ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4217/2012

Asupra recursului de față în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele Prin Decizia penală nr. 1079/P din 4 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Constanta, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 a fost respinsă ca inadmisibilă cererea inculpatului C.F. de sesizare a Curții Constituționale. În baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins ca nefondat recursul formulat de inculpatul C.F. împotriva Sentinței penale nr. 1379 din 31 mai 2012 pronunțată de Judecătoria Medgidia în Dosarul nr. 65/212/2012. Astfel, deliberând asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 83 C. pen., curtea a constatat că se impune cu precădere să analizeze admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale din perspectiva dispozițiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992.

În prezenta cauză, inculpatul a susținut că dispozițiile art. 83 C. pen. contravin dispozițiilor din Constituție privind garantarea libertății persoanei. S-a reținut că motivarea inculpatului constituie o critică a dispozițiilor art. 83 C. pen., din perspectiva interpretării și aplicabilității sale, dar fără a se motiva în concret din perspectiva neconstituționalității. În concluzie, curtea constatând că inculpatul nu indică dispozițiile constituționale cărora le contravin dispozițiile legale criticate și nici nu motivează neconstituționalitatea dispozițiilor art. 83 C. pen., nefiind întrunite toate cerințele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Asupra fondului recursului declarat de inculpat, curtea a constatat că prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt, încadrarea juridică și vinovăția inculpatului C.F., fiind îndeplinite condițiile impuse de art. 345 alin. (2) C. proc. pen. pentru pronunțarea unei soluții de condamnare. De altfel, inculpatul a recunoscut comiterea faptei, solicitând judecarea potrivit procedurii prevăzută de art. 320 1 C. proc. pen. privind judecata în cazul recunoașterii vinovăției, exclusiv pe baza mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală, care în speța prezentă oferă elemente suficiente pentru stabilirea stării de fapt. Astfel, s-a reținut că starea de fapt și vinovăția inculpatului C.F.

sunt dovedite prin procesul-verbal de depistare din data de 13 octombrie 2011, declarațiile martorilor T.I. și B.G., declarațiile de recunoaștere ale inculpatului, care a recunoscut că a fost oprit în trafic de organele de poliție, toate aceste mijloace de probă administrate în faza de urmărire penală fiind însușite de inculpat, care a solicitat aplicarea procedurii prevăzute de art. 320 1 C. proc. pen. Împotriva acestei hotărâri a declarat, în termen legal, recurs inculpatul C.F., criticând-o numai cu privire la soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 83 C. pen.

fără a arăta în scris motivele de casare, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 13 decembrie 2012, sub numărul 65/256/2012 . La termenul fixat pentru soluționarea recursului, apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și pe fond admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 83 C. pen. Concluziile apărătorului recurentului inculpat, ale reprezentantului Ministerului Public, precum și ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul declarat de către inculpat, prin prisma dispozițiilor prevăzute de art. 385 6 C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul nefondat pentru considerentele ce se vor arăta: Astfel, Înalta Curte reține că în conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial.

De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale". Formularea excepției de neconstituționalitate obligă instanța, în fața căreia aceasta este invocate să verifice strict îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege și, în cazul în care constată îndeplinirea acestora, să sesizeze, printr-o încheiere motivată, Curtea Constituțională cu soluționarea excepției. Înalta Curte constată că în cauză condițiile privitoare la organul judiciar în fața căruia s-a invocat excepția de neconstituționalitate, obiectul excepției de neconstituționalitate, legătura cu obiectul cauzei și lipsa unei decizii anterioare de constatare a neconstituționalității textului de lege sunt realizate în cauză.

Totodată, Înalta Curte reține că în conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 sesizările trebuie făcute în formă scrisă și motivate, ceea ce înseamnă că autorul excepției trebuie să arate nu numai dispozițiile din lege sau din ordonanță pe care le consideră neconstituționale, dar și dispozițiile constituționale cărora le contravin dispozițiile legale criticate. Lipsa motivării face ca sesizarea să fie inadmisibilă, deoarece fără cunoașterea textului din Constituție și a motivelor nu este posibilă efectuarea controlului de constituționalitate.

Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, instanța de contencios constituțional nu se poate pronunța asupra unor temeiuri de neconstituționalitate pe care autorul excepției nu le invocă și care nu rezultă implicit sau explicit din motivele folosite în sprijinul excepției, după cum nu pot face obiectul controlului de constituționalitate excepției de neconstituționalitate în care autorul excepției critică anumite dispoziții legale fără să indice textul constituțional pe care acesta îl încalcă. Soluția se înscrie astfel într-o logică firească, pentru că, altfel sesizarea Curții Constituționale ar fi de prisos întrucât, Curtea ar constata, la rândul său, neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate și ar respinge excepția ca inadmisibilă, fără a mai proceda la verificarea temeiniciei acesteia în prezenta cauză, inculpatul a susținut că dispozițiile art. 83 C. pen.

contravin dispozițiilor din Constituție privind garantarea libertății persoanei, invocând în acest sens dispozițiile art. 76 - 78 din Constituția României. Motivarea inculpatului constituie în fapt o critică a dispozițiilor art. 83 C. pen., din perspectiva interpretării și aplicabilității sale, dar fără a se motiva în concret din perspectiva neconstituționalității. În concluzie, curtea constată că inculpatul nu indică dispozițiile constituționale cărora le contravin dispozițiile legale criticate și nici nu motivează neconstituționalitatea dispozițiilor art. 83 C. pen., astfel că nu sunt întrunite toate cerințele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale. Față de considerentele arătate, constatând nefondate criticile formulate de recurentul inculpat prin apărător, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) și art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., urmează a respinge ca nefondat recursul cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.F. împotriva Deciziei penale nr. 1079/P din 4 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 19 decembrie 2012. Procesat de GGC - AA