ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 913/2006

Asupra recursurilor de față,

Examinând actele dosarului constată

următoarele:

Prin încheierea din 1 februarie

2006, pronunțată în dosarul nr. 659/2006, Curtea de Apel Alba – Iulia, secția

pentru minori și familie, a menținut arestarea preventivă a apelanților

inculpați O.O.I., Z.M. și G.I., în baza 300

1

și a art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen.

Împotriva acestei încheieri, au

declarat recurs inculpații O.O.I. și Z.M., solicitând casarea încheierii,

revocarea măsurii arestării preventive și punerea, de îndată, în libertate.

Înalta Curte constată, că

recursurile declarate de inculpați sunt nefondate, pentru următoarele

argumente:

Potrivit art. 300

1

alin. (1)

C. proc. pen., după înregistrarea dosarului la instanță, în cauzele în care

inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța este datoare să

verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea și temeinicia arestării

preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive.

Conform alin. (3) al aceluiași

articol, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea

impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care

justifică privarea de libertate, instanța menține, prin încheiere motivată, arestarea

preventivă.

Prin încheierea atacată, instanța de

apel, constatând că aceste dispoziții procedurale sunt aplicabile în cauză,

pentru că există motive verosimile de a bănui că inculpații a comis fapta de

tentativă de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) și alin. (2

1

) lit.

a) și c) cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., iar lăsarea în libertate a

acestora prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, a dispus

menținerea arestării preventive.

Înalta Curte reține că încheierea

instanței de apel este legală și justificată.

Astfel, potrivit art. 5 pct. 1 din C.A.D.O.L.F.,

referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de

libertate, inculpații O.O.I. și Z.M au fost, inițial, arestați în vederea

aducerii lor în fața autorităților judiciare competente existând motive

verosimile de a bănui că au săvârșit o infracțiune [(lit. c)].

Ulterior, măsura arestării a fost

menținută pe baza condamnării pronunțate de un tribunal competent [(art. 5 pct.

1 lit. a) din Convenție)], în speță, în temeiul condamnării inculpaților la

pedeapsa de 7 ani închisoare (aplicată prin sentința penală nr. 314 din 7

decembrie 2005 a Tribunalului Sibiu, secția penală).

Chiar dacă sentința nu a rămas,

încă, definitivă, menținerea arestării preventive a inculpaților este

justificată, aceștia fiind trimiși în judecată pentru o infracțiune pentru care

legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare și existând probe certe

că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Constatând că sunt întrunite atât

cerințele art. 300

1

alin. (1)

și alin. (3) C. proc. pen.,

cât și prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) și c) din C.A.D.O.L.F., Curtea va

respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpați.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare

către stat, în sumă de câte 100 RON, din care onorariul apărătorului din

oficiu, în sumă de câte 40 RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații O.O.I. și Z.M. împotriva Încheierii din 1 februarie 2006

a Curții de Apel Alba – Iulia, secția minori și familie, pronunțată în dosarul nr.

659/2006.

Obligă recurenții inculpați la plata

sumei de câte 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care,

suma de câte 40 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10

februarie 2006.