ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2746/2006

Asupra recursurilor, din

examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

nr. 6335 din 19 mai 2004 la Judecătoria Ploiești, SC C.B. SA a solicitat, pe

calea unei contestații la executare, lămurirea înțelesului, întinderii și

aplicării titlurilor executorii transmise de A.V.A.B. la 7 mai 2006.

În motivarea contestației se

arată că:

În vederea achiziționării de

utilaje SC C. SA București a luat credite de la bănci din străinătate,

creditele fiind garantate de stat prin Ministerului Finanțelor Publice.

Pentru unele din aceste

utilaje primite în folosință, s-a încheiat cu SC C. SA București contractul de

închiriere nr. 5/6 Iv din 31 august 1998 cu Addendum.

În derularea contractului de

închiriere SC C. - B SA Ploiești avea obligația de a plăti periodic către C. SA

București chiria aferentă, pe care la rândul său SC C. SA București urma să o

remită Ministerului Finanțelor Publice, în baza acordurilor încheiate cu acest

minister.

În anul 2003 când

capacitatea de plată a SC C. SA București a făcut obiectul unei proceduri în

baza Legii nr. 64/1995, acesta a înaintat și propus spre semnare Protocoale în

care cuantumul debitului C. – B SA Ploiești, rezultând din derularea

contractului nr. 5/6 Iv/1998, era de circa patru ori mai mare decât cel ce

rezultă din evidențele contabile.

În adresa A.V.A.B. nr. 11497

din 30 aprilie 2004 se invocă protocolul din data de 04 decembrie 2003 încheiat

între C. București și C. – B SA Ploiești, în care cuantumul obligațiilor de

plată aferente creanței preluate de A.V.A.B. defalcată pe utilizatorul final C.

– B SA Ploiești este de 755.029,65 dolari S.U.A. (identic cu cel din adresa A.V.A.B.

nr. 8904 din 06 aprilie 2004).

Ca opinie separată a C. București,

protocolul din 04 decembrie 2003 consemnează „C. București consideră că în

sarcina C. – B SA Ploiești se află o sumă totală de 2.575.093,33 dolari S.U.A.

Față de cuantumul obligațiilor de plată stabilite de comun acord la valoarea de

755.029,65 dolari S.U.A. există o diferență de 1.820.063,68 dolari S.U.A.

provenind din majorări la plățile pretinse de M.F.P. înainte de cesionarea la A.V.A.B.

și care se află în litigiu în curs de soluționare în justiție”.

Același protocol evidențiază

că „OBLIGAȚIA LA PLATĂ STABILITĂ DE COMUN ACORD ESTE DE 755.029,65 dolari

S.U.A.” și numai reaua credință a C. SA București și ușurința cu care AVAB a

tratat textul protocolului au condus la extinderea obligației la 2.575.093,33 dolari

S.U.A.

Pentru obligațiile de plată

s-au încheiat între cele trei părți: M.F.P., C. SA București și utilizatorii

finali (dintre care face parte și C. – B SA Ploiești) acorduri privind cuantumul

și eșalonarea la plată. Aceste acorduri sunt comunicate ca titluri executorii,

deși din conținutul lor nu rezultă suma datorată așa cum impune art. 40 din O.U.G.

51/1998 prin prevederea: „..titlurile executorii emise de A.V.A.B. conform

legii vor avea un obiect bine determinat..”.

Reclamanta a solicitat ca

între aceleași trei părți semnatare ale acordurilor să se stabilească

întinderea obligației noastre dar atât M.F.P. cât și A.V.A.B. au considerat că

aceasta este o problemă separată a C. București și C. – B SA Ploiești în care

nu se implică (adresa M.F.P. nr. 24688 din 20 ianuarie 2003 și adresa A.V.A.B. nr.

1860 din 25 iulie 2003).

În vederea protejării

patrimoniului societății s-a promovat la Judecătoria Ploiești, în

contradictoriu cu C. SA București, o cerere de asigurare de dovezi conform art.

235 C. proc. civ., pentru evidențierea stadiului îndeplinirii obligațiilor C. –

B SA Ploiești în baza contractului de închiriere nr. 5/6 Iv/1998 și a actelor

adiționale la contract; Cauza a format obiectul dosarului nr. 1054/2004, iar

prin încheierea din 17 mai 2004, instanța a admis cererea și a constatat că

debitul C. – B SA Ploiești este de 359.456 dolari S.U.A., conform raportului de

expertiză contabilă întocmit de expert Șt.G.

Judecătoria Ploiești a pronunțat

sentința civilă nr. 6838 din 3 septembrie 2004, în dosarul nr. 6335/2004, prin

care a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel

București, unde s-a format dosarul nr. 2068/2004.

În acest dosar, la data de

18 iunie 2004, contestatoarea a formulat o cerere completatoare solicitând să

se dispună și anularea tuturor formelor de executare, inclusiv a procesului

verbal prin care s-a aplicat sechestrul, înregistrat la nr. 11497 din 10 iunie

2004 precum și repunerea părților în situația anterioară.

S-au formulat în cauză și

cereri de intervenție, în interes propriu, de către E.C., D.R.F., S.M., D.M. și

SC C. SA având același obiect ca acțiunea principală, astfel cum a fost

completată.

Prin sentința civilă nr. 167

din 13 decembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, s-a

respins, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de SC C.B. SA cu

sediul în Ploiești, în contradictoriu cu intimata cesionată A.V.A.S. (Fostă A.V.A.B.)

cu sediul în București.

S-a respins cererea de

intervenție formulată de SC C. SA cu sediul în București, precum și cererile de

intervenție în nume propriu formulate de C.E., D.R.F. și D.M.

S-a anulat, ca netimbrată,

cererea de intervenție formulată de S.M.

Pentru a pronunța această

sentință, curtea a reținut, în esență, că urmare a convențiilor și acordurilor

încheiate de Ministerul Finanțelor Publice cu utilizatorii finali

contestatoarea s-a obligat, în solidar, cu SC C. SA București debitorul

principal, la plata obligațiilor rezultate din contractele de credit extern

garantate de Ministerul Finanțelor Publice și în consecință cererea

contestatoarei, de a se constata că nu mai are nici un debit, este

neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs intervenienții SC C. SA București, C.E. și D.R.F. precum și

reclamanta SC C.B. SA Ploiești criticând-o pentru nelegalitate.

Intervenienții C.E. și D.R.F.

nu au timbrat recursul, deși au fost citați în acest sens, iar intervenienta SC

C. SA București, deși a fost citată (fila 44 dosar) cu mențiunea de a achita

taxa judiciară de timbru în contul deschis la Trezoreria Sectorului 2 București

deoarece achitase această taxă, nelegal, la C.E.C., a refuzat să se conformeze

dispoziției instanței.

Potrivit art. 1 din Legea nr.

146/1997 modificată privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile

introduse la instanțele judecătorești, cu excepțiile prevăzute de lege, se

timbrează în raport cu criteriile stabilite de art. 2 și 3.

Art. 11 din aceeași lege,

statuează criteriile de stabilire a taxei judiciare de timbru pentru cererile

prin care se exercită căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești.

În fine art. 20 din Legea

privind taxele judiciare de timbru prevede că taxele judiciare de timbru se

plătesc anticipat iar neîndeplinirea obligației de plată până la termenul

stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii.

Astfel fiind, și întrucât

recurenților li s-a comunicat odată cu citația obligația de plată a taxei

judiciare de timbru și cuantumul acesteia, precum și cuantumul timbrului

judiciar, dar nu s-au conformat acestei obligații, recursurile urmează a fi

anulate ca netimbrate, și respectiv ca insuficient timbrate în baza art. 312 alin.

(1) C. proc. civ.

Reclamanta susține, în

esență, în motivele de recurs, că „dacă instanța ar fi analizat pe fiecare din

cele 9 acte indicate ca având valoare juridică de titlu executoriu, ar fi

constatat nelegalitatea unora dintre acestea pe motiv că nu privesc SC C. – B

SA Ploiești, și în consecință nu-i pot fi opozabile” respectiv: convenția nr. 42748

din 08 noiembrie 1999 cu amendamentul nr. 1 din 15 mai 1995; convenția nr. 81754

din 15 mai 1995; acordul nr. 227256 din 01 iunie 1998; acordul nr. 22.8940 din 02

noiembrie 1998; acordul nr. 340778 din 16 februarie 1999; procesul verbal de

conciliere din 20 februarie 1997. Pentru stabilirea, cu exactitate a sumelor

achitate de către SC C. SA, reclamanta susține că era necesară efectuarea a

expertizei contabile.

De asemenea, reclamanta

susține că în mod greșit curtea a reținut că protocolul încheiat între SC C. SA

București și SC C.B. SA Ploiești la data de 4 decembrie 2003 constituie temeiul

obligației de plată a reclamantei către A.V.A.S. deoarece nu este menționat de

A.V.A.S. în adresa de comunicare a titlurilor executorii cu nr. 11497 din 30

aprilie 2004 și în consecință instanța s-a pronunțat asupra unui act fără a fi

investită în acest sens.

De altfel, apreciază

recurenta, acest Protocol nu figurează în actele menționate în Capitolul VII

intitulat „Debitori Titluri executori” din O.U.G. nr. 51/1998 modificată și în

consecință dacă legea nu prevede că protocolul constituie titlu executoriu,

instanța nu poate să se subroge legiuitorului.

În raport de aceste motive

reclamanta solicită admiterea recursului, casarea sentinței nr. 167/2005 și

trimiterea cauzei spre rejudecare, în temeiul art. 304 pct. 6 și 9 coroborate

cu art. 312 alin. (3) C. proc. civ.

Pârâta A.V.A.S. a formulat

întâmpinare solicitând respingerea recursurilor, ca nefondate, întrucât a

preluat de la Ministerul Finanțelor Publice o creanță în valoare de

2.575.093,34 dolari S.U.A. față de reclamantă, conform titlurilor de creanță

menționate și anexate adresei nr. 11497 din 30 aprilie 2004 trimisă

reclamantei.

Înalta Curte, analizând

actele și lucrările dosarului în raport de motivele de recurs și de susținerile

din întâmpinare, constată că prin adresa nr. 11497 din 30 aprilie 2004 A.V.A.S.

a comunicat reclamantei titlurile executorii pentru o creanță în sumă de

2.575.093,34 dolari S.U.A., preluate de la Ministerul Finanțelor Publice

conform contractului de cesiune de creanță înregistrat la nr. 2 din 28 iunie

2002, încheiat potrivit prevederilor O.U.G. nr. 51/1998 și dispozițiilor art. 1391

C. civ.

Creanța se referă la sumele

datorate de debitorul cedat SC C. SA București și SC C. - B SA Ploiești în

calitate de debitor, utilizator final.

Reclamanta a formulat, la

Judecătoria Ploiești o cerere de asigurare de dovezii solicitând să se

stabilească suma datorată, mai mică, în opinia reclamantei, decât cea pretinsă

de A.V.A.S. Prin încheierea din 17 mai 2004 pronunțată în dosarul nr. 1054/2004

al Judecătoriei Ploiești s-a constatat că debitul reclamantei este în sumă de

359.456 dolari S.U.A., potrivit expertizei contabile dispusă de instanță.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs SC C. SA București și în

consecință s-a formulat dosarul nr. 4409/2004 pe rolul Tribunalului Prahova, secția

civilă; în acest dosar reclamanta SC C. – B SA Ploiești a depus, la data de 06

august 2004 un înscris prin care declară că este de acord cu admiterea

recursului și că renunță la judecata acestei cereri de asigurare de dovezi,

după care tribunalul a pronunțat decizia nr. 230 din 06 august 2004 prin care

s-a admis recursul declarat de SC C. SA București, s-a modificat în tot

încheierea pronunțată la data de 17 mai 2005 în dosarul nr. 1054/2004 al

Judecătoriei Ploiești în sensul că s-a luat act de renunțarea reclamantei SC C.

– B SA Ploiești la judecarea cererii de asigurare de dovezi.

Astfel fiind, rezultă că

reclamanta a recunoscut cuantumul debitului comunicat de A.V.A.S.

Potrivit acordurilor și

convențiilor încheiate între părți, obligația de plată a debitului revine în

primul rând utilizatorilor finali ai importurilor respective, în speță

reclamantei.

Față de cele ce preced,

criticile reclamantei referitoare la legalitatea deciziei sunt nefondate

deoarece cum s-a arătat mai sus pe de o parte reclamanta a recunoscut debitul

iar pe de altă parte a solicitat Ministerului Finanțelor Publice aprobarea unor

plăți eșalonate ale debitului.

De altfel, reclamanta a avut

pe parcursul judecării cauzei o poziție procesuală oscilantă deoarece inițial

în cererea introductivă de instanță (la data de 19 mai 2004) solicită să se

constate că debitul este în sumă de 359.456 dolari S.U.A., după care la data de

22 noiembrie 2005 cu ocazia soluționării apelului precizează că a achitat

sumele înscrise în titlurile executorii și că nu datorează nici o sumă, fără a

proba aceste afirmații.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că motivele de recurs sunt nefondate și potrivit art. 312 C. proc.

civ., urmează să respingă recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanta SC C.B. SA Ploiești împotriva sentinței

comerciale nr. 167 din 13 decembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a

V-a comercială.

Anulează, ca insuficient

timbrat, recursul declarat de intervenienta SC C. SA București împotriva

aceleiași sentințe și, ca netimbrat, recursul declarat de intervenienții în

interes propriu C.E. și D.R.F. împotriva sentinței menționate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 octombrie 2006.