ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 895/2014
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 895/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Deliberând,
în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată
următoarele:
La data de 5 decembrie 2013 pe
rolul Curții de Apel Craiova a fost înregistrată cererea formulată de C.D.
privind revizuirea deciziei civile nr. 8929 din data de 14 octombrie 2013,
pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 2499/63/2013.
În motivarea cererii,
pe excepție, revizuenta a invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 1 alin.
(1) și alin. (2), ale art. 2 alin. (1) și art. 6 din Legea nr. 63/2011, publicată
în M. Of., Partea I nr. 323/10.05.2011.
Dispozițiile menționate
încalcă prevederile art. 1 alin. (5) și art. 147 alin. (4) din Constituție.
Prin Legea
nr. 63/2011, salariile de încadrare ale cadrelor didactice au fost micșorate, prin
scoaterea sporurilor din salariul de bază, însă cuantumul brut al salariilor a rămas
la același nivel cu cel avut conform Legii nr. 285/2010.
Potrivit Deciziei
Curții Constituționale nr. 877/2011, reîncadrarea salarială a cadrelor didactice,
începând cu data de 1 ianuarie 2010, trebuia făcută cu salariile prevăzute de Legea
nr. 221/2008 pentru aprobarea O.G. nr. 15/2008, coroborată cu Legea nr. 330/2009.
Conform dispozițiilor
Deciziei Curții Constituționale nr. 872/2010, salariile cadrelor didactice trebuiau
sa revină, începând cu data de 1 ianuarie 2011, la cuantumul avut în luna iunie
2010, deci la nivelul prevăzut de Legea nr. 221/2008 coroborată cu Legea nr. 330/20009.
Or, în loc să
revină la cuantumul inițial, salariile au scăzut prin Legea nr. 63/2011, încălcându-se
astfel cele doua articole din Constituție menționate anterior, motiv pentru care
a solicitat admiterea acestei excepții de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile
Legii nr. 63/2011.
Prin încheierea
de ședință din 29 ianuarie 2014, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a respins,
ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale pentru soluționarea
excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și alin. (2),
art. 2 alin. (1) și art. 6 din Legea nr. 63/2011 raportate la art. 1 alin. (5) și
art. 147 alin. (4) din Constituție, privind încadrarea și salarizarea în anul 2011
a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ.
Pentru a hotărî
astfel, instanța a reținut că reclamanta C.D. a formulat cerere de revizuire a deciziei
nr. 8929 din 14 octombrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul
nr. 2499/63/2013, neprecizând temeiul în drept al cererii de revizuire, ci specificând,
în general faptul că înțelege să-și motiveze cererea de revizuire pe dispozițiile
art. 322-art. 328 C. proc. civ.
Excepția de neconstituționalitate
ce se cere a fi înaintată Curții Constituționale privește fondul litigiului, ea
fiind formulată în cadrul căii de atac de retractare a revizuirii.
Revizuirea este
o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru
motivele expres și limitativ prevăzute de lege, fără a se declanșa deci un nou litigiu,
ci urmărindu-se acoperirea unor lipsuri asupra cărora legiuitorul a statuat în pct.
1-pct. 10 ale art. 322 C. proc. civ.
În raport cu prevederile
art. 322 C. proc. civ., în cauză, revizuenta nefăcând trimitere expresă la niciunul
dintre cazurile de revizuire, coroborate cu dispozițiile art. 29 alin. (1), alin.
(2) și alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, în forma în vigoare la data
formulării cererii de revizuire și respectiv, a cererii de sesizare a Curții Constituționale,
invocarea unei excepții de neconstituționalitate care vizează fondul litigiului,
în această cale de atac, apare a fi inadmisibilă, întrucât aceasta este condiționată
de stabilirea în prealabil a admisibilității cererii de revizuire.
Pentru aceste
considerente, curtea de apel a constatat că, atâta vreme cât excepția de neconstituționalitate
nu vizează condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire, ci dispoziții aplicabile
fondului cauzei, a cărui reanalizare se va face în condițiile art. 327 alin.
(1) C. proc. civ., adică după încuviințarea cererii de revizuire, cererea de sesizare
a Curții Constituționale nu este admisibilă. fiind contrară dispozițiilor art. 29
alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Textele vizate nu au legătură cu cererea de revizuire
cu care a fost instanța investită în prezenta cauză.
Pentru aceste
considerente, apreciindu-se ca fiind inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale,
instanța a respins-o și a acordat termen pentru soluționarea cererii de revizuire
la data de 26 februarie 2014.
Împotriva acestei
încheieri a declarat recurs revizuenta C.D., solicitând admiterea cererii de sesizare
a Curții Constituționale pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate
invocată.
În motivarea recursului,
revizuenta a arătat că susține excepția de neconstituționalitate a prevederilor
din Legea nr. 63/2011, deoarece actele normative privind salarizarea cadrelor didactice
pentru anul 2013 (O.UG. nr. 92/2012) și anul 2014 (O.U.G. nr. 103/2013) fac trimitere
la dispozițiile legii menționate, dispozițiile acesteia ultraactivând după ieșirea
din vigoare a legii.
În cauză cererea
de sesizare a Curții Constituționale este admisibilă, fiind îndeplinite cerințele
prevăzute de prevederile art. 29 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea
nr. 47/1992.
Recursul este
nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Obiectul cauzei
deduse judecății în Dosarul nr. 1880/54/2013 al Curții de Apel Craiova îl reprezintă
cererea de revizuire formulată de reclamanta C.D. împotriva deciziei civile nr.
8929 din data de 14 octombrie 2013 pronunțată de Curea de Apel Craiova.
Revizuirea este
o cale extraordinară de atac admisibilă în cazurile și în condițiile prevăzute expres
de dispozițiile art. 322 C. proc. civ. Această cale de atac poate fi formulată numai
pentru motivele prevăzute de lege și este examinată numai cu referire la criticile
invocate raportat la dispozițiile legale menționate, ce sunt de strictă interpretare.
Ca urmare, instanța
învestită cu judecarea cererii de revizuire nu rejudecă pricina cu privire la aspectele
asupra cărora instanța de recurs s-a pronunțat prin decizia contestată, ci verifică
condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire.
Dispozițiile legale
invocate ca fiind neconstituționale nu au legătură cu criticile aduse în calea de
atac, în raport cu prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
Drept urmare,
în mod corect instanța învestită cu soluționarea cererii de revizuire a respins
cererea de sesizare a Curții Constituționale, deoarece petenta a invocat neconstituționalitatea
unor dispoziții legale ce ar putea avea legătură cu fondul pricinii, care însă nu
este analizat în această cale de atac extraordinară, în care se procedează numai
la verificarea condițiilor de admisibilitate a cererii de revizuire raportat la
textul de lege invocat de revizuent.
Față de cele ce
preced, Înalta Curte constată că încheierea atacată a fost dată cu aplicarea corectă
a legii pe aspectul contestat, recursul urmând a fi respins, în baza art. 312
alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat,
recursul declarat de revizuenta C.D. împotriva încheierii de ședință din data de
29 ianuarie 2014 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, pronunțată în Dosarul
nr. 1880/54/2013.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 18 martie 2014.