ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra conflictului

de competență de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată

următoarele:

Prin Sentința penală nr. 1356 din 22 iunie

2012 pronunțată în Dosarul nr. 15570/225/2012, Judecătoria Drobeta-Turnu

Severin a respins cererea formulată de apărătorul ales al inculpatului B.B.G.,

de schimbare a încadrării juridice a faptei, din infracțiunea de vătămare

corporală, prev. de art. 181 alin. (1) C. pen., cum a fost reținută în

rechizitoriu, în infracțiunea de vătămare corporală, prev. de art. 181 alin.

(1) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.

A respins cererea

formulată de apărătorul ales al părții vătămate de schimbare a încadrării

juridice a faptei, din infracțiunea de vătămare corporală, prev. de art. 181

alin. (1) C. pen., cum a fost reținută în rechizitoriu, în infracțiunea de

vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (3) C. pen.

În baza art. 334 C.

proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei, din infracțiunea de

vătămare corporală, prev. de art. 181 alin. (1) C. pen., cum a fost reținută în

rechizitoriu, în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182

alin. (2) C. pen.

În baza art. 182

alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul B.B.G., la pedeapsa de 3 ani

închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a

II-a și lit. b) C. pen. în condițiile art. 71 alin. (2) C. pen.

A luat act că

Spitalul Județean de Urgență Drobeta-Turnu Severin nu s-a constituit parte

civilă în cauză.

În baza art. 14 C.

proc. pen. cu referire la art. 346 C. proc. pen., a admis în parte acțiunea

civilă formulată de partea civilă S.D.A.

A obligat pe

inculpatul B.B.G. la plata către partea civilă S.D.A. a sumei de 7694 RON

despăgubiri civile reprezentând daune materiale.

A obligat pe

inculpatul B.B.G. la plata către partea civilă S.D.A. a sumei de 50000 RON

despăgubiri civile reprezentând daune morale.

A obligat pe

inculpatul B.B.G. la 3500 RON cheltuieli de judecată către partea civilă

S.D.A., reprezentând onorariile de avocați din faza de urmărire, penală și din

cursul judecății, conform chitanțelor nr. 40 din 19 ianuarie 2012 - (avocat A.)

și nr. 19 din 10 iunie 2010 (avocat V.A.).

În baza art. 191

alin. (1) C. proc. pen. coroborat cu protocolul nr. 113928/2008 privind

stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență

juridică în materie penală, a obligat pe inculpatul B.B.G. la 800 RON

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON reprezentând 50% din

valoarea onorariului avocatului C.S., desemnat din oficiu pentru inculpat,

conform delegației nr. 3463 din 22 noiembrie 2011, să fie avansată din

fondurile Ministerului Justiției.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, inculpatul B.B.G. și partea civilă S.D.A. au

declarat recurs.

Cauza a fost

înaintată la Curtea de Apel Craiova pentru soluționarea căii de atac.

Prin Decizia penală

nr. 2041 din 12 octombrie 2012 Curtea de Apel Craiova a admis excepția de

necompetență materială - invocată din oficiu - și a declinat competența de

soluționare a recursurilor în favoarea Tribunalului Mehedinți.

Pentru a decide

astfel, instanța reținut că, potrivit art. 27 pct. 3 C. proc. pen., așa cum a

fost modificat prin Legea nr. 202/2010, tribunalul judecă, ca instanță de

recurs, recursurile împotriva sentințelor pronunțate de judecători privind

infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la

plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

S-a mai reținut că,

sentința recurată este pronunțată ulterior modificării dispozițiilor legale mai

sus citate prin Legea nr. 202/2010 și în consecință aceste dispoziții sunt pe

deplin incidente.

De asemenea, instanța

a mai avut în vedere și că prin rechizitoriul din data de 11 noiembrie 2011

emis în Dosarul nr. 5188/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria

Drobeta-Turnu Severin, ce constituie actul de sesizare al instanței, s-a dispus

trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului B.B.G. pentru

săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, prev. și ped. de art. 181 alin.

(1) C. pen., iar potrivit alin. (2) al art. 181 C. pen. acțiunea penală, în

situația infracțiunii de vătămare corporală incriminată în această dispoziție

legală, se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

În consecință, s-a

apreciat că Tribunalului Mehedinți este instanța competentă, atât material cât

și teritorial, să soluționeze recursurile declarate împotriva hotărârii

instanței de fond.

Totodată, Curtea de

Apel Craiova a reținut și dispozițiile art. 41 C. proc. pen., din care rezultă

că schimbarea încadrării juridice sau a calificării unei fapte nu produce

modificări, în ceea ce privește competența instanțelor în soluționarea cauzei.

Pentru aceste

considerente, potrivit art. 42 C. proc. pen., Curtea de Apel Craiova a declinat

competența de soluționare a recursurilor în favoarea Tribunalului Mehedinți.

Tribunalul Mehedinți,

prin Decizia penală nr. 554 din 27 noiembrie 2012, a admis excepția de

necompetență materială a instanței, invocată de recurentul inculpat B.B.G.

A declinat competența

de soluționare a recursurilor declarate de partea civilă S.D.A. și inculpatul

B.B.G., în favoarea Curții de Apel Craiova.

S-a constatat că a

intervenit un conflict negativ de competență între Tribunalului Mehedinți și

Curtea de Apel Craiova și s-a dispus trimiterea cauzei la Înalta Curte de

Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului.

Pentru a decide

astfel, instanța Curții de Apel Craiova a reținut că dispozițiile art. 27 pct.

3 din C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010,

intrată în vigoare la 25 noiembrie 2010, prevăd că tribunalul, ca instanță de

recurs, judecă recursurile declarate împotriva sentințelor pronunțate de

judecătorii privind infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii

penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, precum și

recursurile împotriva hotărârilor penale pronunțate de judecătorii în materia

măsurilor preventive, a liberării provizorii sau a măsurilor asigurătorii, a

hotărârilor penale pronunțate de judecătorii în materia executării hotărârilor

penale sau a reabilitării, precum și în alte cazuri anume prevăzute de lege.

De asemenea, aceeași

lege a modificat dispozițiile privind competența materială a curților de apel,

prin art. 28

1

pct. 3 C. proc. pen., prevăzându-se că acestea

"ca instanță de recurs, judecă recursurile împotriva hotărârilor penale

pronunțate de judecătorii în primă instanță, cu excepția celor date în

competența tribunalului, precum și în alte cazuri anume prevăzute de

lege."

S-a mai reținut, din

interpretarea prevederilor art. 27 pct. 3 C. proc. pen., așa cum a fost

modificat prin art. XVIII pct. 5 din Legea nr. 202/2010 și ale art. 28

1

pct. 3 C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 9 din Legea

nr. 202/2010, că în ceea ce privește competența de soluționare a recursului în

materie penală, curtea de apel are competență generală, iar tribunalul are

competență specială, limitată strict la cazurile prevăzute în art. 27 pct. 3 C.

proc. pen.

S-a constatat că

Sentința penală nr. 1356 din 22 iunie 2012 pronunțată în Dosarul nr.

15570/225/2012 de Judecătoria Drobeta-Turnu Severin nu face parte dintre cele

expres și limitativ prevăzute de art. 27 pct. 3 din C. proc. pen., întrucât a

fost pronunțată cu privire la infracțiunea de vătămare corporală gravă,

prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., pentru care acțiunea penală nu se pune

în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

În considerentele

deciziei, instanța a mai reținut că, într-adevăr, pentru infracțiunea la care

s-a referit dispoziția de trimitere în judecată din rechizitoriul parchetului -

art. 181 C. pen., acțiunea penală s-a pus în mișcare la plângerea prealabilă a

persoanei vătămate, însă calea de atac a recursului vizează o sentință

pronunțată pentru o altă infracțiune, pentru care punerea în mișcare a acțiunii

penale nu este condiționată de o astfel de plângere.

De asemenea, este

adevărat că potrivit art. 41 alin. 2 C. proc. pen. - invocat de curtea de apel,

fără a se distinge între cele două alineate - schimbarea calificării unei fapte

nu atrage incompetența instanței, dar situația reglementată de textul legal are

în vedere o schimbare a calificării faptei intervenită printr-o lege nouă și nu

prin schimbarea încadrării juridice a faptei prin dispoziția instanței.

Totodată, art. 41

alin. (1) C. proc. pen. se referă, în mod expres, la situația instanței

superioare, aceasta păstrându-și competența, în detrimentul instanței

inferioare, în cazul în care, după cercetarea judecătorească efectuată de către

instanța superioară, aceasta dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor

deduse judecății, în infracțiuni care ar fi de competența instanței inferioare,

textul fiind aplicația practică a principiului "qui potest plus, potest

minus". De pildă, în cazul în care tribunalul schimbă încadrarea juridică

a faptei deduse judecății, din tentativă la infracțiunea de omor - cu care a

fost sesizat prin rechizitoriul parchetului -, în infracțiunea de lovire sau

alte violențe, iar persoana vătămată înțelege să formuleze plângere prealabilă,

competența materială rămâne dobândită tribunalului, acesta neputându-și declina

competența de soluționare în favoarea judecătoriei.

În sens opus, dacă

judecătoria este instanța sesizată cu infracțiunea de viol, în condițiile art.

197 alin. (1) C. pen., pentru care acțiunea penală a fost pusă în mișcare la

plângerea persoanei vătămate și dispune schimbarea încadrării juridice a faptei

în infracțiunea de viol, în condițiile art. 197 alin. (3) C. pen., aceasta nu

poate rămâne competentă să judece cauza, fiind necesară declinarea competenței

materiale de soluționare în favoarea tribunalului.

În altă ordine de

idei, s-a mai constatat că opinia curții de apel poate conduce la soluții pe

care legiuitorul nu le-a avut în vedere la momentul stabilirii competențelor

materiale ale instanțelor, în condițiile modificărilor aduse prin intrarea în

vigoare a Legii nr. 202/2010.

Dacă tribunalul ar

rămâne învestit cu soluționarea recursului declarat de inculpat și ar preconiza

o soluție de respingere a recursului, hotărârea ar rămâne definitivă, iar

inculpatul - condamnat pentru infracțiunea de vătămare corporală gravă pentru

care punerea în mișcare a acțiunii penale nu este condiționată de plângerea

prealabilă a persoanei vătămate - ar fi vătămat în dreptul său ca o eventuală

condamnare pentru această infracțiune să fie pronunțată, în ultim grad de

jurisdicție, de instanța superioară tribunalului.

Cauza având ca obiect

conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul Mehedinți și Curtea de

Apel Craiova a fost înregistrată pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, sub numărul 15570/225/2011.

Examinând conflictul

negativ de competență cu care a fost sesizată, Înalta Curte constată că

instanța competentă să soluționeze recursurile declarate de partea civilă

S.D.A. și inculpatul B.B.G. împotriva Sentinței penale nr. 1356 din 22 iunie

2012 pronunțată în Dosarul nr. 15570/225/2011 de Judecătoria Drobeta-Turnu-Severin

este Curtea de Apel Craiova, pentru următoarele considerente:

Dispozițiile art. 28

1

pct. 3 C. proc. pen. stabilesc că recursurile împotriva hotărârilor penale

pronunțate de judecătorii, în primă instanță, se judecă de către curtea de apel,

cu excepția celor date în competența tribunalului.

Așadar, competența

tribunalului este limitată și expres prevăzută de art. 27 pct. 3 C. proc. pen.,

care statuează că acesta judecă doar recursurile împotriva sentințelor

pronunțate de judecătorii, privind infracțiunile pentru care punerea în mișcare

a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, precum

și recursurile împotriva hotărârilor penale pronunțate de judecătorii în

materia măsurilor preventive, a liberării provizorii sau a măsurilor

asigurătorii, a hotărârilor penale pronunțate de judecătorii în materia

executării hotărârilor penale sau a reabilitării, precum și în alte cazuri

anume prevăzute de lege.

Prin Sentința penală

nr. 1356 din 22 iunie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 15570/225/2011 de

Judecătoria Drobeta-Turnu-Severin s-a dispus condamnarea inculpatului B.B.G.

pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art.

182 alin. (2) C. pen., pentru care acțiunea penală nu se pune în mișcare la plângerea

prealabilă a persoanei vătămate.

În consecință,

instanța competentă material și teritorial să soluționeze recursurile declarate

împotriva sentinței penale menționate este Curtea de Apel Craiova, neavând

relevanță faptul că, prin actul de sesizare al instanței, inculpatul B.B.G. a

fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală,

prev. de art. 181 alin. (1) C. pen., pentru care punerea în mișcare a acțiunii

penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 43 alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte va stabili

competența de soluționare a cauzei, privind pe inculpatul B.B.G., în favoarea

Curții de Apel Craiova, instanță căreia i se trimite dosarul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe inculpatul B.B.G., în favoarea Curții de

Apel Craiova.

Trimite dosarul

acestei instanțe.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 100 RON, se va

plăti din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință

publică, azi, 26 februarie 2013.

Procesat de GGC - GV