ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.10.2018

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
18.10.2018
CAMERĂ
penal
RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză 
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra recursului în casație de față, constată următoarele:

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), e) C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e) C. pen. pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe cu titlul de pedeapsă complementară.

În baza art. 65 alin. (1) rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b), e) C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e) C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale cu titlul de pedeapsă accesorie.

În baza art. 91 C. pen. - art. 93 C. pen. și art. 404 alin. (2) C. proc. pen.:

A suspendat sub supraveghere executarea pedepsei închisorii pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, timp în care inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2), (3) C. pen. și art. 404 alin. (2) C. proc. pen., pe durata termenului de supraveghere, a impus inculpatului următoarele obligații:

a) să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probațiune arătat sau organizat de acesta în colaborare cu instituții din comunitate.

b) să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei/Consiliului Local Adamclisi sau în cadrul Primăriei/Consiliului Local Cobadin pe o perioadă de 60 de zile.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii unei infracțiuni în cursul termenului de supraveghere, în cazul nerespectării cu rea-credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege ori a obligațiilor stabilite de instanță și în cazul neîndeplinirii integrale a obligațiilor civile.

În baza art. 65 alin. (3) C. pen. pe durata termenului de supraveghere se suspendă executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 1.000 RON cu titlul de cheltuieli judiciare.

Pentru pronunțarea hotărârii, instanța de fond a stabilit în fapt și în drept:

În perioada 2010 - 2011, între inculpat și persoana vătămată a avut loc o relație de concubinaj în urma căreia s-a născut la data de 15.04.2011, minorul B.

Datorită neînțelegerilor dintre cei doi concubini, prin Decizia civilă nr. 1142 din 27.09.2016 a Tribunalului Constanța, definitivă, s-a stabilit ca minorul B. să locuiască la domiciliul mamei sale, persoana vătămată C., iar tatăl acestuia, inculpatul A., să aibă posibilitatea de a-l lua la domiciliul său pe minor în prima și în a treia săptămână a fiecărei luni, de sâmbătă ora 1200 până duminică ora 1600, 3 zile în timpul vacanței de iarnă și 15 zile în timpul vacanței de vară.

În acest context, la data de 07.01.2017, în jurul orelor 1600, inculpatul A. l-a luat pe minorul B. de la domiciliul mamei persoanei vătămate, D., situat în satul Urluia, com. Adamclisi, jud. Constanța, unde minorul se afla în vacanță și a refuzat să îl ducă la domiciliul mamei sale sau al bunicii materne. De asemenea, și în prezent, la mai bine de 4 luni de la comiterea faptei, minorul se află tot la inculpat acesta reținându-l contrar Deciziei nr. 1142 din 27.09.2016 a Tribunalului Constanța.

Audiat, inculpatul A. a declarat că are cunoștință de Decizia civilă cu nr. 1142 din 27.09.2016 a Tribunalului Constanța, că într-adevăr l-a luat pe minor de la domiciliul bunicii materne pe data de 07.01.2017 și nu l-a putut înapoia din cauza condițiilor meteorologice. Cu toate acestea, nu poate fi explicată reținerea minorului și în continuare după îmbunătățirea condițiilor meteorologice în contextul în care persoana vătămată s-a deplasat la domiciliul inculpatului împreună cu organele de poliție și cu responsabilul de la asistența socială.

Modalitatea în care a acționat inculpatul este una intenționată, fiind nemulțumit de Decizia civilă cu nr. 1142 a Tribunalului Constanța, acesta a încercat prin coruperea emoțională a minorului și prin sugestie să creeze în mintea acestuia o stare de confuzie.

Mai mult, inculpatul nu conștientizează că în general orice hotărâre judecătorească trebuie respectată, iar, în particular, că la fundamentul deciziei civile a stat interesul superior al copilului, conform Legii nr. 272/2004.

Situația de fapt este dovedită cu următoarele mijloace de probă:declarația persoanei vătămate C., declarațiile inculpatului, declarații martori.

În drept, fapta inculpatului A. care la data de 07.01.2017, în jurul orelor 16.00, l-a luat pe minorul B., în vârstă 6 ani, de la domiciliul mamei persoanei vătămate, D., situat în satul Urluia, com. Adamclisi, jud. Constanța, unde minorul se afla în vacanță și a refuzat să îl aducă înapoi la domiciliul mamei sale sau al bunicii materne, minorul aflându-se și în prezent la domiciliul inculpatului, încălcând în acest mod Decizia civilă cu nr. 1142 din 27.09.2016 a Tribunalului Constanța, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului" prevăzută de art. 379 alin. (1) C. pen.

În susținerea căii de atac, prin apărător și personal, inculpatul A. a solicitat achitarea în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a) deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii nici sub aspectul laturii obiective nici în ceea ce privește latura subiectivă față de împrejurarea că ambii părinți exercită în comun autoritatea părintească, era îndreptățit să ia copilul și, pe cale de consecință, exercitându-și dreptul său, nu a săvârșit infracțiunea de nerespectare a măsurilor privind încredințarea minorului mai ales că minorul și-a manifestat dorința de a locui cu tatăl său.

5.

Aprecierea Curții;

Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, prin prisma criticilor formulate de apelantul inculpat A., luând concluziile procurorului și din oficiu în limitele art. 417 C. proc. pen., Curtea a constatat apelul nefondat pentru considerentele expuse în continuare.

Conform art. 396 C. proc. pen., instanța pronunță condamnarea când constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, existența faptei, că aceasta constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.

În cauză, inculpatul A. a dispus de timpul și înlesnirile necesare pregătirii apărării, a beneficiat de asistență juridică calificată pe tot parcursul procesului penal și a avut efectiv posibilitatea administrării pe parcursul procesului, în ședințe publice, atât a probelor acuzării - audierea persoanei vătămate C., martorilor, înscrisuri, cât și a probelor apărării - audierea sa, martori, înscrisuri, respectându-i-se garanțiile și drepturile procesuale;în apel, inculpatul a fost audiat, declarația sa fiind înregistrată și consemnată.

Sub aspectul acțiunii penale, pe baza probelor administrate pe tot parcursul procesului penal în condiții de legalitate - declarațiile persoanei vătămate, exemplar de pe hotărârea judecătorească civilă de stabilire domiciliu minor, declarațiile martorilor E., F., G. și D., declarațiile inculpatului, a rezultat că la data de 07.01.2017, în jurul orelor 16.00, inculpatul A. l-a luat pe minorul B., în vârstă de 6 ani, de la domiciliul mamei persoanei vătămate, D., situat în satul Urluia, com. Adamclisi, jud. Constanța, însă, ulterior la sfârșitul intervalului încuviințat de instanță, a refuzat să îl aducă pe minor la locuința mamei unde i s-a stabilit domiciliul potrivit sentinței civile nr. 869 din 22.06.2015 a Judecătoriei Medgidia (Dosar nr. x/256/2014) modificată în parte prin decizia instanței de apel privind programul de legături personale (Decizia civilă nr. 1142 din 27.09.2016 a Tribunalului Constanța), faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului" prevăzută de art. 379 alin. (1) C. pen., fiind stabilite în mod corect de către judecătorul de fond, situația de fapt și încadrarea juridică corespunzătoare.

Apărarea apelantului inculpat că "minorul refuză să meargă la mama sa" nu constituie vreo cauză justificativă sau de neimputabilitate de natură să înlătură caracterul penal al faptei sale de a refuza să se supună dispozițiilor instanței judecătorești, respectiv de a aduce minorul la locuința persoanei vătămate la "sfârșitul intervalului în care putea să-l ia în vizită" conform Deciziei civile nr. 1142 din 27.09.2016 a Tribunalului Constanța, la imobilul mamei, stabilindu-se și domiciliul minorului prin sentința civilă nr. 869 din 22.06.2015 a Judecătoriei Medgidia (Dosar nr. x/256/2014, modificată în apel numai în legătură cu programul de legături personale - tată (inculpatul) și fiul său minor); în același sens, s-a avut în vedere că nu există vreo probă că inculpatul a acționat pentru ocrotirea interesului minorului și pentru asigurarea unui climat de siguranță și liniște, dimpotrivă reținerea conștientă a minorului după ce nu mai avea acest drept și în continuare a dus la perturbarea climatului de creștere și educare a minorului supus de către inculpat disputelor dintre părinți, relațiilor cu aceștia și familia extinsă, respectiv urmarea cursurilor școlare.

În consecință, apărarea nu a reușit să răstoarne temeinicia probelor administrate în acuzare, reținându-se dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta există și a fost comisă de inculpat, cererea de achitare nefiind admisibilă în lipsa vreunuia dintre cazurile prev. de art. 19-31 C. pen.

Prin urmare, în lipsa vreunui caz de nulitate a hotărârii atacate, criticile formulate de inculpat au fost apreciat ca fiind neîntemeiate, apelul a fost respins, ca nefondat.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., respingându-i-se calea de atac, apelantul a fost obligat la plata sumei de 200 RON fiecare cheltuieli judiciare către stat.

Prin Decizia penală nr. 526 din 04 mai 2018, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în baza art. 421 pct. 1. lit. b) C. proc. pen., a respins apelul declarat de inculpatul A., născut la data de 30.01.1991 în mun. Medgidia, județul Constanța, împotriva sentinței penale nr. 237 din 25.01.2018, pronunțată de Judecătoria Medgidia în Dosarul nr. x/256/2017, ca nefondat.

Cererea de recurs în casație împreună cu înscrisurile anexate au fost comunicate la data de 10.07.2018 părții vătămate B., prin reprezentat legal de C. și la data de 05.07.2018 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 24.08.2018, fiind stabilit termen pentru examinarea admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație la data de 20 septembrie 2018.

La data de 18 septembrie 2018 magistratul asistent, în conformitate cu dispozițiile art. 440 alin. (1) C. proc. pen. a întocmit și depus la dosar raportul asupra recursului în casație ce formează obiectul Dosarului nr. x/256/2017.

Verificând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație cu care a fost învestită, Înalta Curte a constatat următoarele:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege.

Scopul recursului în casație îl constituie judecarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel că examinarea cauzei se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluționării cauzei prin aplicarea și interpretarea corectă a legii.

Astfel, nu pot fi examinate decât chestiunile ce privesc aspecte de drept, fără a putea cenzura situația de fapt reținută ori temeinicia deciziei atacate, în limita cazurilor prevăzute de dispozițiile art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 440 alin. (2) C. proc. pen., dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, 437 și 438 C. proc. pen. ori dacă cererea este vădit nefondată, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Astfel, Înalta Curte a constatat că Decizia penală nr. 526 din 04 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, face parte din categoria celor ce pot fi atacate cu recurs în casație, fiind pronunțată în ultimă instanță, respectiv în apel, iar calea extraordinară de atac a fost exercitată, în termenul legal, de recurentul inculpat A., fiind așadar respectate dispozițiile art. 434 - art. 436 C. proc. pen.

În ceea ce privește condițiile de formă prevăzute de 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen. s-a constatat că acestea au fost îndeplinite, astfel în cuprinsul acesteia fiind menționate numele și prenumele inculpatului, hotărârea care se atacă (Decizia penală nr. 526 din 04 mai 2018, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie), precum și semnătura apărătorului ales al inculpatei care a exercitat calea de atac, în numele acesteia.

Condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. a rezultat din indicarea temeiul de drept pe care se întemeiază recursul în casație, respectiv dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

În cuprinsul cererii, s-a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei atacate în privința pedepsei complementare prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. e) C. pen., prin care i s-a interzis inculpatului drepturile părintești pe o perioadă de 1 an de la data rămânerii definitive a sentinței penale nr. 237 pronunțată de Judecătoria Medgidia în data de 25.01.2018.

S-a menționat că adoptarea de către instanța de fond a măsurii prev. de art. 66 alin. (1) lit. e) C. pen. este o măsură abuzivă, în contextul în care nu se face în niciun mod dovada exercițiului drepturilor părintești de către inculpat în mod abuziv.

A considerat că măsura luată este cea mai gravă sancțiune ce se poate lua împotriva părintelui care prin faptele sale de mare gravitate sau purtare abuzivă, periclitează dezvoltarea copilului.

S-a apreciat că, prin dispunerea măsurii complementare prev. de art. 66 alin. (1) lit. e) C. pen., instanța de fond și apoi, instanța de recurs au înfrânt dispozițiile recomandării Curții Europene a Drepturilor Omului din cauza Sabou și Parcalab contra României din 28 septembrie publicată în M. Of. nr. 484/2005, orientându-se în primul rând spre sancționarea celui condamnat fără a avea în vedere obligația de a oferi o măsură de protecție pentru minor.

În continuare, s-a menționat că interzicerea drepturilor părintești este o sancțiune care nu poate fi dispusă decât ținându-se seama de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, de împrejurările cauzei, de persoana inculpatului și de interesele copilului, criterii care nu sunt evaluate în decizia recurată, context în care soluția adoptată nu corespunde cerinței Legii nr. 272/2004 privind protecția copilului.

A mai precizat că măsura complementară a interzicerii de exercitare a drepturilor părintești este luată:

- fără a fi dovedită necesitatea luării acestei măsuri,

- fără să fie dovedită proporționalitatea cu situația care a determinat-o, dovada în cadrul căreia ar fi fost necesară examinarea referatelor de evaluare psihoemoțională a minorului,

- fără a se dovedi că măsura luată nu aduce atingere existenței dreptului și libertății minorului la relații personale cu ambii părinți.

Prin urmare, Înalta Curte prin încheierea din data de 20 septembrie 2018, a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 526/P din data de 04 mai 2018 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, și a trimis cauza Completului C9, în vederea judecării recursului în casație formulat de inculpatul A., cu citarea părților, pentru termenul din 04 octombrie 2018.

La termenul din data de 04 octombrie 2018, cauza a fost amânată la data de 18 octombrie 2018, ca urmare a cererii formulată de partea vătămată C.,în vederea pregătirii apărării.

Înalta Curte reține că, potrivit C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din același cod, pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate. Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

În același sens, se constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege și numai anumite motive expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să se poată invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție să poată analiza, orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a prevăzut în mod expres.

Instanța de casație nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Aceste considerații sunt aplicabile și cazului de casare prev. de art. 438 pct. 12 din C. proc. pen., conform căruia hotărârile sunt supuse casării dacă "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege."

Din analiza actelor dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că instanța de fond a dispus, în baza art. 379 alin. (1) C. pen. rap. la art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen., condamnarea inculpatului A. la pedeapsa închisorii de 2 luni pentru săvârșirea infracțiunii de "nerespectare a măsurilor privind încredințarea minorului" (faptă săvârșită în 07.01.2017).

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), e) C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e) C. pen. pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe cu titlul de pedeapsă complementară.

În baza art. 65 alin. (1) rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b), e) C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e) C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale cu titlul de pedeapsă accesorie.

În baza art. 91 C. pen. - art. 93 C. pen. și art. 404 alin. (2) C. proc. pen.:

A suspendat sub supraveghere executarea pedepsei închisorii pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, timp în care inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2), (3) C. pen. și art. 404 alin. (2) C. proc. pen., pe durata termenului de supraveghere, a impus inculpatului următoarele obligații:

a) să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probațiune arătat sau organizat de acesta în colaborare cu instituții din comunitate;

b) să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei/Consiliului Local Adamclisi sau în cadrul Primăriei/Consiliului Local Cobadin pe o perioadă de 60 de zile.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen., a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii unei infracțiuni în cursul termenului de supraveghere, în cazul nerespectării cu rea-credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege ori a obligațiilor stabilite de instanță și în cazul neîndeplinirii integrale a obligațiilor civile.

În baza art. 65 alin. (3) C. pen., pe durata termenului de supraveghere se suspendă executarea pedepselor accesorii.

Astfel, Înalta Curte apreciază că pedeapsa complementară aplicată este legală, fiind determinată de limitele speciale stabilite de art. 66 alin. (1) C. pen., respectiv limita de la 1 la 5 ani, iar în speța de față, pedeapsa complementară aplicată se situează în aceste limite.

Pe de-o parte, Înalta Curte reține că au fost respectate dispozițiile art. 67 alin. (1) prima teză C. pen., iar pe de altă parte, se reține că pedeapsa complementară nu poate avea o existență de sine stătătoare, ci ea trebuie să însoțească o pedeapsă principală. Or, în cauza de față există o pedeapsă principală și una complementară, neexistând așadar o soluție de nelegalitate.

Și în fine, Înalta Curte constată că este demonstrată legătura cu natura cauzei, având în vedere că inculpatul a făcut referire în motivele de recurs în casație la cauza Sabou și Pîrcălab contra României, legătura cu natura infracțiunii este una care ține de legalitate, respectiv:

"Curtea constată că infracțiunea care a determinat condamnarea reclamantului, era absolut independentă de aspectele legate de autoritatea părintească și că niciodată nu s-a reproșat reclamantului rele tratamente aplicate copilului". Pornind de la dispozițiile art. 66 alin. (1) teza a II-a C. pen., precum și față de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, Înalta Curte reține că infracțiunea cercetată și pedepsită în speța pendinte are legătură cu natura faptei reținută în cauză, fiind vorba despre nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului, deci are legătură cu dezvoltarea firească a acestuia.

De asemenea, Înalta Curte reține că nu poate fi primită nici susținerea recurentului inculpat referitoare la gravitatea sancțiunii luată împotriva sa, aceasta fiind o critică de netemeinicie și nu de nelegalitate, având în vedere natura și limitele recursului în casație.

Așadar, Înalta Curte constată că măsura complementară a interzicerii exercitării drepturilor părintești este necesară, proporțională și legală și este în interesul minorului.

În concluzie, instanța de recurs în casație apreciază că, pedeapsa complementară, este corect individualizată având în vedere conținutul concret al faptei care relevă o periculozitate sporită determinată de faptul că elementul material a căpătat un caracter de continuitate prin prelungirea sa în timp pentru o perioadă mai mare de un an.

Înalta Curte conchide că rolul instanței de casație nu este unul strict formal, de verificare a considerentelor deciziei penale, ci în baza demersului analitic, instanța de casație verifică, în drept, dacă situația de fapt, astfel cum a fost reținută de instanța de apel, corespunde infracțiunii pentru care s-a pronunțat hotărârea de condamnare.

În cadrul acestui demers, nu poate fi reevaluat materialul probator și să se stabilească o situație de fapt diferită de cea menționată în decizia penală, ci se verifică, exclusiv, dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, iar, această verificare nu presupune o schimbare a situației de fapt.

Totodată, Înalta Curte reține că celelalte motive de recurs în casație, care au fost invocate, sunt motive de oportunitate ale pedepsei complementare și în niciun caz, motive de nelegalitate ale pedepsei complementare aplicate în cauză. Or, oportunitatea, starea de fapt, aprecierea probatoriului administrat în cauză au intrat sub autoritate de lucru judecat și, nu mai fac obiectul controlului Înaltei Curți de Casație și Justiție,astfel cum s-a evocat și anterior.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 526/P din data de 04 mai 2018 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Va obliga recurentul - inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 526/P din data de 04 mai 2018 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Obligă recurentul - inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18 octombrie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 118 din 21 august 2018 a Judecătoriei Panciu s-a dispus, printre altele, condamnarea inculpatul A. pentru comit
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Deliberând asupra recursurilor în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 95 din 3 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală
pen., ca pedeapsă accesorie. În baza art. 38 alin. (1) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele principale stabilite și s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un sp
ÎCCJ 2023-09-21
0,95
ÎCCJ, Secția penală
. (1), art. 39 alin. (1), lit. b) din C. pen. a constatat că infracțiunile reținute în sarcina inculpatului plt. adj. șef (r) A. sunt concurente și i-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care a adăugat un spor
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală
, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 96 C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 18 1 alin. (1)
Sursă