ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 118 din 21 august 2018 a Judecătoriei Panciu s-a dispus, printre altele, condamnarea inculpatul A. pentru comiterea infracțiunii de omisiunea sesizării organelor judiciare, prevăzută de art. 263 alin. (2) C. pen. (1968), cu aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) C. pen., la o pedeapsă de 1 (un) an închisoare.

În conformitate cu art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., de la rămânerea definitivă a sentinței și până la considerarea ca executată a pedepsei principale stabilite.

În baza art. 67 C. pen., s-a aplicat aceluiași inculpat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 83 - 84 C. pen., s-a dispus amânarea aplicării pedepsei principale, stabilită pentru inculpat, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri:

a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

S-a încredințat supravegherea inculpatului Serviciului de Probațiune Vrancea, care are obligațiile prevăzute de art. 86 alin. (4) C. pen.

S-a dispus, de asemenea, amânarea aplicării pedepselor accesorii și complementare față de inculpat. Totodată, s-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 88 C. pen., referitoare la condițiile revocării amânării aplicării pedepsei.

Pe de altă parte, în temeiul dispozițiilor art. 396 alin. (5) C. proc. pen., raportat la dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată, prevăzută de art. 248 C. pen. (1968), raportat la art. 2481 C. pen. (1968), cu aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) C. pen.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. x/2012 din data de 25 iunie 2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, înregistrat pe rolul Judecătoriei Panciu sub nr. x/2013, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților B. și C., pentru comiterea infracțiunii de participație improprie la tăiere fără drept de arbori și participație improprie la sustragere de material lemnos, prevăzute de art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 108 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 46/2008, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., respectiv de art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 110 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 46/2008, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen., a inculpatului A., pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată și omisiunea sesizării organelor judiciare, prevăzute de art. 248 C. pen., raportat la art. 2481 C. pen. și art. 263 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., a inculpatului D., pentru comiterea infracțiunii de neglijență în serviciu, prevăzută de art. 249 alin. (1) și (2) C. pen., și a inculpatului E., pentru comiterea infracțiunilor de participație improprie la tăiere fără drept de arbori și participație improprie la sustragere de material lemnos, prevăzute de art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 108 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. a) C. pen. din Legea nr. 46/2008, cu aplicarea art. 115 din Legea nr. 46/2008, respectiv de art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 110 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 46/2008, cu aplicarea art. 115 Legea nr. 46/2008 și art. 33 lit. a) C. pen.

Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut, în esență, ca stare de fapt, că în perioada 2009 - 2011, inculpații C. și B., împreună cu funcționari ai Cantonului Silvic nr. 10, din cadrul O.S. Soveja (inculpații A., D. și E.), din punctul "F.", au fost implicați în tăierea ilegală și sustragerea de material lemnos, în valoare totală de 1.435.619,92 RON.

Faptele nu au fost recunoscute de inculpați, nici la urmărirea penală și nici la cercetarea judecătorească.

A constatat instanța de fond că trimiterea în judecată a inculpaților și sesizarea instanței au fost făcute sub incidența vechiul C. proc. pen., la data de 26 iunie 2013, dată după care a intervenit succesiunea de legi penale, însă în procedura de cameră preliminară, reținând că nu au fost formulate cereri și excepții de către inculpați și nici din oficiu nu se impuneau a fi invocate, în temeiul art. 346 alin. (2) C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară de la prima instanță a constatat, prin încheierea pronunțată la data de 8 aprilie 2014, legalitatea rechizitoriului cu nr. x, din data de 25 iunie 2013, emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea (reținându-se că au fost respectate dispozițiile art. 328 C. proc. pen.), a administrării probelor (respectiv, audierea martorilor s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 114 - 123 C. proc. pen., iar audierea inculpaților s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 107 - 110 C. proc. pen.), precum și a actelor de urmărire penală (constând în sesizarea organului de urmărire penală, rezoluția de dispunere a începerii urmăririi penale a organului de cercetare penală, rezoluția de confirmare a începerii urmăririi penale de către procurorul de caz, procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală și referatul organului de cercetare penală cu propunerea de emitere a rechizitoriului, punerii în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților).

Din analiza ansamblului probator administrat în cauză, prima instanță a reținut că, în fapt, începând din anul 2009 cea mai mare parte a masei lemnoase provenind din exploatarea ilegală a pădurilor din județul Vrancea a putut fi pusă în valoare (transportată, prelucrată și comercializată) de persoanele fizice sau juridice care au avut un asemenea obiect de activitate, în baza documentelor cu regim special ce le-au fost puse la dispoziție de inculpatul B., acesta fiind ajutat în activitatea infracțională de inculpatul C.

În acest sens, inculpatul B. a înființat două societăți comerciale, respectiv, în anul 2009, G. SRL, cu sediul social în comuna Câmpuri, sat Fetești, județul Vrancea, având ca administrator de drept pe soția sa, H., iar în anul 2011, I. SRL cu sediul social în comuna Răstoaca, sat Răstoaca, județul Vrancea, având ca administrator de drept pe fiul său, J.

Ca și mod de operare, inculpații B. și C. au achiziționat de la K. din mun. Brașov, jud. Brașov, documente cu regim silvic false, care ulterior au fost completate cu date nereale, atestând că SC G. SRL Câmpuri și SC I. SRL Răstoaca s-au aprovizionat cu cantități însemnate de masă lemnoasă, de la mai multe societăți comerciale sau ocoale silvice din țară.

După ce inculpatul B., cu ajutorul inculpatului C., și-a creat stocurile fictive de masă lemnoasă în gestiunea celor două societăți comerciale, și-a achiziționat documente cu regim special (avize primare de însoțire, facturi fiscale și chitanțiere) pentru a realiza operațiuni de comercializare nereale.

Practic, mai multe persoane fizice sau juridice care extrăgeau ilegal lemn din pădurile de pe raza jud. Vrancea și care aveau nevoie de documente specifice pentru transport, prelucrare și comercializare "cumpărau" de la inculpatul B. asemenea înscrisuri, în special avize primare de însoțire. În acest mod cei care își procurau aceste documente cu regim special de la inculpatul B. justificau faptul că masa lemnoasă provenită din tăierea ilegală a unor arbori era cumpărată de la SC G. SRL Câmpuri sau de la SC I. SRL Răstoaca.

Pe de altă parte, inclusiv B. și C. au coordonat operațiuni de tăiere ilegală de arbori, în special pe raza Ocolului Silvic Soveja, iar pentru comercializarea masei lemnoase au folosit documente cu regim special de la cele două societăți comerciale, profitând astfel de "intrările" fictive din gestiunea acestora.

Astfel, una dintre operațiunile de amploare de tăiere ilegală de arbori și de sustragere a masei lemnoase în care au fost implicați B. și C., precum și funcționarii O.S. Soveja, s-a desfășurat în perioada noiembrie 2009 - 2011, în cadrul Cantonului Silvic nr. 10, respectiv în punctul "F." (U.P. - I, u.a. - 93A) de pe raza comunei Câmpuri, jud. Vrancea.

În acest canton silvic până la data de 20 octombrie 2009 titular a fost pădurarul L., moment de la care postul a fost preluat de pădurarul E., șeful districtului din care face parte cantonul, fiind, în ambele perioade, inginerul D.

După preluarea cantonului de către inculpatul E. au început operațiunile de tăiere ilegală de arbori, iar pentru a asigura aparența unei activități legale, persoanele implicate (E., B., C. sau muncitorii coordonați de ultimii doi), fără a se putea stabili care dintre acestea, au creat elementele specifice mărcilor silvice cum ar fi: cioplaje, amprente rotunde cu vopsea, folosindu-se de dispozitive originale sau improvizate. Mai mult decât atât, pentru a nu crea suspiciuni, aceștia au folosit vopsea de culoare verde corespunzătoare punerii în valoare de partizi în anul 2008, întrucât pentru fiecare an calendaristic, prin decizia Direcției Silvice Vrancea, erau stabilite culorile unice utilizate la punerile în valoare în pădurile de stat.

De altfel, cu ocazia verificărilor efectuate în teren de organele de poliție și funcționari silvici, în ziua de 25 aprilie 2012, lângă cioata din specia fag inventariată cu nr. 1015 din U.P. - I Câmpuri, u.a. - 93, au fost descoperite mai multe bunuri (folosite la crearea însemnelor mărcilor silvice), aflate într-o sacoșă din plastic, respectiv o secure, un burete sintetic imprimat cu vopsea de culoare verde, un recipient din plastic (partea inferioară a unui bidon de ulei) și un bidon de 0,5 litri în care se afla vopsea de culoare verde.

În acest context, s-a arătat că în pădurea din U.P. - I Câmpuri, u.a. - 93A, între anii 2008 - 2012 au fost puse în valoare și exploatate următoarele partizi:

- 642/2008 (exploatată în anul 2009), în care operațiunile de marcare au fost efectuate de către inculpatul D., cu dispozitivul de marcat cu indicativul "PS 252", folosindu-se vopsea de culoare verde pentru un număr de 80 de arbori cu un volum de 73 m.c.;

- 724/2010, în care operațiunile de marcare au fost efectuate de către inginerul M., cu dispozitivul de marcat cu indicativul "PS 324", folosindu-se vopsea de culoare albastră pentru un număr de 95 arbori, cu un volum total de 262 m.c.;

- 810/2011, în care operațiunile de marcare au fost efectuate de către inginerul N., cu dispozitivul de marcat cu indicativul "PS 279" folosindu-se vopsea de culoare neagră la marcare pentru un număr de 99 arbori, cu un volum total de 111 m.c.

Toate cele trei partizi de masă lemnoasă constituite în punctul "F." și descrise mai sus au fost reprimite de angajații O.S. Soveja, fără a se constata tăieri ilegale de arbori.

De asemenea, în perioada anilor 2002 - 2005 au mai fost constituite și alte partizi de masă lemnoasă, însă punea în valoare a acestora s-a făcut cu dispozitive de marcat cu alte caracteristici (diametrul cercului amprentei vizibil mai mare), dispozitive care în anul 2007 au fost retrase.

Întrucât în cursul anului 2008, când titular de canton era pădurarul L., a fost constituită partida de masă lemnoasă nr. 642, folosindu-se la marcare vopsea de culoare verde, în mod intenționat autorii au utilizat vopsea de aceeași culoare, pentru a ascunde, pe de o parte, că operațiunile de tăiere ilegală au avut loc după ce inculpatul E. a preluat cantonul, iar, pe de altă parte, să creeze convingerea că cioatele provin din exploatarea partizii menționate anterior.

Pentru stabilirea activităților infracționale, în perioada 17 aprilie 2012 - 3 mai 2012 a fost efectuat un control de către delegați ai R.N.P. - "Romsilva" și lucrători din cadrul I.P.J. Vrancea, în prezența inculpaților E. și D., situație în care au fost identificate un număr total de 1.335 cioate din diferite specii, care prezentau amprentele aparente ale unor mărci silvice.

Dintre cele 1.335 cioate marcate și identificate, un număr de 1.089 prezentau vopsea de culoare verde, un număr de 83 prezentau vopsea de culoare albastră, 53 prezentau vopsea de culoare neagră, 109 prezentau doar amprenta circulară, fără a fi aplicată vopsea, iar o cioată prezenta marca unui dispozitiv pentagonal de inspecție.

Excluzând cioatele care proveneau din partizile 642/2008, 724/2010 și 810/2011, s-a constatat o diferență în plus de 1.009 cioate cu marcă silvică cu vopsea de culoare verde și 109 cioate în plus ce prezentau amprenta posibilă a unui ciocan de marcat fără vopsea (toate din speciile fag și rășinoase), fiind calculat de către specialiștii R.N.P.-"Romsilva" un volum de 3.780 m.c. masă lemnoasă provenită din tăieri ilegale, cu o valoare a pagubei de 1.435.619,92 RON (TVA inclusă), care depășește de peste 50 de ori prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior.

Tot în cadrul controlului arătat mai sus, au fost identificate și inventariate și un număr de 38 de cioate din speciile fag și brad, care nu prezentau mărci silvice și nici elemente specifice acestora, respectiv cioplaje, urme de vopsea ori amprente ale vreunui dispozitiv de marcat calculându-se un volum de 98,2 m.c. și o valoare a pagubei de 14.614,30 RON, cercetările continuând pentru identificarea persoanelor care au tăiat arborii.

În continuare, organele de poliție au stabilit că tăierile ilegale s-au realizat, începând din luna noiembrie 2009 și până la sfârșitul anului 2011, de către echipe de muncitori angajați fără documente legale de către inculpații B. și C. Acești doi inculpați și-au împărțit sarcinile în coordonarea operațiunilor, în sensul că inculpatul B. se deplasa cu muncitorii în pădure, unde realiza activitățile de exploatare a masei lemnoase, iar inculpatul C. se ocupa cu precădere de transportul, depozitarea și valorificarea masei lemnoase.

Din echipele de muncitori au făcut parte următoarele persoane: O. - conducător taf, P. - legător sarcină, Q. - conducător auto, R. - conducător auto, S. - conducător taf, T. - conducător taf, U. - conducător ifron, V. - conducător taf, W. - conducător ifron, X. - fasonator mecanic, Y. - conducător taf și Z. - fasonator mecanic, persoane față de care nu s-a putut stabili cu certitudine dacă au acționat cu intenție, cunoscând faptul că masa lemnoasă era exploatată ilegal, având în vedere că arborii tăiați prezentau elementele specifice mărcilor silvice.

De altfel, acești muncitori au fost folosiți de B. și C. la operațiuni de exploatare a masei lemnoase și în alte suprafețe de pădure de pe raza Ocolului Silvic Soveja.

Lemnul recoltat ilegal a fost vândut de acești doi inculpați direct către anumiți agenți economici, cum ar fi SC AA. SRL Soveja, SC BB. SRL Buzău, SC CC. SRL Focșani, sau l-au transportat în depozitul pe care C. îl deținea în comuna Câmpuri, județul Vrancea, de unde ulterior l-au valorificat, transporturile fiind efectuate cu avize de însoțire primare emise în numele SC G. SRL Câmpuri.

Operațiunile de tăiere ilegală de arbori și sustragere de material lemnos au fost înlesnite de către pădurarul E., care nu a întreprins niciun fel de demers pentru a opri aceste infracțiuni comise nemijlocit fără intenție de angajații inculpaților B. și C. Practic, simpla prezență a pădurarului E. la locul comiterii faptelor a fost de natură a întări convingerea numiților O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y. și Z. că activitățile pe care le prestau erau în conformitate cu normele silvice în vigoare.

În același timp, inculpatul A., care a îndeplinit în perioada 2007 - 2012 funcția de șef al Ocolului Silvic Soveja, deși avea cunoștință despre activitățile de exploatare a masei lemnoase din U.P. - I Câmpuri, u.a. - 93A, nu și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu conform fișei postului, în principal "de a exercita și controla activitatea de pază a fondului forestier", pentru a împiedica tăierile ilegale de arbori și sustragerea de material lemnos.

În acest sens, s-a avut în vedere că, în cursul anului 2010, fără a se putea stabili cu exactitate data, inculpatul A. s-a deplasat în punctul "F.", în U.P. - I Câmpuri, u.a. - 93, unde a oprit temporar activitatea de exploatare ilegală a masei lemnoase, solicitându-le inculpatului B. și echipei de muncitori să părăsească fondul forestier. Cu toate acestea, în perioada ce a urmat exploatarea ilegală a continuat, fără ca A. să împiedice activitatea infracțională coordonată de inculpații B. și C., nerespectând obligația de a sesiza organele de urmărire penală.

La rândul său, inculpatul D., care a îndeplinit funcția de șef de district, deși nu s-a putut proba că a fost implicat direct în activitățile ilegale coordonate de către B. și C., a manifestat neglijență în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, făcând posibilă comiterea infracțiunilor de tăiere ilegală de arbori și sustragere de material lemnos, având drept urmare prejudicierea patrimoniului Direcției Silvice Vrancea cu suma totală de 1.435.619,92 RON (TVA inclusă).

Astfel, deși operațiunile de tăiere ilegală din U.P.-I Câmpuri, u.a. - 93A s-au desfășurat pe perioadă de peste doi ani și au fost de amploare, inculpatul D. nu și-a îndeplinit între altele una dintre principalele sale atribuții de serviciu, respectiv aceea de "a organiza, coordona și controla permanent activitatea de pază desfășurată de către pădurarii titulari de canton din raza sa de competență, purtând răspunderea în solidar cu aceștia pentru pagubele ce se aduc fondului forestier, ca urmare a neîndeplinirii atribuțiunilor de serviciu."

Cu titlu preliminar, instanța de fond a arătat că are obligația pozitivă de a analiza aplicabilitatea în cauză a legii penale mai favorabile, in concreto, cu privire la fiecare inculpat în parte, adică aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 5 C. pen., indiferent de cererea părților, cerere care, din oficiu, a fost pusă în dezbaterea contradictorie a părților pe parcursul cercetării judecătorești și în ședință publică și care nu are în vedere aplicarea legii procesual-penale mai favorabile, ci aplicarea legii penale mai favorabile.

Sub acest aspect s-a arătat că aplicarea imediată a reglementărilor procesual penale este un principiu fundamental ce guvernează procesul penal, ce se aplică în toate situațiile, cu excepția derogărilor prevăzute expres și limitativ de lege, de la care nu se poate deroga, iar art. 5 C. pen., se referă exclusiv la aplicarea normelor de drept substanțial, mai favorabile, ce se aplică în situația succesiunii de legi penale.

Că este așa rezultă din economia dispozițiilor art. 3 și art. 4 din Legea de punere în aplicare a C. proc. pen. nr. 255/2013.

Prima instanță, sub aspectul dreptului substanțial, a dat eficiență în cauză principiului mitior lex, reglementat în cuprinsul dispozițiilor art. 5 alin. (1) C. pen., potrivit căruia, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă, și a ținut seama, totodată, de Decizia Curții Constituționale nr. 265 din 6 mai 2014, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (1) C. pen.

În procesul de determinare a legii penale mai favorabile, in concreto, instanța de fond, pentru a evita crearea în cauză a unei lex tertia, a ținut seama de următoarele criterii: conținutul infracțiunii; existența unor impedimente la punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale; existența unor cauze de nepedepsire; natura și limitele pedepsei; termenul de prescripție.

În afara acestor criterii, prima instanță a mai avut în vedere și dispozițiile Legii nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., modificată, care cuprinde numeroase dispoziții tranzitorii.

În cazul succesiunii de legi penale în timp, analiza legii penale mai favorabile antesententiam trebuie realizată atât în cursul urmăririi penale cât și al judecății, cu îndeplinirea a trei condiții cumulative: succesiunea de legi să intervină între momentul comiterii faptei și cel al condamnării definitiv, toate legile succesive să incrimineze fapta comisă de inculpat (continuitatea incriminării) și legile succesive să incrimineze sau să sancționeze diferit fapta comisă.

A mai arătat prima instanță că art. 5 alin. (2) din noul C. pen. stipulează că regulile aplicării legii penale mai favorabile sunt incidente și în cazul actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituționale ca urmare a soluționării de către Curtea Constituționale a unei excepții de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor de judecată (control de constituționalitate a posteriori), caz în care se va reține aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 5 C. pen.

Prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curții Constituționale s-a reținut că obiectul reglementării art. 5 din C. pen. are în vedere "legea" penală mai favorabilă, și nicidecum dispozițiile sau normele penale mai favorabile, nefiind permisă combinarea dispozițiilor sau normelor penale succesive, pentru că în caz contrar s-ar anula voința legiuitorului și s-ar nesocoti art. 1 alin. (4) din Constituție, dar și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie. Astfel, în Hotărârea Scoppola nr. 2 s-a reținut de către Curtea de la Strasbourg că lex mitior trebuie să fie stabilită in concreto, adică judecătorul trebuie să confrunte fiecare lege penală aplicabilă (cea veche și cea nouă) cu faptele specifice cauzei, cu scopul de a stabili care ar trebui să fie pedeapsa în cazul în care se aplică fie legea veche fie legea nouă; după stabilirea pedepselor care rezultă din legile aplicabile și în lumina faptelor cauzei, trebuie să se aplice legea care este efectiv mai favorabilă acuzatului.

Referitor la inculpatul A., instanța de fond a reținut, sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată, prevăzută de art. 248 C. pen. (1968), raportat la art. 2481 C. pen. (1968), că prin Decizia Curții Constituționale nr. 405/2016 Curtea Constituțională a adus o dublă limitare incriminării: pe de o parte, a restrâns sfera actelor abuzive numai la cele prin care au fost încălcate atribuțiile de serviciu stipulate explicit în lege, ordonanță a Guvernului sau ordonanță de urgență a Guvernului, scoțând astfel din sfera incriminării actele nelegale sau defectuoase care au fost comise prin încălcarea atribuțiilor de serviciu stipulate în acte normative care nu constituie legislația primară (de pildă, H.G., Norme de aplicare, Regulamente interne, Ordine ale miniștrilor, etc.), iar, pe de altă parte, făcând referire la principiul minimei intervenții, Curtea Constituțională a constatat că orice acțiune sau inacțiune a persoanei care se circumscrie calităților cerute subiectului activ, indiferent de gravitatea faptei săvârșite, poate intra în sfera normei de incriminare.

A observat prima instanță că, prin Decizia nr. 405/2016, Curtea Constituțională a constatat că legiuitorul a identificat și reglementat la nivel legislativ extrapenal pârghiile necesare înlăturării consecințelor unor fapte care, deși, potrivit reglementării actuale se pot circumscrie săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, nu reprezintă gradul de intensitate necesar aplicării unei pedepse penale.

În concluzie, Curtea a reținut că sarcina aplicării principiului ultima ratio aparține, pe de o parte, legiuitorului, iar, pe de altă parte, organelor judiciare chemate să aplice legea, și a admis excepția de neconstituționalitate, constatând că dispozițiile art. 246 din C. pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) din noul C. pen. sunt constituționale în măsura în care prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinește prin încălcarea legii".

Prin urmare, Curtea a considerat că faptele care, prin efectul lor, sunt lipsite de importanță ori sunt apte să atragă numai răspunderea disciplinară nu pot fi considerate fapte tipice de abuz în serviciu și a scos din sfera incriminării penale încălcarea sarcinilor de serviciu prevăzute în fișa postului, ipoteză identică cu cea din speță, în care s-a aflat și inculpatul A.

Față de toate acestea, în temeiul dispozițiilor art. 396 alin. (5) C. proc. pen., raportat la dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., prima instanță a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în forma calificată, prevăzută de art. 248 C. pen., raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

Sub aspectul infracțiunii de omisiunea sesizării organelor judiciare, prevăzută de art. 263 alin. (2) C. pen. (1968), instanța de fond a reținut vinovăția acestuia, deoarece chiar dacă inculpatul, în declarațiile date atât la urmărirea penală, cât și în faza de cercetare judecătorească, a pretins că de mai multe ori a sesizat organele abilitate cu privire la tăierea și furtul de material lemnos, din declarațiile martorilor care au fost la fața locului (declarația martorului U. - filele x și urm. din dosarul de fond, T. și DD. - dosarul de fond, R., Q., Z. și Y. și V. - dosarul de fond), rezultă fără nici un dubiu că, deși a fost prezent la fața locului, nu le-a atras atenția inculpaților că exploatează masă lemnoasă în mod nelegal, ci chiar a permis să se facă acest lucru, fără a sesiza organele în drept, deși era prevăzută o astfel de obligație în fișa postului.

A arătat prima instanță că, atât în vechea reglementare, cât și în prevederea art. 267 alin. (1) din noul C. pen., constituie infracțiunea de omisiunea sesizării organelor judiciare și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă fapta funcționarului public care, luând cunoștință de săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală în legătură cu serviciul în cadrul căruia își îndeplinește sarcinile, omite sesizarea de îndată a organelor de urmărire penală.

S-a arătat că este de notorietate că funcționarul public are posibilitatea să cunoască repede și ușor săvârșirea unei infracțiuni la locul lor de muncă. De aceea, art. 291 C. proc. pen. prevede obligația pentru o persoană cu funcție de conducere într-o unitate publică sau cu atribuții de control, care a luat cunoștință de săvârșirea în acea unitate a unei infracțiuni pentru care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, să sesizeze de îndată organul de urmărire penală și să ia măsuri să nu dispară urmele infracțiunii, corpurile delicte și orice alte mijloace de probă.

Prin omisiunea de a sesiza de îndată organul de urmărire penală se încalcă această îndatorire specială. Omisiunea sesizării constituie deci o faptă periculoasă, care aduce atingere activității de înfăptuire a justiției prin aceea că lipsește organele de urmărire penală de una dintre principalele posibilități de a descoperi și cerceta la timp pe infractori sau de a curma la timp o activitate infracțională în curs de executare și uneori de a preîntâmpina săvârșirea altor infracțiuni.

Or, în speță, inculpatul s-a prevalat de faptul că, întrucât la controlul de fond efectuat de organele silvice nu a rezultat nici o ilegalitate, s-a aflat în eroare de fapt cu privire la situația exactă din punctul "F.", U.A. 93 și nu a înștiințat organele de anchetă, însă din declarațiile martorilor T., R. și Y. reiese că acesta, în calitatea sa de șef de ocol silvic și împreună cu pădurarul (inculpatul E.) și șeful de district (inculpatul D.), au fost în pădure în U.A. 93, împreună cu inculpații C. și B.

A mai susținut inculpatul că totuși ar fi anunțat șefii ierarhici despre ilegalitățile din punctul "F." instanța de fond a reținut că, chiar dacă această susținere ar fi fost dovedită, obligația inculpatului ar fi fost aceea de a sesiza de îndată organul de urmărire penală, conform textului precitat, obligație pe care acesta nu și-a îndeplinit-o.

În atare situație apărarea inculpatului a fost considerată ca lipsită de temei.

Examinând tipicitatea obiectivă și subiectivă a infracțiunii de omisiunea sesizării organelor judiciare, instanța de fond a reținut că infracțiunea are ca obiect juridic special relațiile sociale referitoare la înfăptuirea justiției care implică îndeplinirea cu promptitudine de către funcționarii publici a obligației de a sesiza de îndată organul de urmărire penală cu privire la infracțiunile săvârșite în legătură cu serviciul în cadrul căruia își îndeplinesc sarcinile și că subiectul activ al infracțiunii este unul calificat. Așadar, infracțiunea de omisiunea sesizării nu poate fi săvârșită decât de un funcționar public.

Noțiunea de funcționar public este definită în art. 175 alin. (1) C. pen. Astfel, prin funcționar public, în sensul legii penale, înțelegem persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație:

a) exercită atribuții și responsabilități, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătorești;

b) exercită o funcție de demnitate publică sau o funcție publică de orice natură;

c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuții legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.

Calitatea specială cerută făptuitorului trebuie să existe în momentul săvârșirii faptei, adică în momentul în care acesta, deși are posibilitatea de a sesiza organul judiciar, nu-și îndeplinește de îndată obligația pe care i-o impune legea. Nu săvârșește infracțiunea de omisiunea sesizării organelor judiciare funcționarul public care a comis sau a participat la săvârșirea infracțiunii în legătură cu care a omis să sesizeze organele de urmărire penală, deoarece obligația denunțării, impusă funcționarului public, privește infracțiuni săvârșite de alte persoane.

A mai observat prima instanță că subiectul pasiv al infracțiunii este statul, ca titular al valorii sociale ocrotite, iar elementul material al infracțiunii se realizează printr-o inacțiune, adică prin omisiunea sesizării organelor de urmărire penală. Este necesar ca urmările infracțiunii să se răsfrângă asupra activității serviciului respectiv; poate fi vorba de o faptă a unui funcționar public sau a unei alte persoane.

Infracțiunea la care se referă art. 267 C. pen. poate fi o faptă consumată sau doar o tentativă pedepsită de lege sau o activitate de participare la comiterea acestora, în calitate de coautor, complice sau instigator.

Pentru existența infracțiunii se cere ca funcționarul public să fi luat la cunoștință despre săvârșirea unei infracțiuni dintre cele la care face referire art. 267 C. pen. și să fi avut obligația conform atribuțiilor de serviciu să sesizeze organele judiciare.

Astfel, a subliniat instanța de fond, invocarea de către funcționarul public a faptului că nu a cunoscut autorul infracțiunii pe care trebuia să o aducă la cunoștința organelor de urmărire penală drept cauză care să excludă infracțiunea, nu poate fi acceptată.

Textul art. 267 alin. (1) C. pen. impune ca sesizarea să se facă de îndată. Dacă sesizarea se face cu întârziere sau după ce organele judiciare s-au sesizat, infracțiunea de omisiunea sesizării va exista, iar funcționar public va fi pedepsit.

Interpretarea expresiei "de îndată" se face în raport de posibilitatea reală a funcționarului de a afla despre săvârșirea acelei infracțiuni, iar după ce a luat cunoștință despre aceasta trebuie cercetat dacă nu cumva a fost împiedicat de anumiți factori să sesizeze organul de urmărire penală.

În cazul în care sesizarea a fost făcută unor organe ale statului, altele decât cele prevăzute de textul suscitat (care nu sunt organe de urmărire penală), și fără respectarea regulilor de procedură penală, infracțiunea prevăzută de art. 267 alin. (1) C. pen. de asemenea va exista. Aceasta înseamnă că singurele organe care vor trebui sesizate vor fi cele judiciare.

Cu privire la urmarea imediată, prima instanță a arătat că aceasta constă, în primul rând, în starea de pericol care se creează pentru înfăptuirea justiției penale, iar în al doilea rând în împiedicarea desfășurării în bune condiții a activității instituțiilor prevăzute în art. 176 C. pen. Această urmare rezultă implicit din săvârșirea faptei.

A mai reținut instanța de fond că infracțiunea de omisiunea sesizării organelor judiciare, ca faptă ce constă într-o inacțiune, constituie infracțiune potrivit art. 16 alin. (6) C. pen., fie că este săvârșită cu intenție, fie că este săvârșită din culpă. Intenția poate fi directă sau indirectă, iar culpa la rândul său poate fi simplă (neglijență) sau cu previziune (ușurință).

Cât privește susținerea petentului, în sensul că există eroare de fapt întrucât, la întocmirea controlului de fond nu au fost constatate ilegalități, prima instanță nu a primit această apărare a inculpatului deoarece nu este conformă cu realitatea, în sensul că din declarațiile martorilor audiați în cauză reiese că acesta a fost de față în teren la momentul la care au fost făcute exploatările forestiere și în calitatea sa de pădurar a asistat la tăierea ilegală, transportul și comercializarea ilegală a materialului lemnos fără a sesiza organele de urmărire penală, deși avea această obligație legală.

A învederat instanța de fond că prin eroare se înțelege reprezentarea greșită, de către cel care săvârșește o faptă ilicită, a realității din momentul săvârșirii faptei, reprezentare determinată de necunoașterea sau de cunoașterea greșită a unor date ale realității. Eroarea poate avea deci ca sursă fie o completă necunoaștere a unei stări de fapt, situații sau împrejurări ale realității, în care a avut loc săvârșirea faptei (ignoranță absolută sau totală), fie o cunoaștere greșită, inexactă a unor astfel de date ale realității (ignoranță relativă sau parțială).

În concluzie, prima instanță a reținut că faptele infracționale comise de inculpații C. și B. au fost comise și cu acceptul inculpatului A., în sensul că, în calitate sa de șef de ocol silvic, a acceptat ca cei doi inculpați să taie, să transporte și să comercializeze ilegal materialul lemnos, și deși ar fi trebuit și ar fi putut să sesizeze organele judiciare, nu a respectat această obligație legală ce rezulta implicit din fișa postului, faptă ce îndeplinește condițiile de tipicitate obiectivă și subiectivă impuse de textul incriminator, nejustificată și imputabilă inculpatului și pentru care urmează să răspundă penal.

Examinând care este legea penală mai favorabilă aplicabilă acestui inculpat, instanța de fond a reținut că dispozițiile art. 263 alin. (2) din vechiul C. pen. prevăd o pedeapsă de la 6 luni la 7 ani închisoare, iar noul C. pen. sancționează aceeași faptă, în art. 267 alin. (1), mult mai blând, cu pedeapsa de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.

Așa fiind instanța de fond a conchis că mai favorabilă este sub aspect sancționator legea penală nouă, a cărei rațiune în esență este una preventivă, și nu coercitivă.

Cât privește modalitatea de individualizare și executare a pedepsei rezultante și a răspunderii penale a inculpatului, prima instanță a reținut că amânarea aplicării pedepsei are același conținut cu instituția juridică a suspendării condiționate, prevăzută în vechea codificare, însă pentru a nu se ajunge la lex tertia în speță, instanța, deși fapta inculpatului este extrem de gravă, sub aspectul consecințelor pe care le-a produs cu atât mai mult cu cât acesta cunoștea legislația în domeniu, fiind absolvent al unei facultăți de drept, întrucât este infractor primar și pe parcursul procesului a avut o atitudine cooperantă, prezentându-se la toate termenele de judecată, a constatat că în cauză sunt îndeplinite cerințele dispozițiile art. 93 și urm. din noul C. pen. și a dispus amânarea aplicării pedepsei aplicate inculpatului.

În concluzie, instanța de fond a apreciat că faptele celor cinci inculpați sunt de o gravitate foarte ridicată, nu numai sub aspectul prejudiciului extrem de ridicat produs în patrimoniul persoanei vătămate (Direcția Națională a Pădurilor "Romsilva" - Direcția Silvică Vrancea), al prejudiciului adus fondului forestier și mediului înconjurător, în general, ci și sub aspectul complicității organelor poliției locale și organelor silvice cu atribuții de pază, control, administrare și conducere a fondului silvic, care nu și-au făcut datoria și care au permis comiterea infracțiunilor.

Cât privește latura civilă a cauzei, prima instanță a reținut că, pentru exercitarea acțiunii civile în procesul penal, sau separat, trebuie îndeplinite următoarele condiții:

- să existe o faptă ilicită constând într-o infracțiune;

- infracțiunea să fi produs un prejudiciu material sau moral persoanei (fizice sau juridice) care solicită despăgubirea;

- să existe o legătură de cauzalitate între infracțiunea săvârșită și prejudiciul produs;

- să existe vinovăția făptuitorului în producerea prejudiciului.

A arătat instanța de fond că, potrivit art. 1357 C. civ., cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. S-a mai învederat că, atât în accepțiunea vechiul C. proc. pen., cât și în aceea a noului C. proc. pen., acțiunea civilă poate fi alăturată celei penale în procesul penal, reprezentând o acțiune cu caracter accesoriu, dar poate fi exercitată și separat, soluția pronunțată de instanță cu privire la modul de soluționare a laturii penale fiind hotărâtoare. Poate avea calitatea de subiect activ al acțiunii civile persoana fizică sau juridică vătămată, care exercită acțiunea civilă în procesul penal și care se constituie parte civilă și care a suferit un prejudiciu ca urmare a infracțiunii.

A reținut instanța de fond că, în cauza Perez contra Franței (hotărârea Marii Camere din 12 februarie 2004), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că procedura de constituire de parte civilă în procesul penal intră în sfera de aplicare a art. 6 parag. 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, de unde rezultă că partea civilă beneficiază de dreptul de acces la un tribunal independent și imparțial, dreptul la un proces public într-un termen rezonabil, egalitatea armelor, dreptul de a obține o hotărâre motivată, dreptul la executarea hotărârii, etc.

Altfel spus, întrucât există constituire de parte civilă și acțiune civilă alăturată celei penale pretențiile civile ale persoanei vătămate fiind pe deplin recunoscute, instanța de fond - față de dispozițiile art. 25 alin. (6) C. proc. pen. și art. 1381 C. civ., raportat la art. 397 alin. (1) C. proc. pen. - a admis, pe cale de consecință, pretențiile civile formulate de partea civilă Direcția Națională a Pădurilor "Romsilva" - Direcția Silvică Vrancea, ca fiind întemeiate, și i-a obligat, în solidar, pe inculpații B., C., A. și E. la plata către aceasta a sumei de 1.435.619,92 RON, cu titlu de despăgubiri civile.

În fine, în conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. pen., instanța de fond i-a obligat pe inculpații B., C., E. și A. la plata a câte 3.000 RON, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză, sumă în care a fost inclusă și suma de câte 520 RON, reprezentând onorariul de avocat pentru apărare oficiu, cu privire la care s-a dispus a fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

Împotriva Sentinței penale nr. 118 din 21 august 2018 a Judecătoriei Panciu au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Judecătoria Panciu, partea civilă Direcția Națională a Pădurilor "Romsilva" - Direcția Silvică Vrancea și inculpații B., C., E. și A.

Inculpatul EE. a solicitat să se constate nulitatea absolută a sentinței penale apelate, raportat la lipsa de apărare a inculpatului E., dar și la nemotivarea hotărârii. În privința celui de al doilea motiv de nulitate absolută, inculpatul a făcut trimitere la Decizia penală nr. 1410/2018 a Curții de Apel Cluj, prin care s-a reținut că hotărârea primei instanțe este lovită de nulitate absolută atunci când instanța se rezumă la reiterarea aspectelor și probatoriilor din actul de sesizare, fără a se face în mod complet și concret administrarea unui nou probatoriu și totodată o cercetare judecătorească. Or, noțiunea de proces echitabil presupune ca instanța internă să examineze probatoriile esențiale ale cauzei și nu să se mulțumească cu o confirmare a rechizitoriului. Acest lucru s-a statuat și în practica Curții Europene a Drepturilor Omului, prin hotărârile pronunțate în cauzele Helle contra Finlandei și Boldea contra României.

Pe de altă parte, inculpatul a susținut că este greșit temeiul de drept în baza căruia s-a dispus achitarea sa pentru infracțiunea de abuz în serviciu, apreciind că acesta ar fi trebuit să fie acela prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. (fapta nu există). La instanța de fond, prin probatoriile administrate, inculpatul a demonstrat că este vorba, de fapt, despre inexistența faptei imputate, ținând seama despre erorile strecurate în fișa postului. A mai arătat inculpatul că se impune achitarea sa în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. pentru că, în perioada de referință, nu a avut niciodată obligații de pază directă a pădurilor, aceste obligații revenind pădurarilor, iar nu șefului de ocol.

Cu privire la infracțiunea de omisiunea sesizării organelor de urmărire penală, care ar presupune cunoașterea desfășurării unor activități ilicite de către inculpații C. și B., inculpatul a solicitat achitarea sa în temeiul art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., întemeindu-și această cerere pe declarația martorului FF., care a precizat că "era imposibil chiar și pentru o persoană de specialitate cu mare experiență în domeniul silvic să aprecieze sau să cunoască faptele, că în parcela respectivă - este vorba de parcela x - s-au desfășurat activități ilegale, acestea nefiind evidente nici măcar pentru o persoană cu foarte multă experiență". Totodată, în fața instanței de apel au fost audiați martorii GG., care a arătat că "nu știu cine și nici nu se știe cine, ce organe de control anume au făcut astfel de descindere în teren și astfel de tăieri. Nu l-am văzut, nu știu nimic despre domnul HH.", și M., care a spus că "Nu știu nimic despre această perioadă și nici despre tăierea sau sustragerea în masă a acestor materiale". A mai susținut inculpatul că, în calitatea pe care o avea, nu avea abilitatea de a face acea sesizare, cu atât mai mult cu cât în perioada respectivă s-au făcut controale, atât de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, cât și de către Romsilva, prin persoane de specialitate.

În ceea ce privește infracțiunea de omisiunea sesizării, inculpatul A. a mai invocat prescripția răspunderii penale, față de dispozițiile Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a art. 155 din noul C. pen.

Pe latură civilă, inculpatul a arătat că nu este de acord cu achitarea prejudiciului, atât timp cât solicită achitarea sa pentru ambele infracțiuni.

Prin Decizia penală nr. 1227/A din data de 30 octombrie 2019 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Panciu, de partea civilă Regia Națională a Pădurilor - "Romsilva", prin Direcția Silvică Vrancea și de inculpații B., C., A. și E., a fost desființată, în parte, Sentința penală nr. 118 din 21 august 2018 a Judecătoriei Panciu și, în rejudecare, în ceea ce îl privește pe inculpatul A. a fost înlăturată din sentința penală apelată dispozițiile vizând soluționarea acțiunii penale în privința acestuia.

În baza art. 248 C. pen. (1968), raportat la art. 2481 C. pen. (1968), cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. (1968), raportat la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. (1968), și cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa principală de 3 ani închisoare și la pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. (1968), pe o perioadă de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. (1968), i-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. (1968).

În temeiul art. 861 C. pen. (1968) și art. 71 alin. (5) C. pen. (1968), în referire la art. 862 C. pen. (1968), s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor principală și accesorie aplicate inculpatului A. pe durata unui termen de încercare de 6 ani.

Potrivit art. 863 C. pen. (1968), pe durata termenului de încercare stabilit, inculpatul A. se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele ce vor fi fixate, la Serviciul de Probațiune Vrancea;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

I s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, raportat la art. 864 C. pen. (1968), referitoare la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul săvârșirii unor infracțiuni intenționate în cursul termenelor de încercare sau în cazul neexecutării, cu rea-credință, a obligațiilor civile stabilite prin prezenta hotărâre.

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru comiterea infracțiunii de omisiunea sesizării organelor judiciare, prevăzută de art. 263 alin. (2) C. pen. (1968), cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Galați a reținut următoarele:

În ceea ce privește situația de fapt reținută de instanța de fond, Curtea a apreciat că, în linii mari, contrar susținerilor formulate de inculpați, aceasta este corectă, rezultând cu certitudine din mijloacele de probă administrate în cauză.

Astfel, în perioada 17 aprilie 2012 - 3 mai 2012 a fost efectuat un control de către delegați ai R.N.P.-"Romsilva" și lucrători din cadrul I.P.J. Vrancea, în prezența inculpaților E. și D., ocazie cu care au fost identificate un număr total de 1.335 cioate din diferite specii, care prezentau amprentele aparente ale unor mărci silvice. Dintre cele 1.335 cioate marcate și identificate, un număr de 1.089 prezentau vopsea de culoare verde, un număr de 83 prezentau vopsea de culoare albastră, 53 prezentau vopsea de culoare neagră, 109 prezentau doar amprenta circulară, fără a fi aplicată vopsea, iar o cioată prezenta marca unui dispozitiv pentagonal de inspecție.

Excluzând cioatele care proveneau din partizile 642/2008, 724/2010 și 810/2011, s-a constatat o diferență în plus de 1.009 cioate cu marcă silvică cu vopsea de culoare verde și 109 cioate în plus ce prezentau amprenta posibilă a unui ciocan de marcat fără vopsea (toate din speciile fag și rășinoase), fiind calculat de către specialiștii R.N.P.-"Romsilva" un volum de 3.780 mc masă lemnoasă provenită din tăieri ilegale, cu o valoare a pagubei de 1.435.619,92 RON (TVA inclusă), care depășește de peste 50 de ori prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior.

Tot în cadrul controlului arătat mai sus, au fost identificate și inventariate și un număr de 38 de cioate din speciile fag și brad, care nu prezentau mărci silvice și nici elemente specifice acestora, respectiv cioplaje, urme de vopsea ori amprente ale vreunui dispozitiv de marcat calculându-se un volum de 98,2 mc și o valoare a pagubei de 14.614,30 RON, cercetările continuând pentru identificarea persoanelor care au tăiat arborii.

În mod corect a reținut instanța de fond că tăierile ilegale s-au realizat, începând din luna noiembrie 2009 și până la sfârșitul anului 2011, de către echipe de muncitori angajați fără documente legale de către inculpații B. și C. Acești doi inculpați și-au împărțit sarcinile în coordonarea operațiunilor, în sensul că inculpatul B. se deplasa cu muncitorii în pădure, unde realiza activitățile de exploatare a masei lemnoase, iar inculpatul C. se ocupa cu precădere de transportul, depozitarea și valorificarea masei lemnoase. Aceste aspecte rezultă cu prisosință din declarațiile martorilor audiați în cauză, care au prezentat pe larg modalitatea de lucru a inculpaților (O. - conducător taf, P. - legător sarcină, Q. - conducător auto, R. - conducător auto, S. - conducător taf, T. - conducător taf, U. - conducător ifron, V. - conducător taf, W. - conducător ifron, X. - fasonator mecanic, Y. - conducător taf și Z. - fasonator mecanic). Față de acești martori nu s-a putut stabili cu certitudine dacă au acționat cu intenție, respectiv dacă au cunoscut faptul că masa lemnoasă era exploatată ilegal, având în vedere că arborii tăiați prezentau elementele specifice mărcilor silvice.

În dezacord cu instanța de fond, Curtea a apreciat că în cauza de față nu sunt incidente dispozițiile Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curții Constituționale (referitoare la infracțiunea de abuz în serviciu), respectiv dispozițiile Deciziei nr. 518 din 26 septembrie 2017 a Curții Constituționale (referitoare la infracțiunea de neglijență în serviciu), sarcinile de serviciu nesoco