ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1596/2006

Asupra recursului de față,

Examinând actele dosarului constată

următoarele:

Prin încheierea din 28 februarie

2006, pronunțată în dosarul nr. 847/2006, Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală,

a menținut arestarea preventivă a apelantului inculpat P.L., în baza 300

2

și a art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen.

Împotriva acestei încheieri, a

declarat recurs inculpatul.

Recurentul a solicitat casarea

încheierii și revocarea măsurii arestării preventive, susținând că nu mai

subzistă temeiurile care au determinat măsura preventivă.

Înalta Curte constată, că recursul

declarat de inculpat este nefondat, pentru următoarele argumente:

Potrivit art. 300

2

C.

proc. pen., introdus prin Legea nr. 281/2003, astfel cum a fost modificat prin

O.U.G. nr. 109/2003 (M. Of. nr. 748/26.10.2003), „În cauzele în care inculpatul

este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul

judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art.

160

b

”.

Conform art. 160 alin. (3) C. proc.

pen., când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun

în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică

privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea

arestării preventive.

Prin încheierea atacată, instanța de

apel, constatând că aceste dispoziții procedurale sunt aplicabile în cauză,

pentru că există motive verosimile de a bănui că inculpatul P.L. a comis fapta

de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (1) – art. 175 lit. a) C. pen.,

iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea

publică, a dispus menținerea arestării preventive.

Înalta Curte reține că încheierea

instanței de apel este legală și justificată.

Astfel, potrivit art. 5 pct. 1 din C.A.D.O.L.F.,

referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de

libertate, inculpatul P.L. a fost inițial arestat în vederea aducerii sale în

fața autorităților judiciare competente existând motive verosimile de a bănui

că a săvârșit o infracțiune [(lit. c)].

Ulterior, măsura arestării a fost

menținută pe baza condamnării pronunțate de un tribunal competent [(art. 5 pct.

1 lit. a) din Convenție)], în speță, în temeiul condamnării inculpatului la

pedeapsa principală de 18 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 3

din 4 ianuarie 2006 a Tribunalului Sibiu, secția penală.

Chiar dacă sentința nu a rămas,

încă, definitivă, menținerea arestării preventive a inculpatului este

justificată, acesta fiind trimis în judecată pentru o infracțiune pentru care

legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare și existând probe certe

că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Constatând că sunt întrunite atât

cerințele art. 300

2

și ale art. 160

b

alin. (3) C. proc.

pen., cât și prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) și c) din C.A.D.O.L.F., Înalta

Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 160 RON, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului din oficiu, în

sumă de 40 RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul P.L. împotriva încheierii din 28 februarie 2006 a Curții

de Apel Alba Iulia, pronunțată în dosarul nr. 847/2006.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 160 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care, suma de

40 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

10 martie 2006.