ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 550/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 550/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea

de ședință din 10 februarie 2012 pronunțată în dosarul nr. 6495/115/2006/a1,

Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 29

alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a respins cererea de sesizare a Curții

Constituționale formulată de inculpatul B.R. privind excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 508/2004.'

Pentru a

dispune astfel, instanța a reținut următoarele:

Inculpatul B.R.

a fost trimis în judecată de către D.I.I.C.O.T. – B.T. Caras Severin și

condamnat de către prima instanță pentru săvârșirea infracțiunii de constituire

a unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 7 alin. (1) raportata la art.

2 lit. b) pct. 16 din Legea nr. 39/2003 și pentru săvârșirea infracțiunii de

contrabandă prevăzută de art. 175 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 9

din Legea nr. 39/2003, art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen.

Cauza se află

în fața instanței de apel.

La termenul de

judecată din data de 10 februarie 2012 inculpatul B.R. a invocat excepția

de

neconstituționalitate a dispozițiilor art.

12 alin. (1) lit.

I)

din Legea nr. 508/2004.'

La solicitarea

instanței de a-și preciza această cerere de sesizare a Curții Constituționale,

inculpatul a arătat că dispozițiile legale amintite le consideră neconstituționale

deoarece încalcă prevederile art. 16, 21, 124 din Constituția României.

Inculpatul a

arătat că dispozițiile legale criticate nu respectă exigențele de claritate și

previzibilitate și creează inechitate între persoanele care sunt trimise în

judecată pentru infracțiunii vamale, precizând că astfel de infracțiuni vamale

nu pot exista în lipsa unui prejudiciu. Inculpatul B.R. a mai învederat faptul

că aceste dispoziții legale art. 12 alin. (1) lit.

I)

din

Legea nr. 508/2004 sunt în contradicție cu dispozițiile codului vamal [(art. 234

alin. (3) din Legea nr. 86/2006)].

În soluționarea

unei cereri de sesizare a Curții Constituționale, instanța de judecată este

competentă să verifice doar îndeplinirea condițiilor prevăzute expres și

limitativ în art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, respectiv

dacă excepția de neconstituționalitate privește o lege sau o ordonanță ori o

dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare care are legătură cu

soluționarea cauzei; dacă este ridicată de persoanele în drept și dacă

prevederile legale care formează obiectul excepției nu au fost constatate ca

fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Curtea a

constatat că cererea de sesizare, cu excepția de neconstituționalitate invocată

de către inculpatul B.R., vizează într-adevăr o prevedere dintr-o lege în

vigoare, este ridicată de către o persoană îndreptățită să formuleze o astfel

de cerere (inculpatul este parte în această cauză penală), iar prevederile

legale ce formează obiectul excepției nu au fost constatate ca fiind

neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Din modul de

redactare a cererii de sesizare a Curții Constituționale (prezentat în scris și

susținută oral în fața instanței) s-au desprins 2 aspecte:

inculpatului vizează cu precădere aspecte ce cad în competența puterii legislative,

respectiv modul de redactare al actelor normative și contradicții existente

între acte normative ce fac referire la infracțiunea de contrabandă, de care

este acuzat inculpatul. Față de aceste aspecte, instanța a constatat că cererea

de sesizare a Curții Constituționale este inadmisibilă deoarece nu ține de

competența acestei din urmă jurisdicții, modalitatea de reglementare și

incriminare a unor fapte penale. Este atributul puterii legislative de a

elabora acte normative care să îndeplinească condițiile de previzibilitate și

tot în sarcina acestei puteri stă și obliga de a pune de acord eventualele

contradicții între acte normative.

faptul că este trimis în judecată pentru o infracțiune de contrabandă în varianta

legislativă

în vigoare la data săvârșirii, deși cercetarea penală nu a

dovedit

existența vreunui prejudiciu cauzat

statului. Acest aspect invocat de

către

inculpat reprezintă o apărare pe fond, iar nu o excepție de

neconstituționalitate de această apărare urmând ca instanța să țină

seama

la soluționarea pe fond a cauzei.

Instanța a constatat că indicarea respectivului

text de lege, art.

12 lit. l) din Legea nr. 508/2004 nu are legătură cu

cauza în sensul

invocat de către legiuitor

în dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992.

S-a apreciat că este rolul judecătorului cauzei de a analiza această

legătură între textele de lege invocate și cauza

dedusă judecății,

legătură care se

desprinde dintr-o analiză atentă atât a argumentelor

invocate de către

parte cât și a obiectului judecății.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal

inculpatul B.

R. a declarat recurs

solicitând casarea încheierii, admiterea

excepției și sesizarea Curții constituționale cu excepția invocată.

Înalta Curte a constatat că recursul a fost

declarat în termen

potrivit

dispozițiilor art. 186 pct. 4 C. proc. pen.

Examinând recursul declarat de inculpatul B.R.

sub toate aspectele, conform art. 385

6

alin.

(3) C. proc. pen.,

Înalta Curte, apreciază că acesta este nefondat,

pentru considerentele ce se vor arăta.

Astfel, examinând excepția invocată, Înalta Curte

constată că

nu sunt întrunite, formal

toate cerințele de admisibilitate impuse de

dispozițiile art. 29 alin. (1) – (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,

respectiv

dacă: privește o dispoziție

dintr-o lege care este în vigoare, că nu a

fost examinată și admisă de

către Curtea Constituțională, este

invocată

de către o parte din proces și are legătură cu cauza.

Potrivit art. 29

alin. (1) și (4) din Legea nr. 47/1992, republicată,

rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale

este condiționată de îndeplinirea cumulativă a

celor patru cerințe

stipulate expres

de textul legislativ: a) starea de procesivitate, în care

ridicarea excepției

de neconstituționalitate apare ca un incident

procedural

creat în fața uni judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat

premergător

fondului litigiului; b) activitatea legii, în sensul că

excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în

vigoare;

c) prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind

neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale; d)

interesul procesual al rezolvării prealabile a excepției de

neconstituționalitate.

Instanța de

judecată în fața căreia s-a invocat o excepție de neconstituționalitate nu are

competența examinării acesteia, ci exclusiv a pertinenței excepției, în sensul

legăturii ei cu soluționarea cauzei, în orice fază a procesului și oricare ar

fi obiectul acestuia și a îndeplinirii celorlalte cerințe legale.

În cauză,

verificând condițiile expuse, Înalta Curte constată că acestea nu sunt

îndeplinite:

Astfel,

dispozițiile art. 12 alin. (1) lit.

I)

din Legea nr. 508/2004,

nu și-au încetat activitatea, iar până la această dată, Curtea Constituțională

nu s-a pronunțat printr-o decizie care să constate neconstituționalitate

acestor texte de lege, însă referitor la condiția de admisibilitate privind

legătura cu soluționarea cauzei este de observat că raportul cu soluționarea

cauzei trebuie să privească incidența dispoziției legale a cărei

neconstituționalitate se cere a fi constatată în privința soluției ce se va

pronunța asupra cauzei deduse judecății, adică a obiectului procesual penal

aflat pe rolul instanței judecătorești.

Astfel, decizia

Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să

producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal.

Aceasta

presupune, pe de o parte, existența unei legături directe dintre norma

contestată și soluția procesului principal, iar pe de altă parte, rolul concret

pe care îl va avea decizia sa în proces, ea trebuind să aibă efecte materiale

asupra conținutului deciziei judecătorului.

Sub acest

aspect, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de apel, respectiv

Curtea de Apel Brașov a apreciat că excepția ridicată nu are legătură cu cauza

în sensul invocat de către legiuitor în dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992,

apreciindu-se că este rolul judecătorului cauzei de a analiza această legătură

între textele de lege invocate și cauza dedusă judecății, legătură care se

desprinde dintr-o analiză atentă atât a argumentelor invocate de către parte

cât și a obiectului judecății.

Pe de altă

parte, Înalta Curte constată că, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din

Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în

fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, privind

neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o

lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei

în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Din analiza dispozițiilor legale enunțate

rezultă, pe de o parte, necesitatea ca excepția ridicată să vizeze

neconstituționalitatea unei

legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții

dintr-o lege sau dintr-o

ordonanță în

vigoare, iar pe de altă parte, să fie îndeplinită condiția

relevantei.

Sub aspectul condiției relevanței se impune a se

observa că

dispozițiile art. 29 alin.

(1) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și

funcționarea Curții Constituționale, republicată,

fac referire la legi sau ordonanțe ori dispoziții ale acestora care au legătură

cu soluționarea

cauzei.

Înalta Curte constată că nu este îndeplinită și

cea de a treia

condiție de

admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale, respectiv

legătura cu cauza a dispozițiilor legale vizate de excepția de

neconstituționalitate.

Față de aceste considerente, în conformitate cu

dispozițiile art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează

a

respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul B.R.

împotriva

încheierii de ședință din 10 februarie 2012 a Curții de Apel

Brașov, secția

penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 6495/115/2006/a1.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

recurentul

inculpat B.R. va fi

obligat la plata sumei de 200 lei cu

titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul B.R. împotriva încheierii de ședință

din 10 februarie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu

minori, pronunțată în dosarul nr. 6495/115/2006/a1.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200

lei cu titlu de

cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Onorariile

cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu intimaților inculpați D.S., D.Z., R.O.,

C.Z., D.D., C.S., S.V., I.I.D., L.G. și S.M. în sume de câte 100 lei se vor

suporta din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 22 februarie 2012.