ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5904/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5904/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 20 iunie 2011, reclamanta SC E. SA Slatina a solicitat să se dispună suspendarea executării deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată din 24 mai 2011 și a raportului de inspecție fiscală din 24 mai 2011 întocmite de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția generală de administrare a marilor contribuabili până la soluționarea acțiunii formulate pentru anularea acestor acte.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin actele contestate a fost stabilită în mod nelegal obligația sa de plată suplimentară pentru suma de 875.638 RON, reprezentând TVA, majorări și penalități de întârziere pentru perioada 1 octombrie 2005–31 martie 2010, aplicându-se greșit normele fiscale care reglementează ipoteza și condițiile de deducere TVA și cele referitoare la deductibilitatea anumitor cheltuieli din baza de calcul a impozitului pe profit. Reclamanta a argumentat temeinicia cererii sale și prin paguba iminentă, care rezultă din începerea executării silite pentru debitul contestat, ceea ce poate determina blocarea tuturor conturilor sau sechestrarea patrimoniului societății și pe cale de consecință, prejudiciul produs ar fi dificil sau chiar imposibil de reparat, în cazul declanșării procedurii de faliment.
Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința nr. 372 din 4 iulie 2011, prin care a admis cererea formulată de reclamantă și a dispus suspendarea executării deciziei de impunere din 24 mai 2011 și a raportului de inspecție fiscală din 24 mai 2011 întocmite de Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția generală de administrare a marilor contribuabili până la pronunțarea instanței de fond.
Instanța de fond a constatat că sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a fi suspendată executarea actelor administrative întocmite de pârâtă, ca urmare a contestării lor în procedura administrativă la data de 14 iunie 2011. Procedând la o cercetare sumară a cauzei, instanța de fond a considerat că din înscrisurile depuse la dosar și din actele normative incidente rezultă existența unui caz bine justificat, prin împrejurările de fapt și de drept avute în vedere la stabilirea obligației fiscale suplimentare, ceea ce este de natură a crea îndoieli serioase cu privire la legalitatea actelor de control deduse judecății.
Condiția privind riscul producerii unei pagube iminente a fost apreciată de prima instanță, ca fiind de asemenea îndeplinită, cu motivarea că, prin executarea actelor întocmite de pârâtă se poate produce reclamantei un prejudiciu material viitor și previzibil, constând în imposibilitatea plății salariilor, care ar determina disponibilizări de proporții, imposibilitatea plății sumelor compensatorii ca urmare a concedierilor din cursul anului 2009, reducerea sumelor destinate aprovizionării și producției, imposibilitatea achitării creditelor și ratelor din contractele de credit, astfel că în final, se poate cauza intrarea firmei în procedura insolvenței.
Instanța de fond a avut în vedere și Recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de miniștri din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă, conform căreia, măsurile de protecție provizorie, cum este cazul suspendării executării actului administrativ, pot fi îndeosebi acordate dacă executarea actului este de natură să cauzeze grave prejudicii, reparabile doar cu dificultate și sub condiția existenței unui caz bine justificat împotriva validității actului respectiv. Împotriva acestei sentințe, a declarat pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 și pct. 9 din C. proc.
civ. În temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 5 din C. proc. civ., s-a solicitat casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, pentru că au fost încălcate formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) din C. proc. civ. În dezvoltarea acestei critici, s-a arătat că, instanța de fond a încălcat principiul contradictorialității și principiul dreptului la apărare, întrucât recurenta a fost citată pentru termenul de judecată din 4 iulie 2011 prin fax la data de 28 iunie 2011 și fără comunicarea înscrisurilor depuse la dosar, astfel că aceasta s-a aflat în imposibilitate să-și pregătească apărarea.
Recurenta a învederat că, dreptul la un proces echitabil, recunoscut de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului înseamnă și posibilitatea rezonabilă a oricărei părți de a expune cauza sa instanței de judecată, în condițiile care să nu o dezavantajeze față de partea adversă, ceea ce se realizează prin asigurarea dreptului la apărare, cu valoare de principiu constituțional, fiind garantat prin art. 24 din Constituție. În temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., s-a solicitat modificarea hotărârii atacate, în sensul, respingerii cererii de suspendare a executării formulată de societatea intimată ca neîntemeiată. Contrar considerentelor reținute de instanța de judecată, recurenta a învederat că în cauză nu s-a dovedit existența unui caz bine justificat, care să creeze o îndoială puternică asupra legalității actului administrativ.
Având în vedere prezumția de legalitate și de veridicitate de care se bucură actele administrativ–fiscale contestate, precum și faptul că, intimata nu a făcut dovada existenței unor motive bine justificate, care să conducă la concluzia că aceste acte sunt vădit nelegale, recurenta a arătat că trebuia respinsă ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării. Recurenta a considerat că instanța de fond a constatat de asemenea, în mod greșit ca fiind îndeplinită condiția privind prevenirea unei pagube iminente, definită de lege ca prejudiciu material viitor și previzibil. În acest sens, s-a precizat că, nu au fost administrate în cauză probe prin care intimata-reclamantă să fi dovedit prejudiciul iminent și ireparabil care ar rezulta din executarea actelor administrative atacate.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304 1 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele considerente: Procedura de citare a recurentei a fost legal îndeplinită pentru termenul din 4 iulie 2011, la care a fost judecată pricina, cu respectarea dreptului la apărare și a principiului contradictorialității, astfel că nu este întemeiat motivul de recurs invocat în baza dispozițiilor art. 304 pct. 5 din C. proc. civ. Recurenta a fost legal citată pentru primul termen de judecată din data de 26 iunie 2011 și potrivit dispozițiilor art. 153 alin. (1) din C. proc. civ., prin înmânarea citației pentru un termen de judecată, cel citat este prezumat că are termen în cunoștință și pentru termenele ulterioare aceluia pentru care i-a fost înmânată citația.
În consecință, nu se poate reține susținerea din recurs privind pronunțarea hotărârii atacate cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) din C. proc. civ., în condițiile în care recurenta a avut posibilitatea să-și formuleze apărările în cauză, ca urmare a îndeplinirii procedurii de citare a sa și a comunicării actelor depuse în dovedirea cererii. Din adresa din 28 iunie 2011 întocmită de intimata–reclamantă rezultă că la aceeași dată au fost comunicate agenției recurente copii ale documentelor depuse de instanța de fond pentru termenul din 4 iulie 2011. Față de comunicarea efectuată și confirmată de recurentă prin înregistrarea din 28 iunie 2011, instanța de fond a constatat corect la termenul din 4 iulie 2011, că nu se mai impune a fi îndeplinite alte acte de procedură și a soluționat pricina.
Motivul de nelegalitate invocat de recurentă în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. este de asemenea nefondat și urmează a fi respins. Cererea de suspendare a actelor administrativ-fiscale formulată de intimata-reclamantă în perioada soluționării recursului administrativ prealabil, înregistrat la Agenția Națională de Administrare Fiscală din 14 iunie 2011, a fost admisă prin aplicarea corectă a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, până la pronunțarea instanței de fond, se poate dispune suspendarea în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente. Măsura provizorie solicitată de intimata-reclamantă s-a justificat față de îndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute de acest text de lege, întrucât s-a dovedit atât existența unui caz bine justificat, cât și iminența procedurii unei pagube prin executarea actelor contestate, care au caracter executoriu din oficiu.
Instanța de fond a constatat corect existența unui caz bine justificat pentru suspendarea executării actelor administrative, în sensul definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca împrejurări legate de stare de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului. Situația de fapt concretă dovedită în cauză și motivele de nelegalitate invocate de intimata-reclamantă în cadrul contestației administrative din procedura prevăzută de art. 206 din C. proc. civ. au fost întemeiat apreciate de instanța de fond ca reprezentând un asemenea caz bine justificat pentru admiterea cererii de suspendare a executării actului administrativ.
Nefondată este și critica adusă în recurs concluziei din hotărârea atacată privind îndeplinirea condiției prevăzute de lege cu privire la riscul producerii unei pagube iminente prin executarea silită a actelor administrative întocmite de recurentă până la pronunțarea instanței de fond. Analizând atât obiectul de activitate desfășurate de intimata–reclamantă, cât și consecințele care se pot produce acesteia prin executarea obligațiilor fiscale aflate în litigiu, instanța de fond a considerat corect ca fiind dovedită în cauză cerința privind riscul producerii unei pagube iminente, definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, ca prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidentă.
Cum măsura de suspendare a executării a fost dispusă în baza dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 până la pronunțarea instanței de fond, se constată că prezentul recurs se dovedește a fi lipsit de interes, întrucât au încetat efectele hotărârii atacate, ca urmare a desființării deciziei de impunere din 24 mai 2011 cu privire la TVA în sumă de 383.528 RON și la majorări de întârziere în sumă de 492.110 RON prin decizia din 21 noiembrie 2011 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția generală de soluționare a contestațiilor. Această decizie a fost depusă ca act nou în recurs. Pentru considerentele care au fost expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) din C. proc.
civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței nr. 372 din 4 iulie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.