ÎCCJ, decizie (scj.ro #84843)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84843) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Membru
în consiliul de administrație al unei instituții de credit. Încălcarea
obligației de diligență și prudență. Revocarea
autorizației. Legalitate.
O.U.G.
nr. 99/2006, art. 106 și 108 alin. (1) și (3)
Legea
nr. 31/1990, art. 144ą alin. (1) și (4)
Cuprins pe materii: Drept bancar
Indice alfabetic: administrator
autorizare
BNR
bancă
consiliu
de administrație
credit
obligație de
diligență și prudență
instituția de credit
O
persoană ce deține calitatea de membru al consiliului de administrație
al unei bănci comerciale are, în raport cu dispozițiile art. 144ą
alin. (1) și (4) din Legea nr. 31/1990, obligația de a-și
exercita mandatul cu prudența și diligența unui bun
administrator, cu loialitate, în interesul societății.
Este
legală hotărârea Consiliului de administrație al Băncii
Naționale Române prin care s-a dispus retragerea autorizației
acordate unei persoane pentru deținerea funcției de membru al
consiliului de administrație al unei bănci comerciale, fiind dovedită
încălcarea de către aceasta a obligației de diligență
și prudență în exercitarea mandatului de administrator atunci
când, în calitatea sa de membru în consiliul de administrație al
instituției de credit a votat pentru acordarea unui credit avantajos unei
societăți ce deținea 49% din capitalul social al altei
societăți la care aceasta avea, de asemenea, calitatea de
administrator.
Decizia
nr. 2907 din 19 mai 2011
Prin
Hotărârea nr.27 din 30 iunie 2010, Consiliul de administrație al
Băncii Naționale Române (denumită în continuare B.N.R.) s-a
respins, ca nefondată contestația formulată de GA împotriva
Hotărârii nr.14 din 3 mai 2010 prin care s-a dispus retragerea
aprobării acordate acestuia pentru deținerea funcției de membru
al Consiliului de administrație al Băncii X România SA.
S-a
reținut, în esență, că prin Hotărârea nr.14 din
3.05.2010, B.N.R. a dispus retragerea aprobării acordate recurentului
pentru deținerea funcției de membru al Consiliului de
Administrație al Băncii X România SA, în conformitate cu prevederile
art.229 alin.1 lit.d) din O.U.G. nr.99/2006 privind instituțiile de credit
și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și
completări prin Legea nr.227/2007, cu modificările și
completările ulterioare.
Sancționarea
a intervenit pentru fapta prevăzută de art.288 lit.a) din O.U.G.
nr.99/2006, cu modificările și completările ulterioare, care
constă în nerespectarea prevederilor art.106 din ordonanța
menționată ca urmare a neîndeplinirii atribuțiilor
prevăzute de art.144
1
alin.1 și 4, art.144
3
alin.1 din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale
republicată, cu modificările și completările ulterioare,
precum și a nerespectării prevederilor actului constitutiv al
băncii potrivit cărora „În cazul unui conflict de interese, membrii
Consiliului de Administrație care se află în această
situație, vor comunica, în scris, consiliului și se vor abține
de la discuția și de la votul asupra problemelor/ operațiunilor
care dau naștere/ pot da naștere unui conflict de interese”, întrucât
în cadrul ședințelor Consiliului de Administrație din 18.03.2008
și 17.12.2008 a votat pentru aprobarea unor facilități de credit
și a eliberării unor depozite colaterale aferente debitorului S.C. P
SRL, în condițiile unui conflict de interese, astfel cum s-a consemnat în
Raportul de supraveghere nr.10865 din 16.12.2009.
Cu ocazia
soluționării contestației, împotriva Hotărârii nr.14/2010,
reținându-se că nu au fost dovedite aspecte de natură a modifica
situația de fapt reținută la adoptarea Hotărârii
nr.14/2010, s-a dispus respingerea contestației ca nefondată.
Calea
de atac exercitată.
Împotriva
Hotărârii Consiliului de Administrație al B.N.R. nr.27 din 30.06.2010
a declarat recurs recurentul GA solicitând desființarea acesteia și a
Hotărârii nr.14/2010, apreciate ca fiind nelegale și netemeinice.
În motivarea
căii de atac s-au susținut, în esență, următoarele
critici:
Hotărârea
nr.14 a fost emisă la 3 mai 2010, după data de 24.03.2010, când
și-a depus demisia din funcția de membru al Consiliului de
Administrație al Băncii X SA, astfel că sancțiunea
după data demisiei nu mai poate produce efecte juridice, „fiind
lipsită de obiect și finalitate”;
Pe fond s-a
arătat că hotărârea atacată este netemeinică și
nelegală, aspectele reținute în Raportul de supraveghere nr.10856 din
16.12.2009, încheiat de echipa de inspecție a Băncii Naționale a
României în urma acțiunii de supraveghere desfășurată la Banca X SA, fiind neconforme cu realitatea.
Se
susține că în cuprinsul raportului au fost inserate doar
informațiile și punctul de vedere al conducerii actuale a
băncii, fără să-și poată exprima punctul de
vedere și să prezinte argumentele sau documentele în apărarea
sa, însă, prin scrisoarea transmisă Direcției de Supraveghere
din cadrul Băncii Naționale a României și înregistrată sub
nr.5287 din 01.03.2010 a expus neconcordanțele și interpretările
eronate din Raportul de inspecție al B.N.R.
Recurentul a
menționat că la datele precizate și invocate în hotărârea
contestată nu s-a aflat în conflict de interese în calitatea sa de membru
al Consiliului de Administrație al Băncii X România SA, întrucât la
data când au avut loc ședințele consiliului de administrație nu
a deținut poziții de natură executivă în cadrul S.C. P SRL,
iar votul său a fost pentru retragerea facilităților de credit
acordate anterior, cu consecința eliberării garanțiilor create.
În opinia
recurentului, în mod greșit s-a reținut, în raport de
dispozițiile art.144
1
alin.1 și 4 și art.144
3
alin.1 din Legea nr.31/1990, republicată, cu modificările și
completările ulterioare, că a existat un „conflict de interese” în
ceea ce-l privește, întrucât Legea nr.31/1990 face referire la „interese
contrare”, cele două noțiuni fiind diferite.
Pe de
altă parte, acțiunile sale nu pot fi asociate unor interese contrare,
întrucât la data la care activitatea decizională a avut loc nu avea nici
un fel de interes sau folos personal din acele operațiuni.
Intimata
Banca Națională a României a formulat întâmpinare prin care a
solicitat calificarea „contestației” ca recurs, în raport de
dispozițiile art.275 din O.U.G. nr.99/2006, cu modificările și
completările ulterioare, coroborate cu dispozițiile art.299 alin.1
din Codul de procedură civilă.
Referitor la
recursul formulat s-a invocat nulitatea acestuia în raport de art.306 din Codul
de procedură civilă, iar în subsidiar s-a solicitat respingerea ca
nefondat, arătându-se că motivele invocate sunt identice cu cele ale
contestației, care au fost analizate în fapt și în drept în cuprinsul
Hotărârii nr.27/2010, nefiind invocate în fața instanței
judecătorești motive de nelegalitate.
Cu privire
la criticile formulate de recurent, s-a apreciat că acestea sunt nefondate
întrucât recurentul răspunde pentru faptele sale pe timpul mandatului,
neavând relevanță data demisiei.
De asemenea,
conflictul de interese a fost dovedit, susținerile recurentului nefiind
conforme cu realitatea.
Recurentul a
formulat concluzii scrise prin care a precizat calea de atac ca fiind recurs,
arătând că motivele prezentate pot fi încadrate la art.304 pct.9 din
Codul de procedură civilă, astfel că este neîntemeiată
excepția nulității recursului.
Reiterând
criticile formulate, s-a solicitat admiterea recursului, desființarea
Hotărârii Consiliului de Administrație al B.N.R. nr.27/2010 și
implicit a Hotărârii B.N.R. nr.14/2010.
Înalta
Curte, analizând cu prioritate excepția nulității recursului
invocată de intimata B.N.R., apreciază că aceasta este
neîntemeiată.
Criticile
formulate cu privire la Hotărârea nr.27/2010 pot fi circumscrise motivului
de recurs prevăzut de art.304 pct.9 din Codul de procedură
civilă, cum de altfel a precizat și recurentul, situație în care
devin incidente dispozițiile art.306 alin.(3) Cod procedura civilă.
În ceea ce
privește recursul formulat, Înalta Curte reține că acesta este
nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Critica
referitoare la „lipsa de obiect și finalitate” a Hotărârii nr.14 din
3.05.2010, urmare a încetării calității de administrator al C.R.
X SA prin demisia din 26.03.2010, nu poate fi apreciată ca fiind
fondată.
Recurentul a
avut calitatea de membru al Consiliului de administrație al Băncii X
România S.A.
Potrivit
art.106 din O.U.G. nr.99/2006 privind instituțiile de credit și
adecvarea capitalului, cu modificările și completările
ulterioare, „Consiliul de administrație și directorii sau, după
caz, comitetul de supraveghere și directorul instituției de credit au
competențele și atribuțiile prevăzute de legislația
aplicabilă societăților comerciale și sunt responsabile de
aducerea la îndeplinire a tuturor cerințelor prevăzute de prezenta
ordonanță de urgență și de reglementările emise
în aplicarea acesteia”.
Conform
art.108 alin.1 și 3 din același act normativ, membrii consiliului de
administrație trebuie să fie aprobați de B.N.R. înainte de
începerea exercitării responsabilităților, potrivit
reglementărilor emise în acest sens.
Art.3 alin.1
lit.b) din Regulamentul nr.6 din 7.04.2008 privind începerea
activității și modificările în situația
instituțiilor de credit, persoane juridice române și a sucursalelor
din România ale instituțiilor de credit din state terțe, prevede
că „sunt supuse aprobării B.N.R., în condițiile prevăzute
în secțiunea a II-a, modificările în situația instituțiilor
de credit, persoane juridice române, referitoare la: b) persoanele nominalizate
să exercite responsabilități de administrare și/ sau
conducere”.
La alin.2 al
art.3 menționat, se prevede că: „Instituțiile de credit,
persoane juridice române, vor proceda la înregistrarea în registrul
comerțului a mențiunilor corespunzătoare modificărilor
supuse aprobării prealabile a B.N.R., numai după obținerea
acestei aprobări”.
Potrivit
art.7 alin.2 din același Regulament, în cazul schimbării unui membru
al Consiliului de administrație „cererea de aprobare va indica și
motivul schimbării persoanelor care au ocupat anterior respectivele
poziții și va fi însoțită de hotărârea organului
competent și documentația specifică…”.
Potrivit
art.72 din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale,
republicată, „obligațiile și răspunderea administratorilor
sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat și la cele
special prevăzute în această lege”.
În
conformitate cu art.10 alin.2 din Actul constitutiv al Băncii X România
SA, „Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor numește
și revocă membrii Consiliului de administrație”.
Din
cuprinsul dispozițiilor legale enunțate rezultă că
membrilor Consiliului de administrație ai Băncii X România SA le sunt
aplicabile dispozițiile referitoare la mandat.
Pe de altă
parte, B.N.R. aprobă numirea acestora înainte de începerea
exercitării responsabilităților de administrator, iar orice
modificare care face obiectul aprobării, inclusiv în ceea ce-i
privește pe membrii consiliului de administrație ai băncii
menționate, va fi supusă aprobării prealabile a B.N.R. și
numai ulterior se va proceda la înregistrarea în registrul comerțului a
mențiunilor corespunzătoare modificărilor.
De asemenea,
motivul schimbării unui membru al Consiliului de administrație
trebuie adus la cunoștința B.N.R. împreună cu documentația
specifică.
Prin urmare,
Adunarea Generală Ordinară a Băncii X România SA după ce
aprobă „demisia”, respectiv renunțarea la mandatul acordat de membru
al Consiliului de administrație, în conformitate cu dispozițiile art.1556
și 1553 din Codul civil, va aduce la cunoștința B.N.R. motivul
schimbării unui membru cu altul, însoțit de hotărârea organului
competent și documentația specifică.
Prin
Hotărârea nr.1 din 25 mai 2010, Adunarea Generală Ordinară a
Acționarilor Băncii X SA a luat act de „demisia” reclamantului,
înaintând B.N.R. cererea nr.6568 din 1.06.2010 de aprobare a numirii unei alte
persoane în locul administratorului recurent, ce a fost înregistrată la
intimată sub nr.9191 din 4.06.2010.
Având în
vedere situația de fapt și dispozițiile legale menționate,
momentul la care a produs efecte „demisia” recurentului este data de 25 mai
2010, când organul competent – Adunarea Generală Ordinară a
Acționarilor ca mandant, a luat act și a aprobat renunțarea la
mandatul încredințat acestuia de membru în Consiliul de
administrație, fiind pe deplin aplicabil în cauză principiul
simetriei actelor juridice.
Prin urmare,
la data de 3.05.2010 – data pronunțării Hotărârii nr.14 de
către B.N.R. „demisia” recurentului din 26.03.2010 nu fusese aprobată
de organul competent și nici notificată B.N.R. cum prevăd
dispozițiile art.7 alin.2 din Regulamentul menționat.
În
consecință, toate criticile privind „lipsa de obiect și
finalitate” a Hotărârii nr.14 din 3.05.2010 sunt nefondate.
În altă
ordine, conform art.275 alin.4 din O.U.G. nr.99/2006, cu modificările
și completările ulterioare, „În cazul contestării în
instanță a actelor Băncii Naționale a României,
instanța judecătorească se pronunță asupra
legalității acestor acte”.
Prin urmare,
Hotărârea nr.27 din 30.-06.2010, ce poate face obiectul recursului
promovat în temeiul art.275 alin.2 din același act normativ, poate fi
analizată doar sub aspectul legalității.
Instanța
de recurs va analiza motivul de recurs, de nelegalitate, invocat de recurent,
respectiv art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă, potrivit
căruia hotărârea pronunțată este lipsită de temei
legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a
legii.
Aspectele
de fapt sunt aceleași cu cele expuse în motivele contestației și
au fost analizate în cuprinsul Hotărârii nr.27 din 30.06.2010.
În
esență, recurentul a susținut în cererea de recurs aplicarea
greșită a dispozițiilor art.144
1
alin.1 și 4
și art.144
3
alin.1 din Legea nr.31/1990, republicată, cu
modificările și completările ulterioare.
Potrivit
art.144
1
din Legea nr.31/1990 republicată, cu modificările
și completările ulterioare, „(1) Membrii Consiliului de
administrație își vor exercita mandatul cu prudență și
diligența unui bun administrator. (4) Membri Consiliului de
administrație își vor exercita mandatul cu loialitate, în interesul
societății”.
Conform
art.144
3
alin.1 din același act normativ, prevede că
„Administratorul care are într-o anumită operațiune, direct sau
indirect, interese contrare intereselor societății, trebuie să
îi înștiințeze despre aceasta pe ceilalți administratori și
pe cenzori sau auditori interni și să nu ia parte la nicio deliberare
privitoare la această operațiune”.
În
cauză se impune a se stabili dacă recurentul prin exprimarea votului
în cadrul ședințelor Consiliului de administrație din 18.03.2008
și 17.12.2008 privind aprobarea acordării unor facilități
de credit și a eliberării unor garanții colaterale aferente
debitorului S.C. P SRL a acționat cu nerespectarea prevederilor art.106
din O.U.G. nr.99/ 2006 raportat la art.144
1
alin.1 și 4 și
art.144
3
alin.1 din Legea nr.31/1990 menționată,
dispoziții reținute ca temei legal al Hotărârii nr.14/2010
și nr.27/2010 pronunțată de Consiliul de administrație al
B.N.R.
Criticile
care se referă la aprecierea eronată a situației de fapt, au
făcut obiectul contestației formulate împotriva Hotărârii nr.14
din 3.05.2010 și potrivit art.275 alin.3 și 4 din O.U.G. nr.99/2006,
modificată și completată, instanța de judecată se
pronunță numai asupra legalității actelor emise de B.N.R.,
potrivit competențelor acesteia în situația dedusă
judecății.
Potrivit
unui referat aprobat de Comitetul de credite al centralei la data de
21.03.2008, societățile identificate de C.R. X SA ca făcând
parte din grupul P sunt următoarele: S.C. „P SRL, S.C. M SRL, S.C. „T” SA,
S.C. „TG 2000” SRL, Fundația MM, S.C. „LT SRL, S.C. „WR” SRL, S.C. „GPC
SC” SRL și IMM Spa, cu mențiunea că S.C. P SRL deține
participații și la alte societăți comerciale, inclusiv la S.C. „RFI RE” SRL, unde deține 49% din capitalul social al acesteia, recurentul având
calitatea de administrator al acestei ultime societăți.
De
asemenea, la momentul eliberării garanției, S.C P SRL avea calitatea
de debitor al S.C. „RFI RE” SRL iar recurentul avea atribuții/
calități în diverse societăți comerciale ale grupului „P”
sau în alte societăți care aveau legături comerciale cu S.C. „P”
SRL care solicitau finanțare, situație care de altfel rezultă
din chiar cuprinsul scrisorii adresate de recurent Băncii Naționale a
României.
Este
evident că recurentul, în calitate de administrator/ acționar era
interesat ca societățile în cauză să obțină
credite cât mai ieftine, avantajoase, iar pe de altă parte instituția
de credit era/ trebuia să fie interesată, să acorde credite în
condiții de prudențialitate, profitabile și acoperite cu
garanții corespunzătoare.
Recurentul,
în calitate de membru al Consiliului de administrație al Băncii X
România SA, în raport de dispozițiile art.144
1
alin.1 și 4
din Legea nr.31/1990, menționate, avea obligația de a-și
exercita mandatul cu prudența și diligența unui bun
administrator, cu loialitate, în interesul societății.
Dată
fiind situația expusă anterior, chiar dacă nu există o
calificare juridică a faptelor care intră în zona conflictelor de
interese, este evident că recurentul, la momentul supunerii spre aprobare
a celor două operațiuni juridice: acordarea unui credit către
S.C. P SRL și eliberarea garanțiilor colaterale, nu putea satisface
în același timp exigențele atribuțiilor ce-i reveneau ca membru
al Consiliului de administrație al instituției de credit, cât și
interesele obținerii unor credite avantajoase de către S.C. P SRL
care deținea 49% din capitalul social al societății menționate,
unde recurentul era administrator.
Prin urmare,
date fiind legăturile comerciale și interesele economice ale
societăților comerciale din grupul „P”, este evidentă lipsa de
obiectivitate și imparțialitate la momentul exprimării votului a
unei persoane care deține atribuții/ calități, atât în
cadrul societăților comerciale, cât și în cadrul
instituției de credit, dar care nu converg către un interes comun.
Neîndeplinirea
obligației de diligență și prudență în
exercitarea mandatului de administrator al băncii, în interesul acesteia,
reținută de B.N.R. în actele contestate, este justificată
și de faptul că ulterior împotriva S.C. „M” SRL, societatea grupului „P”
a fost deschisă procedura simplificată de insolvență, prin
Încheierea nr.782/F din 18.06.2009 a Tribunalului Satu Mare – Secția
comercială, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul
nr.2359/83/2009.
În
consecință, în mod corect, în cuprinsul deciziilor atacate, s-a
reținut nerespectarea dispozițiilor artt.144
1
alin.1
și 4 din Legea nr.31/ 1990, cu modificările și completările
ulterioare.
Pe de
altă parte, în acest context, în raport de dispozițiile art.144
3
alin.1 din legea menționată, recurentul trebuia să nu ia parte
la nicio deliberare privitoare la operațiunile juridice de acordare a
creditului și eliberarea garanțiilor colaterale, însă, acesta a
participat la procesul decizional și a votat favorabil, dovadă în
acest sens fiind procesele verbale ale ședințelor Consiliului de
administrație al băncii din 17.12.2008 și 18.03.2008.
Susținerile
recurentului referitoare la faptul că votul exprimat a fost dat în vederea
retragerii facilităților de credit acordate anterior sunt neconforme
cu realitatea, respectiv cu procesul verbal al ședinței Consiliului
de administrație din 18.03.2008 din cuprinsul căruia rezultă
fără putință de tăgadă că acesta a votat
favorabil pentru aprobarea creditului către S.C. „P” SRL.
Față
de toate considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că actele a
căror anulare se solicită nu sunt afectate de viciul de nelegalitate,
fiind emise cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale ce au stat la
baza emiterii lor.
În
consecință, în raport de dispozițiile art.20 din Legea
nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare, art.312
alin.1 teza a II-a din Codul de procedură civilă, Înalta Curte a
respins recursul formulat ca nefondat.