ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4485/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin hotărârea nr. 36

din 7 octombrie 2010 a Băncii Naționale a României s-a dispus retragerea

aprobării acordate recurentei, în calitate de membru al Consiliului de

administrație al Băncii C.S. S., județul Botoșani, pentru abateri deosebit de

grave de la disciplina bancară, constatate de reprezentanții Băncii C.C.C. la

respectiva instituție de credit.

din 14 decembrie 2010 a Băncii Naționale a României.

Prin hotărârea

arătată mai sus, Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României a

respins ca nefondată contestația formulată de L.E. împotriva hotărârii nr. 36

din 7 octombrie 2010, menținând hotărârea atacată ca legală și temeinică.

Pentru a pronunța

această hotărâre intimata a reținut că din verificarea documentelor întocmite

de organele de control a rezultat că sunt reale neregulile constatate în

activitatea Consiliului de Administrație al Băncii C.S. Sulița, care nu a

dispus măsurile necesare pentru menținerea unui sistem de control intern

eficient și adecvat.

Acțiunile de

supraveghere desfășurate la Banca C.S. Sulița de către echipele de inspecție

ale Băncii Naționale a României în perioada 2007-2009 și profilul de risc

rezultat ca urmare a inspecției desfășurate, respectiv „ridicat” în 2007 și

„mediu-ridicat” în 2008-2009, au relevat capacitatea scăzută a Consiliului de

administrație și a directorului general de a identifica, evalua, monitoriza și

controla riscurile activității, cu impact negativ asupra profilului general de

risc al băncii cooperatiste.

Consiliul de

Administrație al Băncii Naționale a României a reținut că toate faptele

reținute în sarcina contestatoarei reprezintă abateri grave de la disciplina

bancară, ce constau în nerespectarea reglementărilor legale în vigoare și ale

normelor proprii ale instituției de credit, consemnate în raportul de

supraveghere din 30 aprilie 2010 și în nota de fundamentare din 25 mai 2010.

Totodată, Consiliul de

Administrație al Băncii Naționale a României a apreciat că sancțiunea aplicată contestatoarei

a fost corect individualizată, ținându-se seama de gravitatea faptelor săvârșite,

precum și de circumstanțele personale și reale ale săvârșirii abaterilor, constatările

conducând astfel la concluzia că L.E. nu își mai desfășoară activitatea în conformitate

cu regulile unei practici bancare prudente și sănătoase.

S-a reținut că faptele

pentru care a fost sancționată contestatoarea sunt conforme cu realitatea existentă

în activitatea Băncii C.S. Sulița.

L.E.

Împotriva hotărârii prezentate

la punctul anterior a declarat recurs L.E., susținând că retragerea aprobării pentru

calitatea de membru al Consiliului de Administrație al Băncii C.S. Sulița s-a dispus

de către Banca Națională a României în mod nejustificat.

Recurenta și-a structurat

criticile formulate după cum urmează:

3.1.– s-a ignorat profilul

de risc mediu realizat pentru anul 2009, ceea ce confirmă impactul pozitiv al activității

Consiliului de administrație al băncii cooperatiste.

3.2.– i s-a imputat fără

temei necunoașterea legislației specifice.

3.3.– s-a reținut eronat

că procedura de administrare a riscului operațional și a riscurilor asociate aprobate

în ședința Consiliului de Administrație din 5 ianuarie 2009 nu a fost revizuită

pentru anul 2010; în realitate acest fapt s-a produs în ședința consiliului de administrație

din 15 ianuarie 2010.

3.4. – constatările privitoare

la auditorul intern H.C. sunt doar parțial corecte; starea lui de incompatibilitate

a intervenit după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 25 din 23 martie 2009 însă conducerea

Băncii C.C.C. a fost informată; lipsa resurselor umane, precum și dorința de a-i

acorda o șansă acestei persoane au determinat menținerea în funcție.

a României

Prin întâmpinarea înregistrată

la data de 16 septembrie 2011, intimata Banca Națională a României a solicitat respingerea

recursului ca nefondat, arătând că în urma controlului desfășurat la Banca C.S.

Sulița s-au descoperit abateri deosebit de grave de la disciplina bancară care au

impus retragerea aprobării acordate recurentei, în calitate de membru în Consiliul

de administrație.

Intimata a arătat că încadrarea

activității desfășurate de instituția de credit într-un profil de risc ridicat/mediu-ridicat

se efectuează în urma constatării unor practici de management nesigure și nesănătoase,

ceea ce exprimă capacitatea scăzută a consiliului de administrație de a gestiona

riscurile în raport cu activitatea desfășurată de bancă, afectând semnificativ profilul

general de risc al băncii cooperatiste.

Referitor la auditorul

intern, intimata punctează faptul că recurenta a recunoscut că acesta nu îndeplinea

condițiile legale de exercitare a funcției.

Conchizând, intimata susține

că la individualizarea sancțiunii s-a ținut seama atât de circumstanțele personale

și reale ale recurentei, cât și de contextul general în care și-a desfășurat activitatea

dar nu s-a putut face abstracție de multitudinea și gravitatea abaterilor constatate.

La dosarul cauzei s-au

depus atât actele atacate, cât și întreaga documentație care a stat la baza emiterii

lor, în condițiile art. 13 alin. (1) din Legea n r. 554/2004.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând hotărârea atacată

prin prisma criticilor formulate de recurentă în baza art. 275 alin. (2) din O.U.G.

nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, Înalta Curte

constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare.

de drept relevante

Recurenta L.E. a supus

controlului de legalitate hotărârea nr. 39 din 14 decembrie 2010 prin care Consiliul

de Administrație al Băncii Naționale a României i-a respins ca nefondată contestația

formulată în temeiul art. 275 alin. (1) din O.U.G. nr. 99/2006 împotriva hotărârii

nr. 36 din 7 octombrie 2010 având același emitent.

Prin acest din urmă act

administrativ, recurentei i s-a retras aprobarea acordată în calitate de membru

al Consiliului de administrație la Banca C.S. S., județul Botoșani în conformitate

cu prevederile art. 229 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 99/2006.

Această sancțiune a fost

aplicată ca urmare a reținerii în sarcina recurentei a mai multor abateri prevăzute

la art. 228 lit. a) din același act normativ, în actul administrativ fiind indicate

un număr de 11 (unsprezece) fapte, atât din punctul de vedere al constatărilor organului

de control, cât și al prevederilor legale încălcate.

Din prezentarea motivelor

de recurs rezultă că recurenta contestă numai o parte dintre abaterile imputate.

Așa fiind, rezultă că recurenta acceptă că în activitatea desfășurată a înregistrat

încălcări ale legislației specifice instituțiilor de credit dar consideră că la

individualizarea sancțiunii aplicate nu s-a ținut seama de circumstanțele concrete

în care și-a desfășurat activitatea.

Acest punct de vedere

nu poate fi primit.

Prevederile art. 229

alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 99/2006 nu condiționează aplicarea sancțiunii examinate

de săvârșirea unei multitudini de abateri, fiind suficientă una singură care, prin

gravitatea ei, să o justifice.

Or, între neregulile depistate

la inspecția efectuată la Banca C.S., și care nu au fost contestate de recurentă,

se regăsește și cea menționată la pct. 6 din hotărâre, respectiv „nerespectarea

prevederilor art. 5 alin. (3) lit. c) din norma Băncii Naționale a României nr.

17/2003 (corespunzătoare art. 18 alin. (5) lit. g) coroborat cu art. 54 alin. (3)

și (4) din Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 18/2009), deoarece Consiliul

de administrație nu s-a asigurat dacă conducerea operativă a implementat recomandările

formulate de auditul intern cu privire la deficiențele sistemului de control intern

și examinarea efectului măsurilor implementate, precum și la faptul că auditorul

intern nu a prezentat nici un document din care să rezulte că au fost efectuate

misiuni de audit intern în anul 2010”.

Abaterea prezentată, prin

gravitatea ei și contextul economic și financiar al perioadei anilor 2009-2010,

exprimă managementul defectuos al recurentei, de natură a afecta semnificativ profilul

general de risc al băncii cooperatiste și este prin aceasta aptă a antrena sancțiunea

retragerii aprobării.

Revenind la cele patru

critici formulate de recurentă, pe lângă aspectele deja reținute, Înalta Curte mai

constată următoarele.

Referitor la profilul

de risc realizat pentru anul 2009

Contrar celor susținute

de recurentă, din raportul de supraveghere din 30 aprilie 2010 întocmit de inspectori

ai Băncii C.C.C. rezultă că în urma acțiunilor de supraveghere derulate în perioada

2007-2009, a rezultat că profilul de risc al cooperativei de credit a fost ridicat

în 2007 și mediu-ridicat în 2008 și 2009 ceea ce exprimă capacitatea scăzută a Consiliului

de administrație de a evalua și controla riscurile activității, cu impact negativ

asupra sistemului de control intern și implicit asupra profilului general de risc

al băncii cooperatiste.

Pe de altă parte, chiar

dacă s-ar primi susținerea recurentei în sensul că printr-o adresă a Băncii C.C.

i s-ar fi atribuit riscul „mediu”, soluția ar rămâne aceeași, pentru că neregulile

constatate au generat o stare de pericol, de insecuritate financiară, sancțiunea

fiind aplicată tocmai pentru acest motiv iar nu pentru riscul atribuit în concret.

Referitor la necunoașterea

legislației specifice și la procedura de administrare a riscului operațional și

a riscurilor asociate.

În esență, la acest punct

recursul judiciar reiterează aspectele invocate în contestația administrativă care

privesc interpretarea art. 119 alin (2) respectiv art. 5 alin. (2) lit. a) din norma

Băncii Naționale a României nr. 17/2003 privind organizarea și controlul intern

al activității instituțiilor de credit și administrarea riscurilor semnificative,

precum și organizarea și desfășurarea activității de audit intern a instituțiilor

de credit, părțile situându-se pe poziții divergente.

Ceea ce prezintă însă

relevanță și este de natură a justifica punctul de vedere adoptat de Banca Națională

a României constă în faptul că recurenta nu și-a probat susținerea referitoare la

revizuirea procedurii de administrare a riscului operațional și a riscurilor asociate

în ședința consiliului de administrație din 15 ianuarie 2010. În plus, neregula

privind pe salariata A.S. căreia prin decizie i s-au atribuit competențe de administrator

riscuri și administrator cont deși avea contractul de muncă suspendat (fiind în

concediu de creștere a copilului), nu a fost contestată de recurentă.

Referitor la constatările

privitoare la auditorul intern

Recurenta combate numai

parțial constatările organului de inspecție, prezentând secvențial, în circumstanțiere,

contextul în care a fost nevoită să-l mențină în funcție pe auditorul intern H.C.

Înalta Curte consideră

că aspectele invocate nu-i pot înlătura răspunderea pentru faptul că persoana respectivă

nu îndeplinea cerințele impuse de art. 108 alin. (1) din O.U.G. nr. 99/2006 pentru

a exercita funcția de auditor intern, mai ales că fusese avertizată în acest sens

prin adresa Băncii C.C.C. din 6 octombrie 2009.

instanței de recurs

Pentru considerentele

expuse la pct. II.1 din decizie, în temeiul art. 275 alin. (2) din O.U.G. nr. 99/2006

și art. 18 din Legea nr. 554/2004, constatând că nu au fost decelate motive de nelegalitate

a hotărârii atacate, se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de L.E. împotriva hotărârii

nr. 39 din 14 decembrie 2010 a Băncii Naționale a României, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 30 septembrie

2011.