ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2630/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

instanțe.

Prin sentința nr. 97

din 20 septembrie 2010, Curtea de Apel Bacău, secția comercială de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată

de reclamanții S.G., P.E. - decedată, prin moștenitor W.F., M.L. și M.M. -

decedată, prin moștenitor S.G.E., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor și, în consecință, a anulat Decizia nr. 6773

din 18 noiembrie 2009 emisă de această din urmă autoritate în ceea ce privește

valoarea titlului de despăgubire, a cărui valoare a stabilit-o la suma de

332.582 RON, în loc de 31.000 RON.

Totodată a fost respinsă

excepția invocată de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, privind

neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută în art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Pentru a hotărî astfel

prima instanță a reținut că prin Decizia nr. 6773/2009, autoritatea pârâta a stabilit

ca moștenitorii-reclamanți ai defunctului Z.C. să primească pentru bunurile imobile

confiscate abuziv - casă, grajd, bucătărie, coșar - suma de 31.000 RON, cu titlu

de despăgubiri, însă reclamanții au contestat acest cuantum stabilit prin titlu.

Prima instanță, constatând

că bunurile imobile au fost construite în anii 1920 și 1921 iar familia reclamanților

a locuit în imobil până în anul 1949 când a fost preluat abuziv și reținând că prin

Raportul de evaluare întocmit, expertul a apreciat că bunurile imobile aveau în

anul 1965 valoarea totală de 332.581 RON, până în noiembrie 2009 fiind calculată

o uzură de 90% și, respectiv 80%, rezultând astfel o valoare totală de 31.000 RON,

a apreciat că în mod nelegal și neconform cu prevederile C. civ. privind acordarea

despăgubirilor, cât și inechitabil, pârâta a stabilit ca reclamanții să suporte

întreaga uzură, deși nu s-au folosit și nu au avut în proprietate bunurile imobile

respective.

Ca atare, pentru acest

considerent, prima instanță, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, a admis

acțiunea și a anulat titlul de despăgubiri în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor,

stabilindu-l pentru suma de 332.582 RON.

Prin aceeași hotărâre,

prima instanță a respins excepția lipsei procedurii prealabile, considerând-o neîntemeiată

față de împrejurarea că reclamanții au îndeplinit cerințele art. 7 din Legea

nr. 554/2004. Astfel, a apreciat prima instanță, reclamanții au formulat plângere

la A.N.R.P., această autoritate comunicând-o apoi evaluatorului SC C.E. SA, cu adresa

din 23 septembrie 2009.

înfățișate de recurenta-pârâtă

Împotriva acestei hotărâri,

în termen legal, a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Invocând motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la art. 304

1

C.

proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că hotărârea primei instanțe este nelegală

și netemeinică în considerarea următoarelor aspecte:

-greșit a fost respinsă

excepția lipsei procedurii administrative prealabile, cu motivarea că reclamanții

au formulat o astfel de plângere la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților,

care la rândul său a comunicat-o societății evaluator, în condițiile în care reclamanții,

prin petiția respectivă au formulat numai obiecțiuni la raportul de evaluare, analiza

instanței de fond fiind evident superficială pe această chestiune, din perspectiva

art. 7 din Legea nr. 554/2004, republicată;

- nelegală este și argumentarea

primei instanțe în ceea ce privește modalitatea de evaluare realizată de evaluatorul

SC C.E. SA, pe baza căreia a fost emisă în favoarea reclamanților Decizia nr. 6773

în care a fost consemnată suma de 31.000 RON, în sensul că instanța a indicat că

evaluarea ar fi neconformă cu prevederile C. civ. privind despăgubirile, cu ignorarea

prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, singurele incidente în cauză;

-valoarea estimată prin

raportul de evaluare efectuat în cauză este valoarea de piață, modul de stabilire

a gradului de uzură fiind corespunzător și similar prevederilor art. 9 din Legea

nr. 10/2001, republicată, referitoare la restituirea în natură a imobilelor preluate

în mod abuziv în starea în care acestea se află la data cererii de restituire;

-instanța de fond nu a

avut în vedere apărările prezentate prin întâmpinare, reținând fără temei că nu

s-a arătat în cauză, în mod clar de ce decizia contestată a fost emisă pentru valoarea

de numai 31.000 RON;

- instanța de fond nu

a indicat temeiul legal în baza căruia a pronunțat soluția și nu a justificat în

nici un mod împrejurarea că a dispus emiterea unei noi decizii pentru un cuantum

de 10 ori mai mare față de cel inițial, cu ignorarea prevederilor legale aplicabile,

cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Intimații-reclamanți au

formulat întâmpinare față de motivele de recurs ale recurentei-pârâte, solicitând,

în esență, respingerea recursului ca nefondat și indicând că în opinia lor, în mod

corect prima instanță, pe considerente de echitate, a admis acțiunea și a anulat

decizia nr. 6773/2003 în ceea ce privește valoarea titlului de despăgubire.

instanței de recurs

Analizând sentința atacată

prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, față de prevederile legale aplicabile

și în contextul examinării reglementat potrivit art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte apreciază că recursul de față este fondat și urmează a fi admis, în

sensul și pentru considerentele în continuare arătate, în temeiul art. 312

alin. (3) teza a II-a cu referire la art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., cu consecința

casării hotărârii primei instanțe și a trimiterii cauzei spre rejudecarea fondului.

Înalta Curte apreciază

că nu este fondat motivul de recurs vizând modalitatea în care prima instanță a

soluționat excepția lipsei procedurii administrative prealabile.

Raportat la prevederile

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, republicată, Înalta Curte apreciază, în

acord cu cele reținute pe acest aspect și de către judecătorul fondului, că plângerea

reclamanților adresată A.N.R.P. în vederea modificării valorii despăgubirilor, reținută

în cele din urmă în cuprinsul Deciziei nr. 6773/2009 emisă de autoritatea recurentă

satisface deopotrivă exigența textului de lege enunțat ce reglementează procedura

prealabilă ca și a scopului pentru care a fost instituită o astfel de procedură.

Așadar, toate criticile

recurentei, vizând acest aspect vor fi respinse ca neîntemeiate, urmând ca potrivit

art. 315 alin. (1) C. proc. civ. aceasta să reprezinte o problemă de drept dezlegată,

ce va fi avută în vedere ca atare cu ocazia rejudecării fondului.

Înalta Curte apreciază

totodată că celelalte critici ale recurentei-pârâte sunt fondate.

Considerentele extrem

de sumare și chiar neclare ale hotărârii instanței de fond nu fac posibilă stabilirea

de către instanța de control judiciar a modului în care a fost interpretat și aplicat

actul normativ incident .

Cu alte cuvinte, în sensul

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu se poate stabili dacă legea a fost sau nu corect

aplicată, în condițiile în care judecătorul fondului nu a indicat temeiul legal

pe baza căruia a stabilit cuantumul de 335.582 RON ce ar trebui consemnat într-o

nouă decizie a autorității recurente.

Mai mult, referirile lapidare

și doar generice la prevederile C. civ., la principiile echității, fără menționarea

prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, face ca Înalta Curte să nu poată

realiza o efectivă verificare a soluției, din perspectiva acestui din urmă act normativ,

aplicabil.

Constatând așadar că soluția

instanței de fond nu este argumentată și justificată prin raportare la actele normative

aplicabile, Înalta Curte, față de actele dosarului și apărările intimaților-reclamanți,

de asemenea neexaminate într-o manieră convingătoare, apreciază că este incident

în cauză motivul de casare prevăzut de art. 312 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ.,

în sensul în care modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea

de probe noi, casarea cu trimitere fiind justificată și de necesitatea respectării

principiului dublului grad de jurisdicție.

În considerarea celor

expuse, și pe temeiurile indicate, reținând temeinicia criticilor recurentei în

ceea ce privește modalitatea în care a fost soluționat fondul cauzei prin sentința

atacată, Înalta Curte dispunând casarea acesteia va hotărî așadar în sensul casării

cu trimitere pentru rejudecarea acțiunii reclamanților, cu respectarea prevederilor

art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ..

În acest sens, instanța

de rejudecare va putea ordona administrarea oricăror probe pe care le consideră

utile și pertinente, date fiind și apărările și susținerile formulate de reclamanții-intimați.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile

nr. 97 din 20 septembrie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția comercială de contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 mai

2011.