ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3718/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. 1115/59/2010, la 1 noiembrie 2010, reclamanta SC „U.C.M.R." SA în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală -Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a solicitat anularea Deciziei nr. 256 din 23 septembrie 2010 privind soluționarea contestației depusă de reclamantă și înregistrată la Agenția Națională de Administrare Fiscală sub nr. 907860 din 25 iulie 2008 pentru suma de 11.405.475 RON reprezentând accesorii stabilite pe perioada 9 ianuarie 2004 - 03 aprilie 2006. În motivarea acțiunii s-a arătat că societatea reclamantă a fost privatizată în anul 2003 prin semnarea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiat între A.V.A.S.

și consorțiul format din Asociația S.U.C.M. și I.A. Elveția. Cu ocazia privatizării, reclamanta a beneficiat de înlesnirile la plata obligațiilor bugetare prevăzute prin O.G. nr. 45/2004, înlesniri care au fost acordate prin Ordinul comun nr. 6/502 din 3 aprilie 2006 emis de A.V.A.S. și Ministerul Finanțelor Publice, iar sumele ce fac obiectul înlesnirilor la plată au fost identificate prin Certificatul de obligații bugetare nr. 4334 din 25 februarie 2005 eliberat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin.

S-a mai arătat că în urma procesului-verbal de control încheiat de inspectorii din cadrul autorității pârâte în sarcina reclamantei s-au emis deciziile de calcul a accesoriilor prin care s-a stabilit de plată suma totală de 11.405.475 RON, ce i-au fost comunicate prin Adresa nr. 1047309 din 21 martie 2008. Împotriva titlului de creanță reclamanta a formulat contestație apreciind că sumele reprezentând obligații bugetare restante sunt scutite la plată în baza principiului de drept potrivit căruia accesoriul urmează principalul. Prin Decizia nr. 256 din 23 septembrie 2010 s-a procedat la respingerea contestației formulată de reclamantă ca neîntemeiată pentru suma de 6.395.789 RON; s-a suspendat soluționarea contestației pentru suma de 2.667.103 RON și s-a respins ca nemotivată contestația pentru suma de 2.342.583 RON.

Reclamanta a mai apreciat că actele administrativ-fiscale anterior menționate sunt nelegale întrucât organele fiscale nu a au avut în vedere prevederea cuprinsă la art. 4 din Ordinul comun nr. 6/502 din 3 aprilie 2006, conform căreia nerespectarea condițiilor și a termenelor în care s-au aprobat înlesnirile la plată prin prezentul ordin atrage anularea acestora, începerea sau continuarea, după caz, a executării silite pentru întreaga sumă neplătită și obligația de plată a obligațiilor fiscale accesorii calculate de la data la care termenele și/sau condițiile nu au fost respectate, iar sumele scutite la art. 1 alin. (1) lit. a) și b) din prezentul ordin se repun în sarcina debitorului și se recuperează conform prevederilor legale în vigoare.

A mai arătat reclamanta că s-au încălcat astfel prevederile art. 1 din O.G. nr. 45/2004, ale art. 114 - 115 și art. 120 C. proc. fisc., precum și ale art. 2 alin. (1) și alin. (2 1 ) din O.U.G. nr. 26/2005. Pe de altă parte, reclamanta a mai arătat că emiterea Ordinului comun nr. 6/502 din 3 aprilie 2006 cu o întârziere de peste 2 ani de la data emiterii O.G. nr. 45/2004 nu este culpa sa, ci a emitenților A.V.A.S. și Ministerul Finanțelor Publice. În privința Deciziei nr. 256 din 23 septembrie 2010 s-a mai arătat că aceasta a fost fundamentată în mod subiectiv pe diverse adrese transmise de către Direcția juridică din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală cu încălcarea astfel a actelor normative anterior invocate.

Prin Sentința nr. 440 din 10 octombrie 2011, Curtea de Apel Timișoara a respins acțiunea formulată de reclamanta SC U.C.M.R. SA. În ceea ce privește modul de soluționare a contestației cuprins la pct. 1 și 2 din Decizia nr. 256/2010, instanța a reținut în esență că problema de drept ce se impune a fi lămurită vizează modul de aplicare și interpretare a dispozițiilor legale cuprinse în O.G. nr. 45/2004 și Ordinul comun nr. 6/502 din 3 aprilie 2006, prin care s-au acordat reclamantei o serie de facilități fiscale că urmare a privatizării. Instanța a reținut astfel că, potrivit O.G. nr. 45/2004 pentru finalizarea privatizării unor societăți comerciale din portofoliul Autorității pentru Privatizare și Administrare a Participațiilor Statului, aflate în dificultate în cazul reclamantei SC „U.C.M.R." SA s-au luat anumite măsuri pentru finalizarea privatizării în sensul acordării înlesnirilor Ia plată reglementate de art. 1 din textul de lege menționat.

A reținut Curtea că aceste înlesniri se împart în două categorii, și anume: scutirile Ia plată a anumitor obligațiuni restante cuprinse la art. 1 alin. (1) lit. a), b) și c) împreună cu scutirea de la plata dobânzilor și penalităților de orice fel aferente obligațiilor bugetare prevăzute Ia lit. a), b) și c), care scutiri au vizat accesoriile calculate până Ia data transferului dreptului de proprietate (art. 1 alin. (1) lit. d), e) și f)). S-a mai reținut că pe lângă scutirile anterior menționate, reclamantei i-au fost acordate și alte înlesniri constând în eșalonări la plată a anumitor obligații bugetare restante reglementate la art. 1 alin. (2), (3) și (4) din O.G.

nr. 45/2004, iar la alin. (6) s-a precizat expres că se scutesc de la plată dobânzile și penalitățile de orice fel aferente obligațiilor bugetare eșalonate conform alin. (2), (3) și (4), calculate între data transferului dreptului de proprietate și data emiterii ordinului comun și neachitate, prin ordin comun suplimentar. A apreciat Curtea că în conformitate cu prevederile cuprinse la art. 1 alin. (13) din O.G. nr. 45/2004, înlesnirile la plată prevăzute în prezentul articol (adică scutirile și eșalonările la plată) se acordă prin ordin comun al creditorilor bugetari și A.P.A.P.S. sau prin hotărâre a consiliului local, urmând ca întocmirea graficelor de eșalonare la plată și precizarea sumelor care fac obiectul înlesnirilor să se realizeze de către creditorul bugetar, autoritatea administrației publice locale sau A.P.A.P.S., după caz.

Curtea a reținut că, prin deciziile de calcul a accesoriilor comunicate reclamantei cu Adresa nr. 1047309 din 21 martie 2008, s-au stabilit accesorii totale de plată în sumă totală de 11.405.475 RON din care 6.395.789 RON reprezentând accesorii calculate la sumele scutite prin Ordinul comun nr. 6/502 din 3 aprilie 2006, adică la sume de natura celor cuprinse la art. 1 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 45/2004, iar referitor la această sumă instanța este chemată a stabili dacă reclamanta datorează sau nu accesoriile aferente ce au fost calculate de la data transferului dreptului de proprietate (1 ianuarie 2004) și până la data emiterii ordinului comun (3 aprilie 2006). Curtea a mai reținut că obligațiile fiscale bugetare de natura celor scutite la plată în conformitate cu art. 1 alin. (1) lit. a) din O.G.

nr. 45/2004, transpuse la art. 1 alin. (1) lit. a) din Ordinul comun nr. 6/502 din 3 aprilie 2006 au fost scutite la plată dobânzile și penalitățile de orice fel aferente acestora calculate însă doar până la data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor așa cum rezultă din dispozițiile cuprinse la art. 1 alin. (1) lit. d) din O.G. nr. 45/2004 transpus în practică prin art. 1 alin. (1) lit. c) din Ordinul comun nr. 6/502 din 3 aprilie 2006, așa cum rezultă din prevederile cuprinse la art. 1 alin. (3) din ordinul comun. În speță este vorba despre obligații de plată accesorii calculate între data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor și data emiterii Ordinului comun nr. 6/502 din 3 aprilie 2006, obligații ce au fost calculate ținând cont de dispozițiile art. 1 alin. (13) din O.G.

nr. 45/2004, conform căreia înlesnirile la plată prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 45/2004 se acordă prin ordin comun al creditorilor bugetari și A.P.A.P.S. sau prin hotărâre a consiliului local rezultând astfel că scutirea de la plata obligațiilor bugetare restante acordate prin O.G. nr. 45/2004 trebuie materializată prin întocmirea unui ordin comun conform dispozițiilor procedurale cuprinse la art. 1 alin. (13) din O.G. nr. 45/2004, astfel încât până la emiterea acestui ordin Curtea a reținut că sumele principale reglementate de art. 1 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 45/2004 erau datorate de societate astfel încât în mod corect s-au calculat și accesorii pe perioada cuprinsă între data transferului dreptului de proprietate și data emiterii ordinului.

Având în vedere că accesoriile scutite la plată, aferente obligațiilor fiscale principale de natura celor cuprinse la art. 1 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 45/2004 au fost calculate doar până la data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor, s-a apreciat că în mod corect organele fiscale au calculat aceste accesorii în sarcina reclamantei pe perioada cuprinsă între data transferului dreptului de proprietate și data emiterii Ordinul comun nr. 6/502 din 3 aprilie 2006 prin care s-a finalizat procedura reglementat de O.G. nr. 45/2004. A apreciat Curtea că reclamanta nu are nicio vină în faptul că ordinul comun a fost emis după mai bine de doi ani de la apariția O.G. nr. 45/2004, dar aceasta nu înseamnă că reclamanta poate beneficia de scutire de la plata obligațiilor fiscale accesorii aferente obligaților principale reglementate de art. 1 alin. (1) lit. a) din O.G.

nr. 45/2004, până la data emiterii ordinului comun întrucât aceasta ar însemna o încălcare a dispozițiilor expres cuprinse la art. 1 alin. (1) lit. d) din O.G. nr. 45/2004. În ceea ce privește suma de 2.667.103 RON reprezentând accesorii calculate la sumele eșalonate la plată, Curtea a observat că organele fiscale au procedat în mod corect la suspendarea soluționării contestației în conformitate cu prevederile art. 214 alin. (1) lit. b) C. proc. fisc. în condițiile în care acest petit nu poate fi soluționat până la emiterea actului adițional la ordinul comun. Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel Timișoara a declarat recurs reclamanta SC U.C.M.R. În motivarea recursului formulat, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304 1 C. proc.

civ., recurenta-reclamantă a susținut în esență că în mod greșit instanța de fond a reținut ca fiind legale actele administrativ-fiscale atacate, deși suma de 11.405.475 RON reprezentând accesorii stabilite pe perioada 9 ianuarie 2004 - 3 aprilie 2006 nu este datorată, având în vedere prevederile art. 4 din Ordinul comun nr. 6/502 din 3 aprilie 2006 emis de A.V.A.S. și Ministerul Finanțelor Publice. Astfel susține recurenta că prin sentința atacată au fost preluate doar argumentele invocate de pârâtă, care prin actele întocmite de organul de inspecție fiscală, respectiv Raportul de Inspecție Fiscală nr. 773335 din 15 noiembrie 2006, cât și Procesul-verbal din 17 decembrie 2007, acte în baza cărora s-au emis deciziile de calcul accesorii prin care s-a stabilit în sarcina recurentei-reclamante suma de plată totală de 11.405.475 RON, fără a avea în vedere prevederile Ordinului comun nr. 6/502 din 3 aprilie 2006 emis de A.V.A.S.

și Ministerul Finanțelor Publice, potrivit cărora pentru sumele restante la data de 31 decembrie 2003, scutite la plată ca și pentru cele eșalonate la plată de la data de 9 ianuarie 2004, au calculat accesorii, considerând în mod eronat că SC U.C.M.R. SA nu a respectat condițiile și termenele în care s-au aprobat înlesnirile la plată prin ordinul comun. Recurenta a criticat sentința atacată prin care s-a reținut în mod eronat că, dispozițiile O.U.G. nr. 26/2005 nu îi sunt aplicabile întrucât aceasta a beneficiat de înlesniri în baza O.G. nr. 45/2004, deși potrivit art. 1 și 2 alin. (21) din O.U.G. nr. 26/2005 rezultă că acestea sunt aplicabile și reclamantei, întrucât aceasta a beneficiat de înlesnirile la plată acordate prin O.G.

nr. 45/2004 anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 26/2005 și, în consecință, nu se pot calcula și nu se datorează dobânzi și penalități, între data transferului dreptului de proprietate și data emiterii ordinului comun. O ultimă critică vizează neînsușirea de către instanța de fond a concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, potrivit cărora pentru debitele existente la data de 31 decembrie 2003 și scutite de plată, după această dată nu se calculează accesorii, ca și în cazul sumelor eșalonate la plată, sunt scutite în conformitate cu art. 1 alin. (6) din O.G. nr. 45/2004. Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate de dispozițiile legale incidente în cauză, cât și în temeiul dispozițiilor art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele expuse în continuare. Potrivit dispozițiilor O.G. nr. 45/2004 pentru finalizarea privatizării unor societăți comerciale din portofoliul Autorității pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, cât și a dispozițiilor Ordinului comun nr. 6/502 din 3 aprilie 2006, au fost acordate societății recurente înlesniri la plată, constând în scutirea la plată a obligațiilor restante la data de 31 decembrie 2003 constând în impozite, taxe, contribuții și alte venituri bugetare, precum și credite și garanții acordate de creditorii bugetari. Conform dispozițiilor art. 1 alin. (13) din O.G.

nr. 45/2004, înlesnirile la plată urmau a fi acordate prin ordinul comun al creditorilor bugetari și A.P.A.P.S. sau prin hotărâre a consiliului local, urmând ca întocmirea graficelor de eșalonare la plată și precizarea sumelor care fac obiectul înlesnirilor să se realizeze de către creditorul bugetar, autoritatea administrației publice locale sau A.P.A.P.S., după caz. În speță, astfel cum rezultă din materialul probator administrat în cauză, a fost emis Ordinul comun nr. 6/502 din 3 aprilie 2006, prin care recurenta-reclamantă a beneficiat de scutire în sumă de 56.246.741 RON, sumă reprezentând obligații bugetare restante la data de 31 decembrie 2003, conform art. 1 alin. (1) lit. a) din O.G.

nr. 45/2004 și de eșalonarea la plată a unor obligații bugetare restante la 31 decembrie 2003 în sumă totală de 11.481.862 RON, conform art. 1 alin. (1) lit. b) fiind scutită și de dobânzile și penalitățile aferente acestor obligații, în sumă de 114.160.603 RON. În ceea ce privește accesoriile calculate pentru perioada 9 ianuarie 2004 - 3 aprilie 2006, cuprinsă între data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor SC U.C.M.R. SA ca urmare a privatizării și apariția Ordinului comun nr. 6/502 din 3 aprilie 2006, instanța de control judiciar constată că în mod corect s-a reținut prin sentința atacată că acestea sunt datorate de recurenta-reclamantă, întrucât potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) lit. a) din O.G.

nr. 45/2004, cât și a dispozițiilor art. 1 alin. (1) lit. a) din Ordinul comun nr. 6/502 din 3 aprilie 2006, aceasta a beneficiat de scutire doar în ceea ce privește plata dobânzilor și penalităților aferente obligațiilor fiscale, calculate doar până la data transferului dreptului de proprietate, conform dispozițiilor art. 1 alin. (1) lit. d) din O.G. nr. 45/2004 și art. 1 alin. (3) din ordinul comun. Criticile formulate de recurenta-reclamantă potrivit cărora instanța de fond nu și-a însușit concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză nu pot fi primite, întrucât pe de o parte prin expertiza respectivă s-a verificat corectitudinea modalității de calcul a sumelor reprezentând penalități și majorări de întârziere stabilite prin actul administrativ-fiscal atacat, iar pe de altă parte, instanța de judecată are atributul exclusiv al interpretării și aplicării dispozițiilor legale, în speță a dispozițiilor cuprinse în O.G.

nr. 45/2004 și Ordinului comun nr. 6/502 din 3 aprilie 2006. Având în vedere toate aceste considerente de fapt și de drept, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., reținând că sentința pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, nefiind întrunite motivele de modificare sau casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. și nici alte aspecte în sensul art. 304 1 C. proc. civ., va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC „U.C.M.R.” SA împotriva Sentinței nr. 440 din 10 octombrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 25 septembrie 2012. Procesat de GGC - AZ