ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 356/2018

Asupra recursului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 360/P din data de 22 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în baza art. 431 alin. (1) C. proc. pen., s-a respins ca inadmisibilă, contestația în anulare declarată de contestatorul condamnat A. împotriva Deciziei penale nr. 121 din 01 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul penal nr. x/212/2016.

S-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 68 alin. (2) C. proc. pen.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat contestatorul condamnat la plata sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de apel a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/36/2018 pe rolul Curții de Apel Constanța contestatorul condamnat A. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei penale nr. 121 din 01 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul penal nr. x/212/2016.

Analizând admisibilitatea în principiu a contestației în anulare formulată de contestatorul condamnat A., Curtea a constatat că aceasta este inadmisibilă, reținând următoarele:

Prin Sentința penală nr. 785/2017 a Judecătoriei Constanța, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. g) C. proc. pen s-a constatat încetat procesul penal împotriva inculpatului A.( fiul lui B. și C., născut în mun. Craiova, jud. Dolj, cu domiciliul în mun. Craiova, jud. Dolj), pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe faptă prevăzută de ar. 193 alin. (2) C. pen cu aplic. art. 41. alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. rap la art. 335 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 41 C. pen, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5.400 lei amendă penală (180 zile amendă x 30 lei, suma corespunzătoare unei zile-amendă), pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 371 C. pen. cu aplic. art. 41 C. pen, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5.400 lei amendă penală (180 zile amendă x 30 lei, suma corespunzătoare unei zile-amendă), pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.

În baza art. 38 C. pen s-a constatat că infracțiunile au fost săvârșite în concurs.

În baza art. 39 alin. (1) lit. c) C. pen. s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 5.400 lei amendă penală pe care a sporit-o cu 1.800 de lei amendă, inculpatul A. urmând să execute, în final, pedeapsa rezultantă de 7.200 de lei amendă penală.

În baza art. 63 alin. (1) C. pen., s-a atras atenția inculpatului că neexecutarea cu rea-credință a amenzii penale, în tot sau în parte, va impune înlocuirea acesteia cu un număr corespunzător de zile cu închisoare.

În baza art. 397 C. proc. pen. rap la art. 25 alin. (5) C. proc. pen. instanța a lăsat nesoluționată acțiunea civilă.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 4.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța și inculpatul A.

Prin Decizia penală nr. 121 din 01 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul penal nr. x/212/2016, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, s-a desființat în parte Sentința penală nr. 785/2017 a Judecătoriei Constanța și rejudecând:

În baza art. 335 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 371 C. pen. cu aplicarea art. 41 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, pe care a sporit-o cu 4 luni.

În baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. cu aplicarea art. 83 alin. (1) C. pen. din 1969 s-a revocat pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare aplicată inculpatului A. prin Sentința penală nr. 151 din 24 noiembrie 2014 a Judecătoriei Fetești, definitivă în data de 15 octombrie 2015, în final inculpatul A. urmând să execute pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 60 C. pen., s-a dispus ca pedeapsa să se execute în regim privativ de libertate.

În baza art. 275 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. a fost obligată persoana vătămată D. la plata sumei de 500 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată în primă instanță.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 3.500 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată în primă instanță.

În baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins ca nefondat, apelul formulat de către inculpatul A.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat apelantul inculpat A. la plata sumei de 500 de lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate dacă nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

Prealabil soluționării apelurilor declarate în cauză, la data de 06 noiembrie 2017, domnul judecător E. a formulat declarație de abținere de la soluționarea dosarului penal înregistrat pe rolul Curții de Apel Constanța sub nr. x/212/2016, cererea fiind întemeiată în drept pe dispozițiile art. 64 alin. (...) lit. b) și f) C. proc. pen. și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În motivarea declarației de abținere s-a arătat că d-na F., cu care urmează să se căsătorească, în prezent având și un copil minor în întreținere, a participat în calitate de procuror la soluționarea dosarului penal amintit anterior.

Prin încheierea din 07 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Constanța s-a respins, ca nefondată, declarația de abținere formulată de domnul judecător E.

Pentru a dispune în acest mod, completul învestit cu soluționarea declarației de abținere a arătat, în esență că potrivit art. 64 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., judecătorul este incompatibil dacă este rudă sau afin, până la gradul al IV-lea inclusiv, ori se află într-o altă situație dintre cele prevăzute la art. 177 C. pen. cu una din părți, ori cu un subiect procesual principal, cu avocatul ori cu reprezentantul acestuia, iar în cazul de față nu s-a făcut dovada că autorul declarației de abținere se află într-o astfel de legătură cu subiecții enumerați în textul de lege invocat, în condițiile în care procurorul care a participat la patru termene de judecată pe parcursul desfășurării cercetării judecătorești la instanța de fond, nu este un subiect procesual principal, această calitate revenind potrivit art. 33 alin. (1) C. proc. pen. suspectului și persoanei vătămate.

S-a evidențiat că procurorul nu poate fi asimilat părților, deoarece acestea sunt subiecții procesuali care exercită sau împotriva cărora se exercită o acțiune judiciară, conform art. 32 alin. (1) C. proc. pen., în categoria lor fiind incluse inculpatul, partea civilă și partea responsabilă civilmente, conform alin. (2) al textului de lege, care prevede o enumerare limitativă. Dimpotrivă, procurorul este inclus în categoria organelor judiciare, potrivit art. 30 lit. b) C. proc. pen., or textul art. 64 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. nu este aplicabil unei eventuale legături pe care judecătorul ar avea-o cu procurorul, ci numai legăturilor dintre acesta și părțile, subiecții procesuali principali, avocatul or reprezentantul acestuia.

În ceea ce privește cazul de incompatibilitate prev. la art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a subliniat că dincolo de faptul că nu au fost produse și probe în sprijinul acestuia, deși procurorul nominalizat în cuprinsul declarației de abținere a participat la mai multe termene de judecată pe parcursul cercetării judecătorești la instanța de fond, o astfel de situație nu este de natură să pună la îndoială imparțialitatea autorului declarației de abținere ca judecător.

Contestatorul condamnat A. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei penale nr. 121 din 01 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul penal nr. x/212/2016, invocând dispozițiile art. 426 lit. d) C. proc. pen.

În expunerea motivelor de contestație în anulare, contestatorul a invocat, în esență:

- nelegalitatea încheierii de respingere a declarației de abținere formulată de d-nul judecător G., susținând că compunerea completului care a soluționat declarația de abținere a fost stabilită în mod nelegal, în contradicție cu dispozițiile art. 68 alin. (2) C. proc. pen. și ale art. 110 alin. (1) din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor;

- caracterul fondat al cererii de abținere formulată de d-nul judecător G.

S-a mai solicitat și sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 68 alin. (2) C. proc. pen., considerând că textul este neconstituțional în măsura în care, în cazul completelor colegiale, abținerea sau recuzarea unuia sau a mai multor membri ai completului se judecă de un alt complet de judecată din care fac parte unul sau unii din membrii completului respectiv potrivit art. 426 lit. d) C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestația în anulare atunci când instanța de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate.

În cadrul procedurii de soluționare a contestației în anulare, instanța este obligată, potrivit art. 431 C. proc. pen. să examineze admisibilitatea în principiu a cererii de contestație.

Curtea a constată inadmisibilitatea căii extraordinare de atac promovată de contestatorul condamnat A., nefiind întrunite condițiile prevăzute de lege.

Din perspectiva primului motiv de contestație în anulare invocat (nelegala compunere a completului care a soluționat declarația de abținere), Curtea a reținut că potrivit art. 354 alin. (1) C. proc. pen., instanța judecă în complet de judecată a cărei compunere este cea prevăzută de lege, iar potrivit art. 68 alin. (2) C. proc. pen., abținerea sau recuzarea judecătorului care face parte din completul de judecată se soluționează de un alt complet de judecată.

În cauză, declarația de abținere a fost formulată de unul din cei doi judecători ce intrau în compunerea completului de judecată învestit cu soluționarea apelului, devenind incidente dispozițiile din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești - aprobat prin Hotărârea, publicată în M. Of. nr. 970 din 28 decembrie 2015, prin care se abroga Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea CSM nr. 387 din 22 septembrie 2005.

Textul cuprins la art. 110 alin. (4) din acest Regulament stipulează, în mod expres, că în situația în care incidentele procedurale se referă la o parte din membrii completului de judecată - situația din prezenta speță, soluționarea acestora se va face de către un complet constituit prin includerea judecătorului sau a judecătorilor stabiliți prin planificarea de permanență, pe materii, realizată cel puțin trimestrial.

Ori, din actele și lucrările cauzei se constată că prin procesul-verbal din 06 noiembrie 2017 încheiat de Președintele Secției Penale a Curții de Apel Constanța, având în vedere dispozițiile art. 110 alin. (4) și alin. (7) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea nr. 1.375 din 17 decembrie 2015 a Consiliului superior al Magistraturii și având în vedere planificarea de permanență pentru data de 06 noiembrie 2017, când s-a ivit incidentul procedural, s-a stabilit compunerea completului de judecată competent să soluționeze declarația de abținere.

S-a arătat că, pe lângă faptul că s-au respectat întocmai dispozițiile prescrise de lege în art. 68 alin. (2) C. proc. pen., astfel cum sunt explicitate și completate în art. 110 alin. (4) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, ceea ce invocă în fapt petentul condamnat, sunt aspecte administrative referitoare la modalitatea de compunere a completului de judecată care a soluționat declarația de abținere, care nu pot avea drept consecință nulitatea hotărârii, astfel încât acest motiv nu se circumscrie cazului de contestație în anulare referitor la compunerea instanței.

Referitor la al doilea motiv invocat, s-a subliniat că reținerea unui caz de incompatibilitate a judecătorului ce intră în compunerea completului poate fi invocat pe calea contestației în anulare în scopul garantării imparțialității și a respectării dreptului la un proces echitabil, însă o condiție esențială este ca presupusul motiv de incompatibilitate să nu fi fost cunoscut la momentul soluționării cauzei. Ori, în speță, un complet de judecată din a cărui compunere nu a făcut parte judecătorul care a formulat declarația de abținere, a statuat în mod definitiv asupra acestui aspect.

Practica judiciară și doctrina au subliniat în mod constant că în situația în care cererea de recuzare sau abținere a judecătorului care face parte din completul de apel a fost respinsă ca nefondată, reținându-se legala compunere a completului, existența cazului de incompatibilitate nu poate fi reiterată pe calea contestației în anulare pentru aceleași motive cunoscute la data soluționării apelului, definitiv tranșate de un alt complet.

În speță, prin invocarea acestor motive se urmărește, în realitate, obținerea unei reevaluări a soluției pronunțate prin încheierea completului care a statuat respectarea exigențelor de imparțialitate ale judecătorului a cărui declarație de abținere a fost respinsă.

Motivele invocate în susținerea contestației în anulare au fost analizate de instanța de apel care a judecat declarația de abținere, astfel încât nu pot reprezenta cazuri care să susțină admisibilitatea în principiu a contestației în anulare, fiind evident că o interpretare contrară ar aduce atingere autorității de lucru judecat, element de o importanță fundamentală în ordinea juridică națională, dat fiind că dreptul de acces la justiție și dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe este necesar a fi interpretat în lumina principiului securității raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluția dată în mod definitiv oricărui litigiu de către instanțe să nu mai poată fi supusă rejudecării (Hotărârea din 28 octombrie 1999, pronunțată în Cauza Brumărescu împotriva României).

În consecință, orice aspect care a făcut obiect de analiză prin încheierea/decizia instanței de apel și cu privire la care aceasta s-a pronunțat în mod definitiv intră sub incidența autorității de lucru judecat și nu poate fi invocat ca motiv de contestație în anulare.

Examinând cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 68 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a subliniat următoarele:

Art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, stabilește că admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe stipulate expres de textul legal:

a) excepția de neconstituționalitate să fie ridicată în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia;

b) excepția să privească neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare

c) excepția de neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

d) prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

Potrivit alin. (5) din același articol, dacă excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) și (3), instanța în fața căreia s-a invocat excepția respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Acest text de lege instituie în sarcina judecătorului obligația prealabilă de a verifica legalitatea excepției de neconstituționalitate invocate înaintea sa, cauzele de inadmisibilitate putând fi legate de obiectul sesizării, de subiectul sesizării sau de temeiul constituțional al acesteia.

Judecătorul/instanța de judecată în fața căreia s-a invocat o excepție de neconstituționalitate nu are competența examinării acesteia, ci se limitează exclusiv la analizarea pertinenței excepției, în sensul constatării existenței unei legături cu soluționarea cauzei, în orice fază a procesului și oricare ar fi obiectul acestuia, precum și a îndeplinirii celorlalte cerințe legale.

În analiza excepției de neconstituționalitate privind prevederile art. 68 alin. (2) din C. proc. pen., Curtea a constatat, în primă fază, că aceasta vizează un text de lege care este în vigoare și în legătură cu care nu s-a constatat anterior, printr-o decizie a Curții Constituționale, că este neconstituțională.

Referitor la condiția de admisibilitate potrivit căreia dispoziția legală a cărei neconstituționalitate a fost invocată să aibă legătură cu soluționarea cauzei, aceasta vizează incidența prevederii legale asupra soluției ce se va pronunța în cauza dedusă judecății, adică asupra obiectului procesului penal aflat pe rolul instanței judecătorești și a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată.

Fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea unei excepții de neconstituționalitate impune justificarea unui interes de către autorul cererii.

Pentru a stabili acest interes, instanța verifică pertinența excepției, în raport cu utilitatea pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării acestui litigiu.

Per a contrario, este irelevantă situația în care o excepție de neconstituționalitate nu are legătură cu cauza în care a fost invocată.

În ceea ce privește dreptul subiectiv de a invoca o excepție de neconstituționalitate, acesta nu are un caracter absolut, ci trebuie exercitat în condițiile și în limitele stabilite de lege (cu bună-credință), cu respectarea scopului legii și nu pentru a se încerca denaturarea sau a se împiedica aplicarea unei instituții ori a unei norme legale.

Raportând aspectele expuse la necesitatea identificării legăturii excepției de neconstituționalitate invocate cu soluționarea cauzei s-a observat că, astfel cum s-a expus anterior, în cadrul contestației în anulare nu se pot analiza aspecte stabilite cu autoritate de lucru judecat în cadrul soluționării apelului, atât încheierea de respingere a declarației de abținere, cât și decizia pronunțată în apel bucurându-se de autoritate de lucru judecat.

S-a constatat că legătura între excepția de neconstituționalitate invocată și soluționarea cauzei a fost creată artificial în raport de limitele în care este ținută Curtea să soluționeze contestația în anulare, iar sesizarea Curții Constituționale ar fi lipsită de interes.

Pentru considerentele expuse anterior, în baza art. 431 alin. (1) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare declarată de contestatorul condamnat A. împotriva Deciziei penale nr. 121 din 01 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul penal nr. x/212/2016.

Totodată s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 68 alin. (2) C. proc. pen.

Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, cuprinsă în Decizia penală nr. 360/P din 22 martie 2018 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie a declarat recurs contestatorul A.

Prin motivele de recurs aflate în scris la dosar, contestatorul a criticat hotărârea atacată, apreciind că în raport de dispozițiile art. 426 lit. d), teza a II a C. proc. pen., legătura dintre excepția de neconstituționalitate a art. 68 alin. (2) C. proc. pen. și contestația în anulare este intrinsecă pentru motivul că în contestația în anulare, instanța trebuie să analizeze dacă a existat sau nu un caz de incompatibilitate care a afectat dreptul apelantului la un proces echitabil, iar un asemenea proces nu poate fi asigurat decât de către o instanță imparțială din punct de vedere obiectiv și subiectiv.

S-a susținut că nu poate fi pusă la îndoială lipsa de legătură a excepției de neconstituționalitate cu litigiul dedus judecății și nici lipsa de interes în invocarea excepției, apreciindu-se că interesul în formularea cererii de sesizare a Curții Constituționale este legitim și nu se circumscrie dorinței de a reforma o hotărâre definitivă ci este în deplin consens cu dezideratul de a fi judecat de un complet asupra căruia nu planează ideea de parțialitate. Este fără dubiu că excepția invocată are legătură cu cauza, textul criticat din perspectiva constituționalității fiind susceptibil de interpretare.

S-a susținut că sintagma "de un alt complet de judecată" nu este suficient de clar descrisă în raport cu prevederile organice care reglementează formarea completelor de judecată colegiale și generează divergențe care așează justițiabilii pe poziții de discriminare în raport cu judecătorii în fața cărora se află.

Examinând recursul declarat de contestator în raport de motivele invocate, de actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Reglementând condițiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți, sau din oficiu, de către instanță ori de procuror în cauzele în care participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale, printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată.

În aplicarea acestui text de lege, instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

În ceea ce privește primele trei condiții, Înalta Curte constată că acestea sunt îndeplinite, respectiv excepția a fost invocată de contestatorul A. într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel Constanța, are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 68 alin. (2) C. proc. pen., în vigoare, iar textul de lege criticat nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 68 alin. (2) C. proc. pen. nu îndeplinește condiția legăturii cu soluționarea cauzei întrucât obiectul cauzei îl reprezintă contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei penale nr. 121 din 01 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul penal nr. x/212/2016, ambele hotărâri fiind definitive.

Analizând condiția de admisibilitate conform căreia dispoziția legală a cărei neconstituționalitate a fost invocată să aibă legătură cu soluționarea cauzei, Înalta Curte constată că, în raport de obiectul cauzei, în cadrul contestației în anulare nu se pot analiza aspecte stabilite cu autoritate de lucru judecat în cadrul soluționării apelului, atât încheierea de respingere a declarației de abținere, cât și decizia pronunțată în apel bucurându-se de autoritate de lucru judecat.

Prin urmare, în mod corect s-a constatat de către instanța de apel că legătura între excepția de neconstituționalitate invocată și soluționarea cauzei a fost creată artificial în raport de limitele în care este ținută Curtea să soluționeze contestația în anulare, iar sesizarea Curții Constituționale ar fi lipsită de interes.

Față de cele menționate, Înalta Curte constată că recursul declarat de contestatorul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, cuprinsă în Decizia penală nr. 360/P din 22 martie 2018 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie este nefondat, urmând a fi respins.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, cuprinsă în Decizia penală nr. 360/P din 22 martie 2018 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în sumă de 130 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18aprilie 2018.

Procesat de GGC - ED