ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra cauzei penale de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 22 aprilie 2013, petentul A.I. s-a adresat Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală cu plângere împotriva rezoluției adoptată la data de 27 martie 2013, "ca urmare a cercetării plângerii penale de la Dosarul nr. 32/P/2013 al Direcției Naționale Anticorupție din cadrul Ministerului Public". Cu adresa din 18 ianuarie 2008, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a comunicat petentului, printre altele, că solicitarea de a lua măsuri pentru rezolvarea, cu celeritate, a cauzelor ce fac obiectul dosarelor Înaltei Curți de Casație și Justiție excede competența Ministerului Public, astfel cum este prevăzută de art. 63 din Legea nr. 304/2004, republicată.
Potrivit art. 278 1 alin. (13) C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin art. XVII pct. 29 din Legea nr. 202/2012 "plângerea greșit îndreptată se trimite, pe cale administrativă, organului judiciar competent". Având în vedere dispozițiile legale menționate, Adresa nr. 14349/5879/2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică și plângerea petentului înregistrată sub nr. 13824 din 22 aprilie 2013 (repartizată aleatoriu), Înalta Curte de Casație și Justiție constată că plângerea a fost greșit îndreptată, întrucât în cauză nu s-a efectuat procedura obligatorie conform art. 278 C. proc. pen. Prin urmare, va dispune trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E Trimite cauza privind pe petiționarul A.I. la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 octombrie 2013. Procesat de GGC - NN
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.