ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4350/2011

Prin cererea

înregistrată la data de 30 septembrie 2010, reclamanții M.V., C.S.E., C.M.D.,

S.D.T., U.L. și J.I.D. au formulat plângere împotriva Hotărârii nr. 59 din 29

iulie 2010, pronunțată de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul

M.A.I. pronunțată în Dosarul nr. 410568/2010 solicitând anularea Hotărârii nr.

59 din 29 iulie 2010, a Hotărârii nr. 208506 din 18 mai 2010 a Comisiei de

Soluționare a Contestațiilor din cadrul UM nr. 0465 București și a Deciziei de

imputare nr. 207076 din 29 martie 2010, precum și suspendarea executării

Hotărârii nr. 59 din 29 iulie 2010.

În motivarea cererii,

reclamanții au arătat că prin O.U.G. nr. 20/2009 s-a dispus reorganizarea GSPI

- Acvila în subordinea ICJR iar personalul având calitatea de polițist nu a

putut fi transferat în cadrul Jandarmeriei, ci a fost redistribuit în cadrul

Poliției.

Ca efect al

reorganizării GSPI - Acvila a trecut și s-a reorganizat în subordinea IGJR.

Ulterior

desființării, prin decizia de imputare nr. 207076 din 29 martie 2010 s-a

constatat un prejudiciu de 72.507 RON, care a fost stabilit în sarcina reclamanților.

Prin Hotărârea nr.

208506 din 18 mai 2010, a Comisiei de Soluționare a Contestațiilor din cadrul

UM nr. 0465 București, s-a respins ca neîntemeiată contestația. Prin Hotărârea

nr. 59 din 29 iulie 2010 pronunțată de Comisia de jurisdicție a imputațiilor

din cadrul M.A.I. s-au respins plângerile formulate menținându-se Hotărârea nr.

208506 din 18 mai 2010 și Decizia de imputare nr. 207076 din 29 martie 2010.

În ceea ce privește

cererea de suspendare, reclamanții au arătat că sunt îndeplinite cele două

condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv „cazul bine

justificat" și „paguba iminentă".

Ministerul

Administrației și Internelor a invocat excepția lipsei calității procesuale

pasive, cu motivarea că cele două acte contestate sunt emise de UM0465

București, și nu de minister.

Prin încheierea din

18 februarie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive

invocată de pârât și a admis cererea de suspendare.

A dispus suspendarea

executării Hotărârii nr. 59 din 29 iulie 2010, pronunțată de Comisia de

Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul MAI, până la rămânerea irevocabilă a

hotărârii.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Nu poate fi primită

susținerea pârâtului în sensul că nu are calitate procesuală pasivă deoarece,

stabilirea pagubei s-a făcut în conformitate cu O.G. nr. 121/1998 privind

răspunderea materială a militarilor, aprobată prin Legea nr. 25/1999. În

cuprinsul acestui act normativ, pârâtul, respectiv Comisia de Jurisdicție a

Imputațiilor din cadrul M.A.I., în baza art. 13 alin. (1) și are atribuții în

soluționarea plângerii împotriva hotărârii pronunțate asupra contestației.

Cu referire la

cererea de suspendare a executării Hotărârii nr. 59 din 29 iulie 2010, Curtea

de apel a constatat că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:

Pornind de la

dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora suspendarea

executării unui act administrativ unilateral se poate dispune numai în măsura

în care se probează existența unui caz bine justificat și necesitatea

prevenirii producerii unei pagube iminente, noțiuni definite prin art. 2 alin.

(1) lit. s) și t) din Legea nr. 554/2004, curtea de apel a apreciat că se

impune suspendarea hotărârii nr. 59 din 29 iulie 2010 pronunțată de Comisia de

jurisdicție a imputațiilor din cadrul M.A.I.

Astfel, a reținut

prima instanță că prin Hotărârea nr. 59 din 29 iulie 2010, s-a respins

plângerea formulată de U.L. împotriva Hotărârii nr. 208506 din 18 mai 2010 a

Comisiei de soluționare a Contestațiilor din cadrul UM 0465 București, cu

referire la decizia de imputare nr. 207076 din 29 martie 2010 prin care s-a

stabilit ca nelegală plata reprezentând sporuri și prime specifice acordate în

anul 2008, din prejudiciul total de 26.908 RON reclamantului U.L. fiindu-i

imputată suma de 798 RON.

Din cuprinsul

hotărârii atacate de către reclamantul U.L., rezultă că nu au fost analizate

apărările acestuia privind acordarea sporului specific unor categorii de

personal privind situația de fapt, raportată la atribuțiile aferente gradului

profesional sau ca șef grupă management și nici nu s-a procedat la o analiză a

normelor legale încălcate.

A apreciat prima

instanță că toate aceste aspecte creează o îndoială serioasă în privința

legalității Hotărârii nr. 59 din 29 iulie 2010, asupra căruia se solicită

suspendarea, în cauză aflându-ne în prezența unui caz bine justificat astfel

cum este definit de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, s-a

constatat că, prin reținerile lunare din salariu, pentru recuperarea integrală

a sumei imputate, se creează în patrimoniul reclamantului un prejudiciu care,

de altfel este accentuat și de reducerile financiare promovate în sectorul bugetar

și care au afectat serios veniturile financiare ale reclamantului.

Împotriva acestei

încheieri a declarat recurs pârâtul Ministerul Administrației și Internelor,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fără a invoca vreunul dintre

motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Prin criticile aduse sentinței atacate,

recurentul-pârât susține, în esență că, în mod greșit, prima instanță a

apreciat că, în speță sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea

nr. 554/2004 necesare suspendării executării unui act administrativ.

Se arată că

reclamanții nu au adus nicio dovadă concretă privind existența cazului bine

justificat și a pagubei iminente, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit.

s) și t), iar suspendarea executării Hotărârii nr. 59/2011 nu are efecte asupra

punerii în executare a deciziei de imputare nr. 207076 din 29 martie 2010,

singurul act producător de efecte juridice cu caracter executoriu.

Recursul este

întemeiat.

Potrivit

dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 suspendarea executării

actului administrativ se poate dispune în cazuri bine justificate și pentru

prevenirea unei pagube iminente.

Condiția existenței

cazului „bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea și

înțelepciunea judecătorului sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra

legalității actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta

să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului,

respectiv a consecințelor juridice pe care le-a produs.

Pentru a înlătura,

chiar și temporar, regula executării imediată și din oficiu a actelor

administrative, prin suspendarea acestuia, instanța nu poate aprecia

discreționar necesitatea unei asemenea măsuri, ci doar prin raportare la

probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii

aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, fără a se analiza, pe fond

conținutul actului administrativ.

Analizând

înscrisurile depuse la dosar în susținerea cererii de suspendare, Înalta Curte

constată că acestea nu atestă vreo împrejurare de natură să răstoarne prezumția

de legalitate de care se bucură actul administrativ. Astfel, instanța de fond a

apreciat existența unui caz bine justificat prin prisma faptului că din

cuprinsul Hotărârii nr. 59 din 29 iulie 2010 nu rezultă că au fost analizate

apărările reclamantului U.L., aspect care creează o îndoială serioasă asupra

legalității actului atacat.

Această motivare nu

poate fi reținută în raport de faptul că Hotărârea nr. 59/2011 emisă de Comisia

de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul M.A.I. este emisă în ultima etapă a

procedurii administrativ jurisdicționale stabilită de Legea nr. 121/1998 în

materia răspunderii materiale, această comisie având rolul de a controla

legalitatea și temeinicia deciziei de imputare, precum și legalitatea hotărârii

pronunțate în soluționarea primei căi de atac administrativ-jurisdicțională de

către Comisia de Soluționare a Contestațiilor din cadrul UM 0465 București.

Prin urmare, Comisia

de Jurisdicție a Imputațiilor, prin hotărârea atacată nu a procedat la

constatarea faptei și stabilirea prejudiciului, aceste aspecte fiind stabilite

anterior, în cadrul cercetării administrative desfășurate în temeiul deciziei

Camerei de Conturi a Municipiului București, cercetare administrativă

finalizată prin încheierea unui proces verbal nr. S/200876 din 19 martie 2010.

în această etapă părțile sunt chemate să formuleze apărări și să aducă probe în

susținerea acestora, însă instanța nu a fost învestită cu suspendarea executării

actelor încheiate cu ocazia cercetării administrative și nici măcar cu

suspendarea executării deciziei de imputare, acte pe care de altfel nici nu

le-a analizat în cadrul considerentelor sentinței recurate, pentru a -și putea

forma convingerea că apărările reclamantului U.L. nu au fost luate în

considerare.

Mai mult decât atât,

reclamanții nu au motivat capătul de cerere privind suspendarea executării

Hotărârii nr. 59/2011, prin prisma îndeplinirii dispozițiilor art. 14 din Legea

nr. 554/2004, dezvoltând doar susțineri și argumente legate de fondul cauzei -

respectiv acțiunea în anularea acestui act administrativ și nici măcar în

cadrul acestora nu a invocat situația reținută de curtea de apel, în sensul că

petenții nu au putut formula apărări în etapa administrativ-jurisdicțională ori

că apărările acestora nu au fost analizate.

Prin urmare, Înalta

Curte apreciază că în speță nu a fost dovedită existența unui „caz bine

justificat", care să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului

administrativ contestat, prima instanță analizând superficial îndeplinirea

acestei condiții și pronunțând o soluție greșită sub acest aspect.

A două condiție

impusă de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 constă în dovedirea

producerii unui prejudiciu iminent în patrimoniul destinatarului actului

administrativ, prin punerea în executare a acestuia.

Iminența pagubei

presupune certitudinea că aceasta se va produce în momentul imediat următor

punerii în aplicare a sarcinilor stabilite prin actul administrativ, cu efecte

ireversibile asupra activității sau patrimoniului persoanei căreia i se

adresează.

Or, din actele

dosarului rezultă că suma imputată reclamantului U.L. nu are un cuantum foarte

ridicat, respectiv 789 lei, restituirea acesteia urmând a se face eșalonat,

prin rețineri lunare din salariu, astfel încât nu se poate constata iminența

producerii unei pagube

În raport și de

situația potrivit căreia, Hotărârea nr. 59 din 29 iulie 2011, ca act

administrativ individual nu privește decât soluționarea contestației administrativ-jurisdicționale

formulate de reclamantul U.L., iar nu și pe ceilalți reclamanți Înalta Curte

constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală, nefiind îndeplinite

condițiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru aceste

considerente, înalta curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (2) C.

proc. civ., va admite recursul și va modifica în tot încheierea atacată, în

sensul respingerii cererii de suspendare ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Ministerul Administrației și Internelor, împotriva încheierii din

18 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Modifică încheierea

atacată, în sensul că respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare formulată

de reclamanți.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 27 septembrie 2011.

Procesat de GGC - DG