ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 550/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 10 februarie 2012 pronunțată în dosarul nr. 6495/115/2006/a1, Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de inculpatul B.R. privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 508/2004.' Pentru a dispune astfel, instanța a reținut următoarele: Inculpatul B.R. a fost trimis în judecată de către D.I.I.C.O.T. – B.T.

Caras Severin și condamnat de către prima instanță pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 7 alin. (1) raportata la art. 2 lit. b) pct. 16 din Legea nr. 39/2003 și pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă prevăzută de art. 175 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 9 din Legea nr. 39/2003, art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen. Cauza se află în fața instanței de apel. La termenul de judecată din data de 10 februarie 2012 inculpatul B.R. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 alin. (1) lit. I) din Legea nr. 508/2004.' La solicitarea instanței de a-și preciza această cerere de sesizare a Curții Constituționale, inculpatul a arătat că dispozițiile legale amintite le consideră neconstituționale deoarece încalcă prevederile art. 16, 21, 124 din Constituția României.

Inculpatul a arătat că dispozițiile legale criticate nu respectă exigențele de claritate și previzibilitate și creează inechitate între persoanele care sunt trimise în judecată pentru infracțiunii vamale, precizând că astfel de infracțiuni vamale nu pot exista în lipsa unui prejudiciu. Inculpatul B.R. a mai învederat faptul că aceste dispoziții legale art. 12 alin. (1) lit. I) din Legea nr. 508/2004 sunt în contradicție cu dispozițiile codului vamal [(art. 234 alin. (3) din Legea nr. 86/2006)].

În soluționarea unei cereri de sesizare a Curții Constituționale, instanța de judecată este competentă să verifice doar îndeplinirea condițiilor prevăzute expres și limitativ în art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, respectiv dacă excepția de neconstituționalitate privește o lege sau o ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare care are legătură cu soluționarea cauzei; dacă este ridicată de persoanele în drept și dacă prevederile legale care formează obiectul excepției nu au fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Curtea a constatat că cererea de sesizare, cu excepția de neconstituționalitate invocată de către inculpatul B.R., vizează într-adevăr o prevedere dintr-o lege în vigoare, este ridicată de către o persoană îndreptățită să formuleze o astfel de cerere (inculpatul este parte în această cauză penală), iar prevederile legale ce formează obiectul excepției nu au fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. Din modul de redactare a cererii de sesizare a Curții Constituționale (prezentat în scris și susținută oral în fața instanței) s-au desprins 2 aspecte: 1. Nemulțumirile inculpatului vizează cu precădere aspecte ce cad în competența puterii legislative, respectiv modul de redactare al actelor normative și contradicții existente între acte normative ce fac referire la infracțiunea de contrabandă, de care este acuzat inculpatul.

Față de aceste aspecte, instanța a constatat că cererea de sesizare a Curții Constituționale este inadmisibilă deoarece nu ține de competența acestei din urmă jurisdicții, modalitatea de reglementare și incriminare a unor fapte penale. Este atributul puterii legislative de a elabora acte normative care să îndeplinească condițiile de previzibilitate și tot în sarcina acestei puteri stă și obliga de a pune de acord eventualele contradicții între acte normative. 2. Nemulțumirea inculpatului mai vizează și faptul că este trimis în judecată pentru o infracțiune de contrabandă în varianta legislativă în vigoare la data săvârșirii, deși cercetarea penală nu a dovedit existența vreunui prejudiciu cauzat statului.

Acest aspect invocat de către inculpat reprezintă o apărare pe fond, iar nu o excepție de neconstituționalitate de această apărare urmând ca instanța să țină seama la soluționarea pe fond a cauzei. Instanța a constatat că indicarea respectivului text de lege, art. 12 lit. l) din Legea nr. 508/2004 nu are legătură cu cauza în sensul invocat de către legiuitor în dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992. S-a apreciat că este rolul judecătorului cauzei de a analiza această legătură între textele de lege invocate și cauza dedusă judecății, legătură care se desprinde dintr-o analiză atentă atât a argumentelor invocate de către parte cât și a obiectului judecății. Împotriva acestei încheieri, în termen legal inculpatul B. R. a declarat recurs solicitând casarea încheierii, admiterea excepției și sesizarea Curții constituționale cu excepția invocată.

Înalta Curte a constatat că recursul a fost declarat în termen potrivit dispozițiilor art. 186 pct. 4 C. proc. pen. Examinând recursul declarat de inculpatul B.R. sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta. Astfel, examinând excepția invocată, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite, formal toate cerințele de admisibilitate impuse de dispozițiile art. 29 alin. (1) – (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, respectiv dacă: privește o dispoziție dintr-o lege care este în vigoare, că nu a fost examinată și admisă de către Curtea Constituțională, este invocată de către o parte din proces și are legătură cu cauza.

Potrivit art. 29 alin. (1) și (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe stipulate expres de textul legislativ: a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața uni judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului; b) activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare; c) prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale; d) interesul procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate.

Instanța de judecată în fața căreia s-a invocat o excepție de neconstituționalitate nu are competența examinării acesteia, ci exclusiv a pertinenței excepției, în sensul legăturii ei cu soluționarea cauzei, în orice fază a procesului și oricare ar fi obiectul acestuia și a îndeplinirii celorlalte cerințe legale.

În cauză, verificând condițiile expuse, Înalta Curte constată că acestea nu sunt îndeplinite: Astfel, dispozițiile art. 12 alin. (1) lit. I) din Legea nr. 508/2004, nu și-au încetat activitatea, iar până la această dată, Curtea Constituțională nu s-a pronunțat printr-o decizie care să constate neconstituționalitate acestor texte de lege, însă referitor la condiția de admisibilitate privind legătura cu soluționarea cauzei este de observat că raportul cu soluționarea cauzei trebuie să privească incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată în privința soluției ce se va pronunța asupra cauzei deduse judecății, adică a obiectului procesual penal aflat pe rolul instanței judecătorești.

Astfel, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Aceasta presupune, pe de o parte, existența unei legături directe dintre norma contestată și soluția procesului principal, iar pe de altă parte, rolul concret pe care îl va avea decizia sa în proces, ea trebuind să aibă efecte materiale asupra conținutului deciziei judecătorului. Sub acest aspect, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de apel, respectiv Curtea de Apel Brașov a apreciat că excepția ridicată nu are legătură cu cauza în sensul invocat de către legiuitor în dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, apreciindu-se că este rolul judecătorului cauzei de a analiza această legătură între textele de lege invocate și cauza dedusă judecății, legătură care se desprinde dintr-o analiză atentă atât a argumentelor invocate de către parte cât și a obiectului judecății.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. Din analiza dispozițiilor legale enunțate rezultă, pe de o parte, necesitatea ca excepția ridicată să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, iar pe de altă parte, să fie îndeplinită condiția relevantei.

Sub aspectul condiției relevanței se impune a se observa că dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, fac referire la legi sau ordonanțe ori dispoziții ale acestora care au legătură cu soluționarea cauzei. Înalta Curte constată că nu este îndeplinită și cea de a treia condiție de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale, respectiv legătura cu cauza a dispozițiilor legale vizate de excepția de neconstituționalitate. Față de aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.R. împotriva încheierii de ședință din 10 februarie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 6495/115/2006/a1.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat B.R. va fi obligat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.R. împotriva încheierii de ședință din 10 februarie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 6495/115/2006/a1. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu intimaților inculpați D.S., D.Z., R.O., C.Z., D.D., C.S., S.V., I.I.D., L.G. și S.M. în sume de câte 100 lei se vor suporta din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 februarie 2012.