ÎCCJ, Secția penală

Asupra conflictului de competență de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 1356 din 22 iunie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 15570/225/2012, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin a respins cererea formulată de apărătorul ales al inculpatului B.B.G., de schimbare a încadrării juridice a faptei, din infracțiunea de vătămare corporală, prev. de art. 181 alin. (1) C. pen., cum a fost reținută în rechizitoriu, în infracțiunea de vătămare corporală, prev. de art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. A respins cererea formulată de apărătorul ales al părții vătămate de schimbare a încadrării juridice a faptei, din infracțiunea de vătămare corporală, prev. de art. 181 alin. (1) C. pen., cum a fost reținută în rechizitoriu, în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (3) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei, din infracțiunea de vătămare corporală, prev. de art. 181 alin. (1) C. pen., cum a fost reținută în rechizitoriu, în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. pen. În baza art. 182 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul B.B.G., la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. în condițiile art. 71 alin. (2) C. pen. A luat act că Spitalul Județean de Urgență Drobeta-Turnu Severin nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 14 C. proc. pen. cu referire la art. 346 C. proc. pen., a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă S.D.A.

A obligat pe inculpatul B.B.G. la plata către partea civilă S.D.A. a sumei de 7694 RON despăgubiri civile reprezentând daune materiale. A obligat pe inculpatul B.B.G. la plata către partea civilă S.D.A. a sumei de 50000 RON despăgubiri civile reprezentând daune morale. A obligat pe inculpatul B.B.G. la 3500 RON cheltuieli de judecată către partea civilă S.D.A., reprezentând onorariile de avocați din faza de urmărire, penală și din cursul judecății, conform chitanțelor nr. 40 din 19 ianuarie 2012 - (avocat A.) și nr. 19 din 10 iunie 2010 (avocat V.A.). În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. coroborat cu protocolul nr. 113928/2008 privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică în materie penală, a obligat pe inculpatul B.B.G.

la 800 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON reprezentând 50% din valoarea onorariului avocatului C.S., desemnat din oficiu pentru inculpat, conform delegației nr. 3463 din 22 noiembrie 2011, să fie avansată din fondurile Ministerului Justiției. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, inculpatul B.B.G. și partea civilă S.D.A. au declarat recurs. Cauza a fost înaintată la Curtea de Apel Craiova pentru soluționarea căii de atac. Prin Decizia penală nr. 2041 din 12 octombrie 2012 Curtea de Apel Craiova a admis excepția de necompetență materială - invocată din oficiu - și a declinat competența de soluționare a recursurilor în favoarea Tribunalului Mehedinți. Pentru a decide astfel, instanța reținut că, potrivit art. 27 pct. 3 C. proc.

pen., așa cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, tribunalul judecă, ca instanță de recurs, recursurile împotriva sentințelor pronunțate de judecători privind infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. S-a mai reținut că, sentința recurată este pronunțată ulterior modificării dispozițiilor legale mai sus citate prin Legea nr. 202/2010 și în consecință aceste dispoziții sunt pe deplin incidente. De asemenea, instanța a mai avut în vedere și că prin rechizitoriul din data de 11 noiembrie 2011 emis în Dosarul nr. 5188/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, ce constituie actul de sesizare al instanței, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului B.B.G.

pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, prev. și ped. de art. 181 alin. (1) C. pen., iar potrivit alin. (2) al art. 181 C. pen. acțiunea penală, în situația infracțiunii de vătămare corporală incriminată în această dispoziție legală, se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. În consecință, s-a apreciat că Tribunalului Mehedinți este instanța competentă, atât material cât și teritorial, să soluționeze recursurile declarate împotriva hotărârii instanței de fond. Totodată, Curtea de Apel Craiova a reținut și dispozițiile art. 41 C. proc. pen., din care rezultă că schimbarea încadrării juridice sau a calificării unei fapte nu produce modificări, în ceea ce privește competența instanțelor în soluționarea cauzei.

Pentru aceste considerente, potrivit art. 42 C. proc. pen., Curtea de Apel Craiova a declinat competența de soluționare a recursurilor în favoarea Tribunalului Mehedinți. Tribunalul Mehedinți, prin Decizia penală nr. 554 din 27 noiembrie 2012, a admis excepția de necompetență materială a instanței, invocată de recurentul inculpat B.B.G. A declinat competența de soluționare a recursurilor declarate de partea civilă S.D.A. și inculpatul B.B.G., în favoarea Curții de Apel Craiova. S-a constatat că a intervenit un conflict negativ de competență între Tribunalului Mehedinți și Curtea de Apel Craiova și s-a dispus trimiterea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului.

Pentru a decide astfel, instanța Curții de Apel Craiova a reținut că dispozițiile art. 27 pct. 3 din C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, intrată în vigoare la 25 noiembrie 2010, prevăd că tribunalul, ca instanță de recurs, judecă recursurile declarate împotriva sentințelor pronunțate de judecătorii privind infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, precum și recursurile împotriva hotărârilor penale pronunțate de judecătorii în materia măsurilor preventive, a liberării provizorii sau a măsurilor asigurătorii, a hotărârilor penale pronunțate de judecătorii în materia executării hotărârilor penale sau a reabilitării, precum și în alte cazuri anume prevăzute de lege.

De asemenea, aceeași lege a modificat dispozițiile privind competența materială a curților de apel, prin art. 28 1 pct. 3 C. proc. pen., prevăzându-se că acestea "ca instanță de recurs, judecă recursurile împotriva hotărârilor penale pronunțate de judecătorii în primă instanță, cu excepția celor date în competența tribunalului, precum și în alte cazuri anume prevăzute de lege." S-a mai reținut, din interpretarea prevederilor art. 27 pct. 3 C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 5 din Legea nr. 202/2010 și ale art. 28 1 pct. 3 C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 9 din Legea nr. 202/2010, că în ceea ce privește competența de soluționare a recursului în materie penală, curtea de apel are competență generală, iar tribunalul are competență specială, limitată strict la cazurile prevăzute în art. 27 pct. 3 C. proc.

pen. S-a constatat că Sentința penală nr. 1356 din 22 iunie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 15570/225/2012 de Judecătoria Drobeta-Turnu Severin nu face parte dintre cele expres și limitativ prevăzute de art. 27 pct. 3 din C. proc. pen., întrucât a fost pronunțată cu privire la infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., pentru care acțiunea penală nu se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. În considerentele deciziei, instanța a mai reținut că, într-adevăr, pentru infracțiunea la care s-a referit dispoziția de trimitere în judecată din rechizitoriul parchetului - art. 181 C. pen., acțiunea penală s-a pus în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, însă calea de atac a recursului vizează o sentință pronunțată pentru o altă infracțiune, pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale nu este condiționată de o astfel de plângere.

De asemenea, este adevărat că potrivit art. 41 alin. 2 C. proc. pen. - invocat de curtea de apel, fără a se distinge între cele două alineate - schimbarea calificării unei fapte nu atrage incompetența instanței, dar situația reglementată de textul legal are în vedere o schimbare a calificării faptei intervenită printr-o lege nouă și nu prin schimbarea încadrării juridice a faptei prin dispoziția instanței. Totodată, art. 41 alin. (1) C. proc. pen.

se referă, în mod expres, la situația instanței superioare, aceasta păstrându-și competența, în detrimentul instanței inferioare, în cazul în care, după cercetarea judecătorească efectuată de către instanța superioară, aceasta dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor deduse judecății, în infracțiuni care ar fi de competența instanței inferioare, textul fiind aplicația practică a principiului "qui potest plus, potest minus". De pildă, în cazul în care tribunalul schimbă încadrarea juridică a faptei deduse judecății, din tentativă la infracțiunea de omor - cu care a fost sesizat prin rechizitoriul parchetului -, în infracțiunea de lovire sau alte violențe, iar persoana vătămată înțelege să formuleze plângere prealabilă, competența materială rămâne dobândită tribunalului, acesta neputându-și declina competența de soluționare în favoarea judecătoriei.

În sens opus, dacă judecătoria este instanța sesizată cu infracțiunea de viol, în condițiile art. 197 alin. (1) C. pen., pentru care acțiunea penală a fost pusă în mișcare la plângerea persoanei vătămate și dispune schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de viol, în condițiile art. 197 alin. (3) C. pen., aceasta nu poate rămâne competentă să judece cauza, fiind necesară declinarea competenței materiale de soluționare în favoarea tribunalului. În altă ordine de idei, s-a mai constatat că opinia curții de apel poate conduce la soluții pe care legiuitorul nu le-a avut în vedere la momentul stabilirii competențelor materiale ale instanțelor, în condițiile modificărilor aduse prin intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010.

Dacă tribunalul ar rămâne învestit cu soluționarea recursului declarat de inculpat și ar preconiza o soluție de respingere a recursului, hotărârea ar rămâne definitivă, iar inculpatul - condamnat pentru infracțiunea de vătămare corporală gravă pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale nu este condiționată de plângerea prealabilă a persoanei vătămate - ar fi vătămat în dreptul său ca o eventuală condamnare pentru această infracțiune să fie pronunțată, în ultim grad de jurisdicție, de instanța superioară tribunalului. Cauza având ca obiect conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul Mehedinți și Curtea de Apel Craiova a fost înregistrată pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub numărul 15570/225/2011.

Examinând conflictul negativ de competență cu care a fost sesizată, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze recursurile declarate de partea civilă S.D.A. și inculpatul B.B.G. împotriva Sentinței penale nr. 1356 din 22 iunie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 15570/225/2011 de Judecătoria Drobeta-Turnu-Severin este Curtea de Apel Craiova, pentru următoarele considerente: Dispozițiile art. 28 1 pct. 3 C. proc. pen. stabilesc că recursurile împotriva hotărârilor penale pronunțate de judecătorii, în primă instanță, se judecă de către curtea de apel, cu excepția celor date în competența tribunalului. Așadar, competența tribunalului este limitată și expres prevăzută de art. 27 pct. 3 C. proc.

pen., care statuează că acesta judecă doar recursurile împotriva sentințelor pronunțate de judecătorii, privind infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, precum și recursurile împotriva hotărârilor penale pronunțate de judecătorii în materia măsurilor preventive, a liberării provizorii sau a măsurilor asigurătorii, a hotărârilor penale pronunțate de judecătorii în materia executării hotărârilor penale sau a reabilitării, precum și în alte cazuri anume prevăzute de lege. Prin Sentința penală nr. 1356 din 22 iunie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 15570/225/2011 de Judecătoria Drobeta-Turnu-Severin s-a dispus condamnarea inculpatului B.B.G.

pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., pentru care acțiunea penală nu se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. În consecință, instanța competentă material și teritorial să soluționeze recursurile declarate împotriva sentinței penale menționate este Curtea de Apel Craiova, neavând relevanță faptul că, prin actul de sesizare al instanței, inculpatul B.B.G. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, prev. de art. 181 alin. (1) C. pen., pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 43 alin. (7) C. proc.

pen., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, privind pe inculpatul B.B.G., în favoarea Curții de Apel Craiova, instanță căreia i se trimite dosarul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe inculpatul B.B.G., în favoarea Curții de Apel Craiova. Trimite dosarul acestei instanțe. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi, 26 februarie 2013. Procesat de GGC - GV