ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4217/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4217/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față
în baza actelor și
lucrărilor dosarului constată următoarele
Prin Decizia penală nr. 1079/P din 4
decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Constanta, secția penală și pentru
cauze penale cu minori și de familie, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr.
47/1992 a fost respinsă ca inadmisibilă cererea inculpatului C.F. de sesizare a
Curții Constituționale.
În baza art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins ca nefondat recursul formulat de
inculpatul C.F. împotriva Sentinței penale nr. 1379 din 31 mai 2012 pronunțată
de Judecătoria Medgidia în Dosarul nr. 65/212/2012.
Astfel, deliberând
asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de
neconstituționalitate a dispozițiilor art. 83 C. pen., curtea a constatat că se
impune cu precădere să analizeze admisibilitatea cererii de sesizare a Curții
Constituționale din perspectiva dispozițiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea
nr. 47/1992.
În prezenta cauză,
inculpatul a susținut că dispozițiile art. 83 C. pen. contravin dispozițiilor
din Constituție privind garantarea libertății persoanei.
S-a reținut că
motivarea inculpatului constituie o critică a dispozițiilor art. 83 C. pen.,
din perspectiva interpretării și aplicabilității sale, dar fără a se motiva în
concret din perspectiva neconstituționalității.
În concluzie, curtea
constatând că inculpatul nu indică dispozițiile constituționale cărora le
contravin dispozițiile legale criticate și nici nu motivează
neconstituționalitatea dispozițiilor art. 83 C. pen., nefiind întrunite toate
cerințele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale, a
respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale.
Asupra fondului
recursului declarat de inculpat, curtea a constatat că prima instanță a
stabilit în mod corect starea de fapt, încadrarea juridică și vinovăția
inculpatului C.F., fiind îndeplinite condițiile impuse de art. 345 alin. (2) C.
proc. pen. pentru pronunțarea unei soluții de condamnare. De altfel, inculpatul
a recunoscut comiterea faptei, solicitând judecarea potrivit procedurii
prevăzută de art. 320
1
C. proc. pen. privind judecata în cazul
recunoașterii vinovăției, exclusiv pe baza mijloacelor de probă administrate în
faza de urmărire penală, care în speța prezentă oferă elemente suficiente
pentru stabilirea stării de fapt.
Astfel, s-a reținut
că starea de fapt și vinovăția inculpatului C.F. sunt dovedite prin
procesul-verbal de depistare din data de 13 octombrie 2011, declarațiile
martorilor T.I. și B.G., declarațiile de recunoaștere ale inculpatului, care a
recunoscut că a fost oprit în trafic de organele de poliție, toate aceste mijloace
de probă administrate în faza de urmărire penală fiind însușite de inculpat,
care a solicitat aplicarea procedurii prevăzute de art. 320
1
C.
proc. pen.
Împotriva acestei hotărâri a declarat, în termen
legal, recurs inculpatul C.F., criticând-o numai cu privire la soluția de
respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de
neconstituționalitate a dispozițiilor art. 83 C. pen. fără a arăta în scris
motivele de casare, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație
și Justiție la data de 13 decembrie 2012, sub numărul 65/256/2012 .
La termenul fixat
pentru soluționarea recursului, apărătorul desemnat din oficiu pentru
recurentul inculpat, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea
recursului, casarea hotărârii atacate și pe fond admiterea cererii de sesizare
a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 83 C. pen.
Concluziile
apărătorului recurentului inculpat, ale reprezentantului Ministerului Public,
precum și ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în partea
introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursul
declarat de către inculpat, prin prisma dispozițiilor prevăzute de art. 385
6
C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul nefondat pentru considerentele ce
se vor arăta:
Astfel, Înalta Curte
reține că în conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr.
47/1992, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în
fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind
neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o
lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei
în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. Excepția poate
fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de
judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de
procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. Nu pot
face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale
printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".
Formularea excepției
de neconstituționalitate obligă instanța, în fața căreia aceasta este invocate
să verifice strict îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege
și, în cazul în care constată îndeplinirea acestora, să sesizeze, printr-o
încheiere motivată, Curtea Constituțională cu soluționarea excepției.
Înalta Curte constată
că în cauză condițiile privitoare la organul judiciar în fața căruia s-a invocat
excepția de neconstituționalitate, obiectul excepției de neconstituționalitate,
legătura cu obiectul cauzei și lipsa unei decizii anterioare de constatare a
neconstituționalității textului de lege sunt realizate în cauză.
Totodată, Înalta
Curte reține că în conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr.
47/1992 sesizările trebuie făcute în formă scrisă și motivate, ceea ce înseamnă
că autorul excepției trebuie să arate nu numai dispozițiile din lege sau din
ordonanță pe care le consideră neconstituționale, dar și dispozițiile
constituționale cărora le contravin dispozițiile legale criticate. Lipsa
motivării face ca sesizarea să fie inadmisibilă, deoarece fără cunoașterea
textului din Constituție și a motivelor nu este posibilă efectuarea controlului
de constituționalitate.
Potrivit
jurisprudenței Curții Constituționale, instanța de contencios constituțional nu
se poate pronunța asupra unor temeiuri de neconstituționalitate pe care autorul
excepției nu le invocă și care nu rezultă implicit sau explicit din motivele
folosite în sprijinul excepției, după cum nu pot face obiectul controlului de
constituționalitate excepției de neconstituționalitate în care autorul
excepției critică anumite dispoziții legale fără să indice textul constituțional
pe care acesta îl încalcă.
Soluția se înscrie
astfel într-o logică firească, pentru că, altfel sesizarea Curții
Constituționale ar fi de prisos întrucât, Curtea ar constata, la rândul său,
neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate și ar respinge excepția ca
inadmisibilă, fără a mai proceda la verificarea temeiniciei acesteia în
prezenta cauză, inculpatul a susținut că dispozițiile art. 83 C. pen. contravin
dispozițiilor din Constituție privind garantarea libertății persoanei, invocând
în acest sens dispozițiile art. 76 - 78 din Constituția României.
Motivarea
inculpatului constituie în fapt o critică a dispozițiilor art. 83 C. pen., din
perspectiva interpretării și aplicabilității sale, dar fără a se motiva în
concret din perspectiva neconstituționalității.
În concluzie, curtea
constată că inculpatul nu indică dispozițiile constituționale cărora le
contravin dispozițiile legale criticate și nici nu motivează
neconstituționalitatea dispozițiilor art. 83 C. pen., astfel că nu sunt
întrunite toate cerințele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții
Constituționale.
Față de
considerentele arătate, constatând nefondate criticile formulate de recurentul
inculpat prin apărător, Înalta Curte, în baza art. 385
15
pct. 1 lit.
b) și art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul
cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de inculpatul C.F. împotriva Deciziei penale nr.
1079/P din 4 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția
penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.
Obligă recurentul
inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,
din care suma de 100 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din
oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică azi 19 decembrie 2012.
Procesat de GGC - AA