ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3744/2012

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 22 august 2012, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a solicitat instanței să dispună măsura declarării ca indezirabili pe o perioadă de 15 ani pentru considerente de securitate națională și luarea în custodie publică a etnicilor palestinieni A.Y.A., T.K. (alias K.M.T.), M.F. (alias M.F.H.), S.A., S.A., A.H.Z., A.H.M. și A.M., până la punerea în executare a îndepărtării de pe teritoriul României. S-a mai arătat că din materialele clasificate secret de stat de nivel „strict secret" puse la dispoziție de către Serviciul Român de Informații - UM 0198 București a rezultat că străinii desfășoară activități subversive în favoarea unor organizații teroriste, astfel cum sunt definite de dispozițiile art. 85 alin. (1) din O.U.G.

nr. 194/2002, republicată, și prin referire la prevederile art. 3 lit. i) și l) din Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională a României coroborate cu dispozițiile art. 44 din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului. S-a mai menționat că în urma analizării statutului juridic al străinilor pe teritoriul României, a reieșit că aceștia au intrat ilegal pe teritoriul României la date diferite. Prin Sentința nr. 4648 din 24 august 2012, Curtea de Apel București a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a declarat pe numiții A.Y.A., T.K. (alias K.M.T.), M.F. (alias M.F.H.), S.A., S.A., A.H.Z., A.H.M. și A.M. ca persoane indezirabile pentru rațiuni de securitate națională pe o perioadă de 15 ani și a dispus luarea în custodie publică a străinilor până la îndepărtarea de pe teritoriul României în temeiul art. 97 alin. (3) din O.U.G.

nr. 194/2002. Analizând datele comunicate de SRI, clasificate secret de stat de nivel „strict secret", Curtea a constatat că acestea fac dovada faptului că străinii desfășoară activități subversive în favoarea unor organizații teroriste ce sunt de natură să pună în pericol securitatea națională. S-au avut în vedere dispozițiile art. 3 lit. i) și l) din Legea nr. 51/1991 conform cărora constituie amenințări la adresa siguranței naționale a României următoarele: (i) actele teroriste precum și inițierea sau suspiciunea în orice mod a oricăror activități al căror scop îl constituie săvârșirea de asemenea fapte; (...) (l) inițierea sau constituirea de organizații sau grupări ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a acestora, în scopul desfășurării vreuneia din activitățile enumerate la lit. a) - k), precum și desfășurarea în secret de asemenea activități de către organizații sau grupări constituite potrivit legii.

Curtea a avut în vedere deopotrivă și dispozițiile art. 44 din Legea nr. 535/2004 care prevăd că: „(1) împotriva cetățenilor străini sau apatrizilor despre care există date sau indicii temeinice că intenționează să desfășoare acte de terorism ori de favorizare a terorismului se dispune măsura de declarare ca persoană indezirabilă pentru România sau de întrerupere a dreptului de ședere în țară, dacă împotriva acestora nu s-a dispus măsura nepermiterii ieșirii din țară, potrivit legii privind regimul străinilor în România.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și solicitanților de azil, refugiaților și victimelor conflictelor armate ale căror statut și regim sunt reglementate prin legi speciale". În plus, s-a mai avut în vedere și împrejurarea că România, în calitate de membră a Organizației Națiunilor Unite, și-a asumat obligația de a refuza șederea pe teritoriul național a celor care finanțează, plănuiesc, sprijină sau comit acte de natură teroristă. Curtea a mai reținut că prin măsura dispusă în cauză nu se produce încălcarea art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât chiar dacă măsura constituie o ingerință în viața privată și de familie, această ingerință este prevăzută de lege, urmărește un scop legitim și este necesară într-o societate democratică.

S-a mai reținut că în ceea ce privește necesitatea adoptării unei astfel de măsuri față de străini, aceasta este justificată de natura și gravitatea activității desfășurate în raport de care se apreciază proporționalitatea dintre măsura dispusă și scopul urmărit. Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel București au declarat recurs A.Y.A., T.K., M.F., S.A., S.A., A.H.Z., A.H.M., A.M. În motivarea recursurilor formulate, pârâții au arătat în esență, următoarele: Instanța de fond a încălcat normele de procedură în sensul că nu a fost comunicată sesizarea parchetului, Adresa nr. 2506/II-5 din 22 august 2012 care a fost la baza propunerii de declarare ca indezirabili, iar pârâților nu le-au fost furnizate elementele necesare din care să rezulte dovezile faptului că străinii desfășoară activități subversive, invocând dispozițiile art. 85 alin. (2) din O.U.G.

nr. 194/2002. Pe de altă parte, recurenții au susținut că reprezentantul Ministerului Public nu a făcut dovada începerii procedurilor prevăzute de legislația penală, având în vedere gravitatea faptelor imputate, cu privire la pericolul asupra securității naționale și declararea ca indezirabili pentru perioada maximă prevăzută de lege. - hotărârea instanței de fond este nemotivată, invocându-se în acest sens dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenții au susținut că nefurnizarea niciunui indiciu cu privire la faptele imputate reprezintă o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, invocând în acest sens cauza Kaya împotriva României nr. 33970/05, pct. 59 din 12 octombrie 2006, Lupșa împotriva României nr. 10337/04 pct. 59, 8 iunie 2006 și Ahmed împotriva României nr. 34621/03 pct. 53-54, 13 iulie 2010. - în ceea ce privește individualizarea perioadei de declarare ca indezirabil pe o perioadă de 15 ani, s-a făcut fără a se circumstanția în ce măsură gravitatea faptelor reținute atrăgeau aplicarea perioadei maxime; - nerespectarea dreptului la apărare în sensul că datorită celerității procedurii au fost privați de asistența unui avocat și s-a dispus respingerea probatoriului cu înscrisuri nedepuse traduse legalizat în limba română; - instanța de fond a omis să analizeze condițiile de îndepărtare de pe teritoriu, cu precădere a elementelor care interziceau aceasta în temeiul art. 92 alin. (1) lit. f), coroborat cu art. 87 alin. (3) din O.U.G.

nr. 194/2002; - recurenții au invocat și interdicția îndepărtării colective, considerând că în mod greșit prin sentința atacată nu a fost individualizată situația personală a fiecăruia. - cu privire la măsura de luare în custodie publică, recurenții au criticat sentința atacată susținând că nemenționarea țării de destinație reprezintă o încălcare a art. 5 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Examinând sentința prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor legale incidente în cauză, cât și în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru motivele care vor fi expuse în continuare.

Contrar celor susținute, în recursurile formulate cu privire la încălcarea normelor de procedură în ceea ce privește necomunicarea actului de sesizare, instanța de control judiciar constată că pârâților li s-a făcut o informare cu privire la faptele care stau la baza sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, fapte care au fost reținute și în motivarea instanței de fond. În acest sens, din examinarea sentinței atacate rezultă că acestora li s-au imputat acte de terorism astfel cum sunt acestea definite de dispozițiile art. 3 lit. i) și l) din Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională a României, cât și dispozițiile art. 44 din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului.

Potrivit acestor dispoziții, împotriva cetățenilor străini sau a apatrizilor, despre care există date sau indicii temeinice că intenționează să desfășoare acte de terorism sau de favorizare a terorismului, se dispune măsura de declarare ca persoane indezirabile în România. Nu pot fi reținute nici susținerile recurenților cu privire la nemotivarea hotărârii atacate întrucât în cauză sunt incidente dispozițiile art. 85 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002, conform cărora se interzice ca informații de acest gen să fie arătate în conținutul hotărârii, având în vedere faptul că măsura declarării ca indezirabili a străinilor în cauză se întemeiază pe rațiuni de securitate națională.

Faptul că instanța nu a indicat datele și informațiile respective nu înseamnă că judecătorul fondului a realizat o examinare formală a cauzei, întrucât astfel cum rezultă din conținutul hotărârii atacate, acesta a consultat documentele provenite de la Serviciul Român de Informații, constatând că în cauză sunt îndeplinite exigențele legale ale art. 85 din O.U.G. nr. 194/2002, pentru a dispune măsura de declarare ca indezirabili a pârâților. De altfel, aceste documente clasificate au fost puse la dispoziția instanței de control judiciar, în condițiile legii, pentru a fi avute în vedere în examinarea recursurilor declarate de către pârâți. Totodată, Înalta Curte constată că recurenților-pârâți le-au fost asigurate toate garanțiile procesuale necesare, prin accesul concret și efectiv la judecător, hotărârea atacată fiind pronunțată în conformitate cu exigențele procesului echitabil, conform art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În ceea ce privește individualizarea perioadei de declarare ca indezirabili, având în vedere gravitatea faptelor reținute drept motive pentru luarea acestei măsuri, instanța de control judiciar apreciază că în mod corect s-a dispus ca durata acesteia în cazul recurenților-pârâți să fie cea maximă prevăzută de lege. Nu pot fi reținute nici criticile recurenților privind omisiunea instanței de fond de a verifica îndeplinirea condițiilor de îndepărtare de pe teritoriu, respectiv a interdicțiilor prevăzute de art. 92 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002, coroborate cu prevederile art. 87 alin. (3), având în vedere că măsura declarării ca indezirabili poate fi aplicată chiar și străinilor care sunt solicitanți ai statutului de refugiat, în temeiul dispozițiilor art. 147 din O.U.G.

nr. 194/2002, având în vedere că dispozițiile Legii nr. 122/2006 privind azilul în România se aplică cu prioritate față de prevederile ordonanței de urgență, cu excepția situațiilor în care rațiuni de securitate națională sau de ordine publică impun îndepărtarea acestora de pe teritoriul României. În ceea ce privește criticile referitoare la modul în care prima instanță a administrat probațiunea, Înalta Curte constată că pârâților li s-a asigurat dreptul la apărare, aceștia beneficiind de serviciile unui translator și le-a fost admisă proba cu înscrisuri. Contrar celor susținute de recurenți, Înalta Curte reține că pârâții au desfășurat activități subversive în favoarea unor organizații teroriste astfel cum sunt acestea definite în dispozițiile art. 85 alin. (1) din O.U.G.

nr. 194/2002, republicată, și prin referire la prevederile art. 3 lit. i) și l) din Legea nr. 535/204, activități de natură să pună în pericol securitatea națională sau ordinea publică, astfel cum în mod corect s-a reținut de către instanța de fond pe baza documentelor emise de Serviciul Român de Informații. Analizând documentele respective, Înalta Curte constată că soluția instanței de fond este legală și temeinică și justifică măsura dispusă de judecătorul fondului de a-i declara pe pârâții din cauză ca persoane indezirabile, pentru rațiuni de securitate națională, în baza art. 85 din O.U.G. nr. 194/2002, republicată, privind regimul străinilor.

Nu pot fi reținute nici criticile recurenților cu privire la încălcarea prevederilor art. 6 și 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu referire la cauzele Kaya împotriva României și Lupșa împotriva României, instanța de control judiciar constatând că toate exigențele impuse de textele legale invocate (art. 8 din Convenție) au fost respectate în cauza de față, iar declararea ca indezirabili a recurenților-pârâți nu reprezintă o decizie a autorităților administrative, ci a fost dispusă de o instanță de judecată, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în condiții de contradictorialitate și cu respectarea dreptului la apărare al pârâților. Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge recursurile formulate, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de A.Y.A., T.K., M.F., S.A., S.A., A.H.Z., A.H.M., A.M. împotriva Sentinței nr. 4648 din 24 august 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 septembrie 2012. Procesat de GGC - AZ