- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
- Data
- 22 mai 2013
ÎCCJ, Secția penală, decizia din 22.05.2013 — La data de 29 ianuarie 2013, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a fost înregistrată plângerea penală prin care petentul I.S. a…
Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 29 ianuarie 2013, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a fost înregistrată plângerea penală prin care petentul I.S. a solicitat tragerea la răspundere penală și cercetarea numiților C.M.B. și I.V., procurori în cadrul D.N.A. - serviciul teritorial Cluj, pentru infracțiunea de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 C. pen., săvârșită cu ocazia cercetării penale efectuate în Dosarul nr. 34/P/2006. Potrivit art. 201 alin. (1) C. proc. pen.: „urmărirea penală se efectuează de către procurori și de către organele de cercetare penală”, iar art. 209 alin. (3) C. proc. pen.
prevede că urmărirea penală, în cazul infracțiunii prevăzută de art. 250 C. pen. - reclamată de petent - se efectuează obligatoriu de către procuror. Având în vedere și dispozițiile art. 222 alin. (7) C. proc. pen., în conformitate cu care plângerea greșit îndreptată la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată se trimite la organul competent, plângerea penală adresată instanței de către petentul I.S. se va trimite la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, spre competentă soluționare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE Trimite plângerea formulată de petentul I.S. la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică - spre competentă soluționare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 mai 2013.