ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 190/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 190/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei de față, a

reținut următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul

Tribunalului Dolj sub nr. J/55332/63/2013 la data de 18 noiembrie 2013,

reclamantul C.M.

a chemat

in judecata pe pârâtul Liceul Tehnologic D.F., solicitând obligarea acestuia la

reîncadrarea salariaiă, calculul și plata diferențelor salariale dintre drepturile

salariale efectiv încasate și cele cuvenite în temeiul Legii nr. 330/2009

coroborată cu dispozițiile Legii nr. 221/2008, sume actualizate cu rata

inflației, pentru perioada cuprinsă între data de 01 septembrie 2011 și data

introducerii cererii de chemare în judecată.

Prin

sentința civilă nr. 2203 din 15 aprilie 2013, Tribunalul Dolj,

a respins cererea formulată de

reclamantul C.M. împotriva pârâtului Liceul Tehnologie D.F. apreciind a fi

îndeplinite condițiile autorității de lucru judecat în raport de litigiile

anterioare purtate între reclamant și pârât.

Astfel,

instanța a reținut ca pe rolul instanțelor au mai existat un număr de patru

dosare, respectiv:

Dosarul nr.

11249/63/2012 în care, prin sentința civilă nr. 6737 din 09 octombrie 2012,

Tribunalul Dolj a dispus obligarea Școlii cu clasele I-VIII Filiași (Liceul

Tehnologic D.F.) la reîncadrarea salarială a reclamantului, C.M. începând cu

data de 01 ianuarie 2010, potrivit dispozițiilor Legii nr 330/2009 privind

salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, luând în

considerare salariile de bază aferente lunii decembrie 2009 rezultate din

aplicarea Legii nr. 221/2008, și să calculeze și să plătească reclamantului

diferențele dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite,

potrivit reîncadrării conform Legii nr. 330/2009, pentru perioada 01 ianuarie

2010 - 31 august 2010, diferențe ce vor fi reactualizate în raport de data

fiecărei scadente lunare la momentul plății efective.

Dosarul nr. 11245/63/2012

în care prin sentința civilă nr. 5818 din 25 septembrie 2012, Tribunalul Dolj a

obligat unitatea școlară pârâtă Școala cu clasele I-VIII Cernătești la

reîncadrarea salarială si a reclamantului începând cu data de 09 septembrie 2010,

potrivit dispozițiilor Legii nr 330/2009 privind salarizarea unitară a

personalului plătit din fonduri publice, luând în considerare salariile de bază

aferente lunii decembrie 2009 rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008. A

fost obligată unitatea școlară pârâtă să calculeze și să plătească

reclamantului diferențele dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele

cuvenite, potrivit reîncadrării conform Legii nr. 330/2009, pentru perioada 09

septembrie 2010 - 31 decembrie 2010, diferențe reactualizate în raport de data

fiecărei scadente lunare la momentul plății efective.

Prin Decizia

nr. 356 din 23 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr.

11245/63/2012 reclamantului s-au acordat diferențele de drepturi salariale

potrivit reîncadrării în baza Legii nr. 330/2000 și pentru perioada 01

ianuarie 2011 - 31 august 2011.

Dosarul nr.

11251/63/2012 în care prin sentința nr. 7795/20.1 L2012, irevocabilă prin Decizia

nr. 4118 din 18 aprilie 2013 pronunțata de Curtea de Apel Craiova, Tribunalul

Dolj a respins cererea reclamantului prin care a solicitat reîncadrarea

salarială începând cu data de 01 septembrie 2011, inclusiv pentru anul 2012,

calculul și plata diferențelor dintre drepturile salariale efectiv încasate și

cele cuvenite, conform Legii nr. 330/2009, diferențe reactualizate în raport de

data fiecărei scadente lunare la momentul plății efective.

Prin

sentința nr. 4311 din 13 mai 2013 pronunțata de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 2497/63/2013,

irevocabilă prin Decizia nr. 8977 din 16 octombrie 2013 pronunțata de Curtea de

Apel Craiova, a fost respinsa cererea reclamantului

prin

care solicita reîncadrarea salarială începând cu data de 01 ianuarie 2013,

calculul și plata diferențelor dintre drepturile salariale efectiv încasate și

cele cuvenite, potrivit reîncadrării conform Legii nr. 221/2008, pentru

perioada 01 ianuarie 2013, diferențe care să fie reactualizate în raport de

data fiecărei scadențe lunare îa momentul plății efective.

Împotriva acestei

sentințe reclamantul a declarat apel,

solicitând

admiterea acestuia și schimbarea soluției primei instanțe în sensul admiterii

cererii de chemare în judecată privind obligarea pârâtului Liceul Tehnologic

D.F., la reîncadrarea salarială, calculul și plata diferențelor salariale

dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în temeiul Legii nr.

330/2009 coroborată cu dispozițiile Legii nr. 221/2008, sume actualizate cu

rata inflației, pentru periâada cuprinsă între data de 01 septembrie 2011 și

data introducerii cererii de chemare în judecată.

În

cuprinsul motivelor de apel, reclamantul C.M. a invocat excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor actelor normative referitoare, la

salarizarea cadrelor didactice pentru anii 2011-2013, respectiv a art. 2 alin. (1)

și art. 6 din Legea nr. 63/2011 a art. 1 alin. (3) și (4) ale art. 2 din Legea nr.

283/2011 privind aprobarea O.U.G. nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G.

nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, art.

1 alin. (1), atin. (2) și alin. (3) din O.U.G. nr. 19/2012 privind aprobarea

unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, art. 1 din O.U.G. nr. 84/2012

privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, art. 1 alin.

(3) și (4) și art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 103/2013 privind

salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și

alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice și a solicitat sesizarea Curții

Constituționale.

Prin Decizia civilă

nr. 3207 din 10 septembrie 2014, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă,

a respins, ca inadmisibilă, cererea

formulată de reclamant privind sesizarea Curții Constituționale cu excepțiile

de neconstituționalitate, cu motivarea că textele invocate ca neconstituțîonaîe

nu au legătură cu soluția pronunțată în cauză, acțiunea reclamantului fiind

respinsă ca urmare a admiterii excepției autorității de lucru judecat.

Împotriva deciziei

pronunțata de

Curtea de

Apel Craiova, secția I civilă, reclamantul a declarat recurs la data de 11

septembrie 2014, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin

cererea de recurs recurentul-reclamant susține că hotărârea împotriva căreia a

declarat recurs este nelegală întrucât, în mod greșit i-a fost respinsă cererea

de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

referitoare la salarizarea cadrelor

didactice pentru anii

2011-2014,

în acest fel

încălcându-i-se dreptul la un proces echitabil și ia un recurs efectiv prevăzut

de art. 6 și 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului

A mai arătat

că nu există nicio decizie a Curții Constituționale prin care să se fi

pronunțat asupra neconstituționalității articoleior de lege invocate.

Prin

aceeași cerere de recurs a fost solicitată judecarea cauzei în lipsă, în raport

de prevederile art. 411 alin. (1) pct. 2 teza a II-a și alin. (2) din Legea nr.

134/2010 privind C. proc. civ.

Înalta Curte

cu privire la recursul declarat de reclamantul C.M. împotriva Deciziei civile

nr. 3207 din 10 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în ceea

ce privește soluția respingerii, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a

Curții Constituționale, în aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (6) apreciază

ca recursul este vădit nefondat pentru argumentele care succed:

Prioritar,

se constată că recurentul - reclamant nu a indicat care dintre motivele de

casare prevăzute de art. 488 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. este

incident în cauză, însă critica vizând faptul că greșit i-a fost respinsă

cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de

neconstituționalitate a prevederilor actelor normative referitoare la

salarizarea personalului didactic în perioada 20 noiembrie 2013 din perspectiva

inexistenței vreunei decizii a Curții Constituționale care să fi dezlegat

chestiunile de neconstituționalitate invocate, poate fi încadrată în art. 488

alin. (1), pct. 8 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. (hotărârea a

fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material).

Obiectul

prezentului dosar îl reprezintă cererea formulată de reclamantul C.M. privind

sesizarea Curții Constituționale cu neconstituționalitatea actelor normative

care reglementează salarizarea cadrelor didactice pentru anii 2011-2013.

Prin Decizia

nr. 36 din 11 decembrie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secțiile unite, (publicată în M. Of., Partea I nr. 368 din 30/05/2007) a fost

admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în aplicarea dispozițiilor art.

29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții

Constituționale republicată, s-a stabilit că încheierile instanțelor de recurs

de respingere, ca inadmisibile, a cererilor de sesizare a Curții

Constituționale, cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate, sunt

supuse căii de atac a recursului.

Potrivit

dispozițiilor art 29 alin. (1) al Legii nr. 47 din 18 mai 1992, republicata, privind

organizarea și fuitcționarea Curții Constituționale, această instanță de

contencios constituțional - decide asupra excepțiilor ridicate în fața

instanțelor judecătorești sau de; arbitraj comercial, privind

neconstituționaiitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o

lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea

cauzei, în orice faza a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Corelativ,

alin. (5) din același articol, dispune că dacă excepția este inadmisibilă,

fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța va respinge prin

încheiere, cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Ca

aiare, instanța este abilitată în raport de prevederile alin. (1) și (5) al art.

29 din Lege, să aprecieze ea însăși asupra relevanței ori nerelevanței textului

incriminat ca fiind contrar legii fundamentale, asupra soluționării cauzei în

care s-a ridicat excepția de neconstituționalitate.

Prin urmare,

posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanței de a putea

respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de

neconstituționalitate, este, însă, limitată de textul art. 29 alin. (6) din Lege,

strict la constatarea condițiilor de admisibilitate printre care cea

referitoare la existența unei legături între textul legal a cărui

neconstituționalitate a fost invocată și cauza dedusă judecății,

În speță,

recurentul-redamant a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor

legale care au modificat salarizarea personalului didactic în perioada

2011-2013 în litigiu care avea ca obiect reîncadrarea salarială a acestuia, calculul

și plata diferențelor salariale dintre drepturile salariale efectiv încasate și

cele cuvenite în temeiul Legii nr. 330/2009 coroborată cu dispozițiile Legii

nr. 221/2008.

Argumentul

pentru care instanța a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale a

fost acela că textele legale care fac obiectul excepției de

neconstituționalitate nu au legătură cu soluția pronunțată în cauză, tribunalul

nedezlegând chestiuni de fond, respingând acțiunea reclamantului ca urmare a

admiterii excepției autorității de lucru judecat.

Este

adevărat că textele legale cu privire la care reclamantul a invocat excepția de

neconstituționalitate sunt în legătură cu obiectul cererii de chemare în

judecată care viza reîncadrarea salarială a reclamantului C.M., calculul și

plata diferențelor saiariale dintre drepturile saiariale efectiv încasate și

cele cuvenite în temeiul Legii nr. 330/2009 coroborată cu dispozițiile Legii nr.

221/2008,

;

sume actualizate cu rata inflației, pentru perioada

cuprinsă între data de 01 septembrie 2011 și data introducerii cererii de

chemare în judecată.

Cu toate

acestea însă, condiția relevanței excepției, care impune ca normele criticate

să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, nu trebuie analizată in

abstracta și dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție

cu litigiu! aflat pe rolul instanței

Astfel,

se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul

procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma

soluției pronunțate și a dispozițiilor legale In temeiul cărora aceasta a fost

dată.

Cu privire la

relevanța pe care soluționarea excepției de neconstituțtonalitate invocată o

are în prezenta cauză, din analiza textelor a căror neconstituționalitate a

fost invocată și obiectul cauzei, se constată că nu sunt fondate criticile

recurentului, neexistând legătură între soluția ce a fost dată în cadrul

litigiului și soluția ce va fi pronunțata de Curtea Constituțională.

Cum soluția

pronunțată de instanțele de fond nu au vizat fondul cauzei, respectiv

aplicabilitatea dispozițiilor a căror neconstituțîonalitate a fost invocată,

acestea reținând doar intervenită autoritatea de lucru judecat, se constată că

soluția în această cauză nu depinde de soluția ce va fi dată în cazul excepției

de neconstituționalitate invocată de reclamant.

Prin urmare,

aprecierea tăcută asupra nerelevanței în soluționarea pricinii, a dispozițiilor

referitoare la salarizarea cadrelor didactice pentru anii 2011-2013 în legătură

cu neconstituționalitatea cărora s-a solicitat sesizarea Curții Constituționale

sunt corecte, având în vedere că instanțele nu s-au pronunțat asupra fondului

cauzei, ci în temeiul unei excepții procesuale de fond, absolute și peremptorii

a autorității de lucru judecat prin care s-a verificat tripla identitate de

părți, de obiect și de cauză juridică.

Cum, în speță,

pentru considerentele expuse, nu este îndeplinită cerința art. 29 alin. (1) din

Legea nr. 47/1992, soluția pronunțată de instanța Curții de Apel Craiova se

verifică a fi legală.

Înalta Curte,

examinând criîicile recurentului referitoare la pretinsa încălcare a dreptului

la un proces echitabil reglementat de art. 6 și a dreptului ia un recurs

efectiv prevăzut prin art. 13, ambele din Convenția Europeană pentru apărarea

drepturilor și libertăților fundamentale aie omului, se constată că sunt'

nefondate pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește reglementarea

căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești, în conformitate cu

dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție, legiuitorul are competența

exclusivă de a institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli

speciale de procedură precum și modalități speciale de exercitare a drepturilor

procedurale, semnificația dreptului la un proces echitabil nefiind aceea a

accesului în toate cazurile, la toate structurile

judecătorești

și la toate căile de atac. De asemenea, în legătură cu dreptul la un proces

echitabil s-a statuat că legea fundamentală nu cuprinde dispoziții cu privire

la obligativitatea existenței tuturor căilor de atac, ci statuează referitor la

posibilitatea părților interesate de a exercita căile de atac în condițiile

legii.

În prezenta

cauză, se reține că potrivit art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 47/1992

"Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1),

(2) sau ( 3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare

a Curții Constituționale. încheierea poate fi atacată numai cu recurs Ia

instanța imediat superioară, în termen de 43 de ore de la pronunțare".

Prin

urmare, reiese faptul că împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare

a Curții Constituționale, partea interesată are posibilitatea exercitării

recursului la instanța ierarhic superioară, drept pe care reclamantul l-a

exercitat prin declararea prezentei căi de atac, ceea ce nu echivalează cu

imposibilitatea examinării cauzei de către o instanță de control judiciar și

deci cu încălcarea dreptului la un proces echitabil reglementat prin art. 6 din

Convenție.

Referitor

la invocarea încălcării art. 13 din C.E.D.O., această prevedere, conform

jurisprudenței C.E.D.O. impune statelor contractante o obligație pozitivă ce

are ca obiect reglementarea, în cadrul legislației interne, a unui recurs care

să permită înlăturarea eventualelor încălcări aduse dispozițiilor Convenției,

efectivitatea acestuia constând în aceea ca abilitează instanța națională

competentă să examineze conținutul plângerii întemeiate pe o dispoziție a

Convenției și să ofere o reparație adecvată. Absența unui asemenea recurs în

dreptul intern constituie în opinia instanței europene o încălcare a acestei

obligații și deci a prevederilor Convenției.

Or, așa cum a

fost și mai sus învederat, reglementarea internă prevede în mod expres recursul

drept cale de atac împotriva soluțiilor pronunțate de instanțe cu privire la

cererile de sesizare a Curții Constituționale, motiv pentru care nu se poate

reține o încălcare a prevederilor art. 13 din Convenția Europeană pentru

apărarea drepturilor fundamentale ale omului, criticile reclamantului formulate

în acest sens fiind nefondate.

Pentru

argumentele care au fost mai sus prezentate, Înalta Curte va respinge, ca vădit

nefiandat, recursul declarat de reclamantul C.M. împotriva Deciziei civile nr. 3207

din 10 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apei Craiova, în ceea ce

privește soluția respingerii, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții

Constituționale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca vădit nefondat, recursul declarat de reclamantul C.M. împotriva Deciziei civile

nr. 3207 din 10 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în ceea

ce privește soluția respingerii, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a

Curții Constituționale.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 21 ianuarie 2015.