ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 60/2016

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 16 martie 2015, D.R.F. a

solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Justiției, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul

Dolj și M.F.P., obligarea pârâților la reîncadrarea personalului conform

dispozițiilor Legii nr. 284/2010, începând cu data de 1 ianuarie 2011 și la

stabilirea corectă a modului de calcul a drepturilor salariale lunare;

obligarea pârâtei Curtea de Apel Craiova la emiterea deciziilor de reîncadrare

conform menționatei legi, începând cu 1 ianuarie 2011; obligarea pârâtelor la

plata diferențelor salariale aferente perioadei 1 ianuarie 2011 și până la

pronunțarea sentinței, actualizată cu rata inflației, precum și obligarea

pârâtului Ministerul Justiției la emiterea grilelor de salarizare în care să

fie trecut noul salariu de încadrare în care au fost incluse unele sporuri.

Prin sentința nr. 1286

din 2 octombrie 2015, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, a admis excepția

necompetenței teritoriale, invocată din oficiu de instanță. A declinat

competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Dolj.

Având în vedere că

litigiul este unul de muncă, tribunalul a reținut aplicabilitatea dispozițiilor

art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - C. muncii și ale art. 210 din Legea nr.

62/2011 a dialogului social.

A constatat totodată

că dispozițiile art. 127 C. proc. civ. nu își găsesc aplicabilitatea în cauză

întrucât reclamanta nu are calitatea de judecător la instanța în competența

căreia intră soluționarea cererii, respectiv la Tribunalul Dolj ci la o altă

instanță, și anume Judecătoria Filiași.

Prin sentința civilă nr.

6927 din 26 noiembrie 2015, Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și

asigurări sociale, a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței. A

declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea. A

constatat ivit conflictul negativ de competență. A suspendat judecata cauzei. A

dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, în

vederea soluționării conflictului.

Tribunalul a reținut

că prin cererea introductivă de instanță, reclamanta a solicitat conexarea

prezentei cauze la Dosarul nr. 460/90/2015 al Tribunalului Vâlcea și că prin Decizia

nr. 2204/2015, Înalta Curte, soluționând conflictul negativ de competență ivit Tribunalul

Olt și Tribunalul Vâlcea în legătură cu soluționarea cauzei, a stabilit că

aparține Tribunalului Vâlcea competența de soluționare.

A mai reținut, de

asemenea, că Tribunalul Dolj are calitatea de pârât în cererea introductivă de

instanță, motiv pentru care judecarea unei asemenea cauze este de natură a crea

suspiciuni de soluționare părtinitoare a dosarului, din pricina calității

părții.

Înalta Curte,

competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135

alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Olt, în considerarea argumentelor ce succed:

Dispozițiile art. 127

C. proc. civ. reglementează situația particulară a litigiilor în care este

implicat un judecător în calitate de reclamant sau de pârât, rațiunea normei

fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluționare părtinitoare a

cauzei, din pricina calității părții.

Textul de lege se

aplică întocmai și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor

și vizează două situații, respectiv când una din aceste persoane are legitimare

procesuală activă (este reclamant) și când are legitimare procesuală pasivă

(este pârât).

În cea dintâi

situație, potrivit legii, reclamantul „va sesiza una din instanțele

judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile

de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța

la care își desfășoară activitatea”.

Ca atare, pentru a

opera prorogarea legală de competență teritorială specială în favoarea altei

instanțe, de același grad, din circumscripția unei curți de apel învecinate,

este necesar ca reclamantul să aibă calitatea de judecător, asistent judiciar

sau grefier la instanțele competente, potrivit legii, să judece litigiul sau de

procuror la parchetul care funcționează pe lângă aceste instanțe.

Se constată însă că

în cauză nu este îndeplinită această condiție, având în vedere că din actele

dosarului rezultă că reclamanta este judecător în cadrul Judecătoriei Corabia,

județul Olt, funcționând deci în cadrul unei judecătorii aflate în

circumscripția teritorială a Tribunalului Olt.

Prin urmare, potrivit

dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., Tribunalul Olt nu reprezintă instanța

unde reclamanta „își desfășoară efectiv activitatea”, sens în care textul legal

nu este aplicabil și nu poate justifica învestirea unui alt tribunal cu

judecarea litigiului.

Se reține totodată că

nu este relevant aspectul referitor la faptul că reclamanta este în prezent

delegată la Judecătoria Filiași, județul Dolj, în condițiile în care delegarea

reprezintă, potrivit C. muncii, o măsură temporară, care nu este de natură a

influența aplicarea dispozițiilor mai sus menționate.

În consecință, văzând

dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 și faptul că reclamanta își are

locul de muncă la o instanță din subordinea Tribunalului Olt, în favoarea

acestuia va fi determinată competența de soluționare a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 20 ianuarie 2016.