ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5977/2006
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5977/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 458 din 16 iunie 2005, Tribunalul Iași i-a achitat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pe inculpații: - G.I.F., și - A.I.M., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c), alin. (2 1 ) lit. a) C. pen. și, respectiv, complicitate la această infracțiune pentru acest din urmă inculpat. A respins acțiunea civilă formulată de partea vătămată R.C.E. A constatat că inculpații au fost arestați preventiv în perioada 9 august 2004 – 17 decembrie 2004. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, inculpații G.I.F.
și A.I.M. au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie și, respectiv, complicitate la această infracțiune, reținând următoarea situație de fapt: La data de 9 august 2004, în jurul orelor 13,00, partea vătămată R.C.E. se deplasa cu soțul său R.V. pe B-dul Ștefan cel Mare spre Agenția de Voiaj C.F.R. din Iași. La un moment dat inculpatul G.I.F. s-a apropiat de partea vătămată prin spate și i-a smuls telefonul mobil, legat cu un șnur la gât, după care, împreună cu inculpatul A.I.M. s-au îndepărtat în fugă din zonă, spre parcul Săulescu. Soțul părții vătămate a plecat în urmărirea acestora și ajutat de doi gardieni publici a reușit să-i imobilizeze pe făptuitori, în spatele Mitropoliei.
La percheziția corporală asupra inculpaților telefonul nu a fost găsit. Inculpații au negat constant să fi comis fapta, indicându-l ca autor pe numitul D.I.D., care, audiat în instanță, a recunoscut săvârșirea acesteia. Asemenea, martorul V.C., audiat în instanță la cererea inculpaților confirmă că, deși nu a surprins momentul sustragerii telefonului, a văzut o persoană, cu o statură mai mică decât a inculpaților și cu un ten mai închis, care fugea de la locul faptei, fiind urmărită de o altă persoană. Față de aceste mijloace de probă, administrate în cursul judecății, instanța a constatat că prezumția de nevinovăție ce operează în favoarea inculpaților nu a putut fi răsturnată declarația părții vătămate prin care îl indică autor al faptei pe inculpatul G.I.F.
reprezentând un mijloc îndoielnic de probă, neputând pune, ea singură, în lumină adevărul. Apelul parchetului prin care a fost criticată pentru netemeinicie și nelegalitate hotărârea sus-menționată de achitare, a fost respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 144 din 16 mai 2006 a Curții de Apel Iași, instanța de control judiciar reluând în principal argumentele din hotărârea fondului. Decizia penală sus-menționată a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, criticând-o pentru greșita achitare a inculpaților, consecință a neobservării și neanalizării critice a întregului material probator. Verificând hotărârile criticate pe baza lucrărilor și materialului de la dosar, Curtea constată că recursul parchetului, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc.
pen., este fondat. Hotărârile pronunțate în cauză, la fond și în apel, deși declarația s-ar întemeia pe aprecierea probelor, făcută în considerarea prevederilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., în realitate, așa cum se constată și din considerentele acestora, sunt rezultatul examinării numai a unora dintre probele administrate în cursul judecății.
Pentru a dispune achitarea inculpaților pe temeiul nesăvârșirii faptei de către aceștia, instanța de fond a avut în vedere, pe de o parte, declarațiile celor doi făptuitori, care au negat să fi comis tâlhăria iar, pe de altă parte, declarația dată de D.D.I., propus a fi audiat în instanță de către inculpați și care a recunoscut că el este autorul, fără participarea celor doi, aflați totuși în zonă, precum și declarația taximetristului V.C., audiat și acesta la propunerea inculpaților, numai în instanță, din care rezultă că numai o persoană, cu alte semnalmente fizice decât inculpații, se află la locul faptei și a fost urmărită de către soțul părții vătămate. Instanța de apel, la rândul său, s-a limitat la a constata că instanța de fond a examinat toate probele administrate în scopul stabilirii adevărului, înlăturând ca neconcludentă adresa I.P.J.
Iași din care rezultă că inculpatul G.I.F. a fost încarcerat în aceeași cameră, pe timpul arestului preventiv, cu D.D.I., însă reținând cu totul greșit, așa cum se constată din adresele unităților de parchet, că acesta din urmă ar fi arestat pentru tâlhăria comisă în dauna părții vătămate R.E.C. Ambele instanțe au omis să examineze întregul material probator, administrat în ambele faze ale procesului penal, legea nefăcând nici o deosebire, în privința forței probante, după cum probele au fost administrate în cursul urmăririi penale ori al cercetării judecătorești, având posibilitatea, apoi, să rețină, ca fiind expresia adevărului, numai a unora dintre ele, cu motivarea corespunzătoare a înlăturării celorlalte.
Din această perspectivă, se constată că un ansamblu probator, coerent și concludent, administrat în cursul urmăririi penale și confirmat prin cercetarea judecătorească, din care rezultă fără echivoc săvârșirea faptei deduse judecății de către cei doi inculpați, a fost ignorat de instanțe. Partea vătămată R.C.E. a declarat constant că un individ i-a smuls telefonul de la gât și apoi, împreună cu un altul, a fugit spre parcul Săulescu. La circa 5 m distanță, cel care i-a sustras telefonul s-a întâlnit cu un al treilea individ, căruia i-a dat bunul furat, acesta din urmă fugind apoi spre Mitropolie. Atenționându-și soțul, acesta a pornit în urmărirea primilor doi indivizi, partea vătămată rămânând pe loc.
Aceeași parte vătămată l-a recunoscut pe inculpatul G.I.F. și a descris vestimentația celor doi indivizi, confirmată ca fiind purtată de inculpații din cauză, conform procesului verbal de constatare și de prindere a făptuitorilor, întocmit de organul de poliție. Soțul părții vătămate, martorul R.V. confirmă cele sus-arătate, inclusiv întâlnirea celor doi cu un al treilea și împrejurarea că i-a urmărit pe inculpați de la locul faptei până la Mitropolie unde au fost prinși cu ajutorul gardienilor publici, fiind astfel exclusă o substituire de persoane. Același martor precizează că în momentul în care, în timpul urmăririi, a reușit să se apropie de tâlhari, cel care sustrăsese telefonul s-a întors spre el și i-a spus că „nu are niciun telefon”, deși martorul nu i-a pomenit nimic despre un astfel de obiect.
Gardienii publici M.I. și R.V.F. confirmă urmărirea celor doi inculpați de către martorul R.V. și ajutorul pe care l-au dat la prinderea acestora, precizând că în momentul în care a ajuns și partea vătămată, aceasta le-a spus că mai este și o a treia persoană și l-a recunoscut pe unul dintre cei doi respectiv pe inculpatul G.I.F., celălalt fiind împreună cu acesta. Declarațiile inculpaților, în succesiunea lor, sunt contradictorii, evidențiindu-se nesinceritatea lor și preocuparea de prezentare a unor versiuni convenabile funcție de evoluția cercetării judiciare. Dacă în cursul urmăririi penale, negând comiterea faptei, au explicat că au fugit de teama mulțimii care se adunase la strigătele părții vătămate, la instanță, într-o primă declarație, inculpații au arătat că au fugit de la locul faptei de frica unei persoane care era în dușmănie cu inculpatul A.I.M.
și pe care au văzut-o acolo și aceasta a coincis cu momentul în care a fost sustras telefonul. Ulterior, la cererea lor, inculpații au fost reaudiați, de data aceasta prezentând varianta potrivit căreia au ieșit la plimbare cu numitul D.D.I. care, fără știrea lor, a sustras telefonul mobil de la partea vătămată și datorită agitației, strigătelor, au luat-o la fugă și au fost apoi prinși, în condițiile cunoscute. Această ultimă variantă a fost confirmată în instanță de către D.D.I. și însușită de instanța de fond. Instanța de apel a menținut hotărârea instanței de fond, deși la dosarul acesteia s-a depus adresa nr. 470054 din 17 noiembrie 2005 a I.P.J. Iași din care rezultă că pe durata arestului preventiv inculpatul G.I.F.
și martorul-inculpat în altă cauză, D.D.I. au fost cazați în aceeași cameră, apreciind că susținerile procurorului, conform cărora unii condamnați iar asupra lor faptele comise de alții, nu sunt probate. Sigur că, în cursul procesului, inculpații nu sunt obligați să-și dovedească nevinovăția, sarcina administrării probelor revenind organelor judiciare. Când există, însă, probe de vinovăție, inculpații au dreptul să demonstreze lipsa lor de temeinicie. Versiunile prezentate de inculpați succesiv, asupra acelorași împrejurări, pe măsură ce au realizat lipsa lor de credibilitate, nu sunt de natură să dovedească netemeinicia probelor administrate. Logic ar fi fost, dacă aceea ar fi fost realitatea, ca inculpații să-l denunțe pe pretinsul titular D.D.I.
de îndată ce au fost reținuți și nu după mai bine de 3 luni de arest preventiv și numai după ce inculpatul G.I.F. a fost încarcerat în aceeași celulă cu acesta. Inconsistența acestei versiuni este fără echivoc dovedită prin declarațiile părții vătămate, care l-a recunoscut pe autor în persoana inculpatului G.I.F., descriindu-i atât acestuia cât și complicelui vestimentația, precum și prin declarațiile martorului R.V., care i-a urmărit fără pauză pe cei doi tâlhari, nescăpându-i din vedere până la reținerea lor de către gardienii publici, mijloace de probă coroborate și cu declarațiile gardienilor. Declarația martorului taximetrist V.C. nu impun comentarii, martorul recunoscând că nu a perceput momentul comiterii faptei și în orice caz declarația sa nu se coroborează cu niciuna dintre probe.
Constatând, așadar, că probele de la dosar demonstrează fără nicio îndoială că tâlhăria în dauna părții vătămate R.C.E. a fost săvârșită de inculpatul G.I.F., cu complicitatea coinculpatului A.I.M. și că ambele instanțe, de fond și apel, au comis o gravă eroare, reținând o altă situație decât cea care rezultă din probe în privința identității făptuitorilor, recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași va fi admis și, casând hotărârile criticate, în rejudecare inculpații vor fi condamnați. La individualizarea pedepselor se va ține seama de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv dispozițiile legale incidente, gradul ridicat de pericol social al infracțiunii, persoana inculpaților, tineri, fără antecedente penale dar și fără ocupație, având o conduită nesinceră în cursul procesului.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, împotriva deciziei penale nr. 144 din 16 mai 2006 a Curții de Apel Iași, privind pe inculpații G.I.F. și pe A.I.M. Casează decizia penală atacată și sentința penală nr. 458 din 16 iunie 2005 a Tribunalului Iași cu privire la greșita achitare a inculpaților și, rejudecând: În baza art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., condamnă pe inculpatul G.I. la 7 ani închisoare. În baza art. 26 C. pen., raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., condamnă pe inculpatul A.I.M. la 7 ani închisoare. Aplică art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen. Deduce din pedepsele aplicate inculpaților durata arestării preventive de la 9 august 2004 la 17 decembrie 2004. Obligă în solidar, pe inculpați la plata despăgubirilor civile în sumă de 1100 RON către partea civilă R.C.E., reprezentând contravaloarea telefonului sustras.
Obligă pe inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 300 RON. Onorariile apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 100 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 octombrie 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.