ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2630/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Soluția primei instanțe. Prin sentința nr. 97 din 20 septembrie 2010, Curtea de Apel Bacău, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții S.G., P.E. - decedată, prin moștenitor W.F., M.L. și M.M. - decedată, prin moștenitor S.G.E., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și, în consecință, a anulat Decizia nr. 6773 din 18 noiembrie 2009 emisă de această din urmă autoritate în ceea ce privește valoarea titlului de despăgubire, a cărui valoare a stabilit-o la suma de 332.582 RON, în loc de 31.000 RON.

Totodată a fost respinsă excepția invocată de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, privind neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută în art. 7 din Legea nr. 554/2004. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin Decizia nr. 6773/2009, autoritatea pârâta a stabilit ca moștenitorii-reclamanți ai defunctului Z.C. să primească pentru bunurile imobile confiscate abuziv - casă, grajd, bucătărie, coșar - suma de 31.000 RON, cu titlu de despăgubiri, însă reclamanții au contestat acest cuantum stabilit prin titlu.

Prima instanță, constatând că bunurile imobile au fost construite în anii 1920 și 1921 iar familia reclamanților a locuit în imobil până în anul 1949 când a fost preluat abuziv și reținând că prin Raportul de evaluare întocmit, expertul a apreciat că bunurile imobile aveau în anul 1965 valoarea totală de 332.581 RON, până în noiembrie 2009 fiind calculată o uzură de 90% și, respectiv 80%, rezultând astfel o valoare totală de 31.000 RON, a apreciat că în mod nelegal și neconform cu prevederile C. civ. privind acordarea despăgubirilor, cât și inechitabil, pârâta a stabilit ca reclamanții să suporte întreaga uzură, deși nu s-au folosit și nu au avut în proprietate bunurile imobile respective. Ca atare, pentru acest considerent, prima instanță, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, a admis acțiunea și a anulat titlul de despăgubiri în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, stabilindu-l pentru suma de 332.582 RON.

Prin aceeași hotărâre, prima instanță a respins excepția lipsei procedurii prealabile, considerând-o neîntemeiată față de împrejurarea că reclamanții au îndeplinit cerințele art. 7 din Legea nr. 554/2004. Astfel, a apreciat prima instanță, reclamanții au formulat plângere la A.N.R.P., această autoritate comunicând-o apoi evaluatorului SC C.E. SA, cu adresa din 23 septembrie 2009. 2. Motivele de recurs înfățișate de recurenta-pârâtă Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la art. 304 1 C. proc.

civ., recurenta-pârâtă a susținut că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică în considerarea următoarelor aspecte: -greșit a fost respinsă excepția lipsei procedurii administrative prealabile, cu motivarea că reclamanții au formulat o astfel de plângere la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, care la rândul său a comunicat-o societății evaluator, în condițiile în care reclamanții, prin petiția respectivă au formulat numai obiecțiuni la raportul de evaluare, analiza instanței de fond fiind evident superficială pe această chestiune, din perspectiva art. 7 din Legea nr. 554/2004, republicată; - nelegală este și argumentarea primei instanțe în ceea ce privește modalitatea de evaluare realizată de evaluatorul SC C.E.

SA, pe baza căreia a fost emisă în favoarea reclamanților Decizia nr. 6773 în care a fost consemnată suma de 31.000 RON, în sensul că instanța a indicat că evaluarea ar fi neconformă cu prevederile C. civ.

privind despăgubirile, cu ignorarea prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, singurele incidente în cauză; -valoarea estimată prin raportul de evaluare efectuat în cauză este valoarea de piață, modul de stabilire a gradului de uzură fiind corespunzător și similar prevederilor art. 9 din Legea nr. 10/2001, republicată, referitoare la restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în starea în care acestea se află la data cererii de restituire; -instanța de fond nu a avut în vedere apărările prezentate prin întâmpinare, reținând fără temei că nu s-a arătat în cauză, în mod clar de ce decizia contestată a fost emisă pentru valoarea de numai 31.000 RON; - instanța de fond nu a indicat temeiul legal în baza căruia a pronunțat soluția și nu a justificat în nici un mod împrejurarea că a dispus emiterea unei noi decizii pentru un cuantum de 10 ori mai mare față de cel inițial, cu ignorarea prevederilor legale aplicabile, cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

3. Apărările intimaților-reclamanți Intimații-reclamanți au formulat întâmpinare față de motivele de recurs ale recurentei-pârâte, solicitând, în esență, respingerea recursului ca nefondat și indicând că în opinia lor, în mod corect prima instanță, pe considerente de echitate, a admis acțiunea și a anulat decizia nr. 6773/2003 în ceea ce privește valoarea titlului de despăgubire. 4. Soluția și considerentele instanței de recurs Analizând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, față de prevederile legale aplicabile și în contextul examinării reglementat potrivit art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul de față este fondat și urmează a fi admis, în sensul și pentru considerentele în continuare arătate, în temeiul art. 312 alin. (3) teza a II-a cu referire la art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., cu consecința casării hotărârii primei instanțe și a trimiterii cauzei spre rejudecarea fondului. Înalta Curte apreciază că nu este fondat motivul de recurs vizând modalitatea în care prima instanță a soluționat excepția lipsei procedurii administrative prealabile. Raportat la prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, republicată, Înalta Curte apreciază, în acord cu cele reținute pe acest aspect și de către judecătorul fondului, că plângerea reclamanților adresată A.N.R.P. în vederea modificării valorii despăgubirilor, reținută în cele din urmă în cuprinsul Deciziei nr. 6773/2009 emisă de autoritatea recurentă satisface deopotrivă exigența textului de lege enunțat ce reglementează procedura prealabilă ca și a scopului pentru care a fost instituită o astfel de procedură.

Așadar, toate criticile recurentei, vizând acest aspect vor fi respinse ca neîntemeiate, urmând ca potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ. aceasta să reprezinte o problemă de drept dezlegată, ce va fi avută în vedere ca atare cu ocazia rejudecării fondului. Înalta Curte apreciază totodată că celelalte critici ale recurentei-pârâte sunt fondate. Considerentele extrem de sumare și chiar neclare ale hotărârii instanței de fond nu fac posibilă stabilirea de către instanța de control judiciar a modului în care a fost interpretat și aplicat actul normativ incident . Cu alte cuvinte, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu se poate stabili dacă legea a fost sau nu corect aplicată, în condițiile în care judecătorul fondului nu a indicat temeiul legal pe baza căruia a stabilit cuantumul de 335.582 RON ce ar trebui consemnat într-o nouă decizie a autorității recurente.

Mai mult, referirile lapidare și doar generice la prevederile C. civ., la principiile echității, fără menționarea prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, face ca Înalta Curte să nu poată realiza o efectivă verificare a soluției, din perspectiva acestui din urmă act normativ, aplicabil. Constatând așadar că soluția instanței de fond nu este argumentată și justificată prin raportare la actele normative aplicabile, Înalta Curte, față de actele dosarului și apărările intimaților-reclamanți, de asemenea neexaminate într-o manieră convingătoare, apreciază că este incident în cauză motivul de casare prevăzut de art. 312 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., în sensul în care modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi, casarea cu trimitere fiind justificată și de necesitatea respectării principiului dublului grad de jurisdicție.

În considerarea celor expuse, și pe temeiurile indicate, reținând temeinicia criticilor recurentei în ceea ce privește modalitatea în care a fost soluționat fondul cauzei prin sentința atacată, Înalta Curte dispunând casarea acesteia va hotărî așadar în sensul casării cu trimitere pentru rejudecarea acțiunii reclamanților, cu respectarea prevederilor art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ.. În acest sens, instanța de rejudecare va putea ordona administrarea oricăror probe pe care le consideră utile și pertinente, date fiind și apărările și susținerile formulate de reclamanții-intimați.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr. 97 din 20 septembrie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția comercială de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 mai 2011.