ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1968/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1968/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de fată, a reținut următoarele: 1. Cererea de revizuire Prin cererea înregistrată la 30 octombrie 2012, Universitatea B.B. a solicitat, în condițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., anularea deciziei civile nr. 2127 din 10 octombrie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă. În motivarea cererii s-a arătat că, decizia a cărei revizuire se solicită este potrivnică deciziei civile nr. 1174/R din 5 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj. Prin decizia civilă nr. 1174/R din 5 martie 2012 a fost respins recursul împotriva sentinței civile nr. 6440/2011 prin care Tribunalul Cluj a dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr. 1923/2011 în sensul obligării pârâtului Ministerul Educației, Cercetării și Inovării să cuprindă în bugetul propriu și să vireze pârâților angajatori sumele necesare plății drepturilor salariale solicitate prin acțiune.
Prin decizia a cărei revizuire se cere a fost admis recursul și a fost modificată în totalitate sentința atacată în sensul că a fost respinsă cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 588/2012 în sensul ca pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și Inovării să fie obligat să cuprindă în bugetul propriu și să vireze pârâților angajatori sumele necesare plății drepturilor salariale solicitate prin acțiune, actualizate cu indicele de inflație începând cu 1 octombrie 2008 și până la data plății. Cele două decizii ale instanțelor de recurs sunt potrivnice. 2.2. Analiza cererii de revizuire Revizuirea este o cale extraordinară de atac și, ca atare, poate să fie exercitată numai pentru motivele limitativ prevăzute în lege.
Conform art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea poate fi exercitată dacă există hotărâri potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Invocarea acestui motiv presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: există hotărâri definitive contradictorii; hotărârile potrivnice sunt pronunțate în aceeași pricină; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri. Cerința ca hotărârile potrivnice să fie pronunțate în aceeași pricină are în vedere faptul că în toate dosarele în care s-au pronunțat hotărârile pretins contradictorii a existat tripla identitate de părți, obiect și cauză, care sunt elementele lucrului judecat.
Or, în cauza de față nu se poate considera că hotărârile ce formează obiectul analizei au fost date în „același proces", câtă vreme nu există identitate de obiect între acestea. Astfel, fiecare proces a fost declanșat pentru valorificarea drepturilor salariale ale unor persoane diferite, chiar dacă reprezentantul lor în justiție este același. În aceste condiții, se poate susține că revizuenta, care solicită anularea deciziei prin care s-a stabilit că nu are interes să ceară completarea unei hotărâri, invocă drept temei al revizuirii practica neunitară a instanțelor, și nu nesocotirea, în raport cu ea, a autorității de lucru judecat a hotărârii ce îi este ei favorabilă. împrejurarea că, partea care ar avea interes să obțină completarea unei hotărâri judecătorești mai are sau nu la dispoziție termenul în care să o poată face, nu justifică admiterea revizuirii în condițiile art. 322 pct 7 C. proc.
civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuenta Universitatea B.B. împotriva deciziei civile nr. 2127 din 10 octombrie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 aprilie 2013.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.