ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 28 ianuarie 2021

Asupra apelurilor de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 99 din 16 iunie 2020 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2019, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din data de 13 iulie 2020, pronunțată în același dosar, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. , avocat în Baroul București, divorțat, fără antecedente penale, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen. rap. la art. 199 alin. (1) C. pen. (fapta din 14.07.2017).

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen. rap. la art. 199 alin. (1) C. pen. (fapta din 14.11.2017).

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de hărțuire, prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen.

În baza art. 67 alin. (1), art. 66 alin. (1) lit. o) C. pen., s-a interzis inculpatului dreptul de a se apropia de locul de muncă al persoanei vătămate pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis exercitarea dreptului prev. de art. 66 alin. (1) lit. o) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 38, art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, la care s-a adăugat o treime din totalul celorlalte pedepse, inculpatul urmând a executa pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară prev. de art. 66 alin. (1) lit. o) C. pen. - interzicerea dreptului de a se apropia de locul de muncă al persoanei vătămate pe o perioadă de 5 ani - alături de pedeapsa principală rezultantă.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen., s-a interzis exercitarea dreptului prev. de art. 66 alin. (1) lit. o) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei principale sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune București, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen., s-a impus inculpatului obligația de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere stabilit pentru inculpat, acesta va presta o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o durată de 100 de zile, în cadrul uneia dintre următoarele instituții: Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București sau B., ce va fi desemnată de către Serviciul de Probațiune București.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.

În baza art. 22 din Legea nr. 217/2003, a fost obligat inculpatul să participe la programe speciale de consiliere organizate de către Serviciul de Probațiune București.

În temeiul art. 19 raportat la art. 397 alin. (1) C. proc. pen. coroborat cu art. 1346 C. civ., a fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă C. și a fost obligat inculpatul A. la plata către aceasta a sumei de 50.000 RON, cu titlu de daune morale.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3000 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 1495 RON, s-a dispus a se avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București nr. 191/P/2018 din data de 31.01.2019, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului A. , avocat în Baroul București, divorțat, fără antecedente penale, pentru săvârșirea a două infracțiuni de lovire sau alte violențe, în concurs real prevăzute de art. 193 alin. (2) C. pen. rap. la art. 199 alin. (1) C. pen. (violența în familie), cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen. și o infracțiune de hărțuire prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen., toate cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen.

S-a dispus clasarea cauzei având ca obiect plângerile penale formulate de persoanele vătămate:

- C. (plângere formulată la data de 07.12.2017) cu privire la săvârșirea infracțiunii de amenințare prevăzută de art. 206 alin. (1) C. pen., fapta presupus comisă de numitul A., avocat în Baroul București, întrucât fapta nu există;

- D. (plângeri formulate la datele de 12.12.2017, 13.12.2017 și 19.01.2018) cu privire la săvârșirea infracțiunii de hărțuire prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen., fapta presupus comisă de numitul A., avocat în Baroul București, întrucât fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege;

- C. și D. (plângeri formulate la data de 14.03.2018, respectiv la datele de 12.12.2017, 13.12.2017 și 19.01.2018) cu privire la săvârșirea infracțiunii de amenințare prevăzută de art. 206 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen., fapte presupus comise de numitul A., avocat în Baroul București, întrucât faptele nu există.

În actul de sesizare a instanței s-a reținut următoarea situație de fapt:

În data de 14.07.2017, în jurul orei 16:30, în timp ce se afla în scara A a blocului 43 situat în București, Calea x, inculpatul A. a agresat-o fizic pe soția sa de la acel moment, numita C., strângând-o de gât de mai multe ori, lovind-o cu palmele și cu picioarele în diferite zone ale corpului, producându-i leziuni traumatice ce au necesitat 1-2 zile de îngrijiri medicale (reprezentând prima faptă de lovire sau alte violențe).

În data de 14.11.2017, în jurul orei 18:00, în timp ce se afla în imobilul situat în București, str. x, inculpatul A. a agresat-o fizic pe numita C., strângând-o de gât, lovind-o cu pumnii și cu picioarele în diferite zone ale corpului, producându-i leziuni traumatice ce au necesitat 3-4 zile de îngrijiri medicale (reprezentând a doua faptă de lovire sau alte violențe).

În perioada 25.08.2017 - 23.01.2018, în mod repetat, inculpatul A. a urmărit-o pe soția sa, C., fără drept sau fără a avea un interes legitim, la locul de muncă al acesteia, Compartimentul de Informare pentru Cetățeni Baba Novac - Rucăr - Direcția Comunicare din cadrul Primăriei Sectorului 3 București, situat din București, str. x, respectiv sediul Primăriei Sector 3 București din Calea x, Sector 3 și pe traseul urmat de aceasta către domiciliul din București, Calea x, cauzându-i o stare de temere. În plus, starea de temere a fost accentuată și de acțiunea supravegherii locului de muncă al acesteia din str. x, de către inculpat (reprezentând fapta de hărțuire).

În actul de sesizare au fost indicate următoarele mijloace de probă: declarații inculpați/învinuiți, declarații martori, înscrisuri (declarațiile persoanelor vătămate C. și D. și înscrisurile depuse de acestea; declarațiile martorilor E., F.; G., H., I., J., K., L., M., N., O.; proces-verbal de confruntare din data de 14.08.2018 între persoana vătămată C. și martorul M.; raportul de expertiza medico-legală nr. x emis de Institutul Național de Medicină Legală "Mina Minovici" la data de 31.07.2017; certificatul medico-legal nr. x/15.11.2017 eliberat de Institutul Național de Medicină Legală "Mina Minovici" la data de 05.12.2017; certificatul medico-legal nr. x/24.12.2015 eliberat de Institutul Național de Medicina Legală "Mina Minovici" la data de 05.12.2017; adresa emisă de P., București, prin administrator N., la data de 12.20.2018, de înaintare, în fotocopie, a mai multor înscrisuri; raportul de expertiză criminalistică nr. 326.437/14.12.2018 întocmit de D.G.P.M.B. - Serviciul Criminalistic - Laboratorul de psihologie Criminalistică; adresa nr. x/14.12.2018 emisă de D.G.P.M.B. - Serviciul Criminalistic - Laboratorul de psihologie Criminalistică; adresa nr. x/2018 din data 21.06.2018 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București, de înaintare a înscrisurilor transmise de Primăria Sectorului 3 București prin adresa nr. x/15.06.2018; adresa nr. x/2018 din data 21.06.2018 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București, de înaintare a înscrisurilor transmise de Primăria Sectorului 3 București prin adresa nr. x/15.06.2018; înscrisuri din dosarul nr. x/2018 având ca obiect ordin de protecție al Tribunalului București, secția a III-a civilă; adresa nr. x/07.06.2018 emisă de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2 București din cadrul Consiliului Local Sector 2, de înaintare, în fotocopie, a raportului de evaluare nr. x/07.05.2018; adresa nr. x/29.11.2018 emisă de Cabinetul Individual de Psihologie Q.; adresa nr. x/26.04.2018 emisă de Primăria Sectorului 1 București - Direcția Publică de Evidență a Persoanelor și Stare Civilă - Biroul nr. 1 de Evidență Informatizată, de înaintare, în fotocopie, înscrisuri; proces-verbal din data de 26.04.2018 de redare rezumativă a conținutului înregistrărilor video datând din 14.07.2017, depuse de persoana vătămată C.; proces-verbal din data de 03.09.2018 de redare rezumativă a înregistrărilor audio depuse de persoana vătămată C.; proces-verbal din data de 24.10.2018 de redare rezumativă a înregistrărilor audio depuse de persoana vătămată C.; proces-verbal din data de 03.10.2018 de redare rezumativă a înregistrărilor audio depuse de numitul A.; declarație a numitului A., în calitate de inculpat, din data de 02.10.2018 și înscrisuri depuse de acesta .

Cauza a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 14.02.2019, sub nr. x/2019.

Prin încheierea de ședință din 23.04.2019, judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel București, în dosarul nr. x/2019, a respins, ca neîntemeiate, cererile și excepțiile invocate de inculpatul A. și, în temeiul art. 346 C. proc. pen., a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

Inculpatul A. a formulat contestație împotriva încheierii din 23.04.2020, care a fost respinsă, ca nefondată, prin încheierea nr. 331 din 20.06.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală.

La data de 03.09.2019, persoana vătămată C. a depus la dosar o cerere prin care a menționat că se constituie parte civilă cu suma de 80.000 RON reprezentând daune morale și 2000 RON reprezentând daune materiale, conform dispozițiilor art. 1387 alin. (1) C. civ. (cheltuieli necesare îngrijirilor medicale, taxe de expertiză medico-legală, consiliere psihologică și angajare apărător).

La data de 01.10.2019, persoana vătămată C. a formulat precizări cu privire la pretențiile formulate pe latură civilă, în sensul că daunele materiale sunt reprezentate de cheltuielile necesare îngrijirilor medicale - consiliere psihologică.

La dosar au fost atașate: declarația părții civile C.; declarațiile martorilor I., H., G., F., D.; D., E., M., J., K., N., O.; declarația inculpatului A. și supliment la declarație; ordonanța din 23.08.22019 emisă de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.; copie cazier judiciar pe numele inculpatului A.; caracterizări, diplome și certificate, înscrisuri în circumstanțiere.

În cauză a fost audiat inculpatul A., declarațiile fiind consemnate și atașate la dosar.

Au fost audiați martorii I., H., G., F., D., E., M., J., K., N. și O..

Inculpatul A. a depus la dosar, la data de 18.05.2020, cerere de schimbare a încadrării juridice a faptei din data de 14.07.2017, din infracțiunea prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen. raportat la art. 199 alin. (1) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 193 alin. (1) C. pen. raportat la art. 199 alin. (1) C. pen.

La termenul din 18.05.2020, instanța a respins cererea formulată de inculpat, apreciind că, în fapt, nu este o cerere de schimbare a încadrării juridice a faptei, ci o cerere de achitare, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni prin care a produs părții civile leziuni ce au necesitat pentru vindecare îngrijiri medicale.

Analizând mijloacele de probă administrate în cauză, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

În data de 14.07.2017, în jurul orei 16:30, în timp ce se afla în scara A a blocului 43 situat în București, Calea x, inculpatul A. a agresat-o fizic pe soția sa de la acel moment, numita C., strângând-o de gât de mai multe ori, lovind-o cu palmele și cu picioarele în diferite zone ale corpului, producându-i leziuni traumatice ce au necesitat 1-2 zile de îngrijiri medicale.

De asemenea, în data de 14.11.2017, în jurul orei 18:00, în timp ce se afla în imobilul situat în București, str. x, inculpatul A. a agresat-o fizic pe numita C., strângând-o de gât, lovind-o cu pumnii și cu picioarele în diferite zone ale corpului, producându-i leziuni traumatice ce au necesitat 3-4 zile de îngrijiri medicale.

Totodată, în perioada 25.08.2017 - 23.01.2018, în mod repetat, inculpatul A. a urmărit-o pe soția sa, C., la locul de muncă al acesteia, Compartimentul de Informare pentru Cetățeni Baba Novac - Rucăr - Direcția Comunicare din cadrul Primăriei Sectorului 3 București situat din București, str. x, respectiv sediul Primăriei Sector 3 București din Calea x, Sector 3 și pe traseul urmat de aceasta către domiciliul din București, Calea x, cauzându-i o stare de temere. În plus, starea de temere a fost accentuată și de acțiunea supravegherii locului de muncă al acesteia din str. x, de către inculpat (reprezentând fapta de hărțuire).

Situația de fapt, astfel cum a fost reținută de instanță, a rezultat din coroborarea următoarelor mijloace de probă:

- cu privire la fapta de lovire din data de 14.07.2017: declarația persoanei vătămate; raportul de expertiză medico-legală nr. x emis de Institutul Național de Medicină Legală "Mina Minovici" la data de 31.07.2017 (prin care s-a concluzionat că numita C. prezintă leziuni traumatice ce s-au putut produce astfel: cele de la pct. A - braț drept 1/2 inferioară față posterioară echimoză roșietic-violacee de 12/5 cm cu axul mare vertical, buza inferioară 1/3 laterală dreapta față vestibulară echimoză violacee de 1,5/1 cm - prin lovire cu corpuri dure, putând data din 14.07.2017 și necesitând 1-2 zile de îngrijiri medicale, iar cele de la pct. B - braț drept față anterioară 1/3 medie 3 echimoze verzui cafenii de 1,2/1 cm, 1/0,8 cm, respectiv 0,4/0,3 cm, cu privire la care persoana vătămată a declarat că a fost strânsă cu mâna de brațul drept în urmă cu 3-4 zile - prin comprimare manuală, putând data de 3-4 zile, fără a necesita zile de îngrijiri medicale; prin raportul menționat s-a mai precizat că leziunile traumatice nu au pus în primejdie viața susnumitei, nu au determinat infirmitate post-traumatică sau prejudiciu estetic grav și permanent; raportul de expertiză atestă realitatea traumatismului, mecanismul de producere, natura agentului traumatic, data probabilă a traumatismului și gravitatea traumatismului exprimată prin criteriul numărului de zile de îngrijire medicală necesare pentru vindecare); înregistrările video de pe camerele de supraveghere amplasate în scara imobilului (din vizionarea cărora rezultă că, în prezența fiicei lor, persoana vătămată este bruscată de mai multe ori de inculpat, acesta strângând-o de gât, respectiv trăgând-o de mâini și de gât, lovind-o cu piciorul în zona dorsală, în timp ce aceștia poartă un dialog; totodată, se mai poate observa faptul că, în timpul discuțiilor purtate, inculpatul o trage de o parte pe fiica lor, R., care asista la evenimentul în cauză și încerca să intervină între părinții săi, imaginile fiind vizionate în ședința publică din data de 24.02.2020), declarațiile martorilor J., K., D. și E., apreciate ca probe indirecte întrucât martorii nu au asistat în mod direct la incident, dar fie au observat urmele loviturilor pe corpul părții civile imediat după eveniment, fie au aflat despre acestea de la partea civilă.

De asemenea, prima instanță a avut în vedere și declarațiile inculpatului, care a recunoscut parțial săvârșirea faptei, în sensul că a agresat-o pe partea civilă, însă într-o modalitate temperată, care nu ar fi fost de natură a produce leziunile constatate de raportul de expertiză medico-legală și care au avut nevoie de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, susținând că aceste leziuni s-au produs ca urmare a unui accident provocat de partea civilă, care a tras de cămașa sa și care s-a lovit în cădere de balustradă.

Dincolo de faptul că această variantă nu a fost atestată de alte mijloace de probă administrate în cauză, instanța a constatat că atât declarația părții civile, cât și imaginile înregistrate pe camera de supraveghere atestă faptul că inculpatul a strâns-o de gât, a tras-o de mâini și de gât, prinzând-o de brațe în mod repetat, astfel că aceste mijloace de probă se coroborează cu expertiza medico-legală ce constată leziuni pe brațul drept 1/2 inferioară față posterioară (echimoza roșietic-violacee de 12/5 cm cu axul mare vertical) și pe buza inferioară (1/3 laterală dreapta față vestibulară echimoza violacee de 1,5/1 cm). De altfel, imaginile înregistrate de camerele de supraveghere din scara blocului au confirmat faptul că inculpatul a sărutat-o pe partea civilă în mod repetat împotriva voinței sale, i-a pus mâna peste gură (minutul 15:57:02, minutul 15:58:12) și a lovit-o peste față cu palma (minutul 16:00:11), neputând fi reținută varianta susținută de acesta.

Cu privire la incidentul invocat de inculpat ca fiind legat temporal de momentul în care partea civilă i-ar fi reproșat că i-a sustras actele de stare civilă, aceasta din urmă a precizat că s-a întâmplat anterior incidentului din scara blocului, cu câteva zile în urmă, declarație ce se coroborează cu aspectele constatate de raportul de expertiză medico-legală ce constată și leziuni mai vechi, ce pot data de 3-4 zile: braț drept față anterioară 1/3 medie 3 echimoze verzui cafenii de 1,2/1 cm, 1/0,8 cm, respectiv 0,4/0,3 cm - cu privire la care persoana vătămată a declarat că a fost strânsă cu mâna de brațul drept în urma cu 3-4 zile, produse prin comprimare manuală.

În raport de aceste considerente, coroborate și cu indicii ce rezultă din manifestările violente anterioare ale inculpatului față de partea civilă, astfel cum au fost confirmate de declarațiile acesteia și ale martorilor, precum și din certificatul medico-legal nr. x/24.12.2015 ce atestă că aceasta a suferit leziuni traumatice ce s-au putut produce prin lovire cu corp dur, posibil la data de 22.12.2015, leziuni care au necesitat 2-3 zile de îngrijiri medicale, instanța de fond a apreciat că acțiunile de agresare de către inculpat a părții civile i-au produs leziunile constatate de raportul de expertiză medico-legală și care au avut nevoie pentru vindecare de îngrijiri medicale, înlăturând parțial declarația inculpatului întrucât nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză. De altfel, cu privire la leziunile de pe buza inferioară, inculpatul nu a fost în măsură să ofere o explicație plauzibilă.

- cu privire la fapta de lovire din data de 14.11.2017: declarația persoanei vătămate; certificatul medico-legal nr. x/15.11.2017 emis de Institutul Național de Medicină Legală "Mina Minovici" la data de 05.12.2017, prin care s-a concluzionat ca numita C. prezintă leziuni traumatice, care s-au putut produce la data de 14.11.2017, prin lovire cu corp dur și comprimare - zgâriere, necesitând 3-4 zile de îngrijiri medicale (examenul fizic a fost efectuat în data de 15.11.2017, ora 10:35, rezultând următoarele leziuni, constatate obiectiv: echimoză suborbital dreapta roșiatică-violacee de 1,5/1 cm; câte o echimoză violacee dispusă longitudinal în regiunea cervicală cu traiect oblic dinspre supero-posterior către infero-anterior, având extremitatea superioară retromandibular pe partea laterală dreapta, de 7/0, 7-0,8 cm și pe partea laterală stangă, de 12/1 - 1,5 cm; echimoză în regiunea unghiului mandibular stâng violacee-roșiatică de 3,5/2,5 cm cu mici excoriații supraiacente; la brațul drept câte o echimoză albăstruie: în 1/3 medie față postero-internă de 3/1 cm și în 1/3 inferioară față internă de 2/1 cm; la mâna stângă față posterioară în regiunea metacarpiană câte o echimoză albăstrui-roșiatică: metacarpian I distal de 1/0,8 cm, metacarpian II 1/3 medie de 1,2/1 cm și metacarpian III 1/3 medie de 1/0,9 cm; echimoză la nivelul coloanei lombosacrate de aspect violaceu-albăstrui, neuniformă de 7/4 cm; echimoză la coapsa stângă față laterală 1/3 superioară de aspect albăstrui-violaceu de 5/2,5 cm dispusa longitudinal; raportul de expertiză atestă realitatea traumatismului, mecanismul de producere, natura agentului traumatic, data probabilă a traumatismului și gravitatea traumatismului exprimată prin criteriul numărului de zile de îngrijire medicală necesare pentru vindecare); declarațiile martorilor J., K. și D. (apreciate ca probe indirecte întrucât martorii nu au asistat în mod direct la incident, dar fie au observat urmele loviturilor pe corpul părții civile imediat după eveniment, fie au aflat despre acestea de la partea civilă).

Inculpatul, care a consimțit a da declarații după efectuarea cercetării judecătorești de către instanță și administrarea tuturor celorlalte mijloace de probă, nu a recunoscut săvârșirea faptei:

"Nu recunosc că aș fi lovit-o pe partea civilă în data de 14.11 la domiciliul din str. x adevărat că a venit acolo pentru a o lua pe fetița noastră în jurul orelor 17-18, dar nu a stat mai mult de 10 minute. Nu am lovit-o cu pumnii și picioarele și nu am strâns-o de gât și nici nu i-am luat cheile pentru a nu putea pleca. Martora M. era, de altfel, acolo."

Martora M. a declarat că s-a aflat la domiciliul inculpatului în fiecare zi în perioada septembrie - octombrie 2017, când a ajutat la renovarea casei acestuia, fiind posibil ca lucrările să se fi prelungit până în lunile noiembrie - decembrie 2017, plecând în fiecare zi, inclusiv sâmbătă și duminică, în jurul orelor 22:30 - 23:00 și că nu a observat în niciuna dintre aceste zile vreo agresiune a inculpatului asupra părții civile. Martora nu a oferit însă declarații precise cu privire la perioada în care s-a aflat zilnic la locuința inculpatului, pentru a stabili cu certitudine dacă ziua incidentului este cuprinsă în această perioadă, iar instanța a apreciat că este puțin credibil ca un martor să își aducă aminte cu precizie ce a făcut sau nu în fiecare zi în urmă cu 3 ani. De altfel, cu privire la acest incident și contradicțiile existente între declarațiile acestei martore și ale părții civile, în cursul urmăririi penale s-a dispus efectuarea unei expertize pentru detecția comportamentului simulat, iar prin raportul de expertiză criminalistică nr. 326.437/14.12.2018 întocmit de D.G.P.M.B. - Serviciul Criminalistic - Laboratorul de psihologie criminalistică s-a concluzionat că răspunsurile persoanei vătămate C. la întrebările relevante cauzei (referitoare la prezenta numitei M. în data de 14.11.2017, în jurul orei 18:00, în imobilul din str. x, Sector 1) nu au provocat modificări specifice comportamentului simulat, în timp ce martora M. nu s-a prezentat la examinare, invocând starea de sănătate, astfel că nu s-a putut verifica veridicitatea celor susținute de aceasta în declarația sa.

Instanța de fond a apreciat că prin declarația martorei se tinde la dovedirea unui fapt negativ nedeterminat (că partea civilă nu a fost niciodată lovită în ziua de 14.11.2017 de către inculpat), încercându-se atenuarea inadmisibilității probei prin susținerea prezenței continue a martorei la domiciliul inculpatului, valoarea probatorie a declarației fiind redusă, pe de o parte, ca urmare a faptului că martora a susținut că își poate aminti că a fost prezentă la domiciliului inculpatului în data de 14.11.2017 (în urmă cu 3 ani), fiind doar o probabilitate dedusă dintr-un comportament similar pe o perioadă mai mare de timp (aspect care nu exclude, însă, o derogare de la acesta în ziua incidentului), pe de altă parte, aspectele precizate venind în contradicție cu cele susținute de partea civilă (care a afirmat că la momentul acestui incident martora nu era prezentă la domiciliul inculpatului) și fiind confirmate de raportul de expertiză criminalistică, ce nu a detectat modificări specifice comportamentului simulat, motiv pentru care s-a înlăturat declarația martorei.

S-a constatat că atât declarația părții civile, cât și declarațiile martorilor se coroborează cu expertiza medico-legală ce constată leziuni în zona feței, a brațelor, a spatelui și a picioarelor.

În raport de aceste considerente, coroborate și cu indicii ce rezultă din manifestările violente anterioare ale inculpatului față de partea civilă (astfel cum sunt confirmate de declarațiile acesteia și ale martorilor, precum și de certificatul medico-legal nr. x/24.12.2015 ce atestă că aceasta a suferit leziuni traumatice ce s-au putut produce prin lovire cu corp dur, posibil la data de 22.12.2015, leziuni care au necesitat 2-3 zile de îngrijiri medicale), instanța de fond a apreciat că acțiunile de agresare a părții civile au fost comise de inculpat, înlăturând parțial declarația acestuia întrucât nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză.

- cu privire la fapta de hărțuire din perioada 25.08.2017 - 23.01.2018: declarația persoanei vătămate, declarațiile martorilor D., E., F., H. și I..

A fost avut în vedere că starea de temere produsă persoanei vătămate este evidentă din reacțiile acesteia, confirmate, de altfel, de martori: a solicitat schimbarea locului unde muncea, să fie însoțită de colege până în stația RATB, a solicitat și obținut un ordin de protecție împotriva inculpatului.

Astfel, prin sentința civilă nr. 1033/01.02.2018, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr. x/2018, executorie, rămasă definitivă prin respingerea apelului prin decizia nr. 504A/14.02.2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, s-a dispus admiterea, în parte, a cererii formulate de reclamanta C., emiterea ordinului de protecție în favoarea reclamantei și împotriva pârâtului A., dispunându-se, cu caracter provizoriu, pe o durată de 6 luni, obligarea pârâtului să păstreze o distanță de 100 metri față de reclamantă, față de locuința în fapt a acesteia din București, Calea x, Sector 2 și față de locul său de muncă din București, str. x. Prin aceeași sentință, s-a mai stabilit, pe durata ordinului de protecție, locuința minorei R. la mamă.

Instanța de judecată a apreciat comportamentul pârâtului față de reclamată, manifestat prin lovire, îmbrâncire, ștrangulare, prin prezența acestuia la locul de muncă al reclamantei, pe o perioadă de aproape un an și cu o frecvență foarte ridicată, ca fiind de natură să trezească reclamantei teamă pentru integritatea sa corporală și să o afecteze psiho-emotional, îmbrăcând forma violenței fizice și psihologice, în sensul art. 4 lit. b) și c) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie.

În ce privește violența psihologică, instanța a apreciat ca depunerea înscrisurilor denumite "notificări" a reprezentat un pretext pentru a da posibilitatea pârâtului sa se afle în prezența reclamantei, profitând de caracterul public al profesiei acesteia. Caracterul șicanator și repetat al acestor vizite a rezultat și din cuprinsul plângerilor formulate de colegii de serviciu ai reclamantei din lunile decembrie 2017 - ianuarie 2018.

Totodată, instanța a mai menționat că violența fizică a pârâtului față de reclamantă (constatată prin vizionarea înregistrărilor video datând din 14.07.2017) poate crea o stare de pericol deosebit pentru starea fizică, psihică și chiar pentru viața acesteia.

Starea de temere provocată de supravegherea constantă a părții civile nu a fost infirmată de încercările acesteia de a menține o aparență de normalitate a relațiilor cu fostul soț pentru protejarea fiicei lor minore, mai ales în condițiile în care inculpatul nu se manifesta violent față de ea decât atunci când erau singuri (niciunul dintre martori nu a fost de față personal la vreunul dintre episoadele de agresiune fizică săvârșite de inculpat asupra părții civile).

Ca atare, instanța de fond a apreciat că situația de fapt reținută în sarcina inculpatului A., astfel cum a fost prezentată, rezultă dincolo de orice dubiu rezonabil din ansamblul materialului probatoriu administrat în cauză, dispunând condamnarea acestuia pentru două infracțiuni de lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen. rap. la art. 199 alin. (1) C. pen. (faptele din 14 iulie 2017 și 14 noiembrie 2017) și o infracțiune de hărțuire prev. de art. 208 alin. (1) C. pen.

În ceea ce privește individualizarea pedepselor, prima instanță a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de norma de incriminare din partea specială a C. pen., circumstanțele reale în care s-au săvârșit faptele, circumstanțele personale ale inculpatului (care nu este cunoscut cu antecedente penale, este în vârstă de 46 ani, are studii superioare, de profesie avocat, în prezent divorțat), comportamentul inculpatului pe parcursul procesului penal, caracterizat printr-o poziție oscilantă față de faptele reținute în sarcina sa prin actul de sesizare, în cursul urmăririi penale negând faptele, iar în cursul judecății, după administrarea integrală a probatoriului, recunoscând parțial o acțiune de agresare a părții civile, fără a recunoaște, însă, leziunile ce au avut nevoie de îngrijiri medicale pentru vindecare și nici infracțiunea de hățuire, pentru justificarea căreia a invocat exercitarea unor pretinse drepturi.

În același timp, instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile legale prevăzute de art. 91 C. pen. și a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Totodată, a obligat inculpatul să participe la programe speciale de consiliere organizate de către Serviciul de Probațiune București, având în vedere manifestările compulsive și lipsa de autocontrol pe care acesta le-a dovedit atât în perioada infracțională reținută în actul de sesizare, cât și ulterior acestui moment.

În ceea ce privește latura civilă, prima instanță a constatat că persoana vătămată s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând sumele de 80.000 RON daune morale și 2000 RON daune materiale, reprezentând cheltuielile necesare îngrijirilor medicale și consiliere psihologică, însă nu a făcut dovada prejudiciului material pretins.

În ceea ce privește repararea prejudiciului moral pretins a fi fost cauzat de către inculpat prin săvârșirea faptei și a cărui reparare este reclamată de către partea civilă, instanța a constatat că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale: fapta ilicită - infracțiunile de lovire și hărțuire, prejudiciul - rezultatul negativ suferit de partea vătămată ca urmare a încălcării drepturilor subiective și nepatrimoniale ocrotite prin legea penală, prejudiciul cert (cuantumul fiind stabilit cu respectarea principiului disponibilității care guvernează acțiunea civilă chiar și atunci când este alăturată acțiunii penale) și nereparat încă, legătura de cauzalitate directă dintre fapta ilicită și prejudiciul produs, vinovăția sub forma intenției.

S-a reținut că premisa angajării răspunderii civile delictuale pentru prejudiciul nepatrimonial produs părții civile este îndeplinită în prezenta cauză, faptele ilicite săvârșite de către inculpatul A. având aptitudinea de a cauza puternice suferințe morale părții civile.

În concret, au fost avute în vedere următoarele aspecte: prejudiciul suferit de partea vătămată prin încălcarea dreptului subiectiv nepatrimonial (dreptul la integritate și inviolabilitate fizică) este de natură morală, astfel încât despăgubirile civile pe care aceasta urmează a le primi nu reprezintă o modalitate de repunere în situația anterioară săvârșirii faptelor, ci o modalitate prin care se urmărește a se compensa echitabil valoarea de care a fost privată, în raport de modalitatea în care a resimțit impactul incidentelor în viața sa obișnuită, ținând seama că orice durere fizică este resimțită cu ajutorul creierului, este corticalizată, astfel că orice durere fizică presupune o suferință psihică, de faptul că partea vătămată nu a fost internată pentru îngrijirea leziunilor, iar supravegherea sa cvasi-permanentă de către inculpat la locul de muncă și pe traseul spre casă, ca și manifestările acestuia violente verbal și emoțional i-au determinat o puternică stare de temere și un disconfort psihic accentuat.

Având în vedere soluția de condamnare a inculpatului, activitatea de judecată, mijloacele de probă administrate și cheltuielile stabilite pentru faza de urmărire penală prin rechizitoriu (2000 RON), în baza art. 274 alin. (1) și (2) C. proc. pen., instanța l-a obligat pe acesta la plata sumelor reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond au declarat apel inculpatul A. și apelantul S., calea de atac fiind înregistrată pe rolul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 1 iulie 2020.

În motivele scrise ce fundamentează calea de atac și în susținerile orale apelantul inculpat A. a solicitat, în esență, achitarea sa pentru infracțiunea de hărțuire, în principal în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. (apreciind că avea un interes legitim pentru urmărirea și supravegherea intimatei părți civile), iar în subsidiar, potrivit art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. (probatoriul administrat în cauză nefiind de natură a conduce la pronunțarea unei soluții de condamnare).

Deopotrivă, a solicitat achitarea, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, arătând că, cel puțin în ceea ce privește fapta din 14 noiembrie 2017, nu există probe directe care să ateste comiterea acesteia.

Nu în ultimul rând, a solicitat schimbarea încadrării juridice, din infracțiunea prev. de art. 193 alin. (2) C. pen. rap. la art. 199 alin. (1) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 193 alin. (1) C. pen. rap. la art. 199 alin. (1) C. pen.

Sub aspectul individualizării sancțiunii, a solicitat a se opta pentru o soluție alternativă la pedeapsă sau, în subsidiar, în eventualitatea unei soluții de condamnare, să se dispună pedeapsa amenzii, raportat, cu precădere, la circumstanțele sale personale.

Pe latură civilă, a solicitat respingerea acțiunii civile promovate în cauză, ca și consecință a pronunțării unei soluții de achitare pentru infracțiunile de hărțuire și, respectiv, lovire sau alte violențe (fapta din data de 14 noiembrie 2017), iar în subsidiar, în eventualitatea menținerii soluției de condamnare, obligarea sa la plata unor despăgubiri civile proporționale cu gravitatea și urmările faptei din 14 iulie 2017.

Apelantul S. a criticat sentința primei instanțe sub aspectul cuantumului onorariului acordat pentru asistența juridică din oficiu.

A arătat că, potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) din Protocolul încheiat între Ministerul Justiției, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și U.N.B.R, onorariul cuvenit avocaților care furnizează servicii de asistență judiciară din oficiu în materie penală este de 627 RON, în cadrul procedurii de cameră preliminară și 868 RON în cursul judecății, pentru fiecare inculpat, rezultând un onorariu total de 1495 RON.

A menționat că, deși a asigurat în cauză asistența juridică din oficiu inculpatului A., atât în faza de cameră preliminară, cât și în cea a judecății, instanța de fond, prin sentința criticată, i-a acordat doar onorariul pentru cea din urmă fază, în cuantum de 868 RON, nu și pe cel cuvenit pentru serviciile de asistență judiciară prestate în etapa camerei preliminare.

În consecință, a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței criticate și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună acordarea integrală a onorariului cuvenit avocatului din oficiu, în cuantum de 1495 RON.

Pentru termenul de judecată din data de 15 octombrie 2020, acordat în prezenta cauză, apelantul S. a transmis la dosar o cerere prin care a solicitat a se lua act de retragerea apelului promovat, cu mențiunea că nu se află în culpă procesuală, astfel încât nu se impune obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare.

În argumentare, a precizat că, prin încheierea din data de 13 iulie 2020 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2019, în baza art. 278 C. proc. pen., s-a dispus îndreptarea erorii materiale din minuta și dispozitivul sentinței penale nr. 99 din 16 iunie 2020 a aceleiași instanțe, în sensul stabilirii cuantumului onorariului avocatului din oficiu la suma de 1495 RON, în loc de 868 RON.

I. Înalta Curte, examinând sentința penală atacată prin prisma criticilor invocate, precum și a dispozițiilor legale incidente, conform art. 420 și următoarele din C. proc. pen., constată că apelul inculpatului A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Hotărârea instanței de fond nu comportă critici în ceea ce privește expunerea stării de fapt, analiza detaliată a probelor, constatarea existenței faptelor deduse judecății, a săvârșirii lor de către inculpatul A., încadrarea juridică dată faptelor, natura și durata pedepselor principale stabilite, în raport cu criteriile prevăzute în art. 74 C. pen., natura și durata pedepsei complementare și a celei accesorii aplicate, soluționarea acțiunii civile, obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză și cuantumul acestor cheltuieli.

Înalta Curte reține că apelantul inculpat a fost trimis în judecată și condamnat pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 193 alin. (2) C. pen. rap. la art. 199 alin. (1) C. pen. (două fapte, din 14.07.2017 și 14.11.2017) și, respectiv, de art. 208 alin. (1) C. pen., la pedeapsa închisorii, cu suspendarea executării sub supraveghere.

Apelantul inculpat a criticat hotărârea instanței de fond, apreciind că, în ceea ce privește infracțiunea de hărțuire prev. de art. 208 alin. (1) C. pen., se impune achitarea sa, în principal conform art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive înscrise în norma de incriminare, respectiv lipsa unui interes legitim, afirmând că era îndreptățit să urmărească și să supravegheze pe partea civilă C., fosta sa soție.

În concret, a susținut că urmărirea sau supravegherea unui soț de către celălalt, chiar și atunci când, justificat sau nu, provoacă o stare de temere, nu constituie infracțiune, întrucât operează în baza unui interes legitim a cărui eventuală exercitare abuzivă poate face obiectul examinării de către organele competente cu emiterea ordinelor de protecție.

A învederat că soții sunt titulari ai unui interes legitim de a se urmări sau supraveghea unul pe celălalt, iar consimțământul lor în acest sens se naște din însăși încheierea căsătoriei (care impune o restrângere voluntară și naturală a libertății, rezultată din asumarea obligațiilor reciproce de fidelitate), eventualele abuzuri de drept ale soților care în acest mod "cauzează o stare de temere" - urmarea imediată prevăzută în textul de incriminare - fiind reprimate pe calea ordinului de protecție, nicidecum prin angajarea răspunderii penale, care constituie ultima ratio.

Cum faptele (chiar eronat reținute) s-au petrecut în timpul căsătoriei dintre inculpat și partea civilă, subzistența interesului legitim de-a lungul întregii căsătorii îl exclude pe inculpat din sfera subiecților infracțiunii de hărțuire.

Prin urmare, chiar dacă ar fi existat acțiuni de urmărire sau de supraveghere, incidența interesului legitim al soțului în continuarea căsătoriei sau în discutarea problemelor ce țin de exercitarea în comun a autorității părintești suprimă tipicitatea infracțiunii de hărțuire.

Deopotrivă, apelantul inculpat a arătat că se impune a fi achitat, pentru aceeași faptă, și în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. (nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea), instanța de fond dispunând condamnarea sa pentru infracțiunea de hărțuire, fără a exista la dosarul cauzei niciun mijloc de probă obiectiv care să fundamenteze o astfel de soluție.

Se remarcă, așadar, apărarea contradictorie a apelantului inculpat cu privire la această infracțiune, inițial susținându-se că fapta nu este prevăzută de legea penală, motiv pentru care se solicită achitarea (prin raportare la dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.), pentru ca, ulterior, să se susțină un alt temei de achitare, care, pentru a fi incident, presupune existența faptei de natură penală, astfel cum a fost reținută, lipsind însă proba care să-l indice pe inculpat drept autor al infracțiunii (art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.).

Cu privire la infracțiunea de hărțuire, instanța de apel reține că, potrivit art. 208 alin. (1) C. pen., fapta celui care, în mod repetat, urmărește, fără drept sau fără un interes legitim, o persoană ori îi supraveghează locuința, locul de muncă sau alte locuri frecventate de aceasta, cauzându-i astfel o stare de temere, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 6 luni sau cu amendă.

Conform probatoriului administrat în cauză, respectiv declarațiile părții civile, declarațiile martorilor D., E., F., H. și I., a rezultat că, în perioada 25.08.2017 - 23.01.2018, în mod repetat, inculpatul A. a urmărit-o pe soția sa din acea perioada, C., fără drept sau fără a avea un interes legitim, la locul de muncă al acesteia - Centrul de Informare pentru Cetățeni al Primăriei Sectorului 3 București, situat în București, str. x, Sector 3 (unde a și supravegheat-o), respectiv sediul Primăriei Sector 3 București din Calea x, Sector 3 și pe traseul urmat de aceasta către domiciliul din București, Calea x, cauzându-i o stare de temere.

Înalta Curte reține că infracțiunea de hărțuire este o infracțiune de obicei (valoarea socială ocrotită fiind libertatea psihică a persoanelor) ce poate fi comisă atât cu intenție directă, cât și cu intenție indirectă și nu presupune existența unui scop special. Scopul special este un element constitutiv din latura subiectivă a infracțiunii, definit în doctrină ca finalitatea urmărită prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, obiectivul propus și reprezentat de făptuitor ca rezultat al conduitei sale. Chiar dacă urmarea imediată, respectiv crearea unei stări de temere, ar putea fi, în anumite situații, scopul cu care acționează autorul, care urmărește crearea unei stări de temere persoanei vătămate, aceasta nu este o cerință de tipicitate a infracțiunii, nefiind prevăzută în norma de incriminare.

În speța de față, astfel cum în mod corect a reținut prima instanță, elementul material al laturii obiective a infracțiunii este reprezentat de acțiunile inculpatului de supraveghere a locului de muncă al persoanei vătămate și a traseului său până la domiciliu, inculpatul manifestând o atitudine turbulentă și provocându-i acesteia o stare de temere, îndeosebi în condițiile exercitării agresiunilor fizice asupra sa.

Apelantul inculpat a susținut că cerința vizând lipsa unui drept sau interes legitim nu este îndeplinită în cauză, motivația pentru acțiunile sale de urmărire și supraveghere a fostei soții fiind încercarea de a continua căsătoria, precum și faptul că, având împreună un copil minor, dorea să discute cu partea civilă despre acesta.

Astfel cum în mod just a reținut însă și prima instanță, acțiunile inculpatului au fost săvârșite fără drept, neexistând o dispoziție legală care să îi permită desfășurarea acțiunilor de urmărire și supraveghere și, de asemenea, fără existența unui interes legitim privat (realizarea unui drept subiectiv) ori public (respectarea ordinii publice).

Încheierea unei căsătorii nu dă dreptul soțului să urmărească sau să supravegheze partenerul de viață, ci se bazează pe încredere și respect reciproc, valori ce derivă din sentimentele pe care și le poartă soții.

Desigur că dorința de a se împăca cu soția sa și interesul pentru creșterea și educarea propriului copil justifică atitudinea inculpatului de a discuta cu celălalt părinte, de a se prezenta la locul de muncă al părții civile, dar, în niciun caz, nu poate legitima acțiunile șicanatoare la care o supunea pe partea civilă, acțiuni care, de altfel, au indus acesteia o accentuată stare de temere, ce a determinat-o să solicite și să obțină chiar un ordin de restricție împotriva inculpatului.

Urmarea imediată principală a infracțiunii constă în încălcarea libertății persoanei, în împiedicarea desfășurării unei vieți normale din partea victimei, iar legătura de cauzalitate între acțiunea inculpatului și această urmare rezultă din însăși săvârșirea faptei (ex re).

De altfel, inculpatul, avocat de profesie, a avut reprezentarea faptelor sale, fiind conștient că, prin acțiunile întreprinse, produce o stare de temere persoanei vătămate, fapta fiind comisă cu intenție directă.

Constatând, așadar, că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de hărțuire, fapta fiind dovedită cu declarațiile părții civile, dar și ale martorilor anterior menționați, din care rezultă că, în mod repetat, inculpatul se prezenta la locul de muncă al soției, urmărind-o și având un comportament necorespunzător, context în care partea civilă prezenta o stare de temere, stare specifică acestei infracțiuni, prima instanță în mod corect a dispus condamnarea inculpatului.

În ceea ce privește infracțiunile de lovire sau alte violențe, prevăzute de art. 193 alin. (2) C. pen. rap. la art. 199 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, la datele de 14 iulie 2017 și 14 noiembrie 2017, inculpatul a agresat-o fizic pe soția sa de la acel moment, numita C., strângând-o de gât de mai multe ori, lovind-o cu palmele, cu pumnii și cu picioarele, în diferite zone ale corpului, producându-i leziuni traumatice ce au necesitat, în cazul primei fapte, 1-2 zile de îngrijiri medicale și, respectiv, 3-4 zile de îngrijiri medicale în cazul celei de a doua fapte, apelantul a susținut că nu există probe directe care să-l incrimineze, condamnarea sa pentru aceste fapte fiind fundamentată pe probe indirecte.

Instanța de apel constată că incidentul din data de 14 iulie 2017 a fost înregistrat video cu camerele de supraveghere amplasate în scara blocului, iar din vizionarea acestora a rezultat că, în timpul dialogului purtat cu inculpatul, partea civilă este bruscată de mai multe ori de către inculpat, care a strâns-o de gât, a tras-o de mâini și de gât și a lovit-o cu piciorul în zona dorsală, fapta fiind comisă în prezența fiicei lor minore, care a și încercat să intervină între părinții săi.

Astfel, proba directă a vinovăției inculpatului există, indicându-l pe acesta drept autorul agresiunilor comise asupra părții civile.

Mai mult, înregistrările video surprinse de camerele de supraveghere amplasate în scara imobilului se coroborează cu declarațiile părții civile, ale martorilor J., K., D. și E., dar și cu raportul de expertiză medico-legală nr. x emis de Institutul Național de Medicină Legală "Mina Minovici" la data de 31.07.2017, raport care atestă realitatea traumatismului, mecanismul de producere, natura agentului traumatic, data probabilă și gravitatea traumatismului exprimată prin criteriul numărului de zile de îngrijire medicală necesare pentru vindecare.

În ceea ce privește incidentul din data de 14 noiembrie 2017, Înalta Curte constată că instanța de fond a stabilit fapta, autorul și vinovăția acestuia pe baza probelor constând în certificatul medico-legal nr. x/2017 emis de Institutul Național de Medicină Legală "Mina Minovici" la data de 05.12.2017, din care rezultă că partea civilă a suferit leziuni traumatice ce au necesitat 3-4 zile de îngrijiri medicale, declarațiile părții civile și ale martorilor J., K. și D., fiind avut în vedere, deopotrivă, și raportul de expertiză criminalistică întocmit la data de 14.12.2018 de către D.G.P.M.B - Serviciul criminalistic - Laboratorul de psihologie criminalistică.

Cu referire la critica apelantului inculpat în sensul că ar fi fost condamnat exclusiv în baza unor probe indirecte, Înalta Curte constată că prima instanță a avut în vedere atât probele directe, cât și pe cele indirecte, din a căror coroborare a rezultat comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prezentând în mod clar modul în care și-a elaborat raționamentul juridic pornind de la probele din dosar, nefiind vorba despre un raționament arbitrar, de natură să vicieze examinarea generală a probelor și analiza pe fondul cauzei.

Astfel, din ansamblul materialului probator administrat în cauză, rezultă săvârșirea de către inculpat a infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată și condamnat în primă instanță, în forma și modalitatea descrise.

Apelantul inculpat a mai solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 193 alin. (2) C. pen. rap. la art. 199 alin. (1) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 193 alin. (1) C. pen. rap. la art. 199 alin. (1) C. pen. și, drept consecință a admiterii acestei cereri, reindividualizarea pedepsei.

Potrivit art. 193 alin. (2) C. pen., fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de z