ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursurilor în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 95 din 3 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, s-au dispus, printre altele:

În baza art. 213 alin. (1) și (4) cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa principală de 2 ani și 4 luni închisoare, la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 1 an și la pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de supraveghere de 2 ani și 6 luni.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul, ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probațiune Mehedinți, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen., a fost obligat inculpatul, ca pe durata termenului de supraveghere, să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., a fost obligat inculpatul, ca pe durata termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 de zile, la Primăria mun. Drobeta-Turnu Severin, județul Mehedinți.

În baza art. 386 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptei săvârșite de inculpatul F. din infracțiunea prev. de art. 213 alin. (1), (2) și 4 C. pen. în infracțiunea prev. de art. 213 alin. (1) și (4) cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (persoane vătămate B. și D.).

În baza art. 213 alin. (1) și (4) cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul F. la pedeapsa principală de 2 ani și 2 luni închisoare, la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 1 an și la pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de supraveghere de 2 ani și 6 luni.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probațiune Mehedinți, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen., a fost obligat inculpatul, ca pe durata termenului de supraveghere, să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., a fost obligat inculpatul, ca pe durata termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 80 de zile, la Primăria mun. Drobeta-Turnu Severin, județul Mehedinți.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.

În baza art. 213 alin. (1) și (4) cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul I. la pedeapsa principală de 2 ani și 2 luni închisoare, la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 1 an și la pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de supraveghere de 2 ani și 6 luni.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probațiune Mehedinți, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen., a fost obligat inculpatul, ca pe durata termenului de supraveghere, să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., a fost obligat inculpatul, ca pe durata termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 80 de zile, la Primăria mun. Drobeta-Turnu Severin, județul Mehedinți.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.

S-a luat act că persoanele vătămate B., D., G., K., J., E., H., L., M., N., O., C. și Q. nu s-au constituit părți civile în cauză.

Împotriva Sentinței penale nr. 95 din 3 mai 2018 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori au declarat apel, printre alții, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Craiova și inculpații A., F. și I..

Prin Decizia penală nr. 230/A din 28 iunie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2015, s-a admis apelul formulat de inculpatul I. împotriva Sentinței penale nr. 95 din 3 mai 2018 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

I. S-a desființat sentința penală atacată în ceea ce privește greșita încadrare juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului I. și, judecând cauza în aceste limite, s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului I., în sensul înlăturării art. 35 C. pen.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate care nu contravin deciziei.

II. S-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Craiova și de inculpații A. și F., împotriva aceleiași sentințe penale atacate.

Împotriva acestei decizii penale, au formulat recurs în casație inculpații A., F. și I., care au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 19 mai 2020, sub nr. x/2020.

Prin Încheierea din camera de consiliu din 1 iulie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală au fost admise, în principiu, cererile de recurs în casație formulate de recurenții inculpați A., F. și I. împotriva Deciziei penale nr. 230/A din 28 iunie 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2015. S-a dispus trimiterea cauzei la completul competent pentru judecarea pe fond a recursului în casație, conform dispozițiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

Totodată, au fost respinse cererile de suspendare a executării hotărârii atacate formulate de recurenții inculpații A. și F..

Verificând condițiile de admisibilitate în conformitate cu dispozițiile art. 440 C. proc. pen., prin încheierea de admitere în principiu s-a reținut, printre altele, că cererile de recurs în casație se întemeiază pe cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. ("inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală") și că motivele recursurilor în casație, în esență, vizează soluția de condamnare pentru infracțiunea de proxenetism prevăzută de art. 213 alin. (1) și (4) din C. pen., recurenții inculpați solicitând a se constata că nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale acestei infracțiuni în varianta normativă a înlesnirii practicării prostituției (latura obiectivă și latura subiectivă, după caz).

Astfel, prin cererile de recurs în casație și concluziile formulate cu prilejul dezbaterilor, recurenții inculpați A. și F. au criticat decizia pronunțată în apel susținând, în esență, că nu sunt indicate în concret condițiile legale cumulative obligatorii pentru existența laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 213 alin. (1) C. pen., în varianta înlesnirii practicării prostituției, respectiv datele comiterii faptelor infracționale, contribuția efectivă a inculpaților la înlesnirea practicării prostituției, autoarele practicării prostituției, consumarea raporturilor sexuale (tentativa nefiind incriminată), persoana clienților, neputându-se stabili în mod efectiv caracterul repetat al actelor sexuale și existența unor clienți diferiți.

S-a arătat că, în fapt, inculpatului A. i s-a imputat fapta de a înlesni practicarea prostituției, în perioada 13 decembrie 2013 - ianuarie 2015, de către persoanele vătămate B., C., D. și E., reținându-se calitatea sa de autor al infracțiunii continuate de proxenetism, prevăzută și pedepsită de art. 213 alin. (1) și (4) cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

De asemenea, în sarcina inculpatului F. s-a reținut săvârșirea, în calitate de autor, a infracțiunii continuate de proxenetism, în varianta normativă a înlesnirii practicării prostituției prevăzute și pedepsite de art. 213 alin. (1) și (4) cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., respectiv că, în perioada 27 decembrie 2013 - decembrie 2014 a înlesnit practicarea prostituției de către persoanele vătămate B. și D..

În susținerea recursurilor în casație, s-a menționat că diferența majoră față de vechea reglementare (care prevedea prin art. 328 C. pen. anterior infracțiunea de prostituție și prin art. 329 C. pen. anterior infracțiunea de proxenetism), constă în aceea că fapta determinată sau înlesnită de către autorul infracțiunii de proxenetism ori de pe urma căreia acesta obține foloase patrimoniale - și anume prostituția - nu mai reprezintă infracțiune potrivit noului C. pen. (Decizia Curții Constituționale nr. 874 din 15 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170/7.03.2016, parag. 13).

S-a indicat Decizia nr. 555/2017 a Curții Constituționale, fiind învederat că, în C. pen. din 1969, prostituția era incriminată în dispozițiile art. 328, ca fiind fapta persoanei care își procura mijloacele de existență sau principalele mijloace de existență, practicând în acest scop raporturi sexuale "cu diferite persoane", în sensul de mai mulți clienți. Noul C. pen. a preluat, în conținutul constitutiv al infracțiunii de proxenetism, cerința ca subiectul pasiv, și anume persoana vulnerabilă care practică prostituția, să întrețină acte sexuale "cu diferite persoane", întrucât aceeași rațiune subzistă și sub imperiul Noului C. pen., în condițiile dezincriminării prostituției și includerii proxenetismului în rândul infracțiunilor contra persoanei, având în vedere că proxenetismul este definit, în mod necesar, prin raportare la noțiunea de "practicare a prostituției".

A fost precizat că, prin decizia amintită, Curtea Constituțională a reținut că sintagma "cu diferite persoane" din cuprinsul dispozițiilor art. 213 alin. (4) din C. pen. reprezintă opțiunea legiuitorului, potrivit politicii sale penale, având în vedere rolul constituțional al Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a țării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală. Pe cale de consecință, Curtea Constituțională a concluzionat că noua normă de incriminare a infracțiunii de proxenetism conține și definiția "practicării prostituției", noțiune la care face referire și care constituie o condiție esențială atașată elementului material, intrând, astfel, în conținutul constitutiv al infracțiunii de proxenetism, devenind parte componentă a tipicității infracțiunii.

De asemenea, recurenții inculpați A. și F. au făcut trimitere la Decizia nr. 5/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în care s-a reținut că definiția "practicării prostituției" păstrează caracterul repetat al actelor ce conduc la prostituție, precum și necesitatea existenței unor clienți diferiți.

Drept urmare, s-a considerat că și înlesnirea la practicarea prostituției trebuie să vizeze o activitate de tipul celei descrise în conținutul normei de incriminare, astfel cum este definită la art. 213 alin. (4) din C. pen.

Deopotrivă, s-a precizat că doctrina de specialitate a opinat că, în noua reglementare, se păstrează caracterul repetat al actelor sexuale ce conduc la prostituție, precum și necesitatea unor clienți diferiți, așa încât, pentru a exista infracțiunea de prostituție trebuie să existe cel puțin două acte sexuale cu două persoane diferite, în schimbul unui folos patrimonial.

Recurenții inculpați A. și F. au învederat că, din punct de vedere al laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 213 C. pen. în varianta înlesnirii prostituției, existența autoratului presupune îndeplinirea cumulativă a trei acțiuni care trebuie dovedite dincolo de orice îndoială rezonabilă pe bază de probe legale, suficiente și necesare conform art. 396 alin. (2) rap. la art. 103 alin. (2) C. proc. pen., respectiv: o acțiune de înlesnire a practicării prostituției în sensul art. 48 alin. (1) teza I rap. la art. 213 alin. (4) C. pen. comisă de către autor și alte două acțiuni conjugate comise de făptuitorul practicării prostituției - acțiunea scop "obținerea de foloase patrimoniale pentru sine sau pentru altul" și acțiunea mijloc "întreținerea de relații sexuale cu diferite persoane".

Astfel, s-a menționat că acțiunile indeterminate de înlesnire a practicării prostituției din perioada 13 decembrie 2013 - ianuarie 2015, pentru inculpatul A. și din perioada 27 decembrie 2013 - decembrie 2014, pentru inculpatul F., sunt lipsite de tipicitate obiectivă, întrucât lipsesc cu desăvârșire statuări în concret cu privire la persoana și identitatea clienților, consumarea actelor sexuale, individualizarea foloaselor materiale pentru a da o minimă credibilitate, astfel, realizării acțiunilor mijloc și scop ale laturii obiective a infracțiunii de proxenetism.

În concluzie, în baza art. 448 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., s-a solicitat admiterea recursurilor în casație, casarea deciziei atacate, iar în rejudecarea acțiunii penale, în fond, pronunțarea soluției de achitare în temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 lit. b) C. proc. pen.

Prin cererea de recurs în casație și concluziile formulate cu prilejul dezbaterii pe fond, recurentul inculpat I. a considerat că, în mod nelegal și netemeinic, instanța de apel a menținut soluția de condamnare dispusă prin Sentința penală nr. 95 din 3 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 213 alin. (1) și (4) C. pen., în condițiile în care, raportat la prevederile art. 147 din Constituție, art. 16 alin. (1) lit. a) și art. 396 alin. (5) C. proc. pen., efectele Deciziilor nr. 603/2015 și nr. 412/2017 ale Curții Constituționale a României și Decizia nr. 6/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar și prevederile Legii nr. 193/2017, soluția corectă era cea de achitare, în temeiul art. 396 alin. (5) și art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.., sub aspectul infracțiunii de proxenetism prevăzute de art. 213 alin. (1) și (4) C. pen., învederând că a fost sancționat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

S-a arătat că, prin Decizia penală nr. 230/A din 28 iunie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a dispus condamnarea inculpatului I., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de proxenetism în varianta înlesnirii, reținându-se că acesta "în mod cert, a plasat fetele la o petrecere pentru a întreține relații sexuale contra cost cu persoanele de acolo".

În raport de aceste considerente ale deciziei, recurentul inculpat a susținut că activitatea de transport a unor persoane, de la o locație la alta, fără să fie dovedit că avea cunoștință de scopul pentru care s-a realizat acest transport, nu întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii de proxenetism. Astfel, recurentul a apreciat că fapta de transport a părților vătămate D. și J., de la Drobeta- Turnu Severin până la Cetate, ce s-a apreciat că ar fi rezultat din probatoriul administrat, în lipsa existenței scopului pentru care s-a realizat această activitate, face ca acest context faptic să nu se poată suprapune peste o reală și asumată manoperă de "înlesnire a practicării prostituției", așa cum prevăd dispozițiile art. 213 C. pen.

În motivarea recursului în casație s-a precizat că infracțiunea de proxenetism are profilul unei infracțiuni de obicei, iar proxenetul este acea persoană care cu titlu uzual, înlesnește practicarea prostituției de către o persoană, ceea ce în prezenta cauză nu s-a întâmplat, fiind vorba de o acțiune izolată, care nu caracterizează infracțiunea de proxenetism în forma în care a fost incriminată de art. 213 alin. (1) C. pen.

Referindu-se la norma de incriminare, a susținut că elementul material al laturii obiective a infracțiunii de proxenetism se poate realiza prin una dintre următoarele trei acțiuni distincte prevăzute de art. 213 alin. (1) din C. pen., și anume determinarea practicării prostituției, înlesnirea practicării prostituției și obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către una sau mai multe persoane.

Prin urmare, s-a considerat că acțiunea de determinare reprezintă, în fapt, o instigare, în sensul art. 47 din Noul C. pen., iar acțiunea de înlesnire constituie, la rândul ei, o modalitate a complicității, potrivit art. 48 din același cod, cu diferența majoră față de vechea reglementare că fapta determinată sau înlesnită, și anume prostituția - care era incriminată în art. 328 din C. pen. din 1969 - nu mai reprezintă infracțiune potrivit noii legislații. Astfel, art. 213 alin. (4) din Noul C. pen. a definit "practicarea prostituției", ca fiind întreținerea de acte sexuale cu diferite persoane în scopul obținerii de foloase patrimoniale pentru sine sau pentru altul.

Recurentul inculpat I. a menționat că, pentru existența elementului material al infracțiunii de proxenetism, în varianta înlesnirii, trebuie îndeplinite condițiile complicității, ce se desprind din dispozițiile art. 48 C. pen., care definesc noțiunea de complice ca fiind "persoana care cu intenție înlesnește sau ajută în orice mod la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală".

Așadar, s-a indicat că pentru a exista complicitate și pentru ca o persoană să fie considerată complice trebuie să fie îndeplinite următoarele condiții:

- să se fi săvârșit în mod nemijlocit de către o altă persoană (autorul) o faptă prevăzută de legea penală (condiția de bază);

- să fi efectuat acte de natură să sprijine săvârșirea faptei prevăzute de legea penală comisă nemijlocit de o altă persoană (condiție obiectivă), deoarece contribuția de sprijinire trebuie să fie efectivă;

- să existe vinovăție în forma intenției, calificată de scop, adică contribuția aceluia care înlesnește sau ajută la săvârșirea faptei prevăzute de legea penală să fie dată cu intenție, adică să-și fi dat seama că, prin acele acte, contribuie la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, înțelegând că devine participant la fapta săvârșită pentru obținerea scopului urmărit de autor (condiție subiectivă).

Transpunând aceste condiții, din perspectiva normei de incriminare, în ceea ce privește infracțiunea de proxenetism, recurentul inculpat a rezumat că, pentru a fi în prezența acestei infracțiuni, în varianta prezentată de acuzare și însușită de instanța de judecată, trebuie dovedite următoarele elemente de tipicitate:

a) părțile civile D. și J. să fi practicat prostituția, în înțelesul art. 213 alin. (4) C. pen. respectiv "întreținere de acte sexuale cu diferite persoane în scopul obținerii de foloase patrimoniale pentru sine sau pentru altul".

b) inculpatul trebuia să fi efectuat acte de natură să sprijine efectiv practicarea prostituției de către părțile civile D. și J.;

c) contribuția sa de înlesnire să fie dată cu intenție, adică să-și fi dat seama că, prin acele acte, contribuie la practicarea prostituției.

În ceea ce privește condiția de bază, a practicării prostituției de către părțile civile D. și J., s-a precizat că, așa cum rezultă din interpretarea coroborată a probelor administrate în cauză, este atipică, în raport de elementele constitutive ale infracțiunii de practicare a prostituției, nefiind îndeplinite criteriile prev. de art. 213 alin. (4) C. pen., întrucât acestea nu au întreținut relații sexuale cu diferite persoane, în scopul obținerii de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, fiind vorba mai degrabă de un comportament juvenil deplasat. În concret, inculpatul a precizat că acestea au avut, de regulă, inițiativa identificării eventualilor clienți, folosindu-se de cunoștințele inculpatului R., recomandându-se și prezentându-se ca dansatoare. Din această perspectivă, s-a arătat că infracțiunea de proxenetism a fost săvârșită în raport de o persoană vătămată necunoscută, în condițiile în care abordarea de efectuare a transportului nu a fost solicitată de părțile vătămate și nici nu s-a realizat urmare inițiativei inculpatului I..

În ceea ce privește condiția obiectivă, s-a apreciat că, în mod greșit, instanța de fond a reținut că probele administrate în cauză confirmă acuzația adusă inculpatului, că acesta "a comandat" în data de 4 februarie 2014 (nu în vara-toamna anului 2013 sau vara anului 2014, cum din eroare s-a menționat în rechizitoriu), de la inculpatul R. șase fete pentru o petrecere, ce a avut loc la un hotel din localitatea Cetate, jud. Dolj, aparținând martorului S., fete care au fost luate de la domiciliul inculpatului R. cu două autoturisme, unul dintre ele condus de inculpatul I..

Practic, inculpatul a apreciat că acuzația se bazează pe simple speculații, generate de incertitudinea împrejurărilor relatate de părțile civile, cu privire atât la scopul deplasării, cât și la circumstanțele, datele și persoanele cu care au întreținut relații sexuale, cărora li se pot da orice fel de conotații, însă în lipsă de probe privind desfășurarea unei activități de înlesnire în scopul practicării prostituției, nu se justifică reținea infracțiunii de proxenetism.

În concluzie, inculpatul a considerat că proxenetul trebuie să aibă o contribuție reală și efectivă și să fi fost folosită de persoana care practică prostituția, deoarece în condițiile în care contribuția oferită de acesta nu a servit și nu a fost integrată în procesul dinamic și cauzal al practicării prostituției, activitatea desfășurată nu se poate circumscrie ilicitului penal.

Din perspectiva condiției subiective, anterior ori concomitent practicării prostituției, s-a considerat că proxenetul trebuie să își dea seama că ceea ce el face contribuie, în orice fel, la practicarea prostituției.

Or, inculpatul a arătat că nu poate fi susținută argumentația acuzației că a acționat cu intenție directă în vederea înlesnirii practicării prostituției, în condițiile în care nu există probe că ar fi făcut "comanda" de fete, iar participarea sa la cheful de la Cetate, limitată la activitatea de transport, este susținută exclusiv de depozițiile părților civile, ale căror declarații nu se coroborează.

În apărarea recurentului inculpat I. s-a mai arătat că intenția de a contribui la practicarea prostituției trebuie să fie manifestată și direcționată în scopul sprijinirii sau înlesnirii părților civile, condiție care nu este îndeplinită în cauză.

Inculpatul a apreciat că un astfel de context faptic nu este prevăzut de legea penală, întrucât nu îndeplinește elementele de tipicitate ale infracțiunii de proxenetism care are profilul unei infracțiuni de obicei, proxenetul fiind cel care, cu titlu uzual, înlesnește practicarea prostituției de către o persoană. În concluzie, a susținut că, în prezenta cauză, se regăsește o acțiune izolată care nu caracterizează infracțiunea de proxenetism în forma în care este incriminată la art. 213 alin. (1) și (4) C. pen.

Pentru aceste considerente, urmare inexistenței normei de incriminare, inculpatul a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei penale atacate și, în temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., achitarea sa pentru fapta prevăzută de art. 213 alin. (1) și (4) C. pen.

Examinând recursurile în casație formulate de inculpații A., F. și I., în baza dispozițiilor art. 447 și art. 442 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele următoare:

Recursul în casație este conceput ca un ultim nivel de jurisdicție în care părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în condițiile expres și limitativ prevăzute de legiuitor.

Prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului în casație este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept aplicabile. Practic, recursul în casație reprezintă un mijloc de a repara ilegalitățile, în scopul respectării legislației și uniformizării jurisprudenței și nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor sau a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare.

Înalta Curte reiterează că nu pot face obiectul recursului în casație reinterpretarea conținutului mijloacelor de probă administrate în cauză pentru stabilirea unei alte situații de fapt sau a vinovăției inculpatului, schimbarea încadrării juridice, stabilirea legii penale mai favorabile, suficiența sau relevanța probelor și niciun alt motiv care nu se circumscrie cazurilor expres și limitativ prevăzute de art. 438 C. proc. pen.

În speța de față, inculpații A., F. și I. au invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în conformitate cu care hotărârile sunt supuse casării în cazul în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. are în vedere situația în care s-a săvârșit o faptă de către inculpat - persoana fizică sau persoană juridică - pe care instanța de apel a considerat-o infracțiune, când în realitate, fapta nu se regăsește în niciuna din prevederile legii penale ca infracțiune.

Constatarea prevederii faptei în legea penală presupune existența unui model legal de incriminare care să descrie fapta interzisă, existența unei fapte concrete și tipicitatea (corespondența dintre trăsăturile faptei concrete și modelul de incriminare). Prin urmare, orice infracțiune trebuie să fie prevăzută de legea penală, ca atare, dar nu orice faptă prevăzută de legea penală este și infracțiune. Este situația faptelor care au un caracter civil, comercial, administrativ sau disciplinar, pe care legea penală nu le-a prevăzut ca infracțiuni, dar și cazul faptei care a fost prevăzută ca infracțiune de legea penală, dar între timp a fost dezincriminată (inclusiv prin modificări a unor elemente din conținutul constitutiv al infracțiunii).

În cauză, prin motivele de recurs în casație se solicită a se constata că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de proxenetism prevăzute de art. 213 alin. (1) și (4) din C. pen., în varianta normativă a înlesnirii practicării prostituției.

Ca atare, Înalta Curte urmează să analizeze dacă faptele reținute în sarcina recurenților inculpați, prin decizia pronunțată de instanța de apel care a dispus soluția definitivă de condamnare a recurenților inculpați pentru infracțiunea de proxenetism în varianta înlesnirii prevăzută de art. 213 alin. (1) și (4) C. pen., întrunesc elementele de tipicitate ale normei de incriminare, respectiv dacă se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a infracțiunii.

În esență, pornind de la cazul de casare invocat, se constată că motivele recurenților inculpați A. și F. se referă la faptul că acțiunile de înlesnire a practicării prostituției, astfel cum au fost reținute de instanța de apel, nu ar întruni elementele de tipicitate obiectivă a infracțiunii de proxenetism întrucât lipsesc statuări în concret cu privire la persoana și identitatea clienților, consumarea actelor sexuale și individualizarea foloaselor materiale pentru a da o minimă credibilitate realizării acțiunii mijloc - "întreținerea de relații sexuale cu diferite persoane" și acțiunii scop - "obținerea de foloase patrimoniale pentru sine sau pentru altul" ale laturii obiective a infracțiunii de proxenetism. Totodată, recurentul inculpat I. a susținut că, în ceea ce-l privește, se regăsește o acțiune izolată care nu caracterizează infracțiunea de proxenetism în forma în care este incriminată prin art. 213 alin. (1) și (4) C. pen. și, în aceste condiții, nu ar fi îndeplinită latura obiectivă a infracțiunii de proxenetism care are profilul unei infracțiuni de obicei, proxenetul fiind cel care, cu titlu uzual, înlesnește practicarea prostituției de către o persoană.

Prin Sentința penală nr. 95 din 3 mai 2018 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, definitivă prin Decizia penală nr. 230/A din 28 iunie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, s-a dispus, printre altele, condamnarea la pedeapsa închisorii a inculpaților A., F. și I. pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism prevăzute de art. 213 alin. (1) și (4) C. pen., cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere (pentru primii doi inculpați reținându-se forma continuată a infracțiunii).

Potrivit art. 213 alin. (1) C. pen., determinarea sau înlesnirea practicării prostituției ori obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către una sau mai multe persoane se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Legiuitorul a statuat la art. 213 alin. (4) C. pen. că, prin practicarea prostituției se înțelege întreținerea de acte sexuale cu diferite persoane în scopul obținerii de foloase patrimoniale pentru sine sau pentru altul.

Infracțiunea de proxenetism era prevăzută la art. 329 din vechiul C. pen. și făcea parte din Titlul IX - Infracțiuni care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială, Cap. IV - Alte infracțiuni care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială.

În prezent, incriminarea infracțiunii de proxenetism se regăsește în art. 213 C. pen., în titlul destinat protecției persoanei, care este Titlul I - "Infracțiuni contra persoanei", și care a preluat varianta tip din vechiul C. pen., cu unele modificări de natură semantică: determinarea în loc de îndemnul, obținerea de foloase patrimoniale în loc de tragerea de foloase, una sau mai multe persoane în loc de o persoană - cu referire la practicarea prostituției.

Ca și în vechea reglementare, elementul material al laturii obiective constă într-o acțiune care se poate realiza în una din cele trei modalități distincte: determinarea practicării prostituției, înlesnirea practicării prostituției și obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către una sau mai multe persoane. Textul legal reliefează că aceste variante normative sunt separate prin conjuncții disjunctive (sau/ori), astfel că, sintagma "foloase patrimoniale" din cuprinsul art. 213 alin. (1) C. pen., nu se referă la variantele normative ale determinării sau înlesnirii practicării prostituției, ci la cea de a treia modalitate alternativă de comitere a infracțiunii de proxenetism constând în obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției.

În speța de față, elementul material al laturii obiective a infracțiunii de proxenetism reținute în sarcina recurenților inculpați a fost cea a înlesnirii practicării prostituției, iar infracțiunea de prostituție a fost scoasă din sfera ilicitului penal odată cu intrarea în vigoare, la 1 februarie 2014, a C. pen.

Având în vedere necesitatea reprimării proxenetismului și ținând cont de faptul că acesta este legat, în mod indisolubil, de comerțul sexual, a fost necesară, însă, și definirea "practicării prostituției", în art. 213 alin. (4) din noul C. pen., ca fiind întreținerea de acte sexuale cu diferite persoane în scopul obținerii de foloase patrimoniale pentru sine sau pentru altul.

În consecință, din interpretarea teleologică a dispozițiilor alin. (1) și alin. (4) ale art. 213 C. pen., norma de incriminare a infracțiunii de proxenetism include și elementele definitorii ale practicării prostituției, noțiune la care face referire și care constituie o condiție esențială atașată elementului material, intrând, astfel, în conținutul constitutiv al infracțiunii, devenind parte componentă a tipicității infracțiunii de proxenetism (Decizia nr. 5/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală, Decizia nr. 555/2017 a Curții Constituționale).

Referirea la practicarea prostituției se regăsește, așadar, în art. 213 alin. (4) C. pen. și înseamnă întreținerea de acte sexuale cu diferite persoane în scopul obținerii de foloase patrimoniale pentru sine sau pentru altul.

Prin decizia recurată, s-a reținut în sarcina inculpatului A. fapta de a înlesni practicarea prostituției, în perioada 13 decembrie 2013 - ianuarie 2015, de către persoanele vătămate B., C., D. și E., în sarcina inculpatului F. fapta de a înlesni practicarea prostituției, în perioada 27.12.2013 - decembrie 2014, de către persoanele vătămate B. și D., iar în cazul inculpatului I. fapta de a înlesni prostituția, în data de 4 februarie 2014, de către D. și J..

Stabilirea de către instanța de apel, în sarcina recurenților inculpați, a acțiunii de înlesnire a practicării prostituției de către persoanele vătămate mai sus enunțate, semnifică faptul că, pe baza interpretării probatoriului administrat în cauză (enunțat și evaluat prin considerentele deciziei pronunțate - declarații persoane vătămate, martori, inculpați, interceptări), instanța de apel a apreciat că persoanele vătămate au întreținut acte sexuale cu diferite persoane în scopul obținerii de foloase pentru sine sau pentru altul, faptele fiind incriminate de legiuitor, ca infracțiune de proxenetism, în modalitatea faptică pentru care inculpații au fost condamnați prin decizia pronunțată în apel.

Particularizând, fără ca instanța de recurs în casație să realizeze o interpretare sau ierarhie a probelor, se observă, în ceea ce privește recurentul inculpat A., că instanța de apel a reținut în sarcina acestuia, în baza probelor administrate, fapta de a înlesni practicarea prostituției, în perioada 13 decembrie 2013 - ianuarie 2015, persoanelor vătămate B., C., D. și E..

În acest sens, prin considerentele deciziei din apel s-au reținut, printre altele:

"Chiar dacă persoana vătămată B. la urmărirea penală a menționat că de fiecare dată a fost sunată de T. pentru a merge la chefurile de pe ponton, în primă instanță aceasta a menționat că era sunată și de A. și de T..

Persoana vătămată D., la urmărirea penală a declarat:

"M-a sunat T. sau un angajat de-al său să merg la diverse chefuri care au avut loc pe ponton. Aici, au fost situații când aveam relații sexuale contra cost cu trei-patru clienți la o singură comandă", iar la instanță, deși a menționat că nu-și mai aduce aminte dacă inculpatul A. a sunat-o sau nu, fiind la multe petreceri în port, își menține declarațiile de la urmărirea penală. Tot în instanță menționează:

"Pot preciza că am întreținut relații sexuale cu A., cu fiul acestuia T. și cu unul dintre angajații acestuia atunci când am fost sunată de A. să vin până în port".

Persoana vătămată E. la urmărirea penală a declarat:

"Am fost sunată de T. și m-a invitat la ponton, unde am întreținut relații sexuale, de fiecare dată cu doi, trei clienți contra cost".

Deși în primă instanță spune că este posibil să fi fost și la petreceri organizate de ponton, dar nu-și mai aduce aminte, spune că declarația de la urmărirea penală reprezintă adevărul și nu au fost presiuni asupra sa să spună altceva decât ceea ce este real.

Persoana vătămată C. la urmărirea penală declară: "În port, de foarte multe ori, fie trimisă de R., fie sunată de T. sau pur și simplu de fete care erau acolo la chefuri am fost invitată, uneori doar pentru a întreține atmosfera, alteori pentru a întreține relații sexuale cu A. și alți prieteni de-ai lui invitați la chefurile respective. Banii îi primeam fie înainte, fie după, dar e foarte greu să spun persoana care mă plătea. Regula fiind de peste 200 RON de prezență".

Cu ocazia declarației din fața primei instanței, confirmă cele relatate la urmărirea penală precizând:

"Îl cunosc pe inculpatul A. întrucât am fost invitată de către acesta la diferite chefuri la ponton și am întreținut relații sexuale și cu inculpatul și cu alți invitați de la chefurile respective. Eu eram invitată fie de A., fie de fiul acestuia, T., iar uneori am fost trimisă de R.".

În ceea ce îl privește pe recurentul inculpat F., instanța de apel a arătat că acesta a înlesnit practicarea prostituției, precizând, printre alte considerente:

"Inculpatului F. i se impută fapta de a înlesni practicarea prostituției, în perioada 27 decembrie 2013 - decembrie 2014, persoanelor vătămate G., H., E., B. și D.. (...)

Nu este necesară stabilirea tuturor persoanelor vătămate care au întreținut relații sexuale, ci este suficientă dovedirea faptului că s-au întreținut relații sexuale cu mai mult de două persoane, precum și faptul că s-au primit sume de bani, aspecte învederate în sentința instanței de fond, arătându-se atât suma de bani, cât și numărul persoanelor cu privire la care s-a reținut săvârșirea prostituției și favorizarea din partea unor persoane. (...)

Cu privire la fapta inculpatului în raport cu persoanele vătămate G., H. și E., este de constatat că există dubii cu privire la persoana care a săvârșit-o (...).

Celelalte fapte imputate inculpatului în raport cu persoanele vătămate B. și D. au fost dovedite în cauză.

Astfel, persoana vătămată B. la urmărirea penală a declarat:

"Atât la comanda lui R., cât și la cea a lui F., m-am dus de 5 - 6 ori la U. unde am întreținut relații sexuale cu diferiți bărbați, identificați de F.. Concret eram așteptată de F., care avea deja bărbații cazați, iar eu mă duceam în camerele indicate de el, unde întrețineam relații sexuale".

În primă instanță, confirmă cele relatate, declarând:

"Inculpatul F. mi-a făcut rost de mai mulți clienți. (...)

Persoana vătămată D. la urmărirea penală a declarat:

"Tot în anul 2014 am fost la Baia de Aramă împreună cu V. la o pensiune, posibil W.. Am avut trei clienți în trei camere diferite. Printre clienți, am recunoscut pe X., care s-a recomandat că este primar la Baia de Aramă. Aici l-am văzut pe F. al cărui autoturism era parcat în incinta localului, însă nu pot preciza cu exactitate, dacă el este cel care ne-a așteptat.

În primă instanță, deși spune că F. nu i-a făcut rost de vreun client, precizează că-și menține declarațiile de la urmărirea penală. (...)

De asemenea, prin decizia din apel, s-a arătat că "în cazul numiților I. (...), atâta vreme cât infracțiunea de proxenetism, în varianta înlesnirii practicării prostituției, se săvârșește asupra a două sau mai multe persoane vătămate majore și minore, în aceeași împrejurare, este de reținut o singură infracțiune de proxenetism (...) este de admis apelul inculpatului I. (...) și operarea unei schimbări de încadrare juridică în sensul înlăturării art. 35 C. pen.."

"Probele administrate în cauză confirmă acuzația adusă inculpatului că acesta "a comandat" în data de 4 februarie 2014 (nu în vara-toamna anului 2013 sau vara anului 2014, cum din eroare s-a menționat în rechizitoriu), de la inculpatul R. șase fete pentru o petrecere ce a avut loc la un hotel din localitatea Cetate, jud. Dolj, aparținând martorului S., fete care au fost luate de la domiciliul inculpatului R. cu 2 autoturisme, unul dintre ele condus de inculpatul I.. De fapt, martorul S. serba nașterea fiului său în propriul restaurant la care au fost invitate persoanele "sus puse de la Craiova", precum și primarul de la Cetate - Y. și învinuiții Z. și AA..

Dintre aceste fete nu au fost identificate decât două, respectiv cele 2 persoane vătămate D. și J.."

Din cuprinsul deciziei pronunțate, rezultă că instanța de apel a reținut, printre altele, că "Persoana vătămată D., la urmărirea penală a declarat: "I. a venit acasă la R. cu o mașină de teren a lui Z., în care ne-am urcat eu împreună cu Q. și V.. Cred că celelalte fete au plecat cu o altă mașină a lui Z., fiind luate tot de la R., dar după ce am plecat noi. Cert este că la restaurantul respectiv ele au venit după circa 10 minute. Alături de noi, cele 5 fete, la restaurantul respectiv erau prezenți Z., cât și I., ne-am așezat la masă. La masă erau mai multe persoane, în jur de 20, despre care am înțeles că erau din Craiova (...) În timp ce dansam, ne-am cuplat fiecare cu câte un bărbat, după care ne-am dus în camerele acestora, întreținând relații sexuale contracost. Eu am întreținut relații sexuale cu un bărbat care mi-a spus că este din Craiova primind suma de 300 RON. După ce am terminat treaba fiecare, noi fetele i-am spus lui I. să mergem acasă și să ne dea câte 100 euro pentru fiecare, ce ne-a fost promisă la plecarea din Turnu Severin. Eu, V. și BB. ne-am urcat în mașina de teren a lui Z. condusă de acesta. La întoarcere, Z., care se afla la volanul mașinii, a oprit pe marginea drumului și ne-a pus pe toate trei să-i facem sex oral, fiind foarte băut și fără permis (...) Înainte de a coborî din mașină, Z. mi-a dat mie 400 RON, BB. tot 400, iar V. nu știu pentru că nu eram de față. Revin și arăt că înainte de plecarea din Turnu Severin, R. ne-a promis la toate fetele că Z. ne va da la fiecare câte 100 euro doar că mergem acolo în localitatea Cetate. În situația în care vom întreține relații sexuale acolo vom fi plătite separat de fiecare bărbat. Așa se explică faptul de ce înainte de a coborî din mașina condusă de Z., acesta ne-a dat sumele de bani arătate mai sus.

În fața primei instanțe a confirmat cele relatate, precizând:

"Îl cunosc pe I. întrucât cu el am plecat la petrecerea de la Cetate. Nu știu cine a făcut comanda pentru fete pentru acea petrecere. Am plecat 5 sau 6 fete".

Persoana vătămată J. la urmărirea penală a declarat:

"Cred că în anul 2014 am fost sunată de R. să merg la el acasă. Am mers acolo împreună cu CC., am stat 15 minute după care a venit un domn cu o mașină neagră x, cu geamuri fumurii care ne-a dus la DD. și a luat-o pe cea de-a treia fată. Am recunoscut în planșele fotografice pe I.. Acolo, am întreținut relații sexuale cu doi bărbați, unul dintre aceștia fiind mai în vârstă".

În primă instanță, deși spune că pe I. nu-l cunoaște, arată că a fost într-o locație unde erau mai mulți bărbați și a întreținut relații cu un bărbat, însă nu mai știe cu ce fete a fost și cine le-a luat de la domiciliul lui R.. Este posibil să fi avut relații cu 2 bărbați, nu cu unul, însă nu-și mai aduce aminte bine, întrucât a băut 2 pahare de coniac și s-a îmbătat. Este posibil ca inculpatul I. să le fi dus în acel loc, dar nu-și mai aduce aminte."

Instanța de apel a conchis:

"Coroborând probele enunțate și cu interceptările din cauză, apărarea inculpatului I. nu poate fi primită, este cert că acesta a plasat fetele la o petrecere pentru a întreține relații sexuale contra cost cu persoanele de acolo, motiv pentru care soluția de condamnare a sa este legală și temeinică."

În varianta normativă a înlesnirii practicării prostituției, ajutorul acordat are legătură directă cu practicarea prostituției, iar caracterul de obicei reliefat de sintagma acte sexuale, cu diferite persoane vizează actele ce definesc prostituția, iar nu acțiunea de facilitare a acestei activități, cum în mod evident rezultă din dispozițiile art. 213 alin. (4) C. pen.

Așadar, nu se poate admite opinia exprimată în apărare de recurentul inculpat I. că lipsește tipicitatea infracțiunii de proxenetism dacă acțiunea de înlesnire a practicării prostituției (variantă normativă ce interesează cauza) nu se realizează în mod uzual, repetat. După cum s-a menționat în cele ce preced, repetabilitatea este condiție necesară și obligatorie pentru întreținerea actelor sexuale, cu diferite persoane, în scopul obținerii de foloase patrimoniale pentru sine sau pentru altul, aspecte ce sunt specifice practicării prostituției, iar nu pentru acțiunea desfășurată de subiectul activ al infracțiunii de proxenetism. Nu este vorba de una și aceeași faptă, la care să participe persoana care se prostituează, cât și cel care înlesnește practicarea prostituției, proxenetul fiind autorul unei infracțiuni de sine-stătătoare. Valorile sociale puse în pericol sunt diferite în cazul prostituției, respectiv al proxenetismului, acesta din urmă fiind incriminat ca infracțiune autonomă, așa încât autorul faptei de proxenetism nu se află în aceeași situație cu persoana care practică prostituția.

Deopotrivă, este de subliniat că, în varianta înlesnirii practicării prostituției elementele constitutive ale infracțiunii de proxenetism sunt întrunite independent de realizarea, în mod efectiv, a unor foloase patrimoniale, fiind suficient ca întreținerea actelor sexuale pe care inculpatul le-a înlesnit să fie realizate de persoana pe care a ajutat-o în scopul obținerii unor foloase materiale (pentru sine sau pentru altul).

Așadar, reglementarea infracțiunii de proxenetism în modalitatea înlesnirii prostituției, nu condiționează existența elementelor constitutive ale infracțiunii de realizarea efectivă a unor foloase materiale prin practicarea prostituției, față de dispozițiile art. 213 alin. (4) C. pen. care folosește sintagma "în scopul" obținerii de foloase materiale, care evidențiază mobilul activității de prostituție.

Simplul sprijin acordat este suficient pentru a se reține elementul material al laturii obiective a infracțiunii de proxenetism în varianta înlesnirii. Înlesnirea practicării prostituției presupune facilitarea, ajutorul dat persoanei care practică prostituția pentru ușurarea activității acesteia, iar actul de înlesnire poate fi realizat prin orice mijloace.

Prin urmare, motivul de recurs referitor la lipsa individualizării foloaselor materiale, în raport de actele sexuale cu beneficiarii acestora, nu poate conduce la constatarea neîntrunirii elementelor de tipicitate ale infracțiunii de proxenetism. Prin situația de fapt reținută cu caracter definitiv, instanța de apel a reliefat, în acord cu norma de incriminare a infracțiunii de proxenetism, că scopul în care a fost practicată prostituția a fost acela al obținerii unor foloase materiale de către persoanele pe care inculpații le-au ajutat.

În ceea ce privește condiția identificării beneficiarilor de acte sexuale, se impune precizarea că textul legal nu prevede această cerință ca element de tipicitate al infracțiunii de proxenetism, iar stabilirea întreținerii actelor sexuale cu diferite persoane ține de interpretarea materialului probator, care nu poate fi făcută pe calea recursului în casație, având caracter definitiv aprecierea instanței de apel că recurenții inculpați au înlesnit practicarea prostituției (ceea ce reliefează că instanța de apel a considerat dovedită întreținerea actelor sexuale, cu diferite persoane).

Pentru argumentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că nu este incident cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., pentru niciunul dintre motivele susținute de recurenții inculpați.

Pentru considerentele expuse, potrivit art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile în casație formulate de inculpații A., F. și I. împotriva Deciziei penale nr. 230/A din 28 iunie 2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2015.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenții inculpați la plata sumei de câte 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Conform art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat I., în sumă de 627 RON, va rămâne în sarcina statului, iar onorariul parțial cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați A. și F., în sumă de câte 300 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casație formulate de inculpații A., F. și I. împotriva Deciziei penale nr. 230/A din 28 iunie 2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în