ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 190/2015

Asupra cauzei de față, a reținut următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. J/55332/63/2013 la data de 18 noiembrie 2013, reclamantul C.M. a chemat in judecata pe pârâtul Liceul Tehnologic D.F., solicitând obligarea acestuia la reîncadrarea salariaiă, calculul și plata diferențelor salariale dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în temeiul Legii nr. 330/2009 coroborată cu dispozițiile Legii nr. 221/2008, sume actualizate cu rata inflației, pentru perioada cuprinsă între data de 01 septembrie 2011 și data introducerii cererii de chemare în judecată. Prin sentința civilă nr. 2203 din 15 aprilie 2013, Tribunalul Dolj, a respins cererea formulată de reclamantul C.M.

împotriva pârâtului Liceul Tehnologie D.F. apreciind a fi îndeplinite condițiile autorității de lucru judecat în raport de litigiile anterioare purtate între reclamant și pârât. Astfel, instanța a reținut ca pe rolul instanțelor au mai existat un număr de patru dosare, respectiv: Dosarul nr. 11249/63/2012 în care, prin sentința civilă nr. 6737 din 09 octombrie 2012, Tribunalul Dolj a dispus obligarea Școlii cu clasele I-VIII Filiași (Liceul Tehnologic D.F.) la reîncadrarea salarială a reclamantului, C.M.

începând cu data de 01 ianuarie 2010, potrivit dispozițiilor Legii nr 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, luând în considerare salariile de bază aferente lunii decembrie 2009 rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008, și să calculeze și să plătească reclamantului diferențele dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite, potrivit reîncadrării conform Legii nr. 330/2009, pentru perioada 01 ianuarie 2010 - 31 august 2010, diferențe ce vor fi reactualizate în raport de data fiecărei scadente lunare la momentul plății efective.

Dosarul nr. 11245/63/2012 în care prin sentința civilă nr. 5818 din 25 septembrie 2012, Tribunalul Dolj a obligat unitatea școlară pârâtă Școala cu clasele I-VIII Cernătești la reîncadrarea salarială si a reclamantului începând cu data de 09 septembrie 2010, potrivit dispozițiilor Legii nr 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, luând în considerare salariile de bază aferente lunii decembrie 2009 rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008. A fost obligată unitatea școlară pârâtă să calculeze și să plătească reclamantului diferențele dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite, potrivit reîncadrării conform Legii nr. 330/2009, pentru perioada 09 septembrie 2010 - 31 decembrie 2010, diferențe reactualizate în raport de data fiecărei scadente lunare la momentul plății efective.

Prin Decizia nr. 356 din 23 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 11245/63/2012 reclamantului s-au acordat diferențele de drepturi salariale potrivit reîncadrării în baza Legii nr. 330/2000 și pentru perioada 01 ianuarie 2011 - 31 august 2011. Dosarul nr. 11251/63/2012 în care prin sentința nr. 7795/20.1 L2012, irevocabilă prin Decizia nr. 4118 din 18 aprilie 2013 pronunțata de Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Dolj a respins cererea reclamantului prin care a solicitat reîncadrarea salarială începând cu data de 01 septembrie 2011, inclusiv pentru anul 2012, calculul și plata diferențelor dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite, conform Legii nr. 330/2009, diferențe reactualizate în raport de data fiecărei scadente lunare la momentul plății efective.

Prin sentința nr. 4311 din 13 mai 2013 pronunțata de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 2497/63/2013, irevocabilă prin Decizia nr. 8977 din 16 octombrie 2013 pronunțata de Curtea de Apel Craiova, a fost respinsa cererea reclamantului prin care solicita reîncadrarea salarială începând cu data de 01 ianuarie 2013, calculul și plata diferențelor dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite, potrivit reîncadrării conform Legii nr. 221/2008, pentru perioada 01 ianuarie 2013, diferențe care să fie reactualizate în raport de data fiecărei scadențe lunare îa momentul plății efective.

Împotriva acestei sentințe reclamantul a declarat apel, solicitând admiterea acestuia și schimbarea soluției primei instanțe în sensul admiterii cererii de chemare în judecată privind obligarea pârâtului Liceul Tehnologic D.F., la reîncadrarea salarială, calculul și plata diferențelor salariale dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în temeiul Legii nr. 330/2009 coroborată cu dispozițiile Legii nr. 221/2008, sume actualizate cu rata inflației, pentru periâada cuprinsă între data de 01 septembrie 2011 și data introducerii cererii de chemare în judecată. În cuprinsul motivelor de apel, reclamantul C.M. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor actelor normative referitoare, la salarizarea cadrelor didactice pentru anii 2011-2013, respectiv a art. 2 alin. (1) și art. 6 din Legea nr. 63/2011 a art. 1 alin. (3) și (4) ale art. 2 din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea O.U.G.

nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, art. 1 alin. (1), atin. (2) și alin. (3) din O.U.G. nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, art. 1 din O.U.G. nr. 84/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, art. 1 alin. (3) și (4) și art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice și a solicitat sesizarea Curții Constituționale.

Prin Decizia civilă nr. 3207 din 10 septembrie 2014, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamant privind sesizarea Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate, cu motivarea că textele invocate ca neconstituțîonaîe nu au legătură cu soluția pronunțată în cauză, acțiunea reclamantului fiind respinsă ca urmare a admiterii excepției autorității de lucru judecat. Împotriva deciziei pronunțata de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, reclamantul a declarat recurs la data de 11 septembrie 2014, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin cererea de recurs recurentul-reclamant susține că hotărârea împotriva căreia a declarat recurs este nelegală întrucât, în mod greșit i-a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor referitoare la salarizarea cadrelor didactice pentru anii 2011-2014, în acest fel încălcându-i-se dreptul la un proces echitabil și ia un recurs efectiv prevăzut de art. 6 și 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului A mai arătat că nu există nicio decizie a Curții Constituționale prin care să se fi pronunțat asupra neconstituționalității articoleior de lege invocate. Prin aceeași cerere de recurs a fost solicitată judecarea cauzei în lipsă, în raport de prevederile art. 411 alin. (1) pct. 2 teza a II-a și alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ. Înalta Curte cu privire la recursul declarat de reclamantul C.M. împotriva Deciziei civile nr. 3207 din 10 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în ceea ce privește soluția respingerii, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale, în aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (6) apreciază ca recursul este vădit nefondat pentru argumentele care succed: Prioritar, se constată că recurentul - reclamant nu a indicat care dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

este incident în cauză, însă critica vizând faptul că greșit i-a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor actelor normative referitoare la salarizarea personalului didactic în perioada 20 noiembrie 2013 din perspectiva inexistenței vreunei decizii a Curții Constituționale care să fi dezlegat chestiunile de neconstituționalitate invocate, poate fi încadrată în art. 488 alin. (1), pct. 8 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material). Obiectul prezentului dosar îl reprezintă cererea formulată de reclamantul C.M. privind sesizarea Curții Constituționale cu neconstituționalitatea actelor normative care reglementează salarizarea cadrelor didactice pentru anii 2011-2013.

Prin Decizia nr. 36 din 11 decembrie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, (publicată în M. Of., Partea I nr. 368 din 30/05/2007) a fost admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în aplicarea dispozițiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale republicată, s-a stabilit că încheierile instanțelor de recurs de respingere, ca inadmisibile, a cererilor de sesizare a Curții Constituționale, cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate, sunt supuse căii de atac a recursului.

Potrivit dispozițiilor art 29 alin. (1) al Legii nr. 47 din 18 mai 1992, republicata, privind organizarea și fuitcționarea Curții Constituționale, această instanță de contencios constituțional - decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de; arbitraj comercial, privind neconstituționaiitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei, în orice faza a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. Corelativ, alin. (5) din același articol, dispune că dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța va respinge prin încheiere, cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Ca aiare, instanța este abilitată în raport de prevederile alin. (1) și (5) al art. 29 din Lege, să aprecieze ea însăși asupra relevanței ori nerelevanței textului incriminat ca fiind contrar legii fundamentale, asupra soluționării cauzei în care s-a ridicat excepția de neconstituționalitate.

Prin urmare, posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanței de a putea respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, este, însă, limitată de textul art. 29 alin. (6) din Lege, strict la constatarea condițiilor de admisibilitate printre care cea referitoare la existența unei legături între textul legal a cărui neconstituționalitate a fost invocată și cauza dedusă judecății, În speță, recurentul-redamant a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor legale care au modificat salarizarea personalului didactic în perioada 2011-2013 în litigiu care avea ca obiect reîncadrarea salarială a acestuia, calculul și plata diferențelor salariale dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în temeiul Legii nr. 330/2009 coroborată cu dispozițiile Legii nr. 221/2008.

Argumentul pentru care instanța a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale a fost acela că textele legale care fac obiectul excepției de neconstituționalitate nu au legătură cu soluția pronunțată în cauză, tribunalul nedezlegând chestiuni de fond, respingând acțiunea reclamantului ca urmare a admiterii excepției autorității de lucru judecat. Este adevărat că textele legale cu privire la care reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate sunt în legătură cu obiectul cererii de chemare în judecată care viza reîncadrarea salarială a reclamantului C.M., calculul și plata diferențelor saiariale dintre drepturile saiariale efectiv încasate și cele cuvenite în temeiul Legii nr. 330/2009 coroborată cu dispozițiile Legii nr. 221/2008, ; sume actualizate cu rata inflației, pentru perioada cuprinsă între data de 01 septembrie 2011 și data introducerii cererii de chemare în judecată.

Cu toate acestea însă, condiția relevanței excepției, care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracta și dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiu! aflat pe rolul instanței Astfel, se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma soluției pronunțate și a dispozițiilor legale In temeiul cărora aceasta a fost dată. Cu privire la relevanța pe care soluționarea excepției de neconstituțtonalitate invocată o are în prezenta cauză, din analiza textelor a căror neconstituționalitate a fost invocată și obiectul cauzei, se constată că nu sunt fondate criticile recurentului, neexistând legătură între soluția ce a fost dată în cadrul litigiului și soluția ce va fi pronunțata de Curtea Constituțională.

Cum soluția pronunțată de instanțele de fond nu au vizat fondul cauzei, respectiv aplicabilitatea dispozițiilor a căror neconstituțîonalitate a fost invocată, acestea reținând doar intervenită autoritatea de lucru judecat, se constată că soluția în această cauză nu depinde de soluția ce va fi dată în cazul excepției de neconstituționalitate invocată de reclamant. Prin urmare, aprecierea tăcută asupra nerelevanței în soluționarea pricinii, a dispozițiilor referitoare la salarizarea cadrelor didactice pentru anii 2011-2013 în legătură cu neconstituționalitatea cărora s-a solicitat sesizarea Curții Constituționale sunt corecte, având în vedere că instanțele nu s-au pronunțat asupra fondului cauzei, ci în temeiul unei excepții procesuale de fond, absolute și peremptorii a autorității de lucru judecat prin care s-a verificat tripla identitate de părți, de obiect și de cauză juridică.

Cum, în speță, pentru considerentele expuse, nu este îndeplinită cerința art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, soluția pronunțată de instanța Curții de Apel Craiova se verifică a fi legală.

Înalta Curte, examinând criîicile recurentului referitoare la pretinsa încălcare a dreptului la un proces echitabil reglementat de art. 6 și a dreptului ia un recurs efectiv prevăzut prin art. 13, ambele din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale aie omului, se constată că sunt' nefondate pentru următoarele considerente: În ceea ce privește reglementarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești, în conformitate cu dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție, legiuitorul are competența exclusivă de a institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură precum și modalități speciale de exercitare a drepturilor procedurale, semnificația dreptului la un proces echitabil nefiind aceea a accesului în toate cazurile, la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac.

De asemenea, în legătură cu dreptul la un proces echitabil s-a statuat că legea fundamentală nu cuprinde dispoziții cu privire la obligativitatea existenței tuturor căilor de atac, ci statuează referitor la posibilitatea părților interesate de a exercita căile de atac în condițiile legii. În prezenta cauză, se reține că potrivit art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 47/1992 "Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau ( 3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale.

încheierea poate fi atacată numai cu recurs Ia instanța imediat superioară, în termen de 43 de ore de la pronunțare". Prin urmare, reiese faptul că împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, partea interesată are posibilitatea exercitării recursului la instanța ierarhic superioară, drept pe care reclamantul l-a exercitat prin declararea prezentei căi de atac, ceea ce nu echivalează cu imposibilitatea examinării cauzei de către o instanță de control judiciar și deci cu încălcarea dreptului la un proces echitabil reglementat prin art. 6 din Convenție. Referitor la invocarea încălcării art. 13 din C.E.D.O., această prevedere, conform jurisprudenței C.E.D.O.

impune statelor contractante o obligație pozitivă ce are ca obiect reglementarea, în cadrul legislației interne, a unui recurs care să permită înlăturarea eventualelor încălcări aduse dispozițiilor Convenției, efectivitatea acestuia constând în aceea ca abilitează instanța națională competentă să examineze conținutul plângerii întemeiate pe o dispoziție a Convenției și să ofere o reparație adecvată. Absența unui asemenea recurs în dreptul intern constituie în opinia instanței europene o încălcare a acestei obligații și deci a prevederilor Convenției.

Or, așa cum a fost și mai sus învederat, reglementarea internă prevede în mod expres recursul drept cale de atac împotriva soluțiilor pronunțate de instanțe cu privire la cererile de sesizare a Curții Constituționale, motiv pentru care nu se poate reține o încălcare a prevederilor art. 13 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor fundamentale ale omului, criticile reclamantului formulate în acest sens fiind nefondate. Pentru argumentele care au fost mai sus prezentate, Înalta Curte va respinge, ca vădit nefiandat, recursul declarat de reclamantul C.M. împotriva Deciziei civile nr. 3207 din 10 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apei Craiova, în ceea ce privește soluția respingerii, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca vădit nefondat, recursul declarat de reclamantul C.M. împotriva Deciziei civile nr. 3207 din 10 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în ceea ce privește soluția respingerii, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 ianuarie 2015.