ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4350/2011

Prin cererea înregistrată la data de 30 septembrie 2010, reclamanții M.V., C.S.E., C.M.D., S.D.T., U.L. și J.I.D. au formulat plângere împotriva Hotărârii nr. 59 din 29 iulie 2010, pronunțată de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul M.A.I. pronunțată în Dosarul nr. 410568/2010 solicitând anularea Hotărârii nr. 59 din 29 iulie 2010, a Hotărârii nr. 208506 din 18 mai 2010 a Comisiei de Soluționare a Contestațiilor din cadrul UM nr. 0465 București și a Deciziei de imputare nr. 207076 din 29 martie 2010, precum și suspendarea executării Hotărârii nr. 59 din 29 iulie 2010. În motivarea cererii, reclamanții au arătat că prin O.U.G. nr. 20/2009 s-a dispus reorganizarea GSPI - Acvila în subordinea ICJR iar personalul având calitatea de polițist nu a putut fi transferat în cadrul Jandarmeriei, ci a fost redistribuit în cadrul Poliției.

Ca efect al reorganizării GSPI - Acvila a trecut și s-a reorganizat în subordinea IGJR. Ulterior desființării, prin decizia de imputare nr. 207076 din 29 martie 2010 s-a constatat un prejudiciu de 72.507 RON, care a fost stabilit în sarcina reclamanților. Prin Hotărârea nr. 208506 din 18 mai 2010, a Comisiei de Soluționare a Contestațiilor din cadrul UM nr. 0465 București, s-a respins ca neîntemeiată contestația. Prin Hotărârea nr. 59 din 29 iulie 2010 pronunțată de Comisia de jurisdicție a imputațiilor din cadrul M.A.I.

s-au respins plângerile formulate menținându-se Hotărârea nr. 208506 din 18 mai 2010 și Decizia de imputare nr. 207076 din 29 martie 2010. În ceea ce privește cererea de suspendare, reclamanții au arătat că sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv „cazul bine justificat" și „paguba iminentă". Ministerul Administrației și Internelor a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, cu motivarea că cele două acte contestate sunt emise de UM0465 București, și nu de minister. Prin încheierea din 18 februarie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârât și a admis cererea de suspendare.

A dispus suspendarea executării Hotărârii nr. 59 din 29 iulie 2010, pronunțată de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul MAI, până la rămânerea irevocabilă a hotărârii. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Nu poate fi primită susținerea pârâtului în sensul că nu are calitate procesuală pasivă deoarece, stabilirea pagubei s-a făcut în conformitate cu O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, aprobată prin Legea nr. 25/1999. În cuprinsul acestui act normativ, pârâtul, respectiv Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul M.A.I., în baza art. 13 alin. (1) și are atribuții în soluționarea plângerii împotriva hotărârii pronunțate asupra contestației.

Cu referire la cererea de suspendare a executării Hotărârii nr. 59 din 29 iulie 2010, Curtea de apel a constatat că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente: Pornind de la dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora suspendarea executării unui act administrativ unilateral se poate dispune numai în măsura în care se probează existența unui caz bine justificat și necesitatea prevenirii producerii unei pagube iminente, noțiuni definite prin art. 2 alin. (1) lit. s) și t) din Legea nr. 554/2004, curtea de apel a apreciat că se impune suspendarea hotărârii nr. 59 din 29 iulie 2010 pronunțată de Comisia de jurisdicție a imputațiilor din cadrul M.A.I. Astfel, a reținut prima instanță că prin Hotărârea nr. 59 din 29 iulie 2010, s-a respins plângerea formulată de U.L.

împotriva Hotărârii nr. 208506 din 18 mai 2010 a Comisiei de soluționare a Contestațiilor din cadrul UM 0465 București, cu referire la decizia de imputare nr. 207076 din 29 martie 2010 prin care s-a stabilit ca nelegală plata reprezentând sporuri și prime specifice acordate în anul 2008, din prejudiciul total de 26.908 RON reclamantului U.L. fiindu-i imputată suma de 798 RON. Din cuprinsul hotărârii atacate de către reclamantul U.L., rezultă că nu au fost analizate apărările acestuia privind acordarea sporului specific unor categorii de personal privind situația de fapt, raportată la atribuțiile aferente gradului profesional sau ca șef grupă management și nici nu s-a procedat la o analiză a normelor legale încălcate.

A apreciat prima instanță că toate aceste aspecte creează o îndoială serioasă în privința legalității Hotărârii nr. 59 din 29 iulie 2010, asupra căruia se solicită suspendarea, în cauză aflându-ne în prezența unui caz bine justificat astfel cum este definit de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. De asemenea, s-a constatat că, prin reținerile lunare din salariu, pentru recuperarea integrală a sumei imputate, se creează în patrimoniul reclamantului un prejudiciu care, de altfel este accentuat și de reducerile financiare promovate în sectorul bugetar și care au afectat serios veniturile financiare ale reclamantului. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fără a invoca vreunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. Prin criticile aduse sentinței atacate, recurentul-pârât susține, în esență că, în mod greșit, prima instanță a apreciat că, în speță sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 necesare suspendării executării unui act administrativ. Se arată că reclamanții nu au adus nicio dovadă concretă privind existența cazului bine justificat și a pagubei iminente, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. s) și t), iar suspendarea executării Hotărârii nr. 59/2011 nu are efecte asupra punerii în executare a deciziei de imputare nr. 207076 din 29 martie 2010, singurul act producător de efecte juridice cu caracter executoriu. Recursul este întemeiat. Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 suspendarea executării actului administrativ se poate dispune în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.

Condiția existenței cazului „bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea și înțelepciunea judecătorului sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra legalității actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului, respectiv a consecințelor juridice pe care le-a produs. Pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediată și din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestuia, instanța nu poate aprecia discreționar necesitatea unei asemenea măsuri, ci doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, fără a se analiza, pe fond conținutul actului administrativ.

Analizând înscrisurile depuse la dosar în susținerea cererii de suspendare, Înalta Curte constată că acestea nu atestă vreo împrejurare de natură să răstoarne prezumția de legalitate de care se bucură actul administrativ. Astfel, instanța de fond a apreciat existența unui caz bine justificat prin prisma faptului că din cuprinsul Hotărârii nr. 59 din 29 iulie 2010 nu rezultă că au fost analizate apărările reclamantului U.L., aspect care creează o îndoială serioasă asupra legalității actului atacat. Această motivare nu poate fi reținută în raport de faptul că Hotărârea nr. 59/2011 emisă de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul M.A.I.

este emisă în ultima etapă a procedurii administrativ jurisdicționale stabilită de Legea nr. 121/1998 în materia răspunderii materiale, această comisie având rolul de a controla legalitatea și temeinicia deciziei de imputare, precum și legalitatea hotărârii pronunțate în soluționarea primei căi de atac administrativ-jurisdicțională de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor din cadrul UM 0465 București.

Prin urmare, Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor, prin hotărârea atacată nu a procedat la constatarea faptei și stabilirea prejudiciului, aceste aspecte fiind stabilite anterior, în cadrul cercetării administrative desfășurate în temeiul deciziei Camerei de Conturi a Municipiului București, cercetare administrativă finalizată prin încheierea unui proces verbal nr. S/200876 din 19 martie 2010. în această etapă părțile sunt chemate să formuleze apărări și să aducă probe în susținerea acestora, însă instanța nu a fost învestită cu suspendarea executării actelor încheiate cu ocazia cercetării administrative și nici măcar cu suspendarea executării deciziei de imputare, acte pe care de altfel nici nu le-a analizat în cadrul considerentelor sentinței recurate, pentru a -și putea forma convingerea că apărările reclamantului U.L.

nu au fost luate în considerare. Mai mult decât atât, reclamanții nu au motivat capătul de cerere privind suspendarea executării Hotărârii nr. 59/2011, prin prisma îndeplinirii dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, dezvoltând doar susțineri și argumente legate de fondul cauzei - respectiv acțiunea în anularea acestui act administrativ și nici măcar în cadrul acestora nu a invocat situația reținută de curtea de apel, în sensul că petenții nu au putut formula apărări în etapa administrativ-jurisdicțională ori că apărările acestora nu au fost analizate. Prin urmare, Înalta Curte apreciază că în speță nu a fost dovedită existența unui „caz bine justificat", care să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ contestat, prima instanță analizând superficial îndeplinirea acestei condiții și pronunțând o soluție greșită sub acest aspect.

A două condiție impusă de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 constă în dovedirea producerii unui prejudiciu iminent în patrimoniul destinatarului actului administrativ, prin punerea în executare a acestuia. Iminența pagubei presupune certitudinea că aceasta se va produce în momentul imediat următor punerii în aplicare a sarcinilor stabilite prin actul administrativ, cu efecte ireversibile asupra activității sau patrimoniului persoanei căreia i se adresează. Or, din actele dosarului rezultă că suma imputată reclamantului U.L.

nu are un cuantum foarte ridicat, respectiv 789 lei, restituirea acesteia urmând a se face eșalonat, prin rețineri lunare din salariu, astfel încât nu se poate constata iminența producerii unei pagube În raport și de situația potrivit căreia, Hotărârea nr. 59 din 29 iulie 2011, ca act administrativ individual nu privește decât soluționarea contestației administrativ-jurisdicționale formulate de reclamantul U.L., iar nu și pe ceilalți reclamanți Înalta Curte constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală, nefiind îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) C. proc. civ. Pentru aceste considerente, înalta curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (2) C. proc.

civ., va admite recursul și va modifica în tot încheierea atacată, în sensul respingerii cererii de suspendare ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Administrației și Internelor, împotriva încheierii din 18 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică încheierea atacată, în sensul că respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare formulată de reclamanți. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 septembrie 2011. Procesat de GGC - DG