ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3518/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 435 din 11 noiembrie 2011, Tribunalul Constanța a pronunțat următoarea hotărâre: "În baza art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen.: Condamnă pe inculpatul N.M. la pedeapsa închisorii de 3 (trei) ani și 4 (patru) luni. În baza art. 86 1 C. pen.: Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 (trei) ani și 4 (patru) luni închisoare aplicate inculpatului N.M. În baza art. 86 2 C. pen.: Fixează termen de încercare de 5 ( cinci) ani și 4 (patru) luni. În baza art. 86 3 C. pen.: Pe durata termenului de încercare, condamnatul N.M.

trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Constanța; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință, locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență. Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 71 C. pen., interzice exercițiul drepturilor inculpatului prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen.: Pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă și executarea pedepsei accesorii. Constată că nu s-au formulat pretenții civile în cauză." Ca stare de fapt, s-au avut în vedere următoarele: La data de 13 august 2011, în jurul orelor 13, în locuința comună din municipiul C., în cursul unui conflict spontan, inculpatul N.M. l-a agresat pe socrul său, S.I., în vârstă de 66 de ani, pe care cu intenție l-a îmbrâncit cu palma în zona figurii și a determinat dezechilibrarea și căderea acestuia pe podeaua betonată a casei scărilor, așa încât în cădere victima s-a lovit la cap și a suferit leziuni cranio-cerebrale, care în final au dus la moarte, survenită la data de 19 august 2011, în spital.

În fapt, potrivit propriilor declarații, la data de 13 august 2011, în jurul orelor 13:00, inculpatul N.M. a revenit de la serviciu la apartamentul socrilor săi, unde era găzduit de aceștia împreună cu soția și copilul lor minor, aducând trei sticle de vin și una de șampanie, pe care le primise de la colegii de muncă în cinstea onomasticii sale de peste două zile. În apartament i-a găsit pe martorul I.M. și pe fratele său, D.I., care de circa o lună și jumătate efectuau lucrări de amenajare interioară în locuință, cei doi muncitori fiind ocupați cu înlocuirea gresiei și faianței din bucătărie și grupul sanitar. După ce a lăsat băuturile în frigider, inculpatul s-a deplasat la uscătorul de pe același etaj, folosit de mai mult timp de familia socrilor săi și amenajat ca o cameră de locuit, iar acolo i-a găsit pe socrii și pe soție.

Când a remarcat că soția sa, N.D., este palidă, inculpatul s-a gândit că starea soției se datorează mizeriei și prafului generate de lucrări, așa încât le-a propus socrilor, S.I. și S.V., să sisteze un timp renovarea apartamentului. Întrucât soacra nu a fost de acord cu propunerea sa, inculpatul a avut un schimb de replici cu aceasta, ajungând să își adreseze reproșuri reciproc pe un ton ridicat. Enervat de atitudinea soacrei, ca să se răzbune pe aceasta, inculpatul a ieșit din camera-uscător, a intrat în apartament, iar acolo i-a cerut fratelui său, care muncea în grupul sanitar, să înceteze lucrul și să plece. În acest timp, în holul apartamentului a intrat socrul său, adică victima S.I., care i-a reproșat inculpatului că țipă în locuință.

Deși se înțelegea foarte bine cu acesta și îl trata ca pe propriul tată, inculpatul s-a enervat din cauză că era prima dată când socrul său ridica vocea la el, așa încât din cauza surescitării a reacționat violent, adică l-a îmbrâncit pe socru, împingându-l cu mâna în zona feței. Deoarece victima S.I. era o persoană suferindă, având diabet și schizofrenie, iar de felul său nu se ținea bine pe picioare (aspecte cunoscute de inculpat), în urma îmbrâncirii de către acesta s-a dezechilibrat, împiedicându-se de pragul ușii de acces în apartament și a căzut pe spate, căzând cu jumătatea superioară a corpului în exteriorul apartamentului și lovindu-se cu capul de podeaua betonată a casei scării. Când a văzut că socrul său nu se mai ridică, inculpatul a intrat în apartament, ca să-i aducă celui căzut un pahar cu apă, iar când a revenit a văzut că deja lângă victima inconștientă se aflau soacra și soția sa.

Când l-a observat, soacra i-a reproșat că din cauza lui căzuse soțul ei, așa că i-a cerut să părăsească imediat locuința lor. A împins-o pe aceasta pentru a intra în apartament să-și ia câteva lucruri personale, apoi a părăsit apartamentul împreună cu fratele său, mai ales că între timp apăruse o ambulanță care a luat-o pe victimă la spital. Învinuitul a mers la locuința părinților săi din comuna T., iar în perioada următoare nu a mai putut ține legătura cu soția sa și rudele acesteia, deoarece nu îi răspundeau la telefon. Când și-a sunat fiul folosind o cartelă de telefon cu un număr nou, i-a răspuns cumnata C.C., care i-a cerut să nu mai încerce să ia legătura cu nimeni din familia lor.

După ce căzuse pe podeaua casei scării, victima a fost transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, unde a fost internată cu diagnosticul de traumatism cranio-cerebral, hemoragie subdurală infracentimetrică temporo-parietală dreaptă, contuzie hemoragică temporală dreaptă, hemoragie subarahnoidiană fronto-parieto-temporală dreaptă, fractură liniară temporo-parietală stângă, schizofrenie, diabet zaharat de tip II. Cu toate îngrijirile medicale de urgență acordate, după șase zile, adică la data de 19 august 2011, victima a decedat în spital, fără a-și reveni din starea de comă. În urma necropsiei, potrivit Raportului de constatare medico-legală din data de 29 septembrie 2011 al Serviciului Județean de Medicină Legală Constanța, s-a conchis că moartea victimei S.I.

a fost violentă și s-a datorat contuziei meningo-cerebrale consecutive unui traumatism cranio-cerebral, cu fractură de boită și bază de craniu. Medicul legist a apreciat că leziunile de violență au putut fi produse prin lovire cu și de corp dur și că au legătură de cauzalitate directă cu cauza morții. Partea vătămată S.V., soția victimei, a sesizat organele judiciare din cadrul Secției 4 de Poliție Constanța la data de 15 august 2011, când și-a dat seama că starea soțului său este gravă, situație în care primele investigații au fost efectuate de organele de poliție după data de 16 august 2011, când fusese înregistrată plângerea penală și la data de 20 august 2011, după decesul victimei, când s-a stabilit că există indicii de săvârșire a unei infracțiuni praeterintenționate împotriva vieții acesteia, cercetările au fost preluate de procuror.

Fiind audiată, partea vătămată S.V. a declarat că inculpatul a venit de la serviciu în stare de ebrietate și în dormitorul-uscător le-a cerut să oprească renovarea, căci s-ar fi săturat de atâta mizerie. Partea vătămată a precizat că nu își aduce aminte complet derularea evenimentelor, invocând că i se făcuse rău în timpul incidentului, dar a declarat că nu a fost de acord cu sistarea lucrărilor de renovare și de aceea s-a certat cu inculpatul, începând din uscător și continuând în apartament, iar la un moment dat a văzut cum inculpatul l-a lovit cu palma sau pumnul pe soțul ei în partea dreaptă a feței. În urma loviturii victima a căzut peste prag și s-a lovit cu capul de pardoseala de beton a casei scării.

Explicând că are probleme cu auzul din cauza afecțiunii cardio-vasculare, partea vătămată a menționat că nu a auzit dacă soțul ei a discutat ceva cu inculpatul înainte de incident, însă aceasta a susținut că după ce soțul ei căzuse la podea inculpatul s-ar fi aplecat deasupra lui și l-ar mai fi dat de două ori cu capul de pardoseală. Observând că soțul său căzuse, iar inculpatul era deasupra acestuia, partea vătămată a început să țipe la inculpat, iar acesta ar fi tras-o de umeri și cu dinții de păr, zgâlțâind-o, iar atunci ea a leșinat și nu a mai perceput continuarea evenimentelor. Când și-a revenit din leșin, a aflat că soțul ei deja fusese luat de ambulanță, așa încât a mers la spital, unde victima era în comă și și-a revenit doar la un moment dat, când anunțase că dorește să își satisfacă necesitățile fiziologice, apoi a reintrat în comă, fără să își mai revină până la deces.

Din declarația martorului I.M. rezultă că lucra în bucătăria apartamentului, când inculpatul a venit de la muncă și a discutat cu familia la uscător. A ieșit de acolo nervos și i-a cerut fratelui său să-și strângă sculele și să plece, însă a intervenit S.V. și i-a cerut inculpatului să-și lase fratele să lucreze mai departe, așa încât acesta a ripostat la cuvintele soacrei pe un ton răstit. Atunci a apărut și victima S.I. de la uscător, care i-a cerut inculpatului să nu mai țipe la soția sa, iar în momentul imediat următor martorul, fiind cu spatele la cei care se certau în holul apartamentului, a auzit o bubuitură. A ieșit spre hol și a văzut-o pe victimă căzută peste prag, cu capul pe podeaua casei scării, le-a auzit pe soția și fiica victimei țipând, apoi a văzut că inculpatul a fost tras de acolo de fratele său spre sufragerie, pentru a fi calmat, martorul remarcând pe fața inculpatului că îi părea rău că și-a lovit socrul.

Martorul a susținut că după ce auzise bubuitura, adică momentul căderii victimei, nu a văzut ca inculpatul să se mai apropie de socrul său ori să-l lovească și nici ca acesta să o fi păruit ori agresat în alt mod pe soacra sa. În final, martorul a menționat că după transportarea victimei inconștiente cu ambulanța la spital, la apartament sosise un polițist, însă soția inculpatului, N.D., nu a reclamat agresiunea comisă asupra tatălui ei, ci a afirmat doar că acesta căzuse, așa încât în primă fază nu au fost efectuate investigații penale, iar martorul a preferat să nu se implice în ceea ce părea un incident de familie. Martora N.D. a declarat că inculpatul, adică soțul ei, a purtat o discuție contradictorie cu părinții ei în dormitorul-uscător, apoi acesta a ieșit spunând că le va cere celor doi muncitori să oprească lucrările de renovare.

La scurt timp au ieșit și părinții ei din uscător, pentru ca peste maxim două minute să o audă pe mama sa țipând: "mi l-ai omorât, M.!", așa încât a ieșit pe casa scării, iar acolo a văzut că mama sa era îngenuncheată și îl ținea în brațe pe tatăl său, acesta din urmă fiind inconștient și având sânge la partea din spate a capului. Martora și-a dat seama că soțul ei este vinovat de starea în care se afla tatăl ei, iar când l-a întrebat pe acesta, pe care l-a găsit șezând pe pat în sufragerie, ce s-a întâmplat, nu a primit niciun răspuns. Martora a precizat că nu a văzut ca după ieșirea ei din uscător să îi agreseze în vreun fel pe tatăl sau pe mama sa, infirmând astfel, ca și martorul I.M., susținerile părții vătămate S.V.

referitoare la agresarea ei sau a lovirii victimei cu capul de pardoseală intenționat și după căderea la podea. De altfel, toate persoanele audiate au precizat că inculpatul și victima se înțelegeau foarte bine, așa încât cel dintâi nu ar fi avut niciun motiv ca după îmbrâncirea inițială și căderea victimei să continue acțiunea violentă împotriva acesteia. Numitul D.I., fratele învinuitului, a refuzat să dea declarație ca martor, prevalându-se de prevederile art. 80 C. proc. pen., care prevăd că soțul și rudele apropiate ale învinuitului sau inculpatului nu sunt obligate să depună ca martori. Este de precizat că inculpatul s-a prezentat singur la sediul Secției 4 de Poliție Constanța în ziua de 22 august 2011, după ce aflase că victima a decedat, pentru a da explicații despre incident.

Fiind audiat, acesta a avut o atitudine sinceră și cooperantă, recunoscând comiterea faptei ce i-a fost reținută în sarcină, iar cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, din data de 5 octombrie 2011, și-a reiterat regretele pentru producerea morții victimei, explicând reacția violentă pe care a avut-o la îmbrâncirea socrului său prin starea de nervozitate care îl cuprinsese după cearta cu soacra sa pe tema sistării lucrărilor de renovare din apartament. Având în vedere probatoriul administrat în cauză: declarațiile inculpatului, ale părții vătămate și ale martorilor, rezultatele cercetărilor la fața locului, precum și cu concluziile medico-legale, instanța apreciază că situația de fapt a fost corect reținută prin rechizitoriu, rezultând în mod indubitabil vinovăția inculpatului N.M.

în ce privește comiterea acțiunii de împingere a socrului său cu intensitate în zona feței, fapt ce a determinat dezechilibrarea, apoi căderea la podea și lovirea acesteia la cap, cu consecința producerii leziunilor incompatibile cu viața. Inculpatul s-a aflat în culpă față de rezultatul mai grav produs, respectiv decesul victimei îmbrâncite, deoarece acesta cunoștea vârsta socrului său, problemele de echilibru pe care victima le avea ca urmare a afecțiunilor de care suferea, astfel că, deși a dorit doar să o îmbrâncească, putea și trebuia să prevadă că există posibilitatea ca victima să cadă și să se lovească cu capul de podeaua betonată și să sufere leziuni extrem de grave ori chiar să moară.

Fapta inculpatului N.M., care la data de 13 august 2011, în jurul orelor 13:30, în apartamentul comun din municipiul C., în cursul unui conflict spontan, l-a agresat pe socrul său, S.I., în vârstă de 66 de ani, pe care cu intenție l-a îmbrâncit și a determinat dezechilibrarea și căderea acestuia pe podeaua betonată a casei scărilor, cu consecința lovirii la cap și suferirii de leziuni cranio-cerebrale grave, cu fractură de bază și boltă de craniu și contuzie meningo-cerebrală, care au dus la moartea victimei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen.

La alegerea și individualizarea sancțiunii, instanța a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., privind natura și gravitatea infracțiunii, limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea cercetată constând în închisoare de la 5 la 15 ani, față de pericolul social concret pentru ordinea publică, așa cum rezultă din circumstanțele în care fapta s-a săvârșit (victima avea probleme serioase de sănătate pe care inculpatul le cunoștea; pe de altă parte, între inculpat și victimă existau sentimente de afecțiune relevate de familie în declarațiile date), față de valorile sociale fundamentale cărora li s-a adus atingere (constând în dreptul la viață), față de reacția particulară a mediului din care inculpatul și victima provin, față de datele ce caracterizează persoana inculpatului, în vârstă de 36 ani, cu studii constând în școală profesională, cu loc de muncă - stivuitor la SC C.A.

SA Constanța, cu un copil minor în întreținere, manifestând o atitudine sinceră și cooperantă. Instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., în raport de care limitele de pedeapsă au fost reduse cu o treime. Având în vedere comportamentul sincer și cooperant manifestat de inculpat, atitudinea de regret manifestată, împrejurarea că până în prezent nu a intrat în conflict cu legea penală, asigurând pentru sine și familia sa venituri licite, instanța a apreciat că acest tragic eveniment rămâne totuși izolat, astfel că se poate asigura scopul educativ al pedepsei și prin aplicarea unei pedepse neprivative de libertate, alegând ca modalitate de executare suspendarea sub supraveghere a acestei pedepse.

În termen legal, împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, criticând-o pentru netemeinicie, în sensul greșitei individualizări a pedepsei stabilite de către prima instanță. Prin Decizia penală nr. 17/P din 16 februarie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, împotriva Sentinței penale nr. 435 din 11 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul penal nr. 13131/118/2011, privind pe inculpatul N.M. În raport de modalitatea de comitere a infracțiunii cu rezoluție infracțională spontană, de natură praeterintenționată a acesteia, de relațiile de familie existente în cauză, partea vătămata fiind socrul inculpatului, de faptul că după săvârșirea faptei inculpatul continuă să aibă o inserție familială și socială bună, de aplicarea art. 320 1 C. proc.

pen., Curtea a apreciat că pedeapsa stabilită de către prima instanță, orientată spre limita minimă specială a acesteia, este just și echilibrat dozată, cu aplicarea corespunzătoare a disp. art. 72 C. pen. Pentru aceleași elemente expuse anterior, Curtea a apreciat că în mod corect prima instanță a făcut aplicarea art. 86 1 C. pen., întrucât sunt îndeplinite cumulativ condițiile suspendării executării pedepsei sub supraveghere, existând puternice premize ca pronunțarea condamnării să constituie un avertisment pentru inculpat și acesta, chiar fără executarea pedepsei, pe viitor să nu mai săvârșească alte infracțiuni. În plus, controlul judiciar efectuat de organul de supraveghere stabilit, asigură un nivel ridicat al garantării continuării conduitei de conformare socială a inculpatului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, învederând motivul de recurs prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., cu privire la faptul că nu au fost just aplicate criteriile de individualizare a pedepsei de către instanța de fond și de apel, făcându-se o greșită interpretare a dispozițiilor art. 72 C. pen., s-a aplicat o pedeapsă prea mică, față de caracterizarea persoanei inculpatului și de împrejurările săvârșirii acesteia, solicitându-se casarea deciziei recurate și schimbarea modalității de executare a pedepsei, respectiv executarea în regim de detenție.

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru cele ce succed: Instanța de apel, uzând de argumentele factuale rezultate din probatoriul administrat și cu o argumentare juridică pertinentă, a reținut o corectă situație de fapt, corespunzătoare unei încadrări juridice adecvată stării de fapt prezentate în actul de inculpare, reținută și de către instanța de fond, precum și dispozițiilor legale aplicabile speței.

În ce privește individualizarea pedepselor, prin raportare la criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., Înalta Curte reține că în cauză s-au avut în vedere dispozițiile părții generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în dispozițiile art. 183 C. pen., gradul de pericol social al faptelor comise - care este unul destul de ridicat, persoana inculpatului - care nu are antecedente penale, este tânăr și este integrat social, fapta fiind săvârșită în mediul familial, precum și alte împrejurări, care atenuează răspunderea penală, respectiv art. 320 1 C. proc. pen., prin a cărui aplicare a fost valorificată atitudinea inculpatului de recunoaștere și de regret a faptei penale săvârșite.

Ca atare, se apreciază că, atât față de limitele speciale ale pedepsei, cât și față de gradul concret de pericol social al faptei, apreciat prin raportare la contextul individual de săvârșire a acesteia, având în vedere și persoana recurentului-inculpat, conform celor anterior reținute, sancțiunea penală aplicată este aptă a asigura reeducarea și realizarea scopului preventiv-educativ al pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen., așa cum și modalitatea de executare aleasă - prin suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, este adecvată. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva Deciziei penale nr. 17/P din 16 februarie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, privind pe inculpatul N.M.

și pe părțile civile S.V., C.C. și Spitalul Clinic de Urgență Constanța. Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța rămân în sarcina statului, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva Deciziei penale nr. 17/P din 16 februarie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, privind pe inculpatul N.M. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța rămân în sarcina statului. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 31 octombrie 2012. Procesat de GGC - AZ