea unui sistem de control intern eficient și adecvat. Acțiunile de supraveghere desfășurate la Banca C.S. Sulița de către echipele de inspecție ale Băncii Naționale a României în perioada 2007-2009 și profilul de risc rezultat ca urmare a inspecției desfășurate, respectiv „ridicat” în 2007 și „mediu-ridicat” în 2008-2009, au relevat capacitatea scăzută a Consiliului de administrație și a directorului general de a identifica, evalua, monitoriza și controla riscurile activității, cu impact negativ asupra profilului general de risc al băncii cooperatiste.

Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a reținut că toate faptele reținute în sarcina contestatoarei reprezintă abateri grave de la disciplina bancară, ce constau în nerespectarea reglementărilor legale în vigoare și ale normelor proprii ale instituției de credit, consemnate în raportul de supraveghere din 30 aprilie 2010 și în nota de fundamentare din 25 mai 2010. Totodată, Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a apreciat că sancțiunea aplicată contestatoarei a fost corect individualizată, ținându-se seama de gravitatea faptelor săvârșite, precum și de circumstanțele personale și reale ale săvârșirii abaterilor, constatările conducând astfel la concluzia că L.E.

nu își mai desfășoară activitatea în conformitate cu regulile unei practici bancare prudente și sănătoase. S-a reținut că faptele pentru care a fost sancționată contestatoarea sunt conforme cu realitatea existentă în activitatea Băncii C.S. Sulița. 3. Recursul declarat de L.E. Împotriva hotărârii prezentate la punctul anterior a declarat recurs L.E., susținând că retragerea aprobării pentru calitatea de membru al Consiliului de Administrație al Băncii C.S. Sulița s-a dispus de către Banca Națională a României în mod nejustificat. Recurenta și-a structurat criticile formulate după cum urmează: 3.1.– s-a ignorat profilul de risc mediu realizat pentru anul 2009, ceea ce confirmă impactul pozitiv al activității Consiliului de administrație al băncii cooperatiste.

3.2.– i s-a imputat fără temei necunoașterea legislației specifice. 3.3.– s-a reținut eronat că procedura de administrare a riscului operațional și a riscurilor asociate aprobate în ședința Consiliului de Administrație din 5 ianuarie 2009 nu a fost revizuită pentru anul 2010; în realitate acest fapt s-a produs în ședința consiliului de administrație din 15 ianuarie 2010. 3.4. – constatările privitoare la auditorul intern H.C. sunt doar parțial corecte; starea lui de incompatibilitate a intervenit după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 25 din 23 martie 2009 însă conducerea Băncii C.C.C. a fost informată; lipsa resurselor umane, precum și dorința de a-i acorda o șansă acestei persoane au determinat menținerea în funcție.

4. Apărările Băncii Naționale a României Prin întâmpinarea înregistrată la data de 16 septembrie 2011, intimata Banca Națională a României a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că în urma controlului desfășurat la Banca C.S. Sulița s-au descoperit abateri deosebit de grave de la disciplina bancară care au impus retragerea aprobării acordate recurentei, în calitate de membru în Consiliul de administrație. Intimata a arătat că încadrarea activității desfășurate de instituția de credit într-un profil de risc ridicat/mediu-ridicat se efectuează în urma constatării unor practici de management nesigure și nesănătoase, ceea ce exprimă capacitatea scăzută a consiliului de administrație de a gestiona riscurile în raport cu activitatea desfășurată de bancă, afectând semnificativ profilul general de risc al băncii cooperatiste.

Referitor la auditorul intern, intimata punctează faptul că recurenta a recunoscut că acesta nu îndeplinea condițiile legale de exercitare a funcției. Conchizând, intimata susține că la individualizarea sancțiunii s-a ținut seama atât de circumstanțele personale și reale ale recurentei, cât și de contextul general în care și-a desfășurat activitatea dar nu s-a putut face abstracție de multitudinea și gravitatea abaterilor constatate. La dosarul cauzei s-au depus atât actele atacate, cât și întreaga documentație care a stat la baza emiterii lor, în condițiile art. 13 alin. (1) din Legea n r. 554/2004. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă în baza art. 275 alin. (2) din O.U.G.

nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Recurenta L.E. a supus controlului de legalitate hotărârea nr. 39 din 14 decembrie 2010 prin care Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României i-a respins ca nefondată contestația formulată în temeiul art. 275 alin. (1) din O.U.G. nr. 99/2006 împotriva hotărârii nr. 36 din 7 octombrie 2010 având același emitent. Prin acest din urmă act administrativ, recurentei i s-a retras aprobarea acordată în calitate de membru al Consiliului de administrație la Banca C.S. S., județul Botoșani în conformitate cu prevederile art. 229 alin. (1) lit. d) din O.U.G.

nr. 99/2006. Această sancțiune a fost aplicată ca urmare a reținerii în sarcina recurentei a mai multor abateri prevăzute la art. 228 lit. a) din același act normativ, în actul administrativ fiind indicate un număr de 11 (unsprezece) fapte, atât din punctul de vedere al constatărilor organului de control, cât și al prevederilor legale încălcate. Din prezentarea motivelor de recurs rezultă că recurenta contestă numai o parte dintre abaterile imputate. Așa fiind, rezultă că recurenta acceptă că în activitatea desfășurată a înregistrat încălcări ale legislației specifice instituțiilor de credit dar consideră că la individualizarea sancțiunii aplicate nu s-a ținut seama de circumstanțele concrete în care și-a desfășurat activitatea.

Acest punct de vedere nu poate fi primit. Prevederile art. 229 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 99/2006 nu condiționează aplicarea sancțiunii examinate de săvârșirea unei multitudini de abateri, fiind suficientă una singură care, prin gravitatea ei, să o justifice.

Or, între neregulile depistate la inspecția efectuată la Banca C.S., și care nu au fost contestate de recurentă, se regăsește și cea menționată la pct. 6 din hotărâre, respectiv „nerespectarea prevederilor art. 5 alin. (3) lit. c) din norma Băncii Naționale a României nr. 17/2003 (corespunzătoare art. 18 alin. (5) lit. g) coroborat cu art. 54 alin. (3) și (4) din Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 18/2009), deoarece Consiliul de administrație nu s-a asigurat dacă conducerea operativă a implementat recomandările formulate de auditul intern cu privire la deficiențele sistemului de control intern și examinarea efectului măsurilor implementate, precum și la faptul că auditorul intern nu a prezentat nici un document din care să rezulte că au fost efectuate misiuni de audit intern în anul 2010”.

Abaterea prezentată, prin gravitatea ei și contextul economic și financiar al perioadei anilor 2009-2010, exprimă managementul defectuos al recurentei, de natură a afecta semnificativ profilul general de risc al băncii cooperatiste și este prin aceasta aptă a antrena sancțiunea retragerii aprobării. Revenind la cele patru critici formulate de recurentă, pe lângă aspectele deja reținute, Înalta Curte mai constată următoarele. Referitor la profilul de risc realizat pentru anul 2009 Contrar celor susținute de recurentă, din raportul de supraveghere din 30 aprilie 2010 întocmit de inspectori ai Băncii C.C.C.

rezultă că în urma acțiunilor de supraveghere derulate în perioada 2007-2009, a rezultat că profilul de risc al cooperativei de credit a fost ridicat în 2007 și mediu-ridicat în 2008 și 2009 ceea ce exprimă capacitatea scăzută a Consiliului de administrație de a evalua și controla riscurile activității, cu impact negativ asupra sistemului de control intern și implicit asupra profilului general de risc al băncii cooperatiste. Pe de altă parte, chiar dacă s-ar primi susținerea recurentei în sensul că printr-o adresă a Băncii C.C. i s-ar fi atribuit riscul „mediu”, soluția ar rămâne aceeași, pentru că neregulile constatate au generat o stare de pericol, de insecuritate financiară, sancțiunea fiind aplicată tocmai pentru acest motiv iar nu pentru riscul atribuit în concret.

Referitor la necunoașterea legislației specifice și la procedura de administrare a riscului operațional și a riscurilor asociate. În esență, la acest punct recursul judiciar reiterează aspectele invocate în contestația administrativă care privesc interpretarea art. 119 alin (2) respectiv art. 5 alin. (2) lit. a) din norma Băncii Naționale a României nr. 17/2003 privind organizarea și controlul intern al activității instituțiilor de credit și administrarea riscurilor semnificative, precum și organizarea și desfășurarea activității de audit intern a instituțiilor de credit, părțile situându-se pe poziții divergente.

Ceea ce prezintă însă relevanță și este de natură a justifica punctul de vedere adoptat de Banca Națională a României constă în faptul că recurenta nu și-a probat susținerea referitoare la revizuirea procedurii de administrare a riscului operațional și a riscurilor asociate în ședința consiliului de administrație din 15 ianuarie 2010. În plus, neregula privind pe salariata A.S. căreia prin decizie i s-au atribuit competențe de administrator riscuri și administrator cont deși avea contractul de muncă suspendat (fiind în concediu de creștere a copilului), nu a fost contestată de recurentă. Referitor la constatările privitoare la auditorul intern Recurenta combate numai parțial constatările organului de inspecție, prezentând secvențial, în circumstanțiere, contextul în care a fost nevoită să-l mențină în funcție pe auditorul intern H.C.

Înalta Curte consideră că aspectele invocate nu-i pot înlătura răspunderea pentru faptul că persoana respectivă nu îndeplinea cerințele impuse de art. 108 alin. (1) din O.U.G. nr. 99/2006 pentru a exercita funcția de auditor intern, mai ales că fusese avertizată în acest sens prin adresa Băncii C.C.C. din 6 octombrie 2009. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse la pct. II.1 din decizie, în temeiul art. 275 alin. (2) din O.U.G. nr. 99/2006 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, constatând că nu au fost decelate motive de nelegalitate a hotărârii atacate, se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de L.E. împotriva hotărârii nr. 39 din 14 decembrie 2010 a Băncii Naționale a României, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2011.