ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2907/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția asupra contestației formulate. Prin Hotărârea nr. 27 din 30 iunie 2010, Consiliul de administrație al Băncii Naționale Române (denumită în continuare B.N.R.) s-a respins, ca nefondată contestația formulată de G.A.I. împotriva Hotărârii nr. 14 din 3 mai 2010 prin care s-a dispus retragerea aprobării acordate acestuia pentru deținerea funcției de membru al Consiliului de administrație al Băncii C.R. F. România SA. S-a reținut, în esență, că prin Hotărârea nr. 14 din 3 mai 2010, B.N.R. a dispus retragerea aprobării acordate recurentului pentru deținerea funcției de membru al Consiliului de Administrație al Băncii C.R.F.

România SA, în conformitate cu prevederile art. 229 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare. Sancționarea a intervenit pentru fapta prevăzută de art. 288 lit. a) din O.U.G.

nr. 99/2006, cu modificările și completările ulterioare, care constă în nerespectarea prevederilor art. 106 din ordonanța menționată ca urmare a neîndeplinirii atribuțiilor prevăzute de art. 144 1 alin. (1) și (4), art. 144 3 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și a nerespectării prevederilor actului constitutiv al băncii potrivit cărora „În cazul unui conflict de interese, membrii Consiliului de Administrație care se află în această situație, vor comunica, în scris, consiliului și se vor abține de la discuția și de la votul asupra problemelor/ operațiunilor care dau naștere/ pot da naștere unui conflict de interese”, întrucât în cadrul ședințelor Consiliului de Administrație din 18 martie 2008 și 17 decembrie 2008 a votat pentru aprobarea unor facilități de credit și a eliberării unor depozite colaterale aferente debitorului SC P.I.B.

SRL, în condițiile unui conflict de interese, astfel cum s-a consemnat în Raportul de supraveghere nr. 10865 din 16 decembrie 2009. Cu ocazia soluționării contestației, împotriva Hotărârii nr. 14/2010, reținându-se că nu au fost dovedite aspecte de natură a modifica situația de fapt reținută la adoptarea Hotărârii nr. 14/2010, s-a dispus respingerea contestației ca nefondată. 2. Calea de atac exercitată. Împotriva Hotărârii Consiliului de Administrație al B.N.R. nr. 27 din 30 iunie 2010 a declarat recurs recurentul G.A.I., solicitând desființarea acesteia și a Hotărârii nr. 14/2010, apreciate ca fiind nelegale și netemeinice. În motivarea căii de atac s-au susținut, în esență, următoarele critici: Hotărârea nr. 14 a fost emisă la 3 mai 2010, după data de 24 martie 2010, când și-a depus demisia din funcția de membru al Consiliului de Administrație al Băncii C.R.F.

România SA, astfel că sancțiunea după data demisiei nu mai poate produce efecte juridice, „fiind lipsită de obiect și finalitate”; Pe fond s-a arătat că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală, aspectele reținute în Raportul de supraveghere nr. 10856 din 16 decembrie 2009, încheiat de echipa de inspecție a Băncii Naționale a României în urma acțiunii de supraveghere desfășurată la Banca C.R.F. România SA, fiind neconforme cu realitatea. Se susține că în cuprinsul raportului au fost inserate doar informațiile și punctul de vedere al conducerii actuale a băncii, fără să-și poată exprima punctul de vedere și să prezinte argumentele sau documentele în apărarea sa, însă, prin scrisoarea transmisă Direcției de Supraveghere din cadrul Băncii Naționale a României și înregistrată sub nr. 5287 din 01 martie 2010 a expus neconcordanțele și interpretările eronate din Raportul de inspecție al B.N.R.

Recurentul a menționat că la datele precizate și invocate în hotărârea contestată nu s-a aflat în conflict de interese în calitatea sa de membru al Consiliului de Administrație al Băncii C.R.F. România SA, întrucât la data când au avut loc ședințele consiliului de administrație nu a deținut poziții de natură executivă în cadrul SC P.I.B. SRL, iar votul său a fost pentru retragerea facilităților de credit acordate anterior, cu consecința eliberării garanțiilor create. În opinia recurentului, în mod greșit s-a reținut, în raport de dispozițiile art. 144 1 alin. (1) și (4) și art. 144 3 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, că a existat un „conflict de interese” în ceea ce-l privește, întrucât Legea nr. 31/1990 face referire la „interese contrare”, cele două noțiuni fiind diferite.

Pe de altă parte, acțiunile sale nu pot fi asociate unor interese contrare, întrucât la data la care activitatea decizională a avut loc nu avea nici un fel de interes sau folos personal din acele operațiuni. Intimata Banca Națională a României a formulat întâmpinare prin care a solicitat calificarea „contestației” ca recurs, în raport de dispozițiile art. 275 din O.U.G. nr. 99/2006, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ. Referitor la recursul formulat s-a invocat nulitatea acestuia în raport de art. 306 C. proc. civ., iar în subsidiar s-a solicitat respingerea ca nefondat, arătându-se că motivele invocate sunt identice cu cele ale contestației, care au fost analizate în fapt și în drept în cuprinsul Hotărârii nr. 27/2010, nefiind invocate în fața instanței judecătorești motive de nelegalitate.

Cu privire la criticile formulate de recurent, s-a apreciat că acestea sunt nefondate întrucât recurentul răspunde pentru faptele sale pe timpul mandatului, neavând relevanță data demisiei. De asemenea, conflictul de interese a fost dovedit, susținerile recurentului nefiind conforme cu realitatea. Recurentul a formulat concluzii scrise prin care a precizat calea de atac ca fiind recurs, arătând că motivele prezentate pot fi încadrate la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel că este neîntemeiată excepția nulității recursului. Reiterând criticile formulate, s-a solicitat admiterea recursului, desființarea Hotărârii Consiliului de Administrație al B.N.R. nr. 27/2010 și implicit a Hotărârii B.N.R.

nr. 14/2010. 3. Soluția instanței de recurs. Înalta Curte, analizând cu prioritate excepția nulității recursului invocată de intimata B.N.R., apreciază că aceasta este neîntemeiată. Criticile formulate cu privire la Hotărârea nr. 27/2010 pot fi circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cum dealtfel a precizat și recurentul, situație în care devin incidente dispozițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.. În ceea ce privește recursul formulat, Înalta Curte reține că acesta este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse. Critica referitoare la „lipsa de obiect și finalitate” a Hotărârii nr.14 din 3 mai 2010, urmare a încetării calității de administrator al C.R.F.

România SA prin demisia din 26 martie 2010, nu poate fi apreciată ca fiind fondată. Recurentul a avut calitatea de membru al Consiliului de administrație al Băncii C.R.F. România S.A. Potrivit art. 106 din O.U.G. nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, cu modificările și completările ulterioare, „Consiliul de administrație și directorii sau, după caz, comitetul de supraveghere și directorul instituției de credit au competențele și atribuțiile prevăzute de legislația aplicabilă societăților comerciale și sunt responsabile de aducerea la îndeplinire a tuturor cerințelor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență și de reglementările emise în aplicarea acesteia”. Conform art. 108 alin. (1) și (3) din același act normativ, membrii consiliului de administrație trebuie să fie aprobați de B.N.R.

înainte de începerea exercitării responsabilităților, potrivit reglementărilor emise în acest sens. Art. 3 alin. (1) lit. b) din Regulamentul nr. 6 din 7 aprilie 2008 privind începerea activității și modificările în situația instituțiilor de credit, persoane juridice române și a sucursalelor din România ale instituțiilor de credit din state terțe, prevede că „sunt supuse aprobării B.N.R., în condițiile prevăzute în secțiunea a II-a, modificările în situația instituțiilor de credit, persoane juridice române, referitoare la: b) persoanele nominalizate să exercite responsabilități de administrare și/ sau conducere”. La alin. (2) al art. 3 menționat, se prevede că: „Instituțiile de credit, persoane juridice române, vor proceda la înregistrarea în registrul comerțului a mențiunilor corespunzătoare modificărilor supuse aprobării prealabile a B.N.R., numai după obținerea acestei aprobări”.

Potrivit art. 7 alin. (2) din același Regulament, în cazul schimbării unui membru al Consiliului de administrație „cererea de aprobare va indica și motivul schimbării persoanelor care au ocupat anterior respectivele poziții și va fi însoțită de hotărârea organului competent și documentația specifică…”. Potrivit art. 72 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, „obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat și la cele special prevăzute în această lege”. În conformitate cu art. 10 alin. (2) din Actul constitutiv al Băncii C.R.F. România SA, „Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor numește și revocă membrii Consiliului de administrație”.

Din cuprinsul dispozițiilor legale enunțate rezultă că membrilor Consiliului de administrație ai Băncii C.R.F. România SA le sunt aplicabile dispozițiile referitoare la mandat. Pe de altă parte, B.N.R. aprobă numirea acestora înainte de începerea exercitării responsabilităților de administrator, iar orice modificare care face obiectul aprobării, inclusiv în ceea ce-i privește pe membrii consiliului de administrație ai băncii menționate, va fi supusă aprobării prealabile a B.N.R. și numai ulterior se va proceda la înregistrarea în registrul comerțului a mențiunilor corespunzătoare modificărilor. De asemenea, motivul schimbării unui membru al Consiliului de administrație trebuie adus la cunoștința B.N.R.

împreună cu documentația specifică. Prin urmare, Adunarea Generală Ordinară a Băncii C.R.F. România SA după ce aprobă „demisia”, respectiv renunțarea la mandatul acordat de membru al Consiliului de administrație, în conformitate cu dispozițiile art. 1556 și art. 1553 C. civ., va aduce la cunoștința B.N.R. motivul schimbării unui membru cu altul, însoțit de hotărârea organului competent și documentația specifică. Prin Hotărârea nr. 1 din 25 mai 2010, Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor Băncii C.R.F. SA a luat act de „demisia” reclamantului, înaintând B.N.R. cererea nr.6568 din 1 iunie 2010 de aprobare a numirii unei alte persoane în locul administratorului recurent, ce a fost înregistrată la intimată sub nr. 9191 din 4 iunie 2010 (filele 157-159).

Având în vedere situația de fapt și dispozițiile legale menționate, momentul la care a produs efecte „demisia” recurentului este data de 25 mai 2010, când organul competent – Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor ca mandant, a luat act și a aprobat renunțarea la mandatul încredințat acestuia de membru în Consiliul de administrație, fiind pe deplin aplicabil în cauză principiul simetriei actelor juridice. Prin urmare, la data de 3 mai 2010 – data pronunțării Hotărârii nr. 14 de către B.N.R. „demisia” recurentului din 26 martie 2010 nu fusese aprobată de organul competent și nici notificată B.N.R. cum prevăd dispozițiile art. 7 alin. (2) din Regulamentul menționat. În consecință, toate criticile privind „lipsa de obiect și finalitate” a Hotărârii nr. 14 din 3 mai 2010 sunt nefondate.

În altă ordine, conform art. 275 alin. (4) din O.U.G. nr. 99/2006, cu modificările și completările ulterioare, „În cazul contestării în instanță a actelor Băncii Naționale a României, instanța judecătorească se pronunță asupra legalității acestor acte”. Prin urmare, Hotărârea nr. 27 din 30 iunie 2010, ce poate face obiectul recursului promovat în temeiul art. 275 alin. (2) din același act normativ, poate fi analizată doar sub aspectul legalității. Instanța de recurs va analiza motivul de recurs, de nelegalitate, invocat de recurent, respectiv art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Aspectele de fapt sunt aceleași cu cele expuse în motivele contestației și au fost analizate în cuprinsul Hotărârii nr. 27 din 30 iunie 2010. În esență, recurentul a susținut în cererea de recurs aplicarea greșită a dispozițiilor art. 144 1 alin. (1) și (4) și art. 144 3 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit art. 144 1 din Legea nr. 31/1990 republicată, cu modificările și completările ulterioare, „(1) Membrii Consiliului de administrație își vor exercita mandatul cu prudență și diligența unui bun administrator. (4) Membri Consiliului de administrație își vor exercita mandatul cu loialitate, în interesul societății”.

Conform art. 144 3 alin. (1) din același act normativ, prevede că „Administratorul care are într-o anumită operațiune, direct sau indirect, interese contrare intereselor societății, trebuie să îi înștiințeze despre aceasta pe ceilalți administratori și pe cenzori sau auditori interni și să nu ia parte la nicio deliberare privitoare la această operațiune”. În cauză se impune a se stabili dacă recurentul prin exprimarea votului în cadrul ședințelor Consiliului de administrație din 18 martie 2008 și 17 decembrie 2008 privind aprobarea acordării unor facilități de credit și a eliberării unor garanții colaterale aferente debitorului SC P.I.B. SRL a acționat cu nerespectarea prevederilor art. 106 din O.U.G.

nr. 99/2006 raportat la art. 144 1 alin. (1) și (4) și art. 144 3 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 menționată, dispoziții reținute ca temei legal al Hotărârii nr. 14/2010 și nr. 27/2010 pronunțată de Consiliul de administrație al B.N.R. Criticile care se referă la aprecierea eronată a situației de fapt, au făcut obiectul contestației formulate împotriva Hotărârii nr. 14 din 3 mai 2010 și potrivit art. 275 alin. (3) și (4) din O.U.G. nr. 99/2006, modificată și completată, instanța de judecată se pronunță numai asupra legalității actelor emise de B.N.R., potrivit competențelor acesteia în situația dedusă judecății. Potrivit unui referat aprobat de Comitetul de credite al centralei la data de 21 martie 2008, societățile identificate de C.R.F.

România SA ca făcând parte din grupul P.I.B., sunt următoarele: SC P.I.B. SRL, S.C. „M.T.” SRL, SC T.C.X. SA, SC T.G. SRL, Fundația M.M., SC L.T. SRL, SC W.W. România SRL, SC G.P.C. S.C. SRL și IMM Spa, cu mențiunea că SC P.I.B. SRL deține participații și la alte societăți comerciale, inclusiv la SC R.F.I. R.E. SRL, unde deține 49% din capitalul social al acesteia, recurentul având calitatea de administrator al acestei ultime societăți. De asemenea, la momentul eliberării garanției, SC P.I.B. SRL avea calitatea de debitor al SC R.F.I.R.E. SRL iar recurentul avea atribuții/ calități în diverse societăți comerciale ale grupului P. sau în alte societăți care aveau legături comerciale cu SC P.I.B.

SRL care solicitau finanțare, situație care de altfel rezultă din chiar cuprinsul scrisorii adresate de recurent Băncii Naționale a României (filele 133-141). Este evident că recurentul, în calitate de administrator/ acționar era interesat ca societățile în cauză să obțină credite cât mai ieftine, avantajoase, iar pe de altă parte instituția de credit era/ trebuia să fie interesată, să acorde credite în condiții de prudențialitate, profitabile și acoperite cu garanții corespunzătoare. Recurentul, în calitate de membru al Consiliului de administrație al C.R.F. România SA, în raport de dispozițiile art. 144 1 alin. (1) și (4) din Legea nr. 31/1990, menționate, avea obligația de a-și exercita mandatul cu prudența și diligența unui bun administrator, cu loialitate, în interesul societății.

Dată fiind situația expusă anterior, chiar dacă nu există o calificare juridică a faptelor care intră în zona conflictelor de interese, este evident că recurentul, la momentul supunerii spre aprobare a celor două operațiuni juridice: acordarea unui credit către SC P.I.B. SRL și eliberarea garanțiilor colaterale, nu putea satisface în același timp exigențele atribuțiilor ce-i reveneau ca membru al Consiliului de administrație al instituției de credit, cât și interesele obținerii unor credite avantajoase de către SC P.I.B. SRL care deținea 49% din capitalul social al societății menționate, unde recurentul era administrator.

Prin urmare, date fiind legăturile comerciale și interesele economice ale societăților comerciale din grupul P., este evidentă lipsa de obiectivitate și imparțialitate la momentul exprimării votului a unei persoane care deține atribuții/ calități, atât în cadrul societăților comerciale, cât și în cadrul instituției de credit, dar care nu converg către un interes comun. Neîndeplinirea obligației de diligență și prudență în exercitarea mandatului de administrator al băncii, în interesul acesteia, reținută de B.N.R. în actele contestate, este justificată și de faptul că ulterior împotriva SC M. SRL, societatea grupului P. a fost deschisă procedura simplificată de insolvență, prin Încheierea nr. 782/F din 18 iunie 2009 a Tribunalului Satu Mare, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 2359/83/2009.

În consecință, în mod corect, în cuprinsul deciziilor atacate, s-a reținut nerespectarea dispozițiilor art. 144 1 alin. (1) și (4) din Legea nr. 31/1990, cu modificările și completările ulterioare.

Pe de altă parte, în acest context, în raport de dispozițiile art. 144 3 alin. (1) din legea menționată, recurentul trebuia să nu ia parte la nicio deliberare privitoare la operațiunile juridice de acordare a creditului și eliberarea garanțiilor colaterale, însă, acesta a participat la procesul decizional și a votat favorabil, dovadă în acest sens fiind procesele verbale ale ședințelor Consiliului de administrație al băncii din 17 decembrie 2008 și 18 martie 2008. Susținerile recurentului referitoare la faptul că votul exprimat a fost dat în vederea retragerii facilităților de credit acordate anterior sunt neconforme cu realitatea, respectiv cu procesul verbal al ședinței Consiliului de administrație din 18 martie 2008 (fila 22) din cuprinsul căruia rezultă fără putință de tăgadă că acesta a votat favorabil pentru aprobarea creditului către SC P.I.B.

SRL. Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că actele a căror anulare se solicită nu sunt afectate de viciul de nelegalitate, fiind emise cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale ce au stat la baza emiterii lor. În consecință, în raport de dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de G.A.I. împotriva Hotărârii nr. 27 din 30 iunie 2010 și a Hotărârii nr. 14 din 3 mai 2010 ale Consiliului Băncii Naționale a României, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2011.