ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 100/2016
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 100/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra conflictului
de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 25
martie 2014, pe rolul Tribunalului Dolj, reclamanta S.D. a chemat în judecată
pe pârâții Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, Curtea de Apel
Craiova și Tribunalul Dolj, solicitând instanței ca prin sentința ce va
pronunța să dispună obligarea acestora la plata dobânzilor legale aferente
creanțelor stabilite prin sentința nr. 2235 din 10 mai 2010, a Tribunalului
Dolj, de la data la care sentința a devenit executorie, pe toată perioada
întârzierii, atât pentru sumele plătite cât și pentru cele rămase neachitate,
până la data plății efective.
În motivarea cererii,
reclamanta a arătat că este judecător la Judecătoria Calafat, iar prin sentința
invocată s-a dispus obligarea pârâților la plata sporul de confidențialitate de
15%, începând cu data de 26 octombrie 2007 și până la 12 noiembrie 2009.
Prin sentința nr. 1842
din 20 aprilie 2015 Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări
sociale, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de
soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.
În motivare, a
reținut incidența art. 127 C. proc. civ., față de împrejurarea că reclamanta
este judecător la Judecătoria Calafat, care este in circumscripția Curții de
Apel Pitești.
Învestit prin
declinare, Tribunalul Vâlcea, secția civilă, a pronunțat sentința civilă nr. 1615
din 09 octombrie 2015, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale,
invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea
Tribunalului Dolj, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a
trimis cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea
conflictului negativ de competență.
În motivare, a
reținut că art. 127 C. proc. civ. nu este aplicabil în speță, deoarece
reclamanta are calitatea de judecător al Judecătoriei Calafat, iar noțiunea de,,instanță
competentă să soluționeze cauza” nu se referă la judecătorie, potrivit
dispozițiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ., întrucât tribunalul are competența
de a soluționa în primă instanță conflictele de muncă.
Întrucât, așa cum
rezultă din cererea de chemare în judecată și din înscrisurile depuse la dosar,
reclamanta nu are nici domiciliul și nici locul de muncă în raza teritorială a
Tribunalului Vâlcea, tribunalul a reținut că nu este competent din punct de
vedere teritorial să soluționeze cauza.
Analizând conflictul
de competență dedus prezentei judecăți, cu a cărui judecată a fost legal
sesizată în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 133 pct. 2 C.
proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Potrivit art. 127 C.
proc. civ. „(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de
competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre
instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia
dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție
se află instanța la care își desfășoară activitatea.
(2) În cazul în care
cererea se introduce împotriva unui judecător care își desfășoară activitatea
la instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre
instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia
dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție
se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.
(3) Dispozițiile alin.
(1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților
judiciari și grefierilor”.
Înalta Curte reține
că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ. reglementează o normă
specială ce se aplică în situația în care una dintre părți, fie reclamant, fie
pârât, este judecător la instanța competentă să judece cauza.
Fiind vorba despre o
normă cu caracter special, ea este de strictă interpretare și nu poate fi
supusă, prin urmare, unei interpretări extensive.
În cauză, se reține
că reclamanta are calitatea de judecător la Judecătoria Calafat, iar nu la
Tribunalul Dolj, care este instanța competentă să soluționeze cererea de
chemare în judecată, motiv pentru care, într-o asemenea situație nu este
incidentă ipoteza normei cuprinsă în art. 127 C. proc. civ.
Faptul că Judecătoria
Calafat se află în circumscripția Tribunalului Dolj nu este un argument
suficient de natură a înlătura competența cu caracter general menționată în
cuprinsul art. 210 din Legea nr. 62/2011.
Înalta Curte
amintește că legea de procedură reglementează, prin dispozițiile art. 140 și
următoarele C. proc. civ., instituția juridică a strămutării la care părțile au
posibilitatea de a recurge în caz de bănuială asupra imparțialității
judecătorilor pentru motive legate de calitatea părților.
Prin urmare, față de
prevederile legale invocate, competența de soluționare a cauzei aparține
Tribunalului Dolj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
În
majoritate:
Stabilește competența
de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 21 ianuarie 2016.
Cu opinia separată,
în sensul:
Stabilește competența
de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.
Considerente opinie
separată:
Cu privire la
conflictul negativ de competență:
Potrivit art. 127 alin.
(1) C. proc. civ. „Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere
de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una
dintre instanțele judecătorești de același grad aflat în circumscripția
oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei
circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.” Potrivit alin.
(3) al aceluiași text de lege, dispozițiile alin. (1) se aplică în mod
corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.
Aceste dispoziții
legale au un caracter imperativ și obligă reclamantul, având una din calitățile
enumerate în textul legal și care funcționează în cadrul instanței competente
să soluționeze cauza, să sesizeze una din instanțele de același grad din raza
unei curți de apel învecinate.
Noțiunea de „instanța
la care își desfășoară activitatea” prevăzută de textul legal enunțat trebuie
interpretată în sens larg, cu privire la toate ciclurile procesuale ale
judecății, întrucât finalitatea acestei dispoziții este aceea de a evita
cazurile de bănuială legitimă care duc la formularea de cereri de strămutare.
Prin urmare, rațiunea
pentru care legiuitorul a înțeles să reglementeze o astfel de situație a fosta
aceea de a înlătura orice suspiciune de soluționare părtinitoare a cauzei din
pricina calității părților încât
trebuie avută în vedere nu numai instanța la
care funcționează efectiv reclamantul, ci și curtea de apel în circumscripția
căreia se află această instanță. Legiuitorul nu a avut în vedere doar instanța
de același grad cu cea la care funcționează reclamantul, ci a avut în vedere și
posibilitatea exercitării căilor de atac, aceasta fiind rațiunea pentru care a
făcut trimitere la circumscripția curții de apel în a cărei rază de activitate se
află instanța unde se introduce cererea.
Norma cuprinsă în art.
127 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. trebuie interpretată în sensul
avut în vedere de legiuitor în momentul edictării acestuia, adică în sensul în
care necompetența teritorială absolută privește toate instanțele, indiferent că
judecă în fond sau în căile de atac, aflate în circumscripția curții de apel a instanței
la care reclamanții, în calitatea lor de magistrați sau grefieri, își
desfășoară activitatea.
În speță, reclamanta
are calitatea de judecător la Judecătoria Calafat, care este în circumscripția
Tribunalului Dolj, ca instanță de drept comun competentă teritorial și material
în soluționarea cauzelor având ca obiect drepturi bănești, cum este cazul în
speță.
Împrejurarea că reclamanta
nu funcționează efectiv la instanța de fond, competentă material și
teritorial în judecarea pricinii în primă instanță, respectiv Tribunalul Dolj,
nu este în măsură să înlăture aplicabilitatea dispozițiilor art. 127 din Legea nr.
134/2010 privind C. proc. civ., ca dispoziții cu caracter special.
Față de cele ce
preced, instanța competentă teritorial să soluționeze prezenta pricină este
Tribunalul Vâlcea, ca
una
dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția
oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel la care reclamantul
își desfășoară activitatea.