ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 60/2016

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 16 martie 2015, D.R.F. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Justiției, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Dolj și M.F.P., obligarea pârâților la reîncadrarea personalului conform dispozițiilor Legii nr. 284/2010, începând cu data de 1 ianuarie 2011 și la stabilirea corectă a modului de calcul a drepturilor salariale lunare; obligarea pârâtei Curtea de Apel Craiova la emiterea deciziilor de reîncadrare conform menționatei legi, începând cu 1 ianuarie 2011; obligarea pârâtelor la plata diferențelor salariale aferente perioadei 1 ianuarie 2011 și până la pronunțarea sentinței, actualizată cu rata inflației, precum și obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea grilelor de salarizare în care să fie trecut noul salariu de încadrare în care au fost incluse unele sporuri.

Prin sentința nr. 1286 din 2 octombrie 2015, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu de instanță. A declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Dolj. Având în vedere că litigiul este unul de muncă, tribunalul a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - C. muncii și ale art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social. A constatat totodată că dispozițiile art. 127 C. proc. civ. nu își găsesc aplicabilitatea în cauză întrucât reclamanta nu are calitatea de judecător la instanța în competența căreia intră soluționarea cererii, respectiv la Tribunalul Dolj ci la o altă instanță, și anume Judecătoria Filiași.

Prin sentința civilă nr. 6927 din 26 noiembrie 2015, Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței. A declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea. A constatat ivit conflictul negativ de competență. A suspendat judecata cauzei. A dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului. Tribunalul a reținut că prin cererea introductivă de instanță, reclamanta a solicitat conexarea prezentei cauze la Dosarul nr. 460/90/2015 al Tribunalului Vâlcea și că prin Decizia nr. 2204/2015, Înalta Curte, soluționând conflictul negativ de competență ivit Tribunalul Olt și Tribunalul Vâlcea în legătură cu soluționarea cauzei, a stabilit că aparține Tribunalului Vâlcea competența de soluționare.

A mai reținut, de asemenea, că Tribunalul Dolj are calitatea de pârât în cererea introductivă de instanță, motiv pentru care judecarea unei asemenea cauze este de natură a crea suspiciuni de soluționare părtinitoare a dosarului, din pricina calității părții. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt, în considerarea argumentelor ce succed: Dispozițiile art. 127 C. proc. civ. reglementează situația particulară a litigiilor în care este implicat un judecător în calitate de reclamant sau de pârât, rațiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluționare părtinitoare a cauzei, din pricina calității părții.

Textul de lege se aplică întocmai și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor și vizează două situații, respectiv când una din aceste persoane are legitimare procesuală activă (este reclamant) și când are legitimare procesuală pasivă (este pârât). În cea dintâi situație, potrivit legii, reclamantul „va sesiza una din instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea”. Ca atare, pentru a opera prorogarea legală de competență teritorială specială în favoarea altei instanțe, de același grad, din circumscripția unei curți de apel învecinate, este necesar ca reclamantul să aibă calitatea de judecător, asistent judiciar sau grefier la instanțele competente, potrivit legii, să judece litigiul sau de procuror la parchetul care funcționează pe lângă aceste instanțe.

Se constată însă că în cauză nu este îndeplinită această condiție, având în vedere că din actele dosarului rezultă că reclamanta este judecător în cadrul Judecătoriei Corabia, județul Olt, funcționând deci în cadrul unei judecătorii aflate în circumscripția teritorială a Tribunalului Olt. Prin urmare, potrivit dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., Tribunalul Olt nu reprezintă instanța unde reclamanta „își desfășoară efectiv activitatea”, sens în care textul legal nu este aplicabil și nu poate justifica învestirea unui alt tribunal cu judecarea litigiului. Se reține totodată că nu este relevant aspectul referitor la faptul că reclamanta este în prezent delegată la Judecătoria Filiași, județul Dolj, în condițiile în care delegarea reprezintă, potrivit C. muncii, o măsură temporară, care nu este de natură a influența aplicarea dispozițiilor mai sus menționate.

În consecință, văzând dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 și faptul că reclamanta își are locul de muncă la o instanță din subordinea Tribunalului Olt, în favoarea acestuia va fi determinată competența de soluționare a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 ianuarie 2016.