ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5904/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 20 iunie

2011, reclamanta SC E. SA Slatina a solicitat să se dispună suspendarea

executării deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de

plată din 24 mai 2011 și a raportului de inspecție fiscală din 24 mai 2011

întocmite de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția

generală de administrare a marilor contribuabili până la soluționarea acțiunii

formulate pentru anularea acestor acte.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că prin actele contestate a fost stabilită în mod nelegal obligația

sa de plată suplimentară pentru suma de 875.638 RON, reprezentând TVA, majorări

și penalități de întârziere pentru perioada 1 octombrie 2005–31 martie 2010, aplicându-se

greșit normele fiscale care reglementează ipoteza și condițiile de deducere TVA

și cele referitoare la deductibilitatea anumitor cheltuieli din baza de calcul a

impozitului pe profit.

Reclamanta a argumentat

temeinicia cererii sale și prin paguba iminentă, care rezultă din începerea executării

silite pentru debitul contestat, ceea ce poate determina blocarea tuturor conturilor

sau sechestrarea patrimoniului societății și pe cale de consecință, prejudiciul

produs ar fi dificil sau chiar imposibil de reparat, în cazul declanșării procedurii

de faliment.

Curtea de Apel Craiova,

secția de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința nr. 372 din 4

iulie 2011, prin care a admis cererea formulată de reclamantă și a dispus suspendarea

executării deciziei de impunere din 24 mai 2011 și a raportului de inspecție fiscală

din 24 mai 2011 întocmite de Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția

generală de administrare a marilor contribuabili până la pronunțarea instanței de

fond.

Instanța de fond a constatat

că sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 pentru a fi suspendată executarea actelor administrative întocmite

de pârâtă, ca urmare a contestării lor în procedura administrativă la data de 14

iunie 2011.

Procedând la o cercetare

sumară a cauzei, instanța de fond a considerat că din înscrisurile depuse la dosar

și din actele normative incidente rezultă existența unui caz bine justificat, prin

împrejurările de fapt și de drept avute în vedere la stabilirea obligației fiscale

suplimentare, ceea ce este de natură a crea îndoieli serioase cu privire la legalitatea

actelor de control deduse judecății.

Condiția privind riscul

producerii unei pagube iminente a fost apreciată de prima instanță, ca fiind de

asemenea îndeplinită, cu motivarea că, prin executarea actelor întocmite de pârâtă

se poate produce reclamantei un prejudiciu material viitor și previzibil, constând

în imposibilitatea plății salariilor, care ar determina disponibilizări de proporții,

imposibilitatea plății sumelor compensatorii ca urmare a concedierilor din cursul

anului 2009, reducerea sumelor destinate aprovizionării și producției, imposibilitatea

achitării creditelor și ratelor din contractele de credit, astfel că în final, se

poate cauza intrarea firmei în procedura insolvenței.

Instanța de fond a avut

în vedere și Recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de miniștri

din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie

administrativă, conform căreia, măsurile de protecție provizorie, cum este cazul

suspendării executării actului administrativ, pot fi îndeosebi acordate dacă executarea

actului este de natură să cauzeze grave prejudicii, reparabile doar cu dificultate

și sub condiția existenței unui caz bine justificat împotriva validității actului

respectiv.

Împotriva acestei sentințe,

a declarat pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, invocând motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 și pct. 9 din C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor

art. 304 pct. 5 din C. proc. civ., s-a solicitat casarea hotărârii atacate și trimiterea

cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, pentru că au fost încălcate formele

de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) din C. proc.

civ.

În dezvoltarea acestei

critici, s-a arătat că, instanța de fond a încălcat principiul contradictorialității

și principiul dreptului la apărare, întrucât recurenta a fost citată pentru termenul

de judecată din 4 iulie 2011 prin fax la data de 28 iunie 2011 și fără comunicarea

înscrisurilor depuse la dosar, astfel că aceasta s-a aflat în imposibilitate să-și

pregătească apărarea.

Recurenta a învederat

că, dreptul la un proces echitabil, recunoscut de art. 6 din Convenția europeană

a drepturilor omului înseamnă și posibilitatea rezonabilă a oricărei părți de a

expune cauza sa instanței de judecată, în condițiile care să nu o dezavantajeze

față de partea adversă, ceea ce se realizează prin asigurarea dreptului la apărare,

cu valoare de principiu constituțional, fiind garantat prin art. 24 din Constituție.

În temeiul dispozițiilor

art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., s-a solicitat modificarea hotărârii atacate,

în sensul, respingerii cererii de suspendare a executării formulată de societatea

intimată ca neîntemeiată.

Contrar considerentelor

reținute de instanța de judecată, recurenta a învederat că în cauză nu s-a dovedit

existența unui caz bine justificat, care să creeze o îndoială puternică asupra legalității

actului administrativ. Având în vedere prezumția de legalitate și de veridicitate

de care se bucură actele administrativ–fiscale contestate, precum și faptul că,

intimata nu a făcut dovada existenței unor motive bine justificate, care să conducă

la concluzia că aceste acte sunt vădit nelegale, recurenta a arătat că trebuia respinsă

ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării.

Recurenta a considerat

că instanța de fond a constatat de asemenea, în mod greșit ca fiind îndeplinită

condiția privind prevenirea unei pagube iminente, definită de lege ca prejudiciu

material viitor și previzibil. În acest sens, s-a precizat că, nu au fost administrate

în cauză probe prin care intimata-reclamantă să fi dovedit prejudiciul iminent și

ireparabil care ar rezulta din executarea actelor administrative atacate.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304

1

din C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele

considerente:

Procedura de citare a

recurentei a fost legal îndeplinită pentru termenul din 4 iulie 2011, la care a

fost judecată pricina, cu respectarea dreptului la apărare și a principiului contradictorialității,

astfel că nu este întemeiat motivul de recurs invocat în baza dispozițiilor

art. 304 pct. 5 din C. proc. civ.

Recurenta a fost legal

citată pentru primul termen de judecată din data de 26 iunie 2011 și potrivit dispozițiilor

art. 153 alin. (1) din C. proc. civ., prin înmânarea citației pentru un termen de

judecată, cel citat este prezumat că are termen în cunoștință și pentru termenele

ulterioare aceluia pentru care i-a fost înmânată citația.

În consecință, nu se poate

reține susținerea din recurs privind pronunțarea hotărârii atacate cu încălcarea

formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) din

C. proc. civ., în condițiile în care recurenta a avut posibilitatea să-și formuleze

apărările în cauză, ca urmare a îndeplinirii procedurii de citare a sa și a comunicării

actelor depuse în dovedirea cererii.

Din adresa din 28 iunie

2011 întocmită de intimata–reclamantă rezultă că la aceeași dată au fost comunicate

agenției recurente copii ale documentelor depuse de instanța de fond pentru termenul

din 4 iulie 2011. Față de comunicarea efectuată și confirmată de recurentă prin

înregistrarea din 28 iunie 2011, instanța de fond a constatat corect la termenul

din 4 iulie 2011, că nu se mai impune a fi îndeplinite alte acte de procedură și

a soluționat pricina.

Motivul de nelegalitate

invocat de recurentă în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. este

de asemenea nefondat și urmează a fi respins.

Cererea de suspendare

a actelor administrativ-fiscale formulată de intimata-reclamantă în perioada soluționării

recursului administrativ prealabil, înregistrat la Agenția Națională de Administrare

Fiscală din 14 iunie 2011, a fost admisă prin aplicarea corectă a dispozițiilor

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, până la pronunțarea instanței

de fond, se poate dispune suspendarea în cazuri bine justificate și pentru prevenirea

unei pagube iminente.

Măsura provizorie solicitată

de intimata-reclamantă s-a justificat față de îndeplinirea condițiilor cumulative

prevăzute de acest text de lege, întrucât s-a dovedit atât existența unui caz bine

justificat, cât și iminența procedurii unei pagube prin executarea actelor contestate,

care au caracter executoriu din oficiu.

Instanța de fond a constatat

corect existența unui caz bine justificat pentru suspendarea executării actelor

administrative, în sensul definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004,

ca împrejurări legate de stare de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze

o îndoială serioasă în privința legalității actului.

Situația de fapt concretă

dovedită în cauză și motivele de nelegalitate invocate de intimata-reclamantă în

cadrul contestației administrative din procedura prevăzută de art. 206 din C. proc.

civ. au fost întemeiat apreciate de instanța de fond ca reprezentând un asemenea

caz bine justificat pentru admiterea cererii de suspendare a executării actului

administrativ.

Nefondată este și critica

adusă în recurs concluziei din hotărârea atacată privind îndeplinirea condiției

prevăzute de lege cu privire la riscul producerii unei pagube iminente prin executarea

silită a actelor administrative întocmite de recurentă până la pronunțarea instanței

de fond.

Analizând atât obiectul

de activitate desfășurate de intimata–reclamantă, cât și consecințele care se pot

produce acesteia prin executarea obligațiilor fiscale aflate în litigiu, instanța

de fond a considerat corect ca fiind dovedită în cauză cerința privind riscul producerii

unei pagube iminente, definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004,

ca prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidentă.

Cum măsura de suspendare

a executării a fost dispusă în baza dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 până la pronunțarea instanței de fond, se constată că prezentul recurs

se dovedește a fi lipsit de interes, întrucât au încetat efectele hotărârii atacate,

ca urmare a desființării deciziei de impunere din 24 mai 2011 cu privire la TVA

în sumă de 383.528 RON și la majorări de întârziere în sumă de 492.110 RON prin

decizia din 21 noiembrie 2011 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală,

Direcția generală de soluționare a contestațiilor. Această decizie a fost depusă

ca act nou în recurs.

Pentru considerentele

care au fost expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ.

și art. 20 din Legea nr. 554/2004, constatând că nu există motive de casare sau

de modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Înalta Curte va respinge

prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Agenția Națională

de Administrare Fiscală împotriva sentinței nr. 372 din 4 iulie 2011 a Curții de

Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 decembrie

2011.