ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3718/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3718/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Timișoara sub nr. 1115/59/2010, la 1 noiembrie 2010, reclamanta SC

„U.C.M.R." SA în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de

Administrare Fiscală -Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili

a solicitat anularea Deciziei nr. 256 din 23 septembrie 2010 privind

soluționarea contestației depusă de reclamantă și înregistrată la Agenția

Națională de Administrare Fiscală sub nr. 907860 din 25 iulie 2008 pentru suma

de 11.405.475 RON reprezentând accesorii stabilite pe perioada 9 ianuarie 2004

- 03 aprilie 2006.

În motivarea acțiunii

s-a arătat că societatea reclamantă a fost privatizată în anul 2003 prin

semnarea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiat între A.V.A.S.

și consorțiul format din Asociația S.U.C.M. și I.A. Elveția. Cu ocazia

privatizării, reclamanta a beneficiat de înlesnirile la plata obligațiilor

bugetare prevăzute prin O.G. nr. 45/2004, înlesniri care au fost acordate prin

Ordinul comun nr. 6/502 din 3 aprilie 2006 emis de A.V.A.S. și Ministerul

Finanțelor Publice, iar sumele ce fac obiectul înlesnirilor la plată au fost

identificate prin Certificatul de obligații bugetare nr. 4334 din 25 februarie

2005 eliberat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin.

S-a mai arătat că în

urma procesului-verbal de control încheiat de inspectorii din cadrul

autorității pârâte în sarcina reclamantei s-au emis deciziile de calcul a

accesoriilor prin care s-a stabilit de plată suma totală de 11.405.475 RON, ce

i-au fost comunicate prin Adresa nr. 1047309 din 21 martie 2008.

Împotriva titlului de

creanță reclamanta a formulat contestație apreciind că sumele reprezentând

obligații bugetare restante sunt scutite la plată în baza principiului de drept

potrivit căruia accesoriul urmează principalul.

Prin Decizia nr. 256

din 23 septembrie 2010 s-a procedat la respingerea contestației formulată de

reclamantă ca neîntemeiată pentru suma de 6.395.789 RON; s-a suspendat

soluționarea contestației pentru suma de 2.667.103 RON și s-a respins ca

nemotivată contestația pentru suma de 2.342.583 RON.

Reclamanta a mai

apreciat că actele administrativ-fiscale anterior menționate sunt nelegale

întrucât organele fiscale nu a au avut în vedere prevederea cuprinsă la art. 4

din Ordinul comun nr. 6/502 din 3 aprilie 2006, conform căreia nerespectarea

condițiilor și a termenelor în care s-au aprobat înlesnirile la plată prin

prezentul ordin atrage anularea acestora, începerea sau continuarea, după caz,

a executării silite pentru întreaga sumă neplătită și obligația de plată a

obligațiilor fiscale accesorii calculate de la data la care termenele și/sau

condițiile nu au fost respectate, iar sumele scutite la art. 1 alin. (1) lit.

a) și b) din prezentul ordin se repun în sarcina debitorului și se recuperează

conform prevederilor legale în vigoare.

A mai arătat

reclamanta că s-au încălcat astfel prevederile art. 1 din O.G. nr. 45/2004, ale

art. 114 - 115 și art. 120 C. proc. fisc., precum și ale art. 2 alin. (1) și

alin. (2

1

) din O.U.G. nr. 26/2005.

Pe de altă parte,

reclamanta a mai arătat că emiterea Ordinului comun nr. 6/502 din 3 aprilie

2006 cu o întârziere de peste 2 ani de la data emiterii O.G. nr. 45/2004 nu

este culpa sa, ci a emitenților A.V.A.S. și Ministerul Finanțelor Publice.

În privința Deciziei

nr. 256 din 23 septembrie 2010 s-a mai arătat că aceasta a fost fundamentată în

mod subiectiv pe diverse adrese transmise de către Direcția juridică din cadrul

Agenției Naționale de Administrare Fiscală cu încălcarea astfel a actelor normative

anterior invocate.

Prin Sentința nr. 440

din 10 octombrie 2011, Curtea de Apel Timișoara a respins acțiunea formulată de

reclamanta SC U.C.M.R. SA.

În ceea ce privește

modul de soluționare a contestației cuprins la pct. 1 și 2 din Decizia nr.

256/2010, instanța a reținut în esență că problema de drept ce se impune a fi

lămurită vizează modul de aplicare și interpretare a dispozițiilor legale

cuprinse în O.G. nr. 45/2004 și Ordinul comun nr. 6/502 din 3 aprilie 2006,

prin care s-au acordat reclamantei o serie de facilități fiscale că urmare a

privatizării.

Instanța a reținut

astfel că, potrivit O.G. nr. 45/2004 pentru finalizarea privatizării unor

societăți comerciale din portofoliul Autorității pentru Privatizare și

Administrare a Participațiilor Statului, aflate în dificultate în cazul

reclamantei SC „U.C.M.R." SA s-au luat anumite măsuri pentru finalizarea

privatizării în sensul acordării înlesnirilor Ia plată reglementate de art. 1

din textul de lege menționat.

A reținut Curtea că

aceste înlesniri se împart în două categorii, și anume: scutirile Ia plată a

anumitor obligațiuni restante cuprinse la art. 1 alin. (1) lit. a), b) și c)

împreună cu scutirea de la plata dobânzilor și penalităților de orice fel

aferente obligațiilor bugetare prevăzute Ia lit. a), b) și c), care scutiri au

vizat accesoriile calculate până Ia data transferului dreptului de proprietate

(art. 1 alin. (1) lit. d), e) și f)).

S-a mai reținut că pe

lângă scutirile anterior menționate, reclamantei i-au fost acordate și alte

înlesniri constând în eșalonări la plată a anumitor obligații bugetare restante

reglementate la art. 1 alin. (2), (3) și (4) din O.G. nr. 45/2004, iar la alin.

(6) s-a precizat expres că se scutesc de la plată dobânzile și penalitățile de

orice fel aferente obligațiilor bugetare eșalonate conform alin. (2), (3) și

(4), calculate între data transferului dreptului de proprietate și data

emiterii ordinului comun și neachitate, prin ordin comun suplimentar.

A apreciat Curtea că

în conformitate cu prevederile cuprinse la art. 1 alin. (13) din O.G. nr.

45/2004, înlesnirile la plată prevăzute în prezentul articol (adică scutirile

și eșalonările la plată) se acordă prin ordin comun al creditorilor bugetari și

A.P.A.P.S. sau prin hotărâre a consiliului local, urmând ca întocmirea

graficelor de eșalonare la plată și precizarea sumelor care fac obiectul

înlesnirilor să se realizeze de către creditorul bugetar, autoritatea

administrației publice locale sau A.P.A.P.S., după caz.

Curtea a reținut că,

prin deciziile de calcul a accesoriilor comunicate reclamantei cu Adresa nr.

1047309 din 21 martie 2008, s-au stabilit accesorii totale de plată în sumă

totală de 11.405.475 RON din care 6.395.789 RON reprezentând accesorii

calculate la sumele scutite prin Ordinul comun nr. 6/502 din 3 aprilie 2006,

adică la sume de natura celor cuprinse la art. 1 alin. (1) lit. a) din O.G. nr.

45/2004, iar referitor la această sumă instanța este chemată a stabili dacă

reclamanta datorează sau nu accesoriile aferente ce au fost calculate de la

data transferului dreptului de proprietate (1 ianuarie 2004) și până la data

emiterii ordinului comun (3 aprilie 2006).

Curtea a mai reținut

că obligațiile fiscale bugetare de natura celor scutite la plată în

conformitate cu art. 1 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 45/2004, transpuse la

art. 1 alin. (1) lit. a) din Ordinul comun nr. 6/502 din 3 aprilie 2006 au fost

scutite la plată dobânzile și penalitățile de orice fel aferente acestora

calculate însă doar până la data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor

așa cum rezultă din dispozițiile cuprinse la art. 1 alin. (1) lit. d) din O.G.

nr. 45/2004 transpus în practică prin art. 1 alin. (1) lit. c) din Ordinul

comun nr. 6/502 din 3 aprilie 2006, așa cum rezultă din prevederile cuprinse la

art. 1 alin. (3) din ordinul comun.

În speță este vorba

despre obligații de plată accesorii calculate între data transferului dreptului

de proprietate asupra acțiunilor și data emiterii Ordinului comun nr. 6/502 din

3 aprilie 2006, obligații ce au fost calculate ținând cont de dispozițiile art.

1 alin. (13) din O.G. nr. 45/2004, conform căreia înlesnirile la plată

prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 45/2004 se acordă prin ordin comun al

creditorilor bugetari și A.P.A.P.S. sau prin hotărâre a consiliului local

rezultând astfel că scutirea de la plata obligațiilor bugetare restante

acordate prin O.G. nr. 45/2004 trebuie materializată prin întocmirea unui ordin

comun conform dispozițiilor procedurale cuprinse la art. 1 alin. (13) din O.G.

nr. 45/2004, astfel încât până la emiterea acestui ordin Curtea a reținut că

sumele principale reglementate de art. 1 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 45/2004

erau datorate de societate astfel încât în mod corect s-au calculat și

accesorii pe perioada cuprinsă între data transferului dreptului de proprietate

și data emiterii ordinului.

Având în vedere că

accesoriile scutite la plată, aferente obligațiilor fiscale principale de

natura celor cuprinse la art. 1 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 45/2004 au fost

calculate doar până la data transferului dreptului de proprietate asupra

acțiunilor, s-a apreciat că în mod corect organele fiscale au calculat aceste

accesorii în sarcina reclamantei pe perioada cuprinsă între data transferului

dreptului de proprietate și data emiterii Ordinul comun nr. 6/502 din 3 aprilie

2006 prin care s-a finalizat procedura reglementat de O.G. nr. 45/2004.

A apreciat Curtea că

reclamanta nu are nicio vină în faptul că ordinul comun a fost emis după mai

bine de doi ani de la apariția O.G. nr. 45/2004, dar aceasta nu înseamnă că reclamanta

poate beneficia de scutire de la plata obligațiilor fiscale accesorii aferente

obligaților principale reglementate de art. 1 alin. (1) lit. a) din O.G. nr.

45/2004, până la data emiterii ordinului comun întrucât aceasta ar însemna o

încălcare a dispozițiilor expres cuprinse la art. 1 alin. (1) lit. d) din O.G.

nr. 45/2004.

În ceea ce privește

suma de 2.667.103 RON reprezentând accesorii calculate la sumele eșalonate la

plată, Curtea a observat că organele fiscale au procedat în mod corect la suspendarea

soluționării contestației în conformitate cu prevederile art. 214 alin. (1)

lit. b) C. proc. fisc. în condițiile în care acest petit nu poate fi soluționat

până la emiterea actului adițional la ordinul comun.

Împotriva sentinței

pronunțată de Curtea de Apel Timișoara a declarat recurs reclamanta SC U.C.M.R.

În motivarea

recursului formulat, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304

1

C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut în esență că în mod greșit

instanța de fond a reținut ca fiind legale actele administrativ-fiscale

atacate, deși suma de 11.405.475 RON reprezentând accesorii stabilite pe

perioada 9 ianuarie 2004 - 3 aprilie 2006 nu este datorată, având în vedere

prevederile art. 4 din Ordinul comun nr. 6/502 din 3 aprilie 2006 emis de

A.V.A.S. și Ministerul Finanțelor Publice.

Astfel susține

recurenta că prin sentința atacată au fost preluate doar argumentele invocate

de pârâtă, care prin actele întocmite de organul de inspecție fiscală,

respectiv Raportul de Inspecție Fiscală nr. 773335 din 15 noiembrie 2006, cât

și Procesul-verbal din 17 decembrie 2007, acte în baza cărora s-au emis

deciziile de calcul accesorii prin care s-a stabilit în sarcina

recurentei-reclamante suma de plată totală de 11.405.475 RON, fără a avea în

vedere prevederile Ordinului comun nr. 6/502 din 3 aprilie 2006 emis de

A.V.A.S. și Ministerul Finanțelor Publice, potrivit cărora pentru sumele

restante la data de 31 decembrie 2003, scutite la plată ca și pentru cele

eșalonate la plată de la data de 9 ianuarie 2004, au calculat accesorii,

considerând în mod eronat că SC U.C.M.R. SA nu a respectat condițiile și

termenele în care s-au aprobat înlesnirile la plată prin ordinul comun.

Recurenta a criticat

sentința atacată prin care s-a reținut în mod eronat că, dispozițiile O.U.G.

nr. 26/2005 nu îi sunt aplicabile întrucât aceasta a beneficiat de înlesniri în

baza O.G. nr. 45/2004, deși potrivit art. 1 și 2 alin. (21) din O.U.G. nr.

26/2005 rezultă că acestea sunt aplicabile și reclamantei, întrucât aceasta a

beneficiat de înlesnirile la plată acordate prin O.G. nr. 45/2004 anterior

intrării în vigoare a O.U.G. nr. 26/2005 și, în consecință, nu se pot calcula

și nu se datorează dobânzi și penalități, între data transferului dreptului de

proprietate și data emiterii ordinului comun.

O ultimă critică

vizează neînsușirea de către instanța de fond a concluziilor raportului de

expertiză efectuat în cauză, potrivit cărora pentru debitele existente la data

de 31 decembrie 2003 și scutite de plată, după această dată nu se calculează

accesorii, ca și în cazul sumelor eșalonate la plată, sunt scutite în

conformitate cu art. 1 alin. (6) din O.G. nr. 45/2004.

Examinând sentința

atacată în raport de criticile formulate de dispozițiile legale incidente în

cauză, cât și în temeiul dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat, urmând a fi

respins, pentru considerentele expuse în continuare.

Potrivit

dispozițiilor O.G. nr. 45/2004 pentru finalizarea privatizării unor societăți

comerciale din portofoliul Autorității pentru Privatizare și Administrarea

Participațiilor Statului, cât și a dispozițiilor Ordinului comun nr. 6/502 din

3 aprilie 2006, au fost acordate societății recurente înlesniri la plată,

constând în scutirea la plată a obligațiilor restante la data de 31 decembrie

2003 constând în impozite, taxe, contribuții și alte venituri bugetare, precum

și credite și garanții acordate de creditorii bugetari.

Conform dispozițiilor

art. 1 alin. (13) din O.G. nr. 45/2004, înlesnirile la plată urmau a fi

acordate prin ordinul comun al creditorilor bugetari și A.P.A.P.S. sau prin

hotărâre a consiliului local, urmând ca întocmirea graficelor de eșalonare la

plată și precizarea sumelor care fac obiectul înlesnirilor să se realizeze de

către creditorul bugetar, autoritatea administrației publice locale sau

A.P.A.P.S., după caz.

În speță, astfel cum

rezultă din materialul probator administrat în cauză, a fost emis Ordinul comun

nr. 6/502 din 3 aprilie 2006, prin care recurenta-reclamantă a beneficiat de

scutire în sumă de 56.246.741 RON, sumă reprezentând obligații bugetare

restante la data de 31 decembrie 2003, conform art. 1 alin. (1) lit. a) din

O.G. nr. 45/2004 și de eșalonarea la plată a unor obligații bugetare restante

la 31 decembrie 2003 în sumă totală de 11.481.862 RON, conform art. 1 alin. (1)

lit. b) fiind scutită și de dobânzile și penalitățile aferente acestor

obligații, în sumă de 114.160.603 RON.

În ceea ce privește

accesoriile calculate pentru perioada 9 ianuarie 2004 - 3 aprilie 2006,

cuprinsă între data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor SC

U.C.M.R. SA ca urmare a privatizării și apariția Ordinului comun nr. 6/502 din

3 aprilie 2006, instanța de control judiciar constată că în mod corect s-a

reținut prin sentința atacată că acestea sunt datorate de recurenta-reclamantă,

întrucât potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 45/2004,

cât și a dispozițiilor art. 1 alin. (1) lit. a) din Ordinul comun nr. 6/502 din

3 aprilie 2006, aceasta a beneficiat de scutire doar în ceea ce privește plata

dobânzilor și penalităților aferente obligațiilor fiscale, calculate doar până

la data transferului dreptului de proprietate, conform dispozițiilor art. 1

alin. (1) lit. d) din O.G. nr. 45/2004 și art. 1 alin. (3) din ordinul comun.

Criticile formulate

de recurenta-reclamantă potrivit cărora instanța de fond nu și-a însușit

concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză nu pot fi

primite, întrucât pe de o parte prin expertiza respectivă s-a verificat

corectitudinea modalității de calcul a sumelor reprezentând penalități și

majorări de întârziere stabilite prin actul administrativ-fiscal atacat, iar pe

de altă parte, instanța de judecată are atributul exclusiv al interpretării și

aplicării dispozițiilor legale, în speță a dispozițiilor cuprinse în O.G. nr.

45/2004 și Ordinului comun nr. 6/502 din 3 aprilie 2006.

Având în vedere toate

aceste considerente de fapt și de drept, Înalta Curte, în temeiul art. 312

alin. (1) C. proc. civ., reținând că sentința pronunțată de instanța de fond

este legală și temeinică, nefiind întrunite motivele de modificare sau casare

prevăzute de art. 304 C. proc. civ. și nici alte aspecte în sensul art. 304

1

C. proc. civ., va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC „U.C.M.R.” SA împotriva Sentinței nr. 440 din 10 octombrie 2011

a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi, 25 septembrie 2012.

Procesat de GGC - AZ