ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2907/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2907/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

formulate.

Prin Hotărârea nr. 27 din 30

iunie 2010, Consiliul de administrație al Băncii Naționale Române (denumită în

continuare B.N.R.) s-a respins, ca nefondată contestația formulată de G.A.I. împotriva

Hotărârii nr. 14 din 3 mai 2010 prin care s-a dispus retragerea aprobării

acordate acestuia pentru deținerea funcției de membru al Consiliului de

administrație al Băncii C.R. F. România SA.

S-a reținut, în esență,

că prin Hotărârea nr. 14 din 3 mai 2010, B.N.R. a dispus retragerea aprobării

acordate recurentului pentru deținerea funcției de membru al Consiliului de

Administrație al Băncii C.R.F. România SA, în conformitate cu prevederile art. 229

alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și

adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007,

cu modificările și completările ulterioare.

Sancționarea a intervenit pentru

fapta prevăzută de art. 288 lit. a) din O.U.G. nr. 99/2006, cu modificările și

completările ulterioare, care constă în nerespectarea prevederilor art. 106 din

ordonanța menționată ca urmare a neîndeplinirii atribuțiilor prevăzute de art. 144

1

alin. (1) și (4), art. 144

3

alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind

societățile comerciale republicată, cu modificările și completările ulterioare,

precum și a nerespectării prevederilor actului constitutiv al băncii potrivit

cărora „În cazul unui conflict de interese, membrii Consiliului de

Administrație care se află în această situație, vor comunica, în scris,

consiliului și se vor abține de la discuția și de la votul asupra problemelor/

operațiunilor care dau naștere/ pot da naștere unui conflict de interese”,

întrucât în cadrul ședințelor Consiliului de Administrație din 18 martie 2008

și 17 decembrie 2008 a votat pentru aprobarea unor facilități de credit și a

eliberării unor depozite colaterale aferente debitorului SC P.I.B. SRL, în

condițiile unui conflict de interese, astfel cum s-a consemnat în Raportul de supraveghere

nr. 10865 din 16 decembrie 2009.

Cu ocazia soluționării

contestației, împotriva Hotărârii nr. 14/2010, reținându-se că nu au fost

dovedite aspecte de natură a modifica situația de fapt reținută la adoptarea

Hotărârii nr. 14/2010, s-a dispus respingerea contestației ca nefondată.

Împotriva Hotărârii Consiliului

de Administrație al B.N.R. nr. 27 din 30 iunie 2010 a declarat recurs

recurentul G.A.I., solicitând desființarea acesteia și a Hotărârii nr. 14/2010,

apreciate ca fiind nelegale și netemeinice.

În motivarea căii de atac s-au

susținut, în esență, următoarele critici:

Hotărârea nr. 14 a fost emisă la

3 mai 2010, după data de 24 martie 2010, când și-a depus demisia din funcția de

membru al Consiliului de Administrație al Băncii C.R.F. România SA, astfel că

sancțiunea după data demisiei nu mai poate produce efecte juridice, „fiind

lipsită de obiect și finalitate”;

Pe fond s-a arătat că hotărârea

atacată este netemeinică și nelegală, aspectele reținute în Raportul de

supraveghere nr. 10856 din 16 decembrie 2009, încheiat de echipa de inspecție a

Băncii Naționale a României în urma acțiunii de supraveghere desfășurată la Banca C.R.F. România SA, fiind neconforme cu realitatea.

Se susține că în cuprinsul

raportului au fost inserate doar informațiile și punctul de vedere al

conducerii actuale a băncii, fără să-și poată exprima punctul de vedere și să

prezinte argumentele sau documentele în apărarea sa, însă, prin scrisoarea

transmisă Direcției de Supraveghere din cadrul Băncii Naționale a României și

înregistrată sub nr. 5287 din 01 martie 2010 a expus neconcordanțele și

interpretările eronate din Raportul de inspecție al B.N.R.

Recurentul a menționat că la

datele precizate și invocate în hotărârea contestată nu s-a aflat în conflict

de interese în calitatea sa de membru al Consiliului de Administrație al Băncii

C.R.F. România SA, întrucât la data când au avut loc ședințele consiliului de

administrație nu a deținut poziții de natură executivă în cadrul SC P.I.B. SRL,

iar votul său a fost pentru retragerea facilităților de credit acordate

anterior, cu consecința eliberării garanțiilor create.

În opinia recurentului, în mod

greșit s-a reținut, în raport de dispozițiile art. 144

1

alin. (1) și

(4) și art. 144

3

alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu

modificările și completările ulterioare, că a existat un „conflict de interese”

în ceea ce-l privește, întrucât Legea nr. 31/1990 face referire la „interese

contrare”, cele două noțiuni fiind diferite.

Pe de altă parte, acțiunile sale

nu pot fi asociate unor interese contrare, întrucât la data la care activitatea

decizională a avut loc nu avea nici un fel de interes sau folos personal din

acele operațiuni.

Intimata Banca Națională a

României a formulat întâmpinare prin care a solicitat calificarea „contestației”

ca recurs, în raport de dispozițiile art. 275 din O.U.G. nr. 99/2006, cu

modificările și completările ulterioare, coroborate cu dispozițiile art. 299 alin.

(1) C. proc. civ.

Referitor la recursul formulat

s-a invocat nulitatea acestuia în raport de art. 306 C. proc. civ., iar în

subsidiar s-a solicitat respingerea ca nefondat, arătându-se că motivele

invocate sunt identice cu cele ale contestației, care au fost analizate în fapt

și în drept în cuprinsul Hotărârii nr. 27/2010, nefiind invocate în fața

instanței judecătorești motive de nelegalitate.

Cu privire la criticile formulate

de recurent, s-a apreciat că acestea sunt nefondate întrucât recurentul

răspunde pentru faptele sale pe timpul mandatului, neavând relevanță data

demisiei.

De asemenea, conflictul de

interese a fost dovedit, susținerile recurentului nefiind conforme cu

realitatea.

Recurentul a formulat concluzii

scrise prin care a precizat calea de atac ca fiind recurs, arătând că motivele

prezentate pot fi încadrate la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel că este

neîntemeiată excepția nulității recursului.

Reiterând criticile formulate,

s-a solicitat admiterea recursului, desființarea Hotărârii Consiliului de

Administrație al B.N.R. nr. 27/2010 și implicit a Hotărârii B.N.R. nr. 14/2010.

de recurs.

Înalta Curte,

analizând cu prioritate excepția nulității recursului invocată de intimata

B.N.R., apreciază că aceasta este neîntemeiată.

Criticile formulate

cu privire la Hotărârea nr. 27/2010 pot fi circumscrise motivului de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cum dealtfel a precizat și

recurentul, situație în care devin incidente dispozițiile art. 306 alin. (3) C.

proc. civ..

În ceea ce privește recursul

formulat, Înalta Curte reține că acesta este nefondat, pentru considerentele ce

urmează a fi expuse.

Critica referitoare

la „lipsa de obiect și finalitate” a Hotărârii nr.14 din 3 mai 2010, urmare a

încetării calității de administrator al C.R.F. România SA prin demisia din 26

martie 2010, nu poate fi apreciată ca fiind fondată.

Recurentul a avut calitatea de

membru al Consiliului de administrație al Băncii C.R.F. România S.A.

Potrivit art. 106 din O.U.G. nr. 99/2006

privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, cu modificările și

completările ulterioare, „Consiliul de administrație și directorii sau, după

caz, comitetul de supraveghere și directorul instituției de credit au

competențele și atribuțiile prevăzute de legislația aplicabilă societăților

comerciale și sunt responsabile de aducerea la îndeplinire a tuturor cerințelor

prevăzute de prezenta ordonanță de urgență și de reglementările emise în

aplicarea acesteia”.

Conform art. 108 alin. (1) și (3)

din același act normativ, membrii consiliului de administrație trebuie să fie

aprobați de B.N.R. înainte de începerea exercitării responsabilităților,

potrivit reglementărilor emise în acest sens.

Art. 3 alin. (1) lit. b) din

Regulamentul nr. 6 din 7 aprilie 2008 privind începerea activității și

modificările în situația instituțiilor de credit, persoane juridice române și a

sucursalelor din România ale instituțiilor de credit din state terțe, prevede

că „sunt supuse aprobării B.N.R., în condițiile prevăzute în secțiunea a II-a,

modificările în situația instituțiilor de credit, persoane juridice române,

referitoare la: b) persoanele nominalizate să exercite responsabilități de

administrare și/ sau conducere”.

La alin. (2) al art. 3 menționat,

se prevede că: „Instituțiile de credit, persoane juridice române, vor proceda

la înregistrarea în registrul comerțului a mențiunilor corespunzătoare

modificărilor supuse aprobării prealabile a B.N.R., numai după obținerea

acestei aprobări”.

Potrivit art. 7 alin. (2) din

același Regulament, în cazul schimbării unui membru al Consiliului de

administrație „cererea de aprobare va indica și motivul schimbării persoanelor

care au ocupat anterior respectivele poziții și va fi însoțită de hotărârea

organului competent și documentația specifică…”.

Potrivit

art. 72 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată,

„obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile

referitoare la mandat și la cele special prevăzute în această lege”.

În conformitate cu art. 10 alin.

(2) din Actul constitutiv al Băncii C.R.F. România SA, „Adunarea Generală Ordinară

a Acționarilor numește și revocă membrii Consiliului de administrație”.

Din cuprinsul dispozițiilor

legale enunțate rezultă că membrilor Consiliului de administrație ai Băncii C.R.F.

România SA le sunt aplicabile dispozițiile referitoare la mandat.

Pe de altă parte, B.N.R. aprobă

numirea acestora înainte de începerea exercitării responsabilităților de

administrator, iar orice modificare care face obiectul aprobării, inclusiv în

ceea ce-i privește pe membrii consiliului de administrație ai băncii menționate,

va fi supusă aprobării prealabile a B.N.R. și numai ulterior se va proceda la

înregistrarea în registrul comerțului a mențiunilor corespunzătoare

modificărilor.

De asemenea, motivul schimbării

unui membru al Consiliului de administrație trebuie adus la cunoștința B.N.R.

împreună cu documentația specifică.

Prin urmare, Adunarea Generală Ordinară

a Băncii C.R.F. România SA după ce aprobă „demisia”, respectiv renunțarea la

mandatul acordat de membru al Consiliului de administrație, în conformitate cu

dispozițiile art. 1556 și art. 1553 C. civ., va aduce la cunoștința B.N.R.

motivul schimbării unui membru cu altul, însoțit de hotărârea organului

competent și documentația specifică.

Prin Hotărârea nr. 1 din 25 mai

2010, Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor Băncii C.R.F. SA a luat act de

„demisia” reclamantului, înaintând B.N.R. cererea nr.6568 din 1 iunie 2010 de

aprobare a numirii unei alte persoane în locul administratorului recurent, ce a

fost înregistrată la intimată sub nr. 9191 din 4 iunie 2010 (filele 157-159).

Având în vedere situația de fapt

și dispozițiile legale menționate, momentul la care a produs efecte „demisia”

recurentului este data de 25 mai 2010, când organul competent – Adunarea Generală

Ordinară a Acționarilor ca mandant, a luat act și a aprobat renunțarea la

mandatul încredințat acestuia de membru în Consiliul de administrație, fiind pe

deplin aplicabil în cauză principiul simetriei actelor juridice.

Prin urmare, la data de 3 mai 2010

– data pronunțării Hotărârii nr. 14 de către B.N.R. „demisia” recurentului din

26 martie 2010 nu fusese aprobată de organul competent și nici notificată

B.N.R. cum prevăd dispozițiile art. 7 alin. (2) din Regulamentul menționat.

În consecință, toate criticile

privind „lipsa de obiect și finalitate” a Hotărârii nr. 14 din 3 mai 2010 sunt

nefondate.

În altă ordine, conform art. 275

alin. (4) din O.U.G. nr. 99/2006, cu modificările și completările ulterioare,

„În cazul contestării în instanță a actelor Băncii Naționale a României,

instanța judecătorească se pronunță asupra legalității acestor acte”.

Prin urmare,

Hotărârea nr. 27 din 30 iunie 2010, ce poate face obiectul recursului promovat

în temeiul art. 275 alin. (2) din același act normativ, poate fi analizată doar

sub aspectul legalității.

Instanța de recurs va

analiza motivul de recurs, de nelegalitate, invocat de recurent, respectiv art.

304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea pronunțată este lipsită de

temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Aspectele de fapt

sunt aceleași cu cele expuse în motivele contestației și au fost analizate în

cuprinsul Hotărârii nr. 27 din 30 iunie 2010.

În esență, recurentul

a susținut în cererea de recurs aplicarea greșită a dispozițiilor art. 144

1

alin. (1) și (4) și art. 144

3

alin. (1) din Legea nr. 31/1990,

republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit art. 144

1

din Legea nr. 31/1990 republicată, cu modificările și completările ulterioare,

„(1) Membrii Consiliului de administrație își vor exercita mandatul cu prudență

și diligența unui bun administrator. (4) Membri Consiliului de administrație

își vor exercita mandatul cu loialitate, în interesul societății”.

Conform art. 144

3

alin.

(1) din același act normativ, prevede că „Administratorul care are într-o

anumită operațiune, direct sau indirect, interese contrare intereselor

societății, trebuie să îi înștiințeze despre aceasta pe ceilalți administratori

și pe cenzori sau auditori interni și să nu ia parte la nicio deliberare

privitoare la această operațiune”.

În cauză se impune a se stabili

dacă recurentul prin exprimarea votului în cadrul ședințelor Consiliului de

administrație din 18 martie 2008 și 17 decembrie 2008 privind aprobarea

acordării unor facilități de credit și a eliberării unor garanții colaterale

aferente debitorului SC P.I.B. SRL a acționat cu nerespectarea prevederilor

art. 106 din O.U.G. nr. 99/2006 raportat la art. 144

1

alin. (1) și (4)

și art. 144

3

alin. (1) din Legea nr. 31/1990 menționată, dispoziții

reținute ca temei legal al Hotărârii nr. 14/2010 și nr. 27/2010 pronunțată de

Consiliul de administrație al B.N.R.

Criticile care se referă la

aprecierea eronată a situației de fapt, au făcut obiectul contestației

formulate împotriva Hotărârii nr. 14 din 3 mai 2010 și potrivit art. 275 alin.

(3) și (4) din O.U.G. nr. 99/2006, modificată și completată, instanța de

judecată se pronunță numai asupra legalității actelor emise de B.N.R., potrivit

competențelor acesteia în situația dedusă judecății.

Potrivit unui referat

aprobat de Comitetul de credite al centralei la data de 21 martie 2008,

societățile identificate de C.R.F. România SA ca făcând parte din grupul P.I.B.,

sunt următoarele: SC P.I.B. SRL, S.C. „M.T.” SRL, SC T.C.X. SA, SC T.G. SRL,

Fundația M.M., SC L.T. SRL, SC W.W. România SRL, SC G.P.C. S.C. SRL și IMM Spa,

cu mențiunea că SC P.I.B. SRL deține participații și la alte societăți

comerciale, inclusiv la SC R.F.I. R.E. SRL, unde deține 49% din capitalul

social al acesteia, recurentul având calitatea de administrator al acestei

ultime societăți.

De asemenea, la

momentul eliberării garanției, SC P.I.B. SRL avea calitatea de debitor al SC

R.F.I.R.E. SRL iar recurentul avea atribuții/ calități în diverse societăți

comerciale ale grupului P. sau în alte societăți care aveau legături comerciale

cu SC P.I.B. SRL care solicitau finanțare, situație care de altfel rezultă din

chiar cuprinsul scrisorii adresate de recurent Băncii Naționale a României

(filele 133-141).

Este evident că

recurentul, în calitate de administrator/ acționar era interesat ca societățile

în cauză să obțină credite cât mai ieftine, avantajoase, iar pe de altă parte

instituția de credit era/ trebuia să fie interesată, să acorde credite în

condiții de prudențialitate, profitabile și acoperite cu garanții

corespunzătoare.

Recurentul, în

calitate de membru al Consiliului de administrație al C.R.F. România SA, în

raport de dispozițiile art. 144

1

alin. (1) și (4) din Legea nr. 31/1990,

menționate, avea obligația de a-și exercita mandatul cu prudența și diligența

unui bun administrator, cu loialitate, în interesul societății.

Dată fiind situația

expusă anterior, chiar dacă nu există o calificare juridică a faptelor care

intră în zona conflictelor de interese, este evident că recurentul, la momentul

supunerii spre aprobare a celor două operațiuni juridice: acordarea unui credit

către SC P.I.B. SRL și eliberarea garanțiilor colaterale, nu putea satisface în

același timp exigențele atribuțiilor ce-i reveneau ca membru al Consiliului de

administrație al instituției de credit, cât și interesele obținerii unor

credite avantajoase de către SC P.I.B. SRL care deținea 49% din capitalul

social al societății menționate, unde recurentul era administrator.

Prin urmare, date

fiind legăturile comerciale și interesele economice ale societăților comerciale

din grupul P., este evidentă lipsa de obiectivitate și imparțialitate la

momentul exprimării votului a unei persoane care deține atribuții/ calități,

atât în cadrul societăților comerciale, cât și în cadrul instituției de credit,

dar care nu converg către un interes comun.

Neîndeplinirea obligației

de diligență și prudență în exercitarea mandatului de administrator al băncii,

în interesul acesteia, reținută de B.N.R. în actele contestate, este

justificată și de faptul că ulterior împotriva SC M. SRL, societatea grupului P.

a fost deschisă procedura simplificată de insolvență, prin Încheierea nr. 782/F

din 18 iunie 2009 a Tribunalului Satu Mare, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, în dosarul nr. 2359/83/2009.

În consecință, în mod

corect, în cuprinsul deciziilor atacate, s-a reținut nerespectarea

dispozițiilor art. 144

1

alin. (1) și (4) din Legea nr. 31/1990, cu

modificările și completările ulterioare.

Pe de altă parte, în

acest context, în raport de dispozițiile art. 144

3

alin. (1) din

legea menționată, recurentul trebuia să nu ia parte la nicio deliberare

privitoare la operațiunile juridice de acordare a creditului și eliberarea

garanțiilor colaterale, însă, acesta a participat la procesul decizional și a

votat favorabil, dovadă în acest sens fiind procesele verbale ale ședințelor

Consiliului de administrație al băncii din 17 decembrie 2008 și 18 martie 2008.

Susținerile

recurentului referitoare la faptul că votul exprimat a fost dat în vederea

retragerii facilităților de credit acordate anterior sunt neconforme cu

realitatea, respectiv cu procesul verbal al ședinței Consiliului de

administrație din 18 martie 2008 (fila 22) din cuprinsul căruia rezultă fără

putință de tăgadă că acesta a votat favorabil pentru aprobarea creditului către

SC P.I.B. SRL.

Față de toate

considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că actele a căror anulare se

solicită nu sunt afectate de viciul de nelegalitate, fiind emise cu aplicarea

corectă a dispozițiilor legale ce au stat la baza emiterii lor.

În consecință, în

raport de dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și

completările ulterioare, art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de G.A.I.

împotriva Hotărârii nr. 27 din 30 iunie 2010 și a Hotărârii nr. 14 din 3 mai

2010 ale Consiliului Băncii Naționale a României, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 19 mai 2011.