ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4427/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 4331 din 3 noiembrie

2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul B.T. în

contradictoriu cu pârâta Academia Română, având ca obiect obligarea acesteia să

răspundă memoriului ce i-a fost adresat la data de 30 decembrie 2009.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut că reclamantul nu a făcut dovada depunerii/înregistrării vreunui

memoriu la Academia Română, depunând doar un presupus extras din acesta, intitulat

„Memoriu privind critica teoriei restrânse a lui Einstein”, că în acțiunea formulată

nu a fost indicat dreptul încălcat sau vătămarea adusă de pârâtă, astfel că nu se

poate constata incidența dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004.

În termen legal, împotriva

sus-menționatei sentințe a declarat recurs reclamantul B.T.

Prin cererea de recurs

s-a arătat că nu s-a putut face dovada înregistrării la sediul pârâtei a memoriului

din 30 decembrie 2009 deoarece atât acesta cât și plângerea prealabilă au fost trimise

prin poștă, conform tichetelor recomandate din 14 ianuarie 2010 și din 9 aprilie

2010 (anexate în copie xerox la cererea de recurs) și, admițând prin absurd că aceste

susțineri nu ar corespunde adevărului, instanța avea dreptul de a suspenda cauza

conform art. 114 alin. (2) C. proc. civ., iar nu de a respinge acțiunea.

Prin întâmpinare, intimata

Academia Română a precizat că cererea recurentului-reclamant nu cade sub incidența

dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004, astfel că soluția pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal este corectă

și legală.

Examinând cauza prin prisma

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că

recursul este nefondat, urmând a-l respinge cu consecință pentru cele ce vor fi

punctate în continuare:

Observând că odată cu

înregistrarea pe rolul instanței a acțiunii, reclamantul nu a depus la dosar și

dovada înregistrării memoriului la pârâtă și nici dovada înregistrării plângerii

prealabile, în conformitate cu art. 114 alin. (1) și (2) C. proc. civ. cu referire

la art. 12 din Legea nr. 554/2004, președintele instanței a dispus citarea reclamantului

cu mențiunea de a acoperi aceste lipsuri, fapt confirmat nu doar de rezoluția prin

care s-a fixat termenul de judecată ci și de citația comunicată reclamantului pentru

termenul de judecată din 3 noiembrie 2010.

În pofida acestei solicitări

exprese privind dovezile menționate, în scopul de a se stabili în mod cert data

înregistrării la Academia Română a memoriului, conținutul acestuia și în ce măsură

a fost urmată procedura prealabilă obligatorie prevăzută de art. 7 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, reclamantul nu s-a conformat.

Mai mult, așa cum se arată

și în considerentele sentinței aflate în control judiciar, în acțiunea promovată

nu se precizează care este conținutul solicitării adresate pârâtei și nici care

sunt drepturile sau interesele pretinse a fi fost vătămate prin eventuala inacțiune

a pârâtei constând în refuzul de a răspunde unei cereri.

Se observă că nici cu

ocazia exercitării căii de atac a recursului nu s-a înțeles de către reclamant să

îmbrace demersul său judiciar în ceea ce C. proc. civ. definește prin art. 112

alin. (1) și (2) a fi „cererea de chemare în judecată”, singurele elemente care

se pot deduce din înscrisurile depuse în copie xerox și semnate pentru conformitate

fiind acelea legate de titlul memoriului, „Critica teoriei restrânse a lui Einstein”,

și de corespondența prin recomandate poștale trimisă de reclamant pârâtei, fără

a se putea stabili însă cu exactitate ce înscrisuri vizează această corespondență.

De altfel, chiar prin

cererea de recurs se admite, implicit, că datele complete despre acțiunea formulată

este posibil să nu fi fost furnizate, însă se arată că soluția corectă ar fi fost

aceea de suspendare a cauzei.

Înalta Curte reține că

întreaga atitudine a reclamantului este una total opusă unei nevoi reale pentru

o judecată efectivă, neindicându-se dreptul sau interesul pretins vătămat, astfel

că prima instanță nu poate fi criticată pentru neaplicarea art. 114 alin. (3) C.

proc. civ. sau ale art. 155

1

alin. (1) C. proc. civ. cu atât mai mult

cu cât potrivit acestor texte legale instanța poate suspenda cauza, nefiind deci

obligată să procedeze la suspendarea cauzei atunci când constată că desfășurarea

normală a procesului este împiedicată din vina părții reclamante.

Toate cele expuse sunt

de natură a duce la concluzia că cererea formulată de B.T. nu se circumscrie unei

acțiuni în contencios administrativ în sensul art. 8 din Legea nr. 554/2004 pentru

a face obiectul unei analize din perspectiva acestui act normativ, astfel că soluția

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal este temeinică și legală.

Văzând și dispozițiile

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată

și completată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B.T. împotriva sentinței

nr. 4331 din 3 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 septembrie

2011.